Răspunderea materială a primarului. Acțiune pentru repararea prejudiciului. Prescripție.

Art. 254Codul muncii. Art. 211 legea nr. 62/2011

Prevederile cuprinse în art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 au caracter special faţă de reglementarea dată de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că cele dintâi au prioritate de aplicare şi sunt incidente în cauza dedusă judecăţii, urmând ca verificarea respectării termenului de sesizare a instanţei să se facă prin prisma normei speciale, dat fiind caracterul obiectiv al datei instituite de Legea nr. 62/2011.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx, Tribunalul Mureş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamanta Comuna A. , în contradictoriu cu pârâtul  P.T.  şi, în consecinţă:

- a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.000 lei, reprezentând prejudiciu;

- a dispus că suma mai sus menţionată va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data 31.10.2013 şi până la data plăţii integrale a debitului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, moment care în cauză este reprezentat de data comunicării către reclamantă a Raportului de audit întocmit de Camera de Conturi Mureş, respectiv 31.10.2013, astfel că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 28.10.2016.

Pe fond, instanţa a reţinut că este incidentă în cauză interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin  Decizia  nr. xxx, potrivit căreia „prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor”.

S-a observat, astfel, că pârâtul a avut calitatea de primar până la data de 27.06.2012, calitate în care a încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L. Contractul de prestări servicii în audit intern nr. 124/A/09.01.2012, având ca beneficiar Comuna A. , contract în privinţa căruia, urmare a acţiunii de verificare privind auditul financiar al contului anual de execuţie bugetară pe anul 2012, efectuat de Camera de Conturi Mureş, s-au constatat prin Raportul de audit financiar nr. 2621/31.10.2013 unele  abateri de la legalitate care au determinat cauzarea unui prejudiciu în sumă de 8.000 lei, reprezentând preţul contractului de prestări servicii amintit.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 254 din Codul muncii, având în vedere că pârâtul-fost primar a avut calitatea de salariat al reclamantei până la data de 27.06.2012, iar prin faptele ilicite săvârşite în legătură cu munca sa a încălcat prevederile Cap. III pct. 3 din Contractul de prestări servicii în audit intern nr. 124/A/09.01.2012, art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 1, art. 51 alin. 3 şi art. 54 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 273/2006,  Anexa 1 pct. 2 şi 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002 şi  art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999.

S-a mai reţinut că raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul constatat de Camera de Conturi rezultă din faptul că pârâtul a încălcat cu bună ştiinţă dispoziţiile legale anterior amintite, respectiv încheind contractul cu S.C. C.M.E.  S.R.L. pe de-o parte, iar pe de altă parte efectuând plăţi, cu toate că această societate nu a respectat Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, nedepunând raportul de audit la A.J.F.P.M. - D.G.F.P.M.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul P.T. , solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că soluţia primei instanţe este netemeinică şi nelegală, în principal din perspectiva respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acţiunea în răspundere patrimonială se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, fiind stabilite momente alternative de la care poate începe prescripţia să curgă, respectiv momentul subiectiv - al cunoaşterii pagubei şi pe cel care răspunde de ea şi momentul obiectiv - al datei la care păgubitul trebuia (ori putea) să cunoască aceste elemente, astfel că în cauză termenul de 3 ani poate fi calculat în următoarele variante, însă în oricare dintre acestea acţiunea a fost introdusă peste termenul de 3 ani:

a). - de la data achitării sumei de 8.000 lei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în vigoare din 13 mai 2011, potrivit cărora „plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate … pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”;

b). - de la data la care actualul primar a preluat mandatul şi a luat cunoştinţă despre contract şi plăţile făcute, respectiv iunie 2012;

d). - de la data încetării contractului, respectiv anul 2012.

În subsidiar, apelantul a invocat inadmisibilitatea promovării acţiunii pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale în vederea recuperării de către reclamantă a prejudiciului pretins, fără ca aceasta să fi promovat anterior o acţiune în răspundere contractuală directă faţă de beneficiara sumei în discuţie, S.C. C.M.E.  S.R.L., susţinând că în speţă operează două răspunderi distincte: o răspundere principală, de recuperare a sumelor plătite de la societatea care le-a încasat şi o răspundere subsidiară, specifică dreptului muncii şi care intervine împotriva celui care a dispus plata, respectiv împotriva fostului primar, însă numai ulterior răspunderii principale şi numai dacă aceasta nu a produs efecte.

Relativ la fondul cauzei, apelantul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, întrucât nu a cauzat niciun prejudiciu prin comiterea vreunei fapte ilicite, prima instanţă neexaminând argumentele pe care le-a invocat în apărare faţă de conţinutul Deciziei nr. xxx a Camerei de Conturi, în sensul că serviciul contractat a fost executat, lucrarea a fost recepţionată şi apoi înregistrată la organele financiare, în care situaţie plata făcută a fost legală.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că rezolvarea pe care prima instanţă a dat-o excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este legală, în condiţiile în care a aflat de existenţa pagubei şi de persoana responsabilă de producerea ei la data de 31.10.2013, data comunicării Raportului de audit şi a Procesului-verbal de constatare încheiate de Camera de Conturi Mureş.

Privitor la invocarea de către apelant a inadmisibilităţii acţiunii, raportat la faptul că nu a fost promovată anterior o acţiune în răspundere contractuală directă faţă de beneficiarul sumei de 8.000 lei, intimata a precizat că această apărare nu a fost invocată în faţa primei instanţe, fiind astfel încălcate prevederile art. 478 din Codul de procedură civilă.

Pe fondul cauzei, intimata a apreciat ca neîntemeiate criticile apelantului, susţinând că prima instanţă a reţinut în mod corect întrunirea cumulativă a condiţiilor necesare angajării răspunderii patrimoniale a acestuia.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Pârâtul P.T.  a ocupat funcţia de primar al Comunei A.  până la data de 27.06.2012, iar în această calitate a încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L. Contractul de prestări servicii nr. 124/A/09.01.2012, având ca obiect întocmirea raportului de audit public intern în beneficiul Comunei A.  pentru anul 2011. Preţul contractului a fost stabilit la suma de 8.000 lei, pe care furnizorul de servicii a încasat-o la data de 26.03.2012, conform ordinului de plată depus la dosarul cauzei, convenindu-se, totodată, că „semnarea sau achitarea facturii de către Primărie atestă recepţia serviciului solicitat” (filele 4-5, 101 dosar fond).

În urma verificărilor efectuate de Camera de Conturi Mureş cu  obiectivul „Acţiunea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2012 la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. ”, s-a întocmit de către auditorii publici externi Procesul-verbal de constatare şi Raportul de audit financiar nr. 2621, ambele acte fiind înregistrate sub nr. menţionat la Primăria Comunei A.  în data de 31.10.2013 (filele 51-91 dosar fond).

Amintitele verificări au avut drept rezultat constatarea mai multor abateri de la legalitate, printre care şi nerespectarea prevederilor legale privind planificarea şi realizarea misiunilor de audit public intern pentru anul 2011, reţinându-se sub acest aspect cauzarea unui prejudiciu prin efectuarea de plăţi nelegale din fondurile alocate de la bugetul local, respectiv prin achitarea către S.C. C.M.E. S.R.L. a sumei de 8.000 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de audit neprestate conform prevederilor legale în vigoare.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 28 august 2017, reclamanta Comuna A.  a solicitat obligarea pârâtului-fost primar la plata sumei de 8.000 lei, respectiv angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia în condiţiile prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, urmărind astfel recuperarea prejudiciului constatat de Camera de Conturi, iar ca faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie şi în legătură cu munca sa, a fost invocată încheierea şi executarea contractului de prestări servicii încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L.

Relativ la termenul în care trebuie sesizată instanţa de judecată cu o acţiune prin care angajatorul urmăreşte obligarea salariatului la repararea prejudiciului cauzat din vina şi în legătură cu munca sa, Curtea a reținut că legislaţia muncii cuprinde două reglementări în acest sens.

Astfel, prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (cu modificările şi completările ulterioare) dispun că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.

Pe de altă, sunt dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 -  Legea dialogului social, potrivit cărora „cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din cele anterior evocate rezultă că prevederile cuprinse în art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 au caracter special faţă de reglementarea dată de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că cele dintâi au prioritate de aplicare şi sunt incidente în cauza dedusă judecăţii, urmând ca verificarea respectării termenului de sesizare a instanţei să se facă prin prisma normei speciale, dat fiind caracterul obiectiv al datei instituite de Legea nr. 62/2011.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că este eronată rezolvarea dată în primă instanţă excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune - în sensul în care s-a apreciat că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie este reprezentat de data înregistrării Raportului de audit financiar şi a Procesul-verbal de constatare nr. 2621/31.10.2013 - ca moment subiectiv în care instituţia-reclamantă ar fi  aflat de existenţa prejudiciului şi de persoana responsabilă de producerea acestuia.

Or, faţă de prevederile speciale ale art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, verificarea respectării în cauză a termenului de prescripţie trebuie să aibă drept moment de referinţă data producerii pagubei, iar aceasta este data plăţii sumei de 8.000 lei către prestatorul activităţii de audit intern angajate prin încheierea Contractului de prestări servicii nr. 124/A/09.01.2012, întrucât modificarea negativă a patrimoniului instituţiei-reclamante (realizată prin creşterea pasivului) s-a produs tocmai prin efectuarea respectivei plăţi, iar nu ulterior acestui moment, cum greşit a apreciat instanţa de fond.

Prin urmare, observând că plata sumei în discuţie a avut loc la data de 26 martie 2012 - aceasta fiind data producerii pagubei, iar acţiunea de primă instanţă a fost înregistrată la data de 28 octombrie 2016, Curtea a constatat că demersul juridic al reclamantei se situează în afara termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul supus examinării şi a schimbat integral hotărârea atacată, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii acţiunii reclamantei ca fiind prescrisă, rezolvare în raport de care nu se mai impune verificarea celorlalte critici şi apărări invocate în cauză.

Domenii speta

Spete similare