Cheltuieli de judecată datorate de pârât, dată fiind recunoaşterea pretenţiilor ulterior primului termen de judecată. Neincidenţa normelor ce reglementează abuzul de drept procesual

Cheltuieli de judecată datorate de pârât, dată fiind recunoaşterea pretenţiilor ulterior primului termen de judecată. Neincidenţa normelor ce reglementează abuzul de drept procesual 

- art. 12, 452, 453 alin. 1, 454 Cod de procedură civilă

În speţă recunoaşterea pretenţiilor nu a intervenit în termenii art. 454 Cod de procedură civilă, la primul termen de judecată, ca atare el datorează cheltuieli de judecată, nefiindu-i aplicabile ca atare normele procesuale exoneratoare de plată, negăsindu-şi incidenţa nici normele ce reglementează abuzul de drept procesual.

Decizia civilă nr. 700/12.10.2017

Prin sentinţa civilă nr. 158/LM din data de 27.03.2017, pronunţată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2016, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul (...) (...)-(...), cu domiciliul procesual ales în (...), str. (...), jud. (...) în contradictoriu cu pârâta (...) SRL, cu domiciliul procesual ales în (...), (...) şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6201 lei reprezentând drepturi salariale, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 30.08.2016 şi până la plata efectivă a sumei.

S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional (...) SRL în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional (...) (...)-(...) şi în consecinţă:

A fost obligat reclamantul pârât reconvenţional la plata în favoarea pârâtei reclamantă reconvenţional la plata sumei de 2142,43 lei reprezentând despăgubiri, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data de 03.06.2016 şi până la data plăţii afective, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 17.10.2016 şi până la plata efectivă a sumei.

S-a dispus compensarea sumelor până la concurenţa sumei celei mai mici.

S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a respins cererea pârâtei reclamantă reconvenţional privind obligarea reclamantului pârât reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de agent de securitate (cod COR 540401) conform Contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat cu nr. (...)/23 ianuarie 2015 în registrul general de evidenţă a salariaţilor (filele 24 – 26 dosar), începând cu data de 26.01.2015 şi până la data de 10.08.2016, când raportul de muncă cu pârâta a încetat în temeiul Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. (...)/10.08.2016 (fila 34 dosar).

În această perioadă reclamantul a prestat muncă suplimentară, efectuând ore suplimentare şi ore de noapte, ore care nu au fost compensate cu timp liber conform art. 122 şi 126 din Codul muncii, pârâta nu a plătit aceste ore şi nu a plătit nici sporul prevăzut de art. 123 şi 126 din Codul muncii.

Pârâta, care are sarcina probei în condiţiile art. 272 Codul muncii, a recunoscut fără rezerve şi obiecţiuni pretenţiile reclamantului, mai puţin cheltuielile de judecată.

În consecinţă în baza înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei coroborat cu poziţia de recunoaştere a acestor drepturi de pârâtă, care este de acord cu admiterea acţiunii, instanţa în baza art.266 coroborat cu art.123 şi 126 din Codul Muncii a admis acţiunea formulată de reclamantul (...) (...)-(...) în contradictoriu cu pârâta (...) SRL şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6201 lei reprezentând drepturi salariale, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 30.08.2016 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă a sumei.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa a reţinut faptul că, reclamantul pârât reconvenţional fiind de serviciu la data de 2 februarie 2016 (conform procesului – verbal de predare primire – fila 33) la obiectivul (...), acţionând greşit telecomanda porţii de acces a avariat poarta secţională de acces, proprietate a Beneficiarului.

În conformitate cu art. 10 din Contractul de servicii încheiat de către pârâta reconvenţională cu Beneficiarul (...) (FILA 23), pârâtă reconvenţională este obligată să despăgubească Beneficiarul (...) pentru prejudiciile create prin neexecutarea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu.

În consecinţă, Beneficiarul a emis factura nr.(...)/22.03.2016 (fila 31), în valoare de 2.142,43 lei, factură ce a fost achitată de pârâta reconvenţională în data de 3 mai 2016 conform dovezii de plată (fila 32).

Instanţa a reţinut în şedinţa publică din data de 13.03.2017 că reclamantul pârât reconvenţional, prin reprezentant, a arătat că achiesează la pretenţiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvenţională şi a renunţat la proba testimonială şi la proba cu interogatoriul pârâtului reconvenţional, solicitând admiterea cererii reconvenţionale şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Faţă de aceste aspecte şi având în vedere achiesarea reclamantului la pretenţiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvenţională, instanţa, în baza art.266 Codul muncii, a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamantul pârât reconvenţional la plata în favoarea pârâtei reclamantă reconvenţional la plata sumei de 2142,43 reprezentând despăgubiri, sumă ce în temeiul art. 1385 şi 1531 Cod civil urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie calculat de data date de 03.06.2016 (data efectuării plăţii) şi până la data plăţii afective, precum la plata dobânzii legale aferentă acestei sume calculată de la data de 17.10.2016 (data depunerii la poştă a Cererii reconvenţionale) şi până la plata efectivă a sumei.

În temeiul art. 1616 Cod civil instanţa a dispus compensarea sumelor până la concurenţa sumei celei mai mici.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, instanţa a reţinut faptul că pârâta a recunoscut la primul termen de judecată pretenţiile reclamantului, motiv pentru care (pârâta nefiind pusă în întârziere prealabil pornirii procesului şi nefiind în întârziere de drept) în temeiul art. 454 Cod procedură civilă a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de cererea pârâtei reclamantă reconvenţional privind obligarea reclamantului pârât reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată cauzate de cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că aceste cheltuieli deşi au fost solicitate nu au fost dovedite, motiv pentru care a respins cererea privind obligarea reclamantului pârât reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată. Extrasul bancar depus în probaţiune de către pârâtă nu face dovada achitării onorariului stabilit pentru această cauză. Şi dacă s-ar trece peste acest inconvenient este un abuz de drept a solicita cheltuieli de judecată într-o cauză în care soluţia s-a bazat pe înţelegerea şi tranzacţia părţilor şi speculând greşeala reclamantului care nu a achiesat de la primul termen de judecată la pretenţiile pârâtei din cererea reconvenţională, ci doar după ce părţile s-au înţeles asupra pretenţiilor reciproc datorate. O modificare substanţială adusă de Noul Cod Civil („NCC”), cu impact asupra viitoarelor soluţii jurisprudenţiale, constă în codificarea doctrinei şi a jurisprudenţei cu privire la abuzul de drept. Abuzului de drept îi este, astfel, consacrată o reglementare expresă: pe de o parte, art. 15 din NCC („niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”), pe de altă parte, art. 1353 din NCC („cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepţia cazului în care acesta este exercitat abuziv”). În esenţă, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci cu intenţia de a vătăma o altă persoană sau contrar bunei-credinţe. În speţă, cererea de obligare a reclamantului la plata unor cheltuieli de judecată după ce soluţia asupra fondului este urmare a achiesării reciproce a părţilor la pretenţiile reciproce nu face decât să fie o cerere prin care pârâta urmăreşte vătămarea acestuia – lipsind practic de efect înţelegerea părţilor, prin faptul că deşi a fost de acord să achite reclamantului suma de 2142,43 lei, o recuperează ulterior prin solicitarea de a fi acesta obligat să achite 2000 lei cheltuieli de judecată. O astfel de intenţie este contrară bunei credinţe şi trebuie sancţionată ca atare de instanţa de judecată. În concluzie şi pentru acest motiv instanţa a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (...) SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe în sensul de a obliga intimatul la plata în favoarea societăţii apelante a cheltuielilor de judecată în primă instanţă în sumă de 2.000 lei.

Prin motivele de apel au fost invocate următoarele:

- instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu poate să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, însă hotărârea este eronată întrucât a respins cererea apelantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată considerând că acestea nu ar fi fost dovedite şi că solicitarea lor ar reprezenta un abuz de drept;

- în ceea ce priveşte dovedirea efectuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de avocaţi, la dosar au fost depuse extrasele de bancă de la baza (...), din care reiese foarte clar achitarea onorariilor avocaţiale de câte 1.000 lei pentru redactarea întâmpinării şi a acţiunii reconvenţionale, precum şi pentru reprezentarea în instanţă;

- intimatul nu a contestat efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocaţi, situaţie în care, faţă de dispoziţiile art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa trebuia să considere dovedite pretenţiile reprezentând cheltuieli de judecată;

- dacă instanţa nu era lămurită, era obligată să pună acest aspect în discuţia părţilor conform art. 14 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel încât părţile să-şi poată exprima punctul de vedere;

- susţinerea instanţei de fond că solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată reprezintă un abuz de drept, este complet eronată, deoarece ea nu avea cum să anticipeze care va fi poziţia procesuală a intimatului, astfel încât a fost nevoită să angajeze avocat pentru formularea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale;

- abia la al treilea termen de judecată, după ce avocatul societăţii pregătise interogatoriul, iar martorul citat s-a prezentat în instanţă, intimatul şi-a schimbat poziţia, arătând că este de acord cu admiterea acţiunii reconvenţionale;

- este evident că apelanta nu avea cum să anticipeze care va fi poziţia procesuală a intimatului, iar în condiţiile în care acesta nu a fost de acord cu pretenţiile apelantei până la primul termen de judecată, el şi-a asumat riscul de a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 453 - 454 Cod procedură civilă.

- solicitarea cheltuielilor de judecată efectuate reprezintă o exercitare normală şi legală a drepturilor procesuale şi nu poate să fie în niciun caz considerată un abuz de drept;

- greşit prima instanţă a reţinut că procesul s-ar fi încheiat prin înţelegerea părţilor, astfel cauza nu s-a finalizat printr-o tranzacţie sau prin înţelegerea părţilor, ci prin recunoaşterea de către fiecare parte a pretenţiilor celeilalte, recunoaştere care, în cazul intimatului, s-a produs târziu;

- greşit a reţinut instanţa de fond că apelanta ar dori să anuleze pretinsa înţelegere dintre părţi, trebuind observat că ea a recunoscut pretenţiile intimatului, 6201 lei, nu 2.142,4 lei, iar problema cheltuielilor de judecată este diferită de cea a pretenţiilor părţilor pe fondul cauzei care se vor compensa.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 453, 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimatul reclamant, deşi legal citat, nu şi-a comunicat poziţia faţă de apelul formulat în cauză.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Actul intitulat „întâmpinare şi cerere reconvenţională”, înregistrat la Tribunalul (...) la data de 21 octombrie 2016, a fost însoţit de delegaţia avocaţială emisă la data de 28.09.2016, prin care avocatul era împuternicit să redacteze şi semneze întâmpinarea în dosarul nr. (...)/2016 şi respectiv cererea reconvenţională. La o dată ulterioară, în baza contractului de asistenţă juridică nr. (...) din 2017, a fost emisă împuternicirea avocaţială nr. (...) din data de 14.01.2017, în baza căreia avocatul urma să exercite activitate de reprezentare a pârâtei reclamante reconvenţionale în faţa Tribunalului (...).

La primul termen de judecată fixat în cauză pe data de 16 ianuarie 2017, instanţa a încuviinţat probele propuse de pârâta reclamantă reconvenţională – înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimonială – sens în care a fost fixat un nou termen de judecată pe data de 17.02.2017, când reprezentantul pârâtei a învederat instanţei faptul că există posibilitatea încheierii unei tranzacţii între părţi, sens în care a solicitat prorogarea administrării interogatoriului reclamantului, cerere acceptată, astfel că a fost stabilit un nou termen de judecată pe data de 13 martie 2017. La acest termen (al treilea termen fixat în cauză), reprezentantul reclamantului a învederat că achiesează la pretenţiile solicitate de pârâtă prin cererea reconvenţională, la acelaşi termen instanţa luând act şi de renunţarea părţii la proba testimonială şi la proba cu interogatoriul, încuviinţate anterior.

Este de observat că poziţia de recunoaştere a pretenţiilor pârâtei reclamante reconvenţionale a fost exprimată doar la cel de al treilea termen de judecată, or textul art. 454 din Codul de procedură civilă face referire la primul termen de judecată la care părţile „sunt legal citate”, ca moment la care recunoaşterea pârâtului valorează exonerare de plata cheltuielilor de judecată. Raţiunea reglementării enunţate este aceea a evitării dezbaterilor contradictorii şi pronunţarea unei hotărâri pe baza recunoaşterii pârâtului, în absenţa unor cheltuieli suplimentare cu desfăşurarea judecăţii, comportamentul procesual al pârâtului fiind recompensat prin faptul că nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Dat fiind că în speţă recunoaşterea pârâtului reconvenţional nu a intervenit în termenii art. 454 din Codul de procedură civilă (la primul termen de judecată), concluzia ce se desprinde este acea că el datorează cheltuieli de judecată, contrar celor statuate de prima instanţă, situaţie ce reclamă schimbarea în parte a hotărârii acesteia.

Instanţa de apel nu a împărtăşit opinia tribunalului în sensul că în speţă ar fi incidente normele ce reglementează abuzul de drept procesual, deoarece împrejurarea că părţile, în momente procesuale diferite, au achiesat la pretenţiile reciproce, nu înseamnă că prin solicitarea de către pârâta reclamantă reconvenţională a cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut cu procesul ea ar urmări vătămarea părţii adverse şi că astfel conduita sa ar fi contrară bunei-credinţe. Ceea ce a greşit prima instanţă este că nu şi-a raportat concluziile la momentul procesual în care a survenit recunoaşterea din partea reclamantului pârât reconvenţional a pretenţiilor societăţii apelante, moment care fiind ulterior primului termen de judecată, face ca să nu-i fie aplicabile normele procesuale exoneratoare de plată. În acest context este de observat că onorariul avocaţial a fost achitat la data de 13 ianuarie 2017, înainte de parcurgerea primului termen de judecată, când încă nu se putea anticipa evoluţia procesului, iar la primul termen de judecată partea adversă nu a recunoscut pretenţiile formulate prin cererea reconvenţională, mai mult, au fost propuse şi probe, încuviinţate de instanţă, după care au urmat apoi alte două termene de judecată, abia la ultimul din acestea survenind recunoaşterea reclamantului pârât reconvenţional. Concluzia ce se desprinde este că acesta datorează cheltuieli de judecată, soluţia primei instanţe pe această chestiune fiind eronată, ceea ce reclamă remedierea în actuala etapă procesuală, nesubzistând temeiuri pentru a se trage concluzia că apelanta şi-ar fi exercitat abuziv drepturile procesuale în cursul judecăţii în primă instanţă, din perspectiva prevederilor art. 12 din Codul de procedură civilă.

Cuantumul cheltuielilor de judecată a fost justificat în condiţiile dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă doar parţialmente, din înscrisurile existente în dosarul tribunalului rezultând dovedirea la fond doar a plăţii sumei de 1.000 lei, conform tranzacţiei din 13 ianuarie 2017 reliefată de actul emis de (...) (...) – Suc. (...). Referitor la acest înscris, greşit instanţa de fond l-a apreciat ca fiind neîndestulător pentru probarea cheltuielilor de judecată, dimpotrivă prin acest document bancar s-a făcut dovada virării sumei de 1.000 lei în contul avocatului împuternicit de SC (...) SRL în baza contractului de asistenţă juridică nr. (...) din 2017 să o reprezinte în faţa Tribunalului (...), iar numărul acestui contract apare specificat în documentul bancar, făcându-se astfel proba plăţii.

În schimb dovada achitării sumei de 1.000 lei conform facturii nr. (...) din 29.09.2016 emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. (...)/2016 a fost depusă abia în etapa apelului, nefiind făcută dovada „până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei” astfel cum impune textul art. 452 din Codul de procedură civilă.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus obligarea reclamantului pârât reconvenţional la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei reclamante reconvenţionale, toate celelalte dispoziţii ale sentinţei urmând a fi păstrate.

Cât priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea cauzei în apel, intimatul a fost obligat, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la plata sumei de 400 lei cu titlul sus arătat, în favoarea apelantei, reprezentând valoarea onorariului avocaţial, achitat în actuala etapă a procesului, conform actului emis la data de 6 iunie 2017 de (...) (…) – Sucursala (...).

Domenii speta

Spete similare