Nulitate absoluta acte de reconstituire a dreptului de proprietate

Prin sentinţa civilă nr. X din 21.11.2016 pronunţată de Judecătoria  Caracal în dosarul civil nr. X/207/2016, s-a respins acţiunea, privind pe reclamantul BT, în contradictoriu cu pârâtele DG, şi CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, având ca obiect „fond funciar”, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamantul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către pârâta DG.

 Pentru a pronunţa această sentinţă  instanţa de fond a reţinut că reclamantul  BT, în contradictoriu cu pârâtele DG şi CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constatate nulitatea absolută parţială a adeverinţei nr. X/21.02.1992, în sensul de a fi exclusă pârâta DG de pe această adeverinţă, prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate în calitate de moştenitoare a autoarei BG pentru suprafata de 0,27 ha teren situat în com. R, alături de reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. X/11.11.2013 Judecătoria Caracal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantuData publicarii pe portal:09.10.2017l BT, împotriva pârâţilor DG, VA, CJOşi CLR ambele pentru aplicarea Legii 18/1991,  aşa cum a fost precizată.

Această sentinţă a ramas definitivă prin decizia nr. X/28.01.2015 pronunţata de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/207/2013*.

A reţinut instanţa că în temeiul Legii nr.18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantului BT şi pârâtei  DG, în calitate de moştenitori ai  autoarei BG pentru suprafaţa de 0,2700 ha, teren intravilan situat pe teritoriul comunei R, judeţul Olt, fiind eliberate adeverinţa nr.X/21.02.1992 şi  procesul verbal de punere în posesie  nr. X/22 dec.1994.

Deoarece  în mod eronat a fost  întocmită fişa cu date premergătoare  emiterii titlului de proprietate pe numele autoarei BG, decedată, a fost emis şi T.P. nr.X/68/4.04.1996, nedatat , pe numele aceleiaşi autoare.

Acest titlu a fost anulat parţial prin sentinţa civilă nr.X/19.02.2008 pronunţată de Judecătoria Caracal in dos.X/207/2007, irevocabilă prin decizia civilă X/3.09.2008 a Tribunalului Olt  şi s-a emis un alt titlu de proprietate, respectiv nr. X/365/3.11.2009 in care alături de DG  a  fost trecut şi BT, moştenitori ai autoarei BG, pentru suprafaţa de 2700 ha,  titlu ce corespunde celor două acte premergătoare.

Şi acest titlu a mai fost atacat în justiţie de reclamant ,însă nu mai cu privire la amplasamentul şi categoria de folosinţă a terenului, fără a fi contestată calitatea de moştenitoare a pârâtei.

La  data de 06.04.2016, prin serviciul poştal i-a fost comunicată reclamantului de către Primăria comunei R , adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietăţii în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că pârâta DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

În susţinerea acţiunii reclamantul a invocat art.III din Legea nr.169/1997, considerând că aceasta este „ persoană neîndreptăţită” la restituirea dreptului de proprietate.

În speţă, instanţa a areciat că nu sunt incidente dispoziţiile art.III pct. 1 lit. a din  Legea nr.169/1997.

Potrivit acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000  şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.

A constatat instanţa că reclamantul a invocat ca temei de drept art. III pct. 1 lit. a din  Legea nr.169/1997.

A reţinut instanţa însă că  printre cazurile prevăzute nu se află şi cel reliefat în speţă, acestea fiind exprese şi limitative în Legea nr.169/1997.

Instanţa a apreciat ca in speţă sunt aplicabile disp. dreptului civil comun, actiunea formulata vizând nulitatea absolută parţială a adeverinţei de proprietate emisă de  numele pârâtei DG, ca act administrativ.

Pe de altă parte, pârâta este moştenitoare în sensul dispoziţiilor art. 8 al.2 din Legea nr.18/1991 şi face dovada calităţii sale de moştenitor în condiţiile art. 13 din lege cu testamentul prin care a fost instituită legatar cu titlul particular asupra casei şi terenului aferent,  aceasta  adresandu-se in anul 1991 odată cu aparitia Legii nr. 18/1991, Comisiei Locale a comunei  R pentru aplicarea legii fondului funciar, acest aspect rezultând cu certitudine din tabelul nominal cuprins in anexa 3 unde sunt evidentiati moştenitorii coproprietarilor decedati care solicită in scris stabilirea dreptului de proprietate.

Dreptul său de proprietate asupra acestui teren a fost stabilit de CLR prin eliberarea adeverinţei tip şi procesului verbal de punere în posesie, pe parcursul procedurii administrativ jurisdicţionale.

Reclamantul nu a contestat actele premergătoare eliberării titlului de proprietate nr.X/68/96 emis iniţial  în procedura specială reglementată de art. 51-57 din Legea nr.18/1991, iar din dispoziţiile art. 55-57, rezultă obligativitatea acestei proceduri pentru a asigura stabilitatea circuitului civil şi se evita incertitudinea viitoare a celor menţionaţi în titlu.

Neprocedând potrivit reglementărilor prev. de Legea nr. 18/1991 şi HG 890/2005 în sensul atacării actelor emise, instanţa constată că aceste acte administrative au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice.

A reţinut instanţa, de asemenea, că adeverinţa nr. X/21.02.1992 a fost emisă ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate potrivit hotărârii  nr. 89/21.10.1991 a Comisiei Judeţene Olt  pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Între timp, titlul de proprietate nr. X/365/3.11.2009 a intrat în circuitul civil stând la baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X/16 dec.2008 şi sentinţa civilă nr.X/12.02.2013 pronunţată de Judecătoria Caracal in dosarul nr.X/207/2012, dosar format la solicitarea reclamantului BT pentru a se dispune partajarea şi ieşirea din indiviziune a bunurilor rămase în patrimoniul defunctei BG, constând în suprafaţa de 2700 m.p. înscrisă în titlu.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanţa a apreciat ca in cauză nu sunt incidente disp. art. III pct. 1 lit. a din legea nr. 169/1997 şi pe cale de consecinţă urmează să respingă actiunea ca neîntemeiată.

Văzând şi disp. art. 453 Cpc, instanţa a obligat reclamantul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către pârâta DG.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul BT, considerând-o nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei in sensul admiterii acţiunii, constatarea nulităţii absolute parţiale a adeverinţei nr. X/21.02.1992 in sensul de a fi exclusă  numita  DG de pe  aceasta adeverinţă  prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate  in calitate de moştenitoare a autoarei  BG pentru suprafaţa de 0,27 ha  teren situat  in comuna R, cu obligarea  pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 In ceea ce priveşte  nelegalitatea hotărârii instanţei de fond ,arată apelantul că  instanţa de fond  deşi a  fost sesizată  cu anularea  unui act administrativ, aceasta nu ar fi avut competenţa in soluţionarea cauzei, competenţa revenindu-i instanţei de contencios administrativ.

Referitor la netemeinicia sentinţei, de asemenea apelantul arată că  în mod greşit instanţa de fond  a reţinut că pârâta este moştenitoare in sensul dispoz.art  8 alin 2  din Legea 18/1991, dovada calităţii sale făcând-o in condiţiile art 13 din lege,  ori apelantului  în mod expres i s-a comunicat la data de 06.04.2016, de către Primăria comunei R, adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietăţii în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Cum prin adeverinţa nr. X/21.02.1992 emisă de pârâta CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, i s-a stabilit pârâtei DG , alături de reclamant, dreptul de proprietate de pe urma autoarei BG, iar abia în anul 2016 CLR pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 recunoaşte că nu există cerere de reconstituire formulată de pârâta DG, actul emis este lovit de nulitate absolută în ceea ce o priveşte pe pârâta.

Se mai arată că  prin sentinţa civilă nr. X din 10.02.2008 pronunţată de Judecătoria Caracal s-a respins ca tardiv formulata acţiunea reclamantei Comisia Locala R de aplicare a Lg 18/1991 , s-a admis in parte cererea sa reconventionala si s-a constatat nulitatea absoluta parţiala a titlului de proprietate nr . X/68 fara data , in sensul ca titulari ai dreptului de proprietate este  reclamantul B T si pârâta DG, conform adeverinţei X/21.02.1992 emisa de CLR.

Pentru a se pronunţa in acest sens,  Judecătoria Caracal a reţinut cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absoluta parţiala a titlului de proprietate nr X/68 fara data , că B G este mama reclamantului , care era decedata la apariţia Lg 18/91 si ca titulari ai dreptului de proprietate sunte  B Tsi D G  moştenitorii.

Sentinţa civilă nr. X din 10.02.2008, este definitiva prin Decizia nr.X din 03.09.2008 pronunţata de Tribunalul Olt , prin care s-a respins recursul declarat de Comisia Locala de aplicarea a Legii Fondului Funciar R, s-a admis recursul  reclamantului,s-a modificat in parte sentinţa in sensul ca a fost obligata CJO si Comisia Locala R sa emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 0,27 ha , de pe urma autoarei B G , moştenitorilor B Tsi D G .

În continuare se arată că Tribunalul Olt  a reţinut in considerentele deciziei ca autoarea B G a decedat la data de 23oct 1982, iar din adeverinţa de proprietate nr X/21.februarie 1992 eliberata de Comisia Locala R rezulta ca moştenitorii sunt B Tsi D G iar suprafaţa de teren pentru  care urmează să reconstituie acestora dreptul de proprietate in calitate de moştenitori ai autoarei, este de 0,27 ha.

Prin cererea reconventionala depusa in dosarul nr. X/207/2007, reclamantul mentionează că a arătat ca pârâta DG, la apariţia Legii nr. 18/1991 nu a formulat cerere de reconstituire , însă nu a existat un înscris din partea Comisiei Locale R din care să rezulte că aceasta nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Or, pârâta D  G putea beneficia de apariţia Legii 18/1991 doar dacă formula cerere de reconstituire / constituire a dreptului de proprietate, venea la succesiunea autoarei (în nume propriu sau prin reprezentare ) ori, dacă ar fi intrat în CAP cu bunuri proprii, însă aceasta nu se află în niciuna din situaţiile limitativ prevăzute de lege.

Se mai arată că pârâta Comisia Locală de fond funciar R, pentru prima dată, la 05.04.2016. a recunoscut că D G nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Deci, persoanele îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 18/1991 sunt cele care au formulat cerere de reconstituire, iar  stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere conform disp. art. 8 alin 2 din Legea nr. 18/1991. Neformulând cerere, pârâta D G nu poate beneficia de reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

 Precizează apelantul că pârâtul D G nu are nici calitate de moştenitor al autoarei, în înţelesul disp. art 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, deoarece calitatea de moştenitor, conform alin. 1, se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti, ori în lipsa acestora , prin orice mijloace de probă din care rezultă acceptarea moştenirii.

Conform art. 13 alin. 2, moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi de drept repuşi în termenul de acceptare prin cererea pe care o fac Comisiei Locale de fond funciar.

Neexistând o cerere din partea pârâtei, aceasta nu are nici calitate de mostenitor în înţelesul disp. art. 13 din L. 18/1991.

 La data de 21.02.2017, pârâtul D G a formulat întâmpinare prin care a  solicitat respingerea  apelului ca nefondat, motivat de faptul că  prima critică ce vizează  motive de nelegalitate a hotărârii este nefondată, instanţa  stabilind în mod legal  că adeverinţa de proprietate  este un act administrativ şi că este competentă să soluţioneze  cererea, iar in ceea ce  priveşte motivele de netemeinicie,de asemenea sunt nefondate si solicită  înlăturarea acestora.

Se arata ca absenţa cererii de reconstituire nu se înscrie între motivele expres şi limitativ indicate de art. III din Lg. 169/1997, mai mult, pârâta a formulat cerere, aspect ce rezultă din tabelul - anexă nr. 1, unde figurează la rubrica „moştenitori ce au solicitat în scris reconstituirea dreptului de proprietate".

Art. 8 alin 2 din Lg. 18/1991 vorbeşte despre faptul că de prevederile legii 18 beneficiază membrii cooperatori care au adus teren în CAP precum şi, în condiţiile legii civile moştenitorii acestora.

Pârâta a precizat ca este  moştenitoare testamentară a autoarei BG pentru casă şi terenul aferent de 2700 mp, păstrându-şi această calitate, deşi testamentul respectiv a fost atacat de reclamant pentru toate motivele de invalidare posibile, însă  cererile  acestuia au fost respinse.

Pârâta a  mai arătat ca situaţia invocată în prezenta cauză a fost rezolvată definitiv prin decizia X/2015  a Tribunalului Olt, în considerente căreia se mentionează  in mod expres la pagina 6 ,,or, este de necontestat că intimata DG a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren împreună cu recurentul BT, în baza căreia li s-a eliberat de către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar  R , adeverinţa de proprietate nr. X/21/1992 pentru suprafaţa de 0,2700 ha.

La data de 20.02.2017, pârâta CLR de fond funciar a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a adeverinţei de proprietate nr. X/21.02.1992.

Arată de asemenea că, acţiunea reclamantului apelant este lipsită de obiect, dacă se iau in considerare  sentinţele judecătoreşti pronunţate, motivele de nulitate  invocate in prezenta acţiune au fost analizate  şi soluţionate  prin aceste hotărâri menţionate anterior. 

Precizează de asemenea faptul că, titlul de proprietate nr. X/365/3.11.2009, nu mai există în circuitul civil, acesta făcând obiectul partajului, soluţionat în mod definitiv prin decizia nr. X/21.05.2013. 

Apelul este nefondat.

Analizând sentinţa prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor art.479 alin.(1) teza a II-a Cod Procedură Civilă, tribunalul  constată că nu subzistă nici motive de ordine publică şi nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.

Apelantul reclamant BT,  a investit Judecătoria Caracal cu  cererea de chemare in judecată, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a adeverinţei nr. X/21.02.1992, în sensul de a fi exclusă intimata pârâta DG, de pe această adeverinţă, prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate în calitate de moştenitori ai autoarei BG pentru suprafaţa de 0,27 ha teren situat în comuna R, motivat de faptul că  la data de 06.04.2016, prin serviciul poştal i-a fost comunicată de către Primăria comunei R , adresa nr. X/05.04.2016 din care rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietăţii în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelantul reclamant, prin cererea de apel susţine că instanţa de fond  nu ar fi avut competenta să soluţioneze cauza dedusă judecaţii, că a  făcut o aplicare eronata a legii astfel in mod în mod greşit a reţinut că pârâta este moştenitoare in sensul dispoziţiile art.  8 alin 2  din Legea 18/1991,  câta vreme din adresa nr. X/05.04.2016  rezultă că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietăţii în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG,  nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Din examinarea probelor pe fiecare în parte şi pe toate in ansamblul lor, administrate atât in prima instanţă cat şi in apel, tribunal constată că susţinerile apelantului sunt lipsite de fundament juridic întrucât obiectul cauzei  nu este reprezentat de contestarea unui act administrativ astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 lit. c  din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004 iar calitatea de moştenitor  a intimatei parate DG şi formularea cererii de reconstituire  au făcut obiectul cercetării judecătoreşti în Dosarul nr.X/207/2013, în cadrul căruia s-a pronunţat sentinţa civilă nr. X/11.11.2013,  rămasă irevocabilă  prin Decizia nr. X/28.01.2015 pronunţată de Tribunalul Olt, prin care s-a reţinut in esenţă că nu poate fi primită de instanţa de control judiciar critica referitoare la greşita reţinere a instanţei de fond a calităţii de moştenitoare a intimatei DG, întrucât,  calitatea de moştenitor al intimatei s-a stabilit corect potrivit dispoziţiilor art. 8 şi ar. 13 alin. 1din L18 /!991 care prevăd că această calitate se stabileşte atât pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii.

Or, este de necontestat că intimata a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren împreună cu recurentul în baza căreia li s-a eliberat de către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar R adeverinţa de proprietate nr. X/21/1992 pentru suprafaţa de 0,27 ha.

Tribunalul reţine că această adeverinţă nu a fost contestată în baza dispoziţiilor exprese ale Legii 18/1991 şi ea a stat la baza emiterii titlului de proprietate, emis iniţial pe numele autoarei BG, iar ulterior pe numele ambilor moştenitori.

În plus, în tabelul nominal cu moştenitorii cooperatorilor decedaţi care solicită în scris stabilirea dreptului de proprietate (Anexa 3 din Regulamentul de aplicare a Legii 18/1991) sunt înscrişi cei doi moştenitori care au formulat cerere, respectiv BT şi DG.

În consecinţă, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. III alin. 1 din Legea 169/1997 intimata având calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire.

Nici criticile referitoare la caducitatea testamentului cu motivarea că, la data când se pretinde că a fost încheiat, autoarea nu ar mai fi avut în proprietate terenul menţionat în testament, iar la data apariţiei Legii 1/1991 era în viaţă tatăl intimatei, descendent gradul I, deci moştenitor legal al autoarei, nu pot fi primite de instanţa de control judiciar întrucât astfel cum s-a subliniat mai sus pârâta a făcut dovada calităţii de moştenitor, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea 18/1991, cu testamentul autentificat sub nr. 749 prin care autoarea i-a testat intimatei casa de locuit, anexele şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 2500 mp.

Legiuitorul de la 1991 a acordat beneficiul reconstituirii terenurilor tuturor moştenitorilor, indiferent de calitatea acestora, moştenitori legali, legatari cu titlu universal sau cu titlu particular.

În plus,  ar fi absurd să se aprecieze că intimata care a intrat în stăpânirea casei şi a anexelor şi a folosit terenul aferent încă de la decesul autoarei, deci de mai mult de 30 de ani  prin efectul al testamentului, nu are calitatea de moştenitor al autoarei iar testamentul şi-a produs efecte doar cu privire la construcţii şi nu cu privire la teren.

Împrejurarea că o parte din terenul pentru care intimata deţine legal cu titlu particular se suprapune cu terenul în suprafaţă de 0,48 ha care i-a fost confiscat autoarei conform Decretului 224/1951 şi pentru care recurentului i s-a eliberat titlu de proprietate, ulterior eliberării titlului de proprietate pentru ambele părţi, nu este de natură a afecta titlul asupra căruia i se contestă intimatei calitatea de moştenitor, în speţă neexistând niciun motiv de nulitate absolută a acestuia.

Prin urmare, tribunalul constată că se opune unei noi judecăţi, autoritatea de lucru judecat ca efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Deciziei irevocabile nr. X/ din data de 28.01.2015  pronunţată  de Tribunalul Olt - Secţia Civilă in dosarul nr. X/207/2013*.

Art. 431 alin. 2 c.pr.civ., consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat , care presupune că oricare dintre părţi  poate opune lucrul anterior judecat intr-un litigiu ,daca are legătura cu soluţionarea acestuia din urmă, deci nu trebuie sa fie întrunita tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual , ci trebuie sa existe doar o legătura cu lucrul judecat anterior care sa se impună noii judecaţi, dar având in vedere relativitatea efectelor lucrului judecat , este nevoie însă de existenta identităţii de părţi, condiţie îndeplinita în cauza  având in vedere că toate părţile din prezenta cauză au avut calitatea de parte şi în dosarul nr.X/207/2013 * ,  pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior sa se  impună cu efect obligatoriu intr-un nou proces ,care are legătura cu aspectele litigioase deja tranşate.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Chiar daca nu se regăsesc toate elementele pentru a funcţiona autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepţie procesuală, nu înseamnă ca poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, din procesul in care s-a disputat acelaşi drept subiectiv intre părţi,fiind  vorba însă de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune că cele tranşate jurisdicţional se impun în judecata ulterioara, fara posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanţa de a stabili in mod diferit fata de instanţa anterioară

Este adevărat că apelantul reclamant  a depus la dosarul cauzei  Adresa nr. X/05.04.2016 emisă de Primăria comunei R,  prin care i s-a comunicat că în urma analizării registrului special de înregistrare a cererilor de reconstituire a proprietăţii în baza legii fondului funciar nr. 18/1991, s-a constatat că numita DG, nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, însă acest înscris nu poate conduce la  stabilirea în mod diferit  faţă ceea ce s-a statuat in mod definitiv prin sentinţa civilă nr. X/11.11.2013,  rămasă irevocabilă  prin Decizia nr. X/28.01.2015 pronunţată de Tribunalul Olt in dosarul nr. X/207/2013*, decât in condiţiile prevăzute de  legiuitor prin intermediul formei procedurale de urmat in situaţia in care după darea unei hotărâri definitive s-au descoperit înscrisuri doveditoare  reţinute de partea potrivnică .

Nu poate primi eficienta juridică nici susţinerea apelantului privind aplicarea eronată a legii întrucât judecătorul fondului a reţinut in mod corect că in cauza dedusă judecaţii nu sunt incidente dispoziţiile art.III pct1 lit.a din Legea nr.169/1997.

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 alin. 1  C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant să plătească intimatei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de  avocat.

Având în vedere aceste considerente,  constatând că în cauză  nu subzistă nici un motiv de nelegalitate  şi netemeinicie a sentinţei din cele  invocate de reclamant şi analizate  în condiţiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive  de ordine publica ce se ridică în orice stare a pricinii  şi din oficiu de instanţa şi se pun în dezbaterea părţilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă  -  în baza art. 480 alin. 1 teza I  Noul cod  procedură  civilă, apelul  va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare