Faliment

Sentinţă civilă 566 din 05.10.2016


Prin contestaţia formulată la data de 7.04.2016 şi înregistrată sub dosar nr. 4435/110/2015/a3 contestatoarea SC O.M. SRL  prin administrator special C.G. a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei O.M. cu privire la înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor, a creditoarei SC  G.O.D.  SRL.

În motivarea contestaţiei a arătat că din derularea contractului de vânzare cumpărare şi din fişa partener, rezultă în mod  indubitabil că pentru sumele de bani încasate a efectuat livrări de marfă, deci creanţa nu este datorată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 111 din Legea 85/2014.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei. Precizează intimata faptul că potrivit contractului nr. 84/26.02.2013, debitoarea era obligată să îi livreze motorină EURO 5, iar ca modalitate de plată părţile au agreat achitarea în avans cu OP în baza facturii proforma emise de vânzător. Mai arată intimata faptul că au fost emise facturi fiscale în suma totală de 5.892.000,89 lei, iar plăţile efectuate de către aceasta debitoarei au fost în sumă  de 6.334.000 lei. La data de 25.03.2013 prin contractul de cesiune nr. 424 a cesionat către SC E.P.M.SRL o creanţă împotriva debitoarei în sumă de 94.594,08 lei. Suma solicitată a fi înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor în cuantum de 347.405,03 lei reprezintă diferenţa între sumele achitate şi marfa ce a fost livrată efectiv de debitoare.

La data de 9.06.2016 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de către administratorul judiciar al debitoarei SC O.M. SRL, B.I.I., prin care s-a invocat excepţia tardivităţii şi respingerea contestaţiei ca tardivă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei.

În şedinţa publică din data de 5.10.2016 a fost respinsă excepţia tardivităţii cu motivarea arătată în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin încheierea din data de 27.01.2016 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală împotriva debitoarei SC O.M. SRL.

Creditoarea SC G.O.D. SRL a formulat cerere de înscriere la masa credală a sumei de 347.405,03 lei reprezentând plăţi efectuate în avans, pentru care debitoarea avea obligaţia de a livra marfa pentru care plata fusese operată sau de a restitui sumele achitate în avans.

Creanţa intimatei SC G.O.D. SRL a fost înscrisă de către administratorul judiciar în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 347.405,03 lei lei în categoria creanţelor chirografare.

În drept, dispoziţiile art. 105 alin. 1 şi alin. 2 din Legea 85/2014 stabilesc că toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. 1 din Legea 85/2014: „Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel.”

Analizând înscrisurile justificative ale creanţei intimatei SC G.O.D. SRL judecătorul sindic constată faptul că la filele 71-82 dosar se află contractul de vânzare cumpărare nr. 84/26.02.2013,  fişa furnizorului şi o listă a tranzacţiilor efectuate prin bancă de către intimată.

La filele 30-70 dosar se află facturile fiscale, în număr de 41, semnate şi acceptate de primire de către intimată, fiind facturate de debitoare pentru motorina Euro 5 litri la 15 grade, din acestea, pe 37 facturi fiscale(filele 34-70) este trecută menţiunea conform contract, fără a fi precizat care contract, precum şi menţiunea achitării cu ordin de plată.

Din contractul de vânzare cumpărare motorină nr. 84/26.02.2013 aflat la dosar la filele 71-74 dosar, judecătorul sindic reţine că SC O.M. SRL este vânzător, iar SC G.O.D. este cumpărător.

Potrivit obiectului contractului produsele petroliere, respectiv motorina Euro 5, cantitatea de motorină va fi livrată exclusiv în baza comenzilor şi graficului de livrare emise de către cumpărător, deci de către intimata SC G.O.D.

Se precizează în contract că preţul este estimativ, acesta va fi negociat pentru fiecare comandă în parte, în funcţii de cotaţia preţului pe piaţa internaţională şi va fi specificat în facturile emise de către vânzător. Se reţine de asemenea că prin contract părţile au prevăzut expres modalitate de livrare a motorinei şi anume în mod exclusiv  pe baza comenzilor emise de cumpărător.

Judecătorul sindic mai reţine faptul că la condiţiile şi termenul de livrare părţile contractante s-au înţeles ca marfa ce va fi livrată să fie comandată de către cumpărător prin depunerea unei comenzi, printr-un suport de hârtie şi transmis prin fax, email sau serviciu poştal şi va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date: denumirea mărfii, cantitatea, preţul stabilit pe unitatea de măsură, modul de transport, locaţia livrării mărfii, semnăturile reprezentanţilor societăţii şi amprenta ştampilei.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că au fost formulate comenzi ferme pentru produsele petroliere pentru care a fost încheiat contractul, însă au fost întocmite facturi fiscale achitate de către intimată. De asemenea se constată faptul că deşi intimata face vorbire despre o factură proforma emisă de vânzător, aceasta nu a fost depusă în probatoriu de către părţi. Mai mult decât atât, deşi intimata face referire la plăţile efectuate către debitoarea falită în temeiul acestei facturi proforma, din înscrisul listă tranzacţii al U.Ţ.B. se reţine că plăţile au fost efectuate în baza mai multor facturi proforma, respectiv nr.1 din 26.02.2013, aceasta fiind şi data contractului, factura pro forma nr.2 şi nr. 3, ori plăţile efectuate pentru facturile proforma nr.2 şi 3 nu pot fi reţinute ca fiind efectuate în temeiul contractului de vânzare  nr. 84/26.02.2013, câtă vreme chiar intimata în apărările sale precizează clar că a fost emisă o factură proforma pentru întreaga cantitate de motorină şi nu mai multe.

Coroborând aceste aspecte cu lipsa comenzilor ferme, aşa cum prevăd dispoziţiile contractuale, judecătorul sindic apreciază că în lumina înscrisurilor depuse în probatoriu, debitoarea falită a emis facturi fiscale pentru cantitatea de motorină livrată, cantitatea de motorină livrată a fost achitată, iar intimata nu a probat faptul că a achitat suplimentar în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr. 84/26.02.2013 pentru cantitate de motorină ce nu a mai fost livrată.

Faţă de faptul că în speţa curentă nu rezultă o creanţă datorată ca urmare a derulării contractului de vânzare cumpărare nr. 84/26.02.2013, judecătorul sindic apreciază că  administratorul judiciar a dispus înscrierea societăţii SC G.O.D. doar în baza cererii sale fără a avea anexate înscrisuri justificative, respectiv factura proforma emisă pentru acest contract de vânzare cumpărare, dovada plăţilor efectuate în baza acestei facturi proforma, precum şi comenzile ferme de livrare, întocmirea comenzilor fiind obligaţia exclusivă a cumpărătoarei intimate.

Dispoziţiile art. 6 din CEDO reglementează dreptul la un proces echitabil, stabilind în materie civilă că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Instanţa se pronunţă asupra cererilor de probă solicitate de contestatoare prin cererea de chemare în judecată, susţinerile intimatei nefiind însoţite de documentele justificative cum prevăd dispoziţiile legale anterior enunţate. Modul cum este condusă apărarea rămâne atributul celui interesat fiind aplicabil principiul conform căruia, „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească” în conformitate cu dispoziţiile articolului 249 N.C pr. civ.

Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că intimata nu este creditor al societăţii debitoarei,  urmând a fi înlăturată suma  de 347.405,03 lei din tabelul creanţelor debitoarei SC O.M. SRL.

Instanţa, admite contestaţia  formulată de contestator  SC O.M. SRL prin adm.special C.G. în contradictoriu  cu intimat SC O.M. SRL PRIN ADM. JUDICIAR  B.I.I. 

Dispune rectificarea tabelului creanţelor debitoarei SC O.M. SRL, în sensul înlăturării de pe tabelul creanţelor a creditorului SC G.O.D. SRL, cu suma de 347.405,03 lei reprezentând creanţă chirografară.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin BPI.

Cererea de apel se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Bacău, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.