Recuzare inspector fiscal

Sentinţă civilă 535 din 09.08.2016


OBIECT: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta A., înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.06.2016, sub nr de dosar 2185/110/2016 s-a solicitat anularea deciziei nr 4696/6.06.2016 privind soluţionarea cererii de recuzare nr 158/2.06.2016 şi admiterea cererii de recuzare a domnilor inspectori C.F. şi D.M. desemnaţi să efectueze inspecţia fiscală parţială de reverificare pentru perioada 1.11.2011-31.07.2012.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că în perioada 24.02.2016-23.03.2016 s-a efectuat un control inopinat în vederea analizării unor relaţii comerciale derulate de societate, inspectorii desemnaţi, domnii C.F. şi D.M. întocmind procesul verbal nr 1990/23.03.2016 prin care au propus efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale pentru reverificarea TVA impunând şi soluţia de respingere a exercitării dreptului de deducere. Reclamanta a precizat că inspecţia fiscală nu a avut loc, domnii inspectori deplasându-se la sediul contribuabilului în data de 11.04.2016 doar pentru a comunica decizia de reverificare şi pentru a înscrie în registrul unic de control începerea inspecţiei fiscale, fără a solicita niciun document şi nicio informaţie pentru desfăşurarea presupusei inspecţii, preluând constatările din procesul verbal nr 1990/23.03.2016. Reclamanta a invocat dispoziţiile articolelor 44 şi 45 din Codul de procedură fiscală, indicând că inspectorii şi-au exprimat părerea cu privire la soluţia care trebuie aplicată.

Reclamanta a indicat că motivele de respingere a cererii de recuzare trebuie înlăturate, întrucât cererea a avut ca temei de drept articolele 44 şi 45, iar inspectorii au fost desemnaţi să efectueze controlul inopinat şi inspecţia parţială chiar de către conducătorul organului fiscal care a soluţionat cererea de recuzare. S-a făcut de asemenea trimitere la dispoziţiile articolului 125 Cod procedură fiscală, din care rezultă că locul desfăşurării inspecţiei fiscale nu este la latitudinea organului fiscal ci se stabileşte în funcţie de posibilitatea contribuabilului de a pune la dispoziţie un spaţiu adecvat. S-a mai precizat că solicitarea de prelungire a termenului de prezentare a punctului de vedere nu constituie motiv de respingere a cererii de recuzare, această solicitare având la bază motive obiective, subliniind că nu a avut loc discuţia finală, directorul financiar contabil neavând calitatea de reprezentant legal al societăţii.

APĂRĂRILE PÂRÂTEI:

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepţia lipsei de interes, întrucât controlul a fost finalizat cu emiterea actului administrativ fiscal, excepţia inadmisibilităţii, întrucât reclamanta nu a dovedit un conflict de interese şi pe fond respingerea ca neîntemeiată, precizând că inspectorii fiscali au constatat starea de fapt de la faţa locului şi starea de fapt fiscală, iar antepronunţarea nu reprezintă motiv de recuzare în materie fiscală.

ANALIZA INSTANŢEI:

Cu privire la excepţia lipsei de interes:

Una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru formularea unei acţiuni în justiţie o constituie interesul, acesta reprezentând folosul practic urmărit de cel care formulează cererea.

Demersul juridic al reclamantului este acela de desfiinţare a deciziei nr 4696/6.06.2016 prin care a fost soluţionată cererea de recuzare, textul articolului 45 alineat 5 Cod procedură fiscală reglementând în mod expres dreptul contribuabilul de a contesta actul administrativ în faţa instanţei de contencios, drept care nu este condiţionat de modul de desfăşurare a procedurii de control. Finalizarea procedurii administrative şi încheierea actului administrativ fiscal nu determină lipsa interesului parţii în exercitarea dreptului de contestare, atât timp cat recuzarea a fost formulata în cursul procedurii, dreptul de acces la justiţie neputând fi condiţionat de modul de desfăşurare a activităţii autorităţii publice. Dreptul autorităţii de finalizare a controlului în cazul formulării unei cereri de recuzare nu constituie o piedică în exercitarea drepturilor procesuale, neputând fi limitat dreptul de contestare în funcţie de conduita autorităţii publice implicate.

Instanţa apreciază faptul că folosul practic al acţiunii, element esenţial al condiţiei interesului, rezultă din însăşi calitatea de persoană vătămată a reclamantului, prin cererea formulată aceasta urmărind realizarea procedurii de control în condiţii de legalitate. Având în vedere faptul că prin actul administrativ care face obiectul cererii de anulare de fata autoritatea publica a soluţionat cererea de recuzare formulata de contribuabil in cursul efectuării inspecţiei fiscale, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele referitoare la interesul acţiunii, reclamanta fiind direct afectată de modul de soluţionare a cererii.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii:

Textul articolului 45 alineat 5 Cod procedură civilă defineşte dreptul contribuabilului de a supune controlului judecătoresc decizia organului fiscal de soluţionare a cererii de recuzare, fiind astfel reglementat cadrul procesual de verificare a legalităţii actului administrativ emis în examinarea incidenţei unui caz de incompatibilitate. Apărările pârâtei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de articolul 44 Cod procedură fiscală nu sunt de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată care are ca obiect examinarea legalităţii deciziei de soluţionare a cererii de recuzare, incidenţa dispoziţiilor articolului 44 vizând o chestiune de fond, referitoare la fundamentarea cererii de recuzare.

Instanţa apreciază faptul că încadrarea motivelor de recuzare în categoria celor expres prevăzute de lege constituie un element care trebuie verificat în cadrul examinării fondului cererii de chemare în judecată, respectiv în cadrul analizării modului de îndeplinire a obligaţiilor autorităţii.

Cu privire la fondul cauzei:

În fapt, prin decizia nr BCG-AIF 4686/6.06.2016 (fila 50) s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a domnilor inspectori C.F. şi D.M., desemnaţi să efectueze inspecţia fiscală parţială de reverificare a TVA pentru perioada 1.11.2011-31.07.2012, apreciind că persoanele implicate în procedura de administrare nu intră sub incidenţa prevederilor articolului 44 Cod procedură fiscală, nefiind dovedit conflictul invocat.

În drept, potrivit dispoziţiilor articolului 44 Cod procedură fiscală

„Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:

 a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soţ/soţie al/a contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj, direct sau indirect;

c) există un conflict de orice natură între el, soţul/soţia, rudele sale sau afinii până la gradul al treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii sau afinii până la gradul al treilea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.”,

scopul textului de lege fiind acela de asigurare a exercitării funcţiei de control în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţă.

Cazurile de recuzare sunt strict determinate de lege prin dispoziţiile articolului 44, îndepărtarea inspectorului fiscal din echipa desemnată cu efectuarea unei acţiuni de control  intervenind doar dacă situaţiile invocate de parte pot fi încadrate în vreunul din motivele definite la literele a-d, şi care se referă la calitatea de contribuabil a inspectorului fiscal, la calitatea de soţ, la legătura de rudenie/afinitate, la interesul direct sau indirect în soluţionarea procedurii, respectiv la existenţa unui conflict între părţi.

În cazul de faţă reclamanta a invocat motive legate de modul de derulare a procedurii de reverificare, partea fiind nemulţumită de faptul că aceiaşi inspectori care au încheiat procesul verbal nr 1990/23.03.2016 au fost desemnaţi să efectueze inspecţia parţială de reverificare, de faptul că inspecţia fiscală a fost formală şi nu s-a procedat la verificarea actelor contabile, că nu a fost respectat dreptul de apărare al contribuabilului, că inspectorii fiscali şi-au exprimat anterior opinia cu privire la soluţia care urmează a se pronunţa. Raportat la neregularităţile invocate de reclamantă, instanţa apreciază că în mod corect organul fiscal a reţinut caracterul nefondat al cererii de recuzare, aspectele ridicate de parte neîncadrându-se în motivele de recuzare definite de articolul 44 Cod procedură fiscală, neexistând elemente care să contureze existenţa unui conflict de interese, astfel cum este definită această instituţie în textul de lege.

Se observă faptul că reclamanta solicită aplicarea prin analogie a textului articolului 42 alineat 1 punct 1 Cod procedură civilă care defineşte cazul de incompatibilitate a judecătorului în soluţionarea cauzei motivat de exprimarea opiniei în legătură cu pricina cu care a fost învestit, motivul de incompatibilitate a magistratului neputând fi extins şi în cazul inspectorilor fiscali, procedura administrativă de verificare a situaţiei de fapt nereprezentând o activitate jurisdicţională, prin actele emise organul de control stabilind cadrul factual şi juridic pertinent soluţionării cererii contribuabilului, fără a realiza o activitate de judecată. Cazurile de incompatibilitate definite de Codul de procedură civilă reprezintă garanţii de independenţă şi imparţialitate a judecătorului şi se aplică exclusiv procedurii de judecată, normele privind componenţa instanţei neputând fi extinse în activitatea administrativă, organul de control neintrând în noţiunea de instanţă. 

Instanţa reţine faptul că motivele invocate de reclamant în susţinerea cererii de recuzare constituie motive de nulitate a actului administrativ fiscal, îndeplinirea condiţiei conflictului de interese fiind argumentată prin invocarea unor elemente ce ţin de legalitatea procedurii de control şi care pot fi valorificate prin formularea contestaţiei administrativ fiscale. Faţă de regulile instituite de lege pentru soluţionarea cererii de recuzare şi de limitele impuse în ceea ce priveşte posibilitatea înlăturării unei persoane desemnate cu efectuarea unei proceduri administrative, instanţa apreciază faptul că nu este îndeplinită condiţia conflictului de interese, examinarea argumentelor reclamantului echivalând cu examinarea fondului acţiunii în anularea actului administrativ fiscal. Simpla formulare a cererii de recuzare şi trimiterea la dispoziţiile articolului 44 Cod procedură fiscală fără demonstrarea elementelor conflictului de interese nu este suficientă pentru înlăturarea inspectorului fiscal din exercitarea atribuţiilor legale, argumentele prezentate în cuprinsul cererii neîncadrându-se în categoria motivelor de recuzare.

 Având în vedere faptul că nu există fapte care să contureze existenţa conflictului de interese, îndatoririle fiind îndeplinite fără părtinire şi fără subiectivism, instanţa apreciază că cererea de recuzare este neîntemeiată, motiv pentru care va respinge contestaţia, decizia de soluţionare fiind emisă după o interpretare corectă a textelor de lege incidente.