Desfacerea contractului de muncă

Contestator reîncadrat pe postul deţinut anterior concedierii, urmare a pronunţării sentinţei nr.36/21.01.2016 prin care s-au constatat nule deciziile de concediere emise de intimată.

 După reintegrarea contestatorului, intimata, prin administrator judiciar, dispune încetarea contractului individual de muncă al acestuia, menţionând în preambulul deciziei că s-a avut în vedere faptul că intimata se află în procedura de insolvenţă şi invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 123 alin.7 şi 8 din Legea 85/2014 potrivit cărora „Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz; după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 şi art. 72 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reduc la jumătate.

 Chiar dacă în cuprinsul deciziei de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului s-au invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 123 alin.7 şi 8 din Legea 85/2014, iar intimata susţine că decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de către administratorul judiciar al debitoarei SC M SA a fost întocmită cu respectarea acestor dispoziţii legale, analiza deciziei contestate se impune a fi efectuată, în raport de dispoziţiile art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii, potrivit cărora, „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia; desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză  reală şi serioasă”, cu atât mai mult cu cât în decizia de încetare a contractului individual de muncă s-a făcut referire la conţinutul acestor dispoziţii legale în sensul că s-a menţionat că, începând cu data de 25.05.2016 a încetat contractul individual de muncă al contestatorului din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 28.02.2017

La data de 24.05.2016 s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatorul SL împotriva deciziei de concediere nr.13/25.04.2016 emisă de intimata SC M SA în insolvenţă prin administrator judiciar CI SPRL, prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat potrivit art. 80 alin. 1 Codul muncii, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă a contestatorului potrivit art. 80 alin. 2 Codul muncii; de asemenea, a solicitat şi obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 9.748 lei potrivit art. 253 alin. 1,2  Codul muncii.

În fapt, contestatorul a arătat că este angajat din data de 29.09.1986 în urma dispoziţiei de repartizare guvernamentală nr.398129/1986 înregistrată sub numărul 4612/1986 la CIPEET B, iar în baza deciziei nr. 1/1973 a desfăşurat activitate în funcţia de inginer stagiar anul I în temeiul contractului individual de muncă nr. 3081 încheiat cu intimata la data de 29.09.1986.

La data de 03.08.2015 i s-a comunicat că începând cu 31.08.2015 îi încetează  contractul individual de muncă urmare a concedierii, conform art. 65,66,68 Codul muncii şi s-a emis de către intimată decizia nr. 70/03.08.2015, însă având în vedere că în perioada de preaviz s-a aflat în concedii medicale, decizia de concediere nu a putut să-şi producă efectul, astfel că în data de 24.11.2015 a fost emisă o nouă decizie prin care s-a anulat decizia nr. 70/03.08.2015.

A mai arătat că în data de 17.09.2015 a contestat decizia nr.70/03.08.2015 la T M în dosarul 6541/101/2015, iar ulterior în şedinţa publică din 26.11.2015 a contestat şi decizia nr. 94/24.11.2015, instanţa pronunţându-se prin sentinţa nr. 36/21.01.2016, rămasă definitivă prin decizia nr.2146/2016 a Curţii de Apel C.

Urmare a sentinţei sus menţionate a primit notificarea nr.348/10.03.2016 prin care a fost invitat să se prezinte la sediul intimatei pentru a fi reintegrat pe postul deţinut anterior concedierii, iar prin decizia nr.10/16.03.2016 s-a dispus reintegrarea sa în muncă pe postul de proiect manager la unitatea funcţională ŞI.

 A susţinut că în momentul reintegrării în muncă avea de gestionat comenzi în derulare de la CEO, conform actului adiţional nr.2/2015 la contractul de servicii nr.1483/CEOSE/12.08.2014, însă probabil termenele de execuţie au fost modificate în baza altor acte adiţionale, astfel că din prima zi de reintegrare nu a primit nimic de lucru.

Intimata a emis decizia de concediere nr.13/26.05.2016, iar motivele invocate în această decizie sunt neîntemeiate. Simpla intrare în insolvenţă a unui angajator nu determină automat concedierea unui singur salariat, această concediere apărând din ură şi răzbunare, contestatorul menţionând totodată, că în momentul emiterii deciziei, intimata nu a avut un plan de restructurare organizatorică şi judiciară aprobat de judecătorul sindic.

 În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 65 Codul muncii, Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2014.

În dovedirea susţinerilor contestatorul a depus la dosar deciziile nr. 70/03.08.2015, nr. 94/24.11.2015, act adiţional la contractul de muncă nr.3081, sentinţa nr.36/21.01.2016  pronunţată de TM, decizia nr.2146/07.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel C, cererea de apel, notificarea nr.348/10.03.2016, deciziile nr. 10/16.03.2016 şi nr. 13/25.04.2016, adresa administratorului special către CI SPRL, program de lucru pentru luna martie 2016, adresa administratorului judiciar către TM, actul adiţional nr.2/2015.

La data de 03.06.2016 intimata SC M SA în insolvenţă prin administrator judiciar C In SPRL a depus la dosar o cerere de încetare a acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar raportat la dispoziţiile art. 75 alin.1 din Legea 85/2014, având în vedere că prin încheierea din data de 09.11.2015 pronunţată de TM în dosarul nr. 7395/101/2015, definitivă prin nerecurare, a fost deschisă procedura de insolvenţă împotriva debitoarei SC M SA.

Intimata a ataşat la cerere extras de pe portalul TM şi încheierea din 09.11.2015 pronunţată de TM Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 16.06.2016 contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de încetare a acţiunii formulată de intimată având în vedere că obiectul prezentului dosar nu constă într-o cerere de creanţe, ci într-o contestaţie împotriva unei decizii de concediere, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014.

La data de 01.07.2016 s-a depus la dosar de către contestator o dezvoltare în fapt a petitului privind daunele morale în cuantum de 9.784 lei, arătându-se că acestea reprezintă cuantificarea efectelor pe care le-a suportat în urma emiterii deciziilor de concediere nr. 70/03.08.2015, 94/24.11.2015, 13/25.04.2016, a sentinţei judecătoreşti nr. 36/2016 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi şi a deciziei nr. 2146/2016 a Curţii de Apel C, a depresiei psihice conform certificatelor de concedii medicale menţionate în răspunsul de întâmpinare, a modului în care a fost şi este încă judecat în familie şi în societate.

Prin încheierea din data de 08.07.2016 pronunţată de TM Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul SL şi intimata SC M SA în insolvenţă prin administrator judiciar CI SPRL, în favoarea Secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal din cadrul TM.

S-a constatat că faţă de intimata din prezenta cauză s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei prin încheierea din 09.11.2015 şi a fost numit administrator judiciar CI SPRL, iar potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 85/25.06.2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, printre principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul procedurii insolvenţei, se numără şi judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.

De asemenea, s-a reţinut că aşa cum rezultă din obiectul acţiunii de faţă, reclamantul contestă decizia de concediere nr. 13/25.04.2016 emisă de administratorul judiciar CI SPRL, astfel că în cauză contestându-se o decizie întocmită de administratorul special, competenţa de a soluţiona nemulţumirea reclamantului, persoană interesată, împotriva măsurilor şi actelor întocmite de administratorul special aparţine judecătorului sindic.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul TM sub nr. 7395/101/2015/a7.

Prin sentinţa nr. 265/19.09.2016 pronunţată de TM Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 7395/101/2015/a7, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic, s-a declinat competenţa privind pe reclamantul SL în contradictoriu cu SC M SA, în favoarea Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul TM, conform art. 136 al. 4 Cod procedură civilă s-a constatat conflict negativ de competenţă, s-a suspendat cauza din oficiu şi conform art. 134 Cod procedură civilă s-a înaintat Curţii de Apel C - Secţia a II-a civilă, pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă.

S-a reţinut că prin Legea 85/2014 sunt reglementate în cuprinsul art.45 atribuţiile judecătorului sindic, respectiv categoriile de acţiuni cu care acesta poate fi investit şi pe care este competent să le soluţioneze, or obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie contestaţie decizie de concediere, despăgubiri din drepturi salariale, reintegrare în muncă şi daune morale, întemeiate pe încălcarea Legii nr.53/2003. Împrejurarea că prin intrarea în insolvenţă a angajatorului, reprezentantul legal al acesteia este administratorul judiciar, nu duce la concluzia că toate actele emise de acesta în exerciţiul atribuţiilor sale sunt supuse cenzurii judecătorului sindic, ci doar acelea care se circumscriu  dispoziţiilor Legii nr.85/2014.

De asemenea, s-a reţinut că, întrucât prezentul litigiu priveşte exclusiv derularea raporturilor de muncă competenţa aparţine Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul TM.

Prin sentinţa nr. 139/05.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel C în dosarul nr. 1609/54/2016 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul SL şi pe intimata SC M SA prin administrator judiciar CI SPRL, în favoarea TM - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a reţinut în considerentele sentinţei că TM Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este instanţa abilitată legal să soluţioneze prezentul litigiu. Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are un caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.

Într-adevăr, Secţia a II-a civilă a TM a reţinut corect că „Împrejurarea că prin intrarea în insolvenţă a angajatorului, reprezentantul legal al acesteia este administratorul judiciar, nu duce la concluzia că toate actele emise de acesta în exerciţiul atribuţiilor sale sunt supuse cenzurii judecătorului sindic, ci doar acelea care se circumscriu dispoziţiilor Legii nr.85/2014.” Mai mult, prezentul litigiu priveşte exclusiv derularea raporturilor de muncă, izvorul eventualei obligaţii de reintegrare aflându-se în raporturile de muncă. Administratorul judiciar/lichidatorul decide în numele debitoarei în calitatea sa de reprezentant al acesteia, dar acest lucru nu schimbă natura raporturilor juridice de drept al muncii a deciziei de concediere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul TM Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 2016/101/2016*.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a înainta la dosar atât dovezile organizatorice cât şi cele economice ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, extras din contractul colectiv de muncă aplicabil conţinând clauzele prin care se stabilesc anumite reguli de selecţie în cazul concedierilor individuale sau, în lipsa unei astfel de prevederi, criteriile stabilite de angajator prin reglementări interne şi aplicate în situaţia contestatorului, organigrama anterioară şi ulterioară emiterii deciziei de concediere, precum şi contractul colectiv de muncă aplicabil şi regulamentul de ordine interioară al societăţii.

Răspunsul la relaţiile solicitate a fost înaintat la dosar de către intimată cu adresele din datele de 12.01.2017 şi 03.02.2017.

Intimata a formulat întâmpinare prin a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi pe cale de consecinţă menţinerea deciziei de concediere contestate.

S-a arătat că la data de 09.11.2015 prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 7395/101/2015 de către TM s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei SC M SA.

Datorita necesităţii adoptării unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum şi respectarea scopului Legii 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperirii pasivului acesteia, precum şi urmare a faptului că SC M SA nu mai beneficiază de contracte de prestări servicii, administratorul judiciar al debitoarei a dispus concedierea numitului SL, emiţând în acest sens decizia nr. 13/25.04.2016.

S-a menţionat că decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de către administratorul judiciar al debitoarei SC M SA a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 123 alin. 7 şi 8 din Legea nr.85/2014, care prevăd faptul că după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.

Faptul că SC M SA nu mai desfăşoară activităţi din lipsa de contracte, rezultă fără dubiu şi din cuprinsul raportărilor lunare privind cantităţile de deşeuri generate, colectate, valorificate, eliminate, la nivel de societate de unde rezultă faptul că, din luna ianuarie 2016 societatea are aceeaşi cantitate de deşeuri, precum şi faptul că aceasta nu a mai colectat/valorificat deşeuri.

De asemenea, inclusiv din documentele depuse la dosarul cauzei de către contestator, respectiv programul de lucru pentru luna martie rezultă faptul că SC M SA a redus programul de lucru de la 5 zile/săptămână la 4 zile/săptămână, reducând de asemenea şi personalul, în sensul că două săptămâni lucrează 50% din personal, 2 săptămâni lucrează ceilalţi 50% din angajaţi, zilele libere fiind neplătite.

S-a arătat că în ceea ce priveşte postul deţinut de contestator anterior emiterii deciziei de concediere, a fost desfiinţat din lipsa de comenzi, aşa cum rezultă şi din raportul nr. 1617/24.11.2016 întocmit de către administratorul special al SC M SA. Contrar susţinerilor contestatorului, lucrările încredinţate acestuia anterior concedierii au fost finalizate conform contractului nr. F19/1438/CEOSE/05.08.2014 SE I.

S-au anexat la dosar de către intimată rapoartele nr. 1617/24.11.2016 şi nr. 1622/05.12.2016, precum şi fişa postului contestatorului.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatorul SL a fost angajatul intimatei SC M SA DTS din data de 01.06.1992 şi a desfăşurat activitate în funcţia de inginer, fiindu-i încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 3081/06.08.1992.

Ulterior, prin actul adiţional din anul 2015 la contractul individual de muncă, contestatorului i s-au schimbat funcţia şi locul de muncă, acesta desfăşurând activitate ca inginer proiect manager la ŞI.

Prin decizia nr. 70/03.08.2015 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 31.08.2015 încetarea contractului individual de muncă al contestatorului încadrat ca proiect anager la ŞI, în conformitate cu art. 65, 66, 68 Codul muncii.

Ulterior, prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata SC M SA a anulat decizia nr. 70/03.08.2015 şi a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.11.2015 în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 36/21.01.2016 pronunţată de TM în dosarul nr. 6541/101/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 2146/07.04.2016 a Curţii de Apel C  (filele 26-32 dosar), s-au constatat nule deciziile nr.70/03.08.2015 şi nr. 94/24.11.2015 emise de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi a fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Urmare a sentinţei nr. 36/21.01.2016 pronunţată de TM, intimata a emis notificarea nr. 348/10.03.2016 prin care a adus la cunoştinţa contestatorului faptul că începând cu data de 16.03.2016 va fi reintegrat pe postul deţinut anterior concedierii şi i-a solicitat ca la acea dată să se prezinte la sediul societăţii în vederea întocmirii documentaţiei în acest sens şi a începerii activităţii (fila 23 dosar).

Prin decizia nr.10/16.03.2016 emisă de intimată s-a dispus că începând cu data de 16.03.2016 contestatorul se reîncadrează în muncă pe postul de proiect manager în cadrul unităţii funcţionale „ŞI”.

Prin decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de SC M SA prin administrator judiciar CI SPRL s-a dispus că începând cu data de 25.05.2016 contestatorului îi încetează contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor nr. 3081/29.09.1986 din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită de către contestator anularea deciziei de concediere nr. 13/25.04.2016, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă, precum şi la plata de daune morale în valoare de 9.748 lei.

Analizând măsura dispusă de intimată prin decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 13/25.04.2016, Tribunalul constată următoarele:

În cuprinsul deciziei contestate s-a menţionat că motivele de fapt ale concedierii individuale a contestatorului constau în aceea că SC M SA se află în procedura de faliment, conform încheierii din data de 09.11.2015 pronunţată de TM în dosarul nr. 7395/101/2015, precum şi în faptul că este necesară adoptarea unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum şi respectarea scopului Legii 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperirii pasivului acesteia.

În preambulul deciziei s-a arătat că la emiterea acesteia s-a avut în vedere faptul că SC M SA se află în procedura de insolvenţă, precum şi bugetul la nivelul SC M SA din care rezultă scăderea veniturilor şi limitarea posibilităţii dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri.

Potrivit dispoziţiilor art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia; desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză  reală şi serioasă”.

În cauză, chiar dacă în cuprinsul deciziei de încetare a contractului individual de muncă a contestatorului s-au invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 123 alin.7 şi 8 din Legea 85/2014, instanţa apreciază că se impune analiza deciziei contestate, în raport de dispoziţiile art.65 alin.1 şi 2 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în decizia nr. 13/25.04.2016 s-a făcut referire la conţinutul acestor dispoziţii legale în sensul că s-a menţionat că, începând cu data de 25.05.2016 a încetat contractul individual de muncă al contestatorului din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus menţionate reiese condiţia de legalitate impusă de legiuitor şi anume aceea ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

 Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din  structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă implicând cu necesitate  caracterul definitiv al suprimării.

Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăţile economice sau de transformări tehnologice.

Cauza serioasă a desfiinţării locului de muncă este aceea care are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii, care nu disimulează realitatea şi care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă, fără  pagube pentru angajator.

Angajatorul este singurul în drept să aprecieze asupra oportunităţii reorganizării activităţii, instanța de judecată putând să verifice numai dacă a avut loc o reorganizare a activităţii angajatorului care să corespundă unei nevoi reale a acestuia şi care conduce la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariatul în cauză, fără legătură cu persoana acestuia şi independentă de factori subiectivi.

Prin urmare, este adevărat că instanţa nu poate cenzura măsura luată de unitate din perspectiva oportunităţii acesteia, din punct de vedere managerial, însă poate analiza măsura sub aspectul caracterului real, efectiv şi serios.

Or, în speţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate impuse de legiuitor în art. 65 Codul muncii, întrucât din actele şi lucrările dosarului nu reiese caracterul real şi serios al măsurii concedierii individuale a contestatorului.

În ceea ce priveşte desfiinţarea locului de muncă al contestatorului, instanţa constată că într-adevăr aceasta este efectivă, întrucât chiar dacă nu s-a depus de către angajator şi organigrama ulterioară concederii, se apreciază că postul contestatorului este suprimat din structura funcţional organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii, având în vedere că în statul de funcţii începând cu data de 01.02.2015 figurează posturile de şef serviciu PM - Proiectant PAR şi PM proiectare tehnologică, PAR, ultimul fiind ocupat de către contestator, iar în statul de funcţii începând cu data de 01.06.2016 la ŞI figurează doar postul de şef şantier.

În ceea ce priveşte însă caracterul real şi serios al măsurii concedierii contestatorului, instanţa constată că, potrivit menţiunilor din decizia de concediere, la emiterea acesteia, s-a avut în vedere faptul că SC M SA se află în procedura de insolvenţă, precum şi faptul că din bugetul SC M SA rezultă scăderea veniturilor şi limitarea posibilităţii dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri.

De asemenea, din cuprinsul aceleiaşi decizii reiese că motivele de fapt ale concedierii individuale constau în aceea că SC M SA se află în procedura de faliment şi este necesară adoptarea unor măsuri urgente la nivelul SC M SA care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele luni, precum şi respectarea scopului Legii nr. 85/2014, respectiv acela al maximizării averii debitoarei în vederea acoperii pasivului acesteia.

Or, deşi potrivit dispoziţiilor art. 272 Codul muncii „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”, intimata nu a depus la dosar înscrisuri din care să reiese aspectele invocate în decizia de concediere, analiza situaţiei economice, programul de reorganizare a activităţii, aspecte care să justifice rentabilizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal.

Totodată, în decizia de concediere nu s-a făcut referire la vreo hotărâre a intimatei care să fi stat la baza luării măsurii desfiinţării locului de muncă ocupat de contestator, nici dacă a existat o astfel de hotărâre, intimata limitându-se doar la a arăta într-o formulare generică faptul că societatea se află în insolvenţă şi că este necesar să fie adoptate măsuri urgente care să asigure reducerea cheltuielilor, formulare din care nu rezultă însă cauza reală şi serioasă care să determine măsura concedierii contestatorului.

În înscrisul intitulat întâmpinare (fila 10) depus la dosar de intimată urmare a relaţiilor solicitate de instanţă, aceasta a arătat că s-a dispus concedierea contestatorului şi pentru faptul că SC M SA nu mai beneficiază de contracte de pretări servicii, că din documentele depuse la dosar chiar de către contestator, respectiv programul de lucru pentru luna martie, rezultă că societatea a redus programul de lucru de la 5 zile/săptămână la 4 zile/săptămână, reducând de asemenea şi personalul, în sensul că două săptămâni lucrează 50% din  personal, două săptămâni lucrează ceilalţi 50% din angajaţi, zilele libere fiind neplătite.

Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 79 Codul muncii „În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”, astfel că, atât timp cât aceste aspecte nu reies din decizia de concediere, nici nu pot fi analizate de instanţă, cu atât mai mult cu cât intimata nici nu le-a dovedit în vreun fel.

Tot în înscrisul intitulat întâmpinare depus la dosar de intimată, s-a arătat că în ceea ce priveşte postul deţinut de contestator anterior emiterii deciziei de concediere, a fost desfiinţat din lipsă de comenzi, aşa cum rezultă şi din raportul nr. 1617/24.11.2016 întocmit de către administratorul special al SC M SA.

Or, aşa cum susţine însăşi intimata, acest raport 1617/24.11.2016 la care se face referire în întâmpinare a fost întocmit ulterior emiterii deciziei de concediere din data de 25.04.2016, astfel că nu avea cum să fi fost luat în considerare de intimată la emiterea deciziei de concediere.

Nici susţinerea intimatei potrivit căreia lucrările încredinţate contestatorului anterior concedierii au fost finalizate conform contractului nr. F19/1438/CEOSE/05.08.2014 SE I nu poate fi analizată în contestaţia de faţă, atât timp cât aceste aspecte nu au fost cuprinse în decizia de concediere ce formează obiectul acţiunii deduse judecăţii, situaţie în care se apreciază că sunt incidente prevederile art. 79 Codul muncii.

În raport de aceste prevederi legale, se reţine că verificarea obiectivităţii deciziei de concediere se realizează de către instanţă în raport de elementele legale pe care decizia trebuie să le cuprindă, iar în caz de litigiu angajatorul nu poate invoca sau indica alte elemente decât cele cuprinse în decizia contestată.

Având în vedere că angajatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de lege referitor la concediere şi ţinând seama de considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, instanţa constată că măsura concedierii contestatorului este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care urmează a se dispune anularea deciziei nr. 13/25.04.2016 emisă de intimată.

Potrivit art. 80 alin.1,2 Codul muncii „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.

În raport de dispoziţiile legale susmenţionate urmează a se dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi a fi obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective.

Referitor la petitul privind obligarea intimatei la plata daunelor morale, instanţa constată că este neîntemeiat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Contestatorul a motivat solicitarea privind daunele morale în valoare de 9.748 lei arătând că acestea reprezintă cuantificarea efectelor pe care le-a suportat urmare a deciziilor de concediere nr.70/03.08.2015, 94/24.11.2015, 13/25.04.2016, a sentinţei judecătoreşti nr. 36/2016 pronunţată de TM şi a deciziei nr. 2146/2016 a Curţii de Apel C, a depresiei psihice conform certificatelor de concedii medicale menţionate în răspunsul de întâmpinare, a modului în care a fost şi este încă judecat în familie şi în societate.

Această motivare nu este însă suficientă, fiind necesar să fie probată existenţa şi întinderea prejudiciului moral, precum şi existenţa şi întinderea vătămării, întrucât raţiunile art. 272 Codul muncii referitoare la faptul că sarcina probei revine angajatorului, nu mai subzistă în această situaţie, sarcina probei revenind salariatului lezat, respectiv contestatorului.

Or, acesta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 249 Cod procedură civilă potrivit cărora „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Chiar dacă măsura concedierii s-a dovedit a fi nelegală, instanţa apreciază că acordarea daunelor morale este condiţionată de producerea unui minim de probe şi de indicii din care să rezulte atât existenţa prejudiciului moral al salariatului, cât şi întinderea acestui prejudiciu, neputându-se prezuma nici existenţa, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial suferit de acesta.

De asemenea, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare.

Având în vedere că contestatorul nu a făcut dovada daunelor morale solicitate se apreciază că prin reintegrarea sa şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective, s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat şi s-a acordat o reparaţie suficientă şi adecvată.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, instanţa urmează să admită în parte contestaţia formulată de contestatorul SL împotriva deciziei nr.13/25.04.2016 emisă de intimata SC M SA în insolvenţă prin administrator judiciar CI SPRL, să anuleze decizia nr. 13/25.04.2016 emisă de intimată, să dispună reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, să oblige intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective şi să respingă petitul privind acordarea de daune morale.

Domenii speta

Spete similare