Dispoziţii de impunere împotriva unui funcţionar public. Nerespectarea obligaţiei de serviciu privind publicarea anunţului de atribuire în procedura achiziţiei publice. Termenul legal de publicare. Existenţa culpei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani de 15.07.2013, reclamanta A., a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 132/14.06.2013 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean B., privind impunerea sumelor plătite cu titlu de amendă în baza Procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 005 din 16.05.2013 emis de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Prin sentinţa nr. 616 din 20.10.2016, Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal  a respins excepţia perimării cererii; a respins, ca nefondată, acţiunea, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean B. prin preşedinte.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac promovate recurenta a solicitat casarea sentinței pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a art. 430 Cod procedură civilă și art. 84 alin. (1) lit. a din Legea nr. 188/1999.

A susţinut că pârâtul Consiliul Județean B. a fost sancționat pentru fapta de a nu fi transmis spre publicare în termenul legal un anunț de atribuire. În încercarea de a anula procesul verbal de constatare a contravenției, pârâtul a invocat faptul că absența vizei Controlului Financiar Preventiv reprezenta un obstacol legal în calea publicării, indiferent de data semnării contractului. Instanța de fond a decis că data semnării este cea care contează (implicit a considerat tacit că reglementările legislative referitoare la CFP nu au relevanță sub aspectul transmiterii spre publicare a anunțului de atribuire).

Consiliului Județean B. a decis la nivelul conducerii că vinovată de netransmiterea în termenul legal se face reclamanta care a acționat cu vinovăție și a determinat aplicarea amenzii astfel încât trebuie să fie obligată la repararea prejudiciului constituit din cuantumul amenzii achitate de pârât.

Potrivit fișei postului, pârâta se supunea unor directive concrete și nu a avut posibilitatea de a determina liber data de la care curge termenul de publicare a anunțului. Mai mult, nici nu putea determina, dând dovadă de maximă prevedere care va fi interpretarea ulterioară a organelor de control și a instanței.

La momentul săvârșirii faptei contravenționale erau în vigoare Normele Metodologice Generale din 16 aprilie 2003 referitoare la exercitarea CFP care conțin, printre altele, prevederi esențiale pentru acest litigiu respectiv art. 3.2 și 5.8., norme care erau obligatorii pentru reclamantă, iar nerespectarea acestora conduce la sancționarea disciplinară ori patrimonială. Impunerea respectării acestor Norme s-a făcut de către pârât, iar aplicarea acestora era absolut obligatorie.

A mai susținut că nu se poate vorbi de săvârșirea unei fapte cu vinovăție – culpă fără prevedere atât timp cât maniera de lucru prevedea o singură posibilitate, nu dădea dreptul la opţiuni: anunţul de atribuire a contractului nu putea fi trimis spre publicare atât timp cât contractul nu exista, nu era act juridic, era un simplu „document” chiar dacă era semnat de părți. Mai mult, contractul nu se afla fizic în posesia reclamantei, întrucât i se restituia acesteia „în vederea continuării circuitului acestora” abia după aplicarea vizei CFP. În prezenta cauză, contractul s-a restituit cu „refuz de viză” pe motivul că nu existau fonduri bugetare alocate şi abia după rectificarea bugetară a fost aplicată viza. Această manieră de lucru care exclude categoric culpa reclamantei a fost recunoscută de către pârât în cadrul apărărilor din dosarul nr. 22626/299/2013 al Tribunalului București.

De asemenea, a mai arătat că instanța de fond a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei de respingere a plângerii contravenționale, în care reclamanta a fost intervenientă, motiv pentru care nu poate adera la apărările acesteia referitoare la CFP considerând argumentul drept eronat.

Tribunalul București a considerat că pârâtul Consiliul Județean B. a aplicat greșit normele în materia publicării anunțurilor de atribuire și nu s-a referit la faptele funcționarului public.

Față de reclamantă nu există o autoritate de lucru judecat care să împiedice aplicarea apărărilor corelative a vizei CFP, deoarece aceste apărări sunt legate de conduita pârâtului care a impus un mod de lucru dovedit nelegal ulterior.

A susţinut că instanţa urmează să reanalizeze, după casare, dacă maxima prevedere putea determina o conduită care să nu fie pasibilă de sancțiuni disciplinare și pecuniare atât timp cât încălca art. 4 din Codul fiscal. Spre deosebire de conduita considerată legală de organul de control al ANRMAP, ulterior de către instanță, conduita impusă de Codul fiscal și Normele Metodologice menționate era mult mai clară, previzibilă și impusă de pârât ca mod de lucru.

Pentru motivele arătate a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 martie 2017, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială, Județul B. a cerut respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

A susținut că instanța de fond în mod corect a apreciat faptul că paguba constă în amenda plătită în baza procesului verbal de sancționare a contravențiilor, iar fapta în nerespectarea obligației de publicare care era în sarcina reclamantei să o îndeplinească, conform fișei postului.

De asemenea, este dată și legătura de cauzalitate, după cum corect a reținut instanța de fond, amenda contravențională fiind aplicată tocmai pentru nerespectarea obligației de a publica anunțurile în SEAP. Este îndeplinită și condiția vinovăției, întrucât în materie delictuală se răspunde nu numai pentru faptele săvârșite cu intenție ci și celor săvârșite din culpă, chiar și din culpă fără prevedere.

Recursul formulat nu este întemeiat.

Este stabilit în mod cert în speță că reclamanta nu a publicat anunțul de atribuire al contractelor în termenul prevăzut de lege, respectiv 48 de zile de la data finalizării procedurii de atribuire, aşa cum prevede art. 56 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, deşi potrivit fișei postului ( f. 20) avea această atribuţie.

Apărarea recurentei este în sensul că nu putea publica anunţul de atribuire decât în momentul în care existau pe contracte toate semnăturile, în special semnătura și viza privind controlul financiar preventiv, până la data consemnării tuturor semnăturilor contractul nefiind act juridic. A mai învederat recurenta că acest mod de lucru era impus de către pârât, nefiind culpa ei.

Primul aspect pe care Curtea îl reţine e acela că art. 56 din OUG nr. 34/2006 nu face vorbire de publicarea contractului, ci de publicarea unui anunț de atribuire, ca act final al procedurii de achiziţie publică, în urma stabilirii ofertei câștigătoare și comunicării rezultatului atribuirii către ofertanţi. Dată fiind dispoziţia legală învederată, dispoziţiile Codului fiscal privind angajarea cheltuielilor bugetare sunt lipsite de relevanță, legea necondiţionând publicarea anunţului de atribuire de limita creditelor bugetare aprobate. Aşadar, Curtea constată că, în speță, nu exista niciun impediment pentru publicarea anunţului de atribuire, mai ales că termenul era unul generos, de 48 de zile. De altfel și în cuprinsul sentinţei nr. 7184/2014 pronunțată de către Judecătoria sectorului 1 București, se reţine cu putere de lucru judecat (art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă) că termenul de 48 de zile nu curge de la data aplicării vizei de control financiar preventiv, ci de la data contractului (în speță 31.07.2012) și că acest termen a fost depășit în mod nelegal. Recurenta a avut calitatea de parte în dosarul menţionat, aspectele reţinute fiindu-i opozabile.

Deși recurenta susţine că nu avea altă opţiune și că a procedat în conformitate cu modul de lucru al pârâtului, nu aduce dovezi clare, suficient de precise, în dovedirea acestei susţineri, dovezi care să îi înlăture vinovăţia. Sub acest aspect, recurenta se limitează la simple alegații. Nu există probe din care să rezulte că i s-a interzis recurentei de către pârât să publice anunțul de atribuire în termenul legal de 48 de zile, fără viza controlului financiar preventiv sau fără existența unor alte condiţii. Aşa cum a reţinut și prima instanță, condiţia vinovăţiei este îndeplinită și în situaţia existenţei unei culpe nu numai în situaţia unei vinovăţii sub forma intenţiei.

Domenii speta

Spete similare