Nesocotirea principiului disponibilităţii de către prima instanţă

DECIZIA CIVILĂ NR.591

Data: 25.04.2017

Autor  – CÎRCIOIU MONICA

Domeniu asociat: procedură civilă şi penală

Titlu: nesocotirea principiului disponibilităţii de către prima instanţă

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin acţiunea civilă înregistrată cu nr.1148/259/16.06.2016 la Judecătoria Mizil, reclamanta SC XSRL Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta Y, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate, prin intermediul accesiunii imobiliare, că este proprietara imobilelor situate în com. XXX, sat XXX de jos, jud. Prahova, compuse din diferite construcţii şi anume birouri  în suprafaţă de 81 mp., atelier de reparaţii în suprafaţă de  83 mp., atelier  în suprafaţă de 142 mp., fierărie în suprafaţă de 26 mp., depozit de carburanţi în suprafaţă de 28 mp., construcţii  edificate pe terenul proprietatea sa  de 6739 mp., precum şi  înscrierea în favoarea sa a  dreptului de proprietate asupra acestor construcţii.

În motivarea acţiunii,  reclamanta a arătat că  este proprietara terenului de 6739 mp. T.46, P.1990 situat în  com. XXX, sat XXX de Jos, jud. Prahova,  în baza contractului de vânzare cumpărare nr.YYY, teren pe care pârâta a edificat începând cu anul 2008  construcţiile sus menţionate fără să deţină autorizaţie, pe anumite fundaţii existente încă din anii 1968-1979, efectuând şi diferite lucrări de îmbunătăţire, astfel încât se impune recunoaşterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra acestor construcţii în temeiul accesiunii imobiliare, reglementată de codul civil în vigoare la data edificării construcţiilor şi modificat ulterior.

După administrarea probelor cu acte, expertiză tehnică construcţii, prin sentinţa civilă nr.1043/15.12.2016 a Judecătoriei Mizil a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Pentru a se pronunţa o asemenea soluţie, s-a reţinut că, potrivit  probelor administrate în cauză, dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 modificată,  statutului reclamantei,  pârâta şi fiica acesteia, Răducan Doina Ioana, au calitatea de asociate în cadrul societăţii reclamante, aspect confirmat de actele constitutive existente la dosar, motiv pentru care pârâta,  în calitate de asociat al societăţii, avea posibilitatea să aducă  ca  aport în natură în cadrul capitalului social al societăţii, construcţiile în litigiu pe care pretinde că le-a edificat în urma modificării actului constitutiv, sub condiţia constatării în prealabil a calităţii pârâtei de constructor de bună credinţă al bunurilor respective,  condiţie neîndeplinită în cauză, astfel încât,  în cazul în care s-ar admite acţiunea, ar avea loc o vidare a patrimoniul pârâtei,  chiar dacă aceasta are calitatea de constructor al imobilelor.

S-a menţionat că singura operaţiune privind aducerea construcţiilor în litigiu în patrimoniul societăţii, din punct de vedere juridic,  o reprezintă aportul în natură al acestora, în condiţiile în care pârâta deţine un patrimoniu distinct, fiind singura  care-şi poate da acordul cu privire la  majorarea capitalului social al reclamantei, ţinându-se seama de legislaţia în materia societăţilor comerciale  cu răspundere limitată, cu condiţia ad validitatem în ceea ce priveşte încheierea actului constitutiv în formă autentică, urmată de schimbarea valorii părţii acestui asociat la beneficii şi pierderi, în urma transferării drepturilor corespunzătoare, predării efective  către societate a bunurilor aflate  în stare de utilizare, mai ales că, în cazul în care pârâta ar obţine o consfinţire a dreptului de creanţă egal cu c/valoarea  imobilelor în litigiu, aceasta  are obligaţia să  respecte dispoziţiile legale  cu privire la aportul în natură, astfel încât a  fost respinsă acţiunea, considerându-se că  nu pot fi eludate  condiţiile legale restrictive  privind mărirea capitalului social al reclamantei, care au un caracter special derogatoriu de la dreptul comun, în caz contrar ,  având loc o încălcare a drepturilor patrimoniale ale pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii, constatarea nulităţii absolute a sentinţei, reanalizarea pretenţiilor deduse judecăţii, motivându-se că eronat au fost analizate instituţii juridice neinvocate de către părţi referitoare la aportul în natură în cadrul capitalului social al societăţii, fără să se ţină seama de inexistenţa unor titluri de proprietate ale părţilor cu privire la construcţiile în litigiu, nefiind posibilă realizarea  unui aport în natură a acestora în lipsa  unor titluri de proprietate şi că nu a fost analizată  cererea  în raport de probele administrate în cauză, de obiectul acesteia, impunându-se constatarea nulităţii absolute a sentinţei, mai ales că  s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului,  asupra construcţiilor atât timp cât  nu există o terţă persoană care să invoce un drept de proprietate asupra acestora.

În continuare, reclamanta a arătat că eronat nu s-a ţinut seama de dispoziţiile codului civil care reglementează accesiunea, de prezumţia care operează în favoarea sa  privind  recunoaşterea unui drept de proprietate  asupra  construcţiilor  în litigiu edificate de către pârâtă pe terenul său, care nu pretinde un drept de proprietate asupra construcţiilor,  fiind imposibilă efectuarea unui aport în natură din partea acesteia  cu privire la construcţii în lipsa unui titlu de proprietate, mai  ales că instanţa de fond avea obligaţia să analizeze pretenţiile deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor legale invocate în cuprinsul acţiunii, având  loc o încălcare a drepturilor sale procesuale, iar inexistenţa unei autorizaţii de construcţie, amenajarea construcţiilor atestă modalitatea de edificare a acestora, singurul mijloc procedural privind valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii reprezentând-o  acţiunea în accesiune imobiliară.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr. 1148/259/2016 la data de 07.02.2017.

La data de 23.02.2017 pârâta a formulat o întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului,  formulând  şi un apel incident prin intermediul căruia a  solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a  sentinţei în sensul admiterii acţiunii, motivându-se că a recunoscut pretenţiile reclamantei, recunoaştere ignorată eronat de către instanţa de fond, fiind imposibilă  aducerea  construcţiilor în patrimoniul societăţii în lipsa unui act de proprietate şi că eronat nu a fost analizată situaţia de fapt în raport de temeiul juridic dedus judecăţii, de probele administrate în primă instanţă.

La data de  06.03.2017 reclamanta a formulat un  răspuns la întâmpinarea pârâtei şi la apelul incident declarat de către aceasta, solicitând  să se ţină seama de împrejurările invocate de către pârâtă  care a recunoscut pretenţiile societăţii, iar la data de 24.04.2017  pârâta  a formulat  o notă de şedinţă prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului formulat de către reclamantă, menţionând că nu înţelege să achite taxa judiciară de timbru  în valoare de  1075 lei în ceea ce priveşte apelul incident pe care l-a declarat în prezenta cauză.

În şedinţa publică din data de 25.04.2017, instanţa, având în vedere că pârâta  a refuzat să achite taxa judiciară de timbru de  1075 lei, a invocat din oficiu excepţia netimbrării apelului incident, excepţie pe care a pus-o în discuţia părţilor şi în raport de care a rămas în pronunţare,  inclusiv în ceea ce priveşte şi apelul declarat de apelanta - reclamantă.

Tribunalul,  examinând cauza în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate în cauză, de  criticile formulate şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că apelul declarat de apelanta – reclamantă este fondat,  în timp ce  apelul declarat de apelanta- pârâtă este netimbrat pentru următoarele considerente:

Conform actelor de procedură existente la dosar,  reclamanta a formulat pretenţii împotriva pârâtei invocând recunoaşterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra unor construcţii care ar fi fost edificate la un moment dat de către pârâtă, fără autorizaţie de construcţie, în temeiul instituţiei juridice  a accesiunii imobiliare  reglementată de vechiul cod civil şi de noul cod civil, în scopul reglementării din punct de vedere juridic a situaţiei acestor construcţii, a raporturilor existente între părţi,  menţionându-se  că imobilele respective ar fi fost edificate de către pârâtă ulterior anului 2008, pe baza unor fundaţii care ar fi existat  în perioada 1968-1979, pe terenul care i-ar aparţine în proprietate  în temeiul contractului de vânzare – cumpărare nr.YYY.

În baza disp. art. 175 c.pr.civ. actul de actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, iar în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Potrivit disp. art.22 alin.5, 6 c.pr.civ. judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în vitutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora, iar judecătorul trebuie să se pronunţe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

De asemenea, în temeiul  disp.art. 480 alin. 3 C.pr.civ. în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza  spre rejudecare primei instanţe.

Aşadar, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că pretenţiile deduse judecăţii formulată de către reclamantă împotriva pârâtei au vizat recunoaşterea în favoarea societăţii reclamante  a unui pretins drept de proprietate asupra unor construcţii care ar fi fost edificate de către pârâtă în diferite perioade de timp, pe terenul care ar aparţine în proprietate reclamantei, invocându-se contractul de vânzare cumpărare nr.YYY, instituţia  juridică a accesiunii imobiliare reglementată de vechiul cod civil şi de noul cod civil, însă, în cuprinsul considerentelor sentinţei civile  atacată în prezenta cauză în calea de atac a apelului,  au fost analizate  situaţii de fapt  în raport de  dispoziţiile Legii nr. 31/1990 modificată care reglementează regimul juridic al societăţilor comerciale cu răspundere limitată, considerându-se că singurul mijloc  prin care  părţile au posibilitatea să reglementeze regimul juridic al construcţiilor în litigiu o reprezintă  aportul în natură al acestora  de către pârâtă în patrimoniul societăţii, în calitate de asociat al reclamantei, după ce, în prealabil, pârâta ar obţine pe cale judecătorească o recunoaştere a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor respective.

Ca atare, atât timp cât obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a vizat în mod expres  recunoaşterea în favoarea reclamantei a unui pretins drept de proprietate  asupra construcţiilor în litigiu, invocându-se instituţia juridică a accesiunii imobiliare  reglementată de vechiul cod civil, respectiv noul cod civil, iar  în cuprinsul considerentelor sentinţei civile pronunţată în primă instanţă au fost analizate raporturile existente între părţi, prin prisma  dispoziţiilor  Legii nr.31/1990 care reglementează  regimul juridic  al societăţilor comerciale cu răspundere limitată,  înseamnă că în realitate a avut loc o încălcare a drepturilor procesuale ale părţilor, inclusiv dreptul la apărare, la un proces echitabil, a principiului disponibilităţii exprimat de către reclamantă, deoarece  instanţa de fond avea obligaţia  să analizeze  pretenţiile deduse judecăţii în modalitatea în care acestea au fost formulate, prin prisma instituţiei juridice invocată de către reclamantă, respectiv  accesiunea imobiliară, a dispoziţiilor  celor două coduri civile care reglementează această instituţie juridică.

De fapt, nu a existat  nicio opoziţie din partea pârâtei, a instanţei de fond în ceea ce priveşte calificarea juridică a acţiunii,  fiind administrate probe, având  loc dezbateri, ţinându-se seama de  instituţia juridică a accesiunii imobiliare,  de dispoziţiile Codului civil, nepunându-se niciodată în discuţie modalitatea de aplicarea a dispoziţiilor Legii nr.31/1990, astfel încât sentinţa pronunţată în primă instanţă este lovită de nulitate absolută  determinată de vătămarea gravă a drepturilor procesuale ale părţilor constând în  dreptul la apărare, la un proces echitabil,  de încălcarea principiului  disponibilităţii reclamantei.

De altfel, în condiţiile în care niciodată pe parcursul soluţionării cauzei în  primă instanţă nu s-a pus în discuţie calificarea juridică a acţiunii, temeiul juridic aplicabil în raport de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, iar acţiunea a vizat  în mod cert recunoaşterea în favoarea  reclamantei  a unui drept de proprietate asupra construcţiilor în litigiu, invocându-se dispoziţiile vechiului şi noului Cod civil care reglementează instituţia juridică a accesiunii imobiliare, înseamnă că instanţa de fond avea obligaţia , potrivit  disp.  art.9, art. art.22 alin.5,6  c.pr.civ. să analizeze exclusiv  situaţiile de fapt, raportându-se strict la obiectul acţiunii,  la instituţia juridică invocată de către reclamantă, la dispoziţiile celor două coduri civile care reglementează accesiunea imobiliară, să stabilească raporturile juridice care ar exista între părţi cu privire la construcţiile în litigiu în raport de această instituţie juridică şi nicidecum să analizeze  obiectul pretenţiilor deduse  judecăţii, invocând pur şi simplu, din oficiu,cu ocazia deliberării şi redactării sentinţei,  dispoziţiile Legii nr. 31/1990 care exced obiectului pretenţiilor deduse judecăţii, raporturilor juridice invocate de către reclamantă, instituţiei juridice  a accesiunii imobiliare, a dispoziţiilor celor  două coduri civile care reglementează această  instituţie.

Astfel,  în mod greşit s-a procedat la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii  cu nerespectarea disp. art.9, art. 13, art.22 alin.5,6  c.pr.civ. ,  respectiv  a drepturilor procesuale ale reclamantei constând în dreptul la apărare,la un proces echitabil, a principiului disponibilităţii exprimat de către aceasta  întrucât nu există  o analiză a pretenţiilor deduse judecăţii prin prisma obiectului propriu-zis al acestora,  a raporturilor juridice invocate de către reclamantă, ţinându-se seama  de  instituţia juridică  a accesiunii imobiliare, a situaţiilor de fapt raportate la această instituţie juridică,  având loc o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţilor, vătămare care nu poate fi  înlăturată decât prin anularea sentinţei şi trimiterea cauzei  spre rejudecare în vederea analizării în concret a  obiectului pretenţiilor  deduse  judecăţii formulate de  către reclamantă în raport de instituţia juridică a accesiunii imobiliare, în caz contrar, având loc o încălcare  a  dublului grad de jurisdicţie.

Susţinerile apelantei reclamante privind analizarea eronată a unor  instituţii juridice neinvocate de către părţi referitoare la aportul în natură în cadrul capitalului social al societăţii, fără să se ţină seama de inexistenţa unor titluri de proprietate ale părţilor cu privire la construcţiile în litigiu, nefiind posibilă realizarea unui aport în natură a acestora în lipsa  unor titluri de proprietate,  sunt justificate  în condiţiile în care,într-adevăr, în cuprinsul considerentelor sentinţei  au fost analizate situaţii de fapt, de drept  invocate din oficiu  de  către instanţa de fond, cu ocazia deliberării şi redactării sentinţei, fără să se ţină cont de  obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, de obligaţia instanţei de fond de a soluţiona, de  a analiza pretenţiile deduse judecăţii,  în raport de instituţiile juridice invocate de către reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii exprimat de către aceasta, fiind imposibil din punct de vedere legal să se analizeze, în cuprinsul considerentelor sentinţei, aspecte  care exced obiectului pretenţiilor formulate de către reclamantă, dispoziţiilor legale menţionate în mod expres în cuprinsul acţiunii.

Motivele invocate de către reclamantă  referitoare la neanalizarea cererii  în raport de probele administrate în cauză, de obiectul acesteia, la obligaţia instanţei  de fond  de a  analiza pretenţiile deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor legale invocate în cuprinsul acţiunii, având loc o încălcare a drepturilor sale procesuale, impunându-se constatarea nulităţii absolute a sentinţei, sunt întemeiate deoarece, într-adevăr,  instanţa de fond avea obligaţia să respecte dispoziţiile codului de procedură civilă şi să analizeze pretenţiile deduse judecăţii în raport de obiectul acestora, de instituţia juridică invocată de către reclamantă, de dispoziţiile celor două coduri civile  care reglementează o asemenea instituţie, ţinându-se seama de situaţiile de fapt deduse judecăţii, de perioada edificării construcţiilor şi nicidecum să se rezume pur şi simplu să analizeze situaţii de fapt şi de drept  invocate din  oficiu care  exced obiectului pretenţiilor deduse judecăţii, având loc o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţilor care nu poate fi înlăturată  decât prin anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluţionării acţiunii,  în raport  de obiectul propriu-zis al acesteia, de instituţia juridică invocată de către reclamantă prin prisma celor două coduri civile,  de  situaţiile  de fapt invocate de către părţi.

Apărările reclamantei privind existenţa în favoarea sa a unui  drept  de proprietate asupra terenului, asupra construcţiilor, în lipsa unei terţe  persoane  care să invoce un asemenea  drept,  a unei prezumţii  în acest sens, imposibilitatea  efectuării  unui aport în natură de  către pârâtă cu privire la construcţiile în litigiu  în lipsa unui titlu de proprietate, modalitatea de edificare a acestora,  nu pot fi avute în vedere întrucât împrejurările sus menţionate pun în discuţie însuşi fondul pretenţiilor deduse judecăţii referitoare la modalitatea de edificare a construcţiilor, existenţa sau inexistenţa unui drept de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor în litigiu,  împrejurări care nu pot face obiectul unei analize în prezenta cauză  atât timp cât au fost analizate în primă instanţă împrejurări total diferite faţă de cele invocate de către părţi, urmând ca  toate aceste  situaţii de fapt să fie analizate şi dezbătute cu ocazia rejudecării acţiunii de  către instanţa de fond.

În raport de aceste  considerente, tribunalul, constatând că nu a existat  o cercetare efectivă a fondului  pretenţiilor deduse judecăţii, procedându-se  în mod eronat, în primă instanţă,  la soluţionarea cauzei cu nerespectarea drepturilor procesuale ale părţilor, având loc o vătămare gravă a acestora care nu poate fi înlăturată decât  prin anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca părţile să beneficieze de respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie,  în baza disp. art.480  alin. 1, 2 , 3  cod pr. civilă,  va admite apelul declarat de apelanta reclamantă,  va anula în totalitate sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Mizil potrivit  considerentelor prezentei decizii şi anume  în vederea soluţionării pretenţiilor deduse judecăţii,  ţinându-se seama în exclusivitate de obiectul propriu-zis al acestora, de instituţia juridică a accesiunii imobiliare invocată de către reclamantă  şi de dispoziţiile legale  care reglementează această instituţie juridică.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta pârâtă,  tribunalul în baza disp. art. 33 din OUG nr. 80/2013, art.197, art.480 alin.1 c.pr.civ., va admite excepţia netimbrării apelului incident declarat de către aceasta din urmă şi va anula acest apel ca netimbrat, ţinându-se seama de refuzul pârâtei de a achita taxa judiciară de timbru aferentă de 1075 lei, deşi  s-a dispus citarea acesteia în acest sens.

Domenii speta

Spete similare