Partaj. Urmărirea silită.

Creditorii personali ai unui debitor codevălmaşi (soţi) ori coproprietari nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Până la soluţionarea partajului prin hotărâre judecătorească definitivă, urmărirea silită a imobilului este de drept suspendată.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000148

Dosar nr.X/315/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA - SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA NR.148

Şedinţa publică din data de 15.02.2017

Instanţa constituită din:

Preşedinte : CC

Judecător : CC

Grefier : CC

Pe rol fiind pronunţarea apelului civil declarat de apelanţii pârâţi CC şi CC, ambii cu domiciliul în CC, împotriva sentinţei civile nr.1334/29.03.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr.X/315/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CC, cu sediul în CC, prin reprezentant convenţional CC SPRL, cu sediul profesional în CC, unde se solicită a fi comunicate şi actele de procedură şi înscrisurile, dosarul având ca obiect „partaj judiciar”.

Apelul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.922.71 lei, conform chitanţei seria 65342/2016 DAPPP nr.1231852(108) din 24.11.2016. 

Prezenţa, dezbaterile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din 08.02.2017, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa în aceeaşi componenţă a amânat pronunţarea la data de 15.02.2017,  când a pronunţat următoarea decizie.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 25.09.2014 sub dosar nr.X/315/2014, reclamanta CC a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CC şi CC, partajarea bunului imobil situat în CC, aflat în coproprietatea debitorului CC şi a soţiei sale CC. Se solicită şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.

În motivare s-a menţionat că între CC SRL, în calitate de împrumutat şi reclamantă în calitate de creditor, s-a încheiat contractul de credit bancar nr.TAR1/5/2009/ 02.07.2009 cu actele adiţionale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 şi contractul de fidejusiune din 29.06.2011, precum şi contractul de fidejusiune din 29.06.2012, pârâtul CC având calitatea de garant fidejusor al împrumutatului CC SRL.

La momentul încheierii contractului de credit nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 au fost semnate condiţiile speciale de finanţare şi garantare împreună cu actele adiţionale încheiate la aceste condiţii, cât şi condiţiile generale amendate cu actele adiţionale, înscrisurile reprezentând voinţa părţilor.

La data de 29.06.2011 s-a încheiat contractul de fidejusiune între reclamantă şi pârâtul CC, în calitate de fidejusor al împrumutatului CC SRL, iar la data de 29.06.2012 s-a mai încheiat un nou contract de fidejusiune între aceleaşi părţi, dată fiind prelungirea prin acte adiţionale a perioadei de utilizare a liniei de credit în sumă de 50.000 lei acordată CC SRL.

Ca urmare a neachitării creditului de către CC SRL, reclamanta a demarat procedura executării silite împotriva acestei societăţi la data de 29.10.2013 pentru recuperarea creanţei în valoare de 43.657,17 lei la care se vor adăuga dobânzile şi penalităţile ce se vor calcula până la data recuperării creanţei, precum şi cheltuielile ocazionate de executarea silită. Astfel a fost deschis dosarul de executare silită nr.856/2013 al BEJ CC împotriva debitoarei CC SRL.

În aceeaşi zi de 29.10.2013 reclamanta a formulat cerere de executare silită pentru aceleaşi sume şi împotriva fidejusorului CC, formându-se dosarul de executare silită nr.867/2013 al BEJ CC împotriva debitorului fidejusor CC.

La art.4 din contractul de fidejusiune se arată că în cazul neexecutării de către împrumutat a obligaţiilor asumate prin contract, banca are dreptul să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea acestor obligaţii. Prin acelaşi contract, fidejusorul a renunţat în mod expres la beneficiul de diviziune şi de discuţiune, precum şi la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei băncii de urmărire a sumelor datorate.

În urma verificărilor la registrul de carte funciară s-a constatat că pârâtul debitor fidejusor CC deţine în coproprietate devălmaşă cu soţia lui, pârâta CC imobilul situat în CC.

Conform art.817 alin.1 Ncpc reclamanta solicită partajarea bunului comun antemenţionat în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 cu actele adiţionale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 şi contractul de fidejusiune din 29.06.2011, precum şi contractul de fidejusiune din 29.06.2012.

Prin sentinţa civilă nr.1334/29.03.2016, Judecătoria Târgovişte a admis acţiunea formulată de reclamanta CC în contradictoriu cu pârâţii CC şi CC, a constatat că pârâţii sunt copărtaşi asupra imobilului situat în CC, cu o cotă de ½ fiecare, a dispus ieşirea din indiviziune a pârâţilor cu privire la imobilul situat în CC prin atribuirea în natură a acestui imobil către pârâtul CC, a obligat pârâtul CC la plata în favoarea pârâtei CC a unei sulte în cuantum de 29.700 euro (plătibil în lei la cursul euro de la data plăţii), reprezentând contravaloarea a ½ din valoarea imobilului situat în CC, a obligat pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.793,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A  reţinut instanţa de fond că la data de 02.07.2009 între reclamanta CC (devenită CC) şi CC SRL s-a încheiat un contract de credit nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 (fl.7-30) pentru suma de 50.000 lei, garant fiind pârâtul CC. Ulterior s-au mai încheiat actele adiţionale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 (fl.31-83).

La data de 29.06.2011 s-a încheiat contractul de fidejusiune între reclamantă şi pârâtul CC, în calitate de fidejusor al împrumutatului CC SRL (fl.87-88), iar la data de 29.06.2012 s-a mai încheiat un nou contract de fidejusiune între aceleaşi părţi (fl.84-86), dată fiind prelungirea prin acte adiţionale a perioadei de utilizare a liniei de credit în sumă de 50.000 lei acordată CC SRL.

La art.4 din contractul de fidejusiune se arată că în cazul neexecutării de către împrumutat a obligaţiilor asumate prin contract, banca are dreptul să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea acestor obligaţii. Prin acelaşi contract, fidejusorul a renunţat în mod expres la beneficiul de diviziune şi de discuţiune, precum şi la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei băncii de urmărire a sumelor datorate.

 Întrucât CC SRL nu şi-a achitat creditul, reclamanta a demarat procedura executării silite atât împotriva acestei societăţi, la data de 29.10.2013, pentru recuperarea creanţei în valoare de 43.657,17 lei, fiind deschis dosarul de executare silită nr.856/2013 al BEJ CC, cât şi împotriva debitorului fidejusor, pârâtul CC, formându-se dosarul de executare silită nr.867/2013 al BEJ CC.

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Dâmboviţa sub nr.10882/20.07.1995 (fl.104-105) şi Ordinului Prefectului nr.1181/27.05.2010 (fl.106) cu privire la cota parte de teren (sol) de 33/352 mp, teren aferent CC, pârâţii sunt proprietarii imobilului apartament nr.13 situat în CC, bun dobândit de părţi în timpul căsătoriei, fiind aşadar proprietate comună codevălmaşă.

Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.1 C.fam., aplicabil bunurilor imobile dobândite anterior datei de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului Cod Civil) prin prisma dispoziţiilor art.33 din Legea nr.71/2011, "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, iar potrivit alin.2 „calitatea de bun comun nu trebuie dovedită”. Totodată, potrivit art.339 Ncc, aplicabil bunurilor imobile dobândite ulterior datei de 01.10.2011, „bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor”, iar potrivit art.343 alin.1 C civ „calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.” Art.357 alin.2 teza finală C civ instituie o prezumţie cu privire la contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune, statuând că „până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.”

Raportând situaţia de fapt reţinută la textele de lege anterior redate, instanţa constată că bunul imobil mai sus arătat reprezintă bun comun al soţilor pârâţi, fiind dobândit în timpul căsătoriei. În privinţa contribuţiei acestora la dobândirea bunurilor, instanţa arată că, de vreme ce în cauză nu s-a făcut dovada contrară, este pe deplin operabilă prezumţia instituită de lege în sensul că soţii au avut o contribuţie egală. În consecinţă, reţine instanţa că pârâţii au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de ½ fiecare, bunul imobil antemenţionat.

Potrivit art.819 alin.1 Ncpc „creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora”.

Dat fiind faptul că reclamanta este creditor personal al pârâtului CC, în mod corect aceasta a solicitat partajul bunurilor comune ale soţilor pârâţi în vederea satisfacerii creanţei sale.

Reclamanta a evaluat imobilul la suma de 59.400 euro, aşa cum a rezultat din raportul de evaluare din 14.06.2010 (fl.131-161), valoare la care a şi timbrat acţiunea. La interogatoriul luat din oficiu pârâtei CC (fl.228) aceasta a apreciat că valoarea imobilului nu poate fi de 42.00 euro (la cât evaluase iniţial reclamanta care a şi timbrat iniţial acţiunea la această valoare, ulterior completând timbrajul), ci este de cel puţin 50.000 euro, adică în mod evident peste 5.000 euro.

La termenul din data de 01.03.2016 pârâta prin apărător nu a mai avut de făcut vreo altă cerere, concluzionându-se că este de acord cu evaluarea de 59.400 euro, cu atât mai mult cu cât chiar apărătorul pârâţilor a tot invocat faptul că deşi reclamanta a precizat că a evaluat imobilul conform raportului de evaluare întocmit cu ocazia acordării împrumutului, valoarea indicată a fost de 42.000 euro în loc de 59.400 euro, aşa cum reieşea din raportul antemenţionat. De altfel reclamanta a şi completat timbrajul până la valoarea de 59.400 euro. Cu toate acestea, abia la concluziile pe fond apreciază că imobilul este evaluat la o valoare foarte mare, însă anterior nu a făcut nici o precizare în acest sens, ci dimpotrivă, întreaga atitudine procesuală a fost în sensul că este de acord cu valoarea de 59.400 euro.

Având în vedere cele anterior arătate, instanţa a luat act de valoarea de 59.400 euro a imobilului, ea nefiind contestată sub nici o formă pe tot parcursul procesului de către pârâţi (în afară de concluziile pe fond).

În apărare, pârâţii au invocat faptul că imobilul nu poate fi partajat ca urmare a contractului de garanţie imobiliară autentificat la BNP CC sub nr.701/22.06.2010 (fl.241-245), contract însă încheiat între aceeaşi reclamantă CC (devenită CC) şi pârâta CC în calitate de debitor ipotecar şi pârâtul CC în calitate de garant ipotecar.

Aşadar reclamanta cunoaşte şi acest aspect care vizează acelaşi imobil şi aceiaşi pârâţi, astfel că, odată ce a formulat prezenta acţiune este evident că este de acord şi cu partajarea imobilului ce este grevat de ipotecă tot în favoarea ei.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii CC şi  CC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie.

În motivarea cererii de apel se arată că reclamanta creditoare a solicitatat partajarea imobilului proprietatea comuna a paraţilor si atribuirea de cote de acestora in vederea executării paratului CC, fidejusor potrivit contractelor de fidejusiune semnate in 2011 si 2012. Contractele de fidejusiune s-au semnat ca urmare a incheierii contractului de credit nr. TAR 1/5/2009/02.07.2009.

Astfel in baza art. 817 alin. 1 CPC reclamanta a solicitat partajarea bunului comunj, imobil apartament situat la adresa din petitul cererii, in baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit si contractul de fidejusiune.

Desi au invederat instanţei ca intre parata CC si reclamanta a fost incheiat in anul 2010 un contract de garanţie imobiliara, in cadrul căruia parata are calitatea de debitor ipotecar, instanţa a apreciat ca reclamanta cunoaşte si acest aspect care vizează acelaşi imobil si este de acoord cu partajarea acestuia, imobil ipotecat tot in favoarea băncii.

Critica soluţia instanţei de fond si  solicita sa se reţină următoarele aspecte.

Contractul de credit a fost incheiat de paratul apelant in anul 2009, iar contractile de fidejusiune in anul 2011 si 2012.

Contractul de garanţie imobiliara a fost incheiat in anul 2010. Potrivit acestui contract incheiat de parata cu reclamanta-art. 5.2- debitorul ipotecar si garantul ipotecar nu vor vinde, greva, inchiria, demola, schimba sau dispune in alt mod de bunurile ipotecate fara consimţământul prealabil al băncii.

Totodată se stipulează la art. 6.2 ca daca debitorul ipotecar nu-si executa obligaţiile izvorâte din contract, Banca va putea incepe executarea silita asupra bunului ipotecat.

Potrivit textelor legale ipoteca este indivizibila. Ori in situaţia in care bunul este divizat (partajat), deoarece fiecare parte serveşte creanţei in intregul ei, creditorul este in drept sa se indrepte asupra oricăruia dintre proprietari pentru intreaga datorie.

Ipoteca asupra unui bun se constituie prin inscriere in cartea funciara.

In atare condiţii, la momentul încheierii contractului de fidejusiune, imobilul era ipotecat deja in favoarea băncii.

In aceste condiţii instanţa are a retine ca ipoteca este prioritara garanţiei personale.

In raport de datele incheierii contractelor si de lipsa verificărilor făcute de banca cu privire la imobilul in discuţie, obligaţie de verificare ce-i revenea potrivit prevederilor contractuale, solicită admiterea apelului, iar pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata.

Prin întîmpinarea formulată reclamanta CC a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că toate argumentele apelanţilor pârâţi sunt nefondate, neexistând prevedere legală care să interzică unui creditor personal să solicite instanţei de judecată partajarea unui bun comun în vederea recuperării creanţei sale; dacă ar fi să admitem acest argument, înseamnă că această garanţie instituită prin contractul de fidejusiune ar deveni iluzorie, în cazul în care obligaţiile asumate nu ar fi executate de fidejusor, creditorul nu ar avea la îndemână nici un demers legal pentru a putea recupera creanţa.

Este adevărat că ipoteca este prioritara garanţiei personale, dar acest aspectvizează doar punerea în executare a titlului executoriu, nefiind o condiţie de netemeinicie sau inadmisibilitate a acţiunii de partaj.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată apelul nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a disp.art.819 alin.1 Cod proc.civilă privitor la urmărirea silită a imobilelor ipotecate aflate în proprietatea comună a soţilor de către creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş, în raport de prezumţia comunităţii de bunuri comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei prevăzută în art.30 alin.1 Codul familiei, art.339 Cod proc.civilă şi art.357 alin.2 Cod proc.civilă.

Sunt neîntemeiate criticile apelanţilor pârâţi în sensul că, potrivit contractului de garanţie imobiliară încheiat în 22 iunie 2010 (f.241-245 dosar fond) pârâta CC în calitate de debitor ipotecar şi pârâtul CC în calitate de garant ipotecar, au constituit în favoarea Băncii CC SA o garanţie imobiliară asupra apartamentului nr.13 compus din 4 camere şi anexe, în municipiul CC, până la rambursarea împrumutului de 29.000 Euro acordat debitorului ipotecar prin contractul de credit banar din 2.VII.2009, modificat ulterior de mai multe ori, că aceştia şi-au asumat obligaţiile de a nu vinde, greva, închiria, demola, schimba sau dispune în alt mod de bunurile ipotecate fără consimţământul prealabil al băncii (art.5.2 din contract).

Se mai susţine că, potrivit art.6.2 din contract dacă debitorul ipotecar nu-şi execută obligaţia din contract banca va putea începe executarea silită a bunului ipotecat.

Este adevărat că potrivit clauzelor contractuale a contractului de ipotecă, apelanţii aveau aceste obligaţii şi că această ipotecă constituie titlu executor, potrivit art.11 alin.3 din contract.

În baza acestui contract de garanţie ipotecară nr.701/22 iunie 2010 (f.245 dosar fond) s-a perfectat ulterior între părţi contractul de fidejusiune din 29.VI.2012 (f.84-86 dosar fond), având drept scop tot garantarea plăţii sumei de 50.000 lei împrumutate de CC Bucureşti apelanţilor prin CC SRL Târgovişte, fidejusorul CC renunţând expres la beneficiul de diviziune şi discuţiune, precum şi la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei Băncii de urmărire a sumei datorate, prezenta garanţie fiind independentă de celelalte garanţii acordate în contul creditului.

În consecinţă, nu există niciun impediment legal în constituirea mai multor garanţii asupra unui împrumut bancar, respectiv ipotecă asupra bunurilor imobiliare ori contractul de fidejusiune.

Aşa fiind, în baza contractului de fidejusiune şi avându-se în vedere disp.art.817 Cod proc.civilă, potrivit cărora, în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat, creditorul îl poate cere în orice mâini ar trece şi poate cere vânzarea acestuia pentru a se îndestula din preţul rezultat, până la concurenţa sumei împrumutate.

Creditorii personali ai unui debitor codevălmaşi (soţi) ori coproprietari nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Până la soluţionarea partajului prin hotărâre judecătorească definitivă, urmărirea silită a imobilului este de drept suspendată.

În raport de aceste dipoziţii legale, instanţa de fond a constatat întemeiată acţiunea creditoarei intimate, de partajare a bunului ipotecat-apartamentul din Târgovişte, cu sediul precizat mai sus, la valoarea partajabilă de 59.400 Euro, potrivit raportului de evaluare din 14.VI.2010 (f.131-161 dosar fond), întocmit de evaluatorul CC.

Urmare a acestei evaluări, pe bună-dreptate prima instanţă de judecată a constatat că pârâţii apelanţi sunt copărtaşi asupra apartamentului din CC, în cote părţi egale de 1/2  fiecare, dispunându-se ieşirea din indiviziune prin atribuirea în natură a acestui imobil către pârâtul CC, cu plata unei sulte de 29.700 lei soţiei sale-pârâtei CC.

După rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătoreşti, creditoarea intimată va putea urmări apartamentul atribuit debitorului CC, până la recuperarea integrală a creditului acordat şi nerecuperat până în prezent.

Nu se poate susţine că ipoteca este inadmisibilă, aşa încât, bunul nu poate fi divizat prin partaj deoarece fiecare parte serveşte creanţei în integralitatea ei.

Dimpotrivă, art.819 alin.1 Cod proc.civilă interzice creditorilor personali ai unui coproprietar devălmaş să urmărească partea sa din imobilul proprietatea comună, aceştia vor trebui să ceară mai întâi partajul bunului comun, înscrierea acestui bun în cartea funciară şi apoi urmărirea silită imobiliară a întregului bun imobil atribuit debitorului ipotecar şi fidejusor.

Este nefondată susţinerea apelanţilor pârâţi în sensul că nu se poate urmări un bun imobil asupra căruia s-a constituit un contract de fidejusiune, întrucât acesta fusese mai întâi ipotecat în favoarea aceluiaşi creditor.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, în situaţia analizată avem de-a face cu două garanţii imobilioare în favoarea aceluiaşi creditor, pentru garantarea recuperării creditului acordat şi nerestituit din rea credinţă de împrumutat.

De altfel, debitorul nu a contestat nicidecum suma datorată, adică cea împrumutată şi nerestituită până în prezent de 43.657,17 lei.

În sfârşit, prin contractul de fidejusiune, debitorul CC a renunţat expres la beneficiul de diviziune şi discuţiune precum şi la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei Băncii de urmărire a sumei datorate, efectuate în condiţiile contractului de fidejusiune.

Fidejusorul CC, în mod irevocabil şi necondiţionat, în solidar cu împrumutatul CC SRL Târgovişte, cu titlu gratuit, garantează Băncii CC, îndeplinirea întocmai a tuturor obligaţiilor din contractul de credit, în situaţia neplăţii la scadenţă a sumei datorate să plătească imediat, la cerere, această sumă ca un debitor principal, la scadenţă ori la scadenţa anticipată.

Nu poate fi vorba de lipsa verificărilor făcute de Bancă cu privire la imobilul ipotecat şi cu contract de fidejusiune, întrucât, reclamanta intimată şi-a îndeplinit întocmai obligaţia din contractul de credit şi a urmărit recuperarea debitului neachitat, prin executarea ipotecii de rang I asupra bunului imobil a cărui partajare s-a solicitat, precum şi a contractului de fidejusiune, prin îndeplinirea de către debitor a obligaţiilor contractuale.

Aşa fiind, urmează ca tribunalul, în baza art.480 Cod proc.civilă, să respingă apelul ca nefondat şi să păstreze sentinţa primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarant de apelanţii pârâţi CC şi CC, ambii cu domiciliul în CC, împotriva sentinţei civile nr.1334/29.03.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr.X/315/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CC, cu sediul în CC, prin reprezentant convenţional CC SPRL, cu sediul profesional în CC.

Obligă apelanţii să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.02.2017.

Domenii speta

Spete similare