Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva deciziei adoptate de Comitetul Creditorilor.

Prin sentinţa nr. 213 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată contestaţia împotriva Deciziei Comitetului Creditorilor, formulată de contestatoarea Banca C. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. SPRL şi creditorii SC D. SA, ANAF –DGRFP - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, E. Energie SA, SC F.SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că procedura generală de insolvenţă privind pe debitoarea A. SRL a fost deschisă prin încheierea nr. 644 din 05.11.2015, în temeiul art. 71 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, la cererea debitorului, prin administrator statutar.

Prin aceeaşi încheiere a fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu B. SPRL.

La data de 12.02.2016 a avut loc prima şedinţă a Adunării creditorilor, în care s-a ales Comitetul Creditorilor şi preşedintele Comitetului Creditorilor.

La data de 02.03.2016, a fost convocată, prin publicare în BPI nr. 3992/25.02.2016, şedinţa Comitetului Creditorilor debitoarei A. SRL, cu următoarea ordine de zi: „Împuternicirea administratorului special al SC A. SRL pentru identificarea, negocierea şi semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor, în vederea exploatării la maximum a mall-ului din ...”.

Potrivit procesului-verbal al şedinţei Comitetului Creditorilor întocmit de administratorul judiciar B. SPRL (filele 57-60), la şedinţă s-a prezentat preşedintele Comitetului Creditorilor SC D. SA, prin reprezentant - administrator CS şi au votat prin corespondenţă: E. Energie SA; SC F SA; DGRFP– AJFP; Banca C. SA., iar hotărârea Comitetului Creditorilor, consemnată în procesul-verbal a fost: „Comitetul Creditorilor cu 4 voturi „pentru” împuterniceşte administratorul special al SC A. SRL pentru identificarea, negocierea şi semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor, în exploatării la maximum a mall-ului din ....”.

Votul considerat împotrivă a fost cel exprimat prin corespondenţă de contestatoarea creditoare Banca C. SA care şi-a exprimat acordul condiţionat de supunerea ofertelor societăţilor specializate spre aprobare Comitetului Creditorilor, ulterior administratorul special putând să semneze contractul cu ofertantul declarat câştigător.

În speţa de faţă, contestatoarea-creditoare a solicitat anularea Deciziei adoptate de Comitetul Creditorilor debitoarei SC A. SRL în şedinţa din data de 02.03.2016 ca „fiind nelegală şi contrară intereselor creditorilor participanţi la procedura insolvenţei” pentru 3 motive: nelegala întrunire a Comitetului Creditorilor înainte de a se fi soluţionat acţiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor din data de 12.02.2016, prin care s-a ales Comitetul Creditorilor, depăşirea atribuţiilor Comitetului prin acordarea administratorului special a unor prerogative pe care legea nu i le conferă şi decizia Comitetului este contrară intereselor creditorilor participanţi la procedură, votul membrilor fiind viciat de împrejurarea omisiunii comunicării măsurii de denunţare a contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA.

În ce priveşte primul pretins motiv de nelegalitate, judecătorul-sindic a constatat că dispoziţiile prevăzute la art. 51 alin. (1) – (4) din Legea nr. 85/2014 nu îl obligă pe judecătorul-sindic să desemneze un Comitet, această posibilitate rămânând la aprecierea personală a judecătorului şi nici nu impune confirmarea acestuia în situaţia în care Comitetul a fost desemnat de Adunarea Creditorilor, astfel încât nu este întemeiată susţinerea contestatoarei că nu se puteau întruni în mod legal membrii Comitetului Creditorilor înainte ca judecătorul-sindic să ia act de această desemnare.

Aşadar, atâta vreme cât în Legea nr. 85/2014 nu există nici o dispoziţie legală care să impună confirmarea de către judecătorul-sindic a Comitetului Creditorilor ales prin votul Adunării Creditorilor, şedinţa Comitetului Creditorilor A. SRL a fost legal convocată şi legal întrunită.

În ce priveşte motivul de nelegalitate privitor la aşa-zisa depăşire a atribuţiilor stabilite de lege pentru Comitetul Creditorilor, judecătorul-sindic a constatat că şi acest motiv este nefondat, întrucât chiar dispoziţiile art. 87 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 au impus ca această operaţiune de identificare, negociere şi semnare de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor, operaţiune care excede activităţilor curente pe care debitorul le poate continua în perioada de observaţie, să fie supusă aprobării Comitetului Creditorilor.

Aşadar, această operaţiune, care nu se încadrează în activităţile curente pe care le poate continua debitorul în perioada de observaţie, debitor căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare, pentru a putea fi îndeplinită de administratorul special, putea fi autorizată de administratorul judiciar doar după aprobarea Comitetului Creditorilor.

Prin urmare, este nefondată atât susţinerea contestatoarei că, în speţă, Comitetul Creditorilor şi-ar fi depăşit atribuţiile aprobând împuternicirea administratorului special al debitoarei pentru identificarea, negocierea şi semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor în vederea exploatării la maximum a mall-ului din Botoşani, dar şi susţinerea contestatoarei că i s-ar fi acordat administratorului special prerogative pe care legea nu i le-ar conferi.

În ce priveşte ultimul motiv de nelegalitate invocat, respectiv acela că decizia Comitetului Creditorilor ar fi contrară intereselor creditorilor şi că votul membrilor Comitetului Creditorilor ar fi fost viciat pentru că nu li s-ar fi adus la cunoştinţă că a fost denunţat contractul de închiriere cu G. SA, judecătorul-sindic a constatat că nu există la dosarul cauzei nici o dovadă că această decizie ar fi contrară intereselor creditorilor, dimpotrivă, judecătorul-sindic a apreciat că este în interesul creditorilor să fie încheiate cât mai curând posibil contracte de închiriere pentru spaţiile disponibile din clădirea debitoarei, din chiriile încasate putând fi achitate creanţele creditorilor, iar în ce priveşte denunţarea unilaterală a contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G., judecătorul-sindic a constatat că nici unul dintre membrii comitetului creditorilor nu a invocat vicierea consimţământului dat în favoarea propunerii pe acest motiv, spre deosebire de contestatoare care oricum nu a votat pentru propunere, astfel că votul său chiar dacă a fost influenţat nu schimbă cu nimic hotărârea Comitetului, aceasta ar fi putut fi luată cu unanimitate, în loc de 4 voturi „pentru”, cum s-a întâmplat în realitate.

De altfel, judecătorul-sindic a apreciat că această împrejurare, respectiv aceea a denunţării contractului de închiriere încheiat cu G. SA, ar fi fost un argument suplimentar în favoarea acordării permisiunii administratorului special pentru identificarea, negocierea şi semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor, pentru că doar un spaţiu închiriat poate aduce venituri din care să poată fi achitate creanţele.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea Banca C. SA, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Referitor la nelegalitatea deciziei adoptate de Comitetul Creditorilor în şedinţa din data de 02.03.2016, arată că, potrivit art. 87 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, în perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, fie sub supravegherea administratorului special dacă debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

Art. 87 alin. (2) din Lege stabileşte că actele, operaţiunile şi plăţile care exced activităţilor curente trebuie supuse în mod obligatoriu aprobării Comitetului Creditorilor, indiferent dacă cererea de efectuare a operaţiunii aparţine administratorului special sau administratorului judiciar, dacă debitorul se află sub supravegherea sau conducerea administratorului judiciar.

În şedinţa din data de 02.03.2016, Comitetul Creditorilor a fost convocat pentru a aproba împuternicirea administratorului special să efectueze operaţiuni de negociere şi de încheiere a unor contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spatiilor din Mall. Or, operaţiunile de negociere şi de încheiere de contracte cu firme specializate pentru intermedierea închirierii spatiilor exced activităţilor curente pe care le desfăşoară debitoarea.

Prin aprobarea ordinii de zi în forma propusă, Comitetul Creditorilor şi-a depăşit atribuţiile expres reglementate de lege, întrucât a acordat administratorului special drepturi pe care Legea nr. 85/2014 nu i le atribuie, respectiv dreptul de a efectua acte, operaţiuni şi plaţi care exced activităţilor curente - negociere şi încheiere de contracte cu firme pentru intermedierea închirierii spatiilor comerciale.

Contrar celor reţinute de judecătorul-sindic în cuprinsul sentinţei de fond, susţinerile sale privind nelegalitatea Deciziei Comitetului Creditorilor nu vizau inexistenţa formală a unei aprobări acordate administratorului special.

Aspectele invocate vizau faptul că prin modalitatea în care s-a acordat împuternicirea administratorului special, de a efectua operaţiunile care exced activităţii curente, nu este atins scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligativităţii unei aprobări prealabile.

În condiţiile în care creditorii participanţi la procedura nu cunosc rezultatul negocierilor purtate de administratorul special pentru încheierea contractelor cu firmele de intermediere şi rezultatul negocierilor, nu se poate afirma că ne aflam într-un caz de aprobare efectiva a unor acte care depăşesc activitatea curenta a societăţii debitoare. Ba mai mult, nu se poate determina limita împuternicirii acordate administratorului special, întrucât nu se precizează în mod expres dacă încheierea contractelor cu firmele specializate va implica si încheierea contractelor de închiriere de către aceste firme, în condiţii necunoscute creditorilor.

A admite existenta unei aprobări efective în condiţiile date, înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 87 alin. (2) din Lege care instituie obligativitatea aprobării efectuării unui act determinat/unei operaţiuni sau plaţi determinate ce excede activităţii curente.

Mai mult, art. 4 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 consacră ca principiu fundamental al procedurii insolventei „asigurarea unui grad ridicat de transparenta şi previzibilitate în procedură".

Transparenta şi previzibilitatea trebuie asigurată şi în ceea ce priveşte activitatea desfăşurata de debitoare prin administrator special, în sensul cunoaşterii de către creditori a actelor, operaţiunilor şi plaţilor specifice activităţii curente, precum şi în sensul cunoaşterii şi aprobării celor ce exced activităţii curente.

A admite că administratorul special poate încheia acte, ale căror condiţii financiare nu pot fi cunoscute de creditori prealabil încheierii actului, ar echivala cu anihilarea acestui principiu. În cazul păstrării deciziei Comitetului Creditorilor în forma adoptată, administratorul special s-ar prevala de un mandat nelimitat şi general pentru a încheia acte ce exced activităţii curente.

Prin urmare, în mod eronat a reţinut judecătorul-sindic faptul că, în speţă, această aprobare a Comitetului Creditorului este una efectivă. De fapt, prin aprobarea propunerii în modalitatea în care a fost formulată, Comitetul Creditorului şi-a depăşit atribuţiile expres reglementate de lege, întrucât a acordat administratorului special drepturi pe care Legea nr. 85/2014 nu i le atribuie.

Referitor la contrarietatea Deciziei Comitetului Creditorilor în raport cu interesele creditorilor participanţi la procedură, a arătat următoarele:

La data de 04.02.2016 administratorul judiciar al SC A. SRL a emis Notificarea nr.179, prin care a denunţat Contractul de închiriere din data de 26.07.2012 încheiat între A. şi G. SA (supermarketul X.).

Măsura denunţării a fost adusă la cunoştinţa G. SA în data de 08.02.2016, însă nu a fost adusă şi la cunoştinţa creditorilor participanţi la procedură, întrucât măsura de denunţare nu a fost cuprinsă într-un Raport de activitate al administratorului judiciar.

Denunţarea Contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA a creat premisele pentru ca administratorul special să fie împuternicit să identifice, să negocieze şi să încheie contracte de închiriere cu un alt hipermarket.

Necesitatea împuternicirii administratorului special, pentru a identifica, negocia şi încheia contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor, a fost justificată pe următoarele aspecte:

- debitoarea se confruntă cu dificultăţi în identificarea de chiriaşi pentru spaţiile din mall;

- este necesară identificarea şi negocierea cu chiriaşi precum hipermarketuri, magazine de electrocasnice sau branduri renumite de îmbrăcăminte, care asigură creşterea vadului comercial şi implicit a veniturilor.

Prin urmare, în măsura în care contractul de închiriere ar fi fost menţinut, nu apărea ca fiind necesară împuternicirea administratorului special pentru a identifica, negocia şi încheia contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spatiilor.

Contractul de închiriere încheiat cu G. SA aducea debitoarei încasări anuale de peste 70.000 Euro, fiind una din cele mai importante surse de fonduri (lichidităţi) pe care debitoarea le obţinea din închirierea spatiilor comerciale din incinta complexului.

Ca atare, votul membrilor Comitetului Creditorilor a fost viciat, întrucât aceştia nu au cunoscut faptul ca administratorul judiciar a denunţat un Contract de închiriere ce asigura debitoarei încasări anuale de peste 70.000 Euro.

Omisiunea administratorului judiciar de a încunoştiinţa creditorii despre adoptarea măsurii denunţării Contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA a condus la vicierea votului membrilor Comitetului Creditorilor, care nu au cunoscut faptul că debitoarea nu va mai obţine fonduri considerabile din închirierea spaţiului comercial de la parter şi că administratorul special ar fi împuternicit să identifice un nou chiriaş de tip hipermarket să negocieze şi să încheie un contract de închiriere cu un astfel de chiriaş.

Totodată, creditorii nu au cunoscut faptul că există riscul ca averea debitoarei să fie afectată ca urmare a denunţării Contractului de închiriere încheiat cu G. SA, în ipoteza în care măsura va fi menţinută de judecătorul-sindic, iar G. SA va formula o acţiune în despăgubiri.

Faptul că creditorii care au votat pentru ordinea de zi nu au invocat vicierea consimţământului lor legal de adoptare a acestei decizii nu este în măsură să justifice soluţia judecătorului sindic, în condiţiile în care este vorba de o procedura colectivă, în care interesul creditorilor este unul colectiv, şi nu individual, prin urmare, nu ne putem raporta la manifestările individuale de voinţă ale fiecărui creditor, ci trebuie să ne raportăm la interesul colectiv al creditor, acela de a-şi satisface creanţele.

Prin urmare, apreciază apelanta că în mod eronat a reţinut judecătorul sindic faptul că interesele creditorilor nu au fost prejudiciate prin adoptarea Deciziei privind împuternicirea administratorului special.

B. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de apel, a arătat că, este adevărat că operaţiunile de negociere şi încheiere a unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spaţiilor din Mall exced activităţii curente a debitoarei, situaţie în care, devin aplicabile dispoziţiile art. 87 alin. (2). Tocmai pornind de la prevederile acestui text de lege administratorul judiciar a considerat necesar ca prin decizia Comitetului creditorilor să se autorizeze administratorul special pentru a negocia şi încheia un contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spaţiilor din Mall.

Dispoziţiile art. 87 alin. (2), la care face trimitere şi creditorul apelant, sunt în sensul aprobării de către Comitet a cererii administratorului special, a propunerii şi nu a actului material în sine, a unui contract în speţă.

Prin urmare, în mod judicios, a reţinut judecătorul sindic că, dispoziţiile art. 87 alin. (2) din lege se pliază exact pe speţă, întrucât o atare operaţiune, care nu se încadrează în activităţile curente pe care le poate continua debitorul în perioada de observaţie, debitor căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare, pentru a putea fi îndeplinită de administratorul special, putea fi autorizată de administratorul judiciar doar după aprobarea Comitetului Creditorilor.

Solicită a fi avut în vedere că nu Comitetul Creditorilor a acordat administratorului special atribuţii pe care legea nu i le-a conferit, ci Comitetul Creditorilor a adoptat o hotărâre tocmai în baza unei prevederi legislative, conferind administratorului special posibilitatea de a încheia acte ce exced activităţii curente, posibilitate reglementată de legea specială, după cum a învederat deja instanţei.

A mai arătat faptul că, autorizarea administratorului special a vizat exclusiv identificarea, negocierea şi semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spaţiilor. Aşadar, era vorba despre o etapă premergătoare semnării unor eventuale contracte de închiriere a spaţiilor din incinta Mall-ului, şi anume în etapa contractării unei firme specializate care să intermedieze iniţierea unor raporturi contractuale cu eventuali chiriaşi - deci nu încheierea efectivă a unor contracte de închiriere.

În aceste împrejurări, orice discuţii privind o posibilă împuternicire a administratorului special în vederea semnării unor eventuale contracte de închiriere erau oricum premature şi făcute în afara cadrului procesual, întrucât ceea ce s-a supus spre aprobare Comitetului Creditorilor a fost doar semnarea unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze încheierea unor eventuale contracte de închiriere, şi nicidecum semnarea contractelor de închiriere înseşi.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, în mod evident acesta nu poate fi primit, din moment ce debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, situaţie în care toate părţile, inclusiv administratorul special, au interesul gestionării cât mai profitabile a averii debitoarei, astfel încât să crească şansele de acoperire a masei credale.

În acest sens, în mod întemeiat, judecătorul sindic a constatat că la dosarul cauzei nu există vreo dovadă că această decizie ar fi contrară intereselor creditorilor, apreciind - per a contrario - că este în interesul creditorilor să fie încheiate cât mai curând posibil contracte de închiriere pentru spaţiile disponibile din clădirea debitoarei, din chiriile încasate putând fi achitate creanţele creditorilor.

Raportat la specificul obiectului de activitate al debitoarei, reuşita reorganizării depinde într-o proporţie covârşitoare de colaborarea societăţii debitoare cu retailerii mari şi foarte mari. Or, după cum este binecunoscut, retailerii în discuţie au o politică foarte strictă de confidenţialitate, generată de tarifele diferenţiate pe care aceştia le practică, în funcţie de zona ţării, vadul comercial, expunere, prezenţa societăţilor concurente, şi alţi asemenea factori. Aşa fiind, trecând peste faptul că încheierea de contracte presupune eforturi foarte mari şi negocieri ample, parcurgerea unei etape suplimentare— a aprobării actelor materiale de către Comitetul Creditorilor - ar presupune şi obţinerea acordului din partea retailerilor (de cele mai multe ori, internaţionali) în vederea prezentării actului material către terţi - acord care ar fi puţin probabil de obţinut, tocmai urmare a acestor tarife diferenţiate pe care le practică. Or, a prezenta contractele în cadrul procedurii de insolvenţă ar conduce, în final, la anihilarea oricărei urme de confidenţialitate şi, pe cale de consecinţă, fie la rezilierea unor contracte ale retailerilor, fie la obligarea marilor firme să alinieze toate tarifele la cele negociate cu societatea debitoare - lucru foarte puţin probabil de realizat. Aşa fiind, nu doar că solicitările contestatoarei sunt excesive, dar îmbrăţişarea unei atare optici ar aduce deservicii nu doar societăţii debitoare, cât tuturor creditorilor înscrişi în cadrul procedurii concursuale, întrucât chiriaşii a căror atragere se doreşte, cu siguranţă nu vor dori să îşi asume asemenea riscuri.

Se invocă de către apelantă faptul că prin notificarea nr. 179/4.02.2016 administratorul judiciar a denunţat contractul de închiriere din data de 26.07.2012 încheiat cu G. S.A. măsură care nu ar fi fost adusă la cunoştinţa creditorilor, aceştia, la momentul votării în cadrul şedinţei Comitetului, neavând cunoştinţă despre denunţarea unui contract ce aduce debitoarei încasări anuale de peste 70.000 euro.

Sub un prim aspect, arătă că o atare susţinere este lipsită de orice fel de logică, în condiţiile în care hotărârea Comitetului Creditorilor a fost chiar în sensul aprobării ordinii de zi.

Sub un al doilea aspect, creditorul contestator nu poate invoca, în numele celorlalţi membri ai Comitetului, o pretinsă viciere a voinţei acestora, în condiţiile în care, situaţia expusă în susţinere, şi dacă ar fi reală, nu este de natură a contura condiţiile unei nulităţi absolute, ce poate fi invocată de orice persoană, ci cel mult o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de persoana vătămată. Or, în cauză, niciunul dintre ceilalţi patru membri ai Comitetului Creditorilor, care au votat în sensul aprobării ordinii de zi, nu au formulat o contestaţie împotriva hotărârii adoptate, „prin vicierea votului"' acestora în cadrul şedinţei din data de 02.03.2016.

De altfel, în această privinţă judecătorul sindic a constatat că niciunul dintre membrii Comitetului Creditorilor nu a invocat vicierea consimţământului dat în favoarea propunerii pe acest motiv, spre deosebire de contestatoare care oricum nu a votat pentru propunere, astfel că votul Băncii C. SA chiar dacă a fost influenţat nu schimbă cu nimic hotărârea comitetului.

Astfel, pornind de la principiul maximizării averii debitorului, având în vedere dispoziţiile art. 123 alin. (1) teza a IV-a din Legea insolvenţei, administratorul judiciar/ lichidatorul este cel îndrituit a aprecia asupra asumării sau denunţării contractului, după o evaluare a rentabilităţii contractului din punct de vedere economic şi o evaluare juridică a efectelor denunţării, având în vedere posibilitatea cocontractantului de a formula cerere de despăgubire a prejudiciului suferit urmare încetării efectelor acestuia.

Administratorul judiciar a avut în vedere un cumul de elemente care i-au format convingerea cu privire la rentabilitatea contractului din punct de vedere economic, respectiv faptul că S.C. G. S.A. încalcă frecvent dispoziţiile contractuale, aspect care atrage prejudicii debitoarei, precum şi faptul că, preţurile practicate de contestatoare, considerabil mai mari decât cele practicate în magazinele de tip hypermarket, aprovizionarea deficitară a spaţiului comercial, sunt de natură a diminua vadul comercial pe care ar trebui să îl atragă un magazin de tip „ancoră".

În ceea ce priveşte prezentarea măsurii administratorului judiciar, aceasta a fost inclusă în raportul de activitate aferent lunii în care a fost adoptată respectiva măsură, respectiv în luna februarie 2016 şi oricum, măsura nu era de natură a influenţa decizia adoptată în cadrul Comitetului Creditorilor. Precizează că, în interiorul Mall-ului sunt mai multe spaţii libere, necesitatea negocierii unor contracte de închiriere fiind independentă de menţinerea sau nu a măsurii de denunţare a contractului cu G. S.A.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, prin care apelanta reiterează practic argumentele menţionate prin contestaţia înaintată judecătorului sindic, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de apel privind interpretarea eronată, de către judecătorul sindic, a primei critici dezvoltate în contestaţia formulată vizând depăşirea de către Comitetul Creditorilor a atribuţiilor legale, acordând administratorului special, a unor prerogative neprevăzute de lege, fapt ce conduce la nelegalitatea deciziei Comitetului Creditorilor ce face obiect al litigiului de faţă, Curtea constată că este nefondată.

Astfel, legiuitorul a enumerat principalele atribuţii ale Comitetului Creditorilor prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, după cum urmează: (1) Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:

a) să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse;

b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii;

Acest text legal nu prevede însă în mod exhaustiv atribuţiile Comitetului Creditorilor, întrucât, în cuprinsul Legii nr. 85/2014 sunt înserate şi alte atribuţii ale acestui organ deliberativ şi decizional al masei credale.

Totodată, prin alin. (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a prevăzut posibilitatea întrunirii Comitetului Creditorilor, oricând este necesar: „Comitetul creditorilor se întruneşte ori de câte ori este necesar, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, după caz, ori la cererea oricărui membru al comitetului creditorilor. Comunicarea şi votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia”.

În cuprinsul Legii nr. 85/2014 nu se găseşte vreo dispoziţie imperativă privind confirmarea de către judecătorul sindic a Comitetului Creditorilor ales prin votul Adunării Creditorilor conform art. 50 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce priveşte aşa-zisa depăşire din partea Comitetului Creditorilor, a atribuţiilor legale, Curtea constată că este nefondată, având în vedere atât argumentele expuse mai sus, desprinse din interpretarea art. 51 alin. (1) şi (2) al Legii nr. 85/2014, cât şi din interpretarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege care prevede expres:

 „(1) În perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

(2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile prevăzute la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operaţiune care excedează activităţii curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special. În cazul în care activitatea este condusă de către administratorul judiciar, operaţiunea va fi efectuată de către acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special”.

Rezultă sine qua non faptul că în cazul în care nu s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, o operaţiune care nu se circumscrie activităţilor curente pe care le desfăşoară debitoarea, pentru a putea fi exercitată de către administratorul special, era necesară autorizarea, de către administratorul judiciar, precum şi aprobarea Comitetului Creditorilor.

Relevantă în cauză este definiţia dată de către legiuitor prin art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014 activităţii de „Supraveghere exercitată de administratorul judiciar în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului” ca fiind „analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării. Supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat cel puţin cu privire la următoarele operaţiuni:

a) plăţile, atât prin contul bancar, cât şi prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecărei plăţi, fie prin instrucţiuni generale cu privire la efectuarea plăţilor;

b) încheierea contractelor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare;

c) operaţiunile juridice în litigiile în care este implicat debitorul, avizarea măsurilor propuse privind recuperarea creanţelor;

d) operaţiunile care implică diminuarea patrimoniului, precum casări, reevaluări etc.;

e) tranzacţiile propuse de către debitor;

f) situaţiile financiare şi raportul de activitate ataşat acestora;

g) măsurile de restructurare sau modificările contractului colectiv de muncă;

h) mandatele pentru adunările şi comitetele creditorilor ale societăţilor aflate în insolvenţă la care societatea debitoare deţine calitatea de creditor, precum şi în adunările generale ale acţionarilor la societăţile la care debitorul deţine participaţii;

i) înstrăinarea de active imobilizate din patrimoniul societăţii la care debitorul deţine participaţii sau grevarea de sarcini ale acestora, este necesară, pe lângă avizul administratorului judiciar, şi parcurgerea procedurii prevăzute de art. 87 alin. (2) şi (3)”.

Din acest text legal, respectiv art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014, rezultă expres, apanajul administratorului special în a încheia contracte, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, obligatoriu însă cu avizarea de către administratorul judiciar.

Din coroborarea celor două texte legale menţionate, respectiv art. 5 pct. 66 cu art. 87 alin. (2) ale Legii nr. 85/2014, rezultă în cazul supus cercetării judecătoreşti de faţă, necesitatea avizului din partea administratorului judiciar şi a aprobării Comitetului Creditorilor, ambele fiind îndeplinite în speţa de faţă, în ceea ce priveşte operaţiunea de identificare, de negociere şi încheierea unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spaţiilor din Mall-ul proprietate a debitoarei.

Aşadar, este vorba despre o etapă premergătoare semnării unor eventuale contracte de închiriere a spaţiilor din incinta Mall-ului, şi anume etapa contractării unei firme specializate care să intermedieze iniţierea unor raporturi contractuale cu eventuali chiriaşi - deci nu încheierea efectivă a unor contracte de închiriere.

În aceste împrejurări, orice discuţii privind o posibilă împuternicire a administratorului special în vederea semnării unor eventuale contracte de închiriere erau oricum premature şi făcute în afara cadrului procesual, întrucât ceea ce s-a supus spre aprobare Comitetului Creditorilor a fost doar semnarea unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze încheierea unor eventuale contracte de închiriere, şi nicidecum semnarea contractelor de închiriere înseşi.

Nici cel de-al doilea motiv de apel privind o pretinsă contradicţie între Decizia Comitetului Creditorilor în raport de interesele creditorilor, ignorată de către judecătorul sindic nu poate fi primit.

Astfel, atâta timp cât Decizia Comitetului Creditorilor contestată de către apelantă, a fost votată cu majoritate absolută, cu 4 voturi „pentru” din cele 5 voturi exprimate (excluzând votul apelantei care de fapt a fost tot unul  „pentru” însă sub condiţie, motiv pentru care a fost considerat negativ) şi cum Comitetul Creditorilor este factorul decizional care exprimă interesele Adunării Creditorilor, nu se poate reţine că a fost votată o decizie ce încalcă interesele masei credale.

Dimpotrivă, interesele atât ale creditorilor cât şi ale debitoarei, în această fază a procedurii insolvenţei, sunt convergente, subsumate scopului acesteia, aşa cum este definit prin art. 2 din Legea nr. 85/2014, ca fiind „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia”.

Aşadar, interesul comun al tuturor părţilor, inclusiv al administratorului special, este acela al gestionării cât mai profitabile a averii debitoarei, în vederea creşterii şanselor de acoperire a masei credale, neexistând la dosar nici o dovadă în sens contradictoriu acestei interpretări, dimpotrivă interesul creditorilor fiind acela al identificării şi încheierii cât mai rapide a unor contracte de închiriere pentru spaţiile disponibile, urmând ca, din chiriile încasate să se efectueze plăţi, conform Planului de reorganizare, respectiv a Programului de plăţi acceptat şi confirmat.

Deosebit de aceasta sunt pertinente susţinerile administratorului judiciar potrivit cărora în raport de specificul obiectului de activitate al debitoarei, reuşita reorganizării depinde într-o proporţie covârşitoare de colaborarea societăţii debitoare cu retailerii mari şi foarte mari. Or, după cum este binecunoscut, retailerii în discuţie au o politică foarte strictă de confidenţialitate, generată de tarifele diferenţiate pe care aceştia le practică, în funcţie de zona ţării, vadul comercial, expunere, prezenţa societăţilor concurente, şi alţi asemenea factori. Aşa fiind, trecând peste faptul că încheierea de contracte presupune eforturi foarte mari şi negocieri ample, parcurgerea unei etape suplimentare— a aprobării actelor materiale de către Comitetul Creditorilor – ar presupune şi obţinerea acordului din partea retailerilor (de cele mai multe ori, internaţionali) în vederea prezentării actului material către terţi - acord care ar fi puţin probabil de obţinut, tocmai urmare a acestor tarife diferenţiate pe care le practică. Or, a prezenta contractele în cadrul procedurii de insolvenţă ar conduce, în final, la anihilarea oricărei urme de confidenţialitate şi, pe cale de consecinţă, fie la rezilierea unor contracte ale retailerilor, fie la obligarea marilor firme să alinieze toate tarifele la cele negociate cu societatea debitoare - lucru foarte puţin probabil de realizat. Aşa fiind, nu doar că solicitările contestatoarei sunt excesive, dar îmbrăţişarea unei atare optici ar aduce deservicii nu doar societăţii debitoare, cât tuturor creditorilor înscrişi în cadrul procedurii concursuale, întrucât chiriaşii a căror atragere se doreşte, cu siguranţă nu vor dori să îşi asume asemenea riscuri.

Nici ultima critică a apelantei privind vicierea votului membrilor Comitetului creditorilor datorată neaducerii la cunoştinţă a măsurii de denunţare unilaterală a contractului de închiriere cu G. SA, nu este întemeiat.

Astfel, pe de o parte apelanta nu menţionează nici un text legal încălcat de către administratorul judiciar prin neaducerea la cunoştinţa creditorilor denunţarea contractului de închiriere cu SC G. SA, iar pe de altă parte, apelanta însăşi a fost parte în dosarul nr. 2595/2015/a2 al Tribunalului Botoşani având ca obiect exact contestaţia promovată de către SC G. SA împotriva măsurii administratorului judiciar de denunţare a contractului de închiriere menţionat.

Prin sentinţa nr. 12 din 14 aprilie 2016, judecătorul sindic a respins contestaţia SC G. SA, reţinând că administratorul judiciar este obligat, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, fie să menţină, fie să denunţe contracte aflate în curs de derulare, fie să modifice unele clauze contractuale (pe parcursul perioadei de observaţie), cu acordul cocontractanţilor.

Aşadar, în virtutea prerogativelor legale, administratorul judiciar a denunţat contractul de închiriere încheiat cu SC G. SA, (fapt menţionat în raportul întocmit de administratorul judiciar) având la bază Nota de fundamentare nr. 169 din 4.02.2016, din care rezultă următoarele:

- numărul clienţilor cumpărători ai contestatoarei G. SA a scăzut în anul 2015, cu 1,5% faţă de anul 2014, scădere care se datorează în principal aprovizionării deficitare a supermarketului din incinta A. SRL:

- chiria obţinută de debitoare, în baza cifrei de afaceri a contestatoarei SC G. SA este cea mai mică chirie realizată, în comparaţie cu media chirie obţinută pe celelalte spaţii situate la parterul mall-ului;

- nerespectarea de către G. SA a R.O.I. a condus la deteriorarea bunurilor debitoarei.

Aşadar se impune concluzia judecătorului sindic exprimată în sentinţa nr. 12 din 14.04.2016 conform căreia menţinerea contractului de închiriere cu SC G. SA nu putea conduce decât la pierderi din averea debitoarei, aşa încât denunţarea acestui contract de închiriere a constituit o premisă pentru încheierea altui contract de închiriere cu beneficii net superioare pentru debitoare şi implicit pentru masa credală.

De menţionat este faptul că în interiorul Mall-ului există mai multe spaţii libere, astfel încât necesitatea găsirii unor noi chiriaşi este independentă de măsura de denunţare a contractului de închiriere cu SC G. SA încheiat la data de 26.07.2012, modificat şi completat prin actul adiţional nr. 1 din 22.04.2015.

Trebuie relevat şi faptul că sentinţa menţionată nu a fost atacată de către apelantă din cauza de faţă, respectiv Banca C. SA, deşi în dosarul menţionat a avut calitatea de intimată şi nici de vreun alt membru al Comitetului Creditorilor.

În acest context, Curtea nu constată motive de nelegalitate ale Deciziei Comitetului Creditorilor din 2.03.2016, aceasta fiind adoptată cu respectarea condiţiilor legale, sentinţa judecătorului sindic fiind corectă şi temeinică.

În consecinţă, cum faţă de argumentele de fapt şi de drept prezentate, criticile apelantei apar ca nefiind pertinente, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 Cod procedură civilă, apelul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare