Cerere de valoare redusa

Pe rol judecarea cauzei privind pe apelanta S.C. A S.R.L. şi pe intimata E S.A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Prin hotărârea cameră de consiliu nr.818/2016, pronunţată la data de 04.05.2016, Judecătoria Iaşi a hotărât:

„Admite acţiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta SC E SA prin reprezentant convențional av. AP în contradictoriu cu pârâta  SC A SRL, prin reprezentant legal AA şi prin reprezentant convenţional av. DR.

 Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.605,79 lei din care 1.322,64 lei cu titlu de rest din contravaloarea facturilor fiscale de energie electrică emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014 şi 283,15 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate asupra facturilor fiscale emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014, până la data de 08.10.2015.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Ia act că pârâta nu a mai solicitat cheltuieli de judecată odată cu concluziile pe fondul cauzei.”

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut:

„În fapt, reclamanta SC E SA în calitate de furnizor (vânzător), şi pârâta SC A SRL, în calitate de consumator (client) au încheiat contractul de furnizare reglementată a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari la tarife reglementate din 11.12.2013 filele 23-31, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum solicitat de pârâtă aferent perioadei 11.12.2013-08.01.2014.

În schimbul energiei electrice consumate, pârâta şi-a asumat obligaţia de a achita integral şi la termen contravaloarea energiei electrice furnizate potrivit prevederilor art.3 pct.a din contract, în termen de10 zile de la data emiterii facturii potrivit prevederilor art.5.1 din contract

Părţile au convenit că  în caz de neachitare a facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenţei, penalităţi care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, penalităţi care nu pot depăşi valoarea facturii, astfel cum rezultă din art.5.2.3. din contract.

În temeiul contractului, au fost emise facturi fiscale pentru valoarea totală de 1.572,65 lei aferente perioadei 07.02.2014-29.08.2014 pentru energia consumată în perioada 11.12.2013-11.01.2014, din care pârâta a achitat suma de 250,01 lei, figurând cu un debit restant în cuantum de 1.322,64 lei, astfel cum rezultă din situaţia facturilor neîncasate fila 21, facturi fiscale filele 36-41. La suma neachitată de pârâtă au fost calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 283,15 lei calculate asupra facturilor fiscale emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014, până la data de 08.10.2015, astfel cum rezultă centralizator calcul penalităţi fila 22.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă prezentului litigiu, văzând dispoziţiile art.6 din Noul Cod civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de faţă, având în vedere data încheierii contractului, este dată de dispoziţiile Noului Cod civil- Legea 287/2009.

În drept, potrivit  prevederilor art. 1270 Cod civil acordul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, potrivit art.1359 alin.1 Cod civil.

Potrivit art.1350 alin.2 Cod civil, atunci când persoana nu-şi îndeplineşte fără nicio justificare obligaţiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată la repararea acestui prejudiciu,  astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să facă dovada existenţei obligaţiei şi a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligaţia asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

În ceea ce priveşte domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, potrivit art. 1026 alin.1 Cod procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Potrivit art.1029 Cod procedură civilă reclamantul declanşează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, prin poştă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia. Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei şi conţine rubrici care permit identificarea părţilor, valoarea pretenţiei, indicarea probelor şi alte elemente necesare soluţionării cauzei.  Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să se folosească.

Potrivit art.1030 alin.1, 2 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu. Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.

Potrivit art.1030 alin.3,4 Cod procedură civilă,  după primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor sus menţionate, pârâtul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.

Potrivit art.1031 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul în care nu se primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport cu actele aflate la dosar.

În speţă, față de regulile răspunderii civile contractuale, instanţa reţine că reclamanta SC E SA a făcut dovada existenţei unei obligaţii certe, lichide şi scadente prin contractul depus la dosar şi facturile fiscale, iar pârâta nu a făcut dovada executării acestei creanţe.

În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia deşi reclamanta îşi fundamentează pretenţiile pe contractul din 11.12.2013 semnătura de pe acest contract nu aparţine administratorului statutar, respectiv numitului AA, drept singura persoană cu putere de reprezentare şi că semnătura de pe contract aparţine unei persoane necunoscute, sens în care contractul nu îi poate fi pus, lipsind consimţământul său la încheierea contractului, apare ca neîntemeiată în condiţiile în care deşi potrivit actului constitutiv al SC A SRL filele 52-64 şi extrasului ORC SC A SRL filele 65-67, administratorii acesteia sunt numiţii AA şi GF, având puteri depline de reprezentare şi administrare a societăţii şi deşi nu se contestă că acordul de furnizare reglementată a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari la tarife reglementate din 11.12.2013 filele 23-31 în dreptul rubricii reprezentant al societăţii SC A SRL poartă numele numitului HA, aspect necontestat de reclamantă, se observă că acordul menţionat poartă ştampila pârâtei cu datele acesteia de identificare.

Cu alte cuvinte, deşi potrivit art.197 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societăţile, societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală şi deşi contractul din 11.12.2013 în dreptul rubricii reprezentat al pârâtei este semnat de numitul HA, nu se poate contesta că respectivul contract este ştampilat cu ştampila pârâtei de natură a angaja voinţa sa, aceasta din urmă nearătând în faţa instanţei că în perioada în care a fost semnat contractul ar fi declarat pierdută ştampila sau ar fi sesizat sustragerea acesteia.

Aşadar, dacă numitul HA ar fi angajat voinţa pârâtei în afara unui mandat de reprezentare din partea acesteia, prezentându-se în faţa reclamantei cu ştampila pârâtei pentru încheierea contractului din 11.12.2013 (posibilitate puţin probabilă faţă de conţinutul contractului de încheiere căsuţe de lemn pentru târgul de crăciun din Iaşi nr.19255/09.12.2013 filele 73-75 în care pârâta în calitate de locatar figurează prin acelaşi reprezentant CA), aceste împrejurări nu pot fi opuse reclamantei ci pot reprezenta cel mult un motiv de socotire între societate şi administratorii săi pe de o parte, administratori care ar fi trebuit să urmărească buna administrare a societăţii şi să preîntâmpine o eventuală sustragere a ştampilei, aspect nedovedit în speţă, şi între societatea pârâtă şi numitul HA, pe de altă parte.

Sub acelaşi aspect, instanţa mai reţine că deşi pârâta prin întâmpinarea formulată a arătat că i-a lipsit consimţământul la încheierea contractului din 11.12.2013 ceea ce în opinia sa conduce la nulitatea absolută a contractului în sensul art.1247 Cod civil, se observă că această susţinere a fost formulată doar pe cale de apărare, pârâta neformulând o pretenţie proprie în contra reclamantei sub acest aspect, ceea ce constituie tot atâtea argumente în susţinerea celor reţinute mai sus.

De asemenea, se mai reţine că din debitul aferent facturilor fiscale emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014 în cuantum de 1.572,65 lei, pârâta a achitat 250,01 lei, ceea ce constituie tot atâtea argumente în sensul acceptării facturilor fiscale de către pârâtă şi în susţinerea concluziei temeiniciei pretenţiilor reclamantei.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa reţine că reclamanta deţine o creanţă certă şi lichidă, în conformitate cu dispoziţiile art. 663 Cod procedură civilă în cuantum de 1.322,64 lei cu titlu de rest din contravaloarea facturilor fiscale de energie electrică emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014 şi va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.322,64 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalităţi de întârziere aferente preţului serviciilor,  faţă de prevederile art. 5.2.3 din contract, instanța reține că în caz de neachitare a facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenţei, penalităţi care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, penalităţi care nu pot depăşi valoarea facturii.

Potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere începând cu prima zi după data scadenței, penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere până la data de 01.03.2014,  0,03% pe zi de întârziere de la data de 01.03.2014 conform art.120 alin.7 Cod procedură fiscală 2003 şi de 0,02% pe zi de întârziere de la data de 01.01.2016 conform art.174 alin.5 Cod procedură fiscală 2015.

Interpretând această clauză contractuală, instanţa constată că părţile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convenţională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligaţiei de plată a contravalorii serviciilor prestate, inserându-se astfel o clauză penală în accepţiunea art. 1538 din Codul civil.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum şi semnificaţia clauzei penale instanţa apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv condiţiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existenţa unui prejudiciu şi punerea în întârziere a debitorului.

Cum primele două condiţii au fost analizate în momentul stabilirii obligaţiei pârâtei de plată a contravalorii facturilor fiscale emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014 instanţa reţine în plus că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1523 alin.1 din Codul civil, pârâta fiind de drept în întârziere întrucât au contractat expres că în caz de neachitare a facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, atrage penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data scadenţei, penalităţi care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, penalităţi care nu pot depăşi valoarea facturii, creanţa cu privire la acest capăt de cerere, fiind deci, exigibilă.

Instanţa apreciază că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităţilor de întârziere în fişa depusă la dosar (fila 22), aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor.

Pentru motivele de drept şi de fapt expuse, având în vedere modul de soluţionare a capătului principal de cerere, instanţa urmează a admite şi capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere şi a o obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 283,15 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate asupra facturilor fiscale emise în perioada 07.02.2014-29.08.2014, până la data de 08.10.2015.

În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta urmează a cădea în pretenții, instanţa o va obliga şi la plata sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru fixă.

În temeiul art. 451 şi urm. Cod procedură civilă, instanţa urmează a lua act că pârâta nu a mai solicitat cheltuieli de judecată odată cu concluziile pe fondul cauzei.”

Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta S.C. A S.R.L., care a solicitat admiterea căii de atac şi respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:

Semnătura de pe contractul de furnizare a energiei electrice din data de 11.12.2013 nu aparţine administratorului statutar al societăţii, AA, acesta fiind singura persoană nu putere de reprezentare din firmă şi, în consecinţă, singura care poate semna valabil pentru societate şi angaja relaţii juridice cu terţii. Ori, la finalul contractului apare o semnătură necunoscută, aparţinând unei alte persoane, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei calităţii de împuternicit a acesteia. Reprezentanţii apelantei mai arată că nu cunosc de unde emană acest contract şi în ce context a fost încheiat, situaţie în care apreciază că societăţii nu-i incumbă nici o obligaţie faţă de partea adversă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.466 şi urm. C.proc.civ. şi art.1179, art.1204, art.1246-1247 Cod civil.

În susţinere au fost ataşate înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.10.2016, intimata E S.A. a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii Judecătoriei Iaşi, ca fiind temeinică şi legală.

În motivare se arată că respectivul contract de furnizare a energiei electrice a fost încheiat la solicitarea domnului HA, care s-a identificat în faţa angajaţilor intimatei ca fiind împuternicit al apelantei pentru semnarea convenţiei, având asupra sa ştampila cu datele de identificare ale societăţii beneficiare. În plus, semnatarul contractului a justificat necesitatea încheierii acestuia pe durată determinată deoarece semnase în prealabil un contract de închiriere căsuţe de lemn, având nr.19255/09.12.2013, ce poartă aceeaşi ştampilă ca şi contractul de furnizare a energiei electrice.

Instanţa de apel a dispus, din oficiu, efectuarea de verificări privind numitul HA, în evidenţa DEPABD, a ORC Iaşi şi la ITM Iaşi (filele 31, 36-56 şi 58).

În apel nu au fost administrate alte mijloace de probă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi faţă de dispoziţiile legale incidente, în temeiul art.476 şi urm. C.proc.civ., tribunalul apreciază că prezentul apel este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Principalul argument invocat de apelanta S.C. A S.R.L. în susţinerea caracterului netemeinic al hotărârii supuse apelului constă în faptul că respectivul contract de furnizare reglementată a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari la tarife reglementate, încheiat la data de 11.12.2013 (filele 23-25 ale dosarului de fond), nu este semnat de reprezentantul legal sau convenţional al societăţii, ci de o persoană, respectiv numitul HA, care nu ar fi primit mandat din partea administratorului apelantei pentru încheierea respectivei convenţii. Mai susţine apelanta că era în sarcina intimatei să facă dovada calităţii de împuternicit al acestei persoane pentru a semna contractul de furnizare a energiei electrice în numele societăţii.

Tribunalul observă, în acord cu aprecierile primei instanţe, că prezenta acţiune se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală a pârâtei-apelante, care nu şi-ar fi respectat obligaţia contractuală de a achita integral şi la termen facturile emise de furnizor, conform art.3 lit.a din condiţiile generale de furnizare reglementată a energiei electrice la micii consumatori finali, întârzierile la plată, după 30 de zile de la data scadenţei, atrăgând penalităţi de întârziere calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, începând cu prima zi după data scadenţei şi fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea facturii, astfel cum rezultă din art.5.2.3 din contract – condiţii generale (fila 26 dosar de fond).

Cercetând înscrisurile depuse la dosarul Judecătoriei Iaşi, prin prisma condiţiilor răspunderii civile contractuale, instanţa de apel reţine că respectivul contract de furnizare a energiei electrice a fost încheiat ulterior momentului intrării în vigoare a Noului Cod civil. Prin urmare, cu privire la fundamentarea în drept a pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa apreciază că, în acord cu principiul aplicării legii de drept civil material în timp, precum şi cu dispoziţiile art.6 N.C.civ., dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare,cu o serie de excepţii ce nu sunt aplicabile prezentei acţiuni. Astfel, din punct de vedere a legii de drept material, aceasta este reprezentată de noul Cod civil. Potrivit art.1270 din acest act normativ, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

În speţă, dată fiind natura contractuală a raportului juridic obligaţional existent între părţi, în mod corect prima instanţă a verificat şi reţinut că reclamanta E S.A. a făcut dovada furnizării către pârâta S.C. A S.R.L. a energiei electrice în perioada 11.12.2013-11.01.2014, sens în care a emis facturile depuse în copie conformă cu originalul la filele 36-41 din dosarul Judecătoriei Iaşi, şi a probat existenţa creanţei principale în valoare de 1322,64 RON, neexecutarea obligaţiei corelative de a plăti contravaloarea acestor servicii la termenele scadente, conform facturilor emise, prezumându-se atât timp cât pârâta nu probează efectuarea plăţii prin chitanţe eliberatorii sau intervenţia unor cauze exoneratoare de răspundere. Astfel, creanţa reclamantei intimate decurge dintr-un act juridic sinalagmatic şi comutativ, cu executare succesivă, fiind certă, lichidă şi exigibilă, reprezentând obligaţia de plată a unor sume de bani.

Mai mult, instanţa de fond a apreciat în mod legal şi temeinic faptul că pârâta datorează atât suma de bani care reprezintă echivalentul serviciilor prestate, cât şi penalităţi de întârziere calculate conform art.5.2.3 din contract, acestea din urmă fiind în valoare de 283,15 RON, conform situaţiei centralizate a majorărilor de întârziere la 08.10.2015 (fila 22 a dosarului Judecătoriei Iaşi).

De asemenea, tribunalul observă că prima instanţă a analizat în mod judicios şi printr-un raţionament juridic pertinent calitatea de reprezentant a numitului HA în ceea ce priveşte semnarea contractului de furnizare a energiei electrice pentru şi în numele societăţii pârâte. Astfel, se observă că judecătorul fondului a reţinut în mod corect existenţa ştampilei societăţii, identică cu cea aplicată pe celelalte înscrisuri emanând de la pârâtă şi necontestate, în condiţiile în care în perioada semnării contractului, ştampila nu fusese declarată pierdută sau furată de către reprezentanţii legali ai societăţii. Mai mult, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se coroborează cu încheierea, cu 2 zile înainte, a unui contract de închiriere căsuţe de lemn pentru Târgul de Crăciun din Iaşi, cu plata, de către pârâtă, a unei părţi din contravaloarea facturii fiscale nr.100265646 din 07.02.2014 (una din cele două facturi ce fundamentează pretenţia furnizorului de energie electrică din prezentul dosar, dar mai ales cu menţiunile din adresa nr.33916/CCMMRM/03.01.2017, emisă de ITM Iaşi (filele 57-58 ale dosarului Tribunalului Iaşi), conform cărora, la data de 11.12.2013, numitul HA era înregistrat cu contract individual de muncă la apelanta S.C. A S.R.L., încă de la data de 01.09.2010, contractul său de muncă încetând la data de 01.07.2014. În aceste condiţii, este evident că afirmaţiile reprezentanţilor apelantei, în sensul că nu cunosc această persoană, sunt neconforme realităţii, încercându-se inducerea în eroare a instanţelor judecătoreşti în vederea eludării executării obligaţiei contractuale asumate printr-un contract în privinţa căruia operează o prezumţie simplă de validitate şi de conformitate cu voinţa părţilor. Era în sarcina apelantei pârâte să probeze toate apărările formulate atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel, în sensul lipsei calităţii de împuternicit a numitului HA şi, pe cale de consecinţă, a inexistenţei obligaţiei sale de plată a contravalorii energiei electrice furnizate şi a penalităţilor de întârziere aferente. Ori, această dovadă nu a fost făcută, dimpotrivă, întregul material probator administrat în cauză susţine încheierea valabilă a convenţiei. Mai reţine tribunalul că, atât timp cât numitul HA a acţionat în calitate de mandatar al societăţii, neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate de acesta îi permit mandantului, în speţă apelantei, să angajeze răspunderea contractuală a mandatarului.

În situaţia unui mandat aparent, chiar dacă acesta nu a fost ratificat de mandant, contractul încheiat de mandatar în absenţa împuternicirii sau în afara limitelor sale poate produce efecte în patrimoniul mandantului în cazul reglementat de art.1309 alin.2 C.civ., şi anume „Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.” Prin urmare, cei ce s-au întemeiat cu bună-credinţă pe o aparenţă juridică, în particular, pe un mandat aparent, ar urma să sufere un prejudiciu dacă drepturile pe care credeau că le dobândesc dispar în momentul descoperirii situaţiei reale. În această ipoteză, cea mai potrivită formă de reparare a prejudiciului este menţinerea, în favoarea terţilor, a drepturilor pe care s-au întemeiat, prin recunoaşterea consecinţelor respectivei stări de fapt. Mandatul aparent produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut puteri de reprezentare.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul urmează ca, în baza art.480 alin.1 C.proc.civ., să respingă apelul pârâtei S.C. A S.R.L., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii Judecătoriei Iaşi, drept legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta S.C. A S.R.L. împotriva hotărârii cameră de consiliu nr.818/2016, pronunțată de Judecătoria Iaşi la data de 04.05.2016, pe care o păstrează.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare