Desfacerea contractului de muncă

Contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă. Nerespectarea termenului de 6 luni reglementat de dispoziţiile art.252 alin.1 teza finală din C.muncii au drept consecinţă prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancţiona disciplinar pe salariatul vinovat şi  atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere. Validitatea măsurii concedierii se analizează în raport cu data la care s-a produs încetarea contractului individual de muncă şi nu data emiterii deciziei de concediere pentru a analiza cazurile de interdicţie a concedierii prevăzute de art.60 lit.a şi h C.muncii. Reintegrarea în muncă a contestatorului nu mai este posibilă deşi instanţa constată nulitatea concedierii, întrucât între timp a intervenit un caz de încetare de drept în contractul individual de muncă, respectiv pensionarea anticipată parţială a contestatorului. Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpa angajatorului, condiţii care trebuiesc îndeplinite cumulativ. 

Tribunalul Mehedinţi - sentinţa din 23.02.2017

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 01.08.2016 contestatorul  P. N. C. a formulat contestaţia împotriva Deciziei nr.1/30.06.2016 emisă de intimata A.J.V.P. Mehedinţi, solicitând pe baza probelor administrate, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr.1/30.06.2016 şi în consecinţă să se dispună anularea Deciziei de concediere nr.1 emisă la data de 30.06.2016, prin preşedinte, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea în muncă a contestatorului, potrivit art.80 alin.2 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi  de care contestatorul ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin.1 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 15.000 lei, potrivit art. 253 alin.1 şi 2 Codul muncii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat că a desfăşurat activitate în calitate de salariat, ocupând funcţia de director al A.J.V.P. Mehedinţi încă din anul 1996 iar la data de 05.07.2016 i s-a comunicat încetarea contractului individual de muncă, prin concediere, fiind emisă Decizia de concediere nr. 1/30.06.2016 pe care contestatorul o consideră nelegală şi netemeinică.

Contestatorul a arătat că nulitatea absolută a deciziei de concediere este susţinută de următoarele motive:

Decizia este nelegală, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.62, 63 li ale art. 252 alin.1 din Codul Muncii, astfel a fost depăşit termenul de şase luni de la săvârşirea faptei, adică data înregistrării Contractului Colectiv de Muncă la ITM Mehedinţi, cu anexele sale – 02.07.2015 (anexa 2), până la data emiterii deciziei – 30.06.2016 (anexa 1); a fost depăşit termenul de 30 de zile de la data constatării presupusei abateri – 18.03.2016 (anexa 3), până când a fost emisă decizia de concediere la data de 30.06.2016.

Contestatorul a invocat excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a emite Decizia contestată, având în vedere prevederile Codului Muncii, art. 252: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei."

Potrivit art.252 alin.l din Codul muncii, angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare până la 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Termenul de 6 luni este un termen de garanţie înăuntrul căruia angajatorul este obligat să ia la cunoştinţă de fapta săvârşită de salariat, să desfăşoare acţiunea disciplinară şi să aplice sancţiunea disciplinară.

Este de fapt o perioadă legală, cu durată maximă imperativă, a cărei depăşire atrage imposibilitatea pentru angajator de a aplica sancţiunea disciplinară şi implicit, de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă.

Decizia este nelegală (nulă absolut), deoarece lipseşte avizul AGVPS din România legal acordat, prevăzut la art. 20 alin (1) lit.c din Statutul A.J.V.P. Mehedinţi - aviz ce trebuia solicitat şi emis după efectuarea cercetării disciplinare, adică după data de 22.06.2016, dată pentru care contestatorul a fost convocat şi când i s-a luat nota explicativă.

Conform art.251 alin.l din Codul muncii: "Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin.1 lit.a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile."

Contestatorul a mai arătat că în  decizia contestată se menţionează că avizul dat de Consiliul AGVPS din România, este din data de 25.04.2016 pentru desfacerea contractului individual de muncă, anterior finalizării cercetării disciplinare prealabile, încălcându-se astfel normele legale.

Decizia de concediere este nelegală (nulă absolut), deoarece s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 60 alin.(l) lit.h Codul muncii:„(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: h) pe durata efectuării concediului de odihnă".

Contestatorul a arătat că în data de 22.06.2016 a solicitat şi i s-a aprobat efectuarea concediului de odihnă pentru anul 2016, începând cu data de 27.06.2016 iar decizia de concediere s-a emis pe 30.06.2016, comunicându-i-se pe e-mail la data de 04.07.2016 şi a primit-o prin scrisoare recomandată, la data de 05.07.2016.

Toate acestea au fost îndeplinite pe durata concediului de odihnă, început la data de 27.06.2016, încălcându-se astfel dispoziţiile art.60 alin. (1) lit.h Codul muncii.

Decizia este nelegală, deoarece stabileşte ca moment al începerii producerii efectelor Deciziei nr.1/30.06.2016, data de 08.08.2016, încălcându-se astfel prevederile art. 252 alin.3 din Codul Muncii:"Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

Astfel, decizia îşi produce efectele la data de 05.07.2016,  data comunicării, când contestatorul era în concediu de odihnă şi nicidecum din data de 08.08.2016, cum este prevăzut, ca termen, în decizie.

La data comunicării deciziei, îmi încetează contractul individual de muncă, motiv pentru care nu mai pot fi în concediu de odihnă, ca salariat al AJVPS Mehedinţi.

Mai mult, ca o dovadă în plus că emitentul deciziei a înţeles că efectele acesteia se produc la data comunicării, este şi faptul că, la data de 19.07.2016, A. J. V.P. Mehedinţi îl numea deja „fostul director", deşi era în perioada concediului de odihnă.

Decizia este nelegală deoarece nu s-a menţionat de către angajator dacă faptele descrise la pct.l - 5 din decizie, se înscriu în tiparele stabilite a fiind abateri disciplinare şi nu s-a precizat care sunt normele ce le reţin ca abateri disciplinare.

Nulitatea relativă este susţinută de următoarele motive: În Decizia nr.1/30.06.2016 - nu s-a precizat numărul şi data Contractului individual de muncă, ce face obiectul deciziei.

Pe fond, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 1/30.06.2016 a A.J.V.P. Mehedinţi şi pe motive de netemeinicie.

Pentru a dovedi că situaţia de fapt este alta decât cea descrisă în decizia contestată, punctele 1 – 4 ale deciziei, contestatorul a solicitat să se ţină seama de următoarele aspecte:

În primul rând, faptul că în mod eronat s-a reţinut, în decizie, că la data de 06.07.2015 s-a modificat CCM.

 La data de 02.07.2015 s-a înregistrat la ITM MH un nou CCM al AJVPS Mehedinţi, cu respectarea Legii nr.62/2011 - cu privire la dialogul social, obligaţi de faptul că vechiul CCM expirase cu mai mult timp în urmă, iar potrivit HG nr. 1091/2014, începând cu 1 iulie 2015, salariul minim brut pe ţară garantat în plată trebuia să fie majorat la 1.050 de lei.

Astfel, majorările salariale s-au făcut cu respectarea legislaţiei în vigoare, a CCM al AJVPS şi încadrarea lor în Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, buget aprobat de Adunarea Generală a A.J.V.P. Mehedinţi din data de 18.04.2015.

Presupusa pagubă de 54.604 lei este reprezentată de fapt de drepturile salariale acordate salariaţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Mehedinţi, cu respectarea CCM. înregistrat în mod legal la ITM şi a tuturor normelor legale în vigoare.

Contestatorul a arătat că a întocmit organigrama, statul de funţii, grila de salarizare şi a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, C.C.M. al AJVPS Mehedinţi cu anexele sale, ca reprezentant legal al Asociaţiei, conform Statutului AJVPS MH, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv Codul muncii, Legea nr.62/2011 şi HG nr. 1091/2014.

 Cu privire la pct.5 al Deciziei - respectiv „ proasta gestionare a banilor Asociaţiei" - acest aspect este prezentat în mod generic, nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile (a se vedea Convocarea pentru data de 22.06.2016) şi nu au fost indicate alte acţiuni sau inacţiuni imputabile în afară de cele în legătură cu CCM din 2 iulie 2015. Totodată, lipsesc probe care să susţină afirmaţia din decizia de concediere.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că începând cu 11.03.2016 a fost supus unui mare stres, fiind hărţuit psihic de către preşedintele asociaţiei şi câţiva consilieri, apropiaţi ai acestuia.

Aceştia, cunoscând starea contestatorului de sănătate, în mod premeditat, au întreprins acţiuni care să-i creeze un stres suplimentar, cu intenţia de a-l îndepărta de unitate, într-un fel sau altul.

Contestatorul a mai precizat că, în urmă cu 3 ani am suferit un infarct, iar toate actele medicale menţionează un „risc cardiovascular foarte înalt" .

Astfel, pe perioada concediului meu medical, preşedintele Asociaţiei, în mod nejustificat, a solicitat: control din partea Gărzii Forestiere Rîmnicu-Vîlcea, care urma să verifice acte emise în anul 2015 şi care nu prezentau importanţă pentru activitatea curentă, să se prezinte contestatorul la unitate, pentru predarea documentelor şi a biroului, avizul de desfacere a contractului de muncă, înainte de terminarea cercetării disciplinare prealabile, potrivit înscrisurilor doveditoare anexate cererii de chemare în judecată.

Totodată, pe perioada concediului medical, pe lângă stresul provocat de acţiunile preşedintelui asociaţiei, mai sus menţionate, contestatorul a fost lipsit şi de drepturile băneşti legal cuvenite şi necesare procurării medicamentelor, îngrijirilor medicale, precum şi pentru plata ratelor creditului contractat cu Banca Transilvania.

Contestatorul a mai menţionat că, aceste atitudini imorale ale preşedintelui şi ale acoliţilor lui, finalizate cu o concediere abuzivă i-au adus atingere demnităţii, integrităţii fizice, precum şi imaginii în cadrul colectivităţii şi în faţa colegilor.

Pentru toate aceste motive, contestatorul a solicitate admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 252 alin.5 Codul muncii raportat la Statutul AJVPS Mehedinţi, CCM al A.J.V.P. Mehedinţi, Legea nr. 62/2011.

În dovedirea contestaţiei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: Decizia nr. 1/30.06.2016 de concediere, plicul ştampilat, adresa nr. 181/01.07.2015 – înregistrare CCM la ITM Mehedinţi, la data de 02.07.2015, procesul – verbal al Şedinţei de Consiliu din data de 18.03.2016, extras din Statutul cadru al A.J.V.P. Mehedinţi, adresa nr. 139/24.03.2016  - convocarea formulată de contestator privind acordarea concediului de odihnă, formulată la data de 22.06.2016, întâmpinarea depusă de A.J.V.P. Mehedinţi în dosarul nr. 8831/225/2016 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, proces – verbal încheiat la data de 18.04.2015, extras din Statutul AJVP Mehedinţi  - atribuţiile directorului, corespondenţă transmisă pe e-mail şi adresa nr. 189/21.04.2016.

La data de 28.09.2016 a depus întâmpinare intimata A.J.V.P. Mehedinţi prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată pentru următoarele considerente:

Reclamantul P. C. a intrat în concediu medical la data de 11.03.2016 fiindu-i prelungit în mod succesiv  până la data de 20.06.2016. De pe data de 21.06.2016 până pe data de 25.06.2016 s-a prezentat la serviciu iar pe 27.06.2016 a intrat în concediu de odihna.

La data de 01.08 .2016 contestatorul a întrerupt concediul de odihnă şi a intrat în concediu medical în care se afla şi în prezent, arătând că în aceste condiţii raporturile de munca nu sunt întrerupte, decizia de concediere neproducându-si efectele.

Cât priveşte termenul de 30 de zile la care se face referire, Decizia ICCJ arată faptul că “momentul în care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii".

Cât priveşte avizul acordat la data de 25.04.2016 de către AGVPS din România cu privire la desfacerea disciplinară a contractului de munca al contestatorului acesta a fost acordat după analizarea documentaţiei prezentate cu votul a 14 din cei 15 membrii ai Consiliului AGVPS.

Mai mult avizul dat de către AGVPS nu constituie o măsura în sensul art. 251 alin 1 din Codul muncii.

Desfacerea disciplinara a contractului de munca a avut loc în momentul când contestatorul se afla la serviciu fiindu-i comunicată ulterior.

Faptele pentru care i-a fost desfăcut contractual de munca fac obiectul unui dosar penal ce se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin, fiind cercetat pentru abuz în serviciu.

Astfel în condiţiile în care AJVPS MH avea datorii de peste 150 000 lei la ANAF şi alte instituţii ale statului, acesta a majorat în mod abuziv salariile a 9

angajaţi printre care şi al contestatorului cu 25 %, fără hotărârea Consiliului care era obligatorie, împuternicindu-se pe sine producând un prejudiciu mai mare de 50000 lei.

Pentru toate aceste considerente, în condiţiile în care decizia de concediere contestata nu şi-a produs efectele, intimata solicită respingerea tuturor capetelor de cerere.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinare, intimata a depus în copie la dosar adresa nr.445/16.05.2016 şi Hotărârea nr.3/25.04.2016.

Intimata a arătat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi proba cu martorul G. D. L..

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele Cod procedură civilă.

La data de 11.10.2016 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare ca fiind netemeinice.

Afirmaţiile făcute de AJVPS MH sunt contrazise de probe, respectiv înscrisurile depuse de contestator la dosar.

Pârâta nu a răspuns tuturor excepţiilor invocate. S-a încercat inducerea în eroare a instanţei, prezentând în mod eronat faptele, fără să ţină seama că înscrisurile din dosar le pot infirma.

De exemplu, se afirmă în mod nejustificat că „Desfacerea disciplinară a contractului de muncă a avut loc în momentul când contestatorul se afla la serviciu, fiindu-i comunicată ulterior".

Contestatorul a susţinut că afirmaţia de mai sus este falsă, deoarece decizia contestată a fost emisă la data de 30.06.2016, în timp ce contestatorul era în timpul concediului de odihnă, aprobat începând cu data de 27.06.2016, de către preşedintele Asociaţiei.

Decizia a fost primită de contestator cu scrisoare recomandată, la data de 5.07.2016, dată de la care aceasta şi-a produs efectele, conform art. 77 Codul muncii: „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării  ei salariatului."

Având în vedere aceste aspecte, precum şi motivele dezvoltate prin acţiunea introductivă, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, aşa cum a fost formulată.

La primul termen de judecată din data de 27.10.2016 instanţa a dispus emiterea unei adrese către intimata A.J.V.P.S. Mehedinţi cu menţiunea de a comunica următoarele: contractul individual de muncă al reclamantului, statutul Asociaţiei  Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mehedinţi integral, Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2015 – 2016 înregistrat la I.T.M. Mehedinţi şi grila de salarizare integral, actul adiţional de modificare a salariului reclamantului şi alte 8 (opt) acte adiţionale ale salariaţilor la care se referă decizia nr.1/30.06.2016, documentaţia de la cercetarea disciplinară, cererile de concediu de odihnă aprobate şi dovada concediul medical privind pe reclamant, dovada datei comunicării deciziei de concediere reclamantului şi documentaţia de la baza deciziei de concediere.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de avocaţii părţilor.

Intimata A.J.V.P.S. Mehedinţi a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Statutul A.J.V.P.S. Mehedinţi, adresa nr. 4071/06.07.2015, Contractul colectiv de muncă, anexa 1 la CCM, anexa 2 - sporul de vechime în muncă, adeverinţa nr. 549/25.10.2016, Contractul individual de muncă nr. 56833/2001, stat de salarii august 2016, grilă de salarizare pentru perioada 2016 – 2017, adeverinţa înregistrată sub nr. 549/25.10.2016, decizia nr. 43/06.07.2015, anexa 1 la Contractil colectiv de muncă, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 04/09.11.1998, actul adiţional nr. 22/10.02.2015 la Contractul individual de muncă nr. 68158/29.01.2003, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.15/19.09.1996, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.54/26.10.1987, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 76/06.07.2012, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.14/23.10.2006, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.5/15.09.1999, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.21/5.01.2010, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr.47/28.02.2000 şi Contractul Colectiv de Muncă, registru de casă din data de 04.07.2016, adresa nr. 4071/06.07.2015, Contract Colectiv de Muncă al A.J.V.P.S. Mehedinţi, anexa 1 la Contractul colectiv de muncă – grila de salarizare pentru salariaţii AJVPS Mehedinţi şi anexa 2 – sporul de vechime în muncă şi sporul de fidelitate, Decizia nr. 43/06.07.2015, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 04/09.11.1998, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 76/06.07.2012, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 21/15.01.2010, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 47/28.02.2000, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 15/19.09.1996, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 54/26.10.1987, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 21/15.01.2001, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 5/15.09.1999, actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. 14/23.10.2006, decizia nr. 1/30.06.2016 şi adresa nr. 119/21.03.2016 - raport de informare a Consiliului AJVPS Mehedinţi al Comisiei de cercetare disciplinară.

Avocat P. R. C. a depus înscrisuri referitoare la situaţia medicală a contestatorului, respectiv scrisoare medicală privind diagnosticarea acestuia cu psoriazis şi extras articol – despre cum afectează această boală calitatea vieţii pentru obligarea intimatei la plata de daune morale şi alte înscrisuri, respectiv, cererea de concediu de odihnă aprobată şi înregistrată sub nr. 294/22.06.2016, adresa AJVPS Mehedinţi nr. 506/11.10.2016 şi procesul – verbal de predare – primire gestiune nr. 507/11.10.2016, procesul – verbal încheiat la data de 18.03.2016 în şedinţa ordinară a Consiliului A.J.V.P.S. Mehedinţi şi Decizia nr. 172482/28.11.2016,  privind acordarea pensiei anticipate parţial în ceea ce îl priveşte pe reclamant şi anexa la Decizia nr. 172482/28.11.2016.

La termenul de judecată din data de 12.01.2017 s-a dispus emiterea unei adrese către A.J.V.P.S. Mehedinţi cu următoarele menţiuni: să depună certificatul medical constatator pe luna august 2016 când a intrat în concediu medical contestatorul P. N. C. şi data când acesta a fost depus la instituţia intimată, respectiv data la care a fost înregistrat la A.J.V.P.S. Mehedinţi, să depună cererile de concediu de odihnă formulate de către reclamant, să depună dovada datei comunicării deciziei de concediere contestatorului, să depună actul de numire a Comisiei de cercetare disciplinară şi decizia de înfiinţare a Comisiei de cercetare disciplinară.

Avocat N. B. a depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie: plângerea penală formulată de către A.J.V.P.S. Mehedinţi prin reprezentanţii săi, membri ai Consiliului AJVPA Mehedinţi, factura nr. DIV00008456/07.04.2016, Hotărârea Adunării Generale a AJVPA Mehedinţi nr. 4 din data de 16.04.2016, certificatul de concediu medical seria CCMAI nr. 1704094, registru de casă din 19 – 20.12.2016, adeverinţa nr. 69/31.01.2017, cererile de concediu formulate de contestator în data de 30.09.2016, respectiv în data de 22.06.2016, registru de casă din 04.07.2016.

Pentru termenul de judecată din data de 16.02.2017 intimata a depus procesul – verbal al Şedinţei de Consiliu din data de 11.03.2016 prin care s-a înfiinţat Comisia de Cercetare Prealabilă Disciplinară.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul intimatei, în funcţia de director AJVPS Mehedinţi iar prin Decizia nr.1/30.06.2016 s-a dispus desfacerea  disciplinară a contractului individual de muncă începând cu data de 08.08.2016 (prima zi lucrătoare după concediul de odihnă), conform art. 61 lit.a din Codul Muncii.

Conform deciziei de concediere sau reţinut în sarcina sa următoarele:

- modificarea Contractului Colectiv de Muncă pentru anul 2015 – 2016

şi a grile de salarizare (valabilă începând cu data de 06.07.2015), fără prezentarea acestora Consiliului AJVPS Mehedinţi spre a fi suspuse aprobării, încălcând astfel art.21 lit.f coroborat cu art.18 lit.i din Statutul AJVPS Mehedinţi.

- prin întocmirea şi semnarea grile de salarizare şi-a atribuit un salariu mult mai mare, începând cu data de 06.07.2015, încălcând art.18 lit.e din Statut care prevede că nivelul salarizării directorului este stabilit de Consiliului AJVPS Mehedinţi; modificarea acesta de salariu s-a făcut printr-un act adiţional la contractul său  individual de muncă, act care trebuia semnat de preşedintele Asociaţiei, încălcând astfel art.20 lit.c din Statut, prin semnarea actului adiţional în locul preşedintelui neavând autorizarea acestuia.

- tot prin întocmirea şi semnarea grile de salarizare, valabilă cu data de 06.07.2016, aceasta a mărit salariile la alţi 8 (opt) salariaţi, fără aprobarea grilei de salarizare de către Consiliul Asociaţiei, încălcând art.18 lit.i din Statut şi mărind astfel cu mult cheltuielile Asociaţiei cu salariile; această mărire abuzivă a celor 8 (opt)  salarii plus mărirea salariului său, tot abuziv, a dus la o pagubă de 54.604 lei pentru Asociaţie calculată la data de 28.02.2016, nerespectând art.21 lit.d din Statut.

- semnarea şi înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă cu anexele sale, la ITM Mehedinţi, fără a avea o împuternicire din partea Consiliului AJVPS Mehedinţi, încălcând art.18 lit.i din Statutul AJVPS Mehedinţi.

- proasta gestionare a banilor Asociaţiei prin încălcarea art.21 lit.b din Statut, respectiv directorul ar fi trebui să administreze patrimoniul Asociaţiei şi să angajeze prin semnătura sa operaţiile patrimoniale cu aprobarea Adunării generale sau a Consiliului Asociaţiei.

În contestaţia de faţă acesta invocă motive de nulitate a deciziei şi netemeinicie.

Ca motive de nelegalitate a deciziei invocă excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a emite decizia contestată, lipsa avizului AGVPS România, încălcarea dispoziţiilor art.60 alin.1 Codul Muncii, respectiv decizia de concediere s-a emis şi i s-a comunicat în perioada concediului de odihnă, nu s-a indicat în decizie care sunt normele care reţin faptele menţionate ca abateri disciplinare, nu s-a indicat în decizie numărul şi data contractului individual de muncă.

Ca motive de netemeinicie a deciziei emise arată că înregistrarea unui nou CCM al AJVPS Mehedinţi la ITM şi majorările salariale s-au făcut cu respectarea legislaţiei în vigoare, a întocmit organigrama, statul de funcţii, grila de salarizare şi a înregistrat la ITM, CCM – ul cu anexele, în calitate de reprezentant legal al Asociaţiei.

Cu privire la abaterea de la punctul 5 al deciziei – “proasta gestionare a banilor” Asociaţiei arată că fapta e prezentată în mod generic şi nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că motivele de nulitate absolută subzistă.

Decizia de concediere disciplinară este emisă la data de 30.06.2016, în urma procesului – verbal privind cercetarea disciplinară prealabilă înregistrată la AJVPS Mehedinţi sub nr. 291/22.06.2016 întocmit de Comisia de cercetare disciplinară prealabilă.

Faptele care se reţin  a fi abateri disciplinare descrise în cuprinsul deciziei şi se impută reclamantului sunt săvârşite la data de 02.07.2015 (data cererii nr.4071/02.07.2015  formulată de reclamant pentru înregistrare a CCM la ITM Mehedinţi (fila 13), în ceea ce priveşte faptele imputate constând în modificarea CCM fără  prezentarea Consiliului AJVPS Mehedinţi spre a fi suspus aprobării şi semnarea şi înregistrarea CCM fără a avea vreo împuternicire din partea Consiliului AJVPS Mehedinţi şi, respectiv  la data de 06.07.2015 în ceea ce priveşte faptele constând în întocmirea, semnarea şi modificare grilei de salarizare a  directorului  şi alţi 8 salariaţi, semnarea actului adiţional la CIM reclamant în locul preşedintelui asociaţiei (decizia nr. 43 din 06.07.2015 – fila 96 şi actele adiţionale la contractele individuale de muncă ale celor 8 salariaţi – filele 98 – 106).

Conform art. 252 alin.1 Codul Muncii „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Dispoziţiile legale instituie două termene ale prescripţiei în interiorul căruia angajatorul poate lua măsura sancţionării disciplinare a salariatului.

Termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare curge de la data înregistrării raportului final al cercetării  prealabile la registratura unităţii, acesta fiind termenul cert în care persoana îndreptăţită a luat cunoştinţă despre rezultatul cercetării disciplinare prealabile se poate aprecia că aceasta constituie abatere disciplinară, în acest sens fiind dispoziţiile Deciziei nr. 16/12.11.2012 pronunţată de I.C.C.J în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 817/05.12.2012.

În speţă, acest termen de 30 de zile a fost respectat, având în vederea că procesul – verbal privind cercetarea disciplinară prealabilă a fost înregistrat la AJVPS Mehedinţi la data de 22.06.2016 şi Decizia de sancţionare emisă la 30.06.2016.

Însă, angajatorul în speţă nu putea dispune sancţionarea salariatului fiind depăşit termenul de 6 luni reglementat de teza finală art. 252 alin.1 Codul Muncii, termen care curge de la momentul obiectiv prevăzut de lege: data săvârşirii abaterii disciplinare, termen în care este inclus şi termenul de 30 de zile prevăzut mai sus şi a cărui depăşire are drept consecinţă prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancţiona disciplinar  pe salariatul vinovat, răspunderea disciplinară nefiind imprescriptibilă.

Faţă de data săvârşirii presupuselor abateri, răspunderea disciplinară nu mai poate fi antrenată, decizia de sancţionare fiind emisă la aproximativ 1 an de la data săvârşirii acestora.

Este adevărat că suspendarea contractului individual de muncă, cum ar fi în situaţia concediului pentru incapacitate temporară de muncă, atrage şi suspendarea tuturor termenelor care au legătură cu CIM, inclusiv a termenelor de prescripţie de 30 de zile şi respectiv 6 luni, reglementate de art. 252 alin.1 Codul Muncii, însă în speţă termenul de 6 luni era deja împlinit la începutul lunii ianuarie 2016, reclamantul intrând în concedii medicale începând cu data de 11.03.2016, conform adeverinţei eliberată de pârâtă (fila 84).

Ca atare, sancţionarea salariatului cu nerespectarea termenului de prescripţie atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.

În ceea ce priveşte ultima faptă menţionată în cuprinsul deciziei de concediere – “proasta gestionare a banilor Asociaţiei”, nu este indicată data comiterii ei şi fapta nu este descrisă în concret, neprecizând în cea a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită de către salariat, prin ce a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM, CCM, neputându-se cunoaşte nici aspectele care pot conduce la concluzia că fapta reprezintă o încălcare a normelor de disciplină sau a obligaţiilor invocate prin CIM şi nici dacă au fost respectate termenele legale de aplicare a sancţiunii, mai mult această faptă în speţă, nefăcând nici obiectul cercetării disciplinare.

Cu privire la aceasta, sunt incidente dispoziţiile art. 252 alin.2 Codul Muncii respectiv, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să conţină obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Cu privire la încălcarea prevederilor art.60 lit.h Codul Muncii invocată de reclamant şi ulterior art. 60 lit. a Codul Muncii, respectiv interdicţia concedierii pe durata incapacităţii de muncă şi pe durata efectuării concediului de odihnă, instanţa reţine următoarele:

Conform adeverinţei nr.549/25.10.2016 emisă de intimată (fila 84) reclamantul a intrat în concediu medical din 11.03.2016 fiindu-i prelungit succesiv până în 20.06.2016 (100 de zile).

A fost prezent la serviciu din 21.06.2016 până pe 25.06.2016.

La data de 22.06.2016 a solicitat angajatorului concediu de odihnă pentru anul 2016, cerere care i-a fost aprobată începând cu data de 27.06.2016 (fila 19).

A fost convocat la cercetarea disciplinară pentru data de 22.06.2016, dată când era la serviciu, iar la data de 30.06.2016 a fost emisă decizia de sancţionare disciplinară a desfacerii CIM, începând cu data de 08.08.2016 (prima zi lucrătoare după concediul de odihnă).

Decizia de concediere i s-a comunicat pe e-mail la data de 04.07.2016 şi prin scrisoare recomandată la data de 05.07.2016, în perioada concediului de odihnă.

Potrivit art.252 alin.3 Codul Muncii decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efectele de la data comunicării.

Termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor nu este unul de decădere, respectiv necomunicarea în cadrul său nu conduce la nulitatea sancţionării, ci sancţiunea pentru necomunicare constă în lipsa producerii efectelor, respectiv data comunicării marchează momentul aplicării sancţiunii de la care angajatorul este îndreptăţit să procedeze la executarea acesteia şi de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru introducerea contestaţiei.

Acestea sunt principalele efecte ale comunicării deciziei de concediere salariatului la care se referă dispoziţiile art.252 alin.3 Codul Muncii.

Este adevărat că decizia de concediere şi comunicarea acesteia reclamantului a avut loc în perioada concediului de odihnă, însă trebuie făcută distincţie între două momente diferite: data emiterii deciziei şi data prevăzută pentru desfacerea contractului individual de muncă.

Este evident că angajatorul în speţă, a avut în vedere perioada de concediu de odihnă a reclamantului, a dispus luarea măsurii începând cu data de 08.08.2016 (prima zi lucrătoare după concediul de odihnă), dată la care reclamantul nu se afla în concediu de odihnă.

Este neîntemeiată susţinerea contestatorului în sensul că desfacerea contractului individual de muncă se produce în speţă la data comunicării deciziei, anterior, în perioada în care este în concediu de odihnă.

Conform, art. 252 alin.3 Codul Muncii de la data comunicării acestei decizii se produc într-adevăr efectele deciziei – menţionate mai sus, dar nu şi efectul încetării contractului individual de muncă, efect care în speţă se produce la data prevăzută în decizie pentru desfacere – 08.08.206 şi nu anterior acestui moment.

La această dată, reclamantul nu se afla în concediu de odihnă, astfel încât nu a operat interdicţia prevăzută de art.60 lit.h Codul Muncii.

Numai în condiţiile în  care aceste două momente ar fi coincis, respectiv data emiterii deciziei şi data încetării CIM ar fi fost aceeaşi,a r fi fost aplicabile dispoziţiile de mai sus.

Legiuitorul nu dispune că nu poate fi emisă decizie de concediere pe perioada concediului de odihnă, ci prevede clar şi neechivoc că nu poate interveni concedierea, respectiv încetarea contractului individual de muncă în acea perioadă.

Validitatea măsurii se analizează în raport cu data de la care s-a produs în speţă, data de 08.08.2016, dată la care însă, salariatul se afla în concediu medical, operând cazul de interdicţie prevăzut de art.60 lit. a Codul Muncii, concedierea neputând fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii.

Conform adeverinţei eliberată de intimată, dar şi recunoaşterii sale în întâmpinare, reclamantul a reintrat în concediu medical începând cu 01.08.2016 până la 30.09.2016 (fila 84).

În situaţia în care raportul de muncă al reclamantului este suspendat de drept în situaţia incapacităţii de muncă, angajatorul nu poate dispune nici o măsură de natură ce duce la încetarea contractului individual de muncă, în caz contrar sancţiunea fiind nulitatea absolută.

Pentru a opera interdicţia,  incapacitatea de muncă trebuie dovedită cu un certificat medical, eliberat în condiţiile prevăzute de lege, certificat medical, de care angajatorul rezultă că a avut cunoştinţă, fiind menţionat în registrul unităţii (fila 205) şi în adeverinţa nr.69/31.01.2017 (fila 209).

Pe de altă parte, intimata nu a formulat apărări privind eventuala înlăturare a interdicţiei prevăzută de art.60 alin.1 lit.a din Codul Muncii, pe motivul neaducerii la cunoştinţă a angajatorului a certificatului medical, deşi instanţa i-a solicitat relaţii cu privire la acest aspect, în orice caz sarcina probei în conflictele de muncă revenind angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare sa până la prima zi de înfăţişare (art. 272 Codul Muncii).

Ca atare, pe baza probatorului administrat se reţine că decizia contestată este lovită de nulitate absolută şi pentru acest motiv.

Cu privire la lipsa avizului Consiliului AGVPS România, se reţine că, potrivit art.20 lit.c din Statutul AJVPS Mehedinţi, Preşedintele asociaţiei încheie, modifică şi desface contractul de muncă al directorului, la propunerea Consiliului asociaţiei, cu aprobarea Adunării generale a asociaţiei şi avizul Consiliului A.G.V.P.S. c

Conform menţiunii din decizia de sancţionare şi Hotărârea nr.3/15.04.2016 a Consiliului A.G.V.P.S. din România s-a hotărât avizarea, la solicitarea conducerii AJVPS Mehedinţi, a propunerii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, avizare care a avut loc la data de 25.04.2016, anterior cercetării disciplinare care are loc la data de 22.06.2016.

Or, dispoziţiile art.20 alin.1 lit.c din Statut reglementează avizul obligatoriu la desfacerea contractului individual de muncă al directorului, şi nu a prioric, anterior acestui moment, raţiunea reglementării constituie o garanţie în plus faţă de măsurile arbitrale care ar putea fi luate, în condiţiile în care Consiliul Asociaţiei – şi nu Preşedintele  - hotărăşte atât angajarea directorului, dar şi desfacerea contractului individual de muncă dar şi sancţionarea lui, cu excepţia desfacerii CIM (art.17 lit.e).

Ca atare, Hotărârea nr.3/25.04.2016 a Consiliului A.G.V.P.S. din România nu reprezintă un aviz valabil emis, în condiţiile în care se  avizează propunerea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă anterior desfăşurării cercetării prealabile.

Alte motive de nulitate în ceea ce priveşte condiţiile de formă ale deciziei de concediere, respectiv că nu s-a indicat numărul şi data contractului individual de muncă sau că nu s-ar fi indicat de către angajator dacă faptele se înscriu în tiparele stabilite ca fiind abateri disciplinare şi nu s-a precizat care sunt normele care le reţin abateri disciplinare nu subzistă.

Cu excepţia ultimei fapte imputate reclamantului – proasta gestionare a banilor Asociaţiei prin încălcarea art. 21 lit.b din Statut – toate celelalte fapt sunt descrise în sensul art.252 alin.2 lit.a  Codul Muncii şi sunt indicate şi prevederile care se consideră a fi încălcate de către reclamant, în speţă obligaţii izvorând din Statut.

Faţă de motivele de nelegalitate ale deciziei de sancţionare care atrag nulitatea absolută a acesteia, nu se mai impune analizarea celorlalte criterii de nelegalitate  şi netemeinici invocate.

Reclamantul solicită în speţă repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea  în muncă potrivit art.80 alin.2 Codul Muncii şi obligarea la plata despăgubirilor conform art.80 alin.1 din Codul Muncii.

În speţă, reintegrarea în muncă a contestatorului nu mai este posibilă deşi instanţa constată nulitatea concedierii, întrucât, în cursul procesului de faţă a intervenit pensionarea acestuia, potrivit Deciziei nr.172481 din 28.11.2016 privind acordarea pensiei anticipate parţiale emisă de Casa Judeţeană de Pensii  Mehedinţi, la cererea reclamantului.

Potrivit Deciziei dreptul de pensie au stabilit începând cu data de 28.07.2016 şi plata drepturilor începând cu data de 01.11.2016.

Nu este posibilă reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior concedierii, când între timp a intervenit un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă.

Potrivit art.56 lit.c din Corul Muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept şi la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei anticipate parţiale.

Fiind vorba de o încetare în virtutea legii - ope legis - contractul este reziliat în chiar momentul apariţiei cererii de încetare, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate ori să intervină un caz al angajatorului.

Efectul constatării nulităţii unei decizii de desfacere a contractului individual constă în desfiinţarea – şi pentru trecut a efectelor concedierii anulate – restituitio în integrum, repunerea în situaţia anterioară, considerându-se că măsura angajării nu a existat.

În urma reintegrării în muncă, ca urmare a repunerii în situaţia anterioară, în condiţiile art. 80 alin.2 Codul Muncii, contractul individual de muncă al salariatului se reactivează.

În situaţia cazurilor de încetare de drept a acestui contract nu se mai poate dispune restituitio în integrum – reactivarea contractului de muncă, în speţă, reclamantul a pierdut calitatea de salariat şi contractul sau de muncă ar fi încetat de drept la data comunicării deciziei de pensie, independent de voinţa angajatorului.

După încetarea de drept a unui contract individual de muncă, raporturile de muncă pot continua însă în condiţiile unui nou contract individual de muncă încheiat.

În cazul pensionării anticipate parţiale, potrivit art.56 lit.c Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare reclamantului, neinteresând nici data emiterii deciziei de pensionare, nici data stabilirii drepturilor de pensie.

Este adevărat că titularii acestor categorii de pensie nu au dreptul că cumuleze venitul din pensie cu venitul salarial, însă nu acest argument concluzionează imposibilitatea reintegrării, întrucât nu se pune în discuţie posibilitatea încheierii ulterioare a unui nou contract individual de muncă ci soarta contractului individual de muncă derulat cu angajatorul până la momentul concedierii, contract de muncă care ar fi încetat oricum, în condiţiile arătate.

Salariatul exercitându-şi dreptul de a obţine o pensie anticipată parţială, contractul său individual de muncă încetează de drept de la data comunicării deciziei de pensionare, ca atare chiar dacă salariatul nu ar fi fost concediat, relaţia contractuală dintre părţi a încetat.

Singurul efect al repunerii în situaţia anterioară în această situaţie constă în obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la data încetării contractului său de muncă, care în speţă este data comunicării deciziei de pensie.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata de daune morale, apreciate la valoarea de 15000 lei reclamantul solicită a se avea în vedere că începând cu data de 11.03.2016 a fost supus unui mare stres, fiind hărţuit psihic de către preşedintele asociaţiei şi câţiva consilieri, care cunoscând starea sa de sănătate (suferise în urmă cu trei ani un infarct), în mod premeditat, au întreprins acţiuni cu intenţia de a-l îndepărta din unitate, respectiv au solicitat control din partea Gărzii Forestiere Râmnicu – Vâlcea, să se prezinte la unitate pentru a preda documentele şi biroul, aviz de desfacere a contractului individual de muncă anterior concedierii disciplinare, plângere penală.

Reclamantul susţine că aceste acţiuni i-au creat un stres suplimentar, i s-a declanşat o boală incurabilă (psoriazis)a fost nevoit să se pensioneze anticipat pentru a-şi putea susţine cheltuielile cu tratamentul medical, iar concedierea a adus atingerea demnităţii, integrităţii fizice şi imaginii în cadrul colectivităţii şi în faţa colegilor.

În temeiul art.253 alin.1 Codul Muncii se pot acorda daune morale, însă dacă se probează existenţa unui prejudiciu moral.

Este adevărat că, în speţă concedierea reclamantului este lovită de nulitate absolută, desfacerea contractului de muncă este nelegală însă acordarea daunelor morale, trebuie să-şi găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat, ceea ce presupune probaţiunea existenţei unui prejudiciu moral adus.

Singurele afirmaţii neînsoţite de vreo probă nu au nici o relevanţă.

Reclamantul a depus în probaţiune, corespondenţă din care reţine că a fost hărţuit psihic (filele 18–29 ) însă aceste înscrisuri reprezintă convocarea la cercetarea disciplinară în speţă, înscrisuri dintr-un dosar al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin privind suspendarea executării Hotărârilor Adunării Generale, proces – verbal de prezentare a bilanţului contabil al AJVPS Mehedinţi şi reclamantul se mai referă şi la solicitarea unui control al Gărzi Financiare, la solicitarea prin adresa nr.506/11.10.2016 prin care a fost chemat să predea gestiunea, ca atare invocă un prejudiciu moral izvorât din măsura concedierii, dar şi din acţiuni anterioare şi ulterioare pe care le impută Preşedintelui Asociaţiei şi consilierilor asociaţiei, fără a-i nominaliza (filele 174 – 178).

Pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpa angajatorului, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Nici unul dintre aceste elemente nu a fost dovedit în speţă, iar scrisoarea medicală eliberată la data de 06.12.2016 din care rezultă că a fost diagnosticat cu Psoriazis nu face automat dovada că afecţiunile medicale menţionate au fost generate de măsura concedierii (fila 174 ).

Prin derogare de la regula generală instituită de dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de salariat este în sarcina reclamantului.

Reclamantul mai susţine că angajaţi ai intimatei prin acţiunile arătate i-au produs o stare de stres ce a determinat îmbolnăvirea sa, însă acţiunile menţionate constând în sesizarea unor organe sau predarea – gestiunii în urma desfacerii contractului individual de muncă nu pot fi considerate abuzive, în condiţiile în care nu s-a probat că au fost desfăşurate în afara legii.

Singura nelegalitate probată, aceea a nelegalităţii deciziei de concediere emisă nu poate conduce la acordarea daunelor morale, atâta vreme cât reclamantul nu produce un minim de dovezi şi indicii în legătură cu existenţa prejudiciului moral şi încadrarea acestuia.

Nici susţinerea reclamantului în sensul în care prin desfacerea contractului de muncă i s-a adus atingerea demnităţii integrităţii fizice, precum şi imaginii în cadrul societăţii nu a fost dovedită şi nici legătura de cauzalitate dintre măsura concedierii şi impactul acestei măsuri asupra lui şi sub acest aspect, nu a făcut nici dovada în ce măsură faptele unor salariaţi ai intimatei pot atrage răspunderea angajatorului în condiţiile art.253 alin.1 Codul Muncii, culpa acestuia în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Luând în considerare cele de mai sus, instanţa va admite în parte contestaţia formulată de contestatorul P. N. C. în contradictoriu intimata A.J.V.P.S. Mehedinţi.

Va constata nulă decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr.1 din 30.06.2016 emisă de intimată.

Va obliga intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 08.08.2016 şi până la data comunicării deciziei privind acordarea pensiei anticipate parţiale, Decizia nr. 172482 din 28.11.2016 emisă de CJP Mehedinţi pe numele reclamantului.

Va respinge capetele de cerere privind reintegrarea în muncă a contestatorului şi privind plata daunelor morale.

Cu opinie separată în ceea ce priveşte petitul referitor la reintegrarea în muncă a contestatorului.

Opinăm pentru admiterea petitului privind reintegrarea în muncă a contestatorului pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.80 alin.1 şi 2 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar dacă salariatul solicită reintegrarea, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

În speţă, s-a constatat că decizia de concediere nr.1/30.06.2016 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, este nulă, însă s-a dat eficienţă doar prevederilor art.80 alin.1 din C.muncii, întrucât s-a apreciat că nu se mai poate dispune reintegrarea acestuia deoarece a devenit beneficiarul unei pensii anticipate parţial, contractul individual de muncă încetându-i de drept la data comunicării deciziei de pensionare.

Contestatorul a procedat la formularea cererii de acordarea a dreptului de pensie anticipată parţial la data de 28.07.2016, conform menţiunilor din decizia de pensionare nr.172482/28.11.2016, ca urmare a emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr.1/30.06.2016, decizie ce a fost comunicată la data de 05.07.2016, întrucât era imperios necesar a-şi asigura veniturile necesare existenţei (traiul zilnic, procurarea medicamentelor, etc.), acesta neputând beneficia de indemnizaţie şomaj urmare a încetării contractului individual de muncă pe motive disciplinare.

În conformitate cu prevederile art.56 alin.1 lit.c C.muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Pe de o parte, trebuie menţionat faptul că, legiuitorul, a avut în vedere prin aceste reglementări legale, două momente distincte de încetare de drept a contractului individual de muncă, respectiv la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor pentru acordarea pensiei limită de vârstă şi la data comunicării deciziei de pensie pentru celelalte tipuri de pensie enumerate mai sus, întrucât, dreptul de pensie, altul decât cel prevăzut pentru limită de vârstă cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor, este opţional, salariatul asigurat având facultatea de a-l solicita ci nu obligaţia de a beneficia de acest drept.

De asemenea, a fost reglementată încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensionare, pentru pensie anticipată parţial cum este cazul în speţa dedusă judecăţii, tocmai pentru considerentul de a nu-l lipsi de venituri pe salariatul solicitant, în situaţia unei respingeri a cererii de acordare a dreptului de pensie deoarece nu angajatorul este îndreptăţit a analiza îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea acestui drept de pensie, atributul fiind al Caselor Teritoriale de Pensii, situaţie în care nu mai operează încetarea de drept a contractului de muncă.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul, a reglementat expres că instituţia încetării de drept operează doar asupra unui contract individual de muncă existent, situaţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii,  întrucât la data comunicării deciziei de acordare a pensiei anticipate parţial, ulterior datei de 28.11.2016, data la care a fost emisă decizia de pensionare, contractul individual de muncă al contestatorului nu mai era în fiinţă, deci nu mai era existent, decizia de desfacere disciplinară producându-şi efectele.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că, prin repunerea contestatorului în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere disciplinară, contractul individual de muncă este reactivat, acesta având opţiunea fie de a nu mai continua raporturile de muncă cu fostul angajator, fie de a solicita suspendarea dreptului de pensie potrivit prevederilor art.114 alin.1 lit.b din Legea 263/2010, suspendare care operează pentru beneficiarii pensiei anticipate sau pensiei anticipate parţial care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatei formulate prin concluziile scrise, referitoare la lipsa de interes a contestatorului în a solicita anularea deciziei de concediere şi reintegrarea, le apreciem ca fiind nefondate, întrucât, aşa cum am arătat, decizia de concediere şi-a produs efectele anterior comunicării deciziei de pensionare anticipată parţial, contestatorul având dreptul de a opta, în cazul anulării deciziei de concediere, fie de a avea calitatea de salariat, fie de asigurat beneficiar a unui drept de pensie.

Domenii speta

Spete similare