Procedura insolvenţei. Contestaţie creanţă. Calitatea de creditor a practicianului în insolvenţă. Neîndeplinirea cerinţelor legale.

Prin sentinţa nr. 37 din 26 ianuarie 2017 Tribunalul Botoşani – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., în ceea ce priveşte creanţa administratorului judiciar A IPURL cu şi a creditorului C., cu sediul ales la Cabinet de avocat TBA.

În ceea ce priveşte creanţa creditorului C. prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea A.G.A. D. SA din data de 2.09.2013 s-a decis contractarea de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice cu scopul constituirii capitalului de lucru destinat susţinerii activităţii curente sportive a clubului, cu posibilitatea stingerii obligaţiei de restituire a sumelor împrumutate prin convertirea lor în acţiuni. Aceiaşi posibilitate a fost prevăzută şi în cuprinsul planului de reorganizare a activităţii debitoarei, aprobat de adunarea creditorilor şi confirmat de judecătorul sindic.

În acest sens au fost contractate mai multe împrumuturi de către debitoare, situaţia acestora fiind prezentată în mod detaliat în cuprinsul rapoartelor de activitate întocmite de practicianul în insolvenţă, depuse la dosarul cauzei şi publicate în Buletinul Procedurilor Insolvenţei, nefiind înregistrate contestaţii la măsurile prezentate în rapoarte.

Debitoarea nu a avut posibilitatea restituirii nici uneia din sumele împrumutate, creditorul C. neexercitându-şi nici posibilitatea de a solicita stingerea obligaţiei de restituire prin convertirea în acţiuni.

În privinţa documentelor justificative, temeiul creanţei solicitate este reprezentat de contractul de împrumut nr. 7/19.11.2013; contract nr. 8/27.11.2013; contract nr. 11/09.12.2013; contract nr. 16/08.01.2014; contract nr. 28 /05.03.2014; contract nr. 001/16.04.2014; contract nr. 003/29.04.2014; contract nr. 005/29.05.2015; contract nr. 013/09.09.2014; contract nr. 015/26.09.2014; contract nr. 019/06.11.2014; contract nr. 020/06.11.2014; contract nr. 025/25.11/2014; contract nr. 008/10.06.2014; contract nr. 001/05.01.2015; contract nr. 005/02.03.2015; contract nr. 003/15.01.2015. – contracte anexate declaraţiei de creanţă din 16.11.2016, sumele fiind efectiv virate prin banca V. în conturile debitoarei şi utilizate în susţinerea activităţii curente a acestuia. Ca atare, în mod corect practicianul în insolvenţă a înscris pe creditorul C. , în tabelul suplimentar de creanţe cu suma pretinsă prin declaraţia de creanţă din 16.11.2016 creanţa în sumă de 4116.470,50 lei, născută în perioada de observaţie având caracter cert, lichid şi exigibil.

Cu privire la creanţa practicianului în insolvenţă desemnat în cauză s-a reţinut că de la data desemnării sale (29.05.2013) şi până la data deschiderii procedurii de faliment acesta a avansat din surse proprii sume necesare derulării procedurii reprezentând cheltuieli de deplasare, taxe poştale, taxe aferente serviciilor de curierat. Din devizul de cheltuieli şi înscrisurile justificative anexate întâmpinării a rezultat că în perioada menţionată cheltuielile de procedură au fost în sumă totală de 247.202,76 lei. Valoarea acestora a fost menţionată în rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei şi publicate în BPI, nefiind contestate de creditori.

Totodată, începând cu luna septembrie 2015, practicianul în insolvenţă a susţinut derularea unor activităţi curente ale clubului, prin suportarea contravalorii unor operaţiuni indispensabile acesteia, în contextul existenţei în perioada respectivă a unor negocieri avansate vizând atragerea de noi investitori. Totalul sumelor avansate de practicianul în insolvenţă conform celor menţionate este de 401.271 lei, detaliat în documentul intitulat „centralizator creditări” anexat întâmpinării împreună cu extrasele de cont şi chitanţele care probează efectuarea acestei plăţi. Separat de acestea, practicianul în insolvenţă este îndreptăţit la onorariul cuvenit pentru cele 40 luni de la desemnate şi până la data deschiderii procedurii generale de faliment (29.09.2016).

După cum recunoaşte şi contestatoarea prin cererea formulată, acesta era de 5000 euro + TVA/lună, adică 200.000 euro + TVA reprezentând 890.280 lei + TVA.

Totalizând cele trei categorii de sume prezentate mai sus, rezultă o sumă totală de 1.707.906,96 lei avansată / datorată practicianului în insolvenţă.

În privinţa sumelor achitate de debitoare pentru aceiaşi perioadă, acestea sunt în cuantum de 317.595,21 lei, astfel încât la data deschiderii procedurii generale de faliment practicianul în insolvenţă deţinea o creanţă totală de 1.390.311,75 lei cu rangul de preferinţă prevăzut de art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare. Faţă de aceste considerente, contestaţia creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. cu privire la creanţa în cuantum de 607.637,70 lei cu care practicianul în insolvenţă figurează înscris în tabelul suplimentar de creanţe al debitoarei SC D. SA apare ca fiind nefondată .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a arătat că la data de 06.02.2013 instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. D. SA, iar la data de 29.09.2016 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment. Din Raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13086/01.08.2013 rezultă că pentru administratorul judiciar a fost stabilit onorariul astfel: 10.000 euro/lună până la confirmare planului de reorganizare; 5.000 euro/lună începând cu luna următoare confirmării.

Prin Sentinţa civilă nr. 37/26.01.2017 instanţa a respins contestaţia formulată de instituţia fiscală împotriva tabelului suplimentar în ceea ce priveşte creanţa administratorului judiciar şi a lui C.

 Consideră recurenta că sentinţa instanţei de fond nu este motivată întrucât, redarea în totalitate, în cuprinsul sentinţei, a susţinerilor lichidatorului judiciar formulate prin întâmpinare nu poate constitui motivarea sentinţei. Astfel, solicită să se observe că motivarea sentinţei nu cuprinde aprecieri şi constatări ale judecătorului sindic, ci doar apărările formulate de lichidatorul judiciar prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte creanţa domnului C., acţionar al S.C. D. SA, arată că instanţa a reţinut în mod eronat că au fost prezentate documente doveditoare în susţinerea acesteia. Astfel, arată că nu au fost prezentate contractele de împrumut, situaţie în care creditorii nu au cunoştinţă despre modalitatea efectivă de restituire a sumelor împrumutate stabilită prin aceste contracte. În aceste condiţii, creditorii se află în imposibilitatea de a verifica dacă aceste sume nu au fost deja restituite sau dacă obligaţia de restituire a sumelor împrumutate nu s-a stins prin convertirea acestor sume în acţiuni, simplul fapt al prezentării unor extrase bancare nu constituie o dovadă certă a existenţei creanţei către C. în cuantum de 4.116.470,50 lei la acest moment.

În ceea ce priveşte creanţa administratorului judiciar A IPURL solicită să se aibă în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că lichidatorul judiciar a prezentat dovezi cu privire la existenţa acesteia în cuantumul înscris în tabel, iar în susţinere arată că nu au fost prezentate în concret dovezi cu privire la cuantumul efectiv încasat din onorariul cuvenit administratorului judiciar, însă instanţa reţine în motivarea sentinţei simplele susţineri ale lichidatorului cu privire la suma deja încasată şi diferenţa rămasă.

Cu privire la suma ce ar reprezenta „cheltuieli avansate de acesta în perioada de reorganizare", arată, în principal, că devizul de cheltuieli, document ce emană de la lichidatorul judiciar, nu poate constitui o dovadă certă a efectuării acelor cheltuieli, precum şi a faptului că aceste cheltuieli au fost efectuate în cursul procedurii de reorganizare a debitoarei. în ceea ce priveşte documentele anexate acestui deviz, contrar susţinerilor instanţei de fond, apreciază că acestea nu sunt concludente şi nu dovedesc plăţile efectiv achitate, iar în susţinere arată următoarele:

Lichidatorul judiciar a prezentat facturi, bonuri fiscale, etc. însă nu a prezentat, în concret, dovezi că sumele evidenţiate în aceste documente au fost efectiv plătite de practicianul în insolvenţă, că acestea au fost plătite în cursul procedurii de reorganizare a S.C. D. S.A. şi că acestea au fost necesare pentru desfăşurarea procedurii. Astfel, documentele depuse de lichidator nu constituie o dovadă a faptului că un reprezentant al practicianului a fost cazat la hotel sau s-a deplasat cu avionul, ori că acestea au fost efectuate în interesul desfăşurării procedurii de reorganizare a debitoarei.

În susţinere arată că printre documentele depuse de lichidatorul judiciar există un bon fiscal şi o factură emise de SC G. SRL la data de 07.02.2014 din care rezultă că au fost cumpărate Apă San Pellegrino minerală şi Cognac Metaxa. De asemenea, sunt depuse bonuri fiscale din care rezultă că au fost cumpărate pizza, apă, Capucino, diverse sortimente de sucuri şi produse alimentare. Or, admiţând că practicianul în insolvenţă ar fi prezentat dovezi concrete că aceste cheltuieli ar fi fost efectuate de reprezentanţii acestuia, lichidatorul nu a prezentat dovezi cu privire la motivele pentru care au fost necesare astfel de cheltuieli în cursul procedurii reorganizării S.C. D. S.A.

 În plus, cheltuielile efectuate de practicienii în insolvenţă pentru deplasarea în alte localităţi, pentru cazare şi masă nu constituie cheltuieli de procedură, cum în mod eronat încearcă să susţină lichidatorul judiciar în speţă, cheltuieli care să fie suportate din averea debitoarei.

 Astfel, arată că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 86/2006 practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora, însă ordonanţa nu stabileşte şi posibilitatea achitării cheltuielilor pentru deplasarea lichidatorului în diverse localităţi din ţară, pentru cazare sau pentru asigurarea alimentaţiei în perioada deplasării.

 Potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 „creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4)”.

 De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ „toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului”.

 Prin întâmpinarea formulată intimatul C., în raport de prevederile art. 302 Cod procedură civilă, a invocat nulitatea cererii de recurs, întrucât recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate în drept şi în fapt, iar în conţinutul memoriului de recurs sunt reluate motivele indicat prin contestaţie.

 Prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor D. SA din data de 02.09.2013 s-a decis contractarea de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice în scopul constituirii capitalului de lucru destinat susţinerii activităţii curente sportive a clubului, cu posibilitatea stingerii obligaţiei de restituire a sumelor împrumutate prin convertirea lor în acţiuni, conform art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, la cererea împrumutătorului.

 Aceeaşi posibilitate a fost prevăzută şi în cuprinsul planului de reorganizare al D. SA, aprobat de Adunarea Creditorilor şi confirmat de către judecătorul sindic.

 Ca urmare a celor mai sus prezentate, au fost încheiate contracte de împrumut cu intimatul, sumele fiind efectiv virate bancar în conturile clubului astfel cum reiese din Ordinele de Plată ataşate cererii de admitere a creanţei şi utilizate în susţinerea activităţii curente. Situaţia împrumuturilor contracte de către club a fost în mod detaliat prezentată prin intermediul rapoartelor de activitate întocmite de administratorul judiciar, depuse la dosarul cauzei şi publicate în BPI, nefiind înregistrată nicio contestaţie la măsurile luate, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 21 pct. (3) din Legea nr. 85/2006.

 Având în vedere că societatea debitoare D. SA nu a avut posibilitatea restituirii niciuneia dintre sumele împrumutate, creditorul C. neexercitându-şi nici posibilitatea de a solicita stingerea obligaţiei de restituire prin convertirea în acţiuni.

 Conform ordinelor de plată anexate cererii de admitere a creanţei, la data deschiderii procedurii falimentului, societatea debitoare datora creditorului C. suma de 2.360.000 lei şi 395.000 euro echivalentul a 4.116.670,51ei, care, raportat la cursul BNR afişat în data de 29.09.2016 (1 euro = 4,4514 lei) a justificat înscrierea acestui creditor în tabelul suplimentar al creanţelor asupra averii D. SA cu această sumă. După cum s-a arătat şi prin întâmpinarea depusă pe fondul cauzei, toate demersurile şi contractele de împrumut încheiate au fost descrise prin rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei şi publicate în BPI, nefiind contestate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 21 pct.(3) din Legea nr. 85/2006.

Cât priveşte contestarea creanţei solicitată de administratorului judiciar, consideră că argumentele invocate de contestatoare sunt neîntemeiate, întrucât această creanţă este constituită din onorariul administratorului judiciar care a fost votat prin adunarea creditorilor, această sumă fiind definitiv stabilită prin hotărârea creditorilor. Mai mult, acest onorariu a fost prevăzut şi în Planul de Organizare aprobat.

Prin întâmpinarea formulată A SPRL, lichidator judiciar al D. SA, a arătat următoarele:

Cu privire la creditorul C. , administratorul/lichidatorul judiciar a depus extrasele de cont ale debitoarei, pentru probarea realităţii sumelor împrumutate întrucât, aceste documente demonstrează creditarea efectivă a societăţii şi valoarea virată efectiv, convenţiile de împrumut putând conţine şi sume contractate dar cu privire la care nu s-a onorat obligaţia de plată.

În ceea ce priveşte posibilitatea de analizare a aspectului existenţei unei eventuale convertiri în acţiuni a sumelor împrumutate clubului de către C. , aceasta se poate efectua prin simpla confruntare a structurii acţionariatului conform menţiunilor existente în Registrul Comerţului, pentru elucidarea acestei nelămuriri a recurentei fiind anexate informaţii ONRC din data de 26.04.2017, care atestă faptul că valoarea pachetului majoritar de acţiuni a rămas nemodificată pe toată durata procedurii.

În ceea ce priveşte creanţa lichidatorului judiciar A SPRL, creditoarea, prin chiar cuprinsul recursului, arată faptul că onorariul aprobat administratorului judiciar a fost de 5.000 euro/lună + TVA, astfel încât pentru cele 40 de luni scurse de la desemnarea de către judecătorul sindic (29.05.2013) şi până la data deschiderii procedurii generale a falimentului ( 29.09.2016 ), onorariul cuvenit societăţii A SPRL (recunoscut de către creditoare) este de 200.000 euro + TVA, reprezentând 890,280,00 lei + TVA (la cursul din 29.09.2016 de 1 euro = 4,4514 lei), adică 1.059.433,20 lei (calculat la cota actuală a TVA ).

Se poate astfel lesne observa faptul că întreaga sumă cu care administratorul judiciar figurează înscris în tabelul suplimentar al creanţelor asupra averii D. SA ( 607.638,70 lei) este net inferioară celei datorate doar cu titlu de onorariu aprobat de către Adunarea Creditorilor, situaţie în care analiza componenţei cheltuielilor de procedură devine inutilă. Trecând peste aspectul mai sus prezentat, precizează faptul că administratorul judiciar a inserat în cuprinsul rapoartelor de activitate depuse la dosarul cauzei şi publicate în BPI justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, destinaţia sumelor avansate de către acesta în vederea susţinerii activităţii curente a clubului până la clarificarea negocierilor cu posibilii investitori, precum şi detalierea plăţilor şi încasărilor efectuate de către debitoare.

Niciunul din rapoartele de mai sus nu a fost contestat în condiţiile prevăzute de art. 21 alin.(3) din Legea nr. 85/2006 şi nici măcar nu a fost vreodată solicitată vreo informaţie suplimentară cu privire la datele prezentate. În aceste condiţii, susţinerile creditorului bugetar în sensul că nu a avut cunoştinţă despre cuantumul cheltuielilor de procedură şi al onorariului neachitat al administratorului judiciar pe lângă că au un caracter nefondat, tinzând spre invocarea culpei proprii de a nu fi urmărit cursul procedurii, au şi un caracter inadmisibil vizând modificarea unor măsuri ale administratorului judiciar necontestate în condiţiile legale.

Mai arătă că au ataşat întâmpinării depuse la fond fişa clientului D. SA, listată din evidenţa contabilă a lichidatorului, document de natură a proba toate sumele încasate de la acest debitor, fiind imposibilă anexarea întregii arhive faptice.

Referitor la deplasările reprezentantului lichidatorului judiciar, arată că acestea nu s-au efectuat în „diverse localităţi din ţară” ci au avut ca destinaţie sediul social secundar al debitoarei din E. (unde s-au derulat discuţii cu persoanele care şi-au arătat interesul în preluarea acţiunilor clubului), Tribunalul Botoşani (pe rolul căruia se află dosarul de insolvenţă) , Curtea de Apel Suceava (instanţa de control judiciar) şi Curtea de Apel Galaţi (instanţă unde a fost strămutat litigiul cu F.); totodată reprezentantul administratorului judiciar s-a deplasat şi la Laussanne în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde s-a reuşit anularea deciziei Federaţiei Române de Fotbal de respingere a cererii privind acordarea licenţei de joc pentru club.

Toate aceste demersuri au fost întreprinse în interesul debitoarei, pentru asigurarea reprezentării acesteia în litigiile aflate pe rol şi pentru identificarea unei soluţii de finanţare a activităţii ei curente;

Toate textele legale invocate de către recurentă nu fac altceva decât să ateste faptul că toate cheltuielile de procedură se achită din averea debitoarei, în măsura în care există fonduri în aceasta; totodată, conform dispoziţiilor O.G. nr. 85/2006 practicianul în insolvenţă are dreptul şi la un onorariu fix şi la unul de succes, independent de aspectul decontării cheltuielilor de procedură efectuate şi necontestate.

Prin notele depuse la dosar lichidatorul judiciar AA. SPRL– lichidator judiciar al D. SA a arătat că prin contestaţie DGFP nu a negat sau combătut înscrierea creanţei administratorului judiciar devenit lichidator judiciar în tabelul suplimentar, ci a contestat cuantumul acesteia, apreciind că sumele solicitate nu sunt dovedite. De asemenea, prin motivele de recurs sunt reluate aceleaşi critici, susţinându-se, în principal, că actele depuse de lichidator în dovedire la judecata în fond, constând în facturi, chitanţe, bonuri, etc. nu fac dovada că acele cheltuieli au fost plătite de administratorul judiciar.

Totodată, consideră că nu se află în situaţia existenţei unui motiv de ordine publică, pentru ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 din vechiul Cod procedură civilă, existenţa sau nu a acestui drept să poată fi invocată direct de către instanţa de recurs din oficiu.

Ca urmare a înscrierii în tabelul suplimentar a creanţei, practicianul în insolvenţă nu dobândeşte drepturile şi obligaţiile creditorilor, neparticipând alături de ei la aceasta ci continuând să o aplice în condiţiile art. 5 din Legea nr. 85/2006. Acceptarea ipotezei că administratorul judiciar are obligaţia formulării unei declaraţii de creanţă pe care tot el să şi-o analizeze şi să şi-o accepte ulterior, este lipsită atât de temei juridic cât şi de raţionament şi utilitate practică.

Actul procedural în baza căruia se naşte dreptul administratorului judiciar la recuperarea cheltuielilor efectuate în procedură şi la plata onorariului său, este raportul de activitate şi raportul asupra fondurilor, aspect care rezultă din dispoziţiile legale.

Dreptul lichidatorului judiciar la decontarea cheltuielilor de procedură suportate din bugetul propriu este reglementat de art. 117 din Statutul profesiei de practician în insolvenţă, valoarea cheltuielilor fiind menţionată în rapoartele lunare în care s-au menţionat plăţile efectuate precum şi valoarea onorariilor neîncasate.

Cheltuielile de deplasare au fost suportate din bugetul propriu, dovadă fiind facturile emise pe numele lichidatorului, iar bonurile fiscale sunt în posesia lichidatorului , bonurile de combustibil având trecut codul fiscal al lichidatorului . Cheltuielile au fost făcute în interesul procedurii, acest lucru rezultând din conţinutul ordinelor de deplasare al reprezentantului lichidatorului judiciar, care au ştampila instanţei, dosarul fiind strămutat de la E. la Botoşani.

În ceea ce priveşte cheltuielile de protocol, acestea au fost efectuate cu ocazia întâlnirii avute de către administratorul judiciar cu persoanele emitente ale ofertelor ferme de preluare a clubului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele :

Examinând în primul rând, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, conform art. 3021 Cod procedură civilă de la 1865 incident în cauză, Curtea constată că este nefondată.

Într-adevăr, conform art. 3021 alin. (1) Cod procedură civilă, „Cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii…..c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivelor vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Prin motivarea recursului trebuie înţeles nu doar indicarea unuia dintre motivele de modificare sau de casare, ci şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor criticii privind modul de judecată în instanţă, raportat la motivul de recurs invocat.

Legea nu impune o anumită formă de prezentare a motivelor de recurs invocate, lăsând aceasta la latitudinea părţii şi nici nu stabileşte obligaţia prezentării motivelor în ordinea prevăzută de art. 304 Cod procedură civilă.

De asemenea, art. 3041 Cod procedură civilă prevede expres: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

 Ori din criticile exprimate prin recursul declarat, rezultă fără dubii motivele prevăzute de art. 304 pct.7 şi 9 din vechiul Cod de Procedură Civilă incident în cauză, adică nemotivarea hotărârii atacate, în sensul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor legii speciale – Legea nr. 85/2006.

Ca urmare, excepţia nemotivării recursului, invocată de intimatul C. , urmează a fi respinsă ca nefondată.

Analizând recursul creditoarei DGFP, Curtea constată următoarele:

Primul motiv vizând nemotivarea sentinţei atacate, nu este întemeiat.

Art. 261 al. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, prevede expres:

„Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:…..  5)motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

În considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, normele juridice pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

Ori în speţă, susţinerea recurentei conform căreia sentinţa atacată este nemotivată este nereală, întrucât considerentele sunt clare, precise, necontradictorii, rezultând justeţea soluţiei pronunţate, precum şi analiza din partea judecătorului sindic a tuturor probelor administrate, răspunsuri la apărările formulate, argumente şi raţionamente juridice, aplicarea corectă a principiilor şi regulilor de drept procesual, referiri la realitatea faptelor şi la judecăţi verificate în concret, evitându-se formulări generale, abstracte, fiind respectată minuta şi fiind indicate temeiurile de drept.

Aşadar argumentele recurentei privind nemotivarea sentinţei atacate sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica recurentei vizând creanţa intimatului C. , invocând drept argument lipsa „documentelor doveditoare”, simpla prezentare a unor extrase bancare neconstituind dovada certă a creanţei pretinse, Curtea constată că este neîntemeiată.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor debitoarei din data de 2.09.2013, s-a decis contractarea de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice în scopul constituirii capitalului de lucru destinat susţinerii activităţii curente sportive a clubului, cu posibilitatea stingerii obligaţiei de restituire a sumelor împrumutate prin convertirea lor în acţiuni, conform art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, la cererea împrumutătorului, această posibilitate fiind prevăzută şi în cuprinsul Planului de reorganizare al D. SA, aprobat de Adunarea Creditorilor şi confirmat de către judecătorul sindic.

În consecinţă, este neechivoc faptul că au fost încheiate, de către debitoare cu acţionarul C.  mai multe contracte de împrumut ale căror copii au fost depuse la dosar, respectiv Contractul nr. 7/19.11.2013; Contractul nr. 8/27.11.2013; Contractul nr. 11/09.12.2013; Contractul nr. 16/08.01.2014; Contractul nr. 28/05.03.2014; Contractul nr. 001/16.04.2014; Contractul nr. 003/29.04.2014; Contractul nr. 005/29.05.2015; Contractul nr. 013/09.09.2014; Contractul nr. 015/26.09.2014; Contractul nr. 019/06.11.2014; Contractul nr. 020/06.11.2014; Contractul nr. 025/25.11.2014; Contractul nr. 008/10.06.2014; Contractul nr. 001/05.01.2015; Contractul nr. 005/02.03.2015; Contractul nr. 003/15.01.2015.

Virarea efectivă prin Banca V. a sumelor împrumutate în conturile debitoarei a fost dovedită pe deplin cu Ordinele de Plată anexate declaraţiei de creanţă, sumele împrumutate fiind utilizate în susţinerea activităţii curente.

Relevant în cauză este faptul că situaţia împrumuturilor menţionate, a fost confirmată de către lichidatorul judiciar şi detailat prezentată în cuprinsul rapoartelor de activitate întocmite şi depuse la dosarul cauzei, publicate de asemenea în BPI, nefiind înregistrată nici o contestaţie în temeiul art. 21 pct. 3 din Legea nr. 85/2006.

În acest context, criticile recurentei în privinţa creanţei acţionarului C.  apar ca nefiind întemeiate.

Referitor însă la motivele de recurs invocate de către contestatoare, privind creanţa lichidatorului judiciar A IPURL, prin care a solicitat înlăturarea acesteia din tabelul suplimentar de creanţe, Curtea apreciază că sunt întemeiate.

Recurenta contestă sumele pretinse de către lichidatorul judiciar susţinând că nu au fost depuse documentele justificative privind cheltuielile efectuate şi sumele deja încasate iar sumele pretinse nu sunt cheltuieli aferente procedurii insolvenţei.

Ori din actele şi lucrările dosarului, rezultă că pretinsa creanţă a lichidatorului judiciar aşa cum corect a reţinut şi judecătorul sindic, este compusă din:

A) Cheltuieli de deplasare la sediul debitoarei, la instanţele de judecată în vederea susţinerii intereselor acesteia, taxe poştale, taxe aferente serviciilor de curierat rapid, indirecte, etc, conform devizului de cheltuieli de procedură şi a actelor justificative depuse, aferente perioadei cuprinse între data confirmării sale prin sentinţa nr. 1554 din 29.05.2013 şi până la data deschiderii procedurii falimentului 29.09.2016, în sumă totală de 247.202,76 lei, constând în :

- taxe poştale pentru comunicarea notificărilor şi actelor efectuate în procedură-suma de 1.036,77 lei;

- deplasări la instanţele din ţară - Botoşani, Galaţi, Suceava, unde debitoarea a avut litigii - suma de 24.437,56 lei;

- cheltuieli de deplasare în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussane, în vederea reprezentării intereselor debitoarei în două litigii sportive internaţionale în care a fost parte (câştigate de debitoare)- suma de 18.694,00 lei.

- cheltuieli cu deplasarea la sediul secundar al acesteia din E.  (sediul principal fiind mutat la Bucureşti)- suma de 22.511,03 lei.

- în aceste cheltuieli au fost incluse şi cheltuieli de protocol, plătite de administratorul judiciar, ocazionate de întâlnirile avute de acesta cu investitorii care s-au arătat interesaţi la acel moment de club. Cuantumul acestor cheltuieli contestată de creditorul bugetar este de 37 lei.

Aşadar nu poate fi primită susţinerea recurentei potrivit căreia lichidatorul judiciar nu a dovedit că sumele menţionate au fost efectiv plătite în cursul procedurii de reorganizare şi că au fost necesare, iar cheltuielile pentru deplasări în alte localităţi, pentru cazare şi masă nu constituie cheltuieli de procedură.

Astfel, sunt pertinente susţinerile lichidatorului judiciar (şi dovedite cu actele aflate la dosar) conform cărora deplasările reprezentantului său au avut ca destinaţie sediul social secundar al debitoarei din E. (unde s-au derulat discuţii cu persoanele care şi-au arătat interesul în preluarea acţiunilor clubului), Tribunalul Botoşani (pe rolul căruia se află dosarul de insolvenţă), Curtea de Apel Suceava (instanţa de control judiciar) şi Curtea de Apel Galaţi (instanţă unde a fost strămutat litigiul cu F.); totodată reprezentantul administratorului judiciar s-a deplasat şi la Laussanne în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde s-a reuşit anularea deciziei Federaţiei Române de Fotbal de respingere a cererii privind acordarea licenţei de joc pentru club.

Toate aceste demersuri au fost întreprinse în interesul debitoarei, pentru asigurarea reprezentării acesteia în litigiile aflate pe rol şi pentru identificarea unei soluţii de finanţare a activităţii ei curente;

Ca urmare, textele legale invocate de către recurentă nu fac altceva decât să ateste faptul că toate cheltuielile de procedură se achită din averea debitoarei, în măsura în care există fonduri în aceasta; totodată, conform dispoziţiilor  O.G. nr. 85/2006 practicianul în insolvenţă are dreptul şi la un onorariu fix şi la unul de succes, independent de aspectul decontării cheltuielilor de procedură efectuate şi necontestate.

Aceste sume au fost menţionate în Rapoartele de activitate necontestate însă de către recurentă, conform art. 21 din Legea nr. 85/2006;

B). Contravaloare unor operaţiuni indispensabile activităţii curente, în contextul existenţei unor negocieri avansate vizând atragerea unor investitori, sumele avansate de către practicianul în insolvenţă începând cu luna septembrie 2015 fiind în cuantum total de 401.271 lei, (în prezent de 648.473,76 lei), detaliat în „Centralizatorul creditării A SPRL” depus la dosar, suma reprezentând plaţi efectuate de administratorul judiciar din bugetul propriu, către debitor, pentru plata serviciilor de pază, utilităţi, conservare, cheltuieli de organizare şi participare meciuri, etc).

Aceste cheltuieli au aceiaşi natură de cheltuieli de procedură în sensul art. 123 punctul 1 din Legea nr. 85/2006. având în vedere că ele privesc paza şi conservarea mijloacelor fixe, respectiv bunuri imobile şi mobile ale societăţii.

Trebuie relevat că potrivit legii contabilităţii, jucătorii sunt consideraţi mijloace fixe, astfel încât cheltuielile societăţii legate de aceştia sunt tot cheltuieli de conservare a bunurilor.

Cu privire la necesitatea şi oportunitatea efectuării acestor cheltuieli, trebuie reţinut că a fost determinata de faptul că se derulau negocieri avansate cu persoane interesate în preluarea clubului.

Natura juridică a acestor cheltuieli a fost tot una de conservare, de menţinere în viaţă a clubului până la finalizarea procedurii de preluare a acestuia de către investitorii cu care se derulau discuţii avansate la acel moment.

De altfel, ofertele primite de către administratorul judiciar vizau acoperirea integrală a creanţelor din programul de plăţi al Planului de reorganizare, situaţie care ar fi fost în mod evident mult mai favorabilă creditorilor.

Este de necontestat faptul că, deschiderea procedurii falimentului echivalează, conform dispoziţiilor legislaţiei sportive speciale, cu dezafilierea societăţii de la Federaţia Sportivă de Fotbal, pierderea dreptului de a mai participa la competiţii şi declararea tuturor jucătorilor (seniori şi juniori) drept liberi de contracte, ceea ce ar fi eliminat orice posibilitate de tranzacţionare a acţiunilor clubului.

În contextul celor mai sus prezentate, demersuri de altfel expuse pe larg în rapoartele de activitate publicate în BPI şi necontestate de către creditori, menţinerea activităţii curente a avut caracterul de măsură de conservare a patrimoniului clubului pentru care existau oferte ferme de preluare.

Relevant în cauză este faptul că, în perioada reorganizării, niciun creditor nu a solicitat renunţarea la negocieri şi deschiderea procedurii falimentului, fiind evident că sumele recuperate în această din urmă situaţie urmau a fi nesemnificative faţă de totalul creanţelor înscrise la masa credală.

C) Onorariul practicianului în insolvenţă aferent duratei de 40 de luni, cuprinsă între data desemnării sale de către judecătorul sindic - 29.05.2013 şi până la data deschiderii procedurii generale a falimentului – 29.09.2016, calculat în cuantumul aprobat de 5.000 Euro/lună+ TVA, rezultând suma totală de 1.059.433,20 lei.

Centralizând cele trei sume, rezultă suma totală de 1.707.906,96 lei.

Cum din fişa de client a debitoarei depusă la dosar, rezultă achitarea sumei de 317.595,21 lei, suma rămasă de achitat este de 1.390.311,75 lei, aceasta având rangul de prioritate prev. de art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, urmând a fi achitată înaintea creditorilor şi fără a fi necesar a fi înscrisă în tabelul creditorilor, neconstituind o creanţă în accepţiunea Legii nr. 85/2006, ci reprezentând cheltuieli aferente procedurii, conform textului legal menţionat (art. 123 al. 1 din Legea insolvenţei).

În acest sens, practicianul în insolvenţă în speţa de faţă, nu poate fi identificat cu un „creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei”, întrucât acesta este definit prin art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006 ca fiind: „acel creditor care a formulat şi căruia i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelele de creanţe contra debitorului întocmite în procedură şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege. Au calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului”

Ori în speţă este neechivocă neîndeplinirea, cumulativ, a acestor condiţii impuse de către legiuitor, în sensul că nu există o declaraţie de creanţă, administratorul judiciar respectiv lichidatorul judiciar nu are dreptul de a vota în Adunarea Creditorilor, întrucât el o conduce, nu poate fi desemnat membru al Comitetului Creditorilor, nu poate fi informat şi notificat cu privire la derularea procedurii, el fiind tocmai organul care aplică procedura.

„Administratorul judiciar” este definit prin art. 3 pct. 27 din lege ca fiind „persoana fizică sau juridică compatibilă, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute la art. 20 în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare; reprezentantul S.P.R.L. sau I.P.U.R.L. va trebui să îndeplinească condiţiile prevăzute mai sus”.

„Lichidatorul judiciar” este definit, prin acelaşi articol, pct. 28 ca fiind „persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, autorizat în condiţiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului şi să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât şi în cea simplificată.”

Concluzia care se impune este cea potrivit căreia nu se pot identifica cele două entităţi, fiecare având reglementări proprii.

Ca urmare, cum practicianul în insolvenţă urmează a-şi încasa sumele restante prioritar faţă de ceilalţi participanţi la procedură, conform art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, fără a fi necesară înscrierea în tabelul creditorilor, urmează a fi înlăturat din Tabelul creditorilor.

Regimul juridic al sumelor menţionate şi pretinse de către lichidatorul judiciar se regăseşte în art. 4 din Legea nr. 85/2006, care prevede prin alin. (1): „Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului”.

De asemenea, dreptul lichidatorului judiciar la decontarea cheltuielilor de procedură suportate din bugetul propriu este reglementat de art. 116 alin. (3) şi art. 117 alin. (2) – (4) din Statutul profesiei de practician în insolvenţă, care priveşte decontarea din fondul de lichidare, aplicabil şi în speţă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B., urmează a fi admis doar în ceea ce priveşte creanţa administratorului judiciar, în sensul înlăturării acestuia din Tabelul suplimentar de creanţe şi în consecinţă, sentinţa atacată urmează a fi modificată în parte ca atare, în sensul admiterii în parte a contestaţiei creditoarei.

Domenii speta

Spete similare