Faliment

Sentinţă civilă 492 din 10.08.2016


Prin contestaţia formulată la data de 29.03.2016 şi înregistrată sub dosar nr. 4435/110/2015/a7 contestatorul APDFASSE a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al creditorilor debitoarei S.E.M. SA din data de 21.03.2016, solicitând anularea hotărârii adoptate la punctul 5 de pe ordinea de zi pentru nelegalitate.

În motivarea contestaţiei a arătat că a reprezentat în cadrul adunării creditorilor din data de 21.03.2016 interesele a 244 de foşti salariaţi ai debitoarei falite, ce au calitatea de creditori. Precizează contestatoarea că la punctul 5 de pe ordinea de zi a figurat aprobarea onorariului lichidatorului în sumă de 20.000 lei/lunar şi un onorariu variabil de 6% din fondurile obţinute în cadrul procedurii.

Mai precizează contestatoarea că în procesul verbal a fost trecut în mod eronat procentul cu care a fost adoptată hotărârea, votul fiind viciat prin eroarea de calcul efectuată de către lichidatorul judiciar.

Prin răspunsul la întâmpinare contestatoare precizează faptul că reprezentanţii creditorilor salariaţi au convenit ca individualizarea voturilor să se facă în caz de divergenţă la vot, iar această individualizare nu s-a realizat întrucât procesul verbal nu consemnează vreo divergenţă. Mai precizează contestatoarea că valoarea creanţelor salariale reprezentate de A.Z.  a fost de 11.192.635 lei, în timp ce valoarea creanţelor salariale reprezentate de Asociaţie a fost de 11.488.601 lei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 48 alin. 7 şi art. 49 alin.l din Legea 85/2014.

La data de 8.06.2016 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către lichidatorul judiciar S. Q. SPRL al debitoarei S.E.M. SA, prin care a solicitat respingerea acţiunii, precizând că potrivit procesului verbal încheiat cu ocazia adunării creditorilor, au dat curs convocării un procent de 97,242 % din masa credală. Mai precizează lichidatorul judiciar al debitoarei falite faptul că la punctul 5 de pe ordinea de zi a fost aprobat onorariul său de votul reprezentând 50,71% prin valoare din creanţele prezentate la adunare.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 22.01.2016 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei S.E.M. SA.

Adunarea creditorilor ce face obiectul prezentei contestaţii a avut loc la data de 21.03.2016, şedinţă la care au participat la vot 97,242 % din totalul masei credale.

În ce priveşte punctul 5 de pe ordinea de zi, referitor la aprobarea onorariului lichidatorului în sumă de 20.000 lei/lunar şi un onorariu variabil de 6% din fondurile obţinute în cadrul procedurii, judecătorul sindic constată că au votat favorabil, în procent de 50,71% din masa credală, următorii creditori:

■F.I.S.E E. S. SA cu o pondere de 43,982% din masa credală,

■S.E.D. SA cu o pondere de 0,060% din masa credală

■E.E. SA cu o pondere de 0.004% din masa credală,

■S. FRE S. cu o pondere de 0,026% din masa credală,

■S. El P. N. cu o pondere de 0,107% din masa credală,

■Un număr de 239 salariaţi prin Z.A. cu o pondere de 6,53% din masa credală.

Din procesul verbal al adunării creditorilor rezultă că voturile creditorilor menţionaţi anterior au fost înregistrate de administratorul judiciar ca urmare a primirii lor prin corespondenţă, dar şi a celor prezenţi la şedinţa adunării creditorilor.

Conform art. 48 alin. (7) din Legea 85/2014 Hotărârea adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul verbal întocmit.

Având în vedere dispoziţiile precizate, contestatorul era îndreptăţită să formuleze contestaţie în termen 5 zile de la data adunării creditorilor, numai dacă a participat la şedinţa adunării creditorilor şi a votat împotriva hotărârii, votul său negativ fiind consemnat sau dacă a lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor sau votul său nu a fost consemnat în procesul verbal.

Admiterea unei asemenea cereri presupune, aşadar, întrunirea a două condiţii: calitatea de creditor care a votat împotriva măsurii şi a solicitat să se facă aceasta menţiune sau a lipsit de la adunarea creditorilor şi încălcarea dispoziţiilor legale în urma verificării procesului verbal al adunării creditorilor contestat, judecătorul sindic constată că prima condiţie este împlinită, fiind în afara oricărei îndoieli, urmează să fie analizată cea din urmă.

Cât priveşte legalitatea sau nelegalitatea hotărârii, judecătorul sindic a reţinut că dispoziţia legala reprezintă o aplicare particulara a normei de principiu stabilite de art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 care limitează atribuţiile judecătorului sindic la controlul activităţii administratorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, atribuţiile manageriale aparţinând administratorului judiciar sau în mod excepţional debitorului dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de administrare. Controlul exercitat de către judecătorul sindic nu poate viza numai respectarea condiţiilor de formă ale adoptării unei anumite măsuri de către administratorul judiciar, debitor sau creditori, ci şi a conformităţi acestora cu dispoziţiile legale.

Astfel judecătorul sindic faţă de critica de nelegalitate adusă de contestatore cu privire la aprobarea onorariului lichidatorului judiciar, judecătorul sindic va analiza hotărârea adunării creditorilor prin prisma respectării dispoziţiilor art. 57 alin. 2 şi nu prin prisma dispoziţiilor legale prevăzute de art. 47, 48 şi 49 din Legea 85/2014, privitoare la încălcarea procedurii obligatorii de convocare a adunării creditorilor.

Lecturând procesul verbal al adunării creditorilor din data de 21.03.2016, judecătorul sindic reţine că procentul creditorilor care au aprobat onorariul lichidatorului este de 50,71% din masa credală.

Faţă de dispoziţiile Legii insolvenţei menţionate anterior, referitoare la desemnarea administratorului judiciar şi stabilirea onorariului de către adunarea creditorilor, judecătorul sindic constată că a fost îndeplinită condiţia de a se stabili onorariul lichidatorului judiciar de către creditorii care deţin mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, 50,71 % dintre creditorii cu drept de vot aprobând onorariul lichidatorului judiciar I. S. Q. SPRL.

Instanţa nu poate reţine critica contestatoarei referitoare la nelegalitatea hotărârii creditorilor, întrucât votul a fost viciat prin trecerea incorectă a procentului deţinut de creditorii votanţi în cadrul masei credale. Mai mult judecătorul sindic apreciază ca neîntemeiată apărarea contestatoarei potrivit cărei numărul salariaţilor reprezentaţi de aceasta au un cuantum al creanţelor mai mare decât al salariaţilor reprezentaţi de către A.Z. .

Din cuprinsul înscrisurilor depuse de contestatoare, respectiv tabele cu creditorii reprezentaţi de aceasta precum şi tabelul cu salariaţii reprezentaţi de A.Z. , judecătorul sindic reţine că salariaţii de la poziţiile: 1,3,4,6,8,10,14,15,16,18,23,24,31,40,43 din tabelul salariaţilor reprezentaţi de A.Z.  se regăsesc la poziţiile 68-80,114,235 din tabelul salariaţilor reprezentaţi de contestatoare. Prin urmare salariaţii identificaţi la aceste poziţii în tabel se regăsesc în ambele tabele. Judecătorul sindic apreciază că faţă de împuternicirea dată de salariaţi la filele 73-76 din dosar, salariaţii care figurează în tabelul celor reprezentaţi de către A.Z.  nu puteau să se regăsească şi în tabelul întocmit de către contestatoare cu ocazia soluţionării dosarului, aşa încât cuantumul creanţelor salariale reprezentate de către contestatoare este mai mic decât cel invocat de aceasta prin contestaţie. Ori potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. 5 din Legea 85/2014 salariaţii debitoarei vor putea participa la şedinţele adunării creditorilor, fiind reprezentaţi de un singur delegat din rândul acestora. Astfel că atâta vreme cât procentul salariaţilor reprezentaţi de către A.Z.  a fost mai mare decât cel al salariaţilor reprezentaţi de către contestatoare, se apreciază că prin aplicarea dispoziţiilor anterior expuse, doar un singur delegat putea reprezenta şi vota pentru întreaga valoarea a creanţelor salariale, respectiv cel a cărui reprezentativitate era mai mare.

Având în vedere considerentele expuse, faţă de întrunirea procentului de peste 50% creditori ce deţin creanţe cu drept de vot au au aprobat onorariul lichidatorului judiciar, judecătorul sindic apreciază că, faţă de probele existente în dosar, la data ţinerii şedinţei din data de 21.03.2016 nu au existat motive de nelegalitate care să fie circumscrise dispoziţiilor art. 47, 48, 49 şi art. 57 alin. 2 din Legea 85/2014, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată.