Solicitare de sesizare a Curţii de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul dispoziţiilor art. 276 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratat, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, de către instanţa naţională este obligatorie atunci  când, o astfel de întrebare este formulată în fața instanței naționale ale cărei decizii nu pot fi supuse unei căi de atac în dreptul intern (așa cum este cazul speței dedusă judecății, aflată, în calea de atac a contestației, în etapa camerei preliminare).

Cu toate acestea, instanţa naţională nu dispune în mod automat sesizarea Curţii cu o întrebare preliminară, ci potrivit jurisprudenţei instanţei europene, instanţa naţională analizează solicitarea de sesizare cu o întrebare preliminară, în funcţie de criteriile stabilite de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa.

Pentru a se putea dispune sesizarea Curţii cu o întrebare preliminară, instanţa naţională trebuie să verifice, îndeplinirea cumulativă a trei condiţii : întrebarea adresată să fie relevantă, dispoziția comunitară să nu fi făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții, aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență, încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile (hotărârea din data de 6 octombrie 1982, SRL CILFIT și Lanificio de Gavardo Spa contra Ministerului Sănătății )

Prin încheierea nr. 56/CP din data de 05.07.2017, Judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu o întrebare preliminară, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Prin aceeaşi încheiere au fost analizate şi contestaţiile declarate de către inculpaţi, împotriva încheierii dată de către judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, prin care s-a constatat legalitatea sesizării şi s-a dispus începerea judecăţii, în cauză.

Analiza cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, formulată de către inculpatul A.

Analizând cererea formulată de către inculpatul A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, se constată că, aceasta este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ, cerinţele stabilite de către această instanţă, în jurisprudenţa sa, pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, invocând prevederile art. 276 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Obiectul acestei solicitări de sesizare este dat de directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 22 mai 2012, respectiv, inculpatul formulând următoarele întrebări.

1.Dacă art. 6 paragraful 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că, prin persoane suspectate sau acuzate se înțelege numai persoana notificată oficial și explicit de existența unei acuzații îndreptată împotriva sa sau se înțelege și persoana căreia i s-a adus la cunoștință în mod implicit existența unei acuzații îndreptate împotriva sa?

2. În cazul infracțiunilor continuate, care cuprind mai multe acte de executare comise la diferite intervale de timp și care, fiecare dintre ele realizează conținutul aceleiași infracțiuni, art. 6 par. 3 din Directivă implică o informare detaliată pentru fiecare dintre aceste acte de executare, cu indicarea actului de executare și a datei la care a fost comisă fapta?

În susținerea acestei cereri, inculpatul a învederat faptul că, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Tratat și jurisprudența CJUE pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Inculpatul a invocat faptul că potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul Uniunii Europene, dispozițiile acestuia se aplică cu prioritate față de altă dispoziție  de drept intern, prin raportare la dispozițiile art. 148 din Constituție.

Analizând cererea de sesizare a Curții de Justiție, judecătorul de cameră preliminară constată că, aceasta este inadmisibilă nefiind îndeplinite cerințele consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară.

Curtea de Justiție a statuat în jurisprudența sa (amintim hotărârea din data de 6 octombrie 1982, SRL CILFIT și Lanificio de Gavardo Spa contra Ministerului Sănătății) care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere, pentru a fi admisibilă, iar instanța națională să poată dispune sesizarea cu o întrebare preliminară.

Astfel prin hotărârea mai sus arătată s-a statuat, în sensul că, o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu următoarele excepții:

1.Întrebarea adresată nu este relevantă.

2.Dispoziția comunitară a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții.

3. Aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență, încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

Curtea de  Justiție a mai subliniat faptul că existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le presupune interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență din cadrul Comunității.

Într-adevăr, dispozițiile art. 267 din Tratat prevăd obligativitatea instanței naționale de a adresa întrebarea preliminară, atunci când, o astfel de întrebare este formulată în fața instanței naționale ale cărei decizii nu pot fi supuse unei căi de atac în dreptul intern (așa cum este cazul speței dedusă judecății, aflată, în calea de atac a contestației, în etapa camerei preliminare).

Însă, instanța națională în fața cărei se formulează o astfel de solicitare de sesizare a CJUE,  reprezintă un filtru de verificare a îndeplinirii condițiilor  prevăzute de jurisprudența Curții, condiții pe care le-am enumerat mai sus.

Judecătorul de cameră preliminară, având în  vedere dispozițiile legale cu privire la care s-au formulat întrebările preliminare, obiectul camerei preliminare, cererile și excepțiile formulate de către inculpatul A., în cadrul acestei proceduri și conținutul întrebărilor formulate, constată că, solicitarea formulată de către acesta, de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare mai sus arătate este inadmisibilă.

Pentru sesizarea Curții de Justiție este necesar să fie îndeplinite cumulativ toate cele trei condiții, neîndeplinirea uneia dintre ele, precum în speță, atrăgând, inadmisibilitatea cererii.

Referitor la prima întrebare preliminară formulată de către inculpat, cu privire la art. 6 paragaful 1 din Directiva 2012/13/UE, judecătorul de cameră preliminară constată că, nu există nicio îndoială rezonabilă cu privire la aplicarea textului din directiva invocată, dispozițiile acestuia fiind unele clare, astfel că nu necesită o întrebare adresată Curții. Neîndeplinirea acestei cerințe pentru sesizarea Curții de Justiție determină inadmisibilitatea solicitării formulate de către inculpatul A..

Potrivit art. 6 paragraful 1 din Directiva 2012/13/UE, statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

Sunt întemeiate susținerile inculpatului din cererea adresată instanței de sesizare a Curții în sensul că potrivit prevederilor art. 267 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, dispozițiile acestuia au prioritate față de dreptul intern, însă în cauză nici un organ judiciar care a realizat activități în cauză, nu a negat acest drept al inculpatului.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, aceste dispoziții se aplică de către organele judiciare, s-au aplicat și în speța dedusă judecății, în sensul că la momentul începerii urmăririi penale in personam (efectuare în continuare a urmăririi penale) aceste dispoziții i-au fost aplicate inculpatului, în sensul că, i s-a adus la cunoștință în mod direct, explicit și amănunțit acuzația care i se aduce și încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat. Prin urmare, încă de la acest moment, inculpatul a fost în măsură să își exercite în mod corespunzător un drept la apărare efectiv, cunoscând amănunțit, oficial, explicit, atât acuzația adusă în fapt, dar și încadrarea juridică a faptelor.

Este evident că, acuzația adusă unei persoane se consideră adusă la cunoștință, doar când aceasta este făcută în mod oficial, explicit, într-un cadru procesual bine determinat, așa cum s-a întâmplat și în speța dedusă judecății. Cu ocazia dobândirii calității de suspect inculpatului A., pe lângă aspectele pe care le-am enumerat mai sus, referitoare la acuzație, i-au fost aduse la cunoștință și drepturile procesuale de care acesta dispune, fiind liber să le exercite.

Mai mult acuzația i-a fost adusă la cunoștință, din nou la finalizarea urmăririi penale, după momentul trimiterii în judecată și sesizarea instanței cu rechizitoriu, când inculpatul potrivit dispozițiilor procedurale a primit un exemplar al actului de sesizare, cu privire la care a avut timp suficient să îl studieze și să își formuleze apărările corespunzătoare în camera preliminară.

În urma solicitărilor efectuate de către inculpat, actul de sesizare a fost remediat, în sensul că, procurorul a explicat într-o manieră detaliată acuzarea, textele de lege pretins a fi încălcate de către acest inculpat, așa cum s-a solicitat de către judecătorul de cameră preliminară de la fond.

Prin urmare, la momentul de debut al cercetării judecătorești, inculpatul cunoaște acuzația în mod oficial, explicit, amănunțit, cunoaște atât starea de fapt, dar și încadrarea juridică, astfel că nu există nicio îndoială că nu ar putea să își exercite o apărare efectivă.

Raportat la aceste considerente, se constată inadmisibilă cerere de sesizare a Curții de Justiție, cu întrebarea preliminară referitoare la art. 6 par. 1 din Directiva 2012/13/UE, deoarece nu este îndeplinită cea de-a treia cerinţă enumerată, mai sus la analiza condiţiilor stabilite de jurisprudenţa CJUE, pentru sesizarea cu o întrebare preliminară.

Cea de-a doua întrebare vizează art. 6 paragraful 3 din aceeași directivă, care reglementează următoarele – statele membre se asigură că, cel mai târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei acuzate.

Și în privința acestei întrebări, judecătorul de cameră preliminară constată că nu există nicio îndoială cu privire la aplicarea acestui text din directivă, deoarece, așa cum am arătat mai sus, la analiza primei întrebări, inculpatul A., cunoaște, într-o manieră detaliată acuzarea care i se aduce, natura acesteia, încadrarea juridică și forma de participare penală.

Inculpatul a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 13 ind. 2 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 5 cod penal. În cuprinsul rechizitoriului, iar ulterior, prin ordonanța de remediere a neregularităților s-a precizat și explicat starea de fapt, dar și fiecare act material al infracțiunii continuate, în ce constă și în ce perioadă a fost comis fiecare dintre actele materiale.

Prin urmare, în speță suntem în prezența unei acuzații prezentate într-o manieră detaliată, cu indicarea în fapt a acesteia, a actelor materiale, a întinderii în timp a acestora, astfel că nu există nicio îndoială cu privire la aplicarea textului din directiva invocată. Garanțiile din dreptul intern cu privire la modalitatea de informare a persoanei acuzate sunt conforme cu textul directivei, motiv pentru care nu se impune sesizarea Curții nici cu cea de-a doua întrebare preliminară, așa cum solicită inculpatul.

Inculpatul A. a beneficiat pe parcursul derulării procesului penal, până la acest moment al finalizării etapei camerei preliminare, de respectarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 și 6 paragraful 3 din directiva invocată și cu referire la care s-a solicitat sesizarea CJUE cu o întrebare preliminară.

Judecătorul național este chemat să interpreteze legislația națională incidentă în speță, cu respectarea garanțiilor impuse de legislația europeană, având în vedere principiul priorității dreptului Uniunii asupra dreptului intern.

În cauză, se constată că, garanțiile invocate de către inculpatul A. din cele două texte ale directivei, au fost respectate, nu ridică îndoieli cu privire la modul de interpretare și  aplicare al acestora, motiv pentru care nefiind îndeplinită una dintre cele trei cerințe enumerate mai sus, nu se impune sesizarea Curții cu întrebările preliminare formulate de către acest inculpat și expuse, la începutul prezentelor considerente.

Domenii speta

Spete similare