Tăierea ilegală de arbori

Prin încheierea penală nr. 253 din Camera de Consiliu din 27 decembrie 2017 a judecătorului de Cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ineu, s-au respins cererile formulate de inculpatul P.V.C..

În baza art. 346 alin. 2 Cod proc.pen., constată competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu din data ….2017, din dosarul nr…./P/2016 privind pe inculpatul P.V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. şi ped. de art.107 alin.1 lit.d şi art.109 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.V.C..

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei  Ineu, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de ….2017 din dosarul nr…./P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, înregistrat la această instanţă în data de ….2017, a fost trimis în judecată inculpatul P.V.C., pentru săvârşirea infracțiunilor prev. şi ped. de art.107 alin.1 lit.d şi art.109 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod pen.

În actul de sesizare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Organele poliţiei judiciare (Poliţia B.) s-au sesizat din oficiu, în data de 23.02.2016, cu privire la comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 107 al. 1 lit. d şi art. 109 al. 1 lit. d din Legea 46/2008 (Codul silvic), actualizată, f.6.

Din conţinutul sesizării a reieşit că în cursul lunilor ianuarie-februarie 2016, din cantonul UP 1, parcela  ua1B, aparţinând de R.P.L. Ocolul Silvic D. R.A. din comuna B., s-au tăiat fără drept şi ulterior s-au sustras un număr de 44 de arbori: de esenţă stejar 41 arbori şi de esenţă carpen 3 arbori.

Valoarea prejudiciului, s-a stabilit ca fiind în echivalent bănesc de 10.960,10 lei calculat la preţul de 115 lei mc de masă lemnoasă/picior. Prin urmare, prejudiciul este de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu a unui mc masă lemnoasă/picior.

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

Anterior, sesizării organelor de poliţie, responsabilul cantonului UP1, martorul C.L., a sesizat conducerea entităţii silvice, în legătură cu tăierea ilegală şi sustragerea celor 44 de arbori.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, (fila19-22, 97-102),  rezultă că, organele de poliţie, după primirea sesizării, în prezenţa reprezentanţilor RPL Ocolul Silvic D. RA B., au constatat realitatea celor sesizate, respectiv că de pe teritoriul cantonului UP1 B., parcela ua1B, s-au tăiat ilegal, şi s-au sustras 44 de arbori. Astfel, la faţa locului au fost identificate, măsurate şi apoi fotografiate cele 44 de cioate, rezultate în urma tăierii arborilor, constatându-se că diametrele arborilor tăiaţi şi sustraşi, sunt cuprinse între 16 şi 46 de cm şi că urmele de tăiere erau proaspete.

Din discuţia dintre organele de poliţie şi reprezentanţii RPL Ocolul Silvic D. RA din B., respectiv, M.F. şi C.S., a rezultat faptul că, inculpatul P.V.C. are legătură cu faptele sesizate Poliţiei din B., şi că, tatăl său P.P., a participat la inventarierea şi măsurarea arborilor, cerându-le cu acea ocazie, reprezentanţilor OS D. B., ,,să facă cumva să iasă treaba bine, chiar dacă va fi nevoie să scoată cioatele din rădăcină”. Din acea discuţie, a rezultat şi faptul că, martorul P. P. tatăl inculpatului P.V.C., le-a propus celor doi angajaţi ai O.S. D. B., ,,că fapta să nu fie luată de fiul său, pentru a nu avea probleme şi să fie luată pe numele tatălui şi a socrului”.

În declaraţiile date în faţa organelor de poliţie, inculpaţii P.V.C. şi B.G.F., nu au recunoscut comiterea faptelor, susţinând că au acţionat în mod legal (fila 23-53), totuşi, inculpatul P.V.C. a formulat unele precizări, în cuprinsul declaraţiilor prezentate în faţa organelor de poliţie: el a recunoscut că a vândut în cursul lunilor ianuarie-februarie 2016, martorului C.C.M., patru camionete cu lemne de foc, tăiate şi crăpate, din esenţe: stejar, cer şi gorun, şi că, pentru fiecare i-a dat câte un bon (fila 23-24); a precizat şi faptul că în luna noiembrie 2015 a cumpărat de la pădurarul B.N., lemn de foc de esenţă: stejar, fag, carpen şi cer, pe care le-a transportat la domiciliul său, folosind în acest scop un tractor U445 cu semiremorcă. Totodată el a afirmat apoi că în cursul lunii ianuarie 2016 a cumpărat de la pădurarul C.L., lemn de esenţă stejar. Inculpatul a susţinut şi că de fiecare dată a transportat lemnele la domiciliul bunicului său, aflat în com. B. la nr. 633, şi că din acel loc le-a valorificat.

În declaraţiile date în calitate de martor (fila 55-57), numitul C.C.M., a recunoscut că în lunile ianuarie-februarie 2016, a cumpărat de la inculpatul P.V.C., patru camionete cu lemne de foc de esenţă stejar, şi nu cer şi gorun, cum a susţinut inculpatul. Acest martor a mai precizat că, a primit de la inculpatul P.V.C. un aviz  de însoţire, dar că nu ştia că, în acel aviz era menţionat lemn de esenţă cer. În final, martorul a arătat că, pentru fiecare camionetă cu lemne i-a achitat inculpatului P.V.C. suma de 200 de lei. Martorul C.C.M., a declarat că inculpatul P.V.C. s-a oferit să-l ajute să cumpere lemne de foc ,,că are posibilitatea”.

Martorul C.L. (fila 73-75), a arătat că, după ce a constatat existenţa celor 44 de cioate, a luat legătura cu martorul B.A.N., îngrijitor de animale, care, după ce a văzut locul în care se aflau cioatele, i-a relatat pădurarului că,  i-a văzut ,,pe numiţii P.V.C. şi B.G.F. din localitatea B., care au tăiat şi au transportat din acel loc, în mai multe rânduri arbori, aceştia fiind transportaţi cu un tractor mai mic”. Martorul B.A.N.- îngrijitor de animale la ferma martorului B.I.- a declarat că, în cursul lunii ianuarie 2016, pe timp de noapte, i-a văzut pe inculpaţii P.V.C. şi B.G.F., tăind şi transportând lemne din pădurea RPL Ocolul Silvic D. RA B. În finalul declaraţiei, martorul B.A.N. a precizat că, în cursul lunii ianuarie 2016 l-a văzut pe inculpatul P.V.C., în două rânduri, tăind lemne cu un fierăstrău mecanic şi transportând material lemnos, cu tractorul şi semiremorca. O dată, în cursul lunii ianuarie 2016, inculpatul a fost văzut, în pădure, într-o seară, în jurul orelor 22.00 împreună cu încă o persoană poreclită ,,…”.

În vederea stabilirii veridicităţii declaraţiilor prezentate de către martorul B.A.N., s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice vizând existenţa/ineexistenţa comportamentului simulat. Din raportul de constatare, f.87-93, a rezultat că ,,Răspunsurile numitului B.A.N. (...)  la întrebările, 4,7 şi 9, relevante ale cauzei, nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat”.

În vederea întregirii materialului probator, organele de poliţie l-au audiat în calitate de ,,martor”, şi pe numitul B.I.A., care deţine o fermă cu animale situată în locul denumit ,,După dealul viilor”. Acolo există şi o cameră de locuit, unde a stat în permanenţă martorul B.A.N.. Într-o discuţie avută cu martorul B.I., Martorul B.A. i-a relatat acestuia că,  au fost la fermă organele de poliţie,  şi cu acea ocazie, l-au întrebat dacă ştie ceva în legătură cu furturile de lemne, el declarând atunci că l-a văzut pe P.V.C., transportând lemne de foc  şi că îi este frică ca nu cumva familia numitului P.V.C. să vină la fermă, şi să-i ceară socoteală.

În continuarea declaraţiilor prezentate în faţa organelor de poliţie, martorul B.I.A. a arătat că, în seara zilei de ….2016, în jurul orei 18.00, s-a prezentat la domiciliul său din loc B., nr…., martorul P.P., care a recunoscut că a fost la fermă. În finalul declaraţiei martorul B.I.A. a arătat că după plecarea martorului P.P. a venit la el acasă martorul B.A.N., care i-a spus că va pleca de la fermă, întrucât martorul P.P. l-a ameninţat că va fi dat la tribunal şi că o să vadă el  ce se va întâmpla. În ziua următoare, martorul B.A.N., după ce a primit banii pentru munca prestată a plecat de la ferma martorului B.I.A..

În timpul urmăririi penale au fost audiaţi şi alţi martori.

Având în vedere împrejurarea că inculpatul P.V.C. a cumpărat lemn de foc, uzând şi de forme legale, nu se poate preciza cu exactitate,  care din transporturile  efectuate, conţinea lemn de esenţă stejar şi carpen.

Cert este că din declaraţiile martorilor şi din actele depuse de reprezentanţii RPL Ocolul Silvic D. RA din B.,  rezultă faptul că, în intervalul 01.01.2015-01.03.2016, inculpatul P.V.C. n-a cumpărat, uzând de forme legale, în nicio situaţie, lemn de esenţă stejar.

Starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu în dosar nr. …/P/2016 se susţine cu următoarele mijloace de probă cuprinse în dosarul de urmărire penală: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; declaraţiile prezentate de către inculpaţi în faţa organelor de poliţie; adrese şi acte de la OS D. din B.; declaraţia martorilor; raportul de constatare criminalistică.

La data de 24.11.2017, inculpatul a depus la dosar memoriu prin care a solicitat să se constate nelegala sesizare a instanţei şi neregularitatea actului de sesizare a instanţei solicită a se dispune restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale.

În fapt inculpatul arată că  regularitatea actului de sesizare a instanţei impune condiţia obligatorie ca Rechizitoriul să îndeplinească toate condiţiile de formă şi de conţinut, astfel cum sunt ele reglementate în cuprinsul art.328-329 Cod procedură penală. Arată că în cadrul dispoziţiilor art.328 Cod procedură penală se face trimitere la dispoziţiile art.286 alin.2 Cod procedură penală unde la lit.d se impune condiţia motivării în fapt şi în drept a faptelor imputate.

Apreciază că aceste cerinţe obligatorii nu au fost respectate având în vedere  aspectul privind nedescrierea faptelor în concret comise de inculpat, şi arată că inculpatul P.V.C. nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nici nu a fost surprins de organele silvice sau de poliţie transportând sau tăind material lemnos. În partea introductivă a Rechizitoriului, materialul de urmărire penală îi priveşte pe inculpaţii P.V.C. şi B.G.F. şi nu există nici o probă directă că inculpatul P. sau inculpatul B. au săvârşit o astfel de faptă, iar trimiterea la inculpatul P. s-a făcut pe baza unor supoziţii şi elemente indirecte prezentate în rechizitoriu.

În continuare se arată că în referatul de terminare a urmăririi penale, se propune trimiterea în judecată  a ambilor inculpaţi: P. şi B.. Cu toate acestea în rechizitoriu a fost trimis în judecată doar inculpatul P., reţinându-se că deoarece în perioada noiembrie 2015-martie 2016 inculpatul P. a cumpărat lemne de foc şi uzând de forme legale, nu rezultă cu certitudine că atunci când inculpatul P. şi inculpatul B. au fost văzuţi de martorul B.A. tăiau şi transportau în mod ilegal materialul lemnos.

Inculpatul arată că pentru ambii inculpaţi există o singură declaraţia acuzatoare, cea a martorului B.A., conform căreia atunci când i-a observat în pădure erau ambii care tăiau lemne. Referitor la acea împrejurare chiar Parchetul recunoaşte că în acea împrejurare nu rezultă cu certitudine că cei doi tăiau fără forme legale material lemnos. Ca atare s-a constatat că nu sunt probe clare care să ateste săvârşirea în acea împrejurare a infracţiunii de către B.. Faţă de acestea susţine că, pentru identitate de raţiune, concluzia logică este că în acea împrejurare nu sunt probe care să ateste săvârşirea infracţiunii de către P.V.C., orice interpretare contrară fiind o fractură logică ce ar sfida realitatea. Susţine că este inexplicabil cum aceeaşi împrejurare nu constituie o certitudine de faptă infracţională pentru o persoană care tăia lemne iar pentru cealaltă care ar fi făcut exact acelaşi lucru fapta să constituie infracţiune. Ca atare apreciază că se impune clasarea cauzei şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P..

Arată că rechizitoriul conţine o serie de contradicţii, cea mai flagrantă fiind diferenţa de tratament juridic privindu-i pe inculpaţi, precum şi evidenţierea unor elemente colaterale care nu dovedesc săvârşirea faptei.

Inculpatul arată că în rechizitoriu nu este precizată data când au fost comise faptele, nu sunt indicate mijloacele de probă. Susţine că s-a făcut o confruntare între inculpaţi şi martorul B.A., iar actul de confruntare  nu se regăseşte în dosar şi a solicitat a se depune acel act la dosar întrucât cu ocazia acelei confruntări se fac precizări esenţiale ale cauzei.

O altă critică a rechizitoriului este faptul că nu  se indică modul de stabilire al prejudiciului, care este un element esenţial al infracţiunii în condiţiile în care încadrarea juridică dată faptei depinde de valoarea acestuia. Calculul valorii masei lemnoase priveşte întreaga cantitate presupus tăiată dar susţine că nu acesta este elementul esenţial. Arată că trebuia precizat care este prejudiciul ipotetic făcut de inculpaţi, mai ales că martorul B.A. vorbeşte de o singură prezenţă a lor în zonă şi tocmai acea prezenţă este apreciată de procuror că nu constituie infracţiune pentru coinculpatul B. şi concluzionează că nu poate constitui infracţiune nici pentru inculpatul P..

Concluzionează că rechizitoriul este neregulamentar întocmit întrucât este imposibil stabilirea obiectului sau limitelor judecăţii, şi ca atare se impune restituirea cauzei  la parchet să facă o urmărire completă, să precizeze exact fapta pe bază de probe certe, dacă P. este vinovat sau nu de săvârşirea faptei, care este prejudiciul efectiv produs prin pretinsa faptă, când şi în ce împrejurări a fost produsă, să fie ataşat procesul verbal de confruntare, efectuate teste privind capacitatea  semiremorcii cu care se pretinde că s-a transportat materialul lemnos şi să se facă o comparaţie între urma aşa cum au fost măsurate şi ecartamentul tractorului şi semiremorcii pentru a se vedea dacă ele corespund sau nu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la susţinerile formulate de către inculpat privind coroborarea probelor din dosarul de urmărire penală, instanţa constată că acestea reprezintă motive pentru a solicita inculpatul încuviinţarea unor probe de către instanţa de judecată, respectiv reprezintă motive care urmează a fi susţinute de către inculpat în etapa cercetării judecătoreşti în condiţiile prevăzute de art. 376 Noul Cod procedură penală.

Totodată, instanţa constată că inculpatul a arătat că este nemulţumit de starea de fapt care a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, susţinând că nu a săvârşit faptele imputate.

Instanţa, reţine însă că aceste motive invocate de inculpat excedează sfera excepţiilor ce pot fi analizate în faza procesuală a camerei preliminare, întrucât nu vizează legalitatea efectuării actelor de urmărire penală sau legalitatea administrării probelor ci antamează aspecte ce ţin de fondul cauzei. Analizarea legalităţii administrării unei probe sau a efectuării unui act de urmărire penală presupune verificarea condiţiilor formale impuse prin norma legală actelor procesuale sau procedurale, diferenţiat în funcţie de natura şi specificul acestora, iar nu examinarea temeiniciei acuzaţiei aduse persoanei inculpate.

Contrar celor susţinute de inculpat, instanţa constată că au fost respectate dispoziţiile art.328, art.286 alin.2 Cod procedură penală, rechizitoriul cuprinde motivarea în fapt şi în drept, cuprinde descrierea faptelor, respectiv descrierea activităţii infracţionale, este indicată perioada săvârşirii faptelor şi de asemenea cuprinde probele, mijloacele de probă şi analiza acestora.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară constată că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.

În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. (2) Cod procedură penală se reţine legalitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu din data ….2017 emis în dosarul nr…../P/2016, fiind respectate dispoziţiile art. 328 Cod procedură penală. De asemenea, se reţine că s-a respectat principiul legalităţii, în ceea ce priveşte administrarea probelor, respectiv dispoziţiile art. 114-123 din acelaşi cod, fiind respectat principiul legalităţii şi în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară, va respinge cererile formulate de inculpatul P.V.C. şi, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, art.35 alin.1, art.41 alin.1 şi alin.2 Cod procedură penală, va constata competența și legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu din data ….2017, din dosarul nr…./P/2016 privind pe inculpatul P.V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. şi ped. de art.107 alin.1 lit.d şi art.109 alin.1 lit.d din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.V.C.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie inculpatul P.V.C. şi a solicitat admiterea contestaţiei, constatarea nulităţii actelor de urmărire penală, în condiţiile în care procesul verbal de confruntare nu a existat la dosarul de urmărire penală şi nu a fost avut în vedere la emiterea rechizitoriului şi raportat la acesta, se impunea o soluţie de clasare faţă de inculpatul P.  şi în subsidiar, comunicarea prezentei încheieri către procuror cu solicitarea, ca în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În motivarea contestaţiei, inculpatul a apreciat că motivele instanţei de fond sunt total nefondate, ele fiind rodul interpretării în mod eronat a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

S-a arătat că Judecătoria Ineu a identificat în mod eronat obiectul cererii cu privire la neregularitatea actului de sesizare a instanţei, reţinând eronat, că inculpatul a arătat că este nemulţumit de starea de fapt care a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, susţinând că nu a săvârşit faptele imputate. Inculpatul a evidenţiat lipsa descrierii elementului material ce ţine de latura obiectivă a infracţiunii de tăiere material lemnos şi furt, în concret a subliniat obligativitatea indicării când, cum şi în ce împrejurări s-au produs faptele imputate.

Despre acest aspect instanţa nu a făcut vorbire în nici un fel în motivare.

Se susţine în continuare că, analiza memoriului depus de inculpat scoate în evidenţă indubitabil faptul că nu a făcut niciodată afirmaţii privind starea de fapt care excede controlului camerei preliminare,  invocând neregularitatea actului de sesizare raportându-se la nerespectarea dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală coroborat cu art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d se impune condiţia motivării în fapt şi în drept a faptelor imputate.Pe de altă parte nu se face nici o amintire despre lipsa unor probe de la dosar, respectiv  procesul verbal de confruntare invocat.

Cu privire la posibilitatea invocării în procedura camerei preliminare a neregularităţilor actului de sesizare a instanţei, se arată că, întrucât instanţa a respins cererile inculpatului, pe motiv că nu pot face obiectul camerei preliminare se impun anumite clarificări cu privire la obiectul camerei preliminare:

Obiect al camerei preliminare, aşa cum rezultă neîndoielnic din prevederile art. 342 Cod procedură penală îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Sintagma "legalitatea sesizării instanţei"' cuprinsă în art. 342 Cod procedură penală este una destul de largă, ea vizând deopotrivă regularitatea actului de sesizare a instanţei aspect ce rezultă neîndoielnic din coroborarea dispoziţiilor art. 345 alin. 3 şi art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală. Această regularitate a actului de sesizare impune condiţia obligatorie ca rechizitoriul să îndeplinească toate condiţiile de formă şi de conţinut, astfel cum sunt ele reglementate în cuprinsul art. 328-329 Cod procedură penală.

Astfel în cadrul dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală se face trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d se impune condiţia MOTIVĂRII ÎN FAPT şi în drept a faptelor imputate. Aceasta presupune obligaţia descrierii amănunţite a actelor întreprinse de inculpat pentru fiecare pretinsă infracţiune în parte precum şi a probelor pe care acuzaţia se fundamentează, în acest fel stabilindu-se obiectul viitoarei judecăţi de o manieră clară şi precisă. De altfel, interpretarea acestor dispoziţii este în deplină corelare cu dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală care prevede că : Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Având în vedere aceste texte de lege, se apreciază că este greşită soluţia Judecătoriei Ineu, în sensul aprecierii că cererile inculpatului nu pot face obiectul camerei preliminare. În concluzie, fără îndoială, că aspectele ce ţin de neregularitatea actului de sesizare a instanţei (în cazul nostru neregularitatea fiind dată de ABSENŢA descrierii în rechizitoriu a faptelor imputate, totul fiind un comentariu asupra unor declaraţii de martori care sunt circumstanţiale, fără legătură cu această cauză) pot face obiectul camerei preliminare.

Cu privire la nedescrierea faptelor în concret comise de inculpat, se precizează că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nici nu a fost surprins de organele silvice sau de poliţie transportând sau tăind material lemnos.Aşa cum se arată în partea introductivă a rechizitoriului materialul de urmărire penală îi priveşte pe inculpaţii P.V.C. şi B.G.F. şi nu există nici o probă directă că inculpatul sau B.,  ar fi săvârşit o astfel de faptă.

Trimiterea în judecată a inculpatului P.V.C. s-a făcut pe baza unor supoziţii şi elemente indirecte prezentate în rechizitor la pag.3-4.Aprecierea descrierii sau nu a faptei prin rechizitoriu trebuie să se raporteze la conţinutul constitutiv al infracţiunii de care este acuzat inculpatul.Din această perspectivă solicită a se observa că a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii prevăzute la art. 107 alin. 1 lit. d şi art. 109 al. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008 .Din perspectiva faptei prevăzute la art. 107 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, organele judiciare nu au indicat care a fost modalitatea concretă de săvârşire a faptei, având în vedere că vorbim de o infracţiune care poate fi comisă în mai multe modalităţi. De asemenea, nu este indicat nici măcar un mijloc de probă concret care să conducă organele judiciare la concluzia că inculpatul a săvârşit fapta. Prezentarea unor declaraţii de martori, care fiecare relatează aspecte ce nu au legătură directă cu presupusa faptă, nu echivalează cu motivarea rechizitoriului. Este imperios necesar ca să se precizeze fără dubii, care sunt probele exacte care în opinia parchetului susţin acuzaţia, deoarece în funcţie de acestea inculpatul urmează să pregătească apărarea.

În opinia inculpatului, se impune clarificarea diferenţei de tratament între situaţia sa şi cea a numitului B.G.F., deoarece,  inculpatul a fost trimis în judecată şi susnumitul a fost scos de sub urmărire deşi s-a arătat la început că acesta din urmă l-a ajutat la presupusa comitere a faptelor. Aşa cum s-a susţinut mai sus nu există nici o probă directă certă cu privire la vreo tăiere ilegală de arbori, nu a fost prins niciodată tăind sau transportând material lemnos ilegal procurat, singura probă invocată fiind acea împrejurare din luna ianuarie 2016 relatată de martorul B..

Prin rechizitoriul formulat se dispune scoaterea de sub urmărire penală a lui B.G.F. şi se arată textual: Din declaraţia martorului B.A. rezultă că acesta l-a văzut o singură dată(pe B. ) alături de inculpatul P. la pădure în timp ce tăiau lemn de foc.Având în vedere faptul că, în perioada noiembrie 2015-martie 2016 inculpatul P. a cumpărat şi uzând de forme legale lemn de foc, nu rezultă cu certitudine că atunci când el şi inculpatul Bogdan au fost văzuţi de martorul B.A. tăiau şi transportau în mod ilegal material lemnos.

Astfel, pentru ambii inculpaţi există o singură declaraţie acuzatoare-cea a lui B.A., atunci când acesta i-ar fi observat în pădure erau ambii care tăiau lemn, referitor la  acea împrejurare chiar  parchetul  recunoaşte ca în  acea împrejurare nu rezultă cu certitudine că cei doi tăiau fără forme legale material lemnos. Ca atare se constată că nu sunt probe clare care să ateste săvârşirea în acea împrejurare a infracţiunii de către B.. Concluzia logică este că - pentru identitate de raţiune - în acea împrejurare nu sunt probe care să ateste săvârşirea infracţiunii nici de către inculpatul P.V.C., orice interpretare contrară fiind fractură logică ce ar sfida realitatea. Este inexplicabil cum aceiaşi împrejurare nu constituie o certitudine de faptă infracţională pentru o persoană care tăia lemne iar pentru cealaltă care ar fi tăcut exact acelaşi lucru fapta să constituie infracţiune. Prin urmare în rechizitoriu nu se precizează în concret şi detailat în ce constă activitatea infracţională care se reproşează subsemnatului - alta decât acea împrejurare mai sus tratată pentru care însuşi Parchetul apreciază ca nu suntem în prezenţa unei fapte penale cu trimitere pertinentă la probe care să o susţină, respectiv când au fost tăiaţi arborii, cine i-a tăiat, în ce împrejurare . O astfel de manieră de a descrie faptele - ca cea din rechizitoriu este contrară art. 328 Cod procedură penală coroborat cu art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d. se prevede obligativitatea precizării motivelor de fapt şi de drept. Mai mult decât atât rechizitoriu conţine o serie de contradicţii, cea mai flagrantă fiind diferenţa de tratament juridic privindu-i pe inculpaţi, precum şi evidenţierea unor elemente colaterale care nu dovedesc săvârşirea faptei.

În concluzie, inculpatul apreciază că dacă organele de poliţie şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu ar fi respectat obligaţia impusă de prevederile art. 286 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, respectiv aceea de a descrie de o manieră concretă şi clară, cu indicarea mijloacelor de probă pe care se fundamentează fiecare capăt de acuzare, nu ar fi ajuns în această situaţie.

În continuare se menţionează că, nu se indică în nici un fel în rechizitoriu când au fost comise aceste fapte. Dimpotrivă se arată la pag. 7 din rechizitoriu : având în vedere împrejurarea că inculpatul P.V.C. a cumpărat lemne de foc uzând şi de forme legale, nu se poale preciza cu exactitate care din transporturile efectuate conţinea lemn de esenţă stejar şi carpen. Cu alte cuvinte inclusiv organele judiciare arată că nu poate fi stabilit când s-au comis presupusele fapte, indicând totuşi un interval de 01.01.2015 -01.03.2016 . Ori indicarea generică a unui astfel de interval de timp, nu poate să conducă la îndeplinirea cerinţei obligatorii a prezentării momentului săvârşirii presupuselor fapte deoarece un interval de 1 an şi 2 luni este unul foarte mare, vag, în care oricine putea să taie şi să sustragă lemne din respectiva pădure.

Din analiza aceloraşi paragrafe din rechizitoriu ce conţin presupusele fapte ale subsemnaţilor nu rezultă când se presupune că au comis faptele.Primele declaraţii s-au luat la mijlocul lunii februarie 2016 deci la cel mult o lună sau două săptămâni de la presupusa faptă. Practica judiciară a arătat că lipsa indicării datei săvârşirii faptei în rechizitoriu face ca el să nu fie regulamentar întocmit, şi prin urmare instanţa să nu fie legal sesizată.

Se arată că o cerinţă esenţială a cuprinsului rechizitoriului (art. 328 alin. 1 Cod procedură penală) o constituie obligaţia evidenţierii probelor şi mijloacelor de probă. Conform acestei cerinţe, astfel cum s-a arătat şi în doctrina juridică ( a se vedea în acest sens N. Volonciu, Noul cod de procedură penală comenţat, Ed. A Il-a, revizuită şi adăugită, Hamangiu, 2015, pag. 925), rechizitoriul nu trebuie să se limiteze la a face o enumerare a acestora, un opis al probatoriilor efectuate în cadrul anchetei, ci este esenţial a se face o analiză a tuturor mijloacelor de probă administrate.Aceasta pentru că analiza efectuată de către procuror, cu privire la existenţa faptei, a vinovăţiei, etc, se realizează din perspectiva ansamblului probator administrat.În momentul în care procurorul analizează presupusele fapte săvârşite de către cei doi nu face referire la nici un mijloc de probă, înscrisuri, declaraţii ale coinculpaţilor, ale martorilor, etc. care au legătură cu fapta. Se aminteşte la modul general producerea faptei şi nici măcar nu se indică o probă colaterală pertinentă care ar susţine acuzaţia.

În continuare se face următoarea precizare: Cu ocazia audierii în calitate de inculpaţi a numiţilor P. şi B. s-au prezentat şi avocaţii celor două persoane. Fiecare dintre cei doi au dat o declaraţie de inculpat în aceeaşi zi. Probabil dintr-o eroare materială pe declaraţia lui P. de la f.23 apare data de 10 octombrie 2016 iar pe declaraţia lui B. de la f.41 apare data de 13 octombrie 2016. Cu acea ocazie s-a făcut o confruntare între cei doi inculpaţi(la acea dată) şi martorul B.A., proces verbal care nu se regăseşte la dosarul cauzei. Astfel,  inculpatul a arătat că este imposibil  să fiu autorul faptei din moment ce urmele invocate în dosar - ex. fotografia de la f. 102 - nu corespundeau cu ecartamentul tractoraşului meu şi a semiremorcii. A cerut a se face o constatare şi o comparare a acestora pentru a vedea că nu  este autorul faptei.Tot în acea confruntare inculpatul a arătat că semiremorca sa are o capacitate foarte mică iar ipotetic, pentru a transporta cantitatea de material lemnos care i se impută - aprox. 32,913 mc. material lemnos - ar fi trebuit să facă peste 20 de drumuri. La dosar există - f.94 - un proces verbal de confruntare dar acesta este între martorii P.P. şi C.L., referitoare la contradicţiile din declaraţiile lor, fără ca inculpatul P.V. şi B. să cunoaştem despre acest lucru.Zvonul sau presupunerea pădurarului C. nu constituie probe de vinovăţie iar atât organele silvice cât cele de poliţie trebuiau să facă dovada faptei.

Neindicarea modului de stabilire al prejudiciului, care este un element constitutiv al infracţiunii în condiţiile în care încadrarea juridică dată faptei depinde de valoarea acestuia este un alt motiv al contestaţiei. La dosar - f. 119 - există un calcul al volumului şi valorii masei lemnoase, calculul priveşte întreaga cantitate presupus tăiată dar nu acesta este elementul esenţial. Trebuia precizat care este prejudiciul ipotetic făcut de  P. şi B. - mai ales că martorul B. vorbeşte de o singură prezenţă a acestora în zonă şi tocmai acea prezentă este apreciată de procuror că nu constituie infracţiune (pentru coinculpatul B.) deci nu poate constitui infracţiune nici pentru inculpatul P.. Ca atare, acuzarea ar trebui să dovedească faptul că cele două persoane ar fi făcut integral acel prejudiciu ori aşa ceva nu s-a făcut. Precizez că organele de poliţie au făcut o percheziţie la domiciliul acestora şi al bunicului, legală întrucât au fost de acord tocmai pentru a elimina orice doză de suspiciune şi nu s-a găsit material lemnos care să provină dintr-un eventual furt.

Tot referitor la stabilirea faptei şi prejudiciului organele de poliţie au făcut verificări la cele două persoane cărora C. le-ar fi vândut lemne. Astfel martora Z.I.L. (tânără, în vârstă de 19 ani atunci) dă o declaraţie în … 2016 - f.64- (deci la maxim13 săptămâni-o lună de la pretinsa săvârşire a faptei) arătând că în cursul lunii ianuarie ar fi cumpărat o camionetă de lemne de foc. În opinia inculpatului,  era obligatoriu ca organele de poliţie să ia câteva lemne - care erau tăiate - pentru a face comparaţie cu lemnele din pădurea din care se pretinde că s-ar fi tăiat ilegal lemne. Aceasta ar fi putut constitui o probă relevantă în cauză, dar aşa ceva nu s-a întâmplat. Indiferent ce atribuţii ar fi primit fiecare pădurar, obligaţia principală este verificarea la intervale scurte a situaţiei fondului forestier de către organele silvice, ceea ce nu s-a realizat.  La pag. 10 din rechizitoriu se arată următoarele „ constatând că, au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, că au fost administrate în mod legal probele necesare rezultând din aceasta existenţa faptelor şi comiterea acestora de către inculpatul P.V.C. se dispune trimiterea în judecată.

Se precizează că aspectele arătate pe larg mai sus nu privesc şi nu se referă la chestiunea temeiniciei actului de trimitere în judecată ci la elemente esenţiale ale stării de fapt care nu se regăsesc în rechizitoriu, trebuind stabilit obligatoriu care este fapta infracţională - ştiut fiind că o afirmaţie generală de genul că inculpatul trimis în judecată este autorul faptei fără arătarea modalităţii concrete de săvârşire a acesteia - şi prejudiciul efectiv produs de această faptă nu acoperă cerinţele legii.În cazul de faţă nu s-a stabilit în mod direct nici un astfel de aspect întrucât niciodată inculpatul P. (sau B.) nu a fost surprins tăind lemne sau transportând material lemnos din acel joc, cu menţiunea că evenimentele relatate de martorul B. nu au fost apreciate ca infracţiune pentru coinculpatul B. deci nu pot fi infracţiune pentru P. din moment ce ambii au acţionat la fel.

Se susţine pe de altă parte că trebuia stabilit în concret care este rezultatul infracţiunii. Nu există nici o probă că cei doi ar fi tăiat întreaga cantitate pentru care Ocolul Silvic (organ ce şi-a neglijat principala sa obligaţie de a asigura paza fondului forestier) este rezultatul tăierilor ilegale făcute de P. (când de fapt acesta nu a tăiat material lemnos ilegal şi nici nu s-a dovedit acest lucru).

La calcularea prejudiciului trebuie să se aibă în vedere rezultatul efectiv al faptei pentru că încadrarea legală are o componentă esenţială:volumul masei lemnoase efectiv tăiate de pretinsul autor prin care se stabileşte prejudiciul efectiv şi abia apoi se va vedea dacă fapta este infracţiune sau contravenţie, iar dacă este infracţiune care este încadrarea ei legală raportat la prejudiciul efectiv.

Aşa cum se cunoaşte atât trimiterea în judecată cât şi condamnarea unei persoane se poate face numai dacă se constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, ea este infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Aceste elemente vizează legalitatea actului de sesizare şi trebuie stabilite indubitabil anterior trimiterii în judecată pe bază de probe certe.

Se precizează că în cazul de faţă consideră că suntem în situaţia unui rechizitoriu neregulamentar întocmit întrucât suntem în imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii având în vedere cele mai sus arătate.Ca atare se impune restituirea cauzei la parchet pentru ca să se dispună organelor de urmărire penală să facă o urmărire completă, să precizeze exact pe bază de probe certe dacă inculpatul P. este vinovat sau nu de săvârşirea faptei, care este prejudiciul efectiv produs prin pretinsă faptă, când şi în ce împrejurări a fost produsă.

De asemenea, inculpatul solicită  ataşarea procesul verbal de confruntare arătat mai sus, efectuarea de teste privind capacitatea semiremorcii cu care s-ar pretinde că s-a transportat materialul lemnos şi, având în vedere planşa de la f. 102 să se facă o comparaţie între acele urme(aşa cum au fost măsurate) şi ecartamentul tractorului şi semiremorcii pentru a se vedea dacă ele corespund sau nu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 februarie 2018 a judecătorului de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art.347 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de inculpatul P.V.C. împotriva încheierii penale nr. 253 din Camera de Consiliu din 27 decembrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr. 2017/246/2017/a1 pe care o desfiinţează şi rejudecând:

În baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală constată neregularitatea rechizitoriului nr.110/P/2016 din 18 octombrie 2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi dispune comunicarea prezentei încheieri către procuror cu solicitarea, ca în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a constatat contestaţia ca fiind întemeiată din următoarele considerente:

Rechizitoriul constituie fundamentul pe care se sprijină judecata, în limitele configurate prin dispoziţiile art. 371 Cod procedură penală. Actul de sesizare a instanţei trebuie să cuprindă : descrierea clară şi completă a faptelor şi împrejurărilor extrase pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, analiza efectivă a tuturor mijloacelor de probă şi motivarea deciziilor de reţinere ori de înlăturare a acestora, încadrarea riguroasă în drept a faptelor reţinute, soluţionarea motivată a celorlalte aspecte ce contribuie la buna desfăşurare a procesului penal. Rechizitoriul, fiind actul de sesizare a instanţei, de îndeplinirea acestor condiţii depinde însăşi legalitatea sesizării.

Modul de redactare şi întocmire a rechizitoriului trebuie să fie clar atât sub aspectul structurării expunerilor, cât şi al rigorii argumentelor, în cazul unor carenţe de substanţă, consecinţa directă şi imediată fiind aceea a negării a însăşi echităţii procedurilor.

Instanţa de la Strasbourg a decis că există o legătură evidentă între dispoziţiile cuprinse în art. 6 paragraf 1 lit.a şi cele din art. 6 paragraf 3 lit.b, că este necesar ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei de către cel interesat, deoarece actul de acuzare are un rol determinant în procedura penală. Începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce.

În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a explicat ce se înţelege prin „cauză” şi natura acuzaţiei aduse împotriva unei persoane, în hotărârea din 24 octombrie 1996 privind cauza De T.Torres contra Spaniei, arătând că acestea se referă la faptele materiale imputate care stau la baza acuzaţiei, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente iar informarea în mod amănunţit asupra faptelor imputate şi încadrarea juridică a acestora, nu ar trebui, în nici un caz, să fie ulterioară dispoziţiei de trimitere în judecată.

O informare precisă şi completă cu privire la faptele care se impută acuzatului şi a calificării juridice reprezintă o condiţie esenţială pentru echitatea procedurilor judiciare şi, prin urmare, aceasta trebuie făcută inclusiv prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat prin imprecizie cu privire la aspecte esenţiale.

Având în vedere importanţa pe care o prezintă rechizitoriul ca act de sesizare a instanţei, legea a acordat o atenţie deosebită reglementării şi formei acestuia. Formularea acuzaţiilor prin rechizitoriu într-o manieră deficitară erodează însăşi baza noţiunii de drept la apărare, care devine astfel un drept teoretic şi iluzoriu, iar nu unul concret şi efectiv, aşa cum impune jurisprudenţa CEDO în materie. Inculpaţii vor fi puşi în situaţia de a răspunde unor acuzaţii vagi amestecate, încât ar face imposibilă o apărare efectivă.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad consideră că inculpatul nu trebuie pus în situaţia de a reconstitui acuzarea şi probele pe care se întemeiază prin rearanjarea, în sistem puzzle, a rechizitoriului integral.

Constituţia şi legislaţia naţională procesual penală – art. 10 Cod procedură penală – precum şi reglementarea comunitară (art.6 paragraf 3 lit.a CEDO) consfinţesc dreptul fiecărui acuzat de a fi informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

Cuvintele „cheie” ale acestor texte, care dau substanţă acestui drept sunt „ a informa” şi „a înţelege”.Limbajul juridic este, de cele mai multe ori, ermetic pentru cei fără studii de specialitate. Din conţinutul unui rechizitoriu inculpatul va înţelege, numai în cazul în care sunt expuse în mod corespunzător, care sunt faptele reţinute în sarcina sa, probele din care rezultă săvârşirea lor şi argumentele pentru care aceste fapte au fost considerate infracţiuni. Activitatea infracţională se împleteşte în mod curent cu fapte care nu au semnificaţie juridică, dar care fac parte din viaţa obişnuită a celor implicaţi. Simpla redare a acestora fără argumente legate de încadrarea lor în tipicitatea faptei, nu constituie o reală informare asupra acuzaţiei.

În speţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad reţine că inculpatul P.V.C. a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 107 alin.1 lit. d din Legea nr. 46/2008 actualizată şi art. 109 alin.1 lit.d din Legea nr. 46/2008 actualizată, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

Infracţiunile prevăzute de art.107 şi art. 109 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) sunt infracţiuni de rezultat. În cazul acestora, urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de o pagubă într-un anumit cuantum( de o anumită valoare).Existenţa acestor infracţiuni şi, implicit, diferenţa faţă de contravenţiile corespunzătoare, prevăzute de lege, depinde de valoarea pagubei, care trebuie să fie „de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei”, în variantele tip. De valoarea pagubei depinde nu numai existenţa infracţiunilor în discuţie, dar şi încadrarea, fie în variantele tip, fie în cele agravate.Altfel spus, în cazul acestor incriminări, valoarea pagubei reprezintă un element constitutiv al infracţiunii, mai exact al laturii obiective a acesteia. În lipsa realizării urmării imediate, respectiv în cazul în care paguba nu atinge cuantumul prevăzut, fapta nu reprezintă infracţiune. Ea poate constitui o contravenţie corespunzătoare, dacă toate celelalte condiţii sunt îndeplinite. La fila 9 rechizitoriu procurorul a indicat în drept faptele reţinute în sarcina inculpatului, fără a preciza datele concrete în care a săvârşit infracţiunile. La fila 7 din rechizitoriu procurorul concluzionează că, „din relaţionarea probelor administrate în cauză, rezultă indicii rezonabile privind comiterea de către inculpatul P.V.C. a infracţiunilor prevăzute de art. 107 alin.1 lit.d şi art. 109 alin.1 lit.d din Legea nr. 46/2008 (codul silvic), actualizată, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

În cuprinsul rechizitoriului sunt redate conţinutul declaraţiilor martorilor, cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului, se face trimitere la înscrisuri, fără însă a se indica cu exactitate, perioada comiterii faptelor, acest aspect urmând a fi presupus din conţinutul sesizării din oficiu (fila 6 dosar u.p.).

Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 107 din Legea nr. 46/2008 presupune tăierea, ruperea, distrugerea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate iar infracţiunea prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 incriminează furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional.

În cuprinsul rechizitoriului se arată că au fost tăiaţi şi sustraşi un număr de 44 arbori din care 41 de esenţă stejar şi 3 de esenţă carpen, fără a se indica în concret, vreo acţiune de furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, care ar atrage răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În condiţiile în care inculpatul P. a fost trimis în judecată pentru cele două infracţiuni, este imperativ necesar a se indica în concret elementele constitutive ale acestor infracţiuni, cu trimitere la probele de la dosar.

De asemenea,  aşa cum s-a arătat anterior, cele două infracţiuni sunt infracţiuni de rezultat care presupun existenţa unei pagube, funcţie de care se poate stabili încadrarea juridică, respectiv dacă este vorba de infracţiunea tip sau una dintre agravante, sau eventual contravenţie. În rechizitoriu se indică ca valoare a prejudiciului suma de 10.960,10 lei (preluată din adresa şi graficul de la fila 118-119 dosar u.p.), fără a exista un calcul al acestuia defalcat pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.

Procedând în această manieră, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, constată că actul de sesizare al instanţei nu este legal şi complet întocmit, nefiind descrise faptele concrete pe care procurorul înţelege să le reţină în sarcina inculpatului în raport de conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute prin dispoziţia de trimitere în judecată, data/perioada comiterii acestora, valoarea prejudiciului cauzat pentru fiecare infracţiune pentru care a fost trimis în judecată.

În acest fel, inculpatul este lipsit de dreptul la apărare întrucât, pe de o parte, nu are posibilitatea să combată cele reţinute în sarcina lui, iar pe de altă parte, nu poate fi aplicată nici procedura simplificată dacă doreşte să uzeze de această procedură deoarece  recunoaşterea stării de fapt trebuie să vizeze fapte concrete în care inculpatul să identifice faptele pe care în mod real le-a săvârşit. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, apreciază că starea de fapt şi descrierea tuturor actelor materiale constituie o garanţie a unui proces echitabil întrucât este de neconceput ca judecătorul de fond să se transforme în organ de urmărire penală, stabilind el singur starea de fapt.

Aşadar, procurorul urmează să procedeze la indicarea elementelor constitutive ale infracţiunilor, respectiv la descrierea elementelor materiale pentru fiecare infracţiune, cu precizarea expresă a aspectelor penale ce ţin de latura obiectivă a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.V.C., astfel încât să poată fi verificată existenţa în loc şi timp a actelor materiale, raportat la încadrarea juridică a acestora, astfel cum sunt menţionate în dispozitivul rechizitoriului.

Prin încheierea nr. 22 din Camera de consiliu din 20 martie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art. 346 alin.3 lit.c Cod procedură penală s-a dispus restituirea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul P.C.V., către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.

În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că, prin încheierea penală nr.  13 din data de 27 februarie 2018, dată de Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art. 347 Cod procedură penală, s-a admis contestaţia formulată de inculpatul P.V.C. împotriva încheierii penale nr. 253 din Camera de Consiliu din 27 decembrie 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr. 2017/246/2017/a1, s-a desfiinţat încheierea atacată şi rejudecând, în baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr…./P/2016 din 18 octombrie 2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu şi s-a dispus comunicarea prezentei încheieri către procuror cu solicitarea, ca în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

La data de 7 martie 2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, a comunicat că nu menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului P.V.C. şi a solicitat restituirea dosarului nr. …/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

Domenii speta

Spete similare