Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 87 din 31.01.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 13.09.2017 sub nr. dosar 1530/310/2017 petentul JA, în contradictoriu cu intimatul IP, a formulat plângere contravenţională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenţiei seria XXX emis la data de 11.09.2017 prin care a fost sancţionat cu 4 puncte amenda contravenţionala si reţinerea permisului de conducere solicitând a  se dispune in principal - anularea procesului-verbal contestat, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere.

În motivarea acţiunii petentul a arătat că în data de 11.09.2017, în jurul orei 12.15, în timp ce se deplasa pe DN.1 dinspre Ploieşti în direcţia Sinaia, conducând autoturismul cu număr de înmatriculare B-76-SS, pe DN.1 - km 109+950 m, în fata sa având un autoturism foarte lent cu număr de înmatriculare PH 32 XX, care circula cu aproximativ 30 km la ora. retras pe partea dreaptă a carosabilului, deşi a văzut că depăşirea pe linia continuă este interzisă a procedat la depăşire, având destul loc să treacă pe lângă autoturismul în cauză fără să intersecteze linia continuă, fapt ce poate confirma şi conducătoarea autoturismului Dacia Logan, număr de înmatriculare PH 32 XX In acest moment a venit din faţă. sensul de mers Sinaia - Ploieşti un autoturism al Politiei oraşului Comarnic, condus de agentul Aspp SC care i-a făcut semn să oprească şi i-a întocmit Procesul Verbal seria XXX,  procedând la reţinerea permisului de conducere.

Mai arată că a semnat procesul verbal fără a formula menţiuni, însă după recitirea Procesului Verbal a observat că la rubrica „Martor Asistent" exista o semnătura indescifrabilă”.

Se mai arată martora la eveniment - Plumb Florentina nu era reţinută pentru a semna procesul verbal, semnătura fiind aplicata pe Procesul Verbal în alb, fiind un fals, iar pentru aceasta solicită daca este cazul audierea acesteia.

In drept. Petentul a invocat dispoziţiile O.G. 2/2001; O.U.G. 195/2002 republicata; Regulamentul de punere in aplicare a OUG 195/2002.

In probaţiune petentul a solicitat probe cu înscrisuri, martori si orice alte probe utile soluţionării prezentei cauze, fiind anexate un set de acte (file 5-8).

 În termen legal, la data de 09.10.2017 intimatul IP a depus la dosar întâmpinare (fila 14), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea susţinerilor intimatul a arătat că la data de 11.09.2017, reclamantul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea faptelor sancţionate O.U.G. nr. 195/20021 faţă de aceea că, la data mai sus menţionată, a condus autovehiculul Audi A4 cu nr. de înmatriculare B-76-SS pe DN 1 E60 km. 109+950 de metri din direcţia Ploieşti către Braşov şi s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a autovehiculului care circula în faţa (cu numărul de înmatriculare PH-32-XX) trecând peste marcajul longitudinal continuu.

Se mai arată că abaterea contravenţională a fost constatată în condiţiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către agentul constatator, situaţia de fapt fiind indicată în mod corect de agentul constatator, acesta indicând cu claritate toate împrejurările comiterii contravenţiei.

În dovedirea susţinerilor intimatul a anexat un set de înscrisuri (file 15-17, 20-21).

La data de 27.10.2017 petentul JZ a depus la dosar răspuns la întâmpinare (file 22-24), prin care a solicitat să se respingă apărările intimatului ca fiind neîntemeiate, şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din 20.12.2017 instanţa a încuviinţat petentului probele cu înscrisuri şi un martor, iar intimatului proba cu înscrisuri, fiind citat petentul cu menţiunea de a prezenta martorul în instanţă (fila 28).

La data de 29.01.2018 petentul a depus la dosar cerere (file 32-36), prin care a arătat că solicitarea instanţei de a prezenta martorul este neîntemeiată, deoarece nu cunoaşte martorul indicat în procesul verbal contestat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 11.09.2017, orele 12,15, în localitatea C. s-a încheiat împotriva petentului JZ procesul verbal de contravenţie seria XXXX de către agentul constatator din cadrul IP.

Petentul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 580 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 100 pct. 3  lit. E din OUG 195/2002, întrucât a condus autoturismul marca Audi A4 cu numărul B-76-XXX pe DN.1 E60, km. 109+950 de metri, direcţia Ploieşti către Braşov şi a efectuat în mod neregulamentar depăşirea unui autovehicul aflat în mers în faţa sa, încălcând marcajul longitudinal continuu şi în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Depăşirea Interzisă".

Se constată că împotriva procesul verbal de contravenţie contestat petentul nu a formulat obiecţiuni, fiind încheiat cu menţiunea „nu declar nimic”.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Potrivit art. 109 alin.1 din OUG nr. 195/2002-republicată „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier”.

În cauză, atât constatarea contravenţiei cât şi întocmirea procesului-verbal au fost făcute de poliţistul rutier ce se afla în exerciţiul atribuţiilor sale de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe DN.1, cu autospeciala din dotare - astfel cum rezultă din raportul întocmit de acesta (fila 16).

În ceea ce priveşte practica CEDO în materie se constată că raţionamentul potrivit căruia procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu s-ar mai bucura de prezumţia de legalitate de la data pronunţării CEDO în cauza Anghel împotriva României, nu poate fi reţinut ca fiind întrutotul în acord cu respectiva hotărâre CEDO, în care instanţa europeană a făcut o distincţie clară între procesele-verbale de sancţionare întocmite în situaţia în care agentul constatator a constatat săvârşirea abaterii contravenţionale cu propriile simţuri (cum este cazul în speţa de faţă) sau doar a întocmit actul constatator pe baza relatărilor altor persoane, fără a asculta şi indica şi martori care au fost prezenţi la comiterea respectivei contravenţii.

În condiţiile contestării procesului-verbal instanţele sunt datoare să verifice legalitatea şi temeinicia acestuia şi să administreze orice probe prin care să verifice aceste elemente ale actului sancţionator, pronunţarea hotărârii Anghel contra României nefiind de natură a revoluţiona modul de abordare a judecării plângerilor contravenţionale de către instanţele judecătoreşti, ci doar subliniază, încă o dată, necesitatea administrării temeinice a probelor, aspect care este valabil, de altfel, pentru toate cauzele aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, în materia contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia rutieră, recent CEDO a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanţi cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenţie, constatând că instanţele naţionale au respectat toate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie în materie penală (decizia din 13 martie 2012 pronunţată în cauza Haiducu şi alţii c. României).

În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că - în materia circulaţiei rutiere - prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materie de circulaţie rutieră, intrând în competenţa poliţiei. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii.

Instanţa constată de asemenea că în OG nr. 2/2001 nu se arată expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei - dar în practica internă, plecând în principal de la art. 47 din Ordonanţă se constată că trimite la prevederile Codului de procedură civilă, respectiv în temeiul art. 249 Cod proc. civilă, sarcina probei revine celui care face o susţinere în cursul procesului, deci celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

În condiţiile în care petentul contestă săvârşirea faptei, acesta trebuia să administreze probe cu privire la aspectele contestate, probe de natură a răsturna prezumţia de legalitate a actului contestat.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri (file 6-8) nu s-a dovedit o stare de fapt contrară celei consemnate în cuprinsul procesului-verbal, de natură a-l exonera pe petent de răspunderea contravenţională.

Pentru considerentele expuse, instanţa constată că în mod corect au fost reţinute aşadar în sarcina petentului săvârşirea contravenţiilor prev. de art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002 rep. - şi în raport  de disp. art. 33, 34 din OG. nr. 2/2002 rep. - plângerea de faţă se apreciază ca fiind neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.