Contestație la executare. Taxă de habitat. Decizia de impunere

Faptul că, în cazul în care un proprietar nu depune declaraţia de impunere, este luat în evidenţă din oficiu ca plătitor de taxă de habitat, nu scuteşte UAT de obligaţia de a emite decizia de impunere; urmare a neemiterii deciziei de impunere, contestatorul a fost privat de posibilitatea de a contesta creanţa stabilită în sarcina sa conform art. 272 din noul cod de procedură fiscală; sunt incidente atât dispoziţiile Vechiului Cod de procedură Fiscală, cât şi pe cele ale noului Cod, în condiţiile în care actele contestate sunt emise în condiţiile noului cod, însă taxa de habitat priveşte şi anul 2015,când era în vigoare Vechiul cod de procedură fiscală.

ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000038

Dosar nr. X/262/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA - SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 38

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2017

Instanţa compusă din:

Preşedinte : CC

Judecător : CC

Grefier: CC

Pe rol fiind soluţionarea apelului civil declarat de apelanta CC, cu sediul în com. CC, , jud. Dâmboviţa, împotriva încheierii pronunţată la data de 02.09.2016 de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul-contestator CC, domiciliat în com. CC, , cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocatură „CC” din CC , având ca obiect contestaţie la executare.

Cererea de apel este  scutită de la plata taxei de timbru, în conformitate cu disp. art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică a răspuns avocat CC pentru intimatul contestator CC, lipsă fiind apelanta.

Grefierul de şedinţă referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, după care:

După referatul cauzei, preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.

Tribunalul dispune rectificarea citativului, în sensul deconceptării intimatului Consiliul Local Comuna CC, având în vedere că prin încheierea pronunţată la data de 02.09.2016 de Judecătoria Moreni a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, după care, verificând din oficiu, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, competenţa generală, materială şi teritorială, constată că este competent să soluţioneze prezentul litigiu, conform art.95 pct.2 Cod procedură civilă.

Tribunalul pune în discuţie estimarea duratei procesului.

Avocat CC pentru intimatul contestator CC estimează durata procesului la o zi.

Tribunalul, în conformitate cu art. 238 Cod de Procedură Civilă, ţinând cont de împrejurările cauzei şi de susţinerile părţii prezente, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi, apreciind că procesul poate fi soluţionat în acest termen, care este considerat optim şi previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepţii.

În conformitate cu art. 482 din Codul de Procedură Civilă rap. la art. 244 alin. 1 şi 3 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul se socoteşte lămurit, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea apelului în şedinţă publică în aceeaşi zi, faţă de acordul părţii prezente. 

Avocat CC pentru intimatul contestator CC arată că nu mai are cereri de formulat şi nici incidente de soluţionat.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluţionat, deschide dezbaterile, dând cuvântul părţii în ordinea şi condiţiile prevăzute de art. 216 din Codul de Procedură Civilă, pentru a-şi susţine cererile şi apărările formulate în proces.

Avocat CC pentru intimatul contestator CC solicită respingerea apelului şi păstrarea încheierii instanţei de fond ca temeinică şi legală, arătând că apelanta nu a emis o decizie de impunere, aşa cum prevede Codul de procedură fiscală, că decizia de calcul a obligaţiilor fiscale nu a fost întocmită de apelantă şi nici comunicată prin vreuna din modalităţile prevăzute în Codul fiscal, astfel că somaţia şi titlul executoriu nu pot constitui titlu de creanţă, că pentru orice obligaţie fiscală există obligaţia emiterii în prealabil a titlului de creanţă ce constă într-un act administrativ fiscal care constată obligaţiile fiscale ale contribuabilului şi termenul de plată care poate fi contestat la organul emitent. De asemenea, invocă în apărare Decizia nr. XIV/2007 a ÎCCJ. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, conform chitanţei aflată la dosar.

Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă raportat la art. 482 din acelaşi cod, închide dezbaterile şi rămâne în deliberare asupra apelului civil de faţă.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de faţă:

Prin încheierea de şedinţă din data de 02.09.2016, Judecătoria Moreni a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului CC şi  a respins contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu CC, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul CC în contradictoriu cu intimata CC, a anulat formele de executare întocmite de intimata CC, respectiv titlul executoriu 4084/06.04.2016 şi somaţia nr. 4084/06.04.2016,luând  act de renunţarea contestatorului la cererea  de suspendare a executării silite.

Totodată, a admis cererea contestatorului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat intimata CC să achite contestatorului suma de 565 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător şi taxa de timbru.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Moreni a reţinut că, la data de 06.04.2016, CC a emis titlul executoriu nr. 4084 pe numele contestatorului din prezenta cauză pentru obligaţii fiscale constând în taxă protecţie civilă şi PSI şi taxă de habitat scadentă la data de 31.12.2015 precum  şi taxa de habitat scadentă la data de 01.04.2016, toate în valoare totală de 961 lei. De asemenea, la data de 11.03.2016, CC a emis somaţia din dosarul de executare nr. 764 din 11.03.2016 pe numele contestatorului din prezenta cauză pentru suma de 961 lei.

Conform art.  226 din Noul Cod de procedură fiscală  „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. (2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

De asemenea, potrivit art. 93 alin. 2 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală  „Creanţele fiscale se stabilesc astfel:a) prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Totodată, potrivit art. 141 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii”, iar conform art. 85 „(1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

În speţă, instanţa a constatat că nu există o declaraţie de impunere iar organul fiscal local CC nu a emis o decizie de impunere aşa cum reiese din susţinerilor intimatei (fila 69).

Intimata a apreciat că nu este necesară emiterea deciziei de impunere, în lipsa declaraţiei de impunere, având în vedere prevederile art. 8 din H.C.L. CC emisă în anul 2010, conform cărora „Luarea în evidenţă ca plătitori ai taxei de habitat, a titularului gospodăriei, se efectuează pe baza situaţiei existente în cadrul Primăriei comunei CC iar modificarea situaţiei iniţiale a gospodăriei se face prin depunerea unei declaraţii de impunere, în termen de 30 zile de la apariţia modificării.”

Această susţinere este neîntemeiată, în condiţiile în care hotărârea de care face vorbire intimata nu prevede faptul că în cazul taxei de habitat nu este necesară emiterea unei decizii de impunere şi, astfel, prin această hotărâre nu se instituie o excepţie de la prevederile art. 226 din noul Cod de procedură fiscală (art. 141 din ORDONANŢA nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală). Faptul că, în cazul în care un proprietar nu depune declaraţia de impunere, este luat în evidenţă din oficiu ca plătitor de taxă de habitat, nu scuteşte UAT de obligaţia de a emite decizia de impunere.

Ca urmare a neemiterii deciziei de impunere, contestatorul a fost privat de posibilitatea de a contesta creanţa stabilită în sarcina sa conform art. 272 din noul cod de procedură fiscală (art. 209 din ORDONANŢA nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală). De asemenea, din cauza absenţei deciziei de impunere, contestatorul nu a luat la cunoştinţă de tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă, elemente care trebuiau să se regăsească în decizia de impunere.

Totodată, contrar susţinerilor intimatei, contestatorul nu reclamă nelegalitatea hotărârilor consiliului local, ci doar contestă faptul că nu a fost emisă decizia de impunere pentru creanţele fiscale pentru care, ulterior, a fost emis titlul executoriu nr. 4084/06.04.2016 şi somaţia.

 Având în vedere faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 226 din Noul Cod de procedură fiscală (art. 141 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală), emiterea titlul executoriu nr. 4084/06.04.2016 şi a somaţiei din dosarul de executare nr. 764 din 11.03.2016 este nelegală.

Prin urmare, instanţa a anulat titlul executoriu nr. 4084/06.04.2016 şi somaţia din dosarul de executare nr. 764 din 11.03.2016.

 Având în vedere soluţia la care s-a ajuns, instanţa nu a mai analizat celelalte argumente invocate de contestator, verificarea acestora fiind inutilă.

Ţinând cont de soluţia pronunţată, în baza art. 453 alin. C.p.c., instanţa a obligat intimata CC să achite contestatorului suma de 565 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător şi taxa de timbru.

Împotriva acestei soluţii, la data de 17.10.2016, intimata CC a formulat cerere de apel prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de apel.

În motivare, apelanta-intimată arată că instanţa de fond a anulat în mod eronat titlul executoriu nr. 4084/06.04.2016 şi somaţia din dosarul de executare nr. 764/11.03.2016.

Susţine că prin întâmpinarea depusă şi din înscrisurile care probează starea de fapt şi de drept a arătat că prin hotărâri ale consiliului local, s-a stabilit cuantumul taxei de habitat ,acesta fiind de 16 lei/luna/gospodărie. Conform H.C.L. CCnr. 43/2010 taxa de habitat se datorează de toţi posesorii de locuinţă din comună. Pentru luarea în evidenţă ca plătitor al taxei de habitat, proprietarul imobilului depune declaraţia de impunere iniţială, în termen de 30 de zile de la aprobarea cuantumului taxei, iar dacă un proprietar nu depune această declaraţie de impunere va fi luat în evidenţă şi înregistrat din oficiu ca plătitor de taxă pe baza constatărilor efectuate de personalul de specialitate din cadrul primăriei.

Prin Legea 10/2006 s-a stabilit că serviciul de salubrizare  a localităţilor se desfăşoară sub coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale,iar art.6 din Legea 101/2006 reglementează participarea la construirea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară,raporturile  dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii individuali desfăşurându-se pe baze contractuale.

Totodată, contestatorul nu poate fi privit ca utilizator individual,în sensul art.24 alin 1 din  Legea 101/2006, ci este utilizator al serviciului respectiv ca membru al comunităţii locale din care face parte, respectiv  ca locuitor/deţinător de imobil al comunei CC. Numai în cazul utilizatorilor individuali se poate pune problema ca relaţiile juridice să fie stabilite pe baza contractului încheiat direct cu operatorul serviciului de salubrizare.

Trebuie observat că instanţa de fond a analizat şi aplicat în mod eronat prevederile legale, astfel că oscilează fără temei între Noul Cod de procedura fiscală, respectiv Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală. În motivare, instanţa de fond, arata că potrivit art. 93 alin. (2) din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală „(2) Creanţele fiscale se stabilesc astfel: prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2); prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri”.

Ori, din conţinutul art. 93 alin. (2) din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală se poate constata că acesta este altul decât cel menţionat, în concluzie soluţia fiind motivată pe un temei inexistent.

Mai susţine că instanţa nu a dat eficienţă prevederilor art. 713 alin. (2). Ori, în aceste condiţii, raportat la faptul că se atacă prin intermediul contestaţiei la executare o taxă locală specială adoptată prin hotărâre a consiliului local, consideră că fondul dreptului cuprins în titlul executoriu trebuie tranşat pe calea contenciosului administrativ.

În concluzie, susţine că instanţa de fond nu a dat eficienţă prevederilor articolelor sus amintite, contestatorul înlăturând pe calea contestaţiei la executare efectele de opozabilitate ale unui act supus exclusiv controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care, aşa cum a arătat, legalitatea instituirii şi aplicării taxei de habitat  poate fi verificată doar de instanţă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480 din Codul de procedură civilă.

Apelanta-intimată a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Intimatul-contestator CC a formulat, la data de 31.10.2016, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, şi păstrarea încheierii apelate ca temeinică şi legală, precum şi cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că, potrivit art. 85 (1) lit. b) din Cod de Procedura Fiscală vechi, impozitele, taxele, contribuţiile se stabilesc prin decizie emisa de organul competent, iar prin art. 86 si art. 87 din acelaşi cod este prevăzută forma şi conţinutul deciziei de impunere.

Este relevant că Primăria Comunei CC nu a emis o decizie de impunere privind taxa de habitat, iar in lipsa unei asemenea decizii de impunere, titlul executoriu nr.4084/06.04.2016 şi somaţia nu au niciun suport legal, ceea ce nu poate produce efecte juridice, fiind emise cu încălcarea prevederilor reglementate de Codul de Procedura Fiscală şi anume art. 95 si următoarele.

Primăria Comunei CC nu a emis o decizie de impunere privind taxa de habitat, trecând direct la executarea unui titlu executoriu şi la emiterea unei somaţii, nesocotind Codul de Procedura Fiscală şi normele de aplicare ale acestuia. Si Noul Cod de Procedura Fiscala, la art. 95, prevede obligaţia organului fiscal competent de emitere a deciziei de impunere privind creanţele fiscale.

În continuare, arată că CC a demarat, în mod nelegal, executarea silită prin titlul executoriu fără să emită în prealabil o decizie de impunere.

Potrivit art. 141 alin.(l) 1 din Codul de Procedură Fiscală vechi, „cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc în condiţiile legii creanţe fiscale principale sau accesorii”. Conform dispoziţiilor art. 107 alin. (l) din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plata privind creanţele fiscale întocmite de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii.

Constituie, conform legii, titlu de creanţă, decizia de impunere emisă de organele competente. În lipsa unei decizii de impunere, titlul executoriu emis de Primăria Comunei CC, este lipsit de efecte juridice.

Mai precizează intimatul-contestator că nu beneficiază de serviciile de habitat, arde gunoiul rezultat din gospodărie, iar cenuşa şi alte reziduuri le foloseşte ca îngrăşăminte pentru a cultiva cartofi şi alte produse.

Mai arată că susţinerile apelantei sunt neîntemeiate, în condiţiile în care hotărârea de care face vorbire aceasta nu prevede faptul că în cazul taxei de habitat nu este necesara emiterea unei decizii de impunere în cazul în care nu există o declaraţie de impunere şi astfel prin această hotărâre nu se instituie o excepţie de la prevederile art. 226 din Noul Cod de Procedura Fiscală (art. 141 din Codul de Procedura Fiscală vechi).

În cazul în care un proprietar nu depune declaraţia de impunere şi este luat în evidenţă din oficiu ca plătitor de taxe de habitat, nu scuteşte U.A.T. de obligaţia a emite decizia de impunere. Ca urmare a neemiterii deciziei de impunere intimatul-contestator a fost privat de posibilitatea de a contesta creanţa stabilită în sarcina sa, conform art.272 din Codul de Procedura Fiscală.

De asemenea, din cauza absentei deciziei de impunere, intimatul-contestator nu a luat la cunoştinţă de tipul creanţei fiscale, baza de impozitare precum si cuantumul acesteia pentru fiecare perioada impozabila, elemente care trebuiau să se regăsească în decizia de impunere. Concluzionând, emiterea titlului de executare şi a somaţiei din dosarul de executare sunt nelegale şi instanţa de fond a dispus anularea acestora în mod corect.

Includerea intimatului-contestator într-o obligaţie de care nu a avut parte este un act injust şi deci în afara respectării drepturilor consacrate de legislaţie, Constituţie şi Codul Civil, acesta considerându-se utilizator individual conform art. 24 din Legea nr. 101/2006.

Decizia de calcul a obligaţiilor fiscale nu a fost întocmită de CC şi nici comunicată către intimatul-contestator prin vreuna din modalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală, astfel că somaţia şi titlul executoriu nu pot constitui titluri de creanţă.

Consideră că susţinerea apelantei referitoare la necesitatea tranşării litigiului de instanţa de contencios administrativ este greşită, prin raportare la prevederile art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală şi la decizia nr. 14/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii. De asemenea, potrivit art. 713 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Moreni.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205, art. 478-480 din Codul de procedură civilă.

Intimatul-contestator a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care anexat la întâmpinare decizia civilă nr. 1042/18.12.2015 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. X/283/2014.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta-intimată CC a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor intimatului-contestator, cu consecinţa admiterii apelului, respectiv schimbarea în tot a încheierii apelate, iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă, reluând susţinerile din cererea de apel.

Examinând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Invocarea de către apelantă a Hotărârii Consiliului Local cu nr.43/2010 prin care s-a aprobat taxa de habitat, care se datorează de toţi posesorii de locuinţe situate pe teritoriul comunei CC, procedura de stabilire şi încasare a taxei fiind stabilită prin anexa la hotărâre, art. 8, conform căruia „Luarea în evidenţă ca plătitori ai taxei de habitat, a titularului gospodăriei, se efectuează pe baza situaţiei existente în cadrul Primăriei comunei CC iar modificarea situaţiei iniţiale a gospodăriei se face prin depunerea unei declaraţii de impunere, în termen de 30 zile de la apariţia modificării” nu are relevanţă , în condiţiile în care hotărârea de care face vorbire aceasta nu prevede faptul că în cazul taxei de habitat nu este necesară emiterea unei decizii de impunere şi, astfel, prin această hotărâre nu se instituie o excepţie de la prevederile art. 226 din noul Cod de procedură fiscală.

Conform art.  226 din Noul Cod de procedură fiscală  „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. (2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi aCCesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

De asemenea, potrivit art. 93 alin. 2 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală  „Creanţele fiscale se stabilesc astfel:a) prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Totodată, potrivit art. 141 din Ordonanţa nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală „(1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii”, iar conform art. 85 „(1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

 (art. 141 din ORDONANŢA nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală).

Faptul că, în cazul în care un proprietar nu depune declaraţia de impunere, este luat în evidenţă din oficiu ca plătitor de taxă de habitat, nu scuteşte UAT de obligaţia de a emite decizia de impunere,aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Tribunalul mai reţine şi faptul că , urmare a neemiterii deciziei de impunere, contestatorul a fost privat de posibilitatea de a contesta creanţa stabilită în sarcina sa conform art. 272 din noul cod de procedură fiscală (art. 209 din ORDONANŢA nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală,în condiţiile în care acesta a avut obiecţii cu privire la taxa stabilită în sarcina sa,arătând că nu a primit tomberon şi nu beneficiază de serviciile de salubritate ,prin cererea depusă la primărie  şi înregistrată sub nr.2900/15.03.2016.

Tribunalul  apreciază că instanţa de fond a invocat în paralel,în mod corect, atât dispoziţiile Vechiului Cod de procedură Fiscală,cât şi pe cele ale noului Cod , faţă de faptul că noul cod a intrat in vigoare la 01.01.2016,actele contestate ,respectiv titlul executoriu şi somaţia sunt emise în condiţiile noului cod,după cum reiese şi din cuprinsul acestora cu referire la termenele de contestare,insă taxa de habitat priveşte şi anul 2015,când era în vigoare Vechiul cod de procedură fiscală.

Nu se priveşte ca fondat nici motivul de apel referitor la dispoziţiile Legii nr. 101/2006, privind  serviciile de salubrizare a localităţilor, care la art 6 alin(3)prevede că:”Unităţile administrativ-teritoriale pot forma asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în condiţiile stabilite de Legea nr. 51/2006, republicată, în vederea înfiinţării, organizării şi exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiţii comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară astfel înfiinţate vor acţiona în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredinţat de acestea prin documentele constitutive ale asociaţiei”,aceste dispoziţii neavând menirea de a excepta  emiterea deciziei de impunere de către intimată ,in condiţiile Codului de procedură fiscală,fără relevanţă fiind şi aprecierile apelantei cu privire la  calitatea de utilizator individual sau nu a contestatorului.

Faţă de considerentele expuse, in temeiul dispoziţiilor art.480 Cod Procedură Civilă,apelul va fi respins ca nefondat,păstrându-se încheierea apelată,iar ca parte care a pierdut procesul,in temeiul art,453 Cod Procedură Civilă,va fi obligat apelantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat,cu titlul de onorariu avocat,conform chitanţei anexate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta CC cu sediul în com. CC, , jud. Dâmboviţa împotriva încheierii pronunţată la data de 02.09.2016 de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul contestator CC, domiciliat în com. CC, , cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocatură „CC” din CC, jud. Dâmboviţa.

Păstrează încheierea apelată.

Obligă apelantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.01.2017.

Domenii speta

Spete similare