Contracte de muncă / Detaşare

 - Art.268 Codul muncii reglementează termenele în care pot fi formulate cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, în alin.1 lit.a) prevăzându-se un termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea  contractului individual de muncă.

În materia contestării măsurilor dispuse de angajator cu privire la modificarea contractului individual de muncă, Legea dialogului social nr. 62/2011, în art. 211 lit. a) prevede un termen de contestare de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.

În raport de dispoziţiile legale anterior enunţate din care rezultă că se prevăd termene diferite de contestare a măsurilor unilaterale dispuse de angajator cu privire la modificarea contractului individual de muncă, precum şi momente diferite de la care încep să curgă termenele, instanţa apreciază că în cauză se aplică dispoziţiile Legii nr.62/2011, act normativ care este o lege specială şi cuprinde norme derogatorii în materia formulării cererilor, în raport de dispoziţiile Codului muncii, care constituie  dreptul comun în materie.

În cauză, termenul de 45 de zile de contestare a dispoziţiei nr.190/22.01.2016 a început să curgă de la data de 22.01.2016, dată de la care reclamantei i s-a comunicat verbal măsura dispusă cu privire la modificarea locului său de muncă, aceasta prezentându-se şi desfăşurând activitate la BÎCAP începând cu data de 25.01.2016, primind şi drepturile salariale aferente. -

Tribunalul Mehedinţi  - sentinţa din 02.03.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 29.06.2016 reclamanta RI  a chemat în judecată pe pârâta PM DTS - SPAPTO, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună nulitatea absolută şi relativă a dispoziţiei de detaşare nr.190/22.01.2016 ca fiind nelegală şi emisă cu încălcarea dispozițiilor art.17, art.42 alin.2 şi art.47 alin. 2 Codul muncii, acordarea diferenţei de salariu de 373 lei lunar de la data detaşării şi până la încetarea acesteia, dat fiind faptul că prin detașare i s-a redus salariul de la 2.506 lei (2.343 lei salariul de bază şi 163 spor pentru condiții vătămătoare) la 2.133 lei (1.955 lei salariul de bază şi 178 lei spor condiţii vătămătoare), sumă actualizată începând cu 25.01.2016 şi până la data plăţii efective; acordarea celor 20 de bonuri de masă a câte 10 fiecare pentru perioada detaşată, bonuri primite până la data detaşării; acordarea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă aferent anului 2015, efectuat în anul 2016, sumă actualizată la zi; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că este salariată în cadrul SPAPTO  din cadrul PM DTS, ocupând funcţia de "şef birou" şi potrivit dispoziţiei nr.190/22.01.2016, începând cu data de 25.01.2016, a fost detaşată de la acest serviciu la Biroul îndrumare şi control asociaţii de proprietari - D ADPP , pe o perioadă de 12 luni.

A susţinut că această dispoziţie este nelegală fiind emisă cu nerespectarea art.17 Codul muncii, în sensul că pârâta nu i-a adus la cunoştinţă modificarea salariului, respectiv reducerea salariului şi schimbarea locului de muncă, pe o funcţie inferioară funcţiei deţinută anterior, fapt ce a prejudiciat-o prin neplata integrală pe perioada detaşării.

Referitor la drepturile salariale cuvenite conform contractului individual de muncă a arătat că i-au fost majorate potrivit deciziei nr.14/2015 la 2.506 lei, iar prin dispoziţia nr.190/22.01.2016, drepturile salariale au fost stabilite la suma de 2.133 lei, rezultând o diferenţă totală în minus de 373 lei.

Cât priveşte funcţia îndeplinită, potrivit deciziei nr.14/2015 era "şef birou" în cadrul SPAPTO, iar prin detaşare a fost retrogradată şi trecută pe funcţia de inspector de specialitate gr.IA.

De asemenea, a arătat că la locul de muncă, anterior detaşării, beneficia de 20 bonuri de masă lunar, însă urmare a detaşării, aceste bonuri nu le-a mai primit, iar referitor la concediul de odihnă pentru anul 2015 a arătat că l-a efectuat, însă angajatorul, de rea credinţă, nu i-a acordat indemnizaţia la care avea dreptul.

Reclamanta a mai precizat că detaşarea a fost obligatorie, refuzul nejustificat de a o executa putând atrage sancţiuni disciplinare. Prin detaşare a fost prejudiciată, nefiind respectate dispoziţiilor art.47 alin.2, 3 şi art.42 alin.2 Codul muncii, fiindu-i  micşorat salariul.

În acelaşi sens a invocat şi prevederile imperative şi de ordine publică ale art.169 alin.l Codul muncii care stabilesc că ”nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.”.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.253, art.268, art.269, art.271 alin.1 din Codul Muncii, raportat la art.194-197 din Cod proc civilă.

UAT TS şi P TS reprezentate prin primar au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică, inadmisibilă şi tardiv introdusă.

În acest sens s-a arătat că solicitarea anulării dispoziţiei nr.190/22.01.2016 este tardiv introdusă întrucât anterior acţionării în judecată dispoziţia putea fi contestată în termenul legal de 30 de zile conform art.252 alin.5 Codul muncii.

Modificarea locului de muncă prin detaşare s-a efectuat în baza referatului nr.1162/22.01.2016, întocmit de directorul SPAPTO unde reclamanta ocupa postul de şef birou, iar conţinutul referatului a fost adus la cunoştinţă reclamantei care nu a avut obiecţiuni.

S-a mai arătat că, obligarea instituţiei la celelalte petite este de asemenea nesusţinută, întrucât prin acordul scris dat de către reclamantă, aceasta a avut cunoştinţă de diferenţa claselor de salarizare şi şi-a asumat cele ce derivă din detaşare.

Prin întâmpinare s-a mai arătat că acţiunea este inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei entităţi fără personalitate juridică, respectiv P DTS susţinându-se că  potrivit art.21 din Legea nr.215/2001 în faţa instanţei de judecată poate sta doar UAT.

Prin sentinţa nr.551/21.09.2016 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei P şi a fost respinsă acţiunea.

 Pentru a pronunţa această soluţie  instanţa a reţinut că potrivit art.21 alin.1, 2 din Legea nr.215/2001 republicată „(1) Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.(2)În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

Faţă de aceste prevederi legale şi în raport de dispoziţiile art. 52 Cod proc.civ., s-a apreciat că pârâta P DTS nu are capacitate procesuală pasiva, iar reclamanta nu a înţeles sa-si modifice acţiunea în termenul legal, deşi excepţia a fost invocata de pârâtă prin întâmpinare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta RI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că P DTS are capacitate procesuală pasivă, cât şi calitate procesuală pasivă, aşa cum rezultă din antetul dispoziţiei şi din antetul întâmpinării. De asemenea, a  formulat critici şi referitor la faptul că urmare a dispoziţiei de detaşare i-a fost schimbat locul de muncă şi i-a fost modificat salariul, fiind încălcate disp. art. 17 al. 1,2,3, 5, art. 42 al.2, art. 47 al. 2 Codul muncii.

Prin decizia nr.4854/20.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost admis  apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi, Secţia conflicte de muncă.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, în esenţă, că în mod greşit Tribunalul a respins acţiunea pe lipsa capacităţii procesuale pasive a pârâtei P DTS şi a soluţionat cauza prin stabilirea greşită a cadrului procesual, cu încălcarea art.78 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a mai reţinut că reclamanta a formulat acţiune în contradictoriu cu P Drobeta Turnu Severin prin primar – SPAPTO , întrucât dispoziţia contestată a fost emisă de  P DTS prin Primar, iar întâmpinarea a fost formulată de către UAT DTS şi PM DTS, reprezentate legale prin primar, în acest act de procedură invocându-se 2 excepţii.

S-a mai constatat că nu s-a pus în discuţie introducerea în cauză a UAT DTS, invocată prin întâmpinare, nu s-a citat Primarul reprezentantul legal al Primăriei şi al UAT DTS, iar din contractul individual de muncă al reclamantei, rezultă că, deşi la angajator este menţionat CL DTS – SPAPTO , acesta este semnat de Primar.

Urmare a rejudecării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr.2412/101/2016*.

La termenul din data de 16.02.2017, faţă de dispoziţiile deciziei nr.4854/20.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi de susţinerile părţilor cu privire la cadrul procesual, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a  UAT DTS reprezentată prin Primar, reținându-se că potrivit art.20 din Legea nr.215/2001 „comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale”, în art.21 alin.1 şi 2 din aceeaşi lege prevăzându-se că „unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu… în justiţie unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”

La acelaşi termen de judecată avocata reclamantei a arătat că solicită să se judece şi cu SPAPT, în calitate de fost angajator, precizând că în prezent detaşarea reclamantei a încetat şi a revenit la vechiul loc de muncă.

 Urmare a acestor susţineri, s-a dispus conceptarea corectă a pârâtului SPAPTO, în loc de PM DTS - SPAPTO.

În baza art. 248 al. 1 Cod proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate în cauză, reţinând următoarele:

Reclamanta RI este angajata SPAPTO începând cu data de 13.02.2012, fiindu-i încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr.2989/10.02.2012.

Prin dispoziţia  nr.190/22.01.2016  emisă de PM DTS  s-a dispus, începând cu data de 25.01.2016, detaşarea acesteia pe o perioadă de 12 luni la BÎCAP.

Prin acţiunea dedusă judecăţii se solicită să se constate nulitatea absolută şi relativă a dispoziţiei de detaşare nr.190/22.01.2016, acordarea actualizată a diferenţei de salariu de 373 lei lunar de la data detaşării şi până la încetarea acesteia, urmare a reducerii salariului de la 2.506 lei la 2.133 lei, acordarea celor 20 de bonuri de masă a câte 10 lei fiecare pentru perioada detaşată, plata actualizată a  indemnizaţiei pentru concediul de odihnă aferent anului 2015, efectuat în anul 2016.

Referitor la dispoziţia nr.190/2016 contestată în cauză, se reţine că pârâta UAT DTS reprezentată prin Primar a invocat excepţia tardivităţii în raport de disp. art.252 alin.5 Codul muncii.

Faţă de excepţia invocată, Tribunalul reţine că dispoziţia nr.190 a fost emisă la data de 22.01.2016, fiind adusă verbal la cunoştinţa reclamantei la aceeaşi dată – 22.01.2016, reclamanta prezentându-se la noul loc de muncă începând cu data de 25.01.2016 ( conform declaraţiei reclamantei dată în şedinţa publică din data de 16.02.2017).

Dispoziţia nr.190/2016 este o decizie de modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantei şi cât priveşte termenul de contestare al acesteia, se reţin următoarele:

Deşi prin întâmpinare pârâta UAT TS a invocat disp. art.252 alin.5 Codul muncii, se constată că această prevedere reglementează termenul de 30 de zile pentru contestarea deciziei de sancţionare, text care nu se aplică în speţă, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, reprezentanta pârâtei invocând disp. art.268 alin.1 Codul muncii.

Art.268 Codul muncii reglementează termenele în care pot fi formulate cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă, în alin.1 lit.a) prevăzându-se un termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea  contractului individual de muncă.

Se mai reţine că în materia contestării măsurilor dispuse de angajator cu privire la modificarea contractului individual de muncă Legea  dialogului social nr. 62/2011, în art. 211 lit. a) prevede un termen de contestare de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.

În raport de dispoziţiile legale anterior enunţate din care rezultă că se prevăd termene diferite de contestare a măsurilor unilaterale dispuse de angajator cu privire la modificarea contractului individual de muncă, precum şi momente diferite de la care încep să curgă termenele, instanţa apreciază că în cauză se aplică dispoziţiile Legii nr.62/2011, act normativ care este o lege specială şi cuprinde norme derogatorii în materia formulării cererilor, în raport de dispoziţiile Codului muncii, care constituie  dreptul comun în materie.

În cauză, termenul de 45 de zile de contestare a dispoziţiei nr.190/22.01.2016 a început să curgă de la data de 22.01.2016, dată de la care reclamantei i s-a comunicat verbal măsura dispusă cu privire la modificarea locului său de muncă, aceasta prezentându-se şi desfăşurând activitate la BÎCAP  începând cu data de 25.01.2016, primind şi drepturile salariale aferente.

Această dispoziţie a fost contestată de către reclamantă la data de 29.06.2016, deşi a luat cunoştinţă despre măsură la data de 22.01.2016, apreciindu-se că aceasta a contestat tardiv măsura  de modificare a contractului individual de muncă, contestaţia fiind formulată peste termenul de 45 de zile prevăzut art.211  lit. a) din Legea  nr.62/2011.

Nu poate fi reţinută apărarea formulată de reclamantă în sensul că în decizia de detaşare nu s-a prevăzut termenul şi instanţa la care măsura poate fi contestată, deoarece Codul muncii nu prevede că în decizia emisă de angajator trebuie să se menţioneze aceste elemente, aşa cum se prevede în cazul deciziilor de concediere - art.62 alin.3 Codul muncii sau în cazul deciziilor de sancţionare disciplinară - art.252 alin.5 Codul muncii.

În cauză, reclamanta a luat cunoştinţă de dispoziţia nr.190/2016 prin care s-a dispus detaşarea sa la un alt serviciu, chiar de la momentul emiterii  dispoziţiei -22.01.2016, în declaraţia  luată în faţa instanţei, arătând că a contestat-o la data de 29.06.2016 „din motive personale”.

Chiar dacă dispoziţia de detaşare nu a fost comunicată printr-o adresă reclamantei, această împrejurare nu poate duce la concluzia că nu a luat cunoştinţă de măsura dispusă, cât timp s-a prezentat la noul loc de muncă şi a fost remunerată pentru activitatea prestată.

De altfel, Legea nr.62/2011 nu prevede în ce modalitate salariatul ia cunoştinţă de măsura dispusă de angajator, în cauză apreciindu-se că reclamanta a luat cunoştinţă prin comunicarea verbală a dispoziţiei, fapt necontestat de aceasta.

Aşa fiind, se apreciază că este tardivă contestaţia formulată împotriva dispoziției nr.190/22.01.2016 emisă de UAT TS reprezentată prin Primar

Cât priveşte chemarea în judecată a pârâtului SPAPTO, se constată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză,  deoarece potrivit art. 36 Cod proc. civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, iar dispoziţia de detaşare a fost emisă de UAT Turnu Severin (Primăria Turnu Severin)  reprezentată prin Primar.

Faţă considerentele anterior expuse, a fost respinsă acţiunea.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 3329 din 22.11.2017  pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respinsă contestaţia ca tardiv formulată.

Domenii speta

Spete similare