Pretenţii -obligaţia de a face

Asupra cauzei civile de faţă,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub numărul 6188/291/2014( prin strămutare de la Jud.R.) reclamantul  B.C.D. în contradictoriu  cu pârâţii S. N.A. P. DIN ROMÂNIA - prin reprezentantul său  legal –PREŞ. S.I. şi C. I. a solicitat următoarele: obligarea pârâţilor să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie  comunicate de presă privitoare la reclamant, obligarea pârâţilor, în solidar la pata către reclamant a sumei de X lei daune morale, obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii judecătoreşti ca urmează a fi pronunţată în cauză,pe cheltuiala lor, într-un ziar central de largă circulaţie în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că deţine funcţia de şef al P.M.R. Jud. NŢ iar pârâţii i-au adus, în cursul anului 2012-2013 şi cu precădere în anul 2014, grave prejudicii morale,proferând la adresa sa injurii care i-au lezat onoarea,demnitatea,ştirbindu-i autoritatea în funcţia pe care o deţine.

S-au exemplificat în acest sens  comunicatele de presă intitulate ,, Starea de normalitate impusă prin plângeri penale la IPJ Nţ”, ,, Cum trag unii şefi cu dinţii de funcţii”, ,, Ultragierea agenţilor, povara şefilor”,afirmaţiile liderului de sindicat susţinute în emisiunea ,, N” la postul de televiziune R..TV, articolul publicat în ziarul local ,, Monitorul de Roman „ intitulat ,, Poliţistul C. cere demisia şefului P.”.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349-1395 NCC, art 451-455 NCPC,art 30 din Constituţia României, art 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .

În dovedirea cererii reclamantul a depus acte la dosarul cauzei solicitat proba cu înscrisuri,martori, interogatoriul pârâţilor.

Pârâţii, legal citaţi, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii motivat de faptul că prin conţinutul comunicatelor emise de către aceştia nu reiese faptul că reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu cert,raportat la afectarea reputaţiei, că nu s-au depăşit limitele dreptului oricărei persoane la liberă exprimare, că prejudiciul moral invocat în cauză nu este dovedit, că aceste comunicate vizează activitatea  managerială a reclamantului şi privesc situaţii de fapt petrecute în realitate , că între reclamant şi sindicat există o stare de polemică generată de atitudinea de desconsiderare a muncii sindicale de către reclamant.

În drept, pârâţii au invocat dispoziţiile art 205 CPC.

 În dovedirea întâmpinării, pârâţii au depus înscrisuri la dosarul cauzei şi au solicitat proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu.

 Ulterior, pârâtul C. I. a invocat în instanţă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

 Cu privire  aspectele invocate de pârât intitulate excepţia lipsei calităţii de organ de conducere şi de reprezentant legal al P. M. R. reclamantului,prin Încheierea de şedinţă publică din data de 13.04.2016 instanţa apreciind că acestea  nu au caracterul de veritabile excepţii procesuale, nu vizează condiţiile de exercitare ale acţiunii civile, ci privesc o chestiune de fond în legătură  cu funcţia deţinută de reclamant,urmând a fi analizată pe fondul cauzei.

 La dosarul cauzei au fost depuse de asemenea înregistrări pe suport informatic (CD).

 În cauză au fost audiat patru martori şi s-a administrat proba cu interogatoriu .

 Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine următoarele:

 Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a reclamantului,  având în vedere faptul că acesta invocă faptul că i-au fost produse de către pârâţi prejudicii personale morale,proferându-se la adresa sa injurii care i-au lezat onoarea,demnitatea,ştirbindu-i autoritatea în funcţia pe care o deţine, rezultă existenţa unei identităţi între reclamant şi subiectul raportului juridic litigios dedus judecăţii, conform dispoziţiilor art 36 CPC, astfel încât va fi respinsă această excepţie ca nefondată.

 În ceea ce priveşte fondul cauzei,  instanţa reţine că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul  că prin mai multe comunicate de presă şi emisiuni televizate au fost susţinute de către pârâţi mai multe afirmaţii conform cărora reclamantul , în calitate de şef al P. M. R., ar considera că subalternii sunt la cheremul său dacă îndrăznesc  să nu se prezinte din timpul liber la şedinţele de bilanţ, pentru a fi sala plină şi a aplauda reuşitele conducerii, că acesta îşi asumă meritele altor poliţişti, ,, trage cu dinţii de funcţii”, că acesta a încercat să muşamalizeze o infracţiune de ultraj, că a obligat subalternii să desfăşoare activităţi poliţieneşti cu mijloace proprii,că starea de normalitate este impusă prin plângeri penale la IPJ Nţ, că acesta a afirmat că poliţiştii sunt ,,simpli purtători de bastoane.”

Din declaraţia martorului S. V.T. rezultă că au existat discuţii între reclamant şi pârât, că nu are cunoştinţă şi nu a auzit ca reclamantul să fi muşamalizat vreun dosar, că nu are cunoştinţă de evenimentul din data de  X ,  nu cunoaşte ca  reclamantul să fi afirmat în mass-media că poliţiştii sunt proşti, că martorul şi-a mai luat maşina personală la serviciu din lipsă de autovehicule, dar nu i s-a impus aşa ceva, că a văzut că reclamantul şi familia acestuia erau abătuţi, însă nu i-a întrebat din ce cauză.

 Martorul S.C.L. având calitatea de agent de poliţie în M. R.Jud. Nţ, afirmă că între reclamant şi pârât există o stare conflictuală,că s-au făcut mai multe plângeri de către pârât la adresa reclamantului în urma unei acuzaţii de ultraj în care pârâtul C. I. a fost parte vătămată, că au fost emise comunicate de presă de către ambii pârâţi, prin care era denigrată persoana reclamantului, îi era menţionat numele greşit, că reclamatul nu a dispus o cercetare împotriva nimănui pe motiv că ar fi părăsit sala de şedinţă şi s-ar fi deplasat la grupul sanitar, că reclamantul nu a obligat niciodată agenţii de poliţie să îşi folosească maşinile personale în interes de serviciu, că nu s-au folosit de către pârâtul C. I. injurii la adresa reclamantului.

Din depoziţia martorului B. G. reiese că acesta a luat cunoştinţă de comunicatele de presă emise de sindicat iar acestea nu conţineau expresii denigratoare, injurii de natură a afecta imaginea reclamantului, acestea făcând doar referire la activităţile sale în calitate de şef de poliţie şi la unele lacune manageriale , că martorul a fost sancţionat disciplinar  fiindcă nu a participat la o şedinţă de bilanţ de analiză profesională ţinută într-o zi liberă, că existat o acţiune  cu hoţii de locuinţe iar martorul crede că s-a dispus să se folosească maşinile personale, dar nu-şi aduce aminte exact, că martorul deţine funcţia de prim –vicepreşedinte al noului sindicat înfiinţat, că a văzut un interviu la o televiziune locală în care reclamantul a afirmat că poliţiştii sunt simpli purtători de bastoane, că nu este contestată de către colegi calitatea de bun poliţist a reclamantului, ci doar activitatea managerială care ar suferi unele influenţe externe şi interne şi că nu există personal suficient la compartimentul de siguranţă .

 Martorul R. I., de profesie agent de siguranţă publică, declară că acţiunile sindicale s-au desfăşurat în limita legalităţii, că anumiţi ofiţeri făceau controale la agenţii de siguranţă publică cu maşina personală, dar nu cunoaşte dacă s-a impus acest lucru de către reclamant, că se afla în sala de şedinţă în urmă cu aproximativ X ani, când locţiitorul IPJ Nţ  a propus sancţionarea numitului B. G. pe motiv că acesta a lipsit la o şedinţă de bilanţ la care nu era obligatorie prezenţa, că nu cunoaşte ca reclamantul să fi muşamalizat  vreun caz de ultraj sau să vi favorizat vreun suspect în dosarele cercetate,că în prezent imaginea reclamantului este una corectă, dar la început au existat unele abuzuri,  că reclamantul l-a obligat pe martor în anul X  să ia un câine de serviciu în dotare.

În drept,  potrivit dispoziţiilor art  1349  CPC:

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.

ART. 1357 CPC prevede următoarele:

,, Condiţiile răspunderii

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

 Potrivit ART. 1358 CPC , pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Art. 1357 Cod pr. Civ prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă iar art 1381 consacră dreptul la reparaţie pentru orice fel de prejudiciu cauzat de o faptă ilicită.

 În ceea ce priveşte drepturile invocate de către reclamant că ar fi fost încălcate prin faptele pârâţilor  art 71, 72 şi 73 din Codul civil consacră dreptul la viaţă privată, dreptul la demnitate , dreptul la propria imagine.

Potrivit art 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare este garantat, însă exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică  pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, cu referire la aspectele ce vizează speţa de faţă.

În ceea ce priveşte conţinutul libertăţii de exprimare, conform jurisprudenţei  Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie , acesta cuprinde două componente, respectiv libertatea de opinie şi libertatea de exprimare.

 Un aspect foarte important cu privire la libertatea de opinie pe care reclamantul susţine că pârâţii şi-au exercitat-o în mod excesiv, păgubitor şi defăimător faţă de acesta, este acela că, potrivit jurisprudenţei CEDO( cauzele Oberschlick împotriva Austriei, De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, Harlanova împotriva Letoniei, Cumpănă şi Mazăre împotriva României) , exprimarea unei opinii semnifică, în ultimă analiză, formularea unei judecăţi de  valoare cu privire la un anumit fapt social şi nu trebuie să fie confundată cu relatarea unor activităţi umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec în viaţa  de zi cu zi, consecinţa fiind că , dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecăţile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactităţii lor şi, mai mult, a pretinde o asemenea demonstraţie înseamnă a aduce o atingere însăşi libertăţii de opinie, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie.

Din perspectiva celei de-a doua componente a dreptului la liberă exprimare, libertatea de informare ( comunicare)nu presupune numai libertatea de a difuza informaţii, ci luarea în considerare, de asemenea, a libertăţii cititorului , auditoriului, publicului în general,  de a primi informaţii în mod liber şi din diverse surse , aceasta trebuind să fie exercitată, de principiu,  fără nicio  ingerinţă din partea autorităţilor publice într-o societate democratică.

 Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, reclamantul exercită şi a exercitat o funcţie publică, respectiv aceea de şef al P.M. R. iar pârâţii au calitatea de S. N.  al A.P.din România şi respectiv  vicepreşedinte al sindicatului, criticile admisibile cu privire la comportamentul funcţionarilor publici  fiind , din perspectiva articolului 10 şi interpretarea  jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai largi la adresa funcţionarilor decât pentru un simplu particular iar ingerinţele în exerciţiul dreptului de exprimare trebuind să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporţionale cu scopul urmărit.

Instanţa apreciază că afirmaţiile publice  făcute prin comunicate de presă şi emisiuni televizate la adresa reclamantului sunt în legătură directă cu funcţia publică deţinută de acesta şi de managementul realizat la conducerea P. M. R. în raport de angajaţii acestora ale căror interese sunt susţinute în mod public de sindicatul legal constituit din care aceştia fac parte  iar jurisprudenţa CEDO a considerat că, în cadrul unor dezbateri publice privitoare la o problemă de interes general în care erau în joc reputaţii profesionale, o anumită doză de exagerare avea a fi tolerată( cauza Nilsen şi Johnsen împotriva Norvegiei) , aceste polemici , pe alocuri virulente,  la adresa reclamantului, în calitatea menţionată anterior, situându-se însă în limitele interne şi externe ale  dreptului la liberă exprimare  garantat de articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Aceste afirmaţii publice reprezintă judecăţi de valoare cu privire la anumite fapte sociale legate de modul în care se desfăşoară activitatea P. M.R. de felul în care sunt respectate regulile de conduită  în raport de agenţii de poliţie de către conducerea acestei instituţii, judecăţile de valoare nepretându-se  la demonstrarea exactităţii lor şi, mai mult, a pretinde o asemenea demonstraţie înseamnă a aduce o atingere însăşi libertăţii de opinie, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie.

 Instanţa reţine că în cauza de faţă  nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite săvârşite de către pârâţi prin exercitarea dreptului acestora la liberă exprimare şi, pe cale de consecinţă, nici a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale , că afirmaţiile publice  proferate de către pârâţi nu au  fost de natură să lezeze onoarea şi demnitatea reclamantului astfel că , având în vedere toate aspectele expuse în precedent, urmează a  fi respinsă acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare