Contestaţie. Intervenirea unei legi penale noi. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Neconstituţionalitate. Efectele Deciziei c.c. nr. 405/2016. Mijlocul procesual prin care poate fi analizată această situaţie, după rămânerea definitivă a hotă

Contestaţie. Intervenirea unei legi penale noi. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Neconstituţionalitate. Efectele Deciziei C.C. nr. 405/2016. Mijlocul procesual prin care poate fi analizată această situaţie, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În cazul în care o persoană condamnată invocă lipsa prevederii faptei în legea penală, în urma declarării ca neconstituţional a unui text de lege, se impune analizarea cererii sale atât sub aspectul dezincriminării faptei cât şi sub aspectul sursei acestei dezincriminări; calea procesuală o reprezintă procedura reglementată de art. 595 Cod procedură penală, privind intervenirea unei legi penale noi.

În raport cu considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, instanţa reţine că, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare, cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 Cod penal. Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală.

Extras hotărâre:

Analizând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele contestaţiei formulate în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a fost învestită, prin contestaţia formulată de persoana condamnată A, la data de ZZ.LL.2017, contestaţie întemeiată de acesta pe dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală. Potrivit acesteia, contestaţia se referă la M.E.P.Î. nr. …/2015 emis de către Judecătoria Oradea în baza Deciziei penale nr. …/A/2015 a Curţii de Apel Oradea.

În cuprinsul contestaţiei, persoana condamnată A arată că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fără a se specifica ce lege organică ar fi încălcat, respectiv în hotărârea de condamnare s-a reţinut doar îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu. Solicită a-i fi analizată situaţia în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Conform Deciziei penale nr. …/A/23.04.2015 (depusă în copie de către contestator) pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. …/271/2010 (în apel), inculpatul A a fost condamnat, în mod definitiv, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, faptă prevăzută de art. 246 Cod penal din 1969 cu referire la art. 248 indice 1 Cod penal din 1969.

Prin Decizia nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Oficial nr. 517/08.07.2016) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ”îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În raport de conţinutul cererii/contestaţiei formulate de persoana condamnată A, prin care acesta a invocat lipsa prevederii faptei în legea penală, în urma declarării ca neconstituţional a unui text de lege se impunea analizarea acesteia sub un dublu aspect. Pe de o parte, acela al dezincriminării faptei şi pe de altă parte, sub acela al sursei acestei dezincriminări, care potrivit contestatorului o reprezintă o decizie a Curţii Constituţionale, care nu a fost urmată de o intervenţie a legiuitorului în sensul celor dispuse de Curtea Constituţională.

În ce priveşte mijlocul procesual prin care cererea/contestaţia persoanei condamnate A poate fi analizată sub aspectele invocate de acesta, tribunalul reţine că acesta îl reprezintă procedura reglementată de art. 595 Cod procedură penală, privind intervenirea unei legi penale noi.

În acest sens, tribunalul are în vedere că în hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că efectele unei decizii ale Curţii Constituţionale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. De asemenea, decizia menţionată arată că, atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei.

Ori, potrivit art. 595 alin. 1 Cod procedură penală, „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”.

În cauză, deşi persoana condamnată a solicitat aplicarea prevederilor art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, în realitate nelămurirea invocată de acesta reprezintă o problemă de drept, reglementată în mod special în Codul de procedură penală, în art. 595, text care derogă de la dispoziţiile generale. O contestaţie la executare ce vizează nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută nu poate fi formulată în situaţia în care Codul de procedură penală prevede o reglementare distinctă a respectivei probleme de drept, astfel cum este şi cazul de faţă.

În plus, prin contestaţia la executare prevăzută în art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat ce ţine de incriminare. Pe această cale, se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

În cauză, instanţa de fond soluţionând cererea/contestaţia persoanei condamnate A ca şi o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 Cod procedură penală, respectiv respingând-o ca inadmisibilă, a soluţionat în mod greşit fondul cauzei.

Sub acest aspect criticile formulate pe calea contestaţiei sunt întemeiate şi pentru considerentele arătate în prealabil, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală aceasta urmează a fi admisă, cu consecinţa desfiinţării în întregime a hotărârii atacate.

Este nefondată critica prin care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Satu Mare pentru nesoluţionarea fondului cauzei, respectiv pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 425 indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală se poate dispune desfiinţarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar în situaţia în care nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.

Totodată, dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală, reglementat în art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale (în continuare Convenţia), prevede dreptul oricărei persoane declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de către un tribunal (o instanţă de judecată) de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă ierarhic superioară. În cauză, în raport de obiectul acesteia, tribunalul apreciază că acest principiu nu este aplicabil contestatorului, cât timp prin soluţionarea cauzei nu are loc stabilirea vinovăţiei acestuia în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (vinovăţie stabilită prin hotărârea de condamnare, respectiv prin sentinţa penală nr. …/28.11.2014 a Judecătoriei Oradea, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. …/23.04.2015 a Curţii de Apel Oradea).

Pe de altă parte, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 8 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Convenţie), prin lipsa motivării hotărârii. Astfel deşi instanţa de fond a soluţionat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 598 Cod procedură penală (conform dispozitivului hotărârii), în considerentele hotărârii s-a arătat de ce se impune a fi respinsă cererea persoanei condamnate A şi prin prisma dispoziţiilor art. 595 Cod procedură penală. În plus, judecata în faţa instanţei de fond a avut loc cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, aşa încât reluarea judecăţii în primă instanţă nu se impune.

Trecând la rejudecarea cererii formulate de persoana condamnată A, tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea formulată se solicită, în esenţă, a se dispune încetarea efectelor condamnării la pedeapsa de 4 ani închisoare, ca urmare a dezincriminării faptei pentru care acesta a fost condamnat, dezincriminare ce urmează a fi reţinută în baza Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 246 din Codul penal din 1969 (text în baza căruia petentul a fost condamnat).

Aşa cum s-a arătat în prealabil, prin Decizia nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Oficial nr. 517/08.07.2016) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ”îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

În privinţa efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, prin hotărârea prealabilă (H.P.) nr. 18/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că „efectele unei decizii ale Curţii Constituţionale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării”. De asemenea, decizia menţionată arată că, „atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei.” (în acelaşi sens este şi decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, precizează decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare” (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală).

În raport cu considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, tribunalul constată că neîndeplinirea acestei exigenţe a conduitei inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situaţiile în care acuzaţia de abuz în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, Decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare, cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 Cod penal. Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală.

Cu referire la legea penală de dezincriminare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a mai reţinut (în cuprinsul H.P. nr. 6/2017) că „potrivit art. 4 teza I din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.”

De asemenea Înalta Curte a reamintit că „dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal.”

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, tribunalul constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpatul A fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare. Astfel, în cauză, atât în actul de sesizare, cât şi în cuprinsul hotărârilor de condamnare se arată că fapta acestuia care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin nerespectarea dispoziţiilor legale…, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (pag. 46 din rechizitoriu; pag. 56 din s.p. nr. …/2014 a Judecătoriei Oradea; pag. 80 din d.p. nr. …/2015 a Curţii de Apel Oradea).

Cu referire expresă la inculpatul A în cuprinsul deciziei pronunţate în apel se arată că: „în calitate de inginer în cadrul OCPI …, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi, prin încălcarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente în materie a avizat cele 5 documentaţii cadastrale întocmite de inculpatul B…”, respectiv „în calitate de inginer în cadrul OCPI …, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi prin nerespectarea dispoziţiilor legale a avizat documentaţiile cadastrale depuse de inculpata C…” (pag. 80). Totodată, în cuprinsul aceleiaşi decizii se mai arată că: „În cazul inculpaţilor B şi A intenţia sub aspectul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu este relevată de ignorarea dispoziţiilor legale care le guvernează activităţile.” (pag. 73) În continuare sunt indicate dispoziţiile din cuprinsul Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 ce au fost nesocotite de aceştia prin activităţile infracţionale desfăşurate.

În cauza concretă dedusă judecăţii, prevederile legale reţinute ca nefiind respectate de inculpatul A aparţin legislaţiei primare (Legea nr. 7/1996).

Pentru considerentele mai sus arătate se va reţine netemeinicia cererii formulate de către persoana condamnată A, privind încetarea efectelor condamnării la pedeapsa de 4 ani închisoare, ca urmare a intervenirii dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 Cod penal din 1969 cu referire la art. 248 indice 1 Cod penal din 1969, condamnare dispusă faţă de acesta prin Sentinţa penală nr. …/ZZ.LL.2014 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosar nr. …/271/2010, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. …/A/ZZ.LL.2015 a Curţii de Apel Oradea, aceasta urmând a fi respinsă ca atare, conform art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 4 Cod penal şi cu referire la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.

Domenii speta

Spete similare