Sechestrul judiciar. Patrimoniul societatii este diferit de patrimoniul asociatilor. Deţinerea de părţi sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei fracţiuni din universalitatea de bunuri care aparţin societ

Domeniu asociat: Societăţi comerciale

 Sechestrul judiciar. Patrimoniul societatii este diferit de patrimoniul asociatilor. Deţinerea de părţi sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei fracţiuni din universalitatea de bunuri care aparţin societăţii.  Aportul la capitalul social făcut de unul dintre soți din bunurile comune. Înstrainarea partilor sociale, bunuri comune.

A. Societatea comercială este o entitate juridică distinctă de persoana asociaților și  deține un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul asociaților. Asociații nu au niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale de proprietate se transformă în dreptul la dividende, care este un drept de creanță, având tot regimul bunurilor comune.

Asupra bunurilor aportate asociatii nu mai au niciun drept, iar în schimbul lor, ei au dobândit părți sociale /actiuni, care le confera un drept de creanta împotriva societății.

 B. Dacă aportul la capitalul social a fost făcut de unul dintre soți din bunurile comune atunci părțile sociale reprezintă bunuri comune care vor face obiectul partajului între soți.

C. Deși părțile sociale sunt bunuri comune, soțul asociat exercita singur drepturile care decurg din aceasta calitate, iar pentru instrainarea partilor sociale, bunuri comune, este suficient doar consimtamantul soțului care are calitatea de asociat.

art. 972 Noul Cod de procedură civilă, art. 973 Noul Cod de procedură civilă,

art. 66 din Legea nr. 31/1990,

art.349 alin.2 NCC

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 24 A din 10.01.2017)

Prin cererea formulată la data de 05.09.2016, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă sub nr.32879/3/2016 reclamanta Nicolae Cristina, a chemat în judecată pe pârâţii N.F.S., N.C. şi S G T S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună înfiinţarea sechestrului judiciar şi numirea administratorului-sechestru privind cele 400 părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei şi valoare totală de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii S G T S.R.L., deţinute de pârâţii N.F.S. în cotă de 5%, respectiv 20 părţi sociale, şi N.C., în cotă de 95%, respectiv 380 părţi sociale.

Prin Încheierea nr.182 din 02.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. 33293/3/2016 s-a respins cererea formulată de reclamanta N.C. în contradictoriu cu pârâţii N.F.S. şi S G T SRL ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această incheiere, tribunalul a retinut următoarele:

Conform art. 972  din  Noul Cod de procedură civilă sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 975.

Potrivit art. 973 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 972 din Noul  Cod de procedură civilă, rezultă că sechestrul judiciar poate avea ca obiect bunuri ce formează obiectul unui proces, caz în care trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul 1 al art. 973, sau alte bunuri (care nu fac obiectul unui proces), în acest din urmă caz fiind vorba de bunurile prevăzute la alineatul 2 al art. 973. Din cuprinsul cererii formulate de reclamantă rezultă că acesta vizează ipoteza de instituire a sechestrului judiciar prevăzută de art. 972 teza 1 coroborat cu art. 973 alin. 1 din  Noul Cod de procedură civilă reclamanta solicitând instituirea unui sechestru judiciar asupra a 400 părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei şi valoare totală de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii Select Group Technology S.R.L., deţinute de pârâţii N.F.S. în cotă de 5%, respectiv 20 părţi sociale, şi N.C., în cotă de 95%, respectiv 380 părţi sociale, până la judecarea definitivă a fondului ce formează obiectul dosarului nr. 32879/3/2016 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă.

Instanţa apreciază însă nefondată cererea reclamantei. Astfel, pentru a fi instituit sechestrul judiciar conform art. 972 teza 1 coroborat cu art. 973 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, este necesar ca bunurile asupra cărora s-a solicitat instituirea sechestrului judiciar să facă obiectul procesului pe fond, respectiv ca acest litigiu să privească dreptul de proprietate sau alt drept real ori posesia asupra bunurilor, iar măsura sechestrului să fie necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, acţiunea care face obiectul litigiului pe fond trebuie să fie una reală, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun.

În prezenta cauză însă, nu este îndeplinită această condiţie. Astfel, procesul de fond care face obiectul dosarului nr.  32879/3/2016 nu are ca obiect un drept de proprietate sau alt drept real şi nici posesia asupra părţilor sociale asupra cărora se solicită instituirea sechestrului judiciar.

Obiectul principal al litigiului pe fond este constatarea nulităţii absolute a Deciziei asociatului unic nr.1/09.01.2015 privind majorarea capitalului social al societăţii S G T SRL şi cooptarea în societate a unui nou asociat, respectiv constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA nr. 2/10.05.2016 a societăţii pârâte privind repartizarea dividendelor către asociatul cooptat în această societatea, astfel că în acest litigiu reclamanta nu-şi valorifică un drept real.

În dosarul menţionat nu se discută proprietatea asupra părţilor sociale, iar dreptul de creanţă privind plata dividendelor, drept de creanţă, nu interesează din perspectiva condiţiilor impuse de art. 973 alin.1 din Codul de procedură civilă care are în vedere o acţiune reală.

Pe de altă parte, reţine tribunalul că reclamanta ar putea fi creditor doar asupra a 20 de părţi sociale care aparţin soţului său, având în vedere prevederile art. 66 alin.1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, astfel că nu s-ar pune problema în speţă a conservării dreptului şi în raport de cele 380 părţi sociale aparţin soacrei sale.

Totodată, reţine tribunalul că deşi avea sarcina probei, potrivit art. 249 din  Noul Cod de procedură civilă, reclamanta nu a dovedit că instituirea sechestrului judiciar asupra părţilor sociale este necesară pentru conservarea dreptului său,  cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 32879/3/2016 fiind formulată la un an şi 9 luni de la data la care a fost luată Decizia asociatului unic prin care s-a majorat capitalul social al societăţii pârâte şi s-a cooptat un nou asociat. De asemenea, nu  s-a dovedit că ar exista motive temeinice potrivit cărora vor fi înstrăinate părţile sociale ale societăţii pârâte.

Împotriva acestei incheieri a declarat apel N.C. solicitand admiterea apelului, schimbarea hotararii tribunalului şi pe fond admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

1. Prevederile art. 972 teza l corob. cu art.973 alin.1 NCPC sunt pe deplin îndeplinite. Sunt îndeplinite deopotrivă şi prev. art. 972 teza 2 NCPC.

Nimic nu împiedică sechestrul judiciar al părţilor sociale, cât timp acestea fac obiectul unui proces de fond, asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună. Este de asemenea admisibil, chiar fără a exista proces, asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual, ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări. In acest context normativ nu se poate face abstracţie de natura necorporală a părţilor sociale, de caracterul lor de titluri societare de participare la capitalul social.

În cauza de fond este în dispută dreptul de proprietate asupra societăţii, universalitate de bunuri ce compune patrimoniul de afectaţiune constituit prin contribuţia ambilor soţi în scop comercial. Acest patrimoniul de afectaţiune este parte din patrimoniul comun al soţilor, iar dreptul de proprietate aparţine ambilor soţi, indiferent că se exercită prin soţul asociat. Patrimoniul de afectaţiune constituit în beneficiul societăţii este compus din capitalul social, divizat în părţi sociale, activul şi pasivul societar. Cererea de sechestru are în vedere indisponibilizarea părţilor sociale care conferă dreptul asupra capitalului social, dar conferă deopotrivă şi dreptul de creanţă asupra activului net al societăţii.

În cauza de fond este în dispută deopotrivă chiar existenţa în sine a bunurilor necorporale, întrucât efectul nulităţii deciziei contestate determină anularea părţilor sociale cu consecinţa desfiinţării oricăror drepturi reale sau de creanţă generate. Acţiunea de fond nu se limitează la declararea nulităţii unui act juridic fraudulos ci are un caracter complex, este o acţiune mixtă, întrucât prin cererea de constatare a nulităţii deciziei asociatului unic se urmăreşte restabilirea drepturilor de proprietate asupra societăţii, realizarea şi apărarea patrimoniului acesteia prin repunerea părţilor în situaţia anterioară. De aceea nu se poate exclude natura reală şi petitorie a acţiunii de fond.

Deşi retine că reclamanta a invocat în susţinerea cererii sale şi prev. art.973 alin.2 lit.b) şi c), instanţa nu analizează incidenţa acestor dispoziţii, motivând respingerea cererii exclusiv pe inexistenta litigiului asupra proprietăţii pârtilor sociale. Face totuşi o referire la pericolul instrainarii, dar nici pe acesta nu îl analizează.

2.Dispoziţiile art.66 alin. 1 şi 2 din Lg.31/1990, nu sunt incidente în cauză.  Apelanta nu este un creditor al soţului său, asociat în societate, ci este coproprietar al părţilor sociale deţinute de acesta, în virtutea regimului comunităţii legale de bunuri ce guvernează căsătoria. Dar dreptul reclamantei nu este limitat la cele 20 părţi sociale deţinute de soţul acesteia în calitate de asociat, ci la întregul patrimoniu al societăţii, controlat în prezent prin deţinerea celor 380 părţi sociale atribuite de pârât în mod fraudulos mamei sale. Astfel, cererea de fond urmăreşte şi înlăturarea alterării valorice a părţilor sociale deţinute de soţul său. Părţile sociale includ valoric partea de capital pe care o reprezintă dar şi valoarea dreptului de creanţă asupra patrimoniului societar. Or, prin majorarea de capital cu 3800 lei, valoarea dreptului de creanţă corespunzător participării soţului său în societate s-a diminuat de 20 ori, adică, dacă cele 20 părţi sociale iniţiale reprezentau 100% din capital şi patrimoniul evaluat contabil la 2.900.000 acum mai reprezintă doar 5% din acesta.

3.Instituirea sechestrului este necesară pentru conservarea dreptului reclamantei. După introducerea acţiunii de divorţ şi atribuirea bunurilor comune în folosinţa societăţilor mamei pârâtului, precum şi după introducerea acţiunii de fond,  apelanta are  serioase temeri că părţile sociale vor fi înstrăinate sau transformate în titluri la purtător pentru a nu mai putea fi urmărite. Este de asemenea excesiv să se impună să se probeze că pârâţii au intenţia de înstrăinare a părţilor sociale, deşi acest lucru rezultă fără putinţă de tăgadă din modul în care s-a procedat la majorarea de capital şi atribuirea părţilor sociale către N.C. Mai important este să se probeze că există posibilitatea reală de înstrăinare, fără acordul său şi fără a se putea opune. Or, acest lucru rezultă din natura pârtilor sociale şi dispoziţiile art. 349 alin.2, teza 2 NCC, înstrăinarea părţilor sociale făcându-se prin act sub semnătură privată, doar cu acordul soţului asociat.

Este de asemenea irelevant că acţiunea de fond a fost promovată la un an şi nouă luni de la adoptarea deciziei contestate şi de aceea nu ar exista motive temeinice că părţile sociale ar putea fi înstrăinate. Pericolul înstrăinării a apărut în mod real numai după introducerea acţiunii de divorţ şi după introducerea acţiunii de fond. Până la acel moment pericolul nu era nici măcar ipotetic, întrucât majorarea de capital s-a efectuat tocmai în scopul de a exclude societatea, patrimoniul său de afectaţiune şi beneficiile acesteia, din patrimoniul comun al soţilor. Prin urmare, scopul pârâţilor s-a realizat, însă, odată ce s-a introdus acţiunea de anulare a acestei operaţiuni frauduloase şi s-a creat premisa restabilirii situaţiei anterioare, s-a generat pericolul înstrăinării părţilor sociale, pentru prezervarea efectelor produse prin actul contestat - excluderea societăţii din comunitatea legală de bunuri a soţilor.

Intimata S G T SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-reclamanta N.C., ca nefondat si, in consecinţa, menţinerea ca temeinica si legala a încheierii nr. 182/02.11.2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, pentru următoarele motive:

Conform art. 973 alin. 1  Noul Cod Procedura Civila, "ori de cate ori exista un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comuna, instanţa de judecata va putea sa încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta măsura este necesara pentru conservarea dreptului respectiv".

Aşadar, după cum in mod corect a reţinut si prima instanţa, "din interpretarea dispoziţiilor art.972 din Noul Cod de procedura civila, rezulta ca sechestrul judiciar poate avea ca obiect bunuri ce formează obiectul unui proces, caz in care trebuie sa fie îndeplinite condiţiile prevăzute de alin l al art.973, sau alte bunuri (care nu fac obiectul unui proces), in acest din urma caz fiind vorba de bunuri prevăzute la alin.2 al art. 973. "

Insa, aşa cum rezulta si din considerentele încheierii nr. 182/02.11.2016, "din cuprinsul cererii formulate de către reclamanta rezulta ca aceasta vizează ipoteza de instituire a sechestrului judiciar prevăzuta de art.972 teza l coroborat cu art.973 alin. l din Codul de procedura civila, reclamanta solicitând instituirea unui sechestru judiciar asupra a 400 părţi sociale, in valoare nominala de 10 lei si valoare totala de 4000 lei, reprezentând 100% din capitalul social al societăţii Select Group Technology SRL, deţinute de paraţii N.F.S. in cota de 5%, respectiv 20 părţi sociale, si N.C., in cota de 5%, respectiv 380părţi sociale, pana la judecarea definitiva a fondului ce formează obiectul dosarului nr. 32879/3/2016 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civila. "

După cum se poate observa atât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cat si din felul in care a inteles sa isi susţină cererea de apel, apelanta încearcă sa justifice îndeplinirea condiţiei referitoare la existenta unui litigiu, prin raportare la dosarul nr.32879/3/2016- dosar având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei asociatului unic nr. 1/09.01.015 privind majorarea capitalului social al societăţii parate S G T SRL si cooptarea in societate a unui nou asociat. In mod greşit apelanta considera ca in cauza de fond ar fi in disputa dreptul de proprietate asupra universalităţii de bunuri ce compun patrimoniul de afectatiune constituit prin contribuţia ambilor soţi in scop comercial.

Fata de acest aspect, considera ca interpretarea apelantei asupra îndeplinirii condiţiei existentei litigiului, in sensul art.973 este greşita, intrucat dosarul nr.32879/3/3016 are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a asociatului unic, astfel ca in niciun caz nu se poate considera respectata condiţia conform căreia procesul trebuie sa poarte asupra "proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comuna. "

Nu in ultimul rând, apelanta încerca sa inducă in eroare instanţa de judecata afirmând ca "in cauza de fond este in disputa deopotrivă chiar existenta in sine a bunurilor necorporale, intrucat efectul nulităţii deciziei contestate determina anularea pârtilor sociale cu consecinţa desfiinţării oricăror drepturi reale sau de creanţa generate. "

În mod temeinic a reţinut si prima instanţa, "pentru a fi instituit sechestrul judiciar conform art.972 teza l coroborat cu art.973 alin.1 din  Noul Cod de procedura civila, este necesar ca bunurile asupra cărora s-a solicitat instituirea sechestrului judiciar sa facă obiectul procesului de fond, respectiv ca acest litigiu sa privească dreptul de proprietate sau alt drept real ori posesia asupra bunurilor, iar măsura sechestrului sa fie necesara pentru conservarea dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, in sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, acţiunea care face obiectul litigiului de fond trebuie sa fie una reala, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun."

Or, raportat la situaţia de fapt, in prezenta cauza insa, nu este îndeplinita aceasta condiţie.

2. Apelanta are un drept de creanţa doar asupra celor 20 de părţi sociale deţinute in coproprietate cu Nicolae Sebastian.

Prin subpunctul 2 din cererea de apel, apelanta incearca sa pună in discuţie un presupus prejudiciu ce i s-ar fi produs in urma majorării capitalului social al societăţii parate S G T SRL, in sensul ca "prin majorarea capitalului social cu 3800 lei, valoarea dreptului de creanţa corespunzător participării soţului meu in societate s-a diminuat de 20 ori, adică, daca cele 20 părţi sociale iniţiale reprezentau 100% din capital si patrimoniul evaluat contabil la 2.900.000 acum mai reprezintă doar 5% din acesta. "

Cat priveşte invocarea unei prejudicieri a apelantei, aceasta nu poate fi admisibila, chiar daca s-ar modifica numărul si/sau valoarea pârtilor sociale, in condiţiile in care "vocaţia" apelantei cu privire la eventuale pretenţii fata de părţile sociale deţinute personal de parat se pot naşte din momentul lichidării regimului matrimonial.

De asemenea, in ceea ce priveşte susţinerea apelantei in sensul ca "nu sunt un creditor al soţului meu, asociat in societate, ci sunt coproprietar al pârtilor sociale deţinute de acesta, in virtutea regimului comunităţii legale de bunuri ce guvernează căsătoria noastră", in mod legal prima instanţa a reţinut ca "reclamanta ar putea fi creditor doar asupra a 20 de părţi sociale care aparţin soţului sau, având in vedere prevederile art.66 alin. 1 si 2 din Legea nr. 31/1990, astfel ca nu s-ar pune problema in speţa a conservării dreptului si in raport de cele 380 de părţi sociale aparţinând soacrei sale. "

Cu privire la cele 380 de părţi sociale, potrivit art.66 din Legea 31/1990, odată devenite proprietatea societăţii comerciale, respectivele părţi sociale vor da dreptul ASOCIATULUI CARE LE-A SUBSCRIS de a participa la beneficiile/dividendele obţinute de societate. Mai mult, dreptul de proprietate al asociaţilor, corespunzător aportului lor la părţile sociale, se transforma intr-un drept de creanţa.

Este indubitabil faptul ca apelanta nu poate emite niciun fel de pretenţie cu privire la beneficiile/dividendele asociatei N.C., ci doar asupra celor 20 de părţi sociale deţinute de către paratul Nicolae Sebastian. Dar, si in aceste condiţii, având in vedere ca dreptul de proprietate al asociaţilor, corespunzător aportului lor la părţile sociale, se transforma intr-un drept de creanţa, apelanta nu poate fi considerate decât o creditoare asupra celor 20 de părţi sociale deţinute de paratul N.S.

3. Apelanta nu probează necesitatea instituirii sechestrului judiciar asupra părţilor sociale.

Nici alegaţiile apelantei cu privire la conivenţa frauduloasă existentă între pârât şi mama acestuia nu au niciun suport faptic.

Cooptarea mamei pârâtului ca asociat nu dovedeşte o intenţie frauduloasă, ci prin raportare la particularitatea activităţii societare, este normală existenţa unei bune înţelegeri între asociaţi, or încrederea în persoana mamei sale nu are nicio legătură cu un eventual scop ascuns, de fraudare a intereselor soţiei, ci se raportează strict la o decizie de business asumată pentru bunul mers al societăţii S G T SRL, decizie care ţine de incidenţa legilor speciale în materia societăţilor comerciale.

Majorarea de capital social, până la proba contrară, se prezumă a fi o măsură determinată strict de buna funcţionare a societăţii, iar în cazul în care apelanta apreciază altfel situaţia de fapt, acesteia îi incumbă sarcina probei.

Apelanta, prin simplele afirmaţii cu privire la cooptarea mamei pârâtului ca şi asociat coroborate cu înscrisurile depuse în sprijinul cererii sale introductive, nu a făcut proba existenţei unor interese obscure ale pârâtului în ceea ce priveşte administrarea societăţii S G T SRL.

Intimatul N.F.S. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-reclamanta N.C., ca nefondat si, in consecinţa, menţinerea ca temeinica si legala a încheierii nr.182/02.11.2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti pentru următoarele acelaşi motive ca si intimata S G T SRL.

Asupra apelului, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 973 alin.1 NCPC, (1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

Potrivit textului de lege citat, pentru  infiintarea sechestrului judiciar  este necesara indeplinirea cerintei existentei unui proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna.

În ce privește motivul de apel întemeiat pe faptul ca, în cauza,  este în disputa dreptul de proprietate asupra societatii și astfel este îndeplinită conditia prevazuta de art.  973 alin.1 NCPC, cu referire la art. 972 NCPC, Curtea reține ca  litigiul ce formeaza obiectul dosarul nr.32879/3/3016 are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a asociatului unic, privind majorarea capitalului social al societății parate și cooptarea în societate a unui nou asociat,  astfel ca  nu se poate considera respectata condiţia conform căreia procesul trebuie sa poarte asupra "proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comuna. "

Întemeiat susțin intimatii ca nu trebuie făcută confuzia între patrimoniul soţilor şi patrimoniul societăţii, întrucât patrimoniul societăţii este al societăţii care este o persoană juridică distinctă, iar deţinerea de părţi sociale nu conferă un drept de proprietate asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei fracţiuni din universalitatea de bunuri care aparţin societăţii.

Societatea comercială este o entitate juridică distinctă de persoana asociaților și  deține un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul asociaților. Asociații nu au niciun drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu. Drepturile sale de proprietate se transformă în dreptul la dividende, care este un drept de creanță, având tot regimul bunurilor comune.

În ce privește critica potrivit careia prima instanța nu a analizat incidenta dispozitiilor prevazute de art. 973 alin.2 lit.b) și c) NCPC, deși reclamanta le-a invocat în cererea sa, Curtea notează ca dispozitiile invederate sunt aplicabile  în conditiile de excepție în care nu exista un proces, iar instanța poate, în anumite imprejurari, sa incuviinteze sechestrul juduciar în cele trei situații descrise de legiuitor.

În speta, situația invederata de apelanta nu este incidenta spetei, întrucât din economia actelor și lucrarilor dosarului, este îndeplinită, în conditiile existenței unui proces, ipoteza prevazuta de art. 973 alin.1 NCPC, și, prin excludere, nu poate fi incidenta  ipoteza prevazuta de art. 973 alin.2 care privește o cu totul alta situație de fapt, de excepție.

Nefiind îndeplinită situația de excepție,  devine superfluu a analiza conditile în care instanța poate incuviinta o cerere de sechestru intemeiata pe art. 973 alin.2 NCPC.

În ce privește referirea primei instante la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990, Curtea  notează faptul ca  bunurile aduse ca aport de asociati ies din patrimoniul lor și intra în patrimoniul societății, aceste bunuri devenind proprietatea societății.

Asupra bunurilor aportate asociatii nu mai au niciun drept, iar în schimbul lor, ei au dobândit părți sociale /actiuni, care le confera un drept de creanta împotriva societății.

Textul art. 66 din lege [ (1) Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.  (2) Creditorii prevăzuţi la alin. (1) pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile ori părţile sociale ale debitorului lor]  are în vedere faptul ca din moment ce bunurile aportate au ieșit din patrimoniul asociatilor, înseamnă ca nici creditorii personali ai asociatilor nu mai pot urmări aceste bunuri.

Dar pe durata societății creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile numai asupra partii din beneficiile cuvenite după intocmirea situației financiare anuale.

Pe de alta parte, dacă aportul la capitalul social a fost făcut de unul dintre soți din bunurile comune atunci părțile sociale reprezintă bunuri comune care vor face obiectul partajului între soți.

Acesta este contextul factual si legal  in care prima instanţă a făcut referire la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990, concluzionand ca, apelanta are, împotriva  societatii, un drept de creanta, corespunzător celor 20 de părți sociale detinute de soțul sau în societate, astfel ca nu se pune problema conservarii dreptului și în raport de cele 380 părți sociale care apartin intimatei, N.C., așa cum în mod corect a arătat prima instanța, făcând referire la prevederile art. 66 din Legea nr. 31/1990.

În ce privește motivul de apel referitor la necesitatea instituirii sechestrului în scopul conservarii dreptului reclamantei, Curtea notează ca reclamanta nu a probat pericolul instrainarii partilor sociale potrivit art. 249 NCPC, iar pe de alta parte, potrivit  art.349 alin.2 NCC: „Calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sunt bunuri comune. Soțul exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale”.

Așadar, conform acestui text de lege, deși părțile sociale sunt bunuri comune, soțul asociat exercita singur drepturile care decurg din aceasta calitate, iar pentru instrainarea partilor sociale, bunuri comune, este suficient doar consimtamantul soțului care are calitatea de asociat.

Decizia majorarii capitalului social și cooptarea unui nou asociat reprezintă o decizie de afaceri, fiind permisa de legiuitor, în conditiile respectarii conditiilor privind adoptarea unei asemenea hotarari, nefiind conditionata de consimtamantul soțului asociatului, care nu deține calitatea de asociat, ci doar are un drept de creanta împotriva sociatatii, corespunzător celor 20 de părți sociale detinute de soțul sau în societate.

Și în aprecierea conditiei conservarii dreptului, Curtea are în vedere ca, raportat la datele spetei, nu se pune problema conservarii dreptului și în raport de cele 380 părți sociale care apartin intimatei, N.C., așa cum în mod corect a arătat prima instanța, întrucât comunitatea de bunuri privește doar cele 20 de părți sociale detinute de soțul sau, asociat, în cadrul societății.

În consecinta, pentru aceste considerente, Curtea a constatat apelul nefondat și l-a respins confom art. 480 alin.1 NCPC.

Domenii speta

Spete similare