Cerere de valoare redusă

Sentinţă civilă 41 din 09.10.2017


Dosar nr. --/222/2015  - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DOROHOI, JUDEŢUL BOTOŞANI

Sentinţa civilă nr. --

Şedinţa Camerei de Consiliu din --.2015

Preşedinte: --

Grefier: --

Pe rol judecarea cererii de valoare redusă formulată, în baza art. 1026 şi urm. Cod procedură civilă, de reclamanta S.C. --A. – prin lichidator judiciar--, cu sediul în -- în contradictoriu cu pârâta P--cu domiciliul în --

La apelul nominal făcut în şedinţa Camerei de Consiliu, lipsesc reprezentantul societăţii reclamante şi pârâta, cauza a fost lăsată la o a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în şedinţa Camerei de Consiliu, lipsesc reprezentantul societăţii reclamante şi pârâta.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care prezintă obiectul cauzei, modul în care a fost îndeplinită procedura de citare cu părţile, arată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că societatea reclamantă a depus la dosar pentru termenul de astăzi precizări.

 În baza art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa, constată că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza de faţă, în temeiul art. 1028 raportat la art. 107 din Codul de procedură civilă, după care invocă din oficiu excepția prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la sumele solicitate de societatea reclamantă cu titlu de debit şi penalizările aferente debitului şi rămâne în pronunţare cu privire la această excepție.

INSTANŢA

Asupra acţiunii civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr. --/222/2015 la data de --.2015, reclamanta -- S.A. a solicitat, pe calea unei cereri de valoare redusă, obligarea pârâtei P--să achite către reclamantă suma de 106,02 lei cu titlu de preţ şi suma de 55,73 lei cu titlu de penalităţi.

Reclamanta a arătat în susţinerea cererii sale, în esenţă, că debitul provine din prestarea de către reclamantă faţă de pârâtă a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, iar penalităţile sunt consecinţa legală a nerespectării termenului de plată a facturilor emise.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus un centralizator care detaliază sumele pretinse atât cu titlu de debit, cât şi cu titlu de penalităţi, facturile corespunzătoare şi contractul încheiat cu pârâta.

Reclamanta, aflându-se în procedura insolvenţei, nu datorează taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a depus răspuns la cererea reclamantei.

La termenul din data de --.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În temeiul dispoziţiilor art.248 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanţa va analiza cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material al reclamantei la acţiune, excepţie invocată din oficiu.

Sumele facturate cu titlu de preţ se pretinde că au fost generate în urma prestării de către reclamantă de servicii în perioada septembrie 2009 – septembrie 2010, perioadă în care în vigoare erau prevederile Codului civil de la 1864, precum şi cele ale Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. Acesta din urmă prevedea, la art.3, un termen general de prescripţie de 3 ani pentru obligaţii de genul celei pretinse de reclamantă.

Totodată, mai prevedea (art.18) că instanţa este obligată să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune din oficiu, excepţia fiind considerată de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare la Legii nr.287/2009 privind Codul civil, „prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”, situaţie faţă de care regimul juridic al prescripţiei este dictat în întregime, în cazul de faţă, de normele în vigoare la momentul scadenţei facturii – acela fiind momentul de la care începe să curgă prescripţia.

Ca atare, instanţa trebuie să trateze excepţia în discuţie ca fiind de ordine publică şi se impunea invocarea acesteia din oficiu.

Excepţia este dată, întrucât se observă faptul că facturile amintite erau scadente, potrivit disp. art.31 alin.(6) din Legea nr.241/2006, la 15 zile de la emitere. Termenul de prescripţie fiind cel de 3 ani arătat mai sus, acesta s-a împlinit cel mai târziu în luna octombrie 2013 – cu mult înainte de data introducerii acţiunii de faţă.

Chitanţa nr.--/17.05.2012, pe care reclamanta o invocă drept recunoaştere şi susţine că ar întrerupe curgerea termenului de prescripţie nu are acest efect, întrucât:

-nu constituie o recunoaştere a întregului debit pretins, ci doar a aceluia din factura nr.--/29.09.2009 – factură achitată astfel parţial;

-chiar dacă s-a întrerupt termenul de prescripţie pentru această factură şi a început să curgă un nou termen, acesta este supus aceluiaşi regim juridic şi s-a împlinit la data de 17.05.2015, or acţiunea de faţă a fost introdusă la data de 05.06.2015.

În consecinţă, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru facturile de debit şi, ca atare, cu privire la aceste facturi acţiunea va fi respinsă ca prescrisă.

Cât despre penalităţi, acestea fiind accesorii, urmează regimul juridic al debitului şi, tot din cauza intervenirii prescripţiei nu pot fi nici acestea solicitate dacă solicitarea privind debitul este prescrisă.

Faţă de această situaţie, şi pretenţia privind penalităţile va fi respinsă, pe acelaşi temei.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de din oficiu de către instanţă cu privire la cererea de valoare redusă formulată de reclamanta -- S.A. – prin lichidator judiciar -- cu sediul în -- faţă de pârâta P--cu domiciliul în----

Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ---- S.A. împotriva pârâtei P--, ca fiind prescrisă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, ---.2015.

PREŞEDINTE,  GREFIER,