Uzucapiune. Cheltuieli de judecată

Deşi cererea reclamantei, la fond, a fost admisă în parte, tribunalul constată că toate cheltuielile făcute de reclamantă puteau fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi reduse (expertizele şi onorariul de avocat). Tribunalul constată că, indiferent dacă acţiunea a fost admisă în tot sau în parte, aceste cheltuieli au fost necesare, au avut un cuantum rezonabil şi puteau fi acordate integral. În plus, cum în calea de atac, acţiunea reclamantei a fost admisă integral, cu atât mai mult, cheltuielile trebuiau acordate integral.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2016:009.001332

DOSAR NR.  X/232/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA - SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1332

Şedinţa publică din data de 15.12.2016

Instanţa constituită din:

Preşedinte: CC

Judecător: CC

Grefier: CC

Pe rol fiind judecarea apelurilor civile promovate de apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC, şi de apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 746/04.05.2016 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2014, cauza având ca obiect uzucapiune.

Apelul declarat de apelanta-pârâtă CC este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, iar apelul declarat de apelanta-reclamantă CC este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 455/2006.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, şi apărătorul apelantei-pârâte CC, avocat CC, conform împuternicirii avocaţiale seria DB nr. 203306/2016 (fila 7).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care prezintă pe scurt obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, după care:

Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, depune la dosar împuternicirea avocaţială seria DB nr. 208546/2016.

Instanţa pune în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei.

Apărătorii părţilor arată că Tribunalul Dâmboviţa este competent să soluţioneze cauza.

Tribunalul verificând din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială constată că este competent să soluţioneze prezentul litigiu, conform art. 131, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanţa pune în discuţie estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorii părţilor estimează durata la 2 luni.

Instanţa pune în discuţie probatoriul.

Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită instanţei să dispună efectuarea unui supliment la raportul de expertiză sau emiterea unei adrese la expert pentru a preciza dacă pe suprafaţa de teren de 1.472 mp. există morminte. Susţine că a depus la dosar planşe foto în care se observă morminte, dar apreciază că se impune să existe şi o opinie a expertului care să ateste dacă mormintele există acolo de mai mult timp sau sunt recente.

Apărătorul apelantei-pârâte CC, avocat CC, este de acord cu solicitarea apărătorului părţii adverse, întrucât acesta a fost motivul pentru care prima instanţă a respins în parte acţiunea, respectiv că mormintele sunt mai noi.

Tribunalul apreciază că nu se impune completarea raportului de expertiză, întrucât la instanţa de fond s-au administrat suficiente probe, această probă nefiind utilă soluţionării cauzei, raportat la prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă, drept pentru care respinge această cerere a apărătorului apelantei-reclamante. Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 238 din Codul de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 1 zi.

Tribunalul constată că nu mai sunt cereri de formulat şi nici alte incidente de soluţionat; în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra apelului şi acordă cuvântul apărătorilor părţilor asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă.

Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită instanţei să admită apelul, să modifice în parte sentinţa apelată în sensul admiterii acţiunii şi pentru suprafaţa de teren de 1.472 mp., întrucât şi cu privire la aceasta s-a făcut dovada uzucapiunii de lungă durată.

Susţine că imaginile surprinse în planşele foto pe care le-a depus la dosarul cauzei provin din partea nouă a cimitirului pe care află morminte dinaintea anului 1990.

În concluzie, solicită admiterea cererii de apel şi modificarea în parte a sentinţei apelate, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul apelantei-pârâte, avocat CC, solicită admiterea apelului formulat de apelanta-reclamantă, conform susţinerilor din cuprinsul întâmpinării, întrucât şi această suprafaţă de teren aparţine bisericii.

Tribunalul acordă cuvântul apărătorilor părţilor asupra apelului formulat de apelanta-pârâtă.

Apărătorul apelantei-pârâte, avocat CC, pune concluzii de admitere a cererii de apel.

Apărătorul apelantei-reclamante, avocat CC, solicită respingerea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă.

Tribunalul consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei şi declară închise dezbaterile în apel, reţinând cauza în deliberare şi pronunţare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelurilor civile de faţă:

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 septembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr.X/232/2014 instanţa a dispus disjungerea cauzei în ce priveşte capetele de cerere nr.2, 3, 4, 5 şi 6, privind reclamantele CC, CC, CC, CC şi CC, formarea a cinci dosare noi care s-au repartizat aleatoriu, dosarul nr.X/232/2014 având ca reclamantă CC fiind repartizat completului C1, la data de 26.09.2016.

La data de 24.07.2014 CC, prin reprezentant legal-CC, a formulat o precizare a acţiunii, în contradictoriu cu pârâta CC, solicitând instanţei să se constate dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului intravilan – cimitir, în suprafaţă de 10.683 mp situat în CC, identificat şi delimitat, conform raportului de expertiză care urmează să fie administrat în cauză.

În cererea precizatoare depusă la data de 24.07.2014 s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului intravilan-cimitir, in suprafaţa de 10.683 mp., cu vecinatatile:N-CC, CC, CC, CC, CC, E-DS, S-DS, V-şcoala, precum si constatarea dreptului de proprietate, prin accesiune asupra construcţiilor:C1- Parohie, suprafaţa construibila, 200 mp., C2- Clopotniţa, 10 mp., C3-Magazie, 29 mp, imobile situate in CC.

Prin sentinţa civilă nr. 746/04.05.2016 Judecătoria Găeşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta CC, în contradictoriu cu pârâta CC, prin primar, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de lungă durată, cu privire la suprafaţa de 9699 mp. teren intravilan aferent cimitirului situat în CC, suprafaţă identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert CC, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliara asupra construcţiilor, respectiv Corp Biserică, suprafaţa construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotniţa, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si  spaţiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, identificate in rapoartele de expertiza întocmite de expertii CC, CC şi a obligat pârâta, prin primar, la plata către reclamantă, prin preot paroh, a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta are în posesie terenul aferent cimitirului parohial, primul act oficial din care rezulta ca cimitirul este al Bisericii, fiind Registrul de Înmormântări din anul 1879, că CC a luat fiinţa in anul 1892, când s-a construit biserica, aflata în curtea cimitirului, că potrivit registrului de inventar din anul 1969, cimitirul figurează în inventarul CC, iar în dreptul rubricii, mod de dobândire a terenului, apare donaţie de la enoriasi-1892-fara acte şi că în procesul verbal întocmit la data de 14.06.1941 de către CC se face vorbire de Inventarul de avere mobila, proprietatea comunei, in care sunt menţionate suprafaţa clădită a bisericii din CC si terenul aferent din jurul bisericii.

S-a mai reţinut din declaraţiile martorilor CC, CC, CC că aceştia au cunoştinţa de existenta cimitirului vechi, a extinderii acestuia, CC făcând menţiuni si cu privire la faptul ca in anul 1892 s-a construit si o biserica, cu contribuţia CC si a enoriaşilor.

Practic, disputa, dintre parohie şi primărie cu privire la situaţia juridică a terenului a început în anul 2008, fiind determinată de introducerea taxei de concesionare a locurilor de veci percepută de către biserică, prin preotul paroh, fapt ce rezultă din corespondenţa purtată de cele două instituţii.

Instanţa de fost a reţinut că dreptul de proprietate asupra terenului nu este înscris în cartea funciară, aşa cum rezultă din certificatul nr.63652/20.08.2014 emis de OCPI Dâmboviţa, că potrivit art.181 din Decretul nr.233/1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., fiecărei parohii rurale i s-a recunoscut dreptul de proprietate cu privire la un cimitir pentru îngroparea morţilor, sub supravegherea şi administrarea preotului paroh şi a consiliului parohial, că actualul Statul al B.O.R. recunoscut prin H.G. nr.53/2008 păstrează aceeaşi reglementare în art.186, potrivit căruia „Fiecare parohie şi mănăstire are dreptul să deţină sau să înfiinţeze cel puţin un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei sau a mânăstirii. Cimitirele parohiale şi mânăstireşti, ca bunuri sacre destinate exclusiv şi direct cultului, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate” dar că potrivit art. III pct 10 din Anexa la Legea nr.213/2008, cuprinzând lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, cimitirele orăşeneşti şi comunale aparţin domeniului public al oraşelor şi comunelor, însă este vorba de acele cimitire înfiinţate de către autorităţile locale, deoarece altfel dispoziţia legală ar avea efectul unei exproprieri cu privire la cimitirele parohiale deja aflate în patrimoniul parohiilor şi administrate de acestea.

De altfel, includerea cimitirelor săteşti în Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al CC, publicat în Monitorul Oficial nr.276 bis din 24.04.2002 a fost rezultatul unei erori, corectată prin abrogarea ulterioară a poziţiilor din Anexă referitoare la cimitire, prin H.G. nr.1975/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr.1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiului Târgovişte, al oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa.

Din înscrisurile depuse la dosar şi depoziţiile martorilor prima instanţă a reţinut că suprafaţa de teren aferentă cimitirului, pe care se află amplasate mormintele, identificată şi prin raportul de expertiza, întocmit in cauza de expert CC., este de 9699 mp., se află în posesia parohiei de mai bine de 100 de ani, astfel că, la data publicării în Monitorul Oficial din anul 2002 a listei bunurilor aparţinând domeniului public al CC ce include şi cimitirele parohiale, termenul de prescripţie achizitiva necesar uzucapiunii de 30 de ani era deja împlinit şi nu se pune problema întreruperii cursului prescripţiei.

De asemenea, s-a reţinut că suprafaţa de teren pentru care se invocă uzucapiunea de lungă durată nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, nefiind inclusă în titlul de proprietate nr.97997/2003 emis reclamantei pentru alte suprafeţe de teren, că terenul in litigiu a fost stăpânit de reclamantă continuu, public, sub nume de proprietar şi nu a fost tulburată de nimeni în exercitarea posesiei, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi că potrivit art.1847 Cod civil, aplicabil în raport de data de început a termenului de prescripţie achizitivă, conform art.201 din Legea nr.71/2012, pentru a fi utilă în sensul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia exercitată trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt îndeplinite cele două condiţii impuse de lege extrase din textele legale sus– menţionate, pentru a fi aplicabilă instituţia juridică a uzucapiunii de 30 de ani, respectiv: existenţa unei posesii utile, neviciate, adică a unei posesii continue, netulburate, publice şi neechivoce şi exercitarea acestei posesii timp de 30 de ani. Caracterul public al posesiei reiese din însăşi natura obiectului litigiului care împiedică exercitarea unei posesii pe ascuns iar caracterul neechivoc al posesiei este susţinut de prezumţia relativă de neprecaritate instituită de art. 1854 Cod civil. Cu privire la condiţia exercitării neîntrerupte a posesiei timp de 30 de ani, fiind dovedit momentul începerii posesiei, în urmă cu peste 100 de ani, reclamanta beneficiază de prezumţia relativă de continuitate stabilită de art. 1850 Cod civil, potrivit căreia posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat tot timpul intermediar.

Pârâta nu au făcut proba contrară, nefiind concludent că şi autorităţile locale au contribuit la întreţinerea cimitirului, aşa cum a reieşit din depoziţiile martorilor, câtă vreme revine acestor autorităţi obligaţia legală de a sprijini unităţile de cult, aşa cum rezultă din art. 185 al Statutului B.O.R. aprobat prin HG nr.53/2008.

În concluzie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a exercitat o posesie utilă, neîntreruptă publică şi sub nume de proprietar asupra imobilului, obiect al litigiului, pe un termen mai lung de 30 de ani, însă nu a reţinut întreaga suprafaţă de teren care se compune din curte biserică cimitir vechi si nou, ci doar suprafaţa cimitirului vechi, care a fost posedată peste 30 de ani, pe suprafaţa respectiva fiind si construcţiile menţionate in precizarea acţiunii, identificate, de asemenea in raportul de expertiză efectuat in cauză, respectiv Corp Biserică, suprafaţa construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotniţa, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si  spaţiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, pentru care sunt incidente disp.art.494 Cod civ.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta CC prin primar cât şi  reclamanta CC.

În cuprinsul cererii de apel formulată de pârâta CC prin primar aceasta a solicitat modificarea în parte a sentinţei civile atacate, susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că cererea a fost admisă doar în parte, astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin cererea de apel formulată de  reclamanta CC, aceasta a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că soluţia şi motivarea primei instanţe sunt combătute de mai multe înscrisuri, respectiv de  autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 46/23.03.1972 emisă de Consiliul Popular Judeţean Dâmboviţa- Comitetul Executiv, care a fost  emisă pentru împrejmuirea cimitirului şi a bisericii parohiale, procesul-verbal din data de 27 mai 1975, care atestă efectuarea lucrării de împrejmuire a cimitirului şi a bisericii, perimetrul împrejmuirii fiind de 407 ml, suprafaţă ce corespunde cu cea rezultată din raportul de expertiză CC, adresa nr. 7508/07.09.2016 emisă de CC, prin care se precizează că suprafaţa de 1472 mp face corp comun cu suprafaţa de 9699 mp şi se menţionează că cimitirul în suprafaţă de 11171 mp este îngrădit pe toate laturile, iar planul cadastral din 1987 la care face referire expertul, nu există în cadrul Primăriei.

A mai arătat apelanta că pe suprafaţa de 1472 mp se aflau morminte anterior anului 1990, aşa cum reiese şi din planşele foto depuse în susţinerea apelului, astfel că, apreciază că în mod eronat instanţa de fond a admis acţiunea numai în parte, pentru suprafaţa de 9699 mp deşi erau îndeplinite condiţiile pentru a uzucapa inclusiv pentru diferenţa de 1472 mp.

Apelanta-reclamantă CC a formulat şi întâmpinare faţă de apelul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat, apreciind că la momentul acordării cheltuielilor de judecată instanţa de fond a avut în vedere atitudinea pârâtei pe parcursul întregului ciclu procesual, durata de soluţionare a fondului, complexitatea cauzei şi vastul probatoriu administrat.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine  că prin sentinţa civilă nr. 746/04.05.2016 pronunţată de către Judecătoria Găeşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta CC, în contradictoriu cu pârâta CC, prin primar, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiunea de lungă durată, cu privire la suprafaţa de 9699 mp. teren intravilan aferent cimitirului situat în CC, suprafaţă identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert CC, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliara asupra construcţiilor, respectiv Corp Biserică, suprafaţa construibilă, 222 mp.(biserica=208,50 mp. si centrala termica=13,50 mp., Corp Clopotniţa, 12,70 mp., Corp Capela-Magazie, 36,0 mp.(Capela=17,64 mp., birou= 11,16 mp. si  spaţiu depozitare=7,2 mp.), imobile situate in CC, identificate in rapoartele de expertiza întocmite de expertii CC, CC şi a fost obligată pârâta, prin primar, la plata către reclamantă, prin preot paroh, a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Mai reţine tribunalul că împotriva acestei sentinţe s-a declarant apel de către ambele părţi. Apelul reclamantei vizează exclusiv întinderea suprafeţei de teren pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune iar apelul declarant de pârâtă vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care instanţa de fond a obligat pârâta.

Cu privire la situaţia de fapt ce a generat litigiul de faţă, tribunalul reţine, ca şi instanţa de fond că apelanta reclamantă are în posesie terenul aferent cimitirului parohial, primul act oficial din care rezulta ca cimitirul este al Bisericii, fiind Registrul de Înmormântări din anul 1879. CC a luat fiinţa in anul 1892, când s-a construit biserica, aflata în curtea cimitirului iar potrivit registrului de inventar din anul 1969, cimitirul figurează în inventarul CC, iar în dreptul rubricii, mod de dobândire a terenului, apare donaţie de la enoriasi-1892-fara acte. În procesul verbal întocmit la data de 14.06.1941 de către CC se face vorbire de Inventarul de avere mobila, proprietatea comunei, in care sunt menţionate suprafaţa clădită a bisericii din CC si terenul aferent din jurul bisericii. Din declaraţiile martorilor CC, CC, CC audiaţi la instanţa de fond rezultă că aceştia au cunoştinţa de existenta cimitirului vechi, a extinderii acestuia, CC făcând menţiuni si cu privire la faptul ca in anul 1892 s-a construit si o biserica, cu contribuţia CC si a enoriaşilor. Disputa dintre parohie şi primărie cu privire la situaţia juridică a terenului a început în anul 2008, fiind determinată de introducerea taxei de concesionare a locurilor de veci percepută de către biserică, prin preotul paroh, fapt ce rezultă din corespondenţa purtată de cele două instituţii.

Cu privire la normele de drept aplicabile, acestea sunt analizate în detaliu de către instanţa de fond, motiv pentru care, instanţa de apel nu le va mai relua în analiza sa. Tribunalul se va mărgini la a constata că, prin probele administrate la instanţa de fond, reclamanta apelantă a făcut dovada că a uzucapat întreaga suprafaţă de teren cuprinsă între limitele îngrădirii identificate de expert pe teren. Din declaraţia martorului CC (fila 220 dosar fond) rezultă că extinderea cimitirului a avut loc în anul 1968, când au fost adăugaţi 2000 m.p. teren din terenul ce aparţinea, la acel moment, cooperativei agricole de producţie. De asemenea, conform declaraţiei martorului CC ( fila 224 -225) împrejmuirea terenului s-a făcut pe timpul comuniştilor. Instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei, a ţinut cont de faptul că în prezent, pârâta CC a realizat o modernizare a unei porţiuni de cimitir pe care martorii au identificat-o ca fiind cimitirul nou. Expertul CC, cu ocazia efectuării expertizei, a identificat suprafaţa împrejmuită ca având 11171 m.p. şi a precizat expres că, la data de 15.09.2015 sunt morminte şi pe suprafaţa de 1472 m.p. pentru care instanţa de fond nu a admis acţiunea. A mai precizat expertul că cimitirul şi curtea bisericii formează un singur amplasament, concluzionând că întreaga suprafaţă de 11171 face obiectul uzucapiunii. De altfel, tribunalul, analizând schiţa terenului de 11171 m.p. trage aceeaşi concluzie întrucât, dacă ar fi vorba doar de suprafaţa de 9699 m.p., terenul ar avea pe una dintre laturi o formă extrem de neregulată, sub forma unei linii în zig-zag.

În plus, tribunalul constată că, adunând laturile exterioare ale terenului în suprafaţă de 11171 m.p., conform dimensiunilor arătate de expert pe schiţă, rezultă un diametru exterior de aproximativ 407 m.l., situaţie ce corespunde celor reţinute în procesul verbal din data de 27 mai 1975 ce conţine recepţia lucrării de împrejmuire a cimitirului, proces verbal unde se precizează că perimetrul împrejmuirii executate a fost de 407 m.l..

În concluzie, faţă de toate aceste considerente şi ţinând cont şi de poziţia CC din apel, tribunalul urmează a admite apelul reclamantei şi a constata că aceasta a uzucapat întreaga suprafaţă de teren aferentă bisericii, astfel cum suprafaţa a fost identificată de către expertul CC prin lucrarea efectuată.

Cu privire la apelul declarat de către apelanta pârâtă CC, tribunalul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Deşi cererea reclamantei, la fond, a fost admisă în parte, tribunalul constată că toate cheltuielile făcute de reclamantă puteau fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi reduse. Astfel, reclamanta nu a plătit taxă de timbru, fiind scutită prin lege de plata unei astfel de taxe, motiv pentru care nici pârâta nu a fost obligată la vreo sumă cu acest titlu. Singurele cheltuieli la care a fost obligată pârâta au fost cele privind expertizele şi onorariul de avocat. Tribunalul constată că, indiferent dacă acţiunea a fost admisă în tot sau în parte, aceste cheltuieli au fost necesare, au avut un cuantum rezonabil şi puteau fi acordate integral. În plus, cum în calea de atac, acţiunea reclamantei a fost admisă integral, cu atât mai mult, cheltuielile trebuiau acordate integral. Drept urmare, apelul declarat de către CC, apel ce vizează exclusiv cheltuielile de judecată, urmează a fi respins.

Tribunalul urmează a lua act că, în calea de atac a apelului, apelanta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC, împotriva sentinţei civile nr. 746/04.05.2016 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2014 în contradictoriu cu apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC.

Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă CC, cu sediul în CC, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei civile nr. 746/04.05.2016 pronunţată de Judecătoria Găeşti, în dosarul nr. X/232/2014 în contradictoriu cu apelanta-pârâtă CC, reprezentată legal prin primar, cu sediul în CC.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în totalitate cererea de chemare în judecată.

Constată dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafaţa de 11.171 mp. teren, în loc de 9.699 mp., suprafaţă identificată în raportul de expertiză CC şi în schiţa anexă.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.

Ia act că apelanta-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.12.2016

Domenii speta

Spete similare