Refuz eliberare act de identitate cu stabilirea domiciliului la o adresă pentru care reclamantul detine un contract de închiriere pe durată nedeterminată. Identificarea imobilului unde este situată cameră ca fiind un hotel.

Domiciliul, ca atribut de identificare al unei persoane, are mai multe caractere juridice, cum ar fi stabilitatea, unicitatea, obligativitatea si inviolabilitatea.

Caracterul stabilită?ii domiciliului nu interferează cu libertatea persoanei fizice de a-si stabili alt domiciliu.

Elementul de stabilitate specific domiciliului a fost identificat şi în jurisprudenţa CEDO, care a stabilit că domiciliul se referă nu doar la spa?iul legal ocupat sau dobândit, ci ?i la orice alt spa?iu de locuit, dacă există legături suficiente si continue.

Întrucât contractul de închiriere, chiar încheiat pe durată nedeterminată, face referire la o cameră cu destinaţia de locuinţă temporară, iar domiciliul nu poate fi stabilit decât acolo unde persoana are locuinţa principală şi stabilă, şi având în vedere că stabilind situaţia de fapt, conform art. 89 alin.(3) teza finală Cod civil, s-a identificat că imobilul unde este situată camera este un hotel, destinaţie de locuit care nu poate fi considerată, în lipsa unor elemente concrete şi dovedite, ca fiind o locuinţă statornică, refuzul exprimat de pârât pentru eliberarea cărţii de identitate cu schimbarea domiciliului în condiţiile art. 28 lit. a) din OUG nr. 97/2005, nu este unul nejustificat, dat cu exces de putere.

Art. 28 alin.(1) lit. b) din OUG nr. 97/2005

Art. 89 alin.(3) teza finală Cod civil

1. Prin sentinţa civilă nr. 453/08.03.2017, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Populaţiei, ca nefondată şi a obligat reclamantul să achite pârâtului 200 lei cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul [...], care a criticat-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 al.1 pct.6 şi pct.8 Cod procedură civilă.

Arată recurentul că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art. 488 pct. 6 NCPC, în sensul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente la dosar sau prin referiri la mijloace de probă care nu se află la dosarul cauzei.

Din considerentele instanţei de fond rezultă că reclamantul a ataşat contractul de închiriere nr. 16/01.04.2016 încheiat cu [...] SRL, cu destinaţia de locuinţă temporară, deşi în realitate a ataşat acel contract de închiriere cu destinaţia de locuinţă permanentă.

Din contractul de închiriere nr. 16/01.04.2016 rezultă că durata contractului este nedeterminată, iar conform art. 1783 din Noul Cod civil, durata contractului este de 49 de ani.

Conform art.30 alin.(2) din OUG nr. 97/2005, este considerată locuinţă temporară dacă perioada de închiriere sau persoana locuieşte în mod efectiv la adresa declarată mai puţin de un an.

Susţine recurentul că având un contract de închiriere pe o perioadă de 49 de ani, are dreptul să declare, conform art.26 alin.(l) din OUG nr.97/2005, domiciliul acolo unde consideră că are locuinţa principală.

Din considerentele instanţei rezultă că dovada adresei de domiciliu se poate face potrivit art.28 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr.97/2005, aceste considerente fiind însă străine de natura pricinii, întrucât potrivit art.27 alin.(l) lit. a) din OUG nr.97/2005, se poate face dovada adresei de domiciliu.

Arată recurentul şi că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea vădită a normelor de drept material, în condiţiile art. 488 pct.8 NCPC.

Contractul de închiriere nr. 16/01.04.2014, încheiat pe o perioadă de 49 de ani, îndeplineşte cerinţele adresei de domiciliu prevăzute de art.27 alin.(l) lit. a) din OUG nr.97/2005.

Conform art.26 alin.(l) din OUG nr.97/2005, domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, respectiv adresa menţionată în contractul de închiriere indicat, cetăţenii români având dreptul să-şi stabilească, în mod liber domiciliul, conform art.25 alin.(2) din OUG nr.97/2005.

Prin urmare, fiind îndeplinite cerinţele art.27 alin.(l) lit. a) din OUG nr.97/2005, consideră recurentul că trebuie să-i fie eliberată cartea de identitate de către SPCLEP Constanţa, doar în baza acestui contract, însoţit de cererea sa şi de certificatul de naştere.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

3. Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma motivului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Motivul de casare prevăzut de art.488 pct.6 NCPC, incident când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei” nu poate fi reţinut, constatându-se că prima instanţă s-a conformat prevederilor art. 425 alin.(1) lit. b) NCPC şi a arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia respingerii acţiunii.

Aspectele legate de analiza eronată a mijloacelor de probă aflate la dosar nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate susţinut, putând fi analizate cel mult din perspectiva aplicării şi interpretării normelor de drept substanţial prin raportare la situaţia de fapt stabilită de judecător pe baza probelor administrate.

Motivul de casare vizează situaţia unei motivări formale, sumare sau atunci când argumentele soluţiei lipsesc cu desăvârşire, ori când considerentele vin în contradicţie cu soluţia sau nu pot fi incidente în situaţia dosarului.

Se reţine în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Boldea împotriva României), că articolul 6 alin.1 CEDO obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii, astfel că problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Nici faptul că textul de lege avut în vedere este greşit identificat prin numărul articolului, nu poate intra sub incidenţa art.488 pct.6 NCPC, atâta vreme cât rezultă că norma de drept era aplicabilă raportului juridic litigios, nefiind străină de ceea ce s-a dedus judecăţii şi a fost aplicată situaţiei de fapt care a rezultat din probatoriul administrat.

În consecinţă, se constată că exigenţele normelor procedurale interne, precum şi cele susţinute în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg au fost respectate în hotărârea recurată.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.8 NCPC, incident „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, instanţa de recurs constată următoarele:

S-a dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ sancţionarea refuzului pârâtului Consiliul Local al Municipiului Constanţa – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de a soluţiona favorabil cererea reclamantului [...], în sensul eliberării cărţii de identitate în baza actelor care au însoţit cererea formulată la data de 19.05.2016 şi în temeiul prevederilor art.13 alin.(1), (3), (4) şi art.18 alin.(1) lit. a) din OUG nr. 97/2005.

Astfel, prin cererea pentru eliberarea actului de identitate formulată la 19.05.2016, reclamantul [...] a solicitat eliberarea actului de identitate cu indicarea domiciliului în Constanţa, [...], anexând certificatul de naştere şi contractul de închiriere nr. …/01.04.2014, având ca obiect o cameră situată la adresa unde s-a cerut stabilirea domiciliului, contract încheiat pe perioadă nedeterminată cu societatea [...] SRL, în calitate de locator.

Prin adresa nr. [...]/30.05.2016, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor a arătat că în sensul art. 28 lit. a.9 din OUG nr. 97/2005, „dovada adresei de domiciliu se face cu acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ” şi conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 114/1996, „locuinţa ocupată temporar ca reşedinţă secundară destinată odihnei şi recreerii este casa de vacanţă”, solicitându-se relaţii suplimentare în legătură cu reprezentantul societăţii cu care a încheiat contractul de închiriere sau modul de dobândire a imobilului, în vederea identificării tipului de imobil.

Chestiunea de drept supusă atenţiei se referă la posibilitatea, din punct de vedere al legislaţiei interne în vigoare, ca reclamantului să i se elibereze un act de identitate cu stabilirea domiciliului la o adresă pentru care acesta deţine un contract de închiriere pe durată nedeterminată, contract în cuprinsul căruia se face menţiunea de „destinaţia locuinţă temporară”, în condiţiile în care lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa au stabilit că acea cameră închiriată este situată într-un hotel, iar titularul cererii nu a prezentat şi acordul reprezentantului locatorului.

Se impune precizarea că domiciliul, ca atribut de identificare al unei persoane, are mai multe caractere juridice, cum ar fi stabilitatea, unicitatea, obligativitatea ?i inviolabilitatea.

Stabilitatea constă în aceea că domiciliul este locuin?a statornică, stabilă ?i principală a persoanei fizice, deosebindu-se de re?edin?ă tocmai prin acest caracter de stabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spa?iu, a?a încât să poată fi găsit la nevoie.

Caracterul stabilită?ii domiciliului nu interferează cu libertatea persoanei fizice de a-?i stabili alt domiciliu.

Elementul de stabilitate specific domiciliului a fost identificat şi în jurisprudenţa CEDO, care a stabilit că domiciliul se referă nu doar la spa?iul legal ocupat sau dobândit, ci ?i la orice alt spa?iu de locuit, dacă există legături suficiente ?i continue.

Pentru ca domiciliul să î?i poată îndeplini rolul de atribut de identificare a persoanei, una din condi?iile esen?iale este ca acesta să fie corect ?i concret determinat.

Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din OUG nr. 97/2005, „(1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege”.

Art. 27 alin.(1) arată că „(1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală”, iar potrivit art. 28 alin.(1), „(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu:

a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;

b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d); ( ... )”.

Potrivit dispoziţiilor art.87 din Codul civil, „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, iar conform art.89, intitulat „Stabilirea şi schimbarea domiciliului” „(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.

(3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt”.

Dispoziţiile art. 91 alin.(1) Cod civil prevăd că „(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate”.

Rezultă, în consecinţă, din coroborarea tuturor acestor prevederi legale, că domiciliul se stabileşte acolo unde persoana declară că are locuinţa principală, schimbarea sau stabilirea domiciliului se face numai în condiţiile stabilite de legislaţia specifică, respectiv OUG nr. 97/2005, care impune în art. 27 alin.(1) lit. a) depunerea actelor încheiate în condiţii de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare privind titlul locativ, iar la art. 27 alin.(1) lit. b), declaraţia scrisă a găzduitorului de primire în spaţiu, alături de actele cerute la lit. a).

Întrucât contractul de închiriere, chiar încheiat pe durată nedeterminată, face referire la o cameră cu destinaţia de locuinţă temporară, iar domiciliul nu poate fi stabilit decât acolo unde persoana are locuinţa principală şi stabilă, şi având în vedere că stabilind situaţia de fapt, conform art. 89 alin.(3) teza finală Cod civil, s-a identificat că imobilul unde este situată camera este un hotel, destinaţie de locuit care nu poate fi considerată, în lipsa unor elemente concrete şi dovedite, ca fiind o locuinţă statornică, apreciem că refuzul exprimat de pârât pentru eliberarea cărţii de identitate cu schimbarea domiciliului în condiţiile art. 28 lit. a) din OUG nr.97/2005, nu este unul nejustificat, dat cu exces de putere.

Se observă că reclamantul are posibilitatea obţinerii cărţii de identitate cu stabilirea domiciliului dorit în baza prevederilor art. 28 alin.(1) lit. b) din OUG nr. 97/2005, respectiv cu declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a), astfel cum i s-a adus la cunoştinţă de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, dreptul său la schimbarea domiciliului fiind necesar a fi exercitat numai în condiţiile legii.

Faţă de argumentele expuse, apreciem că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPC, astfel că în baza dispoziţiilor art.496 alin.(1) NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare