10.Drept procesual. Contencios administrativ. Distincția între penalități de întârziere, acordate pe temeiul Legii nr. 554/2004 și amenda civilă, prevăzută de Codul de procedură civilă sau de Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea cererii vizând cuantificarea sumei stabilite cu titlu de amendă civilă, prin raportare la o hotărâre judecătorească ce a dispus cu privire la acordarea penalităților de întârziere și prin care s-a respins cererea de aplicare a amenzii în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004

-Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. 5, art. 24

-Codul de  procedură civilă (1865), art. 580 ind. 3

-Decizia (RIL) 3/2011

De vreme ce, prin hotărâre judecătorească (sentință), au fost acordate penalități de întârziere, în temeiul art. 18 alin. 5 din legea 554/2004 - instituție juridică distinctă  de cea a amenzii civile, fie prevăzută de 580 ind. 3 alin. 1 Cod proc. civ. , fie prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 -, nu este admisibilă o cerere prin care, practic, se solicită cuantificarea sumei stabilite cu titlu de amendă civilă în favoarea statului, prin raportare la sentința prin care s-au acordat penalități de întârziere și s-a respins expres cererea de aplicare a amenzii în temeiul art. 24 din Legea 554/2004.

Poate fi reținută o similaritate, prin prisma noțiunii de amendă civilă - dar și prin raportare la etapa executării silite -, doar între prevederile art. 24 din Legea 554/2004 (excluse prin hotărârea judecătorească) și prevederile art. 580 ind. 3 Cod proc. civ. (ținând seama și de Decizia 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, potrivit căreia amenda prevăzută de acest text poate fi stabilită doar  în cadrul procedurii execuţionale ce debutează prin încuviinţarea executării silite).

Nu se poate reține o continuitate a acțiunii judiciare, întemeiate pe prevederile art. 580 ind. 3 Cod proc. civ., prin raportare la hotărârea judecătorească prin care au fost stabilite penalități de întârziere, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004. Așadar, acțiunea având ca petit principal constatarea, în temeiul art. 580 ind. 3 Cod proc. civ., a expirării termenului de 6 luni de la data scadenţei obligaţiei de aducere la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii judecătorești este inadmisibilă.

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. 60/43/2011 la data de 01.07.2013, reclamanţii , M. J., M. S. şi M. F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat, în temeiul art.580 ind. 3 teza I, din fostul Cod procedură civilă, să se constate că a expirat termenul de 6 luni de la data scadenţei obligaţiei pârâtei de a duce la îndeplinire prevederile Sentinţei civile nr.145/2011, dosar nr.60/43/2011  al Curţii de Apel Tg-Mureş, care a devenit definitivă şi irevocabilă la 24 februarie 2012, dată la care s-a respins de către ICCJ recursul pârâtei, prin  Decizia nr.1009/24 februarie 2012; în temeiul art.580 ind. 3 alin.2 teza a II-a  din fostul Cod procedură civilă, stabilirea prin încheiere irevocabilă a sumei datorată de pârâtă statului cu acest titlu. La stabilirea sumei să se ţină seama de faptul că în speţă, este vorba despre obligarea pârâtei la două amenzi civile de câte 50 lei/zi de întârziere, prima pentru necomunicarea  dosarului către expert şi a doua pentru neemiterea titlului de despăgubire; menţinerea dispoziţiilor Sentinţei civile nr.145/2011, dosar nr.60/43/2011 al Curţii de Apel Tg-Mureş, în ce priveşte cuantumul amenzilor civile, în continuare, începând cu data înregistrării prezentei cereri şi până la îndeplinirea obligaţiei de a face „intuitu personae”; în temeiul art.580 ind. 3 alin.2 teza a III-a  din fostul Cod procedură civilă,  cu trimitere la art.574 Cod procedură civilă, să se stabilească valoarea despăgubirilor la suma pe care pârâta trebuia să o plătească în baza raportului de evaluare, plus dobânda legală la această sumă, din 24 februarie 2012 la zi. În măsura în care nu se va dispune  în sensul celor de mai sus, solicită obligarea pârâtei la plata de  4 ori suma amenzilor stabilite mai sus, şi în continuare, obligarea pârâtei la câte 1000 lei despăgubiri, pe fiecare zi de întârziere, între data pronunţării sentinţei şi până la îndeplinirea obligaţiei impusă prin sentinţa irevocabilă.

Prin întâmpinare, Comisia  Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia inadmisibilității aplicării unei amenzi civile deoarece punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ nu se poate realiza potrivit procedurii dreptului comun, legiuitorul prevăzând o procedură specială în acest sens prin Legea nr.554/2004. Cu privire la obligarea sa la plata unei despăgubiri pârâta arată că, potrivit art.1536 Cod civil, daunele interese în cadrul obligaţiilor de a face, dă dreptul la daune interese egale însă cu dobânda legală

Prin sentința nr. 41/25.02.2014 cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr.1359/25.05.2015 pronunțată în recurs de ICCJ s-a stabilit în condițiile art. 315 alineat 1 Cod procedură civilă, necesitatea analizării  de către instanța de fond a  excepției de inadmisibilitate din perspectiv compatibilității procedurii prevăzute de art. 5803 Cod procedură civilă cu dispozițiile speciale din materia contenciosului administrativ.

Analizând din această perspectivă cererea reclamanților, instanța a reţinut că aceștia au solicitat Curții de Apel Târgu Mureș, prin precizările formulate la data de 25.11.2015, ca în calitate de instanță de executare, să facă aplicarea dispozițiilor art. 580 indice 3 alineat 2-4 Cod procedură civilă, raportat la cuantumul amenzii stabilite prin sentința 145/14.06.2011 iar prin coroborarea art. 580 indice 3 alin. 2 teza a treia cu art. 574 Cod procedură civilă să se stabilească valoarea despăgubirilor datorate de pârâtă. De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire și la plata despăgubirilor sub sancțiunea de 50 lei pe zi, astfel cum s-a dispus prin sentința 145/2011, irevocabilă.

Sentința de care se prevalează reclamanții, a fost pronunțată în dosar 60/43/2011 ca urmare a cererii înregistrate la data de 24.02.2011 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș,  și care viza obligarea pârâtei la desemnarea expertului evaluator și emiterea titlului de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 145/14.06.2011 a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta, sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să trimită dosarul nr.2767/CC expertului evaluator SC B. E. SRL pentru efectuarea evaluării imobilului care face obiectul dosarului de mai sus. De asemenea, pârâta a fost obligată, sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, ca în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare definitiv, să emită pe numele reclamanţilor, în calitate de moştenitori legali ai defunctei M. A., titlu de despăgubiri.

În considerentele sentinței anterior menționate s-a reținut că,” în ceea ce privește petitul privind obligarea conducătorului pârâtei la plata unei amenzi civile de 20% din salariul minim pe economie în situaţia în care nu va executa hotărârea, acesta urmează a se respinge  întrucât, conform art. 24 alin. 2 din legea nr. 554/2004, amenda urmează a fi aplicată doar în urma nerespectării termenului stabilit prin hotărâre. De asemenea, se vor respinge pretenţiile constând în daune morale în cuantum de 100000 lei, admiterea cererii constituind o suficientă reparare  a prejudiciului moral cauzat de pârâtă prin întârzierea soluţionării dosarului.

În temeiul art. 18 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 554/2004, pârâta va fi obligată să trimită dosarului evaluatorului desemnat sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere. Sub aceeaşi sancţiune pârâta va fi obligată ca, după comunicarea raportului de evaluare definitive, să emită pe numele reclamanţilor, titlul de despăgubiri.”

 Prin prezenta cerere reclamanții se prevalează de sentința judecătorească anterior indicată și  pentru a justifica admisibilitatea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 580 indice 3 Cod procedură civilă, invocă inclusiv  considerentele Deciziei XX/2005 pronunțate de ICCJ în Recurs în interesul legii care stabilesc posibilitatea cumulării amenzii civile cu daunele cominatorii.

 În egală măsură, trebuie să avem în vedere faptul că, ulterior momentului pronunțării Deciziei XX/2005, prin Legea 459/2006 (în vigoare la momentul pronunțării sentinței 145/2011) textul art. 580^3 Cod procedură civilă, a fost completat cu alineatul 5 conform căruia, pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol (580 indice 3) nu se pot acorda daune cominatorii. 

De asemenea reținem că, prin Decizia XX/2005, contrar aprecierilor reclamanților, nu se stabilește și posibilitatea aplicării, în ceea ce privește amenda civilă atât a dispozițiilor Codului de procedură civilă cât și ale Legii 554/2004.

În fapt, decizia anterior indicată face referire la recunoașterea și aplicabilitatea instituției daunelor cominatorii, distinctă de cea a amenzii civile, menționând că daunele cominatorii  nu sunt reglementate printr-o dispoziţie cu caracter general,  dar această instituţie este consacrată prin norme speciale, precum art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu referire la sintagma"reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".

La momentul pronunțării Deciziei XX/2005 dar și la momentul pronunțării sentinței 145/14.06.2011 aceste text de lege avea același conținut :” În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”

Așadar, Legea 554/2004, în articolul 24  prevede atât posibilitatea aplicării amenzii civile, cât și posibilitatea acordării de despăgubiri pentru întârziere, nu și dreptul comun de care se prevalează reclamanții, având în vedere modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea 459/2006.

 Daunele cominatorii sunt de asemenea prevăzute expres de art. 18 din Legea 554/2004 care, stabilind soluţiile pe care le poate da instanţa reglementează că acestea  pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.

În cazul concret, instanța, prin sentința civilă nr. 145/14.06.2011 a respins cererea privind aplicarea amenzii civile și a stabilit strict, în temeiul art. 18 alineat 5 din Legea 554/2004 acordarea de penalități.

 Pe cale de consecință, contrar aprecierilor reclamanților nu există o dispoziție irevocabilă prin care s-a stabilit amenda civilă de 50 lei pe zi, conform art. 580 indice 3 alineat 1 Cod procedură civilă. În acest context, cererea reclamanților, astfel cum a fost precizată, și care are ca obiect să se constate împlinit termenul de 6 luni prevăzut de 580 indice 3 alineat 1 Cod procedură civilă și să se dea eficiență dispozițiilor de procedură care prevăd stabilirea cuantumului final al amenzii și repararea prejudiciului nu poate fi primită. De asemenea nu poate fi primită o cerere care vizează stabilirea în continuare a amenzii civile presupus a fi fost aplicată prin sentința 145/2011.

Instanța a subliniat faptul că prin sentința civilă nr. 145/14.06.2011 au fost acordate penalități în temeiul art. 18 alineat 5 din legea 554/2004, instituție juridică distinctă  de cea a amenzii civile, fie prevăzută de 580 indice 3 alineat 1 Cod procedură civilă invocat de reclamanți fie prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004.

Pe cale de consecință nu se poate admite o cerere prin care reclamanții solicită practic, a se cuantifica suma stabilită cu titlu de amendă civilă în favoarea statului, prin raportare la sentința prin care, în fapt, s-au acordat penalități de întârziere, fiind expres respinsă cererea de aplicare a amenzii în temeiul art. 24 din Legea 554/2004.

În aceeași ordine de idei trebuie să reținem o diferență substanțială între prevederile art. 18 din Legea 554/2004, aplicate prin sentința 145/2001, și cele ale art. 24 din Legea 554/2004, doar acestea din urmă fiind circumscrise etapei de executare a hotărârii pronunțate în contencios.

Așadar, poate fi reținută o similaritate, prin prisma noțiunii de amendă civilă dar și prin raportare la etapa executării silite, doar între prevederile art. 24 din Legea 554/2004 (excluse prin sentința 145/2001)  și prevederile art. 580 3 Cod procedură civilă (prin Decizia 3/2011 pronunțată de ICCJ în Recurs în interesul legii s-a stabilit că amenda prevăzută de acest text de lege poate fi stabilită doar  în cadrul procedurii execuţionale ce debutează prin încuviinţarea executării silite).

În nici un caz nu se poate reține o continuitate a acțiunii judiciare, întemeiate pe prevederile art. 580 indice 3 Cod procedură civilă raportat la sentința prin care au fost stabilite penalități în temeiul art. 18 din Legea 554/2004 sens în care apare ca inadmisibilă  acțiunea reclamanților, având ca petit principal să se constate în temeiul art. 580 indice 3 din fostul Cod procedură civilă,  că a expirat termenul de 6 luni de la data scadenţei obligaţiei pârâtei de a duce la îndeplinire prevederile Sentinţei civile nr.145/2011. Alineatul 2 al art. 580 indice 3 din fostul Cod procedură civilă, de care se prevalează reclamanții, are ca ipoteză premisă existența unei încheieri de stabilire a amenzii în temeiul art.580 indice 3 alineat 1 din fostul Cod procedură civilă. Or, astfel cum s-a arătat  anterior, sentința de care se prevalează reclamanții nu cuprinde o astfel de dispoziție.

În altă ordine de idei, excepția inadmisibilității acțiunii apare ca întemeiată și ca urmare a aplicării principiului ”specialia generalibus derogant”. Chiar dacă am ignora faptul că reclamanții își susțin acțiunea prin raportare la prevederile art. 580 indice 3 alineat 2 din fostul Cod procedură civilă în condițiile în care nu s-a aplicat anterior o amendă civilă de către instanța de judecată, trebuie să reținem că dispozițiile art. 580 indice 3 Cod procedură civilă sunt excluse de prevederile art. 24 și 25 din Legea 554/2004, forma în vigoare la momentul pronunțării Sentinţei civile nr.145/2011 .

Este adevărat că art. 28 din Legea 554/2004 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, dar cu mențiunea că doar în măsura în care nu sunt incompatibile. În condițiile în care legislația specială aplicabilă în cauză prevede o anumită procedură în ceea ce privește amenda civilă (art.24 alineat 2 are dispoziții exprese privind persoana care poate fi sancționată dar și cuantumul amenzii și procedura de executare) se impune aplicarea cu prioritate a acestei proceduri, fiind exclus dreptul comun, respectiv Codul de procedură civilă.

 Astfel, ori de câte ori dispozițiile dreptului comun sunt dublate de prevederi ale Legii 554/2004 (cum este și cazul ordonanței președințiale raportat la prevederile art. 14 și 15 din Legea 554//2004) se impune aplicarea cu prioritate a dispozițiilor derogatorii prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Contrar aprecierilor reclamanților, aceștia nu au un drept de opțiune între procedura prevăzută de Codul de procedură civilă și cea a Legii 554/2004 în materia amenzii civile, în condițiile în care, acest din urmă act normativ are prevederi derogatorii, atât prin raportare la termenul de executare al sentinței irevocabile cât mai ales sub aspectul persoanei căreia îi poate fi aplicată amenda judiciară. Astfel, în considerarea specificului acțiunilor în materia contenciosului administrativ, în cadrul cărora interesează calitatea de emitent al actului respectiv capacitatea de drept administrativ determinată de sfera competențelor recunoscute de lege, art. 24 din Legea 554/2004 prevede că sancțiunea se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate. O cerere de aplicare/stabilire definitivă a amenzii, formulată în condițiile dreptului comun, și care vizează însăși autoritatea publică și nu persoana care are atribuțiile recunoscute de lege pentru emiterea actului administrativ apare ca incompatibilă cu dispozițiile derogatorii ale Legii 554/2004 și se impune a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește cererea subsidiară formulată de reclamanți prin concluzii scrise, dincolo de faptul că aceasta a fost formulată ulterior închiderii dezbaterilor, trebuie să reținem că prevederile art. 24 alineat 5 din Legea 554/2004 invocate de reclamanți prevăd obligația instanței de contencios de a dispune din oficiu măsuri de executare (constând în fixarea sumei definitive  ce se va datora statului) doar cu privire la amenda aplicată nu și cu privire la penalitățile acordate. Or, astfel cum s-a arătat anterior, instanța care a soluționat litigiul pe fond nu a dispus aplicarea unei astfel de amenzi iar cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 580 indice 3 Cod procedură civilă este inadmisibilă.

Având în vedere considerentele anterioare, raportat la obiectul acţiunii şi la calea procesuală aleasă de reclamanți, instanța a constatat că excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, este întemeiată sens în care a respins ca atare cererea dedusă judecăţii.

Domenii speta

Spete similare