Bănci

Dosar nr. X

R O M Â N I A

TRIBUNALUL X

SECŢIA X

Sentinţa civilă nr. X

Şedinţa publică  de la X

Tribunalul constituit  din:

Preşedinte : X

Grefier: X

Pe rol pronunțarea  asupra cauzei civile privind pe reclamanta  X în contradictoriu cu pârâta X şi intervenientul forţat X, având ca obiect acțiune în constatare, obligație de a face, alte cereri- cheltuieli de judecată.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc  în şedinţa publică din data de 8 aprilie 2015, fiind consemnate  în încheierea de şedinţă  de la  acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise  a amânat  pronunțarea  la data de 9 aprilie 2015, când a hotărât  următoarele:

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea formulată la data de X, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului X, sub nr. X, reclamanta X a chemat în judecată pe pârâta X, solicitând  instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate:

1. nulitatea absolută, ca fiind abuzive în sensul și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi și consumatori, cu modificările ulterioare, a clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit bancar nr.X, după cum urmează:

1.1. nulitatea absolută parţială a articolul 6 punctul 1 lit. a) și punctul 5 din contractul de credit potrivit cu care banca are dreptul de a calcula și percepe pe durata creditului o dobândă ce variază în funcţie de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment, prin aplicarea peste marja fixă de 4,85% a unei „Dobânzi de referinţa a Băncii” „revizuibilă în funcţie de politica de dobânzi a Băncii la respectiva dată";

1.2. nulitatea absolută a articolului 6 punctul 1 lit. b) din contractul de credit, prin care dobânda de referință a băncii este comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare înmânat de reprezentanţii băncii ca urmare a modificării nivelului de dobândă variabilă;

1.3. nulitatea absolută parţială a articolului 6 punctul 4 din contractul de credit, în ceea ce priveşte comunicarea modificării nivelului dobânzii prin afișare în sediile băncii, renunțarea împrumutatului la orice plângere, apărare sau reclamaţie ulterioară cu privire la faptul că această metoda este nepotrivită sau inadecvată, precum și la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii;

2. nulitatea absolută parțială a tuturor actelor subsecvente, respectiv graficele de rambursare emise de bancă ca urmare a modificărilor dobânzii survenite prin aplicarea clauzelor abuzive identificate la pct.1.1. - 1.3 de mai sus, respectiv prin aplicarea peste marja de 4,85% a unei dobânzi de referință a băncii calculată în mod discreţionar și abuziv de bancă, în perioada cuprinsă între semnarea contractului de credit și rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii instanţei privind constatarea nulităţii clauzelor abuzive identificate la pct.1.1 -1.3.

3. nulitatea absolută a dispozițiilor art. 1.2.2.1 din Actul adiţional propus de bancă în luna septembrie 2010 potrivit cu care contractul de credit a fost modificat unilateral de bancă, în sensul că dobânda este compusă din indicele de referință  Euribor 3M la care se adaugă marja băncii de 7,225%, precum și nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente, respectiv graficele de rambursare emise de bancă prin aplicarea clauzelor modificate unilateral și neacceptate în mod expres de reclamantă, în perioada 20 septembrie 2010 și data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanţei privind constatarea nulităţii clauzei art. 1.2.2.1 din Actul adițional.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de X a încheiat, în calitate de împrumutat, contractul de credit bancar nr. X,  pentru suma de X Euro, acordat pentru nevoi personale, garantat cu ipotecă. Durata creditului este de X luni de la data acordării. Contractul de credit încheiat este unul standard, preformulat, nefiind negociat sub niciun aspect în mod direct între părţi.

A mai arătat reclamanta că potrivit contractului, articolul 6 - Dobânzi, pentru creditul pus la dispoziţie de bancă, împrumutatul trebuie să plătească băncii o dobândă de 0% pentru primele 6 luni din perioada de contractare, după expirarea acestei perioade urmând a plăti „Dobânda variabilă a Băncii".

În ceea ce priveşte modul de calcul al „Dobânzii variabile a Băncii" și modul de variație al acesteia, contractul de credit prevede următoarele:

i) Dobânda variabilă a Băncii „este revizuibilă în funcţie de politica de dobânzi a băncii la respectiva dată, compusă din indicele de referinţă Dobânda de Referinţa a Băncii la care se adaugă marja de 4,85%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția Dobânzii de referință" (articolul 6, punctul 1, Litera a) din contract);

ii) Variația dobânzii „este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment (articolul 6 punctul 5 din contract).

În ceea ce priveşte modul de comunicare al dobânzii de referință, precum și al modificărilor nivelului dobânzii, contractul de credit stipulează:

iii) „Dobânda de referință va fi comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare care îi va fi înmânat de reprezentanţii băncii ca urmare a modificării nivelului de dobândă variabilă" (articolul 6, punctul 1, litera b) din contract)

iv) „Modificarea nivelului dobânzii curente se comunică împrumutatului prin notificare scrisă cu confirmare de primire sau prin unul din următoarele mijloace de comunicare: prin afişare în sediile Băncii sau prin extras de cont solicit de împrumutat sau prin alte mijloace de comunicare stabilite între bancă și împrumutat, împrumutatul este de acord că această metodă de notificare este suficientă, iar împrumutatul renunță la orice plângere, apărare sau reclamaţie ulterioară cu privire la faptul ca această metodă a fost nepotrivită sau inadecvată. În cazul în care, în urma modificării dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele scadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă" (articolul 6, punctul 4 din contract).

În luna septembrie 2010, invocând adoptarea și intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, banca a redactat și a comunicat reclamantei un Act adițional la contractul de credit aflat în derulare, prin care în mod unilateral, discreţionar și abuziv a modificat modul de calcul al dobânzii variabile, după cum urmează:

v) „Rata dobânzii variabile, care se aplică la soldul creditului, este compusă din indicele de referință ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă Marja Băncii în cuantum de 7,225%. Rata dobânzii variabile este revizuibilă și se aplică din datele de 25 februarie, 25 mai, 25 august și 25 noiembrie în funcţie de indicele de referinţa ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referință valabil în data de 15 februarie, 15 mai, 15 august și 15 noiembrie." (Articolul 1.2.2.1 din Actul adiţional)

II. Nulitatea absolută a clauzelor contractuale (articolul 6 pct.1 lit. a și b, pct. 4 și pct. 5 din contractul de credit) în raport de caracterul abuziv al acestora.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, în vigoare la data semnării contractului de credit, orice contract încheiat între comercianţi și consumatori trebuie să cuprindă clauze clare, fără echivoc, interzicându-se comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Articolul 1 din lege).

Prin asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa legii, acţionează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale (Articolul 2 alin. 1 din lege). În speță, creditul a fost contractat de  reclamantă în calitate de consumator în sensul legii, pentru nevoi personale după cum rezultă din însuşi contractul de credit.

O clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul este considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (articolul 4 din lege).

O clauza contractuală se consideră ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate (articolul 4 alin.2 din lege).

În speță, condițiile legale privind declararea caracterului abuziv al clauzelor contractuale identificate la Cap. l de mai sus, sunt îndeplinite. Astfel:

1. Contractul de credit încheiat este unul standard, preformulat, nu a existat nicio negociere directă a clauzelor și nicio altă posibilitate de a influența în orice mod clauzele contractuale.

2.  Clauzele privind stabilirea, variaţia și comunicarea dobânzii de referință a Băncii, componentă a dobânzii variabile (articolul 6 pct.1 lit. a si b, pct. 4 și pct. 5 din contractul de credit) creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Una dintre componentele dobânzii variabile, respectiv dobânda de referință a Băncii, nu este determinată prin contractul de credit și în același timp nu există criterii de determinare a acesteia.

Banca și-a rezervat dreptul de a percepe o dobândă variabilă compusă din Marja de 4,85% și o dobândă de referință a băncii a cărei valoare se determină potrivit contractului exclusiv în funcţie de propria politică de dobânzi a băncii.

Nu a fost indicată valoarea dobânzii de referință a băncii la momentul semnării contractului ori un nivel maxim al acesteia. Nu a fost stabilit niciun criteriu obiectiv și transparent privind modul de calcul al acestei componente a ratei dobânzii, niciun indice de referință independent de voința creditorului, verificabil (art. 9 A3 lit. g din O.G. nr. 21/1992 republicată și modificată), aceasta putând fi stabilită și modificată oricând pe durata contractului, în mod discreţionar și arbitrar de bancă.

În condițiile Legii nr. 193/2000, Anexa: Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, sunt considerate abuzive acele clauze care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract (lit. a din Anexa).

Chiar cu privire la dreptul furnizorilor de servicii financiare de a modifica rata dobânzii plătibile, aceiaşi text de lege stipulează în mod expres că dreptul este condiționat de existența unei motivații întemeiate.

Or, „propria politică de dobânzi a băncii, care reprezintă un criteriu întru totul subiectiv, nu poate constitui un motiv întemeiat în sensul legii pentru modificarea ratei dobânzii.

Jurisprudenţa românească în mod constant a calificat drept insuficiente și neîntemeiate criterii de variaţie a dobânzii formulate generic, „în funcţie de evoluţia pieţei financiare/monetare", apreciind că nu permit identificarea indicatorilor preciși, independenți de voința băncii, care determină variaţiile dobânzii. În speță, nici măcar criterii de acest gen nu au fost indicate.

Nu mai puțin, clauzele contractuale în cauză încalcă dispozițiile imperative ale O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, în forma în vigoare la data semnării contractului (24.01.2008).

Potrivit art. 10 litera b) din O.G. nr. 21/1992 republicată, în forma in vigoare la data semnării contractului, consumatorii au dreptul de a beneficia la încheierea contractului de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, precum și de stabilirea cu exactitate a condițiilor de credit și dobânzilor. Or, este vădit faptul că nu există clauze care să permită stabilirea cu exactitate a dobânzilor, cu excepţia marjei de 4,85%.

Neexistând nicio posibilitate de determinare a dobânzii de referință a băncii, practic aceasta poate fi stabilită și modificată de bancă în orice moment, la orice nivel, în timpul contractului de credit.

Aceasta în condiţiile în care, potrivit aceluiaşi contract, dobânda de referință a băncii se comunică prin intermediul graficelor de rambursare sau prin afişare la sediile băncii, consumatorul renunţând la orice reclamaţii și apărări cu privire la modalitatea de comunicare (art.6 pct. 1 lit. b) din contract, respectiv art.6 pct. 4 din contract).

În acest fel, a arătat reclamanta că a fost privată de orice posibilitate de a verifica corectitudinea și justificarea variațiilor ratei dobânzii.

Mai mult, în timp ce banca are dreptul de a modifica oricând, în mod discreţionar și arbitrar, nivelul dobânzii de referință a băncii și de a-l comunica prin afişare sau prin intermediul unui nou grafic de rambursare, potrivit art. 6 pct.4 din contract, singura modalitate de opoziţie recunoscută împrumutatului este ca într-un termen de maximum 10 zile calendaristice de la data modificării dobânzii să restituie întreaga suma împrumutată și dobânzile aferente, în caz contrar considerându-se acceptat nivelul modificat al dobânzii. În lipsa oricărei posibilităţi de previziune a modificărilor nivelului dobânzii pe durata contractului, având în vedere valoarea semnificativă a împrumutului (aproximativ 100.000 Euro), dreptul consumatorului este lipsit de orice eficacitate. Într-un termen de 10 zile calendaristice (respectiv maxim 7 zile lucrătoare) ar trebui rambursate sume pentru a căror restituire a fost agreată o perioada de 30 de ani, iar orice eventuala refinanţare a creditului nu ar fi posibilă într-un termen atât de scurt.

Nu mai puţin relevant pentru încălcarea principiului bunei-credinţe, pe parcursul derulării contractului a arătat reclamanta că s-a dovedit că banca practica mai multe „Dobânzi de Referință a Băncii", în acelaşi timp, fără ca aceasta posibilitate să rezulte în orice mod din contract și fără să fi existat orice informare în acest sens la momentul semnării contractului.

Toate aceste clauze, împreună și separat, prin care banca îşi rezerva dreptul de a modifica în orice moment pe perioada contractului, de a calcula și de a aplica în mod discreţionar nivelul aşa-numitei dobânzi de referinţa a băncii, exclusiv în funcţie de propria sa voinţa, sunt clauze abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 în forma în vigoare la data semnării contractului, respectiv X, acestea neproducându-și în condițiile art.6 din lege niciun efect față de consumator. Lipsa oricărui criteriu obiectiv, transparent și independent de voința părților, lipsa oricărei negocieri directe a clauzelor cu consumatorul, contractul fiind unul preformulat și de adeziune, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Nu mai puţin relevante pentru valabilitatea aceloraşi clauze sunt dispoziţiile Codului civil român, care impun determinarea ori cel puţin stabilirea unor criterii de determinare a preţului contractului, care prevăd principiul acordului de voinţa pentru modificarea contractului și care stabilesc că dispoziţiile îndoielnice ale contractului se interpretează în favoarea debitorului.

Față de aceste considerente, banca era și este îndreptăţită la a calcula și primi o dobândă în cuantum de 4,85% (singura componentă cunoscută și verificabilă a dobânzii contractuale), toate sumele calculate și percepute în plus de bancă fiind nedatorate. La data redactării cererii sumele încasate în plus de bancă, prin aplicarea clauzelor abuzive, au o valoare de aproximativ X Euro.

Cu privire la nulitatea absolută a graficelor de rambursare emise de bancă și care cuprind dobânzi peste nivelul de 4,85% (acte subsecvente), a arătat reclamanta că în virtutea principiului de drept potrivit cu care nulitatea actului principal conduce la desfiinţarea actelor subsecvente, nulitatea absolută a clauzele abuzive va lipsi de orice efecte și toate actele ce au fost întocmite ulterior în baza acestora, în speță, graficele de rambursare emise de bancă prin care s-au calculat și perceput dobânzi peste nivelul de 4,85%.

Nulitatea absolută a dispozițiilor art.1.2.2.1 din Actul adițional propus de bancă în septembrie 2010 referitoare la modalitatea de determinare a dobânzii și în special la marja majorată de la 4.85% la 7.225%.

Scopul acestor prevederi ar fi înlocuirea în mod unilateral a unor dispoziţii lovite de nulitate absolută, respectiv a dispoziţiilor contractuale abuzive prin care banca și-a rezervat dreptul de a stabili și de a percepe o dobândă de referință a băncii în funcţie de propria sa politică, peste nivelul marjei stabilită cu exactitate în contractul de credit la nivelul de 4,85%.

Nulitatea este o sancțiune pentru nerespectarea condițiilor cerute ad validitatem la încheierea contractelor. Nulitatea absolută a unei clauze nu poate fi acoperită ulterior nici prin voința părților (cu atât mai puţin printr-un act unilateral) și nici măcar prin intervenţia unor norme legale (în acest din urmă caz confirmarea ar conduce la încălcarea principiului constituţional al neretroactivării legii civile în timp). Nulitatea lipseşte clauzele de orice eficacitate juridică, acestea considerându-se neîncheiate încă de la momentul semnării contractului.

Astfel fiind, clauza contractuală abuzivă referitoare la așa-zisa dobândă de referință a băncii în funcţie de care variază dobânda nu poate fi înlocuită cu o altă prevedere. Sub acest raport se impune constatarea caracterului subsecvent al prevederilor art.1.2.2.1 din Actul adițional față de clauza inițială a contractului, cu consecința desființării acestora în virtutea principiului de drept potrivit cu care nulitatea actului principal conduce la desfiinţarea actelor subsecvente.

În al doilea rând, majorarea marjei fixe a dobânzii de la 4,85% la 7,225%, neacceptată în mod expres de reclamantă în mai multe rânduri, dar aplicată în mod abuziv și discreționar de bancă, excede chiar cadrul O.U.G. nr. 50/2010 în forma în vigoare la data modificării contractului de către bancă, sancţiunea fiind tot nulitatea absolută în condițiile acestui din urmă act normativ. Decizia unilaterală a băncii a încălcat dispozițiile art. 37 lit. b), art. 40 și art. 41 din acest act normativ. Totodată, introducerea unei asemenea clauze în Actul adițional încălcă interdicția prevăzută de art. 95 alin. 4 din aceeaşi ordonanţa, clauza fiind considerata nulă de drept.

Marja dobânzii nu putea fi majorată unilateral de bancă de la valoarea de 4,85% la 7,225%. În condițiile art. 37 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr.50/2010 în forma în vigoare la acea dată, în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul „poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata de derulare a creditului".

Nu mai puţin relevante pentru valabilitatea aceloraşi clauze sunt dispoziţiile Codului civil român, care impun determinarea ori cel puţin stabilirea unor criterii de determinare a preţului contractului, care prevăd principiul acordului de voință pentru modificarea contractului și care stabilesc că dispozițiile îndoielnice ale contractului se interpretează în favoarea debitorului.

Față de aceste considerente, banca era și este îndreptățită la a calcula și primi o dobândă în cuantum de 4,85% (singura componentă cunoscută și verificabilă a dobânzii contractuale), toate sumele calculate și percepute în plus de bancă fiind nedatorate. La data redactării prezentei cereri, sumele încasate în plus de bancă, prin aplicarea clauzelor abuzive, au o valoare de aproximativ 14.000 Euro.

III.  Cu privire la nulitatea absolută a graficelor de rambursare emise de bancă care cuprind dobânzi peste nivelul de 4,85% (acte subsecvente), a arătat reclamanta că în virtutea principiului de drept potrivit cu care nulitatea actului principal conduce la desfiinţarea actelor subsecvente, nulitatea absolută a clauzele abuzive va lipsi de orice efecte și toate actele ce au fost întocmite ulterior în baza acestora, în speță graficele de rambursare emise de bancă prin care s-au calculat și perceput dobânzi peste nivelul de 4,85%.

IV. În ceea ce priveşte nulitatea absolută a dispozițiilor art. 1.2.2.1 din Actul adițional propus de bancă în septembrie 2010 referitoare la modalitatea de determinare a dobânzii și în special la marja majorata de la 4.85% la 7.225%.

În primul rând, scopul acestor prevederi ar fi înlocuirea în mod unilateral a unor dispoziţii lovite de nulitate absolută, respectiv a dispoziţiilor contractuale abuzive prin care banca și-a rezervat dreptul de a stabili și de a percepe o dobândă de referință a băncii în funcţie de propria sa politica, peste nivelul marjei stabilită cu exactitate în contractul de credit la nivelul de 4,85%.

Nulitatea este o sancţiune pentru nerespectarea condiţiilor cerute ad validitatem la încheierea contractelor. Nulitatea absolută a unei clauze nu poate fi acoperită ulterior nici prin voinţa părţilor (cu atât mai puţin printr-un act unilateral) și nici măcar prin intervenţia unor norme legale (în acest din urmă caz confirmarea ar conduce la încălcarea principiului constituţional al neretroactivării legii civile în timp). Nulitatea lipseşte clauzele de orice eficacitate juridică, acestea considerându-se neîncheiate încă de la momentul semnării contractului.

Astfel fiind, clauza contractuală abuzivă referitoare la așa-zisa dobândă de referință a băncii în funcţie de care variază dobânda nu poate fi înlocuită cu o altă prevedere. Sub acest raport se impune constatarea caracterului subsecvent al prevederilor art.1.2.2.1 din Actului adițional față de clauza inițiala a contractului, cu consecința desființării acestora în virtutea principiului de drept potrivit cu care nulitatea actului principal conduce la desfiinţarea actelor subsecvente.

În al doilea rând, majorarea marjei fixe a dobânzii de la 4,85% la 7,225%, neacceptată în mod în mai multe rânduri, dar aplicată în mod abuziv și discreționar de bancă, excede chiar cadrul O.U.G. nr. 50/2010 în forma în vigoare la data modificării contractului de către bancă, sancţiunea fiind tot nulitatea absolută în condițiile acestui din urma act normativ. Decizia unilaterală a băncii a încălcat dispozițiile art. 37 lit. b), art. 40 și art. 41 din acest act normativ. Totodată, introducerea unei asemenea clauze în Actul adițional încălcă interdicția prevăzută de art. 95 alin. 4 din aceeași ordonanța, clauza fiind considerată nulă de drept.

Marja dobânzii nu putea fi majorată unilateral de bancă de la intrarea în vigoare la acea dată, în contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/UBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul „poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata de derulare a creditului".

 Contractul de credit în derulare conținea o prevedere referitoare la valoarea marjei. Aceasta marjă, care în condițiile O.U.G. nr. 50/2010 trebuie să rămână fixă pe toata durata de derulare a creditului, a fost stabilită la momentul semnării contractului ca având un cuantum de 4,85% p.a..

Potrivit art.37 lit. b) din O.U.G. nr.50/2010 în forma în vigoare la acea dată, în contractele de credit cu dobânda variabilă „marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru".

Norma este imperativă și condiţionează orice modificare a marjei dobânzii de preexistența unei dispoziții legale exprese în acest sens.

În speță, nu există nicio dispoziţie legală, expresă, care să impună orice fel de modificare a marjei dobânzii, nici în O.U.G. nr.50/2010 în forma în vigoare la acea dată și nici într-un alt act normativ.

Mai mult, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 37 alin.1 lit. b) și lit. c) din O.U.G. nr.50/2010 în forma in vigoare la acea dată, rezultă neîndoielnic că o modificare a marjei dobânzii în sensul majorării acesteia nu era posibilă nici măcar pe cale convențională. Potrivit ordonanței, în lipsa unor modificări legislative care să impună în mod expres modificarea marjei, modificarea este permisă pe cale de excepţie numai în sensul reducerii valorii marjei (art.37 lit. c), nefiind prevăzută nici o altă excepție, cum ar fi majorarea marjei prin acordul părţilor.

A mai arătat reclamanta că în conformitate cu dispozițiile art.40 si 41 din  O.U.G. nr. 50/2010 se interzice orice modificare a costurilor creditului în lipsa acceptului expres al consumatorului. Or, majorarea marjei dobânzii de la 4,85% p.a. la 7,225%p.a. reprezintă nu doar o modificare a costurilor creditului, ci este de natura să conducă fără dubiu la o majorare semnificativă a acestora. În acelaşi timp nu există îndoială că această majorare a marjei fixe va conduce la o majorare semnificativă a costurilor creditului (contractul fiind încheiat pe o perioada de 30 de ani) atâta timp cât variabila din dobândă, în speţă indicele Euribor 3M, a avut de-a lungul existenței sale (de peste 10 ani) valori ce au depăşit și 5% (a se vedea chiar anul semnării contractului, 2008), valorile înregistrate în prezent fiind dintre cele mai mici (puţin peste 1%).

În acest context a arătat reclamanta că se impune și reiterarea principiilor statuate de Codul civil român, potrivit cu care convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante (art.969 alin.1 C. civ.), acestea trebuind executate cu bun-credință (art.970 C. civ.), revocarea și modificarea convențiilor putând fi efectuată numai prin consimţământul părţilor sau din cauze autorizate de lege (art.969 alin.2 C. civ.). Acestea din urmă sunt excepţiile de la principiul forţei obligatorii a contractelor, strict și limitativ prevăzute de lege. În speță, pentru modificarea valorii marjei fixe nu există consimţământul părților, dar nici o cauză autorizată de lege, argumentele fiind expuse mai sus. Nu există nici clauze pentru modificarea unilaterală a contractului în acest sens și chiar dacă ar fi existat acestea ar fi fost abuzive și în consecință nule în condițiile Legii nr. 193/2000.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000 cu modificările ulterioare, O.G. nr.21/1992 republicată și modificată, O.U.G. nr.50/2010 în vigoare în septembrie 2010, art.969 si urm. C. civ..

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

La termenul de judecată din data de X,  reclamanta a depus la dosar cerere de modificare prin care a arătat că  înțelege să își modifice cererea de chemare în judecată, după cum urmează:

I. Cu privire la cadrul procesual a arătat că  solicită introducerea în cauză, pentru asigurarea opozabilității hotărârii, în calitate de intervenient forțat, a domnului X.

În susținerea acestei cereri, a arătat că domnul X este parte semnatară a contractului de credit bancar nr. X, având calitatea de garant ipotecar.

II. În ceea ce privește capetele de cerere  din acțiunea introductivă, a arătat că de la data introducerii cererii și până la formularea cererii modificatoare pârâta a emis și a comunicat două adrese, respectiv adresa nr. X și adresa  nr. X, și înțelege să modifice și să înlocuiască toate capetele de cerere, astfel încât prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să se constate caracterul abuziv și nelegal, cu consecinţa lipsirii acestora de efecte juridice, al prevederilor articolul 6 punctul 1 lit. a) și punctul 5 din contractul de credit bancar nr. X în ceea ce priveşte modalitatea de determinare și ajustare a indicelui de referință - dobânda de referința a băncii, al prevederilor articolului 6 punctul 4 din contractul de credit în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a modificării nivelului dobânzii prin afişare în sediile băncii și renunţarea împrumutatului la orice plângere, apărare sau reclamaţie ulterioară cu privire la faptul ca această metodă este nepotrivită sau inadecvată, respectiv cu privire la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, al prevederilor art. 1.2.2.1 din Actul adiţional propus de bancă în luna septembrie 2010 prin care banca a modificat contractul și a majorat unilateral marja fixă de la 4,85% la 7,225%, precum și caracterul abuziv și nelegal al graficelor de rambursare întocmite de bancă în baza acestor clauze lipsite de efect juridic.

2. să se dispună încetarea practicilor abuzive și nelegale de către pârâtă și obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor legale și contractuale la calcularea și ajustarea dobânzii variabile, precum și, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, să se dispună modificarea prevederilor articolului 6 punctul 1 lit. a) și punctul 5 din contractul de credit bancar nr. X în sensul că indicele de referință dobânda de referință se determină și se ajustează exclusiv prin corelare cu indicele de referință independent Euribor 3M, fără orice alte adaosuri, la acesta adăugându-se marja de 4,85% prevăzută în contract.

3. obligarea pârâtei la calcularea și restituirea tuturor sumelor încasate în plus față de modul de calcul menţionat la capătul doi de cerere, începând cu data de X și până la data restituirii efective.

În motivarea în fapt a cererii modificatoare, reclamanta a arătat că la data de X a încheiat cu pârâta, în calitate de împrumutat, contractul de credit bancar nr. X, în suma de X Euro, acordat pentru nevoi personale, garantat cu ipoteca constituită în favoarea băncii de garantul ipotecar X. Durata creditului este de X luni de la data acordării.

Potrivit Art.6 pct.1 lit. a din contract, pentru creditul pus la dispoziţie, împrumutatul va plăti:

„a. O dobândă fixă de 0.0000% pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a Băncii care este revizuibilă în funcţie de politica de dobânzi a băncii la respectiva dată, compusă din indicele de referință - dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 4,85%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință".

Variaţia dobânzii, în conformitate cu dispoziţiile punctului 5 din contract „este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment.

După expirarea perioadei de dobândă fixă (24.07.2008), dobânda variabilă aplicată la acel moment a fost de 9,808% p.a., din care marja fixă era de 4,85%, ceea ce înseamnă ca „indicele de referință dobânda de referința a Băncii” a avut la acea dată o valoare de 4,958% p.a..

După cum rezultă neîndoielnic și din adresa nr. X, aceasta valoare a „indicelui de referință dobânda de referință a băncii" era aceeaşi cu valoarea indicelui de referință Euribor 3M la acel moment.

Începând cu jumătatea lunii octombrie 2008, dobânda variabilă nu a mai evoluat exclusiv în funcţie de evoluţia indicelui de referinţa Euribor 3M. Banca a decis să perceapă cu titlu de dobândă și două costuri ale sale, sub denumirea dată de bancă de „costul riscului de țară" și „costul rezervelor minime obligatorii" (costuri neprevăzute în contractul de credit). Această stare de fapt este confirmată prin  adresa nr. X.

Nu mai puțin, este de observat din aceeași adresa, dar și prin adresa nr. X, că banca a decis să modifice însăşi componența dobânzii variabile, prin înlocuirea „indicelui de referință dobânda de referință a Băncii” la care se face referire în contractul de credit cu o așa-numita „dobândă de bază", compusă din indicele de referință Euribor 3M, costul riscului de țară și costul rezervelor minime obligatorii.

Or, contractul de credit nu face trimitere la „dobânda de bază" a băncii și nicidecum la o așa formulă de calcul. În atare condiții, banca nu avea dreptul să calculeze nici o dobânda de bază, ci trebuia și era obligată să perceapă exclusiv indicele de referință, care este totodată dobânda de referință a băncii și care iniţial a fost stabilit la valoarea indicelui de referință Euribor 3M fără niciun alt adaos.

Este evident că este vorba despre două tipuri de dobândă, una „de referință" și una „de bază". Însăşi utilizarea unor denumiri diferite atestă existența a două tipuri de dobândă. În acelaşi timp, este o dovadă clară a lipsei de transparență și a caracterului echivoc al clauzei contractuale abuzive care stabilea că revizuirea dobânzii de referință se face „în funcție de politica de dobânzi a băncii”.

Totodată, din formula de calcul prezentată în scris de bancă (după aproape 3 ani de contract), cu ușurință se poate observa că în „Dobânda de bază" există în realitate un singur indice de referință, Euribor 3M. Celelalte două componente sunt costuri, după cum indică însăşi pârâta, și nu indici de referință. Cele două noțiuni nu sunt sinonime din punct de vedere lexical. Contractul de credit face referire la un indice de referință, care este totodată și dobânda de referință a băncii, și nu la costuri. În plus, nu există nicio prevedere legală, națională ori comunitară, care sa stabilească că un cost al băncii este echivalent cu un indice de referință, ce ar trebui să fie în orice caz, în condițiile legii, întrutotul independent de voinţa băncii.

La data de 19.09.2010 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010), banca a decis din nou să modifice formula de calcul a dobânzii variabile, majorând marja fixă din contract de la 4,85% p.a. la 7,225% p.a., la care se adaugă indicele de referință Euribor 3M. Nu a acceptat reclamanta modificarea marjei și a notificat banca în două rânduri, prin adresele înregistrate sub nr. X și nr. X. Evident, neacceptarea din partea reclamantei nu a avut niciun efect asupra deciziei abuzive și discreţionare a băncii. În perioada 19.09.2010 - 14.04.2011, banca a determinat dobânda variabilă aplicabilă creditului după formula pe care a stabilit-o unilateral în actul adițional nesemnat și neînsușit și nu există niciun temei legal ori contractual pentru această majorare a marjei fixe.

Începând cu data de 14.04.2011, ca urmare notificării înregistrate la bancă la data de 28.02.2011, formulată în temeiul și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 288/2010, banca urma să revină la aplicarea condiţiilor contractuale. În acest sens, prin adresa nr. X, banca a comunicat că „se vor aplica prevederile contractuale prevăzute în contractul inițial”, făcând din nou vorbire despre „Dobânda de bază" a băncii și despre formula de calcul care cuprinde nu doar indicele de referință  Euribor 3M, ci și două costuri, acestea din urmă nestipulate desigur în contractul de credit. Conduita de încălcare a legii, care constituie în acelaşi timp și o conduită de încălcare a contractului, continuă în prezent.

Conduita adoptată de bancă, atât cu ocazia încheierii contractului de credit, cât și cu ocazia executării acestuia, este una ilicită și abuzivă, contrară atât obligațiilor sale legale, cât și contractuale.

Astfel, banca a încălcat dispozițiile art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 21/1992 republicată, potrivit cu care consumatorul are dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, banca având obligaţia corelativă „de a stabili cu exactitate condițiile de credit și dobânzile".

Prevederile art. 6 punctul 1 lit. a și punctul 5 din contractul de credit nu se conformează acestor cerinţe legale. Nu se stabileşte modalitatea de determinare, clară și neechivocă, a „indicelui de referință dobânda de referință a băncii", consecința fiind prejudicierea intereselor și dreptului recunoscut în mod expres de lege consumatorului.

Banca a încălcat dispozițiile art.1 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care orice contract încheiat între consumatori și comercianţi va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzisă stipularea de clauze abuzive în contract.

Prevederile art. 6 pct.1 lit. a referitoare la revizuirea dobânzii în funcţie de „politica de dobânzi a băncii" și cele ale pct. 5 referitoare la „nivelul dobânzii variabile practicat de bancă la acel moment", coroborate cu cele ale pct. 4 referitoare la comunicarea dobânzii prin afişare, la renunţarea la orice apărare ulterioară, precum și la acceptarea tacită a noului nivel al dobânzii stabilit de bancă, nu se conformează acestor dispoziţii legale imperative.

Modalitatea de determinare a „indicelui de referință - dobânda de referință a băncii" ori a dobânzii variabile sunt lăsate la aprecierea exclusivă a băncii („politica de dobânzi a băncii", „nivelul dobânzii variabile practicată de bancă în acel moment"). La fel în ce priveşte comunicarea prin afişare, dar și dreptul efectiv de opoziţie al cocontractantului la momentul încălcă în cazul nerambursării integrale a ratelor și creditul în 10 zile de la orice modificare a dobânzii).

În interesul legii, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul este considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (art. 4 alin. 1 din lege).

Este vădit dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligaţiile părților: în timp ce banca are dreptul de a stabili în mod unilateral și absolut discreţionar nivelul dobânzii variabile, reclamanta neavând posibilitatea de a verifica dacă valoarea aplicată de bancă este calculată corect.

Unicul criteriu prevăzut în contract cu privire la determinarea și ajustarea dobânzii variabile este întrutotul subiectiv și ține exclusiv de propria voinţă a băncii („politica de dobânzi a băncii"), un criteriu întrutotul neverificabil și nedeterminabil.

Așa cum s-a dovedit pe parcursul executării contractului, când banca a decis, la un moment dat, că trebuie să perceapă o dobândă de bază, astfel încât suplimentar indicelui de referință Euribor 3M să aplice cu titlu de dobândă și nişte costuri, neprevăzute în contract, dezechilibrul este în mod evident în detrimentul consumatorului și este contrar cerințelor bunei-credințe.

În condiţiile legii, o clauză contractuala va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contracte standard preformulate (art. 4 alin. 1 din lege). Contractul de credit a fost unul preformulat, standard, fără nicio posibilitate din partea reclamantei de a influența în orice mod orice clauza din contract, cu atât mai puţin aceste clauze care sunt exclusiv favorabile băncii.

Prevederile art.6 pct.1 lit. a referitoare la revizuirea dobânzii în funcţie de „politica de dobânzi a băncii" și cele ale pct. 5 referitoare la „nivelul dobânzii variabile practicat de bancă la acel moment" sunt clauze abuzive care se încadrează în categoria de la litera a din Anexa la Legea nr. 193/2000 care conține „Lista cuprinzând clauzele considerate ca abuzive".

Modificarea dobânzii poate avea loc, în condiţiile clauzelor abuzive din contract, fără a exista orice motiv ori motivaţie întemeiată, precizată în contract. Prevederile contractuale, în forma preformulată de bancă, dau dreptul acesteia de a modifica unilateral rata dobânzii „în funcţie de politica de dobânzi a Băncii", aceasta din urma neputând fi considerată un motiv ori o motivație întemeiata în sensul legii.

Banca a încălcat prevederile Art.9^3 lit. g din O.U.G. nr.21/1992 republicată, potrivit cu care în contractele de credit cu dobândă variabilă variaţia dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului, să fie raportată la indici de referință verificabili, menționați în contract sau la modificările legislative care impun un asemenea lucru. Formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii și/sau a condiţiilor în care survine modificarea, atât în sensul majorării cât și în cel al reducerii acesteia. În acelaşi timp, dobânda de referință a furnizorului de servicii trebuie să fie unică, iar contractul trebuia să prevadă un nivel care nu ar putea fi depăşit.

Banca a încălcat toate aceste reguli. Banca a variat dobânda după criterii nespecificate în contract, nu toţi constituind indici de referință verificabili și independenți, cu excepția indicelui de referință Euribor 3M, la care banca a înțeles să se limiteze exclusiv la începutul contractului. Ulterior, banca a decis să perceapă fără drept, cu titlu de „dobândă de bază", anumite costuri proprii, neprevăzute în contract.

Față de aceste împrejurării, banca putea fi îndreptățită și trebuia să ajusteze dobânda variabilă numai în funcţie de un indice independent, verificabil, și anume indicele de referință Euribor 3M. Numai așa se putea asigura echilibrul dintre drepturile si obligațiile părților, numai așa se putea asigura dreptul său în calitate de consumator de a beneficia de stabilirea cu exactitate a dobânzii, de o redactare clară și fără echivoc a clauzelor contractuale.

Banca a încălcat în mod repetat principiile de drept consacrate prin art. 969 și urm. Cod civil (vechi), menite să asigure siguranţa și eficacitatea raporturilor juridice: convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea pot fi modificate numai cu voința expresă a părților și trebuie executate cu bună-credință.

Or, banca, pe parcursul executării contractului de credit, a modificat unilateral clauzele contractuale și a înţeles să le aplice într-un alt sens decât acela ce rezultă din contract și era permis de lege, în mai multe rânduri:

Prima dată când a luat decizia de a aplica o „dobândă de bază" în loc de „indice de referință dobândă de referință" după cum era prevăzut în contract. Decizia a avut practic efect din octombrie 2008, când banca a început să și perceapă sub forma de dobândă costurile nespecificate în contract. Apoi începând cu data de 19.09.2010, cu ocazia așa-zisei conformări la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, când banca a modificat fără drept marja de la 4,85% la 7,225%. În final, începând cu data de 14.04.2011 cu ocazia aşa-zisei reveniri la condiţiile contractuale, când banca a stabilit în fapt o nouă formulă de calcul a dobânzii („dobândă variabilă compusă din dobânda de bază a băncii la care se adaugă marja de 4,85%”), neprevăzută în contract ori în lege.

Banca a încălcat dispozițiile art. 117 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit, potrivit cu care instituţiile de credit pot derula tranzacţii cu clienţii doar pe baze contractuale, acţionând într-o manieră prudentă şi cu respectarea legislaţiei specifice în domeniul protecţiei consumatorului, documentele contractuale trebuind să fie redactate astfel încât să permită clienţilor înţelegerea tuturor termenilor şi condiţiilor contractuale,  în special a prestaţiilor la care aceştia se obligă potrivit contractului încheiat.

La data de 19.09.2010, cu ocazia așa-zisei conformări la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, prin majorarea unilaterală a marjei băncii a încălcat dispozițiile imperative ale art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010. Aceste dispoziții impuneau două condiții cumulative pentru modificarea marjei: 1. să fi intervenit o modificare legislativă și  2. această modificare legislativă să impună în mod expres acest lucru. Or, aceste două condiţii cumulative nu erau îndeplinite în speță. O.U.G. nr. 50/2010 nu impune majorarea marjei prevăzută în contractele în derulare și nici nu prevedea dreptul băncii de a majora marja fixă din contract, care era deja adăugată la dobânda conform contractului de credit în derulare.

Cu privire la toate aceste împrejurări banca a fost informată și notificată în mai multe rânduri și convocată la concilierea prealabilă, încercările rămânând fără rezultat.

 Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu pot produce efecte asupra consumatorului.

Potrivit dispoziţiilor legale și contractuale, banca avea dreptul, începând cu a 7-a lună contractuală, să determine și să ajusteze „Indicele de referință Dobânda de referință" exclusiv în funcție de indicele de referinţa Euribor 3M, indice verificabil și independent, nu și de alte criterii oculte, determinate după bunul plac al băncii.

Totodată, banca avea dreptul de a percepe pe întreaga durată a contractului o marja fixă de 4,85%, al cărei nivel a fost agreat contractual, nefiind posibilă nici o alta majorare, unilaterală, a marjei.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, a arătat reclamanta că solicită modificarea art. 6 pct. 1 lit. a) și pct. 5 din contractul de credit în sensul că indicele de referință dobânda de referință se determină și se ajustează exclusiv prin corelare cu indicele de referință Euribor 3M, fără orice alte adaosuri, la aceasta adăugându-se marja de 4,85% prevăzută în contract.

Totodată, având în vedere că sumele încasate în plus de bancă reprezintă plăți nedatorate, fiind percepute în baza unor clauze abuzive, lipsite de efect juridic și a unei conduite de încălcare a obligaţiilor sale legale și contractuale, a arătat reclamanta că solicită obligarea băncii să calculeze și să restituie toate sumele încasate fără drept prin aplicarea unei alte modalităţi de determinare a ratei dobânzii decât cea arătată mai sus (4,85% + indicele de referinţa Euribor 3M), începând cu data de 16.10.2008 și până la data restituirii efective.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 cu modificările ulterioare, O.G. nr.21/1992 republicată și modificată, O.U.G. nr. 50/2010, Legii nr. 288/2010, art. 969 și urm. C. civ., art. 117 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 57 și art. 112 și urm. C. proc. civ., art.15 din Legea nr.146/1997.

La data de X pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor  art. 2 pct.1 lit. a) Cod proc.civ. - dispoziții în vigoare la data de 27.01.2011 data la care reclamanta a investit instanța cu cererea de chemare în judecată competența de soluționare a cauzei, în raport de valoarea obiectului cererii revine tribunalului.

Pe fondul cauzei, pârâta  a arătat că față de petitele cererii reclamantei și motivele invocate, urmează a se reține că Legea nr. 193/2000 reglementează numai cadrul general privind clauzele abuzive, stipulând expres că nu suntem în prezenta unei clauze abuzive ori de câte ori consumatorul poate denunța unilateral contractul. Altfel s-ar interveni în politica de prețuri a unei companii care acționează într-o piața liberă și concurențială. Consumatorul era liber să denunțe contractul de îndată ce constata că preţul nu îi mai convine, să restituie de îndată creditul și pretinsul dezechilibru pe care îl clamează instanţa de fond să fie restabilit și consumatorul „neprejudiciat". Acesta este sensul prevederii Legii nr. 193/2000 care stabileşte expres că o clauza nu mai este abuzivă, dacă exista oricând pentru consumator posibilitatea denunțării contractului prin voința sa unilaterală.

Primul act normativ prin care o prevedere legală expresă a obligat furnizorul de servicii financiare să includă în contract expres indicii independenți care compun formula de calcul a dobânzii variabile a fost O.U.G. nr. 174/2008, lege care nu era în vigoare la data încheierii contractului de credit.

Mai mult, a arătat pârâta că prin adresele de răspuns la cererile reclamantei i-a comunicat/descris acesteia elementele din formula de calcul a dobânzii, ceea ce îi conferea încă o data posibilitatea să denunțe unilateral contractul.

Dacă reclamanta solicita pe cale judecătorească să se constate ca abuzivă clauza de preț după folosința banilor, înseamnă că împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în totalitate cu preţul folosirii sumei la zi, dar în nici un caz să impună unui comerciant într-o piaţă liberă și concurențiala, prețul său de utilizator al banilor, fără să dea banii înapoi, iar instanţa constatând abuzivitatea unei clauze esenţiale, fără de care contractul nu poate exista în continuare trebuie să constate încetarea și pe consumator să-l oblige la rambursarea creditului, aceasta fiind interpretarea corectă a legii.

Prevederile contractuale prevăzute la art. 6 din contract privesc dobânda, respectiv preţul datorat pentru creditul acordat, condiţiile și modalităţile de plată aplicate la împrumutul acordat pe durata creditării și beneficiază de o redactare clară și precisă. Astfel la art. 6 "Dobânzi" din Contractul de credit bancar nr. X încheiat prin exprimarea liberă și neviciată a consimţământului părților s-a prevăzut că pentru creditul contractat reclamanta va plăti o dobânda variabilă a Băncii, compusă din dobânda de referință a Băncii la care se adaugă Marja de 4,85%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a băncii Dobânda de referință va fi comunicată împrumutatului prin intermediul noului grafic de rambursare care îi va fi înmânat de către reprezentanții băncii ca urmare a modificării nivelului de dobânda variabilă.

Modificarea nivelului dobânzii curente se comunică împrumutatului prin notificare scrisă cu confirmare de primire sau prin afişare la sediile băncii sau prin extras de cont solicitat de împrumutat sau prin alte mijloace de comunicare stabilite de părți. Intervenientul din prezenta cauză, în calitate de împrumutat a fost de acord ca aceasta modalitate de comunicarea este suficientă.

Împrumutatul acceptă noul procent de dobândă, dacă în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente.

Aşadar, conform prevederilor contractuale ale art. 6 Dobânzi din contractul de credit, reclamanta știa marja băncii și, deci, a fost de acord cu aceasta clauză contractuală și prin urmare nu se poate susţine că modificarea nivelul dobânzii curente a fost lipsită de acordul său.

Astfel, banca trebuia să comunice împrumutatului modificarea nivelului dobânzii curente, iar în situaţia în care acesta nu era de acord cu nivelul acestei dobânzii avea posibilitatea să restituie creditul angajat în termen de 10 zile de la data notificării, în caz contrar considerându-se că a fost acceptat tacit noul nivel al dobânzii.

Nivelul dobânzii de referință al băncii nu putea fi individualizat în momentul încheierii contractului, întrucât acest nivel este stabilit periodic de către bancă în funcție de evoluția indicelui de referință al monedei creditului, de costul riscului de țară și de costul rezervelor minime obligatorii stabilite de BNR, indici de referință și costuri comunicați / afișați pe site-urile financiare Reuters și Bloomberg la care are acces orice persoană, indici și costuri a căror evoluție este independentă de voința băncii.

Dobânda bancară de referință ce compune dobânda variabilă a băncii este preţul produsului financiar (creditul și are în componenta sa, ca orice preţ o componenta de costuri (costul sursei de finanţare, adică dobânda pe care Banca o plăteşte la deponenţi și la alte bănci de la care se împrumuta pe piața bancară) la care se adaugă profitul produsului respectiv lansat pe piață (în cazul dobânzilor bancare la credite - marja).

Costul sursei de finanţare se raportează la plata interbancara, şi constă în aceea că băncile pentru acordarea creditelor apelează la finanțele de pe piața internă (depozite ale populaţiei sau ale persoanelor juridice, finanţări în lei de la alte bănci) sau externă (finanţări în valută de la banca mamă sau alte bănci). Aceste resurse, au propriile dobânzi care, în funcție de valuta respectivă se cotează în funcţie de pieţele respective. Astfel în cazul finanțării cu moneda Euro de pe piaţa interbancara raportarea este la indicele de referință Euribor; la finanțările în USD sau alte valute, cotarea se face în funcție de indicele Libor; la finanțările în lei costurile sunt determinate de indicele Robor, costul riscului de țară (CDS) și costurile cu rezerva minimă obligatorie (RMO).

 Variabilitatea dobânzii bancare este determinată de indicele de referință al monedei de pe piața interbancară la care se raportează costul sursei de finanţare (unul din elementele tehnice al dobânzii bancare, mai precis dobânda scade sau crește în funcţie de costul sursei de finanțare).

Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 prin care s-a realizat transpunerea în legislația națională a Directivei Consiliului 93/13/CEE/1993 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Conform art. 4 din același act normativ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.

Conform alin. 1 lit. b si e din Anexa Legii nr. 193/2000 sunt considerate abuzive, clauza care obliga consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului și respectiv clauza care dă dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate.

Deci, legiuitorul a considerat ca fiind abuzivă clauza care obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, precum și clauza care dă dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului clauzele contractului ( art. 1 lit. b și lit. e din anexa Legea nr. 193/2000).

Reclamanta cunoştea care sunt condiţiile de creditare și a avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului. Modificarea nivelului dobânzii nu a fost unilaterală, deoarece împrumutatul avea posibilitatea să nu accepte nivelul dobânzii și să restituie creditul sau să accepte tacit aceasta modificare, conform art. 6 pct. 4 teza finală din contract.

Banca, prin mai multe adrese a comunicat împrumutatei,  reclamanta, modul în care se procedează la calcularea dobânzii de referință adrese din cuprinsul cărora rezultă care sunt criteriile ce se au în vedere în calcularea dobânzii variabile și în care se precizează datele la care au intervenit modificări ale nivelului de dobândă, iar art.6 din contract face dovada cu prisosinţa că nu ne aflam în prezenta unei clauze abuzive.

Cu referire la petitul de cerere privind constatarea nulității absolute a prevederilor art. 1.2.2.1 din Actul adițional a arătat pârâta că acesta este neîntemeiat, acesta fiind întocmit în conformitate cu dispozițiilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 și respectând prevederile art. 37 din O.U.G. nr.50/2010.

Mai mult, a arătat pârâta că prevederea art. 1.2.2.1. din Actul adițional respectă îndrumările date creditorilor-instituții de credit de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - inițiatorul O.U.G. nr. 50/2010 prin adresele  nr. X  și nr.X potrivit cărora:

„Pentru contractele de credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referinţa a Băncii + marja fixă suntem de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referință aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marja fixă compusă din marfa fixă existentă în contactul iniţial, valabilă la data semnării contractului și diferenţa dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabile la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, respectiv 21 iunie 2010."

Acordul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ca organ emitent al actului normativ în cauză, că în noua formulă de calcul a dobânzii cuantumul marjei să fie compusă din marja fixa existentă în contractul iniţial la care se adaugă și diferenţa dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință valabilă la data intrării in vigoare a prevederilor O.U.G. nr.50/2010, respectiv 21 iunie 2010 este opozabilă și reclamantei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 114 și urm. din Codul de procedură civilă din anul 1865.

Prin sentința civilă nr. X pronunțată în dosarul nr. X, Judecătoria Sectorului X a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului X.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului X Secția X la data de X, sub nr. X.

La data de X reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare cu privire la capătul 3 al cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost aceasta modificată la termenul din data de X, precizând următoarele:

Capătul 3 de cerere are un caracter accesoriu față de capetele 1 si 2 ale cererii, fiind o consecinţa a acestora.

Prin capătul 3 al cererii se solicită obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda compusă din marja fixă de 4,85% + Euribor 3M și dobânda pe care pârâta (banca) a perceput-o fără temei începând cu data de 16.10.2008 și până la data încetării efective a practicii abuzive, respectiv data la care banca va calcula și va percepe o dobândă formată din marja fixă de 4,85% + Euribor 3M.

Banca a perceput o dobândă astfel:

1. În perioada X - X (primele 6 luni de contract) dobânda a fost 0;

2. În perioada X - X banca a perceput o dobândă compusă din marja fixă din contract de 4,85% și o dobândă de referință egală cu Euribor 3M;

3. Începând cu data de X banca a perceput o dobândă compusă din marja fixa din contract de 4,85% și o dobândă de baza egală cu Euribor 3M + CDS + RMO (nici dobânda de baza și nici cele 2 costuri nu erau prevăzute în contract). Practica a continuat până la data de X (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010);

4. Începând cu data de X banca a modificat unilateral marja fixă din contract de la 4,85% la 7,225%. Dobânda a fost compusă din marja modificată de 7,225% + Euribor 3M. Practica a continuat până la data de 14.04.2011;

5. Începând cu data de X și până la data prezentei, banca a perceput și percepe o dobândă compusă din marja fixă din contract de 4,85% și o dobândă de baza egală cu Euribor 3M + CDS + RMO (nici dobânda de bază și nici cele 2 costuri nu sunt prevăzute în contract).

Începând cu data de X banca a perceput (și percepe și în prezent) sume de bani în plus față de marja fixă din contract și dobânda de referință egală cu indicele de referință Euribor 3M fie profitând de formularea neclară a clauzelor cu vădit caracter abuziv referitoare la variația dobânzii (art.6 pct. 1 lit. a și pct.5), fie nesocotind prevederile imperative ale O.U.G. nr. 50/2010 care interziceau în mod expres modificarea unilaterală a marjei fixe din contract.

La termenul de judecată din X reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a actelor nr. X și nr. X emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de X pronunţată în dosarul nr.X Tribunalul X, Secția X, în temeiul art. 4 din  Legea nr. 554/2004 a sesizat Curtea de Apel X Secţia X în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată de reclamanta și a suspendat cauza până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.

Cauza, având ca obiect excepţia de nelegalitate a adreselor nr. X şi nr. X emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de X.

Prin sentința civilă nr. X pronunțată în dosarul nr. X, Curtea de Apel X Secţia X a admis excepția de inadmisibilitate și a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Curtea a reţinut ca adresele emise de ANPC nu au caracter de act administrativ în înţelesul legii organice a contenciosului administrativ pentru a putea face obiectul cenzurii instanţelor de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată şi completată, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Adresele atacate prin excepţia de nelegalitate au fost emise de ANPC în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 3 lit. w) și h) din H.G. nr.700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Una dintre condiţiile de admisibilitate a verificării legalităţii pe calea excepţiei este condiţia esenţială pentru accesul la contenciosul administrativ în oricare dintre formele reglementate de legea organică (pe cale principală sau incidentală) şi se referă la natura actului a cărui nelegalitate se invocă, de act administrativ supus jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ, astfel cum noţiunea este definită de legea organică în art. 2 alin. 1 lit.  c) – „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;”.

Or, prin adresele contestate, pârâta nu a făcut altceva decât, în baza prerogativelor prevăzute de lege, să răspundă solicitantului, în ceea ce priveşte clarificarea cu privire la modificarea clauzelor referitoare la variaţia dobânzii pentru contractele de credit aflate în derulare, conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, respectiv interpretarea unor dispoziţii din acest act normativ.

Prin urmare, actele contestate pe calea excepţiei nu au caracter de acte administrative normative, întrucât nu au o asemenea valoare juridică şi cu atât mai puţin acte administrative individuale, neputând da naştere, modifica sau stinge, prin ele însele un raport juridic de drept administrativ.

Desigur, în ipoteza în care pârâta aplică anumite dispoziţii legale, în contextul unei modificări a clauzelor contractuale cu privire la dobânzi, în contractele de credit, ori cu privire la anumite contracte sau clauze contractuale concrete, abia atunci suntem într-un raport juridic de drept administrativ, însă, în situaţia în care autoritatea pârâtă doar îşi exprimă opinia cu privire la aplicarea unui act normativ, nu au fost în prezenţa unui act administrativ, în sensul art.2 alin.1 lit.  c din Legea nr.  554/2004.

Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.

Prin recursul declarat împotriva sentinței nr.1334 din 16.04.2013, recurenta a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală, iar pe fond admiterea excepţiei de nelegalitate a actelor cu nr.X şi cu nr.X emise de ANPC.

Prin  decizia nr. X pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția X  în dosarul nr. X, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că potrivit dispozițiilor art.  4 alin. 1 cu referire la art.  5 alin. 2 din Legea nr.  554/2004, pot forma obiectul excepţiei de nelegalitate numai actele administrative care pot forma şi obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.

Astfel, actele administrative care intră sub incidența prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 (pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară) şi care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ nu pot forma, potrivit principiului simetriei juridice, nici obiectul excepţiei de nelegalitate.

În speţa de faţă, adresele atacate prin excepţia de nelegalitate au fost  emise de ANPC în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.3 lit. w) și h) din HG nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Prin adresele contestate, intimata-pârâtă nu a făcut altceva decât, în baza prerogativelor prevăzute de lege, să răspundă solicitantului, în ceea ce priveşte clarificarea cu privire la modificarea clauzelor referitoare la variaţia dobânzii pentru contractele de credit aflate în derulare, conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, respectiv interpretarea unor dispoziţii din acest act normativ.

Prin urmare, actele contestate pe calea excepţiei nu au caracter de acte administrative normative, întrucât nu au o asemenea valoare juridică şi cu atât mai puţin acte administrative individuale, neputând da naştere, modifica sau stinge, prin ele însele un raport juridic de drept administrativ.

Faţă de cele expuse mai sus, în baza art.312 din Codul de procedură civilă din anul 1865 s-a respins recursul ca nefundat.

Cauza a fost repusă pe rol în urma respingerii excepției de nelegalitate și s-a acordat termen de judecată la data de X.

Au fost încuviințate  și administrate pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reţine următoarele:

La data de X reclamanta X, în calitate de împrumutat, și pârâta X, în calitate de împrumutător, au încheiat contractul de credit bancar nr. X.

În temeiul acestui contract, pârâta a acordat împrumutatului un credit în valoare de X Euro pe o perioadă de X de luni, care se calculează de la data semnării contractului.

Dreptul aplicabil:

În principal, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile Legii nr. 193/ 2000.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamantă în analiza sa, tribunalul se va raporta la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de X, în aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice şi, implicit nulitatea acestora, se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.

Tribunalul constată că actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit între părţi, având în vedere că reclamanta are calitatea de consumator, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. 1, iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activităţi comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din această lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, potrivit dispoziţiilor alineatului 2 al aceluiaşi articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Statuând asupra aplicării dispoziţiilor Legii nr. 193/ 2000 în cazul convenţiei de credit încheiate între părţi, tribunalul constată indiscutabil că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinţei părţilor, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu  reclamanta, ci au fost preformulate de către bancă. Instanţa nu poate considera că actul juridic încheiat între părţi este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părţile discută şi negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală. Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial în întregime numai de către una dintre părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Prin urmare, instanţa va înlătura susţinerea pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost negociat cu reclamanta, pe considerentele expuse referitoare la faptul că acesteia i s-a înmânat, în faza precontractuală, atât condiţiile generale, cât şi cele speciale ale contractului de credit, şi că tipul de credit, suma de bani împrumutată şi perioada de creditare au fost configurate de comun acord între părţi, din moment ce, pe de-o parte, simpla cunoaştere a clauzelor contractuale, în concordanţă cu prescripţiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamantă nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, că elementele specificate ca fiind negociate constituie în fapt cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a-i acorda  reclamantei posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului şi de derulare a raporturilor juridice dintre părţi.

Pârâta nu a furnizat o explicaţie plauzibilă, din care să rezulte că părţile au negociat înainte de încheierea contractului. Faptul că acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantei nu o exonerează pe pârâtă să probeze negocierea potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/ 2000.

În consecinţă, raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, tribunalul constată că trebuie să verifice următoarele condiţii:

1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;

2) prin ea însăşi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bunei-credinţe.

Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

În privinţa sancţiunii ce intervine ca urmare a constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, tribunalul reţine următoarele:

Deşi este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancţiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, aşa după cum se va arăta mai jos, regimul juridic al acestei sancţiuni este practic identic cu al nulităţii absolute, acest lucru decurgând din practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

 Astfel, în ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual.

Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.

În acelaşi sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades  C-241/ 98, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.

Aşa după cum se poate constata din examinarea cererii, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamantă, aceasta se referă la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora.

Cu privire la cererea, astfel cum a fost modificată, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art.6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit bancar nr. X, pentru creditul pus la dispoziție, împrumutatul va plăti „ o dobândă fixă de 0.0000% pentru primele 6 luni din perioada de creditare, perioada care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a Băncii care este revizuibilă în funcție de politica de dobânzi a băncii la respectiva dată, compusă din indicele de referință - dobânda de referință a băncii la care se adaugă marja de 4,85%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință".

Variația dobânzii, în conformitate cu dispozițiile punctului 5 din art. 6 din contractul menționat „este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment.

După expirarea perioadei de dobândă fixă (24.07.2008), dobânda variabilă aplicată la acel moment a fost de 9,808% p.a., din care marja fixă era de 4,85%, ceea ce înseamnă ca „indicele de referință dobânda de referința a Băncii” a avut la acea dată o valoare de 4,958% p.a..

Astfel cum rezultă adresa nr. X ( filele 32-35 volumul I dosar) emisă de pârâtă, aceasta valoare a „indicelui de referință dobânda de referință a băncii" era aceeași cu valoarea indicelui de referință Euribor 3M la acel moment.

Începând cu jumătatea lunii octombrie 2008, dobânda variabilă nu a mai evoluat exclusiv în funcţie de evoluţia indicelui de referinţa Euribor 3M. Pârâta a decis să perceapă cu titlu de dobândă și două costuri ale sale, sub denumirea dată de bancă de „costul riscului de țară" și „costul rezervelor minime obligatorii" (costuri neprevăzute în contractul de credit). Această stare de fapt este confirmată prin  adresa nr. X.

Potrivit adresei nr. X emisă de pârâtă ( fila 36 vol. I dosar), aceasta a decis să modifice însăşi componența dobânzii variabile, prin înlocuirea „indicelui de referință dobânda de referință a Băncii” la care se face referire în contractul de credit cu o așa-numita „dobândă de bază", compusă din indicele de referință Euribor 3M, costul riscului de țară și costul rezervelor minime obligatorii.

Conform art.6 pct. 4 din contractul încheiat de părți, mai sus arătat, „ Modificarea nivelului de dobândă se comunică împrumutatului prin notificare scrisă cu confirmare de primire sau prin unul din următoarele mijloace de comunicare: prin afișare la sediile băncii sau prin extras de cont, solicitat de împrumutat sau prin alte mijloace de comunicare stabilite între bancă și împrumutat. Împrumutatul este de acord că această metodă de notificare este suficientă, iar împrumutatul renunță la orice plângere, apărare sau reclamație ulterioară, cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau inadecvată. În cazul în care, în urma notificării dobânzii de către bancă,  împrumutatul nu va notifica ratele nescadente, restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă.  Dobânda mixtă este alcătuită dintr-o dobândă fixă pe primele 6 luni de creditare și o dobândă variabilă, a cărei variație pentru restul duratei de creditare, după expirarea perioadei de dobândă fixă de 6 luni de la acordarea creditului, este determinată de nivelul dobânzii variabile practicată de bancă la acel moment”.

Odată cu modificarea O.U.G. nr. 50/2010 prin Legea nr. 288/2010, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 28.12. 2010, împrumutaţii, în termenul de 60 de zile aveau dreptul de a notifica, în sens contrar băncile în ce priveşte oferta cuprinsă în actele adiţionale propuse de bănci şi refuzate a fi semnate de către împrumutaţi.

Astfel cum rezultă din notificarea înregistrată la pârâtă sub nr. X, reclamanta a solicitat pârâtei să ia act de  faptul că refuză să accepte prevederile Actului adiţional la din septembrie 2010 la contractul de credit bancar nr. X.

În art. I.2.2.1 din Actul adiţional propus pârâtă în luna septembrie 2010  contractul de credit a fost modificat unilateral de pârâtă, în sensul că dobânda este compusă din indicele de referință Euribor 3M la care se adaugă marja băncii de 7,225%.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispoziţiile art. 4 alin. 2 şi art. 8 din Directiva nr. 93/ 13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Cum jurisprudenţa C.J.U.E. este obligatorie pentru instanţele româneşti rezultă că, oricum, acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

Plecând de la premisele cerinţei de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părţilor întocmai ca legea, având forţă obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864, se deprinde concluzia că şi actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinţei în ipoteza producerii situaţiei.

Tribunalul constată că – în concret – rata dobânzii pentru contractul reclamantei nu se calculează în raport de indicatori obiectivi.

Apreciază tribunalul că modul de formulare a clauzelor menționate mai sus, prin omisiunea intenționată de a insera în mod explicit cum se determină dobânda de referință a băncii, denotă reaua-credință a băncii la formularea contractului standard.

Consideră tribunalul că prin modul neclar de formulare al clauzelor arătate mai sus, pârâta și-a păstrat în fapt dreptul discreționar de a modifica în orice mod, Dobânda de referință, formată inițial di Euribor la 3 luni, ulterior, pe durata derulării contractului, chiar înlocuind-o cu o dobândă de bază formată din Euribor la trei luni la care a adăugat două costuri, neprevăzute în contract, respectiv costul rezervelor minime obligatori și costul riscului de țară.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâta a procedat discreționar, în baza unor criterii pur subiective și fără a se putea prevala de o motivație întemeiată, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

 Începând cu data de 16.10.2008 banca a perceput (și percepe și în prezent) sume de bani în plus față de marja fixă din contract și dobânda de referință egală cu indicele de referință Euribor 3M fie profitând de formularea neclară a clauzelor cu vădit caracter abuziv referitoare la variația dobânzii (art.6 pct. 1 lit. a și pct.5), fie nesocotind prevederile imperative ale O.U.G. nr. 50/2010 care interziceau în mod expres modificarea unilaterală a marjei fixe din contract.

În perioada X - X  pârâta a perceput o dobândă compusă din marja fixă din contract de 4,85% și o dobândă de referință egală cu Euribor 3M. Începând cu data de 16.10.2008 banca a perceput o dobândă compusă din marja fixa din contract de 4,85% și o dobândă de baza egală cu Euribor 3M + CDS + RMO (nici dobânda de baza și nici cele 2 costuri nu erau prevăzute în contract). Practica a continuat până la data de 19.09.2010 (data intrării in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010). Începând cu data de 19.09.2010 pârâta a modificat unilateral marja fixă din contract de la 4,85% la 7,225%. Dobânda a fost compusă din marja modificată de 7,225% + Euribor 3M. Practica a continuat până la data de 14.04.2011. Începând cu data de X și și până la data X pârâta a perceput și percepe o dobândă compusă din marja fixă din contract de 4,85% și o dobândă de baza egală cu Euribor 3M + CDS + RMO (nici dobânda de bază și nici cele 2 costuri nu sunt prevăzute în contract).

Constată tribunalul că nu există nicio probă din care să rezulte cum s-au calculat cele două costuri, în concret, și care este legătura lor cu contractul în derulare semnat de reclamantă.

De asemenea, constată tribunalul că pârâta nu a definit în contract clar modalitatea de desemnare și ajustare a indicelui de referință „ Dobânda de referință” și nu a explicat cum se aplică cele două costuri suplimentare.

Clauzele prevăzute art. 6 pct.1 lit. a) şi pct.5) din contractul de credit bancar nr. 78083012/24.01.32008, în ceea ce priveşte modalitatea de determinare şi ajustare a indicelui de referinţă „ dobânda de referinţă a băncii”; art.6. pct. 4 din contractul de credit menţionat, în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a modificării nivelului dobânzii prin afişare la sediile băncii, respectiv cu privire la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care Împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la notificarea modificării dobânzii; art.I 2.2.1 din Actul adiţional propus de pârâtă în luna septembrie 2010, prin care aceasta a modificat contractul şi a majorat unilateral marja fixă de la 4,85% la 7,2225% sunt abuzive, deoarece modalitatea de determinare și ajustare a indicelui de referință „ Dobânda de  referință” este neclară, terminologia folosită nu este  descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului și actului adițional pentru ca reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire  la modalitatea de desemnare și ajustare a indicelui de referință „ Dobânda de  referință”

Tribunalul apreciază că, în cazul contractelor de adeziune,  când obligaţiile şi drepturile părţilor sunt prestabilite, pentru a beneficia de protecţia instituită de lege, regulile clauzelor abuzive se vor aplica şi atunci când consumatorul a înţeles chiar clauzele din contract, tocmai pentru că este vorba de o impunere a clauzelor din partea celui care deţine forţa financiară şi juridică şi care îl pune într-o situaţie de avantaj juridic şi economic  în detrimentul consumatorului.

C.J.U.E. a statuat că art. 4 din Directiva nr.87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum impune ca la încheierea contractului debitorul să fie în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra întinderii obligaţiei sale (Hotărârea din 23 martie 2000,  Berliner Kindl Brauerei)

Tribunalul apreciază că în cauză  nu au fost respectate prevederile art. 9 indice 3 lit.g) din O.G. nr.21/1992 potrivit căruia:

„ În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli:

g) în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

1. variaţia ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voinţa furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2. dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii financiare, cu condiţia ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv şi să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

3. formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia”.

Modificările aduse dobânzilor variabile de la credite se pot face, potrivit legii, numai în funcţie de un indice de referinţă verificabil. Acesta poate fi un indice monetar de referinţă, Robor, Euribor, Libor, care trebuie menţionat în contract.

Astfel, rata dobânzii este formată dintr-o marjă fixă, la care se adaugă indicele de referinţă.

Rata dobânzii se modifică periodic, în funcţie de evoluţiile de pe piaţa monetară, intervalul de ajustare urmând a fi menţionat în mod expres în contract, de exemplu, la trei luni, la şase luni sau la un an.

Toate aceste menţiuni au lipsit din contractul de credit, nefiind indicată  modalitatea de modificare a dobânzii variabile, în lipsa precizării indicelui de referinţă verificabil şi a intervalului de ajustare a ratei dobânzii.

Având în vedere faptul că dobânda este variabilă, în contractul  analizat aceasta nu este prezentată ca o dobândă ce poate fi calculată în funcție de o formulă care să conțină indici de referință clar precizați (ROBOR, EURIBOR), valoarea acestei dobânzi poate fi modificată în orice condiţii, conform voinței băncii, consumatorul nu poate să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii, întrucât dobânda ar fi trebuit să fie stabilită în baza unei formule care să conțină indici verificabili, independenți de voința operatorului economic.

Prin urmare, în speţă, dobânda a variat în mod discreţionar, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Apărarea pârâtei referitoare la faptul că art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000  exclude de la aprecierea caracterului abuziv clauzele referitoare la caracterul adecvat/justeţea preţului serviciului sau produsului oferit în schimb, tribunalul consideră că acesta este permisă în măsura în care clauzele nu sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Or, în măsura în care pârâta nu a definit în contract modalitatea de desemnare și ajustare a indicelui de referinţă Dobânda de referinţă, tribunalul apreciază că dobânda poate face obiectul aprecierii  naturii  abuzive a acestei clauze, întrucât  nici Legea  nr. 193/2000 și nici Directiva nr.93/13/CEE nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la  preţ, făcând referire  la necesitatea exprimării în mod clar  a  clauzei respective în așa fel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor  și efectele clauzelor asupra contractului de credit.

În ce privește  caracterul abuziv al prevederilor art. 6 pct. 4 din contractul credit mai sus menţionat privind modalitatea de comunicare a modificării nivelului dobânzii prin afişare la sediile băncii, respectiv cu privire la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care Împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la notificarea modificării dobânzii tribunalul apreciază că nu este redată în termeni clari, neechivoci și exprimată într-un limbaj uşor inteligibil menționata clauză.

În ceea ce privește caracterul abuziv al  dispozițiilor art.I.2.2.1 din Actul adiţional propus de bancă în septembrie 2010, prin care a modificat unilateral marja fixă din contract de la 4,85% la 7,225%, tribunalul reține că are caracter abuziv, iar faptul că dobânda nu a crescut  nu are nicio relevanţă, deoarece caracterul abuziv al clauzei se apreciază în funcţie de efectele pe care aceasta le poate produce, nu pe care le-a produs.

O.U.G. nr. 50/2010 nu prevede o majorare a dobânzii și nici o formulă de calcul ca cea utilizată de banca. Art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 interzice în fapt orice modificare a marjei fixe pe durata contractului.

Modificarea a fost operată unilateral de pârâtă, nu a fost negociată cu reclamanta, care a refuzat în mod expres aceasta modificare.

Clauza prin care pârâta a modificat marja fixă din contract este contrară cerinţelor bunei-credinţe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor.

Potrivit art.  95 din O.U.G. nr. 50/2010,  în forma iniţială a actului normativ menţionat, „ (1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.

(4) Se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanţă de urgenţă. Introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt considerate nule de drept.

(5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.”

Or, potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 „ În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referinţă a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;

b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru;

c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, prin excepţie de la prevederile lit. b), valoarea marjei și valoarea indicilor de referinţă pot fi reduse;

d) formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;

e) elementele care intră în formula de calcul a variaţiei dobânzii şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.”

Prin urmare, în  acord cu prevederile citate, marja băncii  trebuie să fie fixă pe toată perioada derulării contractului, putând  fi modificată doar ca urmare a altor modificări legislative,  altele decât cele avute în vedere de O.U.G. nr. 50/2010, situaţie neregăsită în speţă,  prin excepţie, aceasta putând fi doar redusă și nu  majorată, cum a procedat pârâta.

Astfel, potrivit art. 95 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii  actului adiţional, prin care s-a majorat marja fixă prin art.I.2.2.1, introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt considerate nule de drept.

Faţă de această prevedere - cu titlu de sancţiune - care a operat de drept la data întocmirii actului adiţional, nu are relevantă faptul că  actul adiţional  a fost denunţat de reclamantă, iar clauza respectivă nu mai  este în fiinţă, nulitatea operând de drept, iar, pe de altă parte, modificarea impusă de bancă a produs efecte până la data denunţării actului adiţional.

Nulitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic civil şi produce efecte retroactive.

Referitor la solicitarea anulării graficelor de rambursare întocmite ca urmare a clauzelor constatate ca fiind abuzive, acest capăt de cerere urmează a fi admis în temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial,  principiu care enunţă regula de drept potrivit căreia anularea actului iniţial, primar, atrage anularea și a actului subsecvent, datorită legăturii sale cu primul.

În ce priveşte capătul doi din cerere, referitor la încetarea practicilor abuzive şi nelegale, obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor contractuale şi legale, tribunalul apreciază că nu poate fi admis acest capăt de cerere, întrucât pârâta în temeiul art.969 din Codul civil din anul 1864 este obligată să respecte clauzele contractului, iar în măsura în care nu le va respecta reclamanta va putea solicita obligarea acesteia la plata de despăgubiri sau a unei amenzi civile în faza de executare, dacă se va pune problema neîndeplinirii de către pârâtă a unei obligaţii de a face.

Cu privire la solicitarea ca  în temeiul art. 13 din Legea 193/2000, instanţa să dispună modificarea dispoziţiilor art.6 pct. l lit. a în sensul că indicele de referinţă Dobânda de referinţă se determină şi se ajustează exclusiv prin corelare cu Euribor 3M, fără alte adaosuri, la care se adaugă marja fixă prevăzută în contract de  4,85%, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 14 din Legea nr.193/2000, Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.

În aceste condiţii,  tribunalul  constată că reclamanta solicită instanţei să se substituie voinţei părţilor în raporturile juridice dintre acestea, ceea ce nu e permis, raporturile contractuale se nasc prin acordul de voinţă al părţilor, care reprezintă legea părţilor.

Părţile au libertatea de a negocia o eventuală modificare a clauzelor contractuale şi, în ipoteza în care voinţa  reclamantei coincide cu cea a pârâtei, contractul poate fi modificat.

Art. 13 din Legea n. 193/2000, invocat de reclamantă nu este aplicabil în speţă, într-o acţiune  pornită potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, ci se aplică proceselor privind constatarea  contravenţiilor şi soluţionarea litigiilor în legătură cu acestea, la cererea organelor de control  abilitate să efectueze  verificări la sesizarea persoanelor prejudiciate prevăzute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu în legătură cu respectarea  dispoziţiilor prezentei legi.

Instanța nu poate stabili că dobânda de referinţă variabilă este compusă din Euribor la 3 luni și marja de 4,85% (aşa cum se solicită la capătul doi al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată), întrucât – în acest mod – judecătorul ar interveni, cu încălcarea principiului libertăţii contractuale, în contractul părţilor. Este de reţinut că Legea nr. 193/2000 nu oferă instanţei de judecată posibilitatea de a modifica dispoziţii din contracte, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive şi să dispună înlăturarea lor. Consecinţa este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezoluţiunea contractului (cu daune interese, dacă este cazul).

Aceasta este şi practica C.J.U.E. (la data motivării hotărârii). Astfel, în Hotărârea Curţii (Camera întâi) din data de 14.06.2012 în cauza C – 618/ 10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 T.F.U.E. de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primită de Curte la 29.12.2010 în procedura Banco Español de Credito SA împotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotărât că atunci când constată existenţa unei clauze abuzive, instanţele au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor menţionate mai sus constatate ca fiind abuzive, plata de către reclamantă a sumelor percepute în temeiul acestora a devenit nejustificată, motiv pentru care, reţinând caracterul retroactiv al efectelor nulităţii, va dispune obligarea  pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor plătite cu acest titlu.

Cererea de restituire a acestor sume este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariţiei fundamentului executării prestaţiei reclamantei, prin declararea nulităţii clauzelor contractuale în baza cărora acesta şi-a executat obligaţiile.

Raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. 992 şi urm. din Codul civil de la 1864 (aplicabil în speţă potrivit art. 5 din Legea nr. 71/ 2011), ce reglementează instituţia plăţii nedatorate, tribunalul constată întrunirea cumulativă a condiţiilor acesteia, din moment ce prestaţia efectuată de reclamantă – solvens cu privire la sumele achitate în temeiul clauzelor constatate abuzive a avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, că datoria vizată, deşi a existat iniţial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinţării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestaţiei, în caz contrar eludându-se efectele nulităţii absolute.

Pentru aceste considerente, dând efect obligaţiei de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens şi apreciind că aceasta a fost de rea-credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractele de credit preredactate de aceasta, neputând invoca în sprijinul său necunoaşterea Legii nr. 193/ 2000, tribunalul o va obliga la restituirea către reclamantă a sumelor achitate în temeiul clauzelor  constatate ca fiind abuzive.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, va constata caracterul abuziv a prevederilor art. 6 pct.1 lit. a) şi pct. 5) din contractul de credit bancar nr. X, în ceea ce priveşte modalitatea de determinare şi ajustare a indicelui de referinţă „ dobânda de referinţă a băncii”; art.6. pct.4 din contractul de credit menţionat, în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a modificării nivelului dobânzii prin afişare la sediile băncii, respectiv cu privire la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care Împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la notificarea modificării dobânzii; art.I 2.2.1 din Actul adiţional propus de pârâtă în luna septembrie 2010, prin care aceasta a modificat contractul şi a majorat unilateral marja fixă de la 4,85% la 7,2225%, precum şi a graficelor de rambursare întocmite de pârâtă în baza clauzelor mai sus arătate; va obliga pârâta să calculeze şi să restituie toate sumele încasate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive și va respinge capătului doi din cererea astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 1169 din Codul civil din anul 1864 tribunalul va respinge cererea reclamantei privind obligarea reclamantei la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deoarece cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamanta nu a achitat potrivit înscrisurilor aflate la dosar taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Pe de altă parte, deoarece astfel cum am arătat cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta putea solicita restituirea taxei judiciare de timbru care nu era datorată, în temeiul art. 23 lit. a) din Legea nr. 146/1997 și nu ar putea fi pusă în sarcina părții care a căzut în pretenții, respectiv pârâta, această taxă.

În baza principiului disponibilităţii se va lua act că reclamanta și intervenientul forțat și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată și că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată formulata de reclamanta X, domiciliată în X, împotriva pârâtei X, înmatriculată la registrul comerţului sub nr. X, C.U.Î. X, cu sediul în X, şi în contradictoriu cu intervenientul forţat X  domiciliat în X, și domiciliul ales la Cabinetul de Avocat X,  în X, persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind domnul avocat X.

Constată caracterul abuziv a prevederilor art. 6 pct.1 lit. a) şi pct. 5) din contractul de credit bancar nr. X, în ceea ce priveşte modalitatea de determinare şi ajustare a indicelui de referinţă „ dobânda de referinţă a băncii”; art.6. pct. 4 din contractul de credit menţionat, în ceea ce priveşte modalitatea de comunicare a modificării nivelului dobânzii prin afişare la sediile băncii, respectiv cu privire la acceptarea tacită a noului procent de dobândă în cazul în care Împrumutatul nu rambursează ratele scadente/restul din creditul angajat şi dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice de la notificarea modificării dobânzii; art. I 2.2.1 din Actul adiţional propus de pârâtă în luna septembrie 2010, prin care aceasta a modificat contractul şi a majorat unilateral marja fixă de la 4,85% la 7,2225%, precum şi a graficelor de rambursare întocmite de pârâtă în baza clauzelor mai sus arătate.

Obligă pârâta să calculeze şi să restituie toate sumele încasate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Respinge capătului doi din cererea astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiat.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Ia act că reclamanta şi intervenientul şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, pe cale separată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul X, Secţia X.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, X.

PREŞEDINTE,GREFIER ,

Red. X./X/ dact. X./X/5 ex.

Domenii speta

Spete similare