Donații. Dreptul la acţiune revocatorie. Prescripție.

Potrivit art. 1564 Cod civil dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune [revocatorie n.n.] se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Prin urmare, data de început se raportează, la momentul cunoaşterii de către creditor a prejudiciului produs din act şi nu de la data cunoaşterii actului în sine. Cum prejudiciul constă în imposibilitatea de recuperare a creanţei din cauza lipsei bunurilor din patrimoniul debitorului, acesta a fost cunoscut la momentul la care executorul i-a comunicat prin adresa faptul că debitorul şi-a înstrăinat bunurile mobile şi imobile al căror proprietar era.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000082

DOSAR NR.X/232/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA - SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 82

Şedinţa publică din data de 01.02.2017

Preşedinte : CC

Judecător : CC

Grefier : CC

Pe rol fiind soluţionarea apelului civil declarat de apelanţii – pârâţi: CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC şi CC, domiciliată în CC, împotriva sentinţei civile nr. 936/10.06.2016, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. X/232/2015, în contradictoriu cu intimatul – reclamant CC, domiciliat în CC, având ca obiect „ revocare donaţie”.

Apelul a fost timbrat cu suma de 421 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit chitanţei seria DBPCV nr. 5905 din 27.09.2016.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat: avocatCC în calitate de apărător ales al apelanţilor – pârâţi şi avocat CC în calitate de apărător ales al intimatului – reclamant, lipsă fiind părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul de şedinţă referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită şi alte măsuri dispuse de instanţă.

 După referatul cauzei, preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că la acest termen este legal îndeplinită, după care:

Apărătorii părţilor depun la dosarul cauzei împuternicirile avocaţiale. Având cuvântul, solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Tribunalul în baza dispoziţiilor art. 255 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru părţile din prezenta cauză proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Apărătorii ambelor părţi învederează instanţei că în cauză nu mai au alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probatorii de administrat.

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, tribunalul se socoteşte lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică de la acest termen. Astfel, în baza art. 392 Cod procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute de art. 216 Cod procedură civilă.

AvocatCC având cuvântul pentru apelanţii – pârâţi arată că două aspecte vizează apelul, respectiv cele două excepţii invocate care au fost respinse de instanţa de fond şi anume: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Referitor la prima excepţie, apărătorul ales al apelanţilor – pârâţi, arată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale deoarece reclamantul nu este creditor al pârâtului CC, iar contractul de cesiune de creanţă nu produce nici un efect faţă de acesta. În acest sens, în cererea de chemare în judecată, reclamantul şi-a legitimat calitatea şi creanţa prin sentinţa civilă nr. 3080/02.11.2012, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 12.06.2013 cât şi prin contractul de cesiune de creanţă din data de 31.07.2012, unde la pct. 2 se arată că intimatul a cumpărat activele de la debitoare, active ce reprezintă creanţe pe care societatea le are de încasat de la debitori sau terţi, conform listei clienţilor şi debitorilor de la data de 15.07.2011.În atare situaţie, arată apărătorul ales al apelanţilor, intimatul reclamant nu putea cumpăra creanţa, deoarece aceasta nu exista la data de 15.11.2011, fiind consfinţită abia la 12.06.2013 prin rămânerea definitivă a sentinţei civile 3080/02.11.2012. În acest sens, sunt reţinute şi dispoziţiile art. 1578 din Noul Cod Civil, alin 5, care spun că” comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului”. Ori, reclamantul nu a făcut dovada acceptării sau a comunicării scrise a cesiunii către debitor. Mai mult, contractul de creanţă nu a fost înregistrat în arhiva electronică de creanţe mobiliare.

Privitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, arată apărătorul apelanţilor – pârâţi, potrivit art. 1564 Cod Civil, dacă legea nu prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul din actul atacat. Astfel, stabilirea momentului începutului cursului prescripţiei extinctive, în condiţiile textului de lege enunţat, arată apărătorul apelanţilor – pârâţi, se face în funcţie de criteriul subiectiv care este reprezentat de data cunoaşterii pagubei şi pe autorul ei şi de criteriul obiectiv care este reprezentat de data când păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea. Potrivit deciziei ÎCCJ, în cauză, termenul de prescripţie este de un an de zile şi curge de la data transcrierii celor două contracte de creanţă. În atare situaţie, se apreciază că dreptul material la acţiune este prescris.

Pe fondul cauzei, apărătorul apelanţilor – pârâţi, solicită a se avea în vedere motivele reiterate prin cererea de apel, avându-se în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile privind acţiunea revocatorie, nu sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea acţiunii revocatorii. Se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate prin admiterea celor două excepţii invocate, iar în subsidiar respingerea acţiunii. Se solicită obligarea intimatului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Avocat Iordache Iulian având cuvântul pentru intimatul – reclamant solicită respingerea apelului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond, motivat de faptul că ceea ce s-a primit nu a fost o creanţă de cesiune ci un drept litigios. Privitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se arată că acţiunea revocatorie a fost formulată în termenul de un an de când creditorul a cunoscut despre existenţa actelor frauduloase. Pe fondul cauzei, arată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege cu privire la acţiunea revocatorie. Privitor la cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe cale separată.

AvocatCC având cuvântul pentru apelanţii – pârâţi arată că există un contract de cesiune care la art. 2 se arată ceea ce se cumpără că termenul este unul obiectiv care este reprezentat de data când păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile şi rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL :

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 936/10 iunie 2016 Judecătoria Găeşti a admis cererea formulată de reclamantul CC, în contradictoriu cu pârâţii CC, CC şi CC a declarat inopozabile faţă de reclamantul CC: contractul de donaţie autentificat sub nr. 2346/31.07.2013 de B.N.P.A. CC şi CC, încheiat între pârâţi, având ca obiect dreptul de proprietate asupra următoarelor terenuri situate în comunaCC, judeţ Dâmboviţa: suprafaţa de 28.496 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/2, cu vecinii: N – TADP, E – CC, S – HL 462, V – most. def. CC, cu număr cadastral 391, înscris în Cartea funciară nr. 70531 a localităţii CC, suprafaţa de 2.801 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/1, cu vecinii : N – TADP, E - most. def. CC, S – HL 462, V –DJ 611, cu număr cadastral 392, înscris în Cartea funciară nr. 70534 a localităţii CC, suprafaţa de 10.000 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/3, cu vecinii : N – TADP, E – CC, S – HL 462, V – most. def. CC, cu număr cadastral 394, înscris în Cartea funciară nr. 70533 a localităţii CC, suprafaţa de 4.999 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/4, cu vecinii : N – TADP, E – TADP, S – HL 462, V – CC, cu număr cadastral 393, înscris în Cartea funciară nr. 70532 a localităţii CC, contractul de donaţie autentificat sub nr. 2605/21.08.2013 de B.N.P.A. CC şi CC, încheiat între pârâţii CC şi CC, având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna CC, judeţ Dâmboviţa compus din suprafaţa de 1156 mp, în T 17, P 899 şi 900, cu vecinii : N – CC, E – drum comunal, S – drum comunal, V – CC, cu număr cadastral 172, din care 792 mp teren curţi construcţii şi 364 mp teren arabil, împreună cu cele 5 construcţii – casa C1 (P+1) din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 6 camere, bucătărie, baie, beci şi 2 holuri, garaj C2 din bolţari, acoperit cu tablă, magazie C3, grajd C4 şi magazie de cereale C5, situate pe terenul de 792 mp curţi construcţii, imobil înscris în Cartea funciară nr. 52 a localităţii CC.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3080/02.11.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul X/232/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 625/12.06.2013 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta CC., în contradictoriu cu pârâtul CC, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 40.561 lei.

Prin contractul de cesiune de creanţe nr. 401 întocmit la 31.07.2012, Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă CC - lichidator judiciar al CC., în calitate de vânzător, a vândut cumpărătorului CC creanţele pe care societatea le are de încasat de la debitori sau terţi conform anexei 1. În lista clienţilor şi debitorilor societăţii, de la data de 15.07.2011 ce constituie Anexa 1 la contract la litera E punctul 1 figurează CC – CC, fiind menţionat dosar X/232/09 şi cuantificată creanţa la circa 35.000 lei debit şi daune.

Între CC. şi CC, în privinţa creanţei faţă de numitul CC, s-a întocmit o cesiune de creanţă cu caracter litigios, ce a făcut obiectul dosarului X/232/2009. Distincţia între cesiunea de creanţă obişnuită şi cea cu caracter litigios vizează inexistenţa în patrimoniul cedentului a obligaţiei de garanţie, decurgând din imposibilitatea asigurării cesionarului în privinţa câştigării procesului.

Faţă de art. 1572 Cod civil potrivit căruia în caz de cesiune a unei creanţe viitoare, actul trebuie să cuprindă elemente care permit identificarea creanţei cedate, se constată că menţiunile din cuprinsul contractului de cesiune întocmit la 31.07.2012 permit identificarea creanţei, fiind astfel satisfăcută cerinţa legală de valabilitate a cesiunii.

Pârâtul a susţinut că reclamantul nu avea posibilitatea de a cumpăra creanţa în sumă de 40.561 lei, deoarece nu exista la 15.11.2011, fiind consfinţită la 12.06.2013, prin rămânerea definitivă a hotărârii.

Conform contractului întocmit la 31.07.2012, între părţi a fost cesionată creanţa cu caracter litigios ce a făcut obiectul dosarului nr. X/232/2009 deţinută de CC. împotriva pârâtului CC. Deşi la momentul întocmirii cesiunii, în patrimoniul cedentei nu exista creanţa, odată cu rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 3080/02.11.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul X/232/2009, suma datorată în cuantum de 40.561 lei a devenit certă, lichidă şi exigibilă.

Nu se pot reţine alegaţiile pârâtului privind faptul că, în lipsa comunicării, cesiunea de creanţă nu produce nici un efect şi astfel reclamantul nu face dovada calităţii de creditor.

Raportând disp. art. 1566 şi art. 1573 Cod civil în cauză se reţine că pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat.

Ca şi efect al cesiunii, din momentul întocmirii contractului, creanţa se consideră cedată faţă de disp. art. 1572 Cod civil.

Din coroborarea situaţiei de fapt cu dispoziţiile legale incidente se constată că reclamantul CC deţine o creanţă faţă de pârâtul CC, în cuantum de 40.561 lei.

Prin cererea înregistrată la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti CC şi CC la 27.03.2014, creditorul CC a solicitat executarea silită a debitorul CC în temeiul titlului executoriu sentinţa civilă nr. 3080/02.11.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul X/232/2009, pentru creanţa în cuantum de 40.651 lei.

La data de 10.04.2014, prin încheierea pronunţată în dosarul X/315/2014, Judecătoria Târgovişte a admis cererea petentei Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti CC şi CC, privind pe creditorul CC şi pe debitorul CC şi a încuviinţat executarea silită, în toate formele de executare, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3080 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul X/232/2009.

Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 2346/31.07.2013 de B.N.P.A. CC şi CC, CC a donat fiicei sale CC şi fiului său CC, cote părţi egale de câte ½ din dreptul de proprietate asupra următoarelor terenuri situate în comuna CC, judeţ Dâmboviţa: suprafaţa de 28.496 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/2, cu vecinii : N – TADP, E – CC, S – HL 462, V – most. def. CC, cu număr cadastral 391, înscris în Cartea funciară nr. 70531 a localităţii CC, suprafaţa de 2.801 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/1, cu vecinii : N – TADP, E - most. def. CC, S – HL 462, V –DJ 611, cu număr cadastral 392, înscris în Cartea funciară nr. 70534 a localităţii CC, suprafaţa de 10.000 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/3, cu vecinii : N – TADP, E – CC, S – HL 462, V – most. def. CC, cu număr cadastral 394, înscris în Cartea funciară nr. 70533 a localităţii CC, suprafaţa de 4.999 mp teren categoria de folosinţă arabil situat în extravilan, în T 23, P 396/4, cu vecinii : N – TADP, E – TADP, S – HL 462, V – CC, cu număr cadastral 393, înscris în Cartea funciară nr. 70532 a localităţii CC.

Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 2605/21.08.2013 de B.N.P.A. CC şi CC, CC a donat fiului său CC, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna CC, judeţ Dâmboviţa compus din suprafaţa de 1156 mp, în T 17, P 899 şi 900, cu vecinii : N – CC, E – drum comunal, S – drum comunal, V – CC, cu număr cadastral 172, din care 792 mp teren curţi construcţii şi 364 mp teren arabil, împreună cu cele 5 construcţii – casa C1 (P+1) din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 6 camere, bucătărie, baie, beci şi 2 holuri, garaj C2 din bolţari, acoperit cu tablă, magazie C3, grajd C4 şi magazie de cereale C5, situate pe terenul de 792 mp curţi construcţii, imobil înscris în Cartea funciară nr. 52 a localităţii CC. Donatarul şi-a rezervat un drept de habitaţie viageră asupra construcţiei C1 până la sfârşitul vieţii.

Prin cerere, reclamantul solicită pe calea acţiunii pauliene reglementate de art. 1562-1565 Cod civil, ca actele de donaţie menţionate să fie declarate inopozabile faţă de reclamant, întrucât au fost încheiate în frauda drepturilor sale, pârâtul creându-şi, prin înstrăinarea bunurilor, o stare de insolvabilitate, cu consecinţa punerii reclamantului în situaţia de a nu-şi putea realiza creanţa prin executare silită.

Instanţa a reţinut mai întâi că admisibilitatea acţiunii revocatorii (pauliene) presupune îndeplinirea cumulativă a patru condiţii, desprinse din dispoziţiile art. 1562 Cod civil: (1) actul atacat să-i fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că prin acel act debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; (2) frauda debitorului, constând în aceea că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; (3) creditorul să aibă o creanţă certă; (4) complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, constând în aceea că terţul a cunoscut că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.

În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa a considerat că aceasta este îndeplinită în speţă, în condiţiile în care, prin ieşirea din patrimoniul pârâtului debitor a bunurilor imobile de valoare, acesta şi-a creat o stare de insolvabilitate. Din adresa 6753/18.09.2014 emisă de Primăria CC, s-a comunicat executorului judecătoresc faptul că debitorul a înstrăinat la 31.07.2013 respectiv la 21.08.2013, bunurile imobile aflate în proprietatea acestuia.

Sunt neîntemeiate susţinerile pârâtului în sensul că nu este îndeplinită condiţia insolvabilităţii, întrucât ar avea venituri din pensie pe care reclamantul le-ar putea executa. Condiţia menţionată este întrunită atunci când activul debitorului, la momentul introducerii acţiunii, nu permite creditorului să obţină plata integrală din cauza actului fraudulos încheiat de debitor. De asemenea, admisibilitatea acţiunii revocatorii nu presupune ca starea de insolvabilitate pe care şi-a creat-o debitorul să fie totală, absolută, fiind suficient să existe o insolvabilitate parţială, care nu-i permite creditorului să obţină întregul cuantum al creanţei.

Prin urmare, trebuie să se reţină că prin înstrăinarea imobilelor în discuţie pârâtul debitor  şi-a creat o stare de insolvabilitate.

Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, constând în frauda debitorului, pârâtul fiind în mod evident conştient că prin înstrăinarea bunilor imobile şi-a creat o stare de insolvabilitate, punând reclamantul în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa prin executare silită asupra bunurilor lor. Din cronologia evenimentelor rezultă indicii că pârâtul chiar a urmărit această finalitate, încheind actul atacat pentru a sustrage bunurile de la previzibila urmărire silită pe care ar fi declanşat-o reclamantul. În acest sens, se observă că hotărârea ce constată creanţa reclamantului a rămas irevocabilă la 12.06.2013, iar la 31.07.2013 respectiv 21.08.2013 au fost întocmite contractele a căror inopozabilitate se solicită a fi constatată.

Şi cea de-a treia condiţie este în mod evident îndeplinită, reclamantul având împotriva pârâtului o creanţă certă, recunoscută prin sentinţa civilă nr. 3080/02.11.2012 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul X/232/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 625/12.06.2013 a Tribunalului Dâmboviţa.

În ce priveşte cea din urmă condiţie – complicitatea la fraudă a terţilor, instanţa reţine că această cerinţă este specificată exclusiv în privinţa contractelor cu titlu oneros. În cazul de faţă fiind întocmite acte cu titlu gratuit, legea consideră că frauda debitorului este suficientă, întrucât terţii au de apărat un avantaj patrimonial gratuit, spre deosebire de creditor care are de evitat un prejudiciu.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii arătând că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive instanţa de fond face o apreciere greşită asupra dispoziţiilor legale deoarece reclamantul nu este creditor al pârâtului CC iar contractul de cesiune de creanţă nu produce nici un efect faţă de acesta, astfel că apreciază că reclamantul nu are calitate procesuală activă faţă de cele două acte invocate.

Au mai arătat că reclamantul nu putea cumpăra creanţa în sumă de 40.561 lei deoarece această creanţă nu exista la data de 15.11.2011, aceasta fiind consfinţită la data de 12.06.2013 prin rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 3080/2.11.2012 şi au invocat prevederile art. 1578 din Noul Cod civil, ori aplicând aceste prevederi, este de reţinut faptul că reclamantul nu a făcut dovada acceptării sau comunicării scrise a cesiunii către debitor, chiar dacă instanţa de judecată a pronunţat deja încheierea de admitere a încuviinţării procedurii de executare silită, nu înseamnă că aceasta a verificat integral legalitatea actelor înfăţişate de executorul judecătoresc, ori în procedura de încuviinţare a executării silite sunt prevăzute, limitativ, atribuţiile instanţei, într-o procedură simplificată şi necontencioasă, astfel în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, cesiunea de creanţă nu produce niciun efect, contractul îşi produce efectele doar între părţile cesiunii, nu şi faţă de debitorul cedat, care reprezintă un terţ specific al cesiunii de creanţă, prin urmare, întrucât reclamantul CC nu face dovada calităţii de creditor fată de debitorul cedat CC, consideră ca nu are calitate procesuală.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, au arătat că instanţa de fond în mod netemeinic calculează termenul de un an de zile de la data la care creditorul a cunoscut prejudiciul cauzat prin actul atacat cu toate că trebuia să cunoască acest prejudiciu cu ocazia intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâţilor CC si CC.

Au mai arătat că stabilirea momentului începutului cursului prescripţiei extinctive, în condiţiile articolului sus enunţat, se face în funcţie de doua criterii: unul subiectiv - data cunoaşterii pagubei şi pe autorul ei şi unul obiectiv - data când păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, ori acest din urmă criteriu a fost stabilit de legiuitor pentru că s-a apreciat că nu ar fi just ca din neglijenţa celui îndreptăţit la repararea prejudiciului să se amâne momentul la când începe să curgă termenul de prescripţie, păgubitul trebuie să depună stăruinţele necesare pentru a cunoaşte paguba şi pe autorul ei.

Au mai susţinut că în analiza criteriului subiectiv este de reţinut că de la naşterea dreptului de a cere executarea contractului de cesiune, 31.07.2012, şi până la formularea cererii de executare a trecut o perioadă de un an şi opt luni, că la 6 luni de la înregistrarea dosarului de executare şi până la emiterea acestei adrese s-a constatat faptul că bunurile au fost donate, în altă ordine de idei, de la data comunicării adresei executorului judecătoresc către reclamant şi până la formularea cererii au mai trecut nouă luni de zile.

De asemenea, au mai susţinut că este de observat neglijenţa de care a dat dovadă reclamantul în punerea în executare a titlului executoriu pe care îl avea la îndemână, lăsând să treacă mult timp între actele de executare pentru recuperarea creanţei, de altfel, această neglijentă a reclamantului a caracterizat întreaga procedură execuţională, actele de executare fiind întocmite la intervale mari de timp, la limita împlinirii termenului de perimare, că în ceea ce priveşte criteriul obiectiv este de reţinut că prin încheierile emise de O.C.P.I. Dâmboviţa s-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâţilor CC şi CC, că prin îndeplinirea acestei formalităţi actele au devenit opozabile şi persoanelor care nu au participat la încheierea lor, în scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora, cum este şi cazul reclamantului din prezenta cauză.

Au mai susţinut că această cerinţă de formă a actului juridic - ce este obligatorie iar nu facultativă - se justifică prin ideea de protecţie a terţilor faţă de eventualele efecte prejudiciabile ale actelor juridice la încheierea cărora nu au participat, că de la data efectuării transcrierii, dreptul real al pârâţilor CC si CC a devenit opozabil erga omnes şi, prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, actul de atestare a proprietăţii se consideră a fi cunoscut şi de către reclamantă.

Prin urmare, raportat la criteriului obiectiv este de observat că termenul de prescripţie a început să curgă din luna august 2013 şi s-a împlinit in luna august 2014.Cum prescripţia extinctivă urmăreşte sancţionarea creditorului neglijent şi cum eficienţă are criteriul obiectiv, urmează sa constataţi prescris dreptul la acţiune al reclamantului în solicitarea de desfiinţare a contractelor de donaţie.

Totodată, au susţinut că, pe fondul cauzei instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii întrucât dreptul creditorilor de a recurge la o astfel de acţiune este reglementat de art. 1562 Cod civil, potrivit căruia ei pot să atace actele viclene făcute de debitori în prejudiciul drepturilor lor, că acţiunea revocatorie are un caracter subsidiar, că ea este justificată numai în ipoteza în care creditorul nu-şi poate realiza creanţa împotriva debitorului, dat fiind că, prin actele frauduloase efectuate, acesta şi-a diminuat substanţial patrimoniul sau a devenit insolvabil, încât creanţa nu poate fi executată în întregime sau nici parţial şi că potrivit adresei comunicate de către executorului judecătoresc către reclamant rezultă că a fost emisă dispoziţie de poprire asupra pensiei debitorului CC la terţul poprit Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi că în speţă, apreciază că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii, întrucât la data încheierii contractelor, în evidenţele de carte funciară sau ale Oficiului Registrului Comerţului nu existau înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului sau menţiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat contractul.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.10.2016 intimatul a solicitat respingerea apelului arătând că, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa în mod corect a statuat în sensul recunoaşterii calităţii sale procesuale active, această calitate de creditor a dobândit-o prin cesiunea de creanţă litigioasă, încheind la 31.07.2012 un contract de cesiune cu CC., ori această calitate i-a fost confirmată şi consolidată urmare a pronunţării hotărârii prin care apelantul pârât CC a fost obligat la plata sumei de 40.561 lei.

În ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, arată că dreptul la acţiune este legat de momentul cunoaşterii prejudiciului creat prin actul respectiv şi nu de momentul cunoaşterii actului în sine, că momentul subiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut de lege este identificat cu data la care creditorul a înţeles că actul respectiv a fost încheiat în frauda sa, cu intenţia scoaterii bunului pentru care s-a contractat din patrimoniul debitorului în vederea măririi ori creării stării de insolvabilitate sau cel puţin cu acceptarea acestei finalităţi. Astfel, practica judecătorească a decis ca în cazul acţiunii pauliene, termenul de prescripţie va începe să curgă din momentul în care creditorul a cunoscut efectiv paguba cauzată prin încheierea actului fraudulos, ori a solicitat să se constate că până la momentul când i s-a comunicat de către executorul judecătoresc că debitorul nu mai deţine bunuri în proprietate nu se poate reţine că ar fi cunoscut că respectivele acte de donaţie i-au adus prejudicii, astfel nu se poate aprecia că dreptul material la acţiune s-a născut anterior momentului la care a aflat că debitorul nu mai deţine bunuri în proprietatea sa, susceptibile de a fi executate silit şi de a conduce astfel la acoperirea creanţei, aşadar în mod corect judecătorul fondului a reţinut că momentul la care s-a născut dreptul la acţiune nu poate fi anterior datei de 30.01.2015 când s-a emis adresa de comunicare a stării de insolvabilitate a creditorului lor.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că soluţia este perfect legală în speţă fiind îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate a acţiunii, astfel în mod corect instanţa a dispus admiterea acţiunii, soluţia fiind legală şi temeinică.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de apel privind greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, tribunalul reţine că nu este întemeiat.

Astfel, conform art. 36 C.proc.civ. „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

Prin contractul de cesiune de creanţe nr. 401 din 31.07.2012 încheiat între Cabinetul Individual de Practician în Insolvenţă CC, în calitate de lichidator al CC. şi intimatul reclamant CC (f. 10-11) s-au vândut celui din urmă activele debitoarei conform procesului verbal al adunării creditorilor reprezentând creanţe pe care societatea le are de încasat de la debitori sau terţi, conform listei clienţilor şi debitorilor de la data de 15.07.2011.

Conform Listei clienţilor şi debitorilor societăţii din 15.07.2011 (f. 75), apelantul pârât CC figurează cu menţiunea „dosar X/232/09 circa 35.000 lei debit şi daune, dosar suspendat de instanţa Găeşti, repunere de către avocat”.

Potrivit înscrisului denumit „Situaţia creanţelor cesionate de CIPI CC către CC” (f. 77), la poziţia nr. 27 apare CC cu nr. de dosar X/232/2009.

Însă, deşi intitulat contract de cesiune de creanţe, în fapt între părţi a fost încheiată, în ceea ce priveşte creanţa în cauză, o cesiune de creanţe litigioase, aspect ce reiese din faptul că, la momentul intervenirii cesiunii, în raport de litigiul ce făcea obiectul dosarului nr. X/232/2009, creanţa avea un astfel de caracter conform art. 1653 alin. 3 Cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 3080 din 02.11.2012, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. X/232/2009 (f. 12-14), apelantul pârât CC a fost obligat la plata către CC. a sumei de 40.561 lei.

Aşadar, nu există nici o îndoială cu privire la transmiterea creanţei împotriva apelantului pârât către intimatul reclamant, fiind totodată îndeplinită, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, condiţia prevăzută de art. 1572, în sensul că fiind un caz de cesiune a unei creanţe viitoare, actul cuprinde elementele care permit identificarea creanţei cedate.

În raport de dispoziţiile art. 39 alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale iar efectele hotărârii se produc de drept şi împotriva succesorului cu titlu particular.

Prin urmare, creanţa litigioasă, al cărui cuantum nu era clar cunoscut la momentul cesiunii, a fost stabilită în mod clar prin sentinţă, consolidându-se astfel dreptul intimatului reclamant din al cărui patrimoniu creanţa face parte.

Pe de altă parte, lipsa comunicării cesiunii de creanţă nu face ca aceasta să filele lipsită de efect, aşa cum pretind apelanţii.

Astfel, conform art. 1578 alin. 1 lit. b şi alin. 2 Cod civil debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului, înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul neputându-se libera decât plătind cedentului.

Potrivit art. art. 1578 alin. 3-5 Cod civil  atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii, iar până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata, comunicarea cesiunii neproducând efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.

Ori, în cauză, având în vedere executarea silită în desfăşurare, precum şi litigiul de faţă, nu se poate considera că nu a fost comunicată debitorului dovada scrisă a cesiunii.

În ceea ce priveşte motivul de apel privind greşita respingere a excepţiei prescripţiei, tribunalul reţine că nu este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1564 Cod civil dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune [revocatorie n.n.] se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Prin urmare, data de început se raportează, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, la momentul cunoaşterii de către creditor a prejudiciului produs din act şi nu de la data cunoaşterii actului în sine.

Cum prejudiciul constă în imposibilitatea de recuperare a creanţei din cauza lipsei bunurilor din patrimoniul debitorului, în mod corect a concluzionat prima instanţă că acesta a fost cunoscut de intimatul reclamant la momentul la care executorul i-a comunicat prin adresa emisă la data de 30.01.2015 faptul că debitorul şi-a înstrăinat bunurile mobile şi imobile al căror proprietar era.

Doar la acest moment creditorul putea cunoaşte prejudiciul constând în imposibilitatea, respectiv în diminuarea drastică a posibilităţilor de recuperare a creanţei, de vreme ce abia la acest moment acesta avea o imagine clară asupra întregului patrimoniu al debitorului.

În ceea ce priveşte motivul de apel privind neîndeplinirea condiţiilor acţiunii revocatorii, tribunalul reţine că nu este de asemenea întemeiat.

Astfel, faptul că a fost instituită măsura popririi asupra pensiei debitorului CC, nu este de natură să ducă la concluzia inadmisibilităţii acţiunii revocatorii, de vreme ce este reţinerile lunare sunt în sumă de 250 lei, ceea ce face ca plata datoriei să se poată face doar într-un interval de timp foarte lung, de aproximativ 15 ani. Ori, în aceste condiţii, este evidentă prejudicierea reclamantului, respectiv naşterea stării de insolvabilitate a debitorului urmare a încheierii actelor de donaţie a căror revocare se solicită.

Totodată, tribunalul reţine că nu este necesară dovedirea complicităţii la fraudă a cocontractanţilor, având în vedere că actele a căror revocare se solicită sunt acte cu titlul gratuit, donaţii, iar această condiţie este prevăzută de dispoziţiile art. 1562 alin. 2 Cod civil, numai pentru actele cu titlu oneros.

De altfel, în raport de relaţiile de rudenie existente între donatar şi donatari, este lesne de presupus că aceştia din urmă cunoşteau că faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.

Pentru aceste motive, apreciind că motivele de apel nu sunt întemeiate, sentinţa apelată fiind legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 480 C.proc.civ., va respinge ca nefondat apelul şi va păstra sentinţa civilă apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanţii – pârâţi: CC şi CC, ambii domiciliaţi în CC şi CC, domiciliată în CC, împotriva sentinţei civile nr. 936/10.06.2016, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. X/232/2015, în contradictoriu cu intimatul – reclamant CC, domiciliat în CC.

Păstrează sentinţa civilă apelată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 01.02.2017.

Domenii speta

Spete similare