Apel. Litigii cu profesionişti. Cerere de obligare a societăţii de asigurare la plata daunelor morale şi materiale decurgând din accident de circulaţie, precum şi la plata penalităţilor de întârziere. Momentul de la care se calculează penalităţile de întâ

Apel. Litigii cu profesionişti. Cerere de obligare a societăţii de asigurare la plata daunelor morale şi materiale decurgând din accident de circulaţie, precum şi la plata penalităţilor de întârziere. Momentul de la care se calculează penalităţile de întârziere

Dosar nr. ....................

Decizia nr. 172/C/2017 – C din 06.06.2017

- art. 36, 37 şi 64 alineat 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011

Prin Sentinţa nr. 335/10.11.2016, Tribunalul ... a admis în parte cererea formulată de reclamantul ... domiciliat în ..., CNP ... decedat pe parcursul soluţionării ei şi continuată de moştenitoarea acestuia ... domiciliată în ..., CNP … în contradictoriu cu pârâtele ... domiciliată în ..., CNP … şi SC ... ... SA cu sediul în …, J…/2011, CUI …

A obligat pârâta de rândul 2 să plătească reclamantului suma de 16.980 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 8 decembrie 2015 şi până la plata integrală a debitului.

A obligat pârâta de rândul 2 să plătească reclamantului suma de 563 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondate celelalte pretenţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 23 decembrie 2013 în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Şoseaua ... din ... reclamantul a fost acroşat de cu maşina de pârâta de rândul 2 ca urmare a nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers. În urma impactului acesta a fost internat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean ...- Secţia Neurochirurgie, iar ulterior la Secţiile Psihiatrie şi Ortopedie din cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti. Potrivit certificatului medico-legal emis la data de 6 ianuarie 2014 reclamantul prezenta la momentul examinării leziuni posttraumatice ce necesită pentru vindecare 25-30 de zile în măsura în care nu intervin complicaţii (fila 12).

Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză (fila 108) a stabilit că leziunile suferite cu ocazia accidentului de circulaţie au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, reclamantul suferind de o tulburare mentală organică ca urmare a acestuia, iar capacitatea de muncă este pierdută cu 75 % încadrându-se în gradul de invaliditate 2.

Potrivit art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă. Din examinarea acestei prevederi rezultă că antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina unei persoane presupune întrunirea a patru condiţii : fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente şi vinovăţia.

Fapta ilicită, indiferent că îmbracă forma acţiunii sau inacţiunii, presupune o manifestare exterioară contrară normelor dreptului pozitiv prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitim protejate ale unei persoane.

Din examinarea coroborată a răspunsurilor date la interogatoriu rezultă că acroşarea bicicletei pe care se deplasa reclamantul s-a făcut de către autoturismul marca ... condus de pârâta de rândul 2, resposabilitatea pentru producerea accidentului fiind stabilită de organul de poliţie prin procesul-verbal încheiat în sarcina acesteia. Fapta sa reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 46 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel încât prima condiţie amintită este întrunită.

Cel de-al doilea element- prejudiciul- a constat în consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite a unei persoane. În măsura în care o asemenea consecinţă se răsfrânge asupra patrimoniului unei persoane, el va avea caracter patrimonial, persoana păgubită fiind îndreptăţită să solicite repararea în întregime a prejudiciului, inclusiv a celui nepatrimonial.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că în urma accidentului reclamantul a fost supus unui tratament medical, fiindu-i diminuată iniţial capacitatea de muncă, iar ulterior stabilindu-se că acesta şi-a pierdut-o în proporţie de 75%. Înlăturarea parţială a consecinţelor acestuia a presupus atât administrarea unui tratament medicamentos, cât şi urmarea unei diete alimentare corespunzătoare.

Restrângerea posibilităţii de doverire a prejudiciului numai la proba cu înscrisuri nu poate fi primită de instanţa de judecată, dispoziţiile la care face trimitere pârâta fiind incidente numai în ipoteza în care aceasta ar fi fost de acord cu plata despăgubirii pretinse. Tocmai de aceea, coroborând declaraţiile martorilor cu înscrisurile depuse de către reclamant a considerat că prejudiciul material suferit de acesta se compune atât din contravaloarea tratamentului urmat şi a alimentelor suplimentare, cât şi din diferenţa dintre venitul realizat anterior şi suma stabilită cu titlu de indemnizaţie şi ulterior pensie pnă la momentul la care a intervenit decesul său, astfel încât a obligat pârâta SC ... ... SA la plata sumei de 16.980 lei cu acest titlu.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial instanţa a reţinut că potrivit art. 1391 alin. 1 Cod civil în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Accidenul a cărei victimă a fost reclamantul a produs o bulversare majoră în viaţa acestuia determinând în faza imediată o imoblizare la pat ce a pus-o în imposibilitatea de a se deplasa şi a se îngriji singur.

Trecând peste durerea fizică ce i-a fost cauzată de o asemenea accidentare şi intervenţia chirurgicală la care a fost supus, trebuie precizat că în perioada ulterioară viaţa reclamantului a suferit modificări substanţiale în planul relaţiilor de familie. Martorele audiate au arătat că acesta suferea de tulburări comportamentale grave ce l-au pus în postura de a nu lua parte la un eveniment major în viaţa oricărui părinte - nunta fiicei sale.

Mai mult, nici până la decesul său reclamantul nu a fost în măsură să-şi reia cursul firesc al vieţii fiind pus în situaţia ca dintr-o persoană aptă de muncă să ajungă cu o invaliditate de 75%. Toate aceste elemente converg spre concluzia că trauma psihică suferită de către reclamant poate fi mult mai gravă decât cea fizică, iar consecinţele ei până la momentul decesului puteau fi cel mult conturate, fără a putea fi stabilite cu certitudine.

Esenţial rămâne însă faptul că anterior accidentului reclamantul putea să aibă grijă de el, iar ulterior acestui moment, a ajuns în situaţia de a solicita ajutorul familiei pentru a-şi îndeplini cele mai banale sarcini în gospodărie. Tocmai de aceea, a considerat că perspectiva unei vieţi ulterioare marcată de modificarea substanţială a modului în care şi-a conceput şi desfăşurat relaţiile de familie impune acordarea unor despăgubiri în cuantum de 100.000 lei pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit, sens în care a şi admis cererea.

Fiind vorba despre un drept de creanţă existent la momentul decesului reclamantului, dar al cărui cuantum nu a fost stabilit exact consideră că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală fiicei acestuia care are posibilitatea de a pretinde plata lui.

Totodată, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane e necesar să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. În cazul în care consecinţa este de natură materială, această legătură rezultă din materialitatea faptelor, astfel încât, ţinând seama şi de concluziile raportului de expertiză medico-legală, a considerat că şi ce-a de-a treia condiţie este întrunită.

În ceea ce priveşte vinovăţia, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o faţă de ea şi de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. La momentul apropierii de reclamanta, pârâta de rândul 2 trebuia să prevadă posibilitatea acroşării acestuia în măsura în care nu păstra distanţa corespunzătoare în mers. În asemenea condiţii este neîndoielnic că acesta a acţionat din culpă, consideră că este întrunit şi ce-l de-al patrulea element.

Refeitor la plata penalităţilor de întârziere instanţa a reţinut că ele au fost stabilite de art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011 în vederea sancţionării comportamentului de rea-credinţă al asiguratorului care, fiind în posesia tuturor elementelor pentru stabilirea întinderii prejudiciului, nu procedează voluntar la acoperirea acestuia. Ţinând seama că în acest cadru procesual a fost stabilită întinderea prejudiciului, a considerat că pot fi aplicate penalităţile de întârziere de la momentul învestirii instanţei, sens în care a şi dispus.

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate, ele constau în onorariu avocaţial şi contravaloarea raportului de expertiză medico-legală. Având în vederea că cererea a fost admisă în parte, a considerat că se află în culpă procesuală pârâta de rândul 1, astfel încât, în raport de prevederile art. 453 Cod procedură civilă a obligat-o la plata sumei de 563 lei cu acest titlu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apelantele apel SC ... ... SA şi ....

Prin apelul declarat în cauză, apelanta pârâtă SC ... ... SA a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul reducerii daunelor materiale si morale si respingerea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de exercitarea caii de atac.

În motivarea apelului, a arătat că critică sentinţa în ceea ce priveşte daunele materiale, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.49 pct.2 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr.14/2011, conform cărora terţii păgubiţi au obligaţia să dovedească daunele materiale cu înscrisuri. Din motivarea hotărârii nu reiese modul cum a fost stabilit cuantumul daunelor materiale acordate de instanţa de fond, aceasta analizând superficial probatoriul, neobservând că unele dintre cheltuielile efectuate nu au legătură cu accidentul rutier. Astfel, reclamantul a anexat bunuri privind produsele alimentare şi nealimentare pe care le-ar fi cumpărat oricum, chiar dacă nu ar fi fost implicat în accident. A solicitat a se observa că acestea nu se încadrează în categoria cheltuielilor pentru alimentaţie suplimentară.

Totodată, a criticat sentinţa pronunţată, în ceea ce priveşte daunele morale, întrucât a considerat că suma acordată este mult prea mare, depăşeşte media jurisprudenţei şi nu ţine seama de criteriile echităţii şi proporţionalităţii cu urmările accidentului, având în vedere că daunele morale au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogăţire.

Având in vedere dispoziţiile art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor trebuie avute în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Despăgubirile morale acordate trebuie sa fie rezonabile, cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se transforme într-o sursă de îmbogăţire a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă şi de faptul ca acestea nu pot sa constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Sumele acordate nu trebuie sa depăşească graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au aceea de compensare pentru persoanele care au fost supuse unor suferinţe fizice şi psihice.

Aşa cum a arătat, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecata a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic şi psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectata situaţia familiala, profesionala şi sociala. Însa, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

De asemenea, instanţa de judecata trebuie sa aibă in vedere la acordarea daunelor morale şi unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice individuale, precum şi la nivelul general (venitul mediu la nivel naţional etc.), astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susţinere obiectiva, care sa constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului.

A criticat sentinţa pronunţata, in ceea ce priveşte penalităţile, întrucât sentinţa a fost pronunţata cu încălcarea dispoziţiilor art. 36, alin. 5 din Norme, conform cărora - art. 36 alin. (5) „ Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat in scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească.”

În primul rând, a arătat că instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata; penalităţilor începând cu data investirii instanţei, deşi dispoziţiile menţionate nu prevăd o asemenea sancţiune.

În al doilea rând, a precizat ca şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 36, alin. 1 din Norme, transmiţând reclamantului doua oferte de despăgubire, aşa cum rezulta din înscrisurile anexate.

Totodată, a menţionat că numai daunele materiale au caracter cert în aceasta faza, întrucât sunt individualizate şi cuantificate prin documente.

Daunele morale, însă, nu au acest caracter, acestea urmând sa fie acordate prin hotărâre judecătoreasca. Aşadar, numai de la data comunicării hotărârii definitive, daunele morale sunt cuantificate şi reprezintă creanţa certă.

În drept, a invocat art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă, art. 36 şi art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

Apelanta reclamantă ..., prin apelul declarat în cauză, a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecată astfel cum a fost aceasta formulată, şi pe cale de consecinţă, obligarea SC ... ... SA la plata sumei de 206.075,61 lei cu titlu de despăgubiri, din care 28.075,61 lei reprezintă daune materiale şi 178.000 lei reprezintă daune morale, la care să se adauge penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecata.

La data de 08.10.2016 tatăl său a decedat, la Spitalul de Urgenta ..., unde a fost transportat după ce a fost găsit căzut pe strada, fapt pentru care a fost introdusă în cauza, în calitate de unic moştenitor, şi si-a exprimat acordul de voinţa pentru a continua acţiunea intentata de tatăl său.

Prin Sentinţa nr.335/LP/2016, Tribunalul ... i-a admis în parte acţiunea dispunând obligarea asigurătorului la plata sumei de 16.980 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, la care sa se adauge penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la data înregistrării acţiunii şi pana la data plaţii efective a debitului datorat.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii în integralitate a cererii introductive şi majorării daunelor materiale şi morale acordate de instanţa de fond, până la nivelul celor solicitate prin acţiunea introductivă.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale acordate de către instanţa de judecata, a solicitat a observa ca suma solicitata a fost de 28.075,61 lei, cea acordată de instanţa de judecată a fost de 16.980, iar cea propusă de către asigurător prin oferta de despăgubire din data de 20.08.2015 a fost de 15.000 lei.

Prin acţiunea introductivă a arătat cu exactitatea din ce se compun daunele materiale, iar în fata primei instanţe a demonstrat în integralitate pretenţiile sale, sens în care a apreciat ca se impune acordarea acestora în cuantumul solicitat si, obligarea asigurătorului la plata sumei de 28.075,61 lei.

Referitor la daunele morale, a arătat că prin raportul de expertiza medico-legala efectuat în prezenta cauza s-a stabilit ca leziunile cauzate tatălui său în urma accidentului de circulaţie din data de 23.12.2013 au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au provocat acestuia numeroase afecţiuni.

În urma evenimentului rutier, tatăl său a fost internat nu mai puţin de 41 de zile în diferite unităţi spitaliceşti, după cum urmează: în perioada 23.12-30.12,2013 a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean ..., clinica Neurochirurgie; în perioada 30.12.2013 - 13.01.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în perioada 03.03.2014 - 20.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în data de 24.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean ..., secţia Ortopedie 1.

De asemenea, tatăl său a fost nevoit să urmeze şedinţe de fizioterapie, după cum urmează: în perioada 05.02 - 18.02.2014, în perioada 25.08 - 05.09.2014, în perioada 02.10 - 15.10.2014, în perioada 09.03 - 20.03.2015.

Întrucât consecinţele negative ale accidentului s-au manifestat şi după data de 04.04.2014, la data de 08.04.2014 s-a stabilit că tatăl său si-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate.

Ca urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit în urma accidentului de circulaţie, tatăl său a fost diagnosticat ca suferind de tulburare mentală organică, lucru care a dus la internarea sa la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean timp de o lună. A învederat că această boală se manifestă prin tulburare de personalitate, depresie gravă, halucinaţii vizuale, stări de confuzie prelungite, amnezie şi sensibilitate excesivă.

Astfel, vreme de aproximativ 3, 4 luni după producerea accidentului de circulaţie, erau numeroase momente în care tata nu ştia unde este, cine este el şi unde se deplasează, sens în care avea nevoie în permanenţă de un însoţitor. Mai mult, au fost momente în care acesta nu recunoştea foşti colegi, prieteni sau vecini, deşi aceştia îi erau foarte apropiaţi.

Nu în ultimul rând, a menţionat că în urma evenimentului rutier, tatăl său fost diagnosticat ca suferind de agorafobie, fiind terifiat de locurile aglomerate şi spaţiile largi, lucru care a făcut ca acesta să nu poată utiliza sub nicio formă mijloacele de transport în comun: autobuz, tramvai, tren etc. Când se afla în astfel de locuri, tatăl său începea să transpire, să i se facă foarte cald, să se agite, să se precipite şi să înceapă să greşească cele mai elementare cuvinte din punct de vedere gramatical.

Mai mult, datorită acestei stări patologice, tatăl său a fost în imposibilitate să participe la celebrarea căsătoriei sale.

În plus, datorită acestei tulburări de personalitate, a problemelor de la coloană şi a fracturilor costale suferite în urma evenimentului rutier, tatăl său nu putea depune niciun efort fizic, având dureri mari când se apleca, chiar şi atunci când dorea să ridice anumite lucruri căzute pe jos; datorită acestor vătămări a fost pensionat pe caz de boală, fiind încadrat în gradul doi de invaliditate cu pierderea în totalitate a capacităţii de muncă fără însoţitor.

Nu în ultimul rând, a considerat că şi decesul tatălui său s-a produs tot ca urmare a evenimentului rutier din data de 23.12.2013, fiind inexplicabil cum acesta a căzut pe stradă, fără sa fie sub influenta băuturilor alcoolice, fără să fie agresat de cineva, în condiţiile în care trotuarul pe care se deplasa era uscat şi fără posibilitate de a se ridica ulterior de la nivelul solului.

Aşa cum a arătat şi anterior, şi cum rezultă şi din probaţiunea administrată, anterior evenimentului în urma căruia tatăl său a fost transportat la spital şi a decedat, acesta în mai multe rânduri a fost afectat puternic de diferite perioade de amnezie, neştiind unde este, cine este şi cazând din picioare fără a se mai putea orienta în spaţiu.

Raportat la toate aceste aspecte, a apreciat că suma de 100.000 de lei acordată cu titlu de daune morale este prea mică în comparaţie cu trauma suferită de tatăl său şi ca instanţa de fond ar fi trebuit sa admită cererea de acordare a daunelor morale în integralitate, astfel cum a fost aceasta formulată, sens în care a solicitat admiterea prezentului apel.

În drept, a invocat art. 472 şi următoarele Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, apelanta reclamantă ... a solicitat respingerea apelului declarat de SC ... ... SA ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În apărare, a arătat că prin acţiunea introductiva tatăl său a solicit obligarea paratei-apelante la plata sumei de 206.075,61 lei cu titlu de despăgubiri, din care 28.075,61 lei reprezintă daune materiale şi 178.000 lei (echivalentul a 40.000 euro) reprezintă daune morale, cauzate acestuia în urma accidentului de circulaţie din data de 23.12.2013, la care să se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă a sumelor datorate.

A susţinut că la data de 08.10.2016 tatăl său a decedat, la Spitalul de Urgenta ..., unde a fost transportat după ce a fost găsit căzut pe strada, fapt pentru care a fost introdusa în cauza, în calitate, de unic moştenitor, şi şi-a exprimat acordul de voinţa pentru a continua acţiunea intentata de tatăl său.

În ceea ce priveşte daunele materiale acordate de către instanţa de judecata, a solicitat a se observa ca suma propusa de către apelanta prin oferta de despăgubire din data de 20.08.2015 a fost de 15.000 lei.

Prin hotărârea instanţei de fond, Tribunalul ... i-a acordat suma de 16.980 de lei, arătând că în discuţie se pune justificarea diferenţei de 1.980 de lei, acordata în plus de către judecătorul fondului fata de oferta înaintate de apelanta.

În ceea ce priveşte aceasta diferenţa, a solicitat a se observa că este justificata de transporturile efectuate de tatăl său de la şi către instituţiile medicale în care a fost internat şi în care si-a efectuat anumite analize, precum şi de suplimentele alimentare pe care familia i le-a adus pe perioada spitalizării.

A considerat că susţinerea neacordării acestora pe motiv ca tatăl său oricum ar fi consumat alimente în acea perioada nu are nicio justificare, câtă vreme se ştie foarte bine ca pe perioada spitalizării bolnavii au nevoie de alimentaţie speciala (diferita fata de cea pe care ar fi urmat-o în mod normal) şi suplimentara fata de cea acordata de instituţia spitaliceasca în care a fost internat. Raportat la aceste aspecte, este evident ca despăgubirile acordate în plus de instanţa de judecata fata de oferta apelantei este temeinic justificata, suma de 1.980 de lei fiind pe de alta parte o suma rezonabila aferenta cheltuielilor suplimentare ocazionate cu un bolnav care a fost internat nu mai puţin de 41 de zile în cadrul diferitelor unităţi spitaliceşti.

Referitor la daunele morale, a arătat că prin raportul de expertiza medico-legala efectuat în prezenta cauza s-a stabilit ca leziunile cauzate tatălui său în urma accidentului de circulaţie din data de 23.12.2013 au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, ce i-au provocat acestuia numeroase afecţiuni.

În urma evenimentului rutier, tatăl său a fost internat nu mai puţin de 41 de zile în diferite unităţi spitaliceşti, după cum urmează: în perioada 23.12-30.12,2013 a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean ..., clinica Neurochirurgie; în perioada 30.12.2013 - 13.01.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în perioada 03.03.2014 - 20.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal, departamentul Psihiatrie 2; în data de 24.03.2014 a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean ..., secţia Ortopedie 1.

De asemenea, tatăl său a fost nevoit să urmeze şedinţe de fizioterapie, după cum urmează: în perioada 05.02 - 18.02.2014, în perioada 25.08 - 05.09.2014, în perioada 02.10 - 15.10.2014, în perioada 09.03 - 20.03.2015.

Întrucât consecinţele negative ale accidentului s-au manifestat şi după data de 04.04.2014, la data de 08.04.2014 s-a stabilit că tatăl său si-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate.

Ca urmare a traumatismului cranio-cerebral suferit în urma accidentului de circulaţie, tatăl său a fost diagnosticat ca suferind de tulburare mentală organică, lucru care a dus la internarea sa la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean timp de o lună. A învederat că această boală se manifestă prin tulburare de personalitate, depresie gravă, halucinaţii vizuale, stări de confuzie prelungite, amnezie şi sensibilitate excesivă.

Astfel, vreme de aproximativ 3, 4 luni după producerea accidentului de circulaţie, erau numeroase momente în care tata nu ştia unde este, cine este el şi unde se deplasează, sens în care avea nevoie în permanenţă de un însoţitor. Mai mult, au fost momente în care acesta nu recunoştea foşti colegi, prieteni sau vecini, deşi aceştia îi erau foarte apropiaţi.

Nu în ultimul rând, a menţionat că în urma evenimentului rutier, tatăl său fost diagnosticat ca suferind de agorafobie, fiind terifiat de locurile aglomerate şi spaţiile largi, lucru care a făcut ca acesta să nu poată utiliza sub nicio formă mijloacele de transport în comun: autobuz, tramvai, tren etc. Când se afla în astfel de locuri, tatăl său începe să transpire, sa i se facă foarte cald, să se agite, să se precipite şi să înceapă să greşească cele mai elementare cuvinte din punct de vedere gramatical.

Mai mult, datorită acestei stări patologice, tatăl său a fost în imposibilitate să participe la celebrarea căsătoriei sale.

În plus, datorită acestei tulburări de personalitate, a problemelor de la coloană şi a fracturilor costale suferite în urma evenimentului rutier, tatăl său nu putea depune niciun efort fizic, având dureri mari când se apleca, chiar şi atunci când dorea să ridice anumite lucruri căzute pe jos; datorită acestor vătămări a fost pensionat pe caz de boală, fiind încadrat în gradul doi de invaliditate cu pierderea în totalitate a capacităţii de muncă fără însoţitor.

Nu în ultimul rând, a considerat că şi decesul tatălui său s-a produs tot ca urmare a evenimentului rutier din data de 23.12.2013, fiind inexplicabil cum acesta a căzut pe strada, fără sa fie sub influenta băuturilor alcoolice, fără sa fie agresat de cineva, în condiţiile în care trotuarul pe care se deplasa era uscat şi fără posibilitate de a se ridica ulterior de la nivelul solului.

Aşa cum a arătat şi anterior, şi cum rezulta şi din probaţiunea administrata, anterior evenimentului în urma căruia tatăl său a fost transportat la spital şi a decedat, acesta în mai multe rânduri a fost afectat puternic de diferite perioade de amnezie, neştiind unde este, cine este şi cazând din picioare fără a se mai putea orienta în spaţiu.

Raportat la toate aceste aspecte, a apreciat ca suma de 100.000 de lei acordata cu titlu de daune morale este prea mica în comparaţie cu trauma suferită de tatăl său şi ca instanţa de fond ar fi trebuit sa admită cererea de acordare a daunelor morale în integralitate, astfel cum a fost aceasta formulata, sens în care a solicitat admiterea prezentului apel.

Referitor la penalităţile de întârziere, a menţionat că potrivit art.36 alin.4 din Ordinul 14/2011 „Asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.", iar Conform alin.6 al aceluiaşi articol „în situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat."

Totodată, art. 37 din Ordinul 14/2011 prevede că „Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36- sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Raportat la aceste dispoziţii, a apreciat ca în prezenta cauza sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin.4 şi 6, raportat la art.37 din Ordinul 14/2011 şi nu art. 36 alin.5 din acelaşi Ordin.

Având în vedere aceste dispoziţii, a susţinut că prin cererea introductiva s-a solicitat acordarea penalităţilor începând cu data înregistrării acţiunii şi nu în termen de 10 zile de la completarea dosarului de dauna deschis la asigurător, sens în care instanţa de judecata a dispus acordarea penalităţilor de întârziere conform solicitărilor reclamantului cu respectarea principiului disponibilităţii.

În ceea ce priveşte temeinicia acordării acestora, a menţionat că anterior înregistrării cererii de chemare în judecata, timp de aproape 2 ani de zile, a încercat soluţionarea amiabila a litigiului însă despăgubirea oferita a fost derizorie.

A acorda 5.000 de lei cu titlu de daune morale unui om distrus pe viata, căruia i-a fost afectata în proporţie de 75% capacitatea de munca, care a ajuns handicapat fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate şi suferind de tulburare mentala organica cu diagnostic concret ca suferind de agorafobie, este practic o jignire fără margini.

Mai mult, amânarea soluţionării unui dosar de dauna timp de aproape 2 ani, pentru o asemenea oferta care nu a fost nici măcar onorata în parte, a apreciat ca trebuie sa impună sancţionarea apelantei de către instanţa de judecata. Ori, raportat la caracterul patrimonial al pretenţiilor, singura sancţiune care poate fi resimţita de asigurător este obligarea lui la plata în totalitate a despăgubirilor solicitate şi a penalităţilor de întârziere stabilite de art. 37 din Ordinul 14/2011.

Pe de alta parte, deşi se invoca caracterul incert al sumei care trebuie sa fie acordata cu titlu de despăgubire de către apelanta, a învederat ca pana în prezent (deşi au trecut aproape 3 ani şi jumătate de la producerea evenimentului) nu i-a fost achitata nicio suma de bani, nefiindu-i plătite nici măcar daunele materiale (15.000 lei) confirmate prin oferta de despăgubire comunicata la data de 20.08.2015.

Atitudinea asigurătorului este cu atât mai condamnabila cu cat eforturile lor financiare au fost însemnate şi în ceea ce priveşte daunele materiale, nefiind de neglijat nici suma de 15.000 de lei recunoscuta de către asigurător ca reprezentând daune materiale încercate de către ei.

În atare situaţie şi pentru a preîntâmpina promovarea unor litigii ca urmare a neîndeplinirii cu rea credinţa a celor mai elementare obligaţii de către asigurătorii de răspundere civila, a apreciat ca se impune obligarea ... la plata penalităţilor de întârziere, astfel cum au fost acestea stabilite de către prima instanţa.

În drept, a invocat art. 205 şi următoarele din Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare formulate în cauză, apelanta pârâtă SC ... ... SA a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către apelanta-reclamantă.

Cu privire la daunele materiale, a arătat că unele dintre cheltuielile efectuate de către apelanta reclamantă nu au legătură cu accidentul (de ex., bonurile fiscale nr. 39/17.03.214 şi nr. 0685/18.03.2014), apelanta nefăcând dovada unor recomandări medicale în acest sens.

A menţionat că pentru justa stabilire a cuantumului acestora, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 49, pct. 1 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Referitor la daunele morale, a precizat ca valoarea acestora se stabileşte în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, potrivit art. 49, pct. 2, lit. d) din Norme.

În speţă, a considerat ca pretenţiile sunt exagerate, depăşesc media jurisprudenţei şi nu ţin seama de faptul ca stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil şi proporţional cu urmările accidentului, având în vedere ca ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursa de îmbogăţire.

Totodată, a considerat că sunt neîntemeiate afirmaţiile apelantei-reclamante, în sensul ca este posibil ca decesul tatălui sau sa se fi produs tot ca urmare a accidentul rutier, lipsind documentele medicale care sa sprijine aceste susţineri.

Cuantumul lor este dificil de stabilit, iar instanţei de judecata ii revine misiunea zi la calculul sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

În absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecinţele suferite, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul suferit.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut ca aceasta nu este supusa unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecata a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauza, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele, măsura în care le-a fost afectata situaţia familiala, profesionala şi sociala. Însa, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind penalităţile, acestea sunt datorate numai în cazul în care asigurătorul îşi îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile.

În speţă, a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile obligării la plata penalităţilor, având în vedere faptul ca apelanta-reclamanta a omis sa menţioneze ca a primit din partea asigurătorului doua oferte de despăgubire, ambele depuse la dosar, ultima fiind din data de 20/08/2015 (5.000 de lei-daune materiale şi 15.000 de lei-daune morale), la care nu a primit niciun răspuns.

Mai susţine apelanta că, deşi au trecut aproape trei ani şi jumătate de la producerea accidentului, nu a achitat nicio sumă de bani. Sub acest aspect, a se avea în vedere dispoziţiile art. 64, alin. 1 din Norme, conform cărora „ După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciata va preciza modalitatea de plata: în numerar sau prin ordin de plata, în contul bancar personal ori în contul bancar al unităţii de specialitate.

În drept, a invocat art. 471 alin. 5 şi 6 din Cod de procedură civilă, Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Instanţa de apel, având în vedere că apelul principal şi apelul incident vizează chestiuni de fapt şi de drept comune, şi anume cuantumul daunelor materiale şi al celor morale la care este îndreptăţit reclamantul, care impun o abordare comună, a apreciat că se impune examinarea împreună a celor două apeluri, raportat la aspectele arătate, urmând a se analiza separat doar motivul de apel din apelul principal ce vizează acordarea penalităţilor de întârziere.

Raportat la aceste precizări, pentru a răspunde criticilor apelanţilor privind cuantumul daunelor materiale şi morale stabilite de instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat că se impune reluarea succintă a stării de fapt, care conturează împrejurările relevante ale cauzei, cu influenţă directă asupra daunelor ce se impun a fi acordate persoanei prejudiciate.

În acest sens, instanţa a reţinut că reclamantul a fost victima unui accident de circulaţie produs la data de 23.12.2013, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Şoseaua ... din ..., fiind acroşat de un autoturism ..., care la rândul său a fost lovit din spate de un autoturism .... Culpa exclusivă în producerea accidentului rutier îi aparţine numitei ..., conducătoarea autoturismului .... În urma impactului, reclamantul a suferit mai multe leziuni la: claviculă, torace, membre şi vertebre, însă cele mai serioase au fost cele de la nivelul capului, care au determinat un traumatism cranio-cerebral cu contuzie. La data de 08.04.2014, s-a stabilit că acesta şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate, starea de invaliditate fiind confirmată şi la data de 16.04.2015, când a fost revizuită decizia anterioară. Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ... având nr. 1612/IIi/97 din 03.06.2016, aflat în dosarul de fond, în urma accidentului de circulaţie, reclamantul a rămas cu sechele, constând în tulburare organică de personalitate, leziunile au necesitate pentru vindecare un număr de 60 zile de îngrijiri medicale.

Raportat la această stare de fapt, se cuvine precizat că, în ceea ce priveşte daunele materiale ce se cuvin persoanei prejudiciate, principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului - în speţă societatea de asigurare – este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar şi pe cel nerealizat de victimă, în vederea restabilirii situaţiei anterioare a victimei prejudiciului. În acest sens, trebuie avute în vedere în primul rând cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătăţii, în această categorie intrând cheltuielile determinate de îngrijirea medicală, alimentaţia suplimentară ori alte cheltuieli determinate de situaţia specială a victimei ca urmare a producerii faptei prejudiciabile, care pot fi cuantificate şi dovedite.

În al doilea rând, fiind în situaţia în care vătămarea sănătăţii a avut drept urmare pierderea capacităţii de muncă a reclamantului, reclamantul este îndreptăţit şi la diferenţa dintre retribuţia pe care o primea anterior producerii accidentului şi sumele primite pe perioada concediului medical pe de o parte, precum şi la diferenţa dintre retribuţia anterioară şi pensia de invaliditate pe care reclamantul a primit-o ulterior pensionării sale din cauza pierderii capacităţii de muncă.

Instanţa de fond a acordat reclamantului suma totală de 16.980 lei, fără a justifica în vreun fel modul de stabilire al acestei sume, iar în condiţiile în care apelanta societatea de asigurare critică includerea în acest cuantum a cheltuielilor cu transportul şi a celor cu alimentaţia suplimentară, iar reclamanta apelantă în apelul incident solicită acordarea întregii sume solicitate, ţinând cont şi de caracterul devolutiv al apelului, revine instanţei de apel sarcina de a stabili cuantumul despăgubirilor, în raport de probele administrate în cauză.

Plecând de la principiile anterior enunţate, instanţa de apel a reţinut că, în cuantumul daunelor materiale cuvenite reclamantului trebuie să se includă următoarele sume, care nu au fost, de altfel, contestate de societatea de asigurare: 2.059,8 lei reprezentând diferenţa dintre salariul avut anterior accidentului şi indemnizaţia primită de reclamant pe perioada concediului medical; suma de 2.542,33 lei reprezentând contravaloarea spitalizării, a analizelor şi a consultaţiilor medicale periodice, justificate prin facturile şi chitanţele depuse la dosar; 7.516,8 lei reprezentând diferenţa dintre salariul avut anterior accidentului şi pensia de invaliditate primită ulterior pensionării reclamantului; 519,12 lei reprezentând contravaloarea medicaţiei specifice, administrată de la momentul producerii accidentului şi până la data introducerii acţiunii.

În ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 160,09 lei reprezentând contravaloarea transportului spre şi de la spital, Curtea a reţinut că reclamantul a depus la dosar o serie de bonuri eliberate de companii de taximetrie, precum şi copiile unor bilete de transport eliberate de ... S.A., toate acestea fiind datate ulterior producerii accidentului rutier. Desigur că, în privinţa acestora, nu se poate stabili cu certitudine efectuarea lor în strictă legătură cu deplasarea spre şi de la spital, astfel cum susţine reclamantul, însă nu se poate contesta faptul că, în perioada în care aceste cheltuieli au fost făcute, reclamantul a fost internat în mai multe rânduri în spital şi, de asemenea, acesta a urmat mai multe şedinţe de fizioterapie, fiind obligat să se deplaseze spre şi de la locul acestor destinaţii. Prin urmare, nu se poate reţine, astfel cum solicită apelanta societatea de asigurare, că nu s-a dovedit necesitatea efectuării acestor cheltuieli raportat la accidentul a cărui victimă a fost reclamantul. Ci, în condiţiile în care reclamantul a dovedit faptul că a fost nevoit să efectueze deplasări în perioada acoperită de bonurile şi biletele de transport, tocmai în scopul restabilirii stării sale de sănătate, acordarea contravalorii acestora nu poate fi refuzată. Prin urmare, instanţa consideră întemeiate pretenţiile reclamantului şi sub acest aspect.

Referitor la cheltuielile cu alimentaţia, instanţa a reţinut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acestea constau în achiziţionarea unor produse alimentare şi nealimentare, iar aceste din urmă produse nu pot fi incluse în categoria cheltuielile necesare reclamantului pentru refacerea sănătăţii. În privinţa produselor alimentare achiziţionate, este evident că, pe perioada spitalizării, bolnavii au nevoie de o alimentaţie specială şi suplimentară faţă de cea acordată în spital. Susţinerea apelantei în sensul că, oricum, reclamantul ar fi efectuat cheltuieli cu alimentaţia, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât suma 69,7 lei pe care o va acorda instanţa de apel cu acest titlu nu are un cuantum care să justifice această afirmaţie. Prin urmare, instanţa de apel apreciază ca fiind întemeiată şi solicitarea de acordare a sumei de 69.7 lei, cu acest titlu, rezultată din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte suma de 15.033 lei, pretinsă de reclamant, cu titlu de diferenţă dintre salariu şi pensia de boală până la data pensionării pentru limită de vârstă, aferentă anilor 2016-2020, care face obiectul apelului incident, instanţa a reţinut că această pretenţie este nefondată, deoarece prejudiciul ce poate fi încercat de reclamant pe perioada ulterioară este unul eventual, lipsit de certitudine, care nu poate determina obligarea societăţii de asigurare la plata acestor despăgubiri. Mai mult decât atât, la data de 08.10.2016 reclamantul a decedat, motiv pentru care nu se mai poate vorbi nici măcar despre un prejudiciu eventual pe perioada anilor 2016-20202.

Raportat la aceste considerente, s-a impus reducerea cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanţă la suma de 12.867,84 lei, dovedită cu înscrisurile aflate la dosarul de fond.

În ceea ce priveşte daunele morale, cuantificarea prejudiciului moral (daunele morale) nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în absenţa unor asemenea criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanţa de judecată în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului auto, importanţa valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, în cazul vătămărilor aduse persoanei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de pârât, precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită.

De asemenea, referitor la acordarea daunelor morale, stabilirea acestora trebuie să aibă în vedere principiul echităţii. Astfel, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit), nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit. Pentru acest motiv, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând acest principiu al proporţionalităţii, instanţa este obligată să se raporteze la împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, astfel încât despăgubirile acordate să constituie o satisfacţie echitabilă pentru cei care au suferit un prejudiciu. Articolul 1391 alin. 1 din Codul civil prevede că, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. În speţă, este evident că reclamantul a avut de suferit de pe urma accidentului rutier în care a fost implicat, principala consecinţă negativă fiind tulburarea mentală organică, fapt reţinut în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală şi confirmat şi prin depoziţiile martorilor, care au arătat că reclamantul suferea de agorafobie şi de tulburări de memorie, care i-au afectat situaţia familială şi socială.

În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale. Raportat la toate aceste criterii, instanţa de apel apreciază că suma acordată de prima instanţă depăşeşte principiul proporţionalităţii amintit anterior, motiv pentru care consideră că limitarea cuantumului daunelor morale la suma de 40.000 lei are caracter just şi echitabil, având în vedere toate consecinţele fizice şi psihice resimţite de reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de apel cuprins în apelul principal al apelantei S.C. ... ... ... S.A., privind acordarea penalităţilor de întârziere, instanţa a reţinut că, potrivit art. 36 alin. 1 şi 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului rutier, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. De asemenea, potrivit aliniatelor 5 şi 6 din acelaşi Ordin, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat. În continuare, articolul 37 prevede că, dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

În speţă, reclamantul s-a adresat cu o cerere de despăgubire societăţii de asigurare la data de 08.06.2015, la care S.C. ... ... ... S.A. a formulat două oferte de despăgubire: prima la data de 06.07.2015 pentru suma de 7.776,40 lei şi cea de-a doua la data de 20.08.2015 pentru suma de 20.000 lei, din care 5.000 lei reprezintă daune morale şi 15.000 lei daune materiale.

Raportat la această situaţie, instanţa a reţinut în primul rând că, nu există nici o dispoziţie în cuprinsul Ordinului CSA nr. 14/2011 care să prevadă dreptul de acordare al penalităţilor de la data formulării cererii de chemare în judecată. Potrivit prevederilor legale anterior enunţate, în cazul în care persoana prejudiciată se adresează asigurătorului cu o cerere de despăgubire şi depune toate documentele relevante, iar asigurătorul formulează o ofertă de despăgubire, despăgubirile trebuie achitate în termen de 10 zile de la data depunerii ultimul document, evident sub condiţia acceptării acestei despăgubiri de către persoana prejudiciată. Acest lucru rezultă în mod expres din prevederile art. 64 alin. 1, în conformitate cu care, după acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unităţii de specialitate.

Această ipoteză acoperă, deci, situaţia în care atât persoana prejudiciată, cât şi asigurătorul au căzut de acord asupra cuantumului despăgubirii, iar în această situaţie asigurătorul trebuie să plătească despăgubirile în termen de 10 zile de la întocmirea corespunzătoare a dosarului de daună, iar în cazul în care nu o face, este obligat şi la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu ziua expirării acestui termen. Obligaţia sa de a plăti penalităţi se fundamentează, în acest caz, pe caracterul cert, lichid şi exigibil al despăgubirii, rezultat din acceptarea acesteia de către ambele părţi, ceea ce face ca penalitatea să sancţioneze atitudinea culpabilă a asigurătorului.

Cu totul alta este, însă, situaţia în care, deşi se formulează o ofertă de despăgubire, aceasta nu este acceptată, ori în cazul în care persoana prejudiciată nu depune toate documentele necesare pentru completarea dosarului de daună, deoarece în acest caz nu se mai poate vorbi despre o eventuală culpă a asigurătorului în neplata despăgubirii. De aceea, în această din urmă situaţie, obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea nu se mai naşte la data depunerii ultimului document de daună, ci la data la care acestuia i s-a comunicat hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care trebuie să o plătească.

În speţă, în condiţiile în care reclamantul nu a acceptat ultima ofertă de despăgubire formulată de societatea de asigurare (dovadă în acest sens fiind cererea de chemare în judecată), acesta nu poate obţine penalităţi de la o dată anterioară comunicării cu societatea de asigurare a hotărârii judecătoreşti definitive prin care au fost stabilite despăgubirile, deoarece acestea nu au caracter cert, lichid şi exigibil anterior stabilirii lor de către instanţa de judecată. În această situaţie nu se poate reţine culpa societăţii de asigurare în neefectuarea plăţii anterior acestei date, atâta timp cât oferta de despăgubire pe care aceasta o făcuse nu fusese acceptată de reclamant, fiind obiect de dezbatere contradictorie în faţa instanţei de judecată.

Pentru acest motiv, în acord cu prevederile art. 37, raportat la art. 36 alin. 5 paragraf final din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamantul este îndreptăţit la penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive şi până la plata integrală a debitului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, a fost admis apelul principal şi schimbată în parte sentinţa, potrivit dispozitivului prezentei decizii, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei, fiind, totodată, respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta intimată ....

În temeiul art. 452 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea apelantei principale de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel, în condiţiile în care apelanta principală nu a dovedit efectuarea vreunor cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare