Se examinează apelul formulat de reclamanta XX (CUI XX), cu sediul în municipiul XX, împotriva sentinţei civile nr.XX din 15.03.2016 pronunţată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimata-pârâtă XX (CNP XX), cu ultimul domiciliu legal cunoscut în comuna şi satul XX.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei civile de faţă, grefierul de şedinţă învederând instanţei următoarele:
- obiectul cauzei este cerere de valoare redusă;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanţa constată că apelul este la primul termen de judecată, a fost declarat în termen, respectiv la data de 29 septembrie 2016, în condiţiile în care comunicarea sentinţei s-a făcut la data de 29 august 2016.
Instanţa constată că este competentă material şi funcţional cu soluţionarea prezentei cereri de apel, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri, instanţa constată apelul în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de faţă
Prin sentinţa civilă nr. XX din 15.03.2016, Judecătoria XX a admis în parte cererea formulată de reclamanta XX în contradictoriu cu pârâta XX, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 485 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor facturate în perioada 05.01.2012 – 13.03.2012, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.06.2015, şi până la data plăţii efective, a respins ca nefondată cererea pentru suma de 1.015,45 lei, reprezentând ajustări, şi pentru suma de 278,14, reprezentând echipamente nerecuperate şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 23.01.2012, pârâta XX a încheiat cu XX contractul pentru furnizarea de servicii nr. XX, având ca obiect furnizarea de servicii de televiziune, internet şi telefonie, pe o durată minimă de 24 de luni.
Totodată, pârâta a încheiat şi contractul pentru închirierea echipamentelor XX nr. XX, având ca obiect închirierea echipamentului XX pe o durată nedeterminată în schimbul unui preţ, chiria urmând a fi facturată lunar.
La data de 28.07.2014, reclamanta XX a încheiat cu XX contractul de cesiune de creanţe nr. XX.
În baza contractelor sus amintite, XX a emis pe numele pârâtei facturile fiscale aferente serviciilor prestate, respectiv factura nr. XX (100,87 lei), factura nr. XX (135,54 lei), factura nr. XX (254,89 lei), factura nr. XX (-6,30 lei), factura nr. XX (1015,45 lei), factura nr. XX (278,14 lei).
În drept, instanţa constată că sunt aplicabile în cauză prevederile Codului civil din 2009, contractul invocat de reclamantă fiind semnat de părţi la data de 23.01.2012, ulterior intrării în vigoare a acestuia, la data de 01.10.2011.
Potrivit art. 1270 alin. (1) din Codul civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit art. 1516 alin. 1 din Codul civil, „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”.
Instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, constând în neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei contractuale de a achita contravaloarea serviciilor prestate şi deci încălcarea unui drept patrimonial al reclamantei; existenţa unui prejudiciu patrimonial suferit de către reclamantă; raportul de cauzalitate între fapta de neexecutare a obligaţiei şi acest prejudiciu patrimonial; vinovăţia pârâtei căci, potrivit art. 1548 din Codul civil, „culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării”. Rezultă deci că, până la proba contrarie, neexecutarea obligaţiei este imputabilă pârâtei.
Se reţine că, în cazul obligaţiilor de a da, cum este şi obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor de televiziune şi de telefonie mobilă, reclamanta trebuie să dovedească existenţa obligaţiei, iar dacă reuşeşte să facă această dovadă, neexecutarea se prezumă atâta timp cât pârâta nu dovedeşte executarea.
Pentru acordarea despăgubirilor este necesară punerea în întârziere a pârâtei, în cauză fiind îndeplinită şi această condiţie întrucât cererea de chemare în judecată promovată de către reclamantă are semnificaţia juridică a punerii în întârziere a acesteia, potrivit art. 1522 alin. (1) din Codul civil.
Instanţa apreciază că suma de 1.015,45 lei, facturată la data de 14.08.2012, reprezintă potrivit acestei facturi „ajustări”, reclamanta nedepunând nicio altă explicaţie sau mod de calcul al acestei sume.
Totodată, factura din 25.09.2012 în cuantum de 278,14 lei reprezintă contravaloarea echipamentelor nerecuperate. Potrivit art. 9.3 din contractul pentru închirierea echipamentelor XX, pârâta datorează valoarea echipamentului în cazul încetării contractului din orice motiv şi dacă echipamentul nu este returnat în termen de 5 zile de la încetarea contractului. În cauză însă nu s-a făcut dovada datei încetării contractului pentru a verifica respectarea acestui termen. Aceasta în condiţiile în care pentru încetarea contractului nu este suficientă o neexecutare din partea pârâtei, faţă de prevederile art. 1552 alin. (1) din Codul civil care dispun că „Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.” Or, o asemenea notificare scrisă a pârâtei nu s-a realizat în cauză.
Aşadar, cu respectarea art. 249 din Codul de procedură civilă, reclamanta a făcut numai în parte proba obligaţiei de plată ce-i revine pârâtei prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturile fiscale emise în baza contractelor încheiate cu pârâta.
Instanţa apreciază ca fiind întemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente, având în vedere art. 1535 din Codul civil potrivit căruia „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.” De asemenea, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.” Cum pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor contractate, reclamanta în calitate de creditoare cesionară este îndreptăţită să solicite şi plata dobânzii legale aferente creanţei.
În consecinţă, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta XX în contradictoriu cu pârâta XX, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 485 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor facturate în perioada 05.01.2012 – 13.03.2012, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.06.2015, şi până la data plăţii efective, şi a respins ca nefondată cererea pentru suma de 1.015,45 lei, reprezentând ajustări, şi pentru suma de 278,14, reprezentând echipamente nerecuperate.
Văzând dispoziţiile art. 1.031 Cod de procedură civilă, instanţa a obligat pârâta care a căzut în pretenţii, fiind deci în culpă procesuală, la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru achitată, aceste cheltuieli având caracter real, necesar şi rezonabil.
Împotriva hotărârii astfel pronunţate a declarat apel XX, solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, cu consecinţa obligării intimatei pârâte la plata sumei de 1.293, 59 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului şi contravaloare echipamente şi obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului declarat, se susţine că hotărârea este nelegală, întrucât a respins cererea de obligare a intimatei pârâte, motivat de faptul că înscrisurile depuse în probatoriu de către apelanta reclamantă nu reprezintă dovezi din care să reiasă neîndeplinirea de către intimata pârâtă a obligaţiilor contractuale.
Apelanta reclamantă a depus în probatoriu documentele din care rezultă că raportul juridic dintre furnizorul XX şi intimata pârâtă, documente pe care instanţa de fond nu le-a luat în considerare.
Potrivit art. 1350 alin. (2) C.civ., atunci când persoana nu-şi îndeplineşte fără nicio justificare obligaţiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată la repararea acestui prejudiciu, astfel că apelanta reclamantă care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să facă dovada existenţei obligaţiei şi a temeiului juridic al acesteia, iar intimata pârâtă care pretinde că a executat obligaţia asumată trebuie să facă dovada acestei executări prim mijloacele de probă admise de lege.
Interpretând această clauză contractuală, părţile au procedat la o evaluare anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp de către client a obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor, înserându-se astfel o clauză penală în accepţiunea art. 1538 Cod civil.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum şi semnificaţia clauzei penale, aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv condiţiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existenţa unui prejudiciu şi punerea în întârziere a debitorului.
Cum primele condiţii au fost analizate în momentul stabilirii obligaţiei pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1523 alin. (19 din Codul civil, conform cărora pârâta este de drept în întârziere întrucât au contractat expres că în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi şi va datora penalităţi de întârziere pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la achitarea integrală a sumelor restante.
În cauza de faţă, reclamanta a făcut dovada existenţei raportului juridic, a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta. Obligaţia apare ca un raport între subiect determinate, fiecărui subiect revenindu-i drepturi ori îndatoriri sau, după caz, atât drepturi cât şi îndatoriri de la care ele nu se pot sustrage.
În ceea ce priveşte prima condiţie, apelanta a solicitat instanţei de apel să ia act de faptul că între părţi există un raport juridic contractual, care reiese din contractul de furnizare servicii şi contractul de închiriere echipamente XX, acestea fiind depuse la dosarul cauzei odată cu formularea cererii de chemare în judecată şi fiind semnate de intimata pârâtă.
În ceea ce priveşte a II-a şi a III-a condiţie, apelanta a solicitat să se reţină faptul că obligaţia intimatei pârâte de a achita o sumă de bani decurge din contract, iar culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării (art. 1548 Cod civil). Dat fiind că intimata pârâtă nu a contestat susţinerile apelantei reclamante, în ceea ce priveşte taxa de reziliere, prin depunerea unei întâmpinări şi nu a dovedit că există o cauză exoneratoare de răspundere, cele două cerinţe sunt întrunite.
În privinţa celei de-a IV-a condiţii, s-a solicitat instanţei de apel să constate faptul că prin nerespectarea obligaţiilor contractuale de către intimata pârâtă, reclamanta a suferit un prejudiciu cert.
Totodată, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul civil „Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia”.
Astfel, intimata pârâtă şi-a exprimat consimţământul cu privire la dispoziţiile clauzelor prevăzute în contract şi s-a obligat la respectarea acestora, iar potrivit art. 7.3 – Despăgubiri: „Dacă contractul încetează pentru unul sau mai multe servicii, înainte de expirarea Perioadei minime, urmare a rezilierii de către XX (…) XX va avea dreptul să solicite plata unei juste despăgubiri pentru încetare prematură, menţionate în formular” şi totodată, conform art. 9.3 din Contractul pentru închirierea echipamente XX Nr. SO XX: „În cazul încetării Contractului, din orice motiv, Chiriaşul va returna Echipamentul în termen de 5 zile de la încetarea Contractului în starea în care i-a fost predat la încheierea Contractului (cu excepţia uzurii normale a acestuia). În cazul nereturnării Echipamentului Chiriaşul va datora XX Valoarea Echipamentului”.
Aşadar, din coroborarea celor două clauze contractuale menţionate, rezultă că intimata pârâtă a acceptat în mod expres faptul că se obligă să plătească datoriile scadente, despăgubiri în cazul încetării Contractului înainte de expirarea duratei minime contractuale de 24 luni şi totodată, contravaloarea echipamentelor închiriate şi nereturnate furnizorului.
Faţă de cererea formulată de reclamantă, instanţa de fond a considerat necesar, ca reclamanta să depună la dosar, facturile fiscale din care rezulta debitul solicitat.
Pentru această solicitare, apelanta s-a conformat, şi a depus la dosar facturile fiscale în baza contractelor pentru furnizare servicii XX Nr. SO XX şi Nr. SO XX, prin adresa de înaintare fiind efectuate şi precizări cu privire la sumele ce au fost calculate cu titlu de penalităţi de întârziere.
Sumele solicitate de apelantă, reprezintă servicii furnizate intimatei, pe care aceasta a înţeles să nu le achite, şi pentru care furnizorul a emis facturi fiscale.
Apelul este fondat.
Eronat prima instanţă a respins cererea pentru 1.015, 45 lei reprezentând ajustări şi cererea pentru 278, 14 lei, reprezentând echipamente nerecuperate.
Înscrisurile depuse în probatoriu de către apelanta reclamantă fac dovada neîndeplinirii de către intimata pârâtă a obligaţiilor contractuale. Apelanta reclamantă a depus în probatoriu documentele din care rezultă că raportul juridic dintre furnizorul XX şi intimata pârâtă.
În drept, potrivit art. 1350 alin. (2) C.civ., atunci când persoana nu-şi îndeplineşte fără nicio justificare obligaţiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată la repararea acestui prejudiciu, astfel că apelanta reclamantă care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să facă dovada existenţei obligaţiei şi a temeiului juridic al acesteia, iar intimata pârâtă care pretinde că a executat obligaţia asumată trebuie să facă dovada acestei executări prim mijloacele de probă admise de lege.
Părţile au procedat la o evaluare anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp de către client a obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor, înserându-se astfel o clauză penală în accepţiunea art. 1538 Cod civil.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum şi semnificaţia clauzei penale, aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv condiţiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existenţa unui prejudiciu şi punerea în întârziere a debitorului.
Primele condiţii au fost analizate în momentul stabilirii obligaţiei pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate, fiind incidente dispoziţiile art. 1523 alin. (1) din Codul civil, conform cărora pârâta este de drept în întârziere întrucât au contractat expres că în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii, clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi şi datorează penalităţi de întârziere pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la achitarea integrală a sumelor restante.
Reclamanta a făcut dovada existenţei raportului juridic, a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta.
Între părţi există un raport juridic contractual, ce reiese din contractul de furnizare servicii şi contractul de închiriere echipamente XX, acestea fiind depuse la dosarul cauzei odată cu formularea cererii de chemare în judecată şi fiind însuşite prin semnătură de intimata pârâtă.
Obligaţia intimatei pârâte de a achita o sumă de bani decurge din contract, iar culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării (art. 1548 Cod civil). Dat fiind că intimata pârâtă nu a contestat susţinerile apelantei reclamante şi nu a dovedit că există o cauză exoneratoare de răspundere, condiţiile culpei debitorului şi a prejudiciului sunt îndeplinite. Prin nerespectarea obligaţiilor contractuale de către intimata pârâtă, reclamanta a suferit un prejudiciu cert.
Potrivit art. 268 alin. (1) din Codul civil „Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia”.
Intimata pârâtă şi-a exprimat consimţământul cu privire la dispoziţiile clauzelor prevăzute în contract şi s-a obligat la respectarea acestora. Din coroborarea clauzelor contractual, rezultă că intimata pârâtă a acceptat în mod expres faptul că se obligă să plătească datoriile scadente, despăgubiri în cazul încetării Contractului înainte de expirarea duratei minime contractuale de 24 luni şi totodată, contravaloarea echipamentelor închiriate şi nereturnate furnizorului.
Au fost depuse la dosar facturile fiscale în baza contractelor pentru furnizare servicii XX Nr. SO XX şi Nr. SO XX, prin adresa de înaintare fiind efectuate şi precizări cu privire la sumele ce au fost calculate cu titlu de penalităţi de întârziere, apelanta conformându-se dispoziţiei instanţei.
Pentru aceste motive, se impune admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul obligării intimatei pârâte la plata tuturor sumelor cerute de apelanta reclamantă, inclusiv a penalităţilor şi a contravalorii echipamentelor nerecuperate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta XX (CUI XX), cu sediul în municipiul XX, împotriva sentinţei civile nr. XX din 15.03.2016 pronunţată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimata-pârâtă XX (CNP XX), cu ultimul domiciliu legal cunoscut în comuna şi satul XX.
Schimbă în parte sentinţa apelată.
Admite acţiunea în totalitate în sensul obligării pârâtei-intimate şi la plata sumei de 1.293, 59 lei cu titlu de despăgubiri.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 25 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Judecătoria Oradea
rezoluţiune contract
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
Civil - Contracte – Condiţiile de existenţă ale erorii obstacol
Tribunalul Prahova
Recurs; casare sentinţă; greşită apreciere a lipsei calităţii procesuale pasive
Judecătoria Săveni
Ordonanţă de plată
Judecătoria Lehliu-Gara
REZOLUŢIUNE CONTRACT DE ÎNTREŢINERE