Antrenare raspundere patrimoniala

Pe rol fiind soluţionarea cererii formulată de  reclamanta D.G.R.F.P. în contradictoriu cu pârâţii NC şi NA, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014) .

INSTANŢA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2016, reclamanta D.G.R.F.P.Iasi a chemat in judecată pe pârâții NC si NA, în calitate de administratori ai SC V SRL, solicitând ca pasivul debitoarei falite in cuantum de 206.592,13 lei să fie suportat de către pârâți.

În motivare, a arătat că pârâții au avut in fapt si in drept conducerea societății debitoare, situația financiară a acesteia fiind rezultatul activității desfășurate de pârâți. Starea de insolvabilitate a debitoarei nu este decât urmarea unei administrări total necorespunzătoare a societății, încetarea plăților prejudiciind creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. În ceea ce privește vinovăția administratorilor, potrivit teoriei si practicii juridice, in dreptul comercial, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă.

Simpla încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.

Reclamanta a arătat că folosirea bunurilor sau banilor societății in folosul propriu sau al altei persoane constituie un motiv ce a determinat falimentul societății, in cauză fiind aplicabile disp.art.169 alin.1 lit.a din Legea 85/2014.

In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.J.F.P.Iași asupra dosarului fiscal, a evidentei declarațiilor din programul informativ DECIMP, a fișei agentului economic, s-a constatat că societatea nu a depus toate declarațiile privind obligațiile fiscale, acestea fiind depuse până la anul 2010. În bilanțul întocmit la finele exercițiului financiar 2009 , stocurile sunt in cuantum de 335.196 lei, creanțe ce trebuie recuperate 15.945 lei, iar disponibilitățile bănești in cuantum de 36.007 lei. In anul 2010 stocurile au fost in cuantum de 336.874 lei, creanțe ce trebuie recuperate 21.691 lei, iar disponibilitățile bănești in cuantum de 35.174 lei.

Reclamanta a arătat că la o analiză a bilanțurilor evidențiate anterior, se poate observa faptul că administratorii debitoarei au folosit disponibilitățile bănești rezultate din valorificarea stocurilor si recuperarea creanțelor in interes personal sau a altei persoane juridice, lăsând debitoarea fără lichidități pentru a-si desfășura activitatea si pentru a achita creditorii.

A mai arătat că, in conformitate cu prevederile art.169 alin.1 lit.c din Legea 85/2014, judecătorul sindic poate dispune ca pasivul societății debitoare să fie suportat de membrii organelor de conducere, in situația in care au dispus in interes personal continuarea activității , care duce, in mod vădit, persoana juridică la încetarea activității. Prin nedepunerea cererii de deschidere a procedurii insolventei, deși cunoștea dificultățile economice ale societății, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului si indirect, a dispus in interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

În ceea ce privește aplicarea in cauză a disp.art.169 alin.1 lit.d din Legea 85/2014, administratorii societății sunt responsabili pentru organizarea si conducerea contabilității. Până la data întocmirii raportului cauzal, lichidatorul judiciar nu a putut intra in posesia actelor prevăzute de art.82 din Legea 85/2014, in ciuda eforturilor depuse, așa încât se poate trage concluzia că debitorul, prin administrator statutar, nu are o evidență financiar – contabilă în conformitate cu prevederile legale. Se naște prezumția simplă că nu s-a ținut contabilitatea, or această prezumție putea fi răsturnată de administratorii debitoarei prin predarea documentelor către lichidator.

Întrucât registrele si documentele contabile nu au fost predate lichidatorului se creează prezumția că administratorii societății, fie au ținut o contabilitate fictivă, fie au ascuns cu bună știință realitatea economico – financiară, fie au făcut să dispară documente contabile. În condițiile neținerii contabilității in conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între starea de insolvență a debitoarei , prin necunoașterea activelor, creanțelor si datoriilor reale ale societății si prejudiciul produs care constă in pasivul înregistrat in tabelul creditorilor.

În drept, s-au invocat disp.art.169 alin.1 lit.a,c si d din Legea 85/2014.

Reclamanta a atașat dovedirea cererii înscrisuri contabile.

Pârâții , legal citați, au depus întâmpinare (f.49), prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea excepției, pârâții au arătat că au depus toate declarațiile fiscale până in anul 2010 inclusiv. Ulterior, societatea nu a mai desfășurat activitate si, din cauza nedepunerii declarațiilor din data de 14.06.2012, societatea a fost declarată inactivă. Prescripția începe să curgă cel mai târziu de la data de 14.06.2012, dată la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana sau persoanele care au contribuit la apariția stării de insolvență. Termenul de prescripție s-a împlinit cel mai târziu la 14.06.2015, dreptul material la acțiune fiind prescris raportat la data de 06.04.2016, data la care a ost solicitată atragerea răspunderii.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că reclamanta s-a limitat doar la a face simple aprecieri in ceea ce privește culpa lor, nefiind suficiente susținerile teoretice generale fără a se proba fapte concrete ce le-ar putea fi imputate. Au arătat că stocurile rămase nu au putut fi valorificate, acestea fiind formate din haine cu mărimi care nu sunt cerute de către piață, haine uzate moral. Dețin si la acest moment aceste stocuri, fiind de acord să le predea creditorilor. Nici in privința faptei prevăzute de art.169 alin.1 lit.c reclamanta nu a făcut dovada vreunei situații din cele ce pot atrage această sancțiune, nefiind probată vinovăția si nici raportul de cauzalitate.

În ceea ce privește art.169 lit.d, au arătat că au depus declarațiile contabile atâta timp cât firma avea activitate, adică până in anul 2010 inclusiv.  Au știut că in  anul 2012 societatea  a fost dizolvată, astfel că nu mai aveau nici o obligație in legătură cu aceasta. Lichidatorul judiciar nu a luat legătura cu ei, probabil pentru că si-au schimbat domiciliul faptic.  Au arătat că dețin toate actele contabile primare care au stat la baza raportărilor contabile depuse la finanțe. Societatea a fost verificată de nenumărate ori de către organele abilitate ale statului ( garda financiară, finanțe), având chiar si controale de fond, prilej cu care nu s-a reținut că nu dețin documente justificative sau că nu țin registrele contabile în conformitate cu legea.

Pârâții nu au depus nici un înscris in probațiune.

Din oficiu, s-au atașat in copie raportul cauzal si tabelul definitiv de creanțe.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr.240/23.09.2015 pronunțată de Tribunalul Iasi – Sectia a II-a civilă – Faliment, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar LSPRL, dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței si intrarea in faliment a debitoarei SC V SRL. Prin sent.civ.nr.638/06.04.2016 pronunțată de Tribunalul Iasi – Sectia a II-a civilă – Faliment, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus închiderea procedurii insolventei debitoarei SC V SRL. Pârâții NC si NA au deținut calitatea de administratori statutari ai debitoarei.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâți, se constată că potrivit art.170 din Legea 85/2014, ”acțiunea prevăzută la art.169 se prescrie in termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă , dar nu mai târziu de doi ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență”. Aşadar, art.170 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei leagă momentul începerii curgerii prescripţiei de „ data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă”.

Dispozițiile art.170 reglementează un moment de natură subiectivă – data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvenţă, precum si un moment de natură obiectivă – data la care trebuia cunoscută acea persoană, stabilindu-se, astfel, un moment de certitudine cu privire la începerea curgerii termenului de prescripţie, de natură a da valoare principiului previzibilităţii normei juridice sancționatoare, in vederea garantării dreptului la apărare, ca valenţă esenţială a unui acces efectiv la justiţie. Chiar dacă persoana sau persoanele care au cauzat starea de insolvenţă nu au fost cunoscute de persoanele cu vocație la promovarea acțiunii in răspundere, termenul începe să curgă din momentul in care aceştia trebuiau să cunoască persoanele responsabile. Se instituie aşadar implicit o obligaţie activă in sarcina acestor persoane – administratorului/lichidatorului judiciar si creditorilor – in a identifica persoanele responsabile de ajungerea debitorului in stare de insolvenţă.

Esenţial, sub aspectul începerii curgerii termenului de prescripţie, rămâne momentul apariţiei in procedură a datelor şi informațiilor in raport cu care se cunoaște efectiv sau ar trebui sa se cunoască persoana răspunzătoare.

În cauza de față, se constată că termenul de prescripție pentru creditorul înscris la masa credală nu putea începe să curgă decât din momentul depunerii de către lichidatorul judiciar a raportului asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform art.97 din lege, respectiv la data de 11.12.2015.

Nu pot fi reținute apărările pârâților, in sensul că prescripția a început să curgă cel mai târziu de la data de 14.06.2012, când societatea a fost declarată inactivă, in condițiile in care creditorul bugetar reclamant nu avea cum să cunoască la acel moment persoana responsabilă de apariția stării de insolvență – stare constatată abia la 23.09.2015.  Starea de inactivitate a societății a determinat pronunțarea dizolvării societății în temeiul Legii 31/1990, dar la cererea Oficiului Registrului Comerțului, nu a Direcției Generale de Finanțe Publice Locale. Nici măcar deschiderea procedurii insolvenței nu a fost solicitată de către creditorul bugetar, ci de către lichidatorul judiciar numit de către Oficiul Registrului Comerțului.

De altfel, analizând aspectele invocate de reclamant in acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii, se constată că parte din motivele invocate in cuprinsul cererii, respectiv neţinerea contabilităţii in conformitate cu legea, vizează exclusiv omisiunea pârâților de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute  de art.82 din lege, chestiuni ulterioare deschiderii procedurii.

Astfel, in mod obiectiv se poate aprecia că in speță creditorul reclamant a putut cunoaște persoanele responsabile de apariția stării de insolvență abia la momentul depunerii raportului prevăzut de art.97 din Legea 85/2014 de către lichidatorul judiciar, respectiv la 11.12.2015. Or, față de data introducerii acțiunii – 06.04.2016, este evident că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, astfel încât se impune respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Au mai invocat pârâții oral in ședința publică din 18.01.2017 prescripția dreptului de a solicita creanțele fiscale din procedura insolventei, aspect care nu poate fi calificat însă ca si excepție, ci ca simplă apărare de fond, care, de asemenea, nu poate fi primită. În cauză ne aflăm la un moment ulterior închiderii definitive a procedurii insolventei, când pasivul societății debitoare este stabilit de asemenea definitiv. Or textul art.169 din Legea 85/2014 are in vedere prejudiciul creat  creditorilor, prejudiciu reflectat in tabelul definitiv de creanțe. Dacă ar fi existat discuții asupra sumelor cu care s-au înscris creditorii in tabelul de creanțe, debitoarea ar fi putut formula contestațiile prevăzute de art.111  sau 113 din Legea 85/2015, contestații care însă nu au fost formulate. Raportat la aceste aspecte, nu mai poate fi verificată in prezentul cadru certitudinea creanței creditorului bugetar.

În ceea ce privește fondul acțiunii,  se reține că, potrivit art. 169 al.1 din Legea nr. 85/2014 „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat in legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de către orice alte persoane care au contribuit lat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte:

a). au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

c).au dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;

d). d). au  ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea in conformitate cu lege. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât si legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă.”

In același timp, conform art.169 alin.2 din Legea 85/2014, „dacă administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului si/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de alin.1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta acțiune , in aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.”

Judecătorul sindic reţine că răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere,ci una personală, care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Astfel cum s-a acceptat atât in doctrină, cât si in practică, natura juridică a răspunderii instituite de dispozițiile legale sus menționate este cea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba despre o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 C.civ.(fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa) condiții care au în această situație unele conotații speciale și anume: faptele enumerate în dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, trebuie să se dovedească atât săvârșirea de către pârâți a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și intrarea societății în insolvență.

Judecătorul sindic reține că pârâții au avut calitatea de foști administratori statutari ai SC V SRL.

Reclamanta a afirmat in acțiune că in bilanțul contabil aferent anului 2010 stocurile au fost in cuantum de 336.874 lei, creanțele de recuperat in cuantum de 21.691 lei, iar disponibilitățile bănești in cuantum de 35.174 lei.

Din raportul lichidatorului judiciar privind cauzele care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului rezultă că aceste stocuri si disponibilități bănești nu au fost predate lichidatorului, de altfel s-a precizat că, deși a fost notificat si renotificat, debitorul nu a predat documentele contabile, analiza financiară fiind efectuată pe baza informațiilor de pe site-ul MFP , respectiv a situației financiare a anilor 2005 – 2009. Lichidatorul judiciar a precizat că lipsa documentelor debitorului împiedică cunoașterea cauzelor insolvenței si a eventualelor răspunderi.

In speţă, s-a solicitat de către  creditoarea D.G.R.F.P. Iași aplicarea disp.art.169 lit.a din Legea 85/2014, ce permite posibilitatea antrenării răspunderii persoanelor „care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte: a). au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.”

Esențial pentru aplicarea art.169 lit.a din Legea 85/2014 este să se stabilească despre care bunuri ale societăţii sau credite ale acesteia este vorba si care ar fi fost folosite de administrator in folosul propriu sau al unei alte persoane.

Dintre elementele situațiilor financiare, sub aspectul aplicării art. 169 al. 1 lit a) prezintă interes disponibilităţile bănești – 35.174 lei şi stocurile – 336.874 lei, pe care parații, in calitate de administratori statuari le aveau in posesie si administrare si aveau obligația de a le preda lichidatorului judiciar pentru valorificare in cadrul procedurii si pentru plata creanțelor. Raportat la cuantumul acestora si cuantumul pasivului nerecuperat – 206.592,13 lei, este evident că valorificarea lor ar fi putut duce la stingerea creanțelor societății.

Parații însă nu au predat aceste bunuri si aceste sume si nici nu au prezentat dovada modului in care acestea au fost folosite. Faptul că pârâții au arătat în întâmpinare că sunt de acord să predea aceste stocuri creditorilor nu mai are efect asupra procedurii, închisă definitiv la acest moment.

Pârâții au invocat  si că lichidatorul judiciar nu a luat legătura cu ei probabil din pricină că si-au schimbat domiciliul faptic. Instanța constată însă că această schimbare a domiciliului nu a fost adusă la cunoștința autorităților, pentru a le fi opozabilă, astfel încât lichidatorul judiciar si-a îndeplinit obligația de a adresa solicitări către administratorii statutari la adresa cunoscută.

Așa fiind, instanța reține ca prin faptele stabilite în sarcina lor, pârâții au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolventa, încălcând obligații elementare pe care legea le instituie în sarcina oricărui administrator. Faptul că societatea ar fi fost inactivă nu atrage lipsa oricărei responsabilități a acesteia față de eventualii creditori.

În ceea ce privește vinovăția acestora, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o fata de ea si de urmăririle ei la momentul la care a comis-o. Procedând la sustragerea bunurilor debitoarei de la activitatea normala a acesteia si ulterior de la urmărirea concursuală a creditorilor, pârâții au avut reprezentarea diminuării patrimoniului debitoarei, rezultat pe care l-au si urmărit.

Faţă de cele de mai sus, judecătorul sindic apreciază ca fiind întrunite in speţă condițiile art.169 alin.1 lit.a din Legea 85/2014.

A mai invocat reclamanta disp.art.169 lit.c din Legea 85/2014, text ce permite antrenarea răspunderii administratorilor care au dispus in interes personal continuarea unei activităţi care ducea in mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi. Este de remarcat ca în ce privește acest caz de răspundere, reclamanta nu si-a dovedit in nici un mod afirmațiile generale făcute, in condițiile art.249 C.pr.civ.

Prin dispunerea de a continua in interes personal efectuarea unor activităţi comerciale care duceau in mod vădit la starea de insolvenţă se înțelege acel ansamblu de activităţi care, deşi sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societăţii, sunt continuate in mod conştient si voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obţine câştiguri personale. Condiția interesului personal in continuarea activităţii trebuia dovedită de către reclamantă. Or nici unul din aspectele de ordin general învederate de reclamantă nu fac dovada acestui interes personal al pârâților.

In ceea ce privește sancționarea neîndeplinirii de către societatea debitoare a obligației de sesizare a instanței în cazul in care insolvența este iminentă, judecătorul sindic reține că, potrivit art.66 alin.4 din Legea 85/2014, legiuitorul a lăsat la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea. Obligația de sesizare a instanței cu cererea de deschidere a procedurii îi revine doar debitorului aflat deja in stare de insolvență, conform alin.1 al art.66 din lege.

Împrejurarea că societatea debitoare a continuat să acumuleze datorii la bugetul consolidat al statului, crescând gradul de îndatorare al societății, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul pârâților in continuarea activității.

Reclamanta a mai apreciat că ar fi îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii materiale prevăzute de art.169 alin.1 lit.d din Legea 85/2014, care permite antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societăţii debitoare, care au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În conformitate cu prevederile art.11 din Legea 82/1991, „răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine administratorului” , iar potrivit prevederilor  Codului civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar si de culpa comisă in executarea mandatului.

Este evident că intr-o asemenea împrejurare devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activităţii administratorului societăţii debitoare cu activitatea unei persoane diligente ( bonus pater familias) , care îşi subordonează măsurile luate exigentelor impuse de regulile de conviețuire socială.

Art.169 lit.d din lege prevede că, in cazul nepredării documentelor contabile către lichidatorul judiciar, atât culpa, cât si legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu se prezumă relativ. Autorul faptei va putea să răstoarne prezumția de neținere a contabilității prin predarea către practicianul in insolvență a documentelor contabile. In mod evident in cauza de față această prezumție nu a fost răsturnată de către pârâți, de vreme ce, până la închiderea procedurii, aceste documente solicitate, nu au fost predate. Așa cum s-a reținut anterior, schimbarea domiciliului faptic al pârâților nu poate fi imputată lichidatorului, care si-a îndeplinit obligația de comunicare la domiciliul cunoscut.

Judecătorul sindic apreciază că societatea nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii săi manifestă un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societăţii, in sensul că nu au ținut o contabilitate conform prevederilor legale.

În speţă, instanța apreciază că in sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea in conformitate cu legea, in condițiile in care aceștia nu au predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute in art.67 alin.1 din Legea 85/2014. Pârâții, in calitate de administratori, aveau obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat in conformitate cu dispozițiile legale in materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul in care este ținută evidenţa contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si alin.2 ale Legii 31/1990. Astfel, administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparținând si creditorilor societăţii care o vor putea exercita numai in caz de deschidere a procedurii reglementate de legea insolventei.

Totodată, conform prevederilor art.10 alin.1 din Legea 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligația gestionării societăţii respective. Neținerea contabilităţii in mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea si face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate in condițiile unei contabilităţi ținute corect ce ar permite administratorilor să ia masurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilităţii in conformitate cu legea se prezumă existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită si prejudiciul produs, care constă in pasivul înregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi si una din faptele enumerate de art.169 din Legea 85/2014. De altfel, pârâții aveau posibilitatea de a răsturna această prezumție, însă nu a făcut-o.

Faptul de a nu pune la dispoziţia lichidatorului actele şi documentele contabile prezumă lipsa acestora, iar culpa fostului administrator rezidă tocmai în aceea că, în mod voluntar, nu a deţinut un instrument indispensabil conducerii societăţii, ceea ce relevă lipsa de diligenţă în asigurarea funcţionării acesteia. Din această perspectivă, cu referire la întinderea răspunderii pârâților apare imposibilă determinarea vrunei cauze străine care să fi condus la insolvenţa debitoarei.

Aşa fiind, judecătorul sindic apreciază că in sarcina pârâților poate fi reținută  si săvârșirea faptei reglementate de art.169 lit.d din Legea 85/2014, respectiv neţinerea contabilităţii in conformitate cu dispozițiile legale in materie, ce a condus la producerea stării de insolvenţă a debitoarei.

Faţă de considerentele de mai sus, reţinând incidenţa art.169 lit.a si d  din Legea 85/2014, acțiunea va fi admisă, pârâții urmând să suporte în solidar din averea proprie pasivul SC V SRL, in cuantum de 206.592,13 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâți.

Admite cererea formulată de reclamanta D.G.R.F.P., in contradictoriu cu pârâții NC si NA, domiciliați in Iași.

Stabileşte răspunderea personală a pârâților NC si NA pentru pasivul debitorului falit SC V SRL,  în sensul că obligă pârâții in solidar  să acopere pasivul rămas neacoperit al debitoarei, in cuantum de 206.592,13 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 173 din Legea privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 173 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidatorului judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Domenii speta

Spete similare