Minori și familie. Recunoașterea hotărârii de divorț

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.... din ..., pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. ..., s-a admis cererea de divorţ formulată de reclamantul ... ..., CNP. ..., fiul lui ... şi ..., născut la data de ...în ..., domiciliat în ..., ..., bl. …, ap…., judeţul ...în contradictoriu cu pârâta ... ......, CNP. ..., fiica lui ... şi ..., născută la data de ... în ..., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la familia ... ..., ..., str. ... nr. …, bl. …, sc. …, ap…, judeţul ....

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de ... şi înregistrată sub nr.... în registrul de stare civilă al municipiului ..., jud. ..., din culpă comună.

S-a dispus revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de „...”.

S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ... la data de ... sub nr. ..., reclamantul ... ... a chemat în judecată pe pârâta ... ......, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între ei, din culpă comună, precum şi revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de „...”.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat s-a căsătorit cu pârâta în anul 2011, iar divergenţele dintre ei au apărut chiar de la începutul căsniciei, cu toate că se cunoşteau de mai mulţi ani.

Pe tot parcursul căsniciei au existat neînţelegeri, cauzate de faptul că pârâta risipea banii pe care ei amândoi îi câştigau, pe nimicuri, în pofida faptului că ei se hotărâseră să îşi cumpere o locuinţă.

Între ei au existat mereu certuri, împrejurări în care pârâta îi adresa reclamantului insulte şi injurii, fapt ce crea stări de tensiune în familie.

În anul 2012, reclamantul a hotărât de comun acord cu pârâta să meargă să muncească în Anglia, în scopul de a aduna mai uşor banii necesari pentru cumpărarea unui apartament.

În lipsa şi fără ştirea lui, la doar câteva zile după ce a plecat la muncă în Anglia, pârâta a plecat la mare, unde a cunoscut un cipriot, cu care a întemeiat o relaţie. Ca urmare, căsătoria lor s-a deteriorat continuu, cu toate eforturile pe care reclamantul susţine că le-a făcut pentru a o salva.

Atitudinea pârâtei faţă de reclamant s-a schimbat în mod evident, devenind mai rece şi mai distantă, şi rupând legătura cu el. După trei luni reclamantul a învederat că s-a întors în ţară, căutându-şi aici un loc de muncă, în scopul de a salva căsnicia. Din cauză că salariul era mic, a fost nevoit să plece iar singur în Anglia, unde realiza venituri mai mari. Ajuns acolo a chemat-o şi pe pârâtă în scopul de a-i găsi şi ei un loc de muncă, însă din cauză că acest lucru nu s-a întâmplat, au revenit amândoi în ţară.

Reclamantul a mai afirmat că a mai lucrat o perioadă ca agent de vânzări, iar pârâta ca vânzătoare la Kaufland.

Cu toate eforturile sale de a salva căsnicia, din primăvara anului 2014 şi-a dat seama că pârâta nu mai manifesta sentimente de afecţiune faţă de el.

În ultimul an divergenţele dintre ei s-au accentuat pe fondul lipsei de afecţiune manifestate de pârâtă faţă de el. În acest sens, pârâta i-a spus că nu mai doreşte să convieţuiască şi că intenţionează să introducă acţiune de divorţ întrucât avea o relaţie cu numitul ... ..., de naţionalitate cipriot, cu care pârâta a susţinut că urma să aibă şi un copil împreună.

În aceste împrejurări în care relaţiile lor conjugale nu mai pot fi reluate, reclamantul a cerut desfacerea căsătoriei din culpă comună.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit.b şi 383 ale Codului civil.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu declaraţii de martori şi cu înscrisuri (f. ds.).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

Pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.

Instanţa, în baza dispoziţiilor art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 din Cod de procedură civilă  a încuviinţat proba cu înscrisuri şi cu declaraţii de martori, propusă de reclamant, considerând-o admisibilă şi necesară soluţionării cauzei.

În cauză a fost administrată proba testimonială, fiind audiat, sub prestare de jurământ, martorul ... ..., a cărui declaraţie a fost consemnată în procesul-verbal ataşat la dosar (f. ds.).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, părţile s-au căsătorit la data de ..., iar din căsătoria acestora nu au rezultat copii.

Pe parcursul căsătoriei, relaţiile matrimoniale au început să se deterioreze din cauza neînţelegerilor şi a certurilor dintre soţi legate de problema administrării banilor, a suspiciunilor de infidelitate venite din partea reclamantului, adâncind criza deja existentă în familie şi accelerând deteriorarea relaţiilor dintre soţi, între care, în prezent nu mai există afecţiunea şi respectul reciproc ce trebuie să constituie fundamentul unei căsnicii şi care sunt despărţiţi în fapt de aproximativ un an de zile.

În drept, potrivit art.  373 alin. (1) lit. b) din Codul civil, divorţul poate avea loc atunci când, din cauza  unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Totodată, conform art. 379 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei.

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, în considerarea probatoriului administrat în cauză, instanţa a apreciat că relaţiile dintre soţi sunt complet deteriorate, făcând imposibilă continuarea căsătoriei din cauza lipsei de comunicare dintre soţi, a lipsei relaţiei de afecţiune, ajutor şi respect reciproc, a lipsei unei convieţuiri efective.

Constatând că relaţiile dintre soţi nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relaţii de familie, respectiv de sentimente de afecţiune, încredere, înţelegere şi sprijin reciproc moral şi material, căsătoria părţilor fiind lipsită de principalele elemente de fond, lucru imputabil ambilor soţi, în temeiul art. 373 lit. b) coroborat cu art. 379 din noul Cod civil a admis cererea  de divorţ şi a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună.

Referitor la cererea accesorie privitoare la nume, formulată de reclamant, ţinând seama că nu a intervenit o înţelegere a soţilor în sensul ca soţia să păstreze numele dobândit prin căsătorie, că nu au fost dovedite motive temeinice, justificate de interesul soţiei, pentru ca aceasta să păstreze numele dobândit din căsătorie, în temeiul alin. (3) din art. 383 din noul Cod civil, instanţa a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, respectiv ,,...”, de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe.

Totodată, instanţa a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, respectiv la data de 19.08.2016, a declarat apel pârâta ... ... ..., conform cererii expediată prin e-mail, prin mandatarul ... ... (vezi filele … dosar).

În motivarea apelului declarat, pârâta a apreciat că hotărârea primei instanţe este nelegală, netemeinică şi abuzivă, solicitând să se dispună schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii de divorţ ca inadmisibilă, pe excepţii, iar în subsidiar anularea acesteia cu reţinere/trimitere spre rejudecare.

 În acest sens, invocă apelanta că, la pronunţarea soluţiei, prima instanţă a folosit exclusiv probele aduse de reclamant, însă acesta a ascuns cu rea-credinţă realitatea în fapt, respectiv că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Marea Britanie, iar la data introducerii acţiunii de divorţ pârâta locuia în Cipru.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că pârâta ar fi fost legal citată, că nu s-a prezentat în instanţă şi că nu a formulat întâmpinare atât timp cât aceasta nu avea cum să cunoască despre divorţ şi despre actele de procedură pentru că locuia efectiv la reşedinţa sa obişnuită din Nicosia unde nu i s-a comunicat absolut niciun act de procedură. Astfel, pârâta a fost lipsită de dreptul său elementar de a-şi pregăti apărarea.

Pârâta a aflat despre acţiunea de divorţ în luna mai 2016, cu ocazia unei vizite în România, iar prima instanţă s-a pronunţat pe fond în luna martie 2016, rămânând aşadar în aşteptarea comunicării hotărârii la adresa mandatarului.

Reclamantul nu a amintit absolut nimic despre violenţele domestice şi despre teroarea la care a supus-o pe pârâtă în Marea Britanie şi din acest motiv a fost sancţionat de către poliţia engleză. Reclamantul a atacat pârâta cu cuţitul încât a creat acesteia o stare de frică pentru viaţa ei, motiv pentru care pârâta s-a refugiat în Cipru.

În aceste condiţii, apelanta înţelege să invoce excepţia necompetenţei Judecătoriei ... în soluţionarea cauzei, motivat de faptul că, ultima locuinţă comună a părţilor a fost în Marea Britanie şi nu în .... Nu a existat niciun acord al părţilor în sensul considerării competenţei a Judecătoriei ..., iar la data introducerii acţiunii de divorţ (...) reclamantul locuia încă în Marea Britanie unde îşi avea reşedinţa obişnuită. În acest sens, competenţa instanţei este conformă Art. 3 din Regulamentul C.E. 2201 / 2003 corob. cu Art. 915 Cod proc.civ., adică în circumscripţia instanţei căreia se află cea din urmă locuinţă a părţilor (Marea Britanie). Textul de lege mai consideră competentă instanţa de la locuinţa pârâtului (Cipru) însă nu este aplicabil atât timp cât la data introducerii cererii de divorţ reclamantul încă locuia statornic în Marea Britanie. Având în vedere dispoz. art. 915 alin.(2) Cod proc.civ., singura instanţă competentă din România este Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti.

 De asemenea, a înţeles să invoce şi excepţia de litispendenţă, având în vedere cererea de divorţ nr. ... introdusă de reclamanta ... ...-... pe rolul Tribunalului Familial Nicosia – Curtea pentru Divorţ în contradictoriu cu ... ..., în care s-a dispus  desfacerea căsătoriei de către această instanţă la data de .... Conform înscrisului din hotărârea Tribunalului Familial din Nicosia, la data de ... decizia a rămas definitivă.

 Potrivit Regulamentului (CE) nr. 2201 / 2003, la articolul 19 Litispendenţă şi acţiuni conexe, alin. (1), se prevede că „În cazul în care se introduc cereri de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei între aceleaşi părţi în faţa unor instanţe judecătoreşti din state membre diferite, instanţa sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate.”, Judecătoria ... trebuia să verifice şi să suspende procedura până la stabilirea competenţei primei instanţe sesizate – Tribunalul Familial Nicosia.

 De asemenea, pârâta a înţeles să invoce şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti definitive, întrucât, conform Regulamentului (CE) nr. 2201 / 2003, Art. 21 alin. (1),  hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. În speţă, instanţa se află înaintea a două cereri de divorţ în două state membre ale C.E., cu aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, respectiv:  hotărârea definitivă pronunţată de Tribunalul Familial din Nicosia la data de ..., şi hotărârea dată de Judecătoria ..., care s-a pronunţat în primă instanţă la data de ..., fără ca hotărârea primei instanţe să fie definitivă. De drept este recunoscută pe deplin Decizia definitivă a Tribunalului Familial din Nicosia, încât desfacerea căsătoriei conformă acestei decizii a dobândit autoritate de lucru judecat, cu efectele lucrului judecat conform art. 431 Cod proc.civ.

 Mai arată că pretenţiile reclamantului în prezenta cauză dedusă judecăţii au fost soluţionate prin Decizia Tribunalului Familial din Nicosia, anterior pronunţării primei instanţe din ..., şi că decizia de divorţ pronunţată de Tribunalul Familal din Nicosia a permis căsătoria legală a reclamantei ... ...-..., iar conform certificatului de căsătorie din ...emis de către Municipalitatea Nicosia, ... ...-... (având statutul de persoană divorţată) s-a recăsătorit în Cipru cu numitul ... ..., cetăţean pakistanez.

Pe fondul litigiului, faţă de susţinerile neadevărate ale reclamantului şi prezentate ca motive de divorţ în motivarea hotărârii primei instanţe, apreciază că se impun următoarele clarificări: pârâta s-a cunoscut cu numitul ... ... (stabilit de peste 6 ani în Cipru) la Nicosia după momentul refugierii pârâtei în Cipru, deci după ce părţile (pârâta şi reclamantul) s-au despărţit în fapt. Pârâta nu era datoare să rămână fidelă unei căsnicii care exista doar formal şi nu era datoare să suporte tiraniile, scandalurile si violenţele la care era supusă de reclamant pe fondul consumului exagerat de alcool. La data depunerii prezentei acţiuni de divorţ (...) pârâta nu se afla în relaţie cu numitul ... ..., ci acesta îi oferea doar ajutor şi protecţie în caz că ar fi fost hărţuită de către reclamant. Faptul că ulterior pârâta a intrat în relaţie de prietenie şi s-a căsătorit la data de ... cu numitul ... ..., ca apoi în luna ianuarie 2016 să rămână însărcinată în cadrul noii familii, nu determină nicio relevanţă în susţinerea reclamantului care a criticat infidelitatea ca presupus motiv de divorţ arătat pe parcursul cererii de divorţ. 

 Apreciază că instanţa de control judiciar ar trebui să aibă în vedere viclenia şi reaua-credinţă cu care a acţionat reclamantul, pentru că la data introducerii acţiunii de divorţ (...) a cunoscut că pârâta se afla în Cipru şi a cunoscut detalii despre numitul ... ..., însă nu a înştiinţat prima instanţă că pârâta locuieşte în Cipru, spre o evidentă ticluire a probelor cu scopul de a obţine o hotărâre favorabilă reclamantului. Reclamantul a inventat că pârâta a plecat în vacanţă la mare unde l-a cunoscut pe numitul ... ..., ceea ce nu este adevărat, pentru că noul soţ al pârâtei a vizitat pentru prima dată România după ce s-a căsătorit cu pârâta, adică în luna mai 2016.

 Deoarece în primă instanţă a fost lipsită de apărare, solicită pe calea apelului încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând alăturat următoarele înscrisuri: Decizia de divorţ a Tribunalului Familial Nicosia pentru cererea ..., purtând menţiunea definitivă din data de ..., fiind apostilat atât pe Decizie cât şi pe traducerea în limba română; certificatul de căsătorie din ...emis de către Municipalitatea Nicosia; “foaia galbenă” a pârâtei care echivalează în Cipru cu cartea de identitate (buletinul) din România; controlul medical al sarcinii cu estimarea datei naşterii la data de ... – aspect din care rezultă că sarcina a debutat după căsătorie.

Apelul a fost legal timbrat cu suma de 50 lei, chitanţa în original fiind anexată la fila … dosar apel.

Intimatul-reclamant ... ... a formulat întâmpinare (filele … dosar), solicitând respingerea apelului ca nefondat, în condiţiile în care ambele părţi urmăresc desfacerea căsătoriei, fiind lipsită de orice logică solicitarea respingerii acţiunii formulată de acesta, ca inadmisibilă sau nefondată.

Cu privire la excepţia necompetenţei Judecătoriei ... în soluţionarea cauzei de divorţ, apreciază că este nefondată, întrucât ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în ... şi nu în Marea Britanie,iar separarea  în fapt s-a produs în cursul lunii septembrie 2014, când ... ...... a comunicat intimatului că intenţionează să divorţeze întrucât întreţine relaţii cu un alt bărbat. Ulterior lunii septembrie 2014, relaţiile dintre acesta şi apelantă nu au mai fost ca nişte relaţii obişnuite între soţi, ea părăsind ţara în mai multe rânduri.

 Intimatul a lucrat  ca agent de vânzări, iar apelanta a  lucrat ca vânzătoare la Kaufland, locuind împreună la domiciliul părinţilor acesteia. Din primăvara anului 2014 relaţiile conjugale dintre aceştia s-au deteriorat continuu culminând cu separarea în fapt în septembrie 2014, când intimatul a plecat singur în Anglia, unde a  lucrat până la data de ..., când conform actelor ataşate, şi-a făcut lichidarea de la locul de muncă din Anglia, conform documentului depus la dosar.

În acest sens, menţionează că ulterior  separării în fapt, care a avut lor în ..., apelanta a început să posteze ostentativ pe reţeaua de socializare Facebook fel de fel de fotografii din care rezulta că avea relaţii foarte apropiate cu un alt bărbat,susţinere ce poate fi dovedită cu fotografiile ataşate, atitudine ce dovedeşte că părţile erau separate în fapt încă din septembrie 2014.

Intimatul  face dovada cu înscrisuri că din luna iunie 2015 a revenit definitiv în  ţară,făcându-şi lichidarea de la locul de muncă din Anglia.

Aceste susţineri au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză, respectiv cu declaraţia martorului ... ... - fila … dosar,din care rezultă că părţile sunt de un an despărţite în fapt şi că „Anterior părţile au locuit la tatăl pârâtei, tot în ....”

În Marea Britanie,ulterior lunii septembrie 2014 părţile nu au mai locuit împreună întrucât apelanta întreţinea relaţii cu un alt bărbat, plecând când în Marea Britanie, când în România, când în Cipru, la concubinul său.

Intimatul a introdus acţiunea de divorţ la data de ..., după ce a revenit în ţară, solicitând citarea soţiei la ultimul domiciliu comun,respectiv domiciliul părinţilor acesteia, de unde s-au despărţit în luna septembrie 2014.Deşi a fost legal citată la această adresă,apelanta-pârâtă nu s-a prezentat şi nu a formulat întâmpinare.

Intimatul nu avea cunoştinţă de faptul că ... ...-... se afla în Cipru, împreună cu cetăţeanul pakistanez ... ..., întrucât nici tatăl şi nici sora acesteia nu i-au adus la cunoştinţă acest fapt.

Mai mult, după introducerea acţiunii de divorţ, părinţii apelantei au preluat de la domiciliul intimatului mai multe bunuri comune şi personale ale apelantei, bunuri ce se aflau la domiciliul intimatului, conform procesului verbal încheiat cu aceştia.

Faţă de aspectele invocate, este evident că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în ... şi nu în Marea Britanie, aşa cum în mod neadevărat susţine apelanta,motiv pentru care solicităm respingerea excepţiei de necompetenţă materială.

Cum la data introducerii acţiunii de divorţ intimatul nu mai avea reşedinţa în Marea Britanie şi faţă de faptul că acesta nu avea cunoştinţă de împrejurarea că ... ...–...  se afla  în Cipru, împreună cu cetăţeanul pakistanez şi nu cunoştea adresa, nu a avut posibilitatea de a o cita în Cipru.

Este neadevărată susţinerea că la data introducerii acţiunii de divorţ intimatul mai locuia în Marea Britanie, fapt dovedit cu actul de lichidare de la locul de muncă. De altfel intimatul nici nu a primit citaţie pentru procesul de divorţ introdus de ... ...-... în Nicosia şi nu şi-a putut face apărările, aflând de sentinţa pronunţată în Cipru, cu ocazia primirii motivelor de apel.

Potrivit Regulamentului CE, cap. II, secţiunea 1, srt.3, privind Competenţa soluţionării cauzelor de divorţ cu părţi în ţări diferite, solicită instanţei să constate că niciuna dintre condiţiile impuse de lege nu a fost respectată de către apelantă cu privire la introducere acţiunii de divorţ la Tribunalul Nicosia. Astfel, potrivit art.22 pct.6 competentă ar fi fost instanţa de la reşedinţa obişnuită a soţilor,unde intimatul a introdus acţiunea. Potrivit aceluiaşi text de lege apelanta ar fi trebuit să aibă domiciliul sau reşedinţa cel puţin 6 luni sau un an în Cipru, pentru ca Tribunalul din Nicosia să fie competent să soluţioneze cauza de divorţ.(art.22 pct. b şi c).Faţă de acest aspect este evidentă reaua credinţă a apelantei care a introdus acţiunea la tribunalul din Nicosia, având cunoştinţă de faptul că nu-mi voi putea face apărările corespunzătoare.

 Cu privire la excepţia de litispendenţă, susţine că, potrivit  Regulamentului CE nr. 2201/2003 art. 19 „În cazul în care se introduc cereri de divorţ de separare de drept sau de anulare a căsătoriei între aceleaşi părţi, în faţa unor instanţe judecătoreşti din state membre diferite,instanţa sesizată în al doilea rând, suspendă din oficiu procedura, până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate”.

Acţiunea de divorţ a fost introdusă la Judecătoria ... la data de ..., deci a fost prima instanţă sesizată.

... ...-... a introdus acţiunea la Tribunalul de Familie Nicosia la data de 3.07.2015, deci ulterior acţiunii introduse de intimat, care nu a avut cunoştinţă de această împrejurare.

Prima instanţă sesizată a fost Judecătoria ..., însă cum procedura de citare a intimatului a fost viciată, întrucât acesta nu mai locuia în Anglia, nu a avut cunoştinţă de existenţa cauzei pe rolul Tribunalului din Nicosia şi nu a putut cere suspendarea judecăţii cauzei.

Faţă de aceste aspecte solicită respingerea acestei excepţii, ca nefondate.

 Cum finalitatea celor două acţiuni de divorţ introduse este aceeaşi şi anume desfacerea căsătoriei dintre părţi, apreciază intimatul că hotărârea apelată nu poate fi considerată ca fiind netemeinică, nelegală şi abuzivă.

Interesul apelantei cât şi al intimatului îl constituie desfacerea unei căsătorii care nu mai poate continua. Motivele de divorţ invocate de către intimat au fost dovedite atât prin înscrisuri, cât şi prin depoziţia martorului audiat, formând convingerea instanţei că relaţiile dintre soţi nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relaţii de familie,respectiv sentimente de afecţiune,încredere, înţelegere şi sprijin reciproc moral şi material, căsătoria părţilor fiind lipsită  de principalele elemente de fond.

Faţă de aceste aspecte, în mod corect instanţa de fond a admis cererea de divorţ, a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună şi revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, ....

În aceste condiţii apreciază că sentinţa civilă criticată este temeinică şi legală, iar cererea de divorţ nu poate fi respinsă ca inadmisibilă pe excepţii sau ca neîntemeiată pe fond, întrucât a fost pronunţată având la baza probatoriul administrat.

În aceste condiţii solicită respingerea  apelul formulat atât pe excepţii, cât şi pe fond şi menţinerea hotărârii pronunţată, ca fiind temeinică şi legală.

În apărare, intimatul-reclamant a înţeles să se folosească de proba cu martori şi înscrisuri, anexând în copie, fişa angajatorului emisă în Marea Britanie şi fişa de lichidare de la ultimul său loc de muncă de pe teritoriul acestui stat şi un număr de 3 planşe foto (f….).

Apelanta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat în esenţă, că susţinerile intimatului-reclamant referitoare la data părăsirii teritoriului Marii Britanii şi la locul unde părţile au avut ultimul domiciliu comun, nu corespund realităţii.

Astfel, din documentele anexate, ce atestă impunerea obligaţiei de plată a taxelor pe perioada 2014 – 2015, rezultă că apelanta a avut calitate de lucrător salarial pe teritoriul Marii Britanii până în luna iunie 2015, când s-a mutat în Cipru, în documentele emise de firma sa angajatoare fiind înscrisă aceeaşi adresă la reşedinţă ca şi cea a intimatului-reclamant, respectiv …, confirmându-se astfel susţinerile sale referitoare la ultima locuinţă comună a soţilor, de natură a înlătura competenţa de soluţionare a divorţului de către Judecătoria ....

Faptul că intimatul şi-a făcut lichidarea la locul de muncă din Anglia la data de ... şi a introdus acţiunea de divorţ la data de ... la Judecătoria ... reprezintă o grabă excesivă marcată de un interes foarte important, legat de divorţ, pentru că intimatul fusese informat telefonic de către apelantă că aceasta a introdus divorţ în Cipru şi că va fi citat la reşedinţa din Marea Britanie. Este evidentă graba intimatului, care, pentru a nu fi citat în Anglia a plecat de urgenţă în România unde cu vădită rea-credinţă a introdus la rândul său acţiune de divorţ, simulând că nu cunoaşte nimic despre locul în care se afla soţia lui. Însă, la pagina 2 din întâmpinarea formulată de intimat, alin. 2, acesta susţine că după luna septembrie 2014 intimata a plecat, citez, “[…] când în Marea Britanie, când în România, când în Cipru la concubinul său.”. Aşadar, intimatul recunoaşte că avea ştiinţă de plecarea soţiei sale în Cipru (însă nu în luna septembrie 2014), deci sunt răsturnate susţinerile intimatului prin întâmpinare, în sensul că nu ar fi cunoscut că intimata se afla în Cipru la momentul depunerii prezentei acţiuni de divorţ (la Judecătoria ...).

. Criticile intimatului aduse excepţiei de litispendenţă invocată de către apelantă nu pot fi primite. Intimatul nu face dovada introducerii acţiunii de divorţ de către apelantă ulterior celei introduse de către reclamant. Aşadar prima instanţă sesizată cu acţiunea de divorţ nu este Judecătoria .... În plus, ne aflăm înaintea unei decizii definitive de divorţ a părţilor, pronunţată de Tribunalul Familial Nicosia recunoscută în celelalte state membre C.E. fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură, conf. Regulamentului (CE) nr. 2201 / 2003, Art. 21 alin. (1). Hotărârea de divorţ pronunţată de Judecătoria ... nu poate deveni definitivă întrucât prin Decizia de divorţ pronunţată în Cipru în prezenta cauză există autoritatea de lucru judecat. De drept este recunoscută pe deplin Decizia definitivă a Tribunalului Familial din Nicosia, încât desfacerea căsătoriei conformă acestei decizii a dobândit autoritate de lucru judecat, cu efectele lucrului judecat conform art. 431 Cod proc.civ.

 Nu pot exista în C.E. două hotărâri definitive între aceleaşi părţi, în cauze identice şi cu acelaşi obiect atât timp cât există o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a soluţionat definitiv litigiul dintre părţi, în speţă - divorţul.

 Faptul că părinţii apelantei au preluat din posesia intimatului parte din bunurile apelantei la data de 27.11.2015, sub semnătură, reprezintă consecinţa acţiunii de divorţ ce avea loc pe rolul Tribunalului de Familie din Nicosia. Cu ocazia întâlnirii cu foştii săi socri, intimatul a tăinuit cu rea-credinţă existenţa procesului de divorţ pe rolul Judecătoriei ..., lăsându-i pe aceştia să creadă doar de existenţa acţiunea de divorţul din Cipru. Până în luna mai anul 2016, când apelanta a revenit în România împreună cu soţul actual, părinţii apelantei nu au cunoscut că intimatul a introdus acţiune de divorţ la Judecătoria .... Niciun moment atât apelanta, cât şi părinţii ei, nu au primit nicio citaţie de la instanţa din ..., pentru că dacă ar fi primit citaţie, lucrurile s-ar fi clarificat de la sine. În ipoteza comunicării citaţiei în cutia poştală a părinţilor apelantei, apreciază că intimatul nu este chiar străin de neprimirea corespondenţei de la instanţă de către foştii socri, atât timp cât reclamantul a locuit la aceştia şi deţinea cheile de acces în locuinţă –  inclusiv cheia de la cutia poştală.

A anexat răspunsului la întâmpinare, în fotocopie, un număr de 8 fluturaşi de salarii ai apelantei din perioada mai 2014 – oct. 2014 (f…).

În completarea probelor cu înscrisuri depuse de părţi, tribunalul, din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art.254 alin.5 teza finală NCPC, a dispus administrarea probei cu interogatoriul intimatului-reclamant şi a probei cu înscrisuri, respectiv depunerea în copie conformă cu originalul, tradusă şi legalizată a hotărârii de divorţ pronunţată de Tribunalul Familial Nicosia, în dosarul nr...., în condiţiile în care la dosarul cauzei a fost depus doar certificatul prevăzut de Anexa 1 la Regulamentul CE nr.2201/2003 – Bruxelles II.

La termenul de judecată din 19.01.2017, s-a procedat la audierea reclamantului ... ..., declaraţia fiind depusă la fila … dosar, apelanta depunând la rândul său înscrisul solicitat (f. …).

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei supuse controlului judiciar, atât prin prisma criticilor aduse prin motivele de apel, cât şi din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art.479 alin.1 NCPC , tribunalul constată întemeiat apelul  declarat în cauză de pârâta ... ...-..., dar exclusiv sub aspectele şi pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În considerarea dispoziţiilor art.482 şi art.390 NCPC tribunalul constată că examinarea prezentului apel implică cercetarea mai multor excepţii procesuale şi de fond, ce influenţează soluţia pe care instanţa de control judiciar este chemată să o pronunţe pe fondul căii de atac declarate, astfel că vor fi analizate cu prioritate, în ordinea prescrisă de dispoziţiile art.248 NCPC, cu referire la art.237 alin.2 pct.1 NCPC.

În condiţiile în care excepţiile procesuale şi de fond au fost invocate direct în calea de atac a apelului, se apreciază că se impun a fi cercetate cu prioritate excepţiile de litispendenţă şi cea de autoritate de lucru judecat, raportat la cererea incidentală de recunoaştere a unei hotărâri străine formulată, respectiv cea invocată de pârâtă în condiţiile art.1099 alin.3 NCPC.

Prevalându-se de dispoziţiile art.19 din Regulamentul CE nr.2201/2003, conform cărora: „În cazul în care se introduc cereri de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriilor între aceleaşi părţi în faţa unor instanţe judecătoreşti din state diferite, instanţa sesizată în al doilea rând, suspendă din oficiu procedura, până când se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate”, pârâta-apelantă a invocat în cauză excepţia de litispendenţă în raport cu cererea introdusă de aceasta şi înregistrată pe rolul Tribunalului Familial – Nicosia – Curtea de Divorţ, Cipru, sub nr...., soluţionată definitiv conform hotărârii pronunţată la data de ..., astfel încât s-ar fi impus ca Judecătoria ... să verifice această situaţie şi să suspende judecata până la stabilirea competenţei primei instanţe sesizate – Tribunalul Familial Nicosia.

Potrivit dispoziţiilor art.138 NCPC „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente (…)”,  excepţia litispendenţei putând fi invocată „de părţi sau de instanţă din oficiu, în orice stare a procesului în faţa instanţelor de fond”.

Tribunalul reţine că, în cauza de faţă având ca obiect acţiunea de divorţ promovată de reclamantul ... ... împotriva pârâtei ... ...-..., aceasta din urmă a invocat excepţia de litispendenţă în raport cu cererea de divorţ ce a făcut obiectul dosarului nr.... înregistrată pe rolul Tribunalului Familial din Nicosia, Republica Cipru, cerere ce a fost însă soluţionată prin hotărârea pronunţată la data de ..., rămasă definitivă la data de ..., aşa cum rezultă din înscrisurile anexate în copie traduse şi legalizate la filele … şi … apel.

Se observă astfel că, la momentul invocării excepţiei, cererea de divorţ înregistrată pe rolul Tribunalului familial Nicosia a fost soluţionată deja hotărârea pronunţată având caracter definitiv, astfel că nu se mai poate vorbi de existenţa a două litigii având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, care să fie în curs de judecare pe rolul mai multor instanţe, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.138 NCPC, excepţia litispendenţei urmând a fi respinsă în consecinţă ca nefondată.

Pe de altă parte, faţă de caracterul definitiv al hotărârii de divorţ pronunţată de Tribunalul Familial din Nicosia în dosarul nr...., tribunalul reţine că apelanta-pârâtă  a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, solicitând pe cale incidentală, în condiţiile art.1099 alin.3 NCPC, potrivit cărora „cererea de chemare în judecată rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii de lucru judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină”, solicitând soluţionarea litigiului pe această excepţie.

În analizarea cererii incidentale de recunoaştere a hotărârii de divorţ pronunţată de Tribunalul Familial din Nicosia, Republica Cipru, în dosarul nr...., prin care s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între reclamanta ... ...-... şi ... ..., din culpa acestuia din urmă, tribunalul reţine că potrivit art.1096 NCPC:

 „(1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele privitoare la art.1095, pot fi recunoscute în România spre a beneficia de autoritate de lucru judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:  a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;

b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără a fi întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii;

 c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârii străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea;

(2) Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părţii în cauză i-au fost înmânate în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi a exercita calea de atac împotriva hotărârii.”

Din examinarea hotărârii străine a cărei recunoaştere se solicită pe cale incidentală, tribunalul constată că pronunţarea acesteia a avut loc în lipsa reclamantului din cauza de faţă, ce nu a fost prezent la dezbateri, lipsind orice alte menţiuni referitoare la înmânarea citaţiei şi a actului de sesizare, în aceste condiţii divorţul fiind pronunţat exclusiv pe baza susţinerilor şi dovezilor prezentate de soţia sa, pârâta din cauza de faţă (... ...-...), ce a utilizat în respectiva cerere de chemare în judecată numele avut anterior căsătoriei, acela de „...”.

În prezenta cale de atac, reclamantul intimat a contestat faptul că ar fi avut cunoştinţă de existenţa procesului de divorţ pe rolul instanţelor judecătoreşti din Cipru, arătând că nu a fost citat sau încunoştiinţat pe altă cale de derularea acestei proceduri de citare. Cât priveşte pretinsa citare ce ar fi avut loc pe adresa de reşedinţă din Marea Britanie, respectiv …, cel în cauză a susţinut că acesta a părăsit teritoriul acestui stat încă de la finele lunii iunie 2015, astfel cum rezultă din nota de lichidare întocmită de fostul angajator, luând la cunoştinţă de existenţa divorţului pronunţat în Cipru abia în luna mai 2016, în urma unei discuţii telefonice purtate cu fosta sa soţie.

Faţă de această situaţie, tribunalul reţine că, potrivit dispoziţiilor art.1097 alin.1 lit.c)  şi f) NCPC, recunoaşterea unei hotărâri străine poate fi refuzată pentru oricare din următoarele cazuri:

-procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine;

-a fost încălcat dreptul la apărare;

 Verificând eventuala incidenţă a motivului de refuz de recunoaştere  prevăzut la art.1097 alin.1 lit.c NCPC, tribunalul constată că sesizarea instanţelor române cu prezenta acţiune de divorţ a survenit la data de ... (vezi fila … dosar fond), din verificarea hotărârii străine pronunţate de Tribunalul Familial din Nicosia în cererea nr.... neputând fi identificată data certă a înregistrării acesteia, singurele menţiuni fiind cele referitoare la data pronunţării şi a redactării sale, ..., respectiv ..., deci ulterior sesizării instanţelor române cu acţiunea de divorţ ce face obiectul dosarului de faţă, nr.... din ..., sub acest aspect fiind irelevant că în această din urmă cauză hotărârea de desfacere a căsătoriei părţilor a fost pronunţată ulterior, respectiv la data de ....

Chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta că sesizarea Tribunalului Familial din Nicosia, prin cererea nr.... ar fi survenit anterior sau concomitent cu cererea de divorţ înregistrată pe rolul Judecătoriei ... sub nr.... din ..., tribunalul constată incident în cauză motivul de refuz al recunoaşterii hotărârii străine prevăzut la art.1097 alin.1 lit.f) NCPC, referitor la încălcarea dreptului la apărare al „inculpatului” ... ....

Astfel, aşa după cum s-a reţinut anterior, din examinarea respectivei hotărâri străine, rezultă că aceasta s-a pronunţat în „absenţa inculpatului”, ce nu şi-a formulat nici un fel de apărări în cauză, fiind analizate  exclusiv dovezile prezentate de reclamanta ... ...-..., cu consecinţa pronunţării divorţului pentru „motive referitoare la persoana inculpată”.

În acest sens, tribunalul reţine că noţiunea de „încălcare a dreptului la apărare, trebuie interpretată în corelare cu dispoziţiile art.1096 alin.2 NCPC anterior citate, referitoare la înmânarea în timp util către partea care a lipsit şi care a pierdut procesul, atât a citaţiei pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi a actului de sesizare a instanţei.

Hotărârea pronunţată de Tribunalul Familial din Nicosia în cererea nr.... nu conţine însă nici un fel de menţiune din care să rezulte respectarea dreptului la apărare în sensul normelor legale mai sus-enunţate, nefiind făcute nici un fel de referiri la data şi locul citării „inculpatului” ... ..., cu privire la care, în partea introductivă este indicată ca adresă de domiciliu reşedinţa acestuia din Anglia.

Ori, din examinarea dovezilor prezentate în cauza de faţă de către intimatul-reclamant ... ..., rezultă că acesta a încetat raporturile de muncă pe teritoriul statului britanic din data de ..., părăsind la scurt timp statul de reşedinţă temporară şi revenind în România, unde a şi introdus prezenta acţiune, fiind indubitabil că la data pronunţării divorţului de instanţa din Cipru, ..., acesta nu mai locuia în Anglia, neavând în aceste condiţii nici posibilitatea de a se apăra şi nici pe aceea de a exercita calea de atac împotriva unei hotărâri de a cărei existenţă nu avea cum să mai ia la cunoştinţă, în mod obiectiv, fiind evident  că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare în sensul prevederilor art.1097 alin.1 lit.f NCPC corelat cu art.1096 alin.2 NCPC.

În acest sens, tribunalul subliniază că, inclusiv Regulamentul CE nr.2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, la art.22 alin.1 lit.b), este prevăzut că: „o hotărâre judecătorească în materie de divorţ (…), nu se recunoaşte, în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului care nu s-a prezentat şi astfel încât acesta să îşi poată pregăti apărările (…)”, reglementarea naţională reprezentând tocmai transpunerea în dreptul intern a acestor dispoziţii legale sus citate.

Nu în ultimul rând, în demersul de verificare, din oficiu, a competenţei instanţei din Cipru ce a pronunţat hotărârea ce se cere a fi recunoscută în cauza de faţă, la care obligă dispoziţiile imperative ale art.1096 alin.1 lit.b) NCPC, tribunalul reţine că în cauză erau incidente dispoziţiile art.3 alin.1 lit.a din Regulamentul CE nr.2201/2003, potrivit cărora: „ sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul (…), instanţele judecătoreşti din statul membru pe teritoriul căruia se află:

-reşedinţa obişnuită a soţilor sau

-ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă mai locuieşte acolo sau

-reşedinţa obişnuită a pârâtului sau

-reşedinţa obişnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an înaintea introducerii cererii sau

-reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin 6 luni imediat înaintea introducerii cererii în cazul în care acesta este resortisant al statului membru respectiv (…)”.

Ori, se constată, în raport de aceste norme, ce instituie o competenţă alternativă în favoarea statelor de reşedinţă ale soţilor, că Tribunalul Familial din Nicosia, Republica Cipru nu avea nicio competenţă în soluţionarea acestui divorţ, în condiţiile în care părţile nu au avut niciodată reşedinţa comună pe teritoriul acestui stat, iar reclamanta din respectivul dosar nu a locuit acolo cel puţin un an înaintea introducerii cererii sau 6 luni, în ipoteza în care ar fi fost resortisant, aspecte ce se verifică din chiar susţinerile formulate  de cea în cauză prin prezenta cerere de apel (fila … verso) şi prin răspunsul la întâmpinare (filele … verso şi … verso), precum şi prin documentele anexate în fotocopie la fila … dosar, din care reiese că a dobândit calitatea de resortisant al Republicii Cipru la data de …, odată cu eliberarea „foii galbene”.

Faţă de toate aceste aspecte, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere a hotărârii de divorţ străine, invocate cu autoritate de lucru judecat în cauza de faţă, tribunalul va respinge cererea formulată pe cale incidentală de apelantă, în conformitate cu dispoziţiile art.1097 alin.1 pct.c) şi f) raportat la art.1099 alin.3 NCPC.

Pe cale de consecinţă, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale anterior citate, tribunalul va respinge şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin cererea de apel, ca nefondată.

Finalmente, în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei ... ca instanţă de fond în soluţionarea acţiunii de divorţ promovată împotriva sa de reclamantul ... ..., tribunalul constată că examinarea acestea nu se poate face decât în legătură cu motivul de apel vizând nelegala sa citare de către prima instanţă, ce i-a încălcat în acest mod şi dreptul la apărare, lipsind-o de posibilitatea de a invoca inclusiv această excepţie procesuală, prin depunerea unei eventuale întâmpinări, judecata realizându-se în lipsa sa.

Verificând modalitatea de citare a pârâtei, în faţa primei instanţe, tribunalul constată că aceasta s-a realizat la ambele termene de judecată din ... şi ..., prin afişare la adresa ultimului domiciliu cunoscut de reclamant, respectiv în ..., strada ... nr…., bl…., sc…., ap…., judeţul ..., fiind astfel încălcate dispoziţiile art.923 NCPC ce prevăd imperativ că: „dacă procedura de citare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acest nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune  cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are locuinţa la locul indicat în cerere, şi dacă va constata că nu locuieşte acolo, va dispune citarea lui la locuinţa sa efectivă, precum şi dacă este cazul, la locul său de muncă”.

Aceste verificări se impuneau în cauză cu atât mai mult cu cât din chiar cererea introductivă de instanţă, cât şi din depoziţia martorului audiat la cererea reclamantului, numitul ... ... (f…. fond) a rezultat că pârâta nu mai locuieşte efectiv la adresa indicată în acţiune, aflându-se în străinătate, lipsind la ambele termene de judecată acordate în cauză.

În acest sens, tribunalul reţine că prin prevederile legale anterior enunţate, ce asigură respectarea dreptului la apărare şi legalitatea procedurii, s-a urmărit conferirea unor garanţii suplimentare a procedurii, care să fie îndeplinită la locuinţa efectivă a pârâtului.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care procedura de citare a pârâtei s-a realizat prin afişare, prima instanţă nu a făcut în cauză nici măcar aplicarea dispoziţiilor art.167 NCPC, cu trimitere şi la art.58 NCPC, fiind în mod evident că în acest mod i-a fost încălcat inclusiv principiul contradictorialităţii reglementat de dispoziţiile art.14 NCPC, precum şi acela al garantării dreptului la apărare instituit de prevederile art.13 NCPC.

În aceste condiţii, tribunalul constată că în cauză este incident motivul de nulitate al hotărârii prevăzut de art.480 alin.3 NCPC, astfel că apelul pârâtei urmează a fi admis, iar faţă de solicitarea expresă a acestei părţi, de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe, urmează a fi analizată şi stabilită şi instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a prezentului divorţ, cu examinarea inclusiv a excepţiei de necompetenţă teritorială a Judecătoriei ..., invocată de asemenea de apelantă în calea de atac.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.915 alin.1 NCPC, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Susţinând că în cauză, ultima locuinţă comună a părţilor a fost în Marea Britanie, iar nu în ..., şi că nu a existat un acord al părţilor pentru stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei ..., reclamantul locuind la data introducerii cererii, ..., pe teritoriul statului britanic, apelanta a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art.3 din Regulamentul CE nr.220/2003 şi art.915 alin.2 NCPC potrivit cărora, „dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţi pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei …”, solicitând în consecinţă să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare acestei din urmă instanţe.

Ori, astfel după cum s-a statuat anterior de instanţa de control judiciar pe baza probelor administrate în cauză, la data introducerii acţiunii de divorţ pe rolul Judecătoriei ... (...), locuinţa reclamantului era în ţară, acesta părăsind teritoriul statului britanic, de la momentul încetării raporturilor de muncă cu angajatorul din Marea Britanie cel în cauză revenind în România, la locuinţa indicată în acţiune, unde domiciliază şi în prezent, fiind audiat de către tribunal la termenul de judecată din data de ….

În aceste condiţii, tribunalul constată că determinarea instanţei competente teritorial în soluţionarea divorţului, urmează să se facă prin raportare la dispoziţiile art.915 alin.1 teza finală, cu trimitere şi la art.3 lit.b din Regulamentul CE nr.2201/2003 (statul membru de cetăţenie al celor doi soţi), prevederi ce conferă plenitudine de jurisdicţie în favoarea Judecătoriei ..., cu consecinţa respingerii excepţiei de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare la Judecătoria …, ca nefondată.

Pentru toate aceste motive, şi sub aspectele învederate, apelul declarat de pârâta ... ...-... va fi admis în conformitate cu dispoziţiile art.480 alin.3 NCPC şi va fi anulată sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria ..., cu referire şi la prevederile din teza finală a textului legal anterior menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul declarat de pârâta ... ... ... (CNP ...), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la familia ... ..., ..., str. ... nr. …, bl. …, sc. .., ap…., judeţul ..., împotriva sentinţei civile nr.... din ... a Judecătoriei ..., în contradictoriu cu intimatul reclamant ... ... (CNP. ...), domiciliat în ..., ..., bl. …, ap…., judeţul ...., şi în consecinţă:

Respinge excepţiile de litispendenţă, autoritate de lucru judecat şi cererea de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de divorţ  din ..., pronunţată  în cererea nr.... de Tribunalul Familial din Nicosia, Republica Cipru, invocate, respectiv formulată  de pârâta apelantă,  ca nefondate.

Respinge excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei ..., invocată de aceeaşi apelantă, ca nefondată.

Anulează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria ....

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare