Procedura insolvenţei

Decizie 331 din 11.05.2017


În insolvenţa cerută de debitoare, cererile de intervenţie sunt inadmisbile, codul de procedură civilă nefiind aplicabil în această situaţie, fiind vorba despre o lege specială care are dispoziţii speciale în materie.

Prin Decizia Civilă nr. 628/A/28.09.2017 pronunţată în dosarul nr.  … de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul intervenientei formulat împotriva încheierii civile nr. 331/11.05.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în acelaşi dosar.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut în esenţă, următoarele:

Prin încheierea civilă apelată, în baza art. 66 alin.7 din Legea nr.85/2014, s-a înregistrat dosarul nr. … având că obiect cererea unei creditoare, împotriva debitoarei, având că obiect cererea de deschidere a procedurii formulată de debitoare.

 S-au respins că inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de interveniente.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, cu privire la cererile de intervenţie în interes propriu  formulate,  că sunt inadmisibile având în vedere argumentele care vor fi prezentate.

Potrivit ART. 61 Noul Cod de Procedură Civilă, :

(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Din textul art.61 Noul Cod de Procedură Civilă, se desprind cerinţele esenţiale ale intervenţiei voluntare, care caracterizează oricare dintre formele acesteia, şi anume existenţa unui proces în curs de desfăşurare, iniţiativa introducerii terţului în proces să aparţină acestuia, invocarea de către terţ a unui interes propriu şi, de principiu, lipsa calităţii de parte originară a terţului intervenient.

Astfel, legea dă dreptul oricărei persoane interesate să intervină în interes propriu într-o cauză dedusă judecăţii.

Societăţile interveniente au evidenţiat în cadrul cererilor formulate că deţin calitatea de creditori ai debitoarei.

Potrivit prevederilor Art. 71  din Legea nr.85/2014 :

(1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 66, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaraţia făcută potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenţei se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic.

(2) Prin încheierea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar/lichidatorului judiciar să efectueze notificările prevăzute la art. 100. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii.

În conformitate cu această prevedere legală în materia insolvenţei, Legea nr.85/2014, reglementează instituţia opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii insolvenţei unui debitor, astfel că  cererea de intervenţie nu este prevăzută în această lege,  fiind incompatibilă cu această procedură, în speţă fiind vorba de o procedură necontencioasă, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului.

Aşa fiind, o astfel de cerere de intervenţie, este inadmisibilă, creditorii având  posibilitatea doar de a se opune deschiderii procedurii insolvenţei unui debitor, în conformitate cu normele prevăzute în legea specială – Legea nr.85/2014, respectiv art. 71 alin. 2 din Legea nr.85/2014, şi nu  o altă cale de urmat.

Împotriva încheierii civile de mai sus a declarat apel una dintre interveniente, prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie în interes propriu şi respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului.

În motivare, apelantul a arătat că  între intervenientă şi debitoare s-au încheiat 9 (noua) Contracte de credit, arătând numărul şi data fiecărui contract având că obiect finanţarea Debitorului în vederea achiziţionării bunurilor menţionate în Contractele de Credit („Bunurile").

În scopul garantării îndeplinirii obligaţiilor de plată asumate prin Contractele de Credit:

a) Debitorul a constituit în favoarea creditoarei garanţii reale mobiliare de rangul I asupra Bunurilor prin încheierea a 9 (noua) Contracte de ipoteca mobiliara asupra unui echipament: nr. 1678A din data de 25 septembrie 2012, nr. 1667A din data de 20 septembrie 2012, nr. 1609A din data de 4 septembrie 2012, nr. 1600A din data de 31 august 2012, nr. 1597A din data de 31 august 2012, nr. 1591A din data de 30 august 2012, nr. 1534A din data de 10 august 2012, nr. 1514A din data de 31 iulie 2012 şi nr. 1493A din data de 24 iulie 2012 („Contractele de Garanţie");

b) „Garanţii" au constituit în favoarea creditoarei garanţii personale prin încheierea a 9 (noua) Contracte de fidejusiune: din data de 25 septembrie 2012, 20 septembrie 2012, 4 septembrie 2012, 31 august 2012, 30 august 2012, 10 august 2012, 31 iulie 2012 şi 24 iulie 2012 („Contractele de Fidejusiune").

La data de 5 aprilie 2017 Debitorul a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Pentru termenul de judecata din 13 aprilie 2017 creditoarea din contractele de mai sus a formulat cerere de intervenţie care a fost respinsa prin încheiere, deşi cererea nu este inadmisibilă.

Prin Sentinţa, judecătorul sindic în mod greşit a reţinut ca: [...] o astfel de cerere de intervenţie, este inadmisibila, creditorii având posibilitatea doar de a se opune deschiderii procedurii insolvenţei unui debitor, în conformitate cu normele prevăzute în legea speciala - Legea nr. 85/2014, respectiv art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, şi nu o alta cale de urmat.

Contrar susţinerilor judecătorului sindic, a indicat că potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă („Legea 85/2014"), prevederile acestei legi se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila.

În consecinţa, dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedura civila, privitoare la intervenţia în interes propriu, sunt aplicabile în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulata împotriva Debitorului.

Potrivit Codului de procedura civila, cererea de intervenţie în interes propriu trebuie sa îndeplinească acele condiţii de admisibilitate cerute pentru promovarea unei acţiuni civile, respectiv capacitate procesuala, calitate procesuala şi interes.

Potrivit Legii 85/2014, condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie în interes propriu sunt justificate de acele persoane fizice şi juridice care au poziţia de creditor fata de societatea împotriva căreia s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Capacitatea procesuala se dobândeşte în cazul persoanelor juridice prin actul de înfiinţare, iar intervenienta, având Cod Unic de înregistrare, este înregistrata la Registrul Comerţului Bucureşti sub nr. J40/(…)/2008, în Registrul General al instituţiilor financiare nebancare ţinut de BNR sub nr. RG-PJR-41-(…) din data 19 iunie 2008 şi în Registrul Special sub nr. RS-PJR-41-(…) din data 11 noiembrie 2009. În consecinţa, intervenienta are capacitate procesuală.

Intervenienta are calitate procesuala, ca urmare a încheierii Contractelor de Credit şi a existentei raporturilor contractuale generatoare de posibile creanţe faţă de debitor şi are interesul de a promova prezenta cerere, întrucât scopul său este de a: (a) clarifica situaţia financiara a Debitorului; (b) evita sustragerea Debitorului de la plata ratelor de credit şi de la urmărirea Bunurilor.

Interesul intervenientei este legitim (nu contravine prevederilor legale), personal (vizează direct Debitorul), născut şi actual (daca intervenienta nu ar recurge la acţiune în acest moment, s-ar expune unor prejudicii).

Singurul aspect care trebuie dovedit de către intervenientă pentru că cererea de intervenţie în interes propriu sa fie admisa în principiu este calitatea de creditor.

Or, prin semnarea şi însuşirea Contractelor de Credit de către Debitor, ar rezulta fără dubii caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei intervenientei în măsura în care Debitorul chiar s-ar afla în stare de insolvenţă, iar intervenienta ar fi în situaţia formulării unei declaraţii de creanţă.

Mai mult decât atât, contrar cele reţinute de către judecătorul sindic cu privire la opoziţie, cererea de intervenţie în interes propriu este admisibilă având în vedere şi următoarele considerente:

•Debitorul nu este prejudiciat prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie, aceasta neavând efecte negative asupra activităţii desfăşurate de Debitor;

•admiterea cererii de intervenţie previne o eventuala procedura a opoziţiei, mult mai greoaie.

A mai arătat faptul că practica judiciara este tot în sensul aprecierii că admisibile a cererilor de intervenţie formulate de către intervenientă.

Contrar celor indicate de către judecătorul sindic, astfel cum a indicat şi Debitorul prin apărările formulate la dosarul cauzei în sensul că are doar „dificultăţi financiare" ca urmare a întârzierilor de la APIA, dorind reorganizarea activităţii, şi astfel cum rezulta din probatoriul administrat în cauza, acesta are disponibilităţi băneşti suficiente pentru a achita creanţele invocate de acesta în cererea de deschidere a insolventei, precum şi de a finaliza plata ratelor de credit faţă de intervenientă.

Potrivit situaţiei financiare pentru anul 2015, publicata pe site-ul Ministerului Finanţelor, Debitorul a avut o cifra de afaceri neta de 21.431.057 lei, realizând un profit de 2.222.254 lei. De asemenea, totalul capitalului era de 2.205.571 lei.

Potrivit situaţiei financiare pentru anul 2014, publicata pe site-ul Ministerului Finanţelor, debitorul a avut o cifra de afaceri neta de 24.061.774 lei, realizând un profit de 129.398 lei. De asemenea, totalul capitalului era de 5.854.799 lei.

Potrivit situaţiei financiare pentru anul 2013, publicata pe site-ul Ministerului Finanţelor, Debitorul a avut o cifra de afaceri neta de 29.158.266 lei, realizând un profit de 260.668 lei. De asemenea, totalul capitalului era de 5.984.197 lei.

Prin urmare, se observa o creştere succesiva a activităţii debitorului.

Totodată, inclusiv din apărările formulate de alt creditor intervenient în prezenta cauza  rezulta în mod expres că debitorul încasează sume de bani periodic şi efectuează plaţi, dispunând de lichidităţi.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 8 şi art. 342 din Legea 85/2014, art. 61 şi urm. din Codul de Procedura Civila.

Intimata (societate în faliment, in bankruptcy, en faillite), reprezentată prin administrator special, prin administrator judiciar a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către intervenientă şi menţinerea dispoziţiilor încheierii civile nr. 331/11.05.2017 ca fiind temeinice şi legale.

În apărare, a arătat că în fapt, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în cursul soluţionării cauzei, apelanta a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu şi a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Tribunalul Arad a reţinut o situaţie corectă şi legală, menţionând că o astfel de cerere de intervenţie, este inadmisibilă, creditorii având posibilitatea doar de a se opune deschiderii procedurii insolvenţei unui debitor, în conformitate cu normele prevăzute în legea specială — Legea nr. 85/2014, respectiv ort. 71 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, şi nu o altă cale de urmat. " - par. 10 şi 11, pag. 4 din încheiere şi a respins cererea de intervenţie.

Contrar opiniei apelantei, intimata a apreciat că soluţia Tribunalului Arad este temeinică şi legală.

Referitor la inadmisibilitate, în esenţă, apelanta a susţinut că cererea de intervenţie este admisibilă întrucât dispoziţiile Legii 85/2014 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar formularea unei astfel de cereri nu face altceva decât să preîntâmpine promovarea unei opoziţii.

În mod evident, o cerere de intervenţie în interes propriu prin care se solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei este inadmisibilă întrucât:

- având în vedere că obiectul cererii principale îl constituie deschiderea procedurii insolvenţei, intervenientul nu ar putea pretinde pentru sine obiectul cererii de chemare în judecată şi

- legea specială prevede o cale specifică prin care un creditor poate critica deschiderea procedurii insolvenţei, şi anume opoziţia reglementată de art. 71 alin. (2) din Legea 85/2014.

Susţinerile apelantei conform cărora admiterea cererii de intervenţie în interes propriu ar "preveni" opoziţia la deschiderea procedurii care se presupune a fi o procedură mai "greoaie" nu au niciun temei legal şi nicio justificare.

Instanţa are obligaţia de a respecta prevederile imperative ale legii speciale şi nu de a înlesni demersurile judiciare ale părţilor.

Pe fondul cererii de intervenţie, apelanta a susţinut că intimata ar avea "disponibilităţi financiare suficiente pentru a achita creanţele invocate în cererea de deschidere a insolvenţei, precum şi de a finaliza plata ratelor de credit faţă de intervenientă ".

În realitate, aşa cum rezultă din cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi din înscrisurile pe care le-am anexat acesteia, datoriile mele sunt în cuantum de 43.352.369,01 lei şi sunt în întregime scadente.

De altfel, această stare de fapt a şi fost reţinută ca atare în încheierea nr. 383/25.05.2017 prin care Tribunalul Arad a admis cererea intimatei şi a deschis procedura insolvenţei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcţie de motivele invocate şi având în vedere disp. art. 483 şi urm. C. pr. civilă, coroborate cu disp. art. 71 şi urm. din Legea nr. 85/2014, Curtea reține următoarele:

Apelanta critică soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii sale de intervenţie, arătând că potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prevederile acestei legi se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila, astfel că dispoziţiile art. 61 şi urm. din Codul de procedura civila, privitoare la intervenţia în interes propriu, sunt aplicabile în cazul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulata împotriva debitorului.

Apelanta mai arată că singurul aspect care trebuie dovedit de către intervenientă pentru ca cererea de intervenţie în interes propriu sa fie admisa în principiu este calitatea de creditor, precum şi condiţiile de admisibilitate cerute pentru promovarea unei acţiuni civile, respectiv capacitate procesuala, calitate procesuala şi interes.

În analizarea acestor motive, curtea constată că Legea insolvenţei instituie o procedură derogatorie de la procedura de drept comun, constând în aceea că toţi creditorii care nu au formulat cereri de deschidere a procedurii au posibilitatea de a invoca dreptul pretins prin depunerea unei declaraţii de creanţă, sau dacă se opun deschiderii procedurii cum este cazul în speţă, să formuleze opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării de deschidere a procedurii, astfel încât în această fază nu sunt incidente dispoziţiile art. 49 şi 50 C. pr. civ.

Cererea de intervenţie a creditorului este inadmisibilă în faza de judecată a cererii introductive formulate de debitor, dat fiind caracterul special al reglementării legale a procedurii, care nu prevede ingerinţa unei asemenea cereri în judecata respectivă. Aceasta deoarece cererea debitorului se soluţionează într-o procedură necontencioasă, incompatibila cu cererea de intervenţie.

Curtea mai constată că reglementarea procedurii insolvenţei nu poate permite oricui şi oricând să intervină în derularea acestei procedurii speciale, în mod similar procedurii civile de drept comun, pentru că nu ar mai fi o procedură eficientă, derulată cu celeritate.

În procedura necontencioasa a cererii debitorului, reglementată de dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, cererile de intervenţie formulate de creditori sunt de plano inadmisibile, legea conferind creditorilor interesaţi o procedură specială de apărare a drepturilor şi intereselor lor, şi anume calea opoziţiei împotriva hotărârii judecătorului-sindic, reglementată de alin. 2 al art. 71 din lege.

Cererile de intervenţie formulate de creditori în cadrul unei cereri a debitorului pentru deschiderea procedurii sunt inadmisibile, fie că aceştia solicită deschiderea procedurii, fie respingerea cererii de deschidere a procedurii.

Creditorii care doresc, la rândul lor, deschiderea procedurii au posibilitatea de a formula o cerere în acest sens, care se conexează la cererea debitorului, acestea soluţionându-se împreuna în procedura contencioasă.

Practica judiciară invocată de apelantă în sensul admiterii cererilor de intervenţie în speţe similare nu este izvor de drept.

Pentru considerentele expuse mai sus, apreciind că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, Curtea a respins apelul ca nefondat.