Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar

Prin sentinţa atacată, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantului reţinând în esenţă faptul că reclamantul trebuia să facă dovada împrejurării că şi-au înscris dreptul de proprietate în privinţa unor terenul faţă de care nu avea îndreptăţire, că prealabil rectificării de cf trebuiau rectificate titlurile de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie şi să fie identificate terenurile în privinţa cărora părţile au fost puse în posesie şi că astfel grăniţuirea nu poate fi dispusă. Instanţa a mai constatat că expertul desemnat a identificat un gard vechi, că punerea în posesie a fost efectuată după criteriul folosinţei, împrejurare ce poate justifica diferenţele de suprafaţă şi înscrierea dreptului lui T V nu a respectat punerea în posesie.

Apelul de faţă a vizat exclusiv soluţia dată de prima instanţă cererilor reclamantului, măsura anulării cererii de chemare în judecată a altor persoane nefăcând obiectul căii de atac, astfel că aceasta urmează a fi păstrată.

Prin modul de soluţionare a acţiunii, respectiv din analiza considerentelor sentinţei, Tribunalul apreciază că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, impunându-se anularea sentinţei apelate şi evocarea fondului cauzei în apel prin raportare la durata procesului dar şi a probaţiunii administrate la prima instanţă ce rămâne câştigată cauzei şi permite instanţei de apel pronunţarea unei decizii în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 772/25.01.2017, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13325/182/2011, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul LG, în contradictoriu cu pârâţii T V, P F I, T R, IAŞ A şi PM, s-a constat nulitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de T R, IAŞ A şi P M, cerere depusă pentru termenul de judecată din 23.05.2013 şi formulată împotriva lui B M, domiciliată în localitatea Sălsig, nr. 111, judeţul Maramureş şi L A a fost obligat reclamantul la plata sumei de 163 lei cu titlu de onorar expert pentru domnul expert Mocan I, au fost obligaţi pârâţii PFI, TR,  IAŞ A şi P M, în solidar, la plata sumei de 489 lei cu titlu de onorar expert pentru domnul expert MI şi a fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că acţiunea în grăniţuire vizează delimitarea în teren, respectiv determinarea materială a liniei de hotar dintre proprietăţile învecinate, că pentru a putea realiza scopul vizat prin promovarea acţiunii în grăniţuire este necesară cunoaşterea proprietăţii părţilor implicate, respectiv modul în care aceasta se delimitează.

În speţă, reclamantul deţine, în temeiul titlului de proprietate nr. 50640/16/14.09.2004, o suprafaţă de 5800  mp în locul numit „Între Sălajuri”, teren ce formează obiectul grăniţuirii faţă de cel învecinat, deţinut de TV, în baza titlului de proprietate 520/47/26.09.2002, în locul numit „Acasă”.

În cartea funciară terenul „Acasă” a fost înscris sub nr. cadastral 2814, în suprafaţă de 5985 mp (CF 2389 Sălsig) şi sub nr. cadastral 2815, în suprafaţă de 1515 mp ( CF 2390 Sălsig).

Prin contractul intitulat „contract de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere” autentificat sub nr. 6137 din 29.10.2008, TV a înstrăinat terenul de sub nr. cadastral 2815 şi terenul de sub nr. cadastral 2814, pârâtei PF, care şi-a înscris dreptul de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.

  În condiţiile în care reclamantul, prin precizarea cererii înregistrată în 10.04.2013 a solicitat rectificarea CF 2389 Sălsig şi CF 2390 Sălsig în sensul radierii dreptului de proprietate asupra nr. cadastral 2814 şi cadastral 2815, înscris în favoarea lui T V şi P F, trebuia să demonstreze că aceştia nu şi-au întabulat drepturile obţinute prin titlul de proprietate 520/47/2002 şi respectiv prin contractul autentificat sub nr. 6137/2008, asupra acestor cadastrale conform acestor acte de proprietate.

Cu alte cuvinte, reclamantul trebuia să demonstreze că T V şi pârâta PF nu şi-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor ce le deţineau în baza actelor de proprietate mai sus menţionate, ci asupra altor terenuri cu privire la care nu justificau îndreptăţirea.

Pentru a se dispune rectificarea CF 2389 şi CF 2390 era necesar, în prealabil, a se solicita şi rectificarea titlurilor de proprietate deţinute de reclamant şi pârâtul T V, nr. 50640/16/2004, şi respectiv, nr. 520/47/2002 şi a proceselor – verbale de punere în posesie aferente, astfel încât să se identifice şi să se stabilească amplasamentul terenurilor de la locurile „Între Sălajuri” şi respectiv „Acasă”, cu privire la care părţile au fost puse în posesie şi li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Un astfel de capăt de cerere nu a fost formulat, deşi prin probele administrate s-a încercat stabilirea amplasamentului cu care reclamantul a fost pus în posesie la locul „Între Sălajuri”, şi amplasamentul cu care T V a fost pus în posesie în locul „Acasă”.

În lipsa stabilirii amplasamentelor cu privire la care părţile au fost puse în posesie de Comisia locală Sălsig de aplicare a Legii fondului funciar, nu se poate realiza o grăniţuire legală. În lipsa stabilirii amplasamentelor, grăniţuirea ar conduce la consacrarea unei stări de fapt care nu ar fi concretizată în drept, stabilindu-se linia de hotar între proprietăţi care nu se regăsesc astfel determinate în actele de proprietate. Adică, în cazul în care grăniţuirea s-ar face fără a se solicita şi stabili în prealabil amplasamentul terenurilor din litigiu, şi s-ar stabili linia de hotar  conform punerilor în posesie, această delimitare ar fi contrară întabulării nr. cadastrale 2814 şi 2815, întabulare a cărei rectificare nu se poate face în lipsa capătului de cerere vizând stabilirea amplasamentelor terenurilor atribuite în proprietate părţilor, proprietate care nu coincide cu întabularea.

Observându-se anexa grafică nr. 2 a completării raportului de expertiză întocmit de domnul expert MI din 19.01.2015 (f. 219), se remarcă faptul că întabularea cadastralelor 2814 şi 2815, întabulare indicată cu contur albastru nu coincide cu folosinţa exercitată de pârâta Pop F, folosinţă determinată de punctele 21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1.

Linia de folosinţă 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1 este arătată de domnul expert atunci când identifică vecinul din vest al terenului aflat în folosinţa pârâtei Pop F, vecin care este, de fapt, reclamantul.

Pe aliniamentul 17-18-19, domnul expert a identificat un gard vechi, cu o vechime apreciabilă de peste 15 – 30 de ani, ceea ce ar putea constitui un semn natural de hotar.

De asemenea, pe aliniamentul 21-22-23-24-25-26, care delimitează limita de folosinţă a pârâtei PF faţă de terenul folosit de B M (fila 139, completarea raportului de expertiză din decembrie 2013) s-a găsit un gard vechi ce poate constitui un semn natural de hotar. B M, prin notele depuse pentru termenul de judecată din 19.11.2014 ( f. 194)  confirmă că limita dintre ceea ce foloseşte ea şi ceea ce foloseşte pârât PF nu s-a schimbat niciodată şi poate fi considerat un reper pentru delimitarea proprietăţilor.

Luca Aurel a arătat în şedinţa publică din 04.03.2015 (f. 237) că punerile în posesie de către Comisia locală Sălsig s-a făcut ţinând cont de modul de folosinţă a terenurilor.

Luca Aurel a arătat că s-a pornit în efectuarea măsurătorilor pentru punerea în posesie de la terenul reclamantului, „de la gardul reclamantului” şi au continuat cu terenul pârâtei PF. Această situaţie a fost confirmată de un membru al Comisiei locale de la data punerii în posesie, audiat în calitate de martor, domnul LD. Acesta a declarat că măsurătorile au început din partea de vest, adică dinspre terenul reclamantului şi „s-au oprit în spatele casei pârâtei PF, pe amplasamentul 18-19 evidenţiat în anexa raportului de expertiză din ianuarie 2015, acolo unde existau nişte pari. Înspre partea din sud, spre râul Sălaj s-a ţinut cont de un răzor care exista între terenul reclamantului şi cel al pârâtei PF. În acelaşi sector, respectiv în partea dinspre sud, spre râul Sălaj, se mai remarcă un aspect: încercându-se identificarea terenurilor reconstituite în proprietate reclamantului şi lui TV conform numerelor cadastrale înscrise în procesul-verbal de punere în posesie al acestuia, 617, 618, domnul expert  judiciar Mocan I a constatat prin raportul de expertiză din ianuarie 2015, că aceste numere reprezintă cadastrale agricole şi nu numere topografice, iar aceste numere cadastrale agricole au la bază un plan care permitea erori de citire de 0,5 mm care, în teren, înseamnă abateri de 2,5 m.

Singurul aspect relevant în cauză reliefat de acest plan cadastral agricol este reprezentarea liniei ce desparte terenurile reclamantului şi al pârâtei PF printr-o linie dreaptă şi nu printr-o linie frântă, cum s-a delimitat cu ocazia întabulării, linia de hotar, în partea de sud, dintre terenurile părţilor, pe aliniamentul 20-B-A din anexa 2 a raportului de expertiză din 19.01.2015.

Pentru delimitarea terenului pârâtei PF de terenul lui B M a arătat că s-a ţinut cont de semnele de hotar. Aceste semne de hotar sunt cele identificate de domnul expert pe aliniamentul, în raportul de expertiză din decembrie 2013 sau în raportul de expertiză, anexa grafică 2 din ianuarie 2015.

Din aceste probe, concluzia care se poate trage este că punerea în posesie a părţilor s-a făcut ţinându-se seama de folosinţa terenurilor de către părţi, ceea ce duce şi la mărirea sau reducerea suprafeţelor din litigiu deţinute de părţi, sens în care trebuia solicitată modificarea corespunzătoare a titlurilor de proprietate astfel încât  acestea să reflecte în mod corect amplasamentul şi suprafaţa terenurilor atribuite în proprietate.

Întabularea terenurilor de sub cadastralele 2814 şi 2815 nu a ţinut cont de punerea în posesie, domnul expert BI, care a întocmit schiţa ce a stat la baza întabulării dreptului de proprietate asupra acestor două cadastrale , audiat fiind ca martor, a declarat că măsurătorile în vederea înscrierii dreptului de proprietate s-au făcut până la limitele indicate de T V şi nu a verificat procesul – verbal de punere în posesie al acestuia, întrucât „de cele mai multe ori aceste procese – verbal conţin schiţe care nu pot servi la întabulare”.

Din aceste motive, întabularea dreptului de proprietate de către pârâta PF nu poate constitui un reper de la care să se pornească în grăniţuirea proprietăţii ei de cea a reclamantului, pentru că întabularea trebuie să urmărească înscrierea proprietăţii astfel cum aceasta a fost reconstituită şi pe amplasamentul pe care a fost atribuită.

Domnul BI cu ocazia măsurătorilor a identificat, în partea dinspre sud a terenului reclamantului şi cel al lui PF, un răzor „care urma un drum drept de la pct. 19 (din anexa 2 a raportului din ianuarie 2015), în jos, spre râul Sălaj”, răzor de care LD îşi aminteşte că a servit ca linie despărţitoare pentru punerea în posesie a reclamantului şi a  lui T Vl.

Aşadar, pentru grăniţuirea proprietăţilor reclamantului şi a pârâtei Pop F, trebuia solicitat, în prealabil, a se identifica amplasamentul şi întinderea suprafeţelor atribuite de Comisia locală Sălsig în proprietate, în locurile „Între Sălajuri” şi respectiv „Acasă”, prin titlurile de proprietate 50640/16/2004 şi respectiv, nr. 520/47/2002, şi apoi, în funcţie de proprietatea atribuită se putea verifica şi dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei PF s-a făcut asupra a ceea ce a dobândit în proprietate, autorul T V în temeiul Legii fondului funciar şi dacă prin contractul autentic 6137/2008 a dobândit în proprietate ceea ce deţinea bunicul său.

Nu se poate stabili o linie de hotar între proprietăţile reclamantului şi ale pârâtei PF în funcţie de punerile în posesie care s-au constatat, prin intermediul probelor administrate în prezentul litigiu, că au fost făcute, puneri în posesie ce au avut în vedere folosinţa, întrucât acestea nu coincid nici ca întindere, nici ca amplasament cu cele cuprinse scriptic în titlurile 50640/16/2004 şi 520/47/2002, astfel încât ar însemna că implicit, instanţa se pronunţă asupra a ceea ce părţile nu au solicitat.

Nu s-a putut stabili linia de hotar nici în funcţie de drepturile înscrise titlurile de proprietate 2004 şi 520/47/2002 întrucât drepturile scriptice asupra terenurilor în litigiu nu se regăsesc în teren.

Din aceleaşi motive nu se poate dispune nici rectificarea CF 2389 şi 2390 trebuind, în prealabil, stabilită mărimea şi amplasamentul la locul „Ogradă” asupra căreia i s-a eliberat titlu de proprietate lui T V.

Pe cale de consecinţă, raportat la aceste considerente, se va respinge cererea reclamantului.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de T R, IA A şi P M, împotriva lui B M şi LA, aceasta este lipsită de obiect, pârâtele neformulând nici o pretenţie faţă de persoanele astfel chemate în judecată. Lipsa de obiect se sancţionează, conform art. 133 Cod procedură civilă, cu nulitatea cererii.

2.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs-recalificat în apel în termenul legal reclamantul LG, solicitând a se constata nelegalitatea hotărârii, apelantul învederând faptul că prima instanţă a încălcat prevederile Legii 18/1991, că a fost pus în posesie şi nu a fost chemat la măsurătorile efectuate pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui T V, expertul B ce a efectuat documentaţia declarând faptul că nu a ţinut cont de procesul verbal de punere în posesie.

Apelantul a mai precizat că foloseşte mai puţin teren decât are inclus în titlu de proprietate, spre deosebire de pârâta PF care foloseşte mai mult teren decât deţine în titlu, impunându-se anularea intabulării acesteia în privinţa parcelei de teren ce se suprapune pe terenul său.

Cererea de apel nu a fost întemeiată în drept şi a fost legal timbrată cu suma de 45,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Apelantul nu a solicitat prin memoriul de apel administrarea de probe suplimentare faţă de cele dispuse de către prima instanţă.

Intimata PF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului apreciind sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică prin raportare la modul de formulare a acţiunii, respectiv învederând faptul că acţiunea în grăniţuire are caracter accesoriu faţă de cea în revendicare şi anulare act, astfel că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea, că punerea în posesie a părţilor nu a fost efectuată şi că înscrierea în cf a dreptului autorului său este legală, intimata învederând că nu este de acord cu variantele de grăniţuire întocmite de expertul M.

Restul intimaţilor nu au formulat întâmpinare faţă de cererea de apel.

În apel a fost încuviinţată proba cu înscrisuri.

3.Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a probaţiunii administrate, Tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:

Luca G este titularul dreptului de proprietate în privinţa parcelei de teren în suprafaţă de 5800 mp situată în extravilanul  localităţii Sălsig în zona denumită “Între sălajuri”, având următoarele vecinătăţi: N-râul Sălaj, E-LN, S-C M, V-T V. Terenul anterior menţionat este înscris în titlul de proprietate nr. 50640/16 din 14.09.2004.

Potrivit procesului verbal nr. 346 de la fila 24 dosar, reclamantul LG a fost pus în posesie în privinţa terenului la data de 25.06.2004.

Reclamantul nu şi-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate reconstituit prin titlul de proprietate sus-menţionat.

Luca G a obţinut titlul de proprietate sus-menţionat ca urmare a dispoziţiilor din sentinţa civilă 2861/1997 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 2850/1996 în procedura plângerii de fond funciar, în respectivul dosar (depus partial în copie la filele 288 şi urm.) existând şi declaraţii ale vecinilor reclamantului-inclusiv declaraţia defunctului T V care atestă faptu că reclamantul a deţinut suprafaţa pretinsă de 0,58 ha în zona denumită Între Sălajuri, teren având categoria arabil.

T V, vecinul menţionat în partea de vest a parcelei de teren deţinută de către reclamant, decedat pe parcursul procedurii judiciare desfăşurate la prima instanţă, a fost beneficiarul titlului de proprietate 520/42/2002 ce cuprinde parcela situată în intravilanul localităţii Sălsig în zona denumită “Ogradă/Curţi-construcţii Ogradă”, în suprafaţă totală de 7500 mp (1300 mp şi 6200 mp), în privinţa căreia a fost pus în posesie prin procesul verbal din 11.07.2002 de la fila 25 dosar.

T V a efectuat în cursul anului 2008 demersurile necesare înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, iar prin încheierea nr. 31449/2008, OCPI Maramureş i-a admis cererea şi a atribuit nr. cadastral 2815 pentru suprafaţa de 1515 mp din nr. 603, 620, 617 şi 618, respectiv nr. cadastral 2814 având suprafaţa de 5985 mp, în baza documentaţiei cadastrale întocmite de dl. Ing. topo BI.

În cursul anului 2011, LG a efectuat la rândul său demersurile necesare înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, cu acest prilej constatându-se faptul că reclamantul are în folosinţă o suprafaţă de teren mai mică decât cea înscrisă în titlu şi că între parcela reclamantului şi cea a intabulată de T V există o suprapunere parţială. În acest context, LG a demarat litigiul dedus judecăţii raportat la împrejurarea că soluţia oferită de OCPI Maramureş pentru lămurirea situaţiei nu a fost acceptată de către părţi în mod amiabil.

T V şi-a înstrăinat dreptul de proprietate nepoatei sale, PF prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 6137/2008.

Reclamantul a învestit Judecătoria Baia Mare cu solicitarea sa de anulare parţială a documentaţiei cadastrale ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al defunctului T V în cartea funciară, anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6137/2008, resctificarea cf 2389 Sălsig şi 2390 Sălsig, stabilirea liniei despărţitoare între cele două proprietăţi şi obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren în privinţa căreia s-a constatat existenţa unei suprapuneri. Scopul acţiunii sale, respective capătul de cerere principal este cel vizând grăniţuirea.

Prin sentinţa atacată, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantului reţinând în esenţă faptul că reclamantul trebuia să facă dovada împrejurării că şi-au înscris dreptul de proprietate în privinţa unor terenul faţă de care nu avea îndreptăţire, că prealabil rectificării de cf trebuiau rectificate titlurile de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie şi să fie identificate terenurile în privinţa cărora părţile au fost puse în posesie şi că astfel grăniţuirea nu poate fi dispusă. Instanţa a mai constatat că expertul desemnat a identificat un gard vechi, că punerea în posesie a fost efectuată după criterial folosinţei, împreurare ce poate justifica diferenţele de suprafaţă şi înscrierea dreptului lui T V nu a respectat punerea în posesie.

Apelul de faţă a vizat exclusiv soluţia dată de prima instanţă cererilor reclamantului, măsura anulării cererii de chemare în judecată a altor persoane nefăcând obiectul căii de atac, astfel că aceasta urmează a fi păstrată.

Prin modul de soluţionare a acţiunii, respectiv din analiza considerentelor sentinţei, Tribunalul apreciază că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, impunându-se anularea sentinţei apelate şi evocarea fondului cauzei în apel prin raportare la durata procesului dar şi a probaţiunii administrate la prima instanţă ce rămâne câştigată cauzei şi permite instanţei de apel pronunţarea unei decizii în cauză.

Astfel, se reţine că cererea de stabilire a liniei de hotar este fondată şi va fi admisă  conform planului de situaţie-anexa grafică 1-varianta de grăniţuire 3 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de dl. expert Mocan I Marius pentru termenul de judecată din data de 7.12.2016 la prima instanţă, respectiv pe aliniamentul 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1, variantă apreciată de tribunal ca fiind cea care corespunde stării de fapt şi de drept incidentă cauzei deduse judecăţii, apreciată totodată ca fiind mai echitabilă şi în concordanţă cu drepturile şi interesele legitime ale părţilor litigante.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză s-au reţinut următoarele: reclamantul LG foloseşte efectiv suprafaţa de 5495 mp din totalul de 5800 mp incluşi în titlul de proprietate, iar pârâta PF foloseşte 7856 mp din totalul de 7500 mp incluşi în titlul de proprietate al vânzătorului terenului; la faţa locului expertul topo a identificat semne de hotar în dreptul construcţiei casă pe aliniamentul 17-18-19, constând într-un gard vechi din pari de lemn; înscrierea în cf a dreptului pârâtei nu respectă semnele naturale identificate în teren şi nu coincide nici cu modul de folosinţă a terenului de către aceasta; toate parcelele de teren măsurate de către expert (inclusiv ale vecinilor LN şi BM), prezintă diferenţe mari de suprafaţă, iar procesele verbale de punere în posesie conţin elemente de distanţă care nu se regăsesc în teren.

Expertul tehnic judiciar a apreciat că emiterea actelor de proprietate a fost efectuată fără măsurători în teren, prin preluarea grafică a unor elemente de pe planul de situaţie neactualizat şi că pentru zona în litigiu nu au existat cărţi funciare cu numere topografice, comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar având în vedere numerele cadastrale din evidenţele cadastralului întocmite în perioada 1980-1985, evidenţe ce au la bază un plan de situaţie la scara 1:5000 lipsit de acurateţe. Din acest plan reiese că terenul reclamantului se identifică cu nr. cadastral A621, iar al pârâtei cu nr. Cc618, De 620 şi A617, iar limita de teren este dreaptă, fără inflexiuni. Expertul a reţinut că acest plan prezintă erori de citire de 0,5mm ce pot atrage abateri de până la 2,5 m în teren, iar intabularea în cartea funciară a terenului pârâtei nu respectă starea de fapt de la faţa locului.

Dl. expert a efectuat 3 variante de grăniţuire, prima nu ţine cont de vechile semne de hotar identificate în punctele 17-18-19, ci are în vedere stabilirea unei linii de hotar fără inflexiuni pe întreaga lungime a proprietăţii, a doua variantă nu ţine cont de declaraţiile martorilor vizând faptul că de la gardul vechea linia despărţitoare era una dreaptă fără inflexiuni, astfel cum era configurată şi pe planurile de amplasament şi delimitare vechi ce au stat la baza punerii în posesie, respectiv a treia variantă care are în vedere întreaga probaţiune administrată în cauză, respectiv asigură părţilor folosinţa suprafeţelor înscrise în actele de proprietate şi evită existenţa unor suprapuneri.

Martorii audiaţi în faţa primei instanţe au relatat faptul că imobilul casă deţinut de defunctul T V, era împrejmuit cu gard din lemn, ale cărui rămăşite au fost identificate la faţa locului de către expert, că de la gardul menţionat şi până la pârâu linia de hotar era dreaptă (martora ZA). Inginerul topograf ce a întocmit documentaţia cadastrală a defunctului T V, martorul BI, a  apreciat că linia despărţitoare se impunea a fi dreaptă de la gard la pârâu, cu prilejul măsurătorilor acesta observând un răzor în linie dreaptă. Martorul a mai declarat că, la întocmirea documentaţiei, nu a avut în vedere procesele verbale de punere în posesie ci a măsurat terenul în lipsa vecinului LG, conform indicaţiilor lui T V. Martorul LD, membru în comisia locală, a confirmat împrejurarea că în spatele casei lui T V existau rămăşite ale gardului vechi, respectiv un răzor amintit şi de ceilalţi martori audiaţi în cauză.

Coroborând întreaga probaţiune administrată în cauză, instanţa apreciază că petitul având ca obiect grăniţuirea se impune a fi admis, în cauză fiind îndeplinite prevederile legale în materie în varianta anexei grafice 1-varianta de grăniţuire 3 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de dl. expert MIM pentru termenul de judecată din data de 7.12.2016 la prima instanţă, respectiv pe aliniamentul 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1, singurul care, pe de o parte, respectă vechile semne de hotar, dar care are în vedere şi declaraţiile martorilor astfel cum s-a reţinut anterior. În plus, aşa cum reiese din anexa grafică 2 de la fila 219 dosar, în care este relevată situaţia în teren prin raportare la modul în intabulare a pârâtei, se constată faptul că această variantă de grăniţuire ţine cont inclusiv de modul concret de folosinţă a terenului de către ambele părţi litigante.

Grăniţuirea reprezintă acţiunea prin intermediul căreia proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie delimitare prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Prin promovarea unei astfel de cereri părţile urmăresc determinarea prin hotărâre judecătorească a limitelor dintre proprietăţi si stabilirea traseului real pe care trebuie sa îl urmeze titularul. Aceasta acţiune îşi găseşte raţiunea atât în cazul inexistenţei unei delimitări între proprietăţi, cât şi in situaţia în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau prin hotărâre judecătorească şi sunt contestate.

În cauză, linia despărţitoare este contestată de către părţi, litigiul ivindu-se ca urmare a modului de întocmire a documentaţiei cadastrale a pârâtei.

Constatând temeinicia acestei pretenţii a reclamantului instanţa va admite această solicitare conform dispozitivului prezentei decizii.

În schimb, restul pretenţiilor reclamantului nu sunt întemeiate.

Cererea de anulare a documentaţiei cadastrale, de rectificare cărţii funciare, de anulare a contractului de vânzare-cumpărare şi de revendicare nu pot fi primite.

Tribunalul constată, în acord cu jurisprudenţa în materie, faptul că documentaţia cadastrală nu reprezintă un act juridic în sensul legii care să poată face obiectul unui demers judiciar de anulare. Documentaţiile cadastrale reprezintă documente tehnice prin care se identifică, se măsoară şi se descriu imobilele, în vederea înscrierii în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice privitoare la acestea. Or, având în vedere obiectul şi scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale în general, al documentaţiilor cadastrale în special - ca acte de constatare a situaţiei reale din teren, acestea nu îndeplinesc condiţiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a fi sancţionate cu nulitatea.

În cauză, greşita întocmire a documentaţiei cadastrale nu poate fi remediată prin cererea în anulare astfel cum a fost aceasta formulată, sau prin anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare şi rectificarea parţială a cărţii funciare întrucât şi aceste din urmă pretenţii sunt nefondate pe de o parte ca urmare a modului de stabilire prin prezenta decizie a linie despărţitoare dintre proprietăţi ce exclude orice suprapunere între parcelele părţilor, iar pe de altă parte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale pentru a dispune în acest sens. Erorile în întocmirea documentaţiei cadastrale nu reprezintă motive de nulitate prevăzute de lege în privinţa convenţiei de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, astfel cum sunt acestea enumerate de dispoziţiile art. 948 Cod civil de la 1864, în vigoare la momentul formării acordului de voinţă.

Cererea de revendicare va fi de asemenea respinsă. Se constată că varianta de grăniţuire stabilită asigură părţilor deplinătatea suprafeţei de teren în privinţa căreia fac dovada dreptului de proprietate, iar prin aceasta pârâta nu foloseşte teren aflat în proprietatea reclamantului, respectiv aceasta nu are calitatea de posesor neproprietar, împrejurarea care să justifice apelarea la protecţia oferită de dispoziţiile art. 563 Cod civil. În plus, în contextul în care modul de înscriere în cartea funciară nu poate reprezenta premisa acţiunii reale imobiliare de această natură, iar din probele de la dosar a rezultat că pârâta nu se află în posesia efectivă a unei suprafeţe de teren aflată în proprietatea reclamantului, se constată netemeinicia solicitării.

În privinţa apărărilor formulate de către intimată prin întâmpinarea formulată apel, instanţa le va înlătura ca neîntemeiate reţinând faptul că grăniţuirea celor două proprietăţi nu poate fi refuzată chiar în contextul în care punerea în posesie nu s-a făcut prin deplasare la faţa locului, ori s-a făcut parţial (astfel cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi). Stabilirea liniei despărţitoare în funcţie de modul în care pârâta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nu poate fi de asemenea primită în cauză prin raportare la împrejurarea că modul de întocmire a documentaţiei a fost unul defectuos, unilateral şi subiectiv, inginerul topograf neţinând cont de situaţia reală din teren şi de semnele exterioare de hotar. Totodată, apărările vizând modul de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantului vor fi înlăturate raportat la conţinutul sentinţei civile nr. 2861/1997 şi declaraţia lui T V, dată în respectiv dosar prin care acesta a arătat că reclamantul a deţinut anterior colectivizării suprafaţa de 58 ari teren în respectiva locaţie.

Faţă de considerentele anterior menţionate, tribunalul va admite apelul în baza art. 297 Cod procedură civilă, va anula în parte sentinţa apelată în limitele învestirii şi evocând fondul cauzei va admite în parte cererea reclamantului conform dispozitivului prezentei decizii, urmând ca documentaţiile cadastrale să aibă drept reper linia despărţitoare a celor două proprietăţi.

Domenii speta

Spete similare