Reexaminare taxă timbru

Hotărâre 8984 din 11.10.2016


OBIECT: Prin cererea de reexaminare formulată de apelanta C. în cadrul dosarului nr 8984/180/2015 s-a solicitat instanţei să se constate faptul că cererea de apel formulată este scutită de la plata taxei de timbru în baza articolului 30 alineat 1 din OUG 80/2013.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că nu este beneficiarul sumelor aplicate cu titlu de amendă contravenţională, amenda făcându-se venit la bugetul local. 

ANALIZA INSTANŢEI:

Analizând cererea de reexaminare, în raport de obiectul litigiului-plângere contravenţională, şi calitatea apelantei-autoritate publică, instanţa reţine că este întemeiată, în cauză fiind incidente dispoziţiile articolului 30 din OUG 80/2013.

Obiectul litigiului pentru care s-a dispus plata taxei de timbru de 20 lei îl reprezintă plângere contravenţională, scopul cererii de chemare în judecată fiind acela de examinare a legalităţii şi temeiniciei procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În drept, potrivit dispoziţiilor articolului 30 din OUG 80/2013

„Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”.,

iar potrivit dispoziţiilor articolului 8 din OG 2/2001

„Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.”

Legiuitorul a stabilit prin această normă o excepţie de la regula instituirii obligaţiei de plată a taxei de timbru pentru introducerea unei cereri, excepţia având la bază rolul formulării cererilor de către autorităţile publice, respectiv acela de întregire a veniturilor publice.

Veniturile publice sunt definite ca fiind resursele bugetare care se cuvin bugetului de stat, bugetului local al comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti, veniturile obţinute din amenzi intrând astfel în noţiunea de venituri publice.

Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază faptul că cererea de apel se încadrează în situaţia de excepţie reglementată de articolul 30 din OUG 80/2013, apelanta invocând în mod fundamentat aceste dispoziţii. Instanţa, admite cererea de reexaminare formulată de apelanta C.