Procedura insolvenţei

Din  concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar cu calitatea de consultant fiscal, raport necontestat de părţi, ar rezulta că creanţa deţinută de creditoarea bugetară faţă de debitoare este de 65.390 lei, în realitate expertul concluzionând că valoarea creanţei creditoarei recurente aferente perioadei 11.06.2008 – 05.02.2015, respectiv între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedura de faliment este de 65.930 lei.

Prin Decizia civilă nr. 49/R/29.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă, a fost admis recursul formulat împotriva  sentinţei civile nr. 876/07.12.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. … fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa recurată, s-a admis  contestaţia formulată de  contestatorul creditor,  împotriva tabelului suplimentar al creanţelor debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar; s-a dispus înscrierea  creditoarei bugetare în tabelul suplimentar al creanţei cu suma de 65.390 lei, în categoria creanţelor bugetare conform art. 161  pct. 5 din  Legea nr. 85/2014.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată la 12 mai 2015, contestatorul, a formulat contestaţie împotriva tabelului suplimentar al creanţelor debitoarei, prin care a solicitat respingerea creanţei creditoarei bugetare.

În motivarea contestaţiei a arătat că creanţa pretinsă de această creditoare în cuantum de 912.687 lei  nu este justificată şi nici susţinută de documente justificative.

Arată că,  prin cererea de înscriere a creanţei înregistrată la 10.03.2015, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar a sumei de 912.687 lei arătând că aceasta este suma cu care debitoarea figurează ca obligaţii fiscale, dar în realitate, suma înscrisă nu corespunde obligaţiilor reale ale debitoarei faţă  de acest creditor.

Astfel, la data de 13.02.2007 a fost încheiat de către creditoare raportul de inspecţie fiscală a debitoarei sub nr. 1044/2007, fiind stabilite obligaţiile restante ale debitoarei, iar la data de 12.02.2007 a fost achitat debitul restant către ADS prin Ordin de plată cu nr. 150 respectiv Ordin de Plată cu nr. 151.

Ulterior, a fost înaintat către debitoare  Certificatul de obligaţii bugetare nr.2/21.02.2007 eliberat de creditoare.

Arată că prin convenţii încheiate cu acest creditor în anul 2003 şi anul 2004,  convenţia 270 din 09.03.2004, debitoarea beneficiase de eşalonări de plată cu privire la obligaţiile de plata la bugetul de stat.

 Debitele solicitate de creditoare sunt nereale, societatea debitoare beneficiind de aplicarea prevederilor Legii 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii care arată  la art.1 alin.1  faptul că: (l) Societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi terenuri ale altor proprietari, persoane fizice şi/sau juridice, privatizate sau în curs de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de următoarele facilităţi:

a)scutirea de la plata obligaţiilor bugetare restante la data de 30 a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, reprezentând: impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi cele datorate fondurilor speciale;

b)scutirea de la plata obligaţiilor restante la data de 30 a lunii în care s-a semnat contractul de privatizare, faţă de bugetele locale, reprezentând taxe şi impozite locale;

c)scutirea de la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare;

d)scutirea de la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente redevenţei datorate Agenţiei Domeniilor Statului, precum şi reeşalonarea redevenţei restante pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an.

Faptul că debitoarea putea beneficia de prevederile Legii 190/2004, rezultă inclusiv din adresa ADS cu nr. 26102 din 30.06.2004, înaintată către creditoare.

Prin Ordinul comun nr.49 din 17.01.2006 al MFP, respectiv nr. 1253 din 28.11.2015 al MAPDR, în temeiul Legii 190/2004, în baza OG 40/2002 au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor bugetare ale debitoarei, aşa cum rezultă din cuprinsul ordinului, ori, la stabilirea creanţei împotriva debitoarei creditoarea nu a avut în vedere aceste înlesniri, aspect care împovărează situaţia debitoarei,  stabilind în sarcina ei obligaţii faţă  de creditori mai mari decât cele reale, aspect ce contravine scopului insolvenţei.

De altfel, aşa cum se arată inclusiv din Raportul de activitate al lichidatorului, pentru termenul din 30.04.2005, la creanţa creditoarei bugetare nu s-a închis reeşalonarea la plată a sumei de 852.417 lei, conform acestui Ordin, astfel că, acest aspect trebuie calculat în vederea stabilirii corecte şi legale a creanţei pentru care a solicitat respingerea înscrierii în tabelul de creanţe.

Arată că, în acelaşi sens al aplicării prevederilor Legii 190/2004 sunt şi adresa ADS cu nr. 13631 din 29.11.2016, în care se solicită anumite acte, de către MFP, ca o condiţie obligatorie a continuării procedurii de aplicare a acestei legi, debitoarea nu a avut obligaţii de plată către ADS, care să conducă la întreruperea aplicării prevederilor legale în materie, existând chiar şi hotărâri definitive şi irevocabile prin care anumite pretenţii ale ADS-ului faţă de societatea în insolvenţă au fost respinse.

Totodată, prin notificarea emisă de creditoarea bugetară înregistrată sub nr.49567 din 05.04.2007 că prin plăţile făcute la 15.03.2007, după emiterea certificatului de obligaţii bugetare, se arată că  au fost stinse creanţele restante.

Cu privire  la această contestaţie judecătorul sindic a apreciat-o întemeiată drept pentru care o a admis-o .

În ceea ce priveşte această creanţă cu care creditoarea bugetară, a solicitat a fi înscrisă în tabelul suplimentar al creanţelor, judecătorul sindic a reţinut din  concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar cu calitate de consultant fiscal, raport necontestat de părţi, că, creanţa deţinută de creditoare, faţă de debitoare, ţinându-se cont de faptul că societatea a beneficiat de prevederile Legii 190/2004, privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii este de 65.390 lei.

Aşa fiind, în baza art.73 alin.3 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a admis contestaţia  formulată şi a dispus înscrierea  creditoarei în tabelul suplimentar al creanţei cu suma de 65.390 lei, în categoria creanţelor bugetare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea solicitând  admiterea acestuia aşa cum a fost formulat, constatarea faptului că prima instanţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală şi cu ocazia rejudecării, să se constate faptul că în tabelul suplimentar urmează a fi în scrisă cu suma de 65.930 lei, iar suma totală cu care urmează să figureze în Tabelul definitiv al creanţelor, este de 912.687 lei.

În motivare, arată că atât judecătorul sindic, cât şi expertul desemnat în cauză, pornesc de la o premisă eronată.

Arată că nu a solicitat nici un moment înscrierea în Tabelul Suplimentar al Creanţelor cu suma de 912.687 lei, ci cu suma de 65.930 lei, sumă născută între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedură de faliment, respectiv perioada 11.06.2008 -05.02.2015.

Suma de 912.687 lei este formată din suma declarată iniţial la data deschiderii procedurii la care s-a adăugat suma de 65.930 lei născută între insolvenţă şi faliment.

De altfel, după cum a arătat şi judecătorului sindic, acest aspect rezultă neechivoc şi din analiza Tabelului Suplimentar al Creanţelor unde la rubrica nr. 8 intitulată Creanţă suplimentară acceptată este trecută suma de 65.930 lei (şi nu 65.390 lei cum probabil dintr-o eroare stabileşte judecătorul sindic), suma de 912.687 lei fiind la rubrica nr. 9 Creanţă consolidată acceptată.

Aşadar, suma cerută a fi înscrisă în Tabelul Suplimentar este cu totul alta decât cea reţinută de judecătorului sindic, respectiv suma de 65.930 lei, creanţa iniţială cerută a fi înscrisă fiind cuprinsă în Tabelul Definitiv al Creanţelor debitoarei, faţă de care contestaţia este evident tardivă.

Creanţa bugetară în cuantum de 65.930 lei înscrisă în favoarea organului fiscal în Tabelul Suplimentar al Creanţelor Debitoarei este evidenţiată în adresa nr. 485/ad/25.02.2015 a Serviciului Evidenţă Plătitori Persoane Juridice, adresă depusă atât la dosarul cauzei, cât şi comunicată expertului desemnat în cauză.

La dosarul cauzei această adresă a fost depusă odată cu Cererea de înscriere a Creanţei nr. 2500/ad/05.03.2015, prin care a solicitat înscrierea cu creanţe în cuantum de 65.930 lei născute între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedură de faliment, după cum a arătat.

De asemenea, tot la dosarul cauzei au fost depuse în probatoriul cererii sus-arătate şi declaraţiile fiscale depuse de debitoarea falită la organele fiscale, natura creanţelor declarate suplimentar în cuantumul corect indicat de recurentă rezultând neechivoc din acestea.

Aşadar, în opinia sa, aşa cum este redactată hotărârea, judecătorul sindic se pronunţă asupra unei probleme cu care nu fusese investit, fiind una de interpretare a înscrierilor în Tabelul Suplimentar.

În cazul în care, judecătorul sindic a înţeles să anuleze sumele cu care creditoarea recurentă s-a înscris până la data Tabelului Suplimentar, apreciază că s-a procedat la o judecată extra petit, fiind doar contestată înscrierea recurentei, în suplimentar cu întreaga sumă, nu şi sumele cu care s-a înscris anterior.

Greşeala judecătorului sindic mai rezidă şi din acea că suma pentru care a solicitat înscrierea în Tabelul Suplimentar a fost de 65.930 lei şi nu 65.390 lei în total, aşa cum greşit se reţine, probabil dintr-o eroare materială a primei instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului şi menținerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

În motivare, arată că prin cererea de înscriere a creanţei înregistrată la 10.03.2015, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor a sumei de 912.687 lei arătând că aceasta este suma cu care debitoarea figurează ca obligaţii fiscale.

Deşi legal citată, recurenta nu s-a prezentat şi nu a înţeles să facă în dosarul cauzei nici un fel de apărări.

Având în vedere motivele de contestaţie formulate, probele depuse de contestator, instanţa a constatat necesară efectuarea unei expertize de specialitate, care să stabilească creanţa reală deţinuta de creditoare împotriva debitoarei.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a evidenţiat faptul că, creanţa certă deţinută de apelanta este în cuantum de 65.390 lei.

Așa cum a reţinut şi instanţa de fond în considerentele hotărârii, raportul nu a fost contestat de părţi. Aşadar, deşi recurenta cunoştea obiectivele expertizei, precum şi motivele invocate prin contestație şi rezultatele expertizei, nu  a  făcut  nici o  obiecțiunela concluziile expertului,  lucru ce prezumă acceptarea concluziilor şi rezultatului expertizei.

În mod legal, judecătorul sindic s-a pronunţat asupra problemei cu care a fost investit, anume contestarea creanţei cu care apelanta a solicitat să fie  înscrisă în tabel şi nu a procedat  la o judecată extrapetita, cum greşit susţine apelanta.

Recurenta nu a invocat la judecata pe fond tardivitatea, raportat la solicitările contestatorului, iar această tardivitate este netemeinic invocată în apel raportat la creanţa înscrisă în tabelul suplimentar, la cererea apelantei şi la motivele pentru care s-a contestat înscrierea din tabelul suplimentar de creanţe.

Esenţial, conform tabelului definitiv actualizat al creanţelor debitorului din data de 27.03.2008, depus la dosarul de insolvenţă, la momentul intrării în faliment creanţa deţinută de apelantă era de 60.000 lei, valoare definitivă a creanţei. Recurenta nu a atacat cu contestaţie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 înscrierea în tabelul definitiv, în situaţia în care ar fi apreciat că suma cu care a fost înscrisă nu corespunde cu creanţa pe care ar fi avut-o.

Deși recurenta susţine ca a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor doar pentru suma de 65.930 lei, neindicând o creanţă de 912.687 lei, afirmaţiile acesteia sunt contrazise chiar prin cererea de creanţă, în care se arată în mod clar că "obligaţiile totale sunt în cuantum de 912,687 lei, sumă cu care solicită înscrierea în Tabelul Creanţelor debitoarei indicate.

Mai mult, după cum a arătat la instanţa de fond această creanţă înscrisă în tabelul definitiv a fost achitată.

Aşadar nu reţinerile instanţei sunt greşite ci motivarea recurentei este netemeinică inclusiv sub acest aspect.

Trebuie arătat că în ceea ce priveşte criticile recurentei acestea nu au în vedere considerentele de fond pentru care instanţa a admis contestaţia, totodată aceasta nefăcând nici un fel de aprecieri asupra motivelor pe care contestatorul le-a invocat la fond şi asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii acestuia.

Așa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, lichidatorul judiciar a înscris recurenta creditoare în tabelul suplimentar cu suma solicitată, dar a menţionat la punctul observaţii faptul că la creanţa acesteia nu s-a închis reeşalonarea la plata sumei de 852.417 lei, conform Ordinului comun emis de MAPDR nr.1253/28.11.2005 şi MFP nr.49/17.01.2006. În acelaşi sens a fost şi Raportul de activitate al lichidatorului, depus la dosarul cauzei pentru termenul dosarului de faliment din 30.04.2005.

Prin urmare, la momentul înscrierii în tabelul suplimentar al creanţelor a sumei solicitate de recurentă, se află în prezenţa unei creanţe care nu era certă, lichidă şi exigibilă, nefiind în fapt datorată, motiv pentru care a şi fost formulată contestaţia la executare.

Debitele solicitate de recurentă a fi înscrise în tabelul suplimentar sunt nereale, societatea debitoare beneficiind de aplicarea prevederilor Legii 190/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii.

Faptul că debitoarea putea beneficia de prevederile Legii 190/2004. rezultă inclusiv din adresa ADS cu nr. 26102 din 30.06.2004, înaintată către creditoarea recurentă.

Prin Ordinul comun nr. 49 din 17.01.2006 al MFP, respectiv nr. 1253 din 28.11.2015 al MAPDR, în temeiul Legii 190/2004, în baza OG 40/2002 au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor bugetare ale debitoarei, aşa cum rezultă din cuprinsul ordinului. Ori, atunci când recurenta a solicitat din nou prin cererea de creanţă depusă la 10.03.2015, înscrierea sumei de 912,417 lei, nu a avut în vedere aceste înlesniri, aspect care împovărează situaţia debitoarei, stabilind în sarcina ei obligaţii faţă de creditori mai mari decât cele reale, aspect ce contravine scopului insolvenţei.

Prin urmare, în considerentele sale instanţa de fond a avut în vedere prevederile legale în materie, probele administrate şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-a stabilit în mod indubitabil faptul că în ceea ce priveşte creanţa reală a creditoarei aceasta este de 65.930 lei şi nu de 912.687 cum a fost înscrisă în tabelul suplimentar de creanţe în urma solicitării recurentei.

Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs şi a prevederilor art. 304/1 c. pr. civ., Curtea a constatat că acesta este întemeiat, hotărârea judecătorului sindic fiind netemeinică şi nelegală.

Astfel, în mod greşit judecătorul sindic a reţinut în hotărârea recurată că creditoarea, a formulat cerere de admitere a creanţei înregistrată la 10.03.2015,  prin care a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar a sumei de 912.687 lei.

În realitate, aşa cum rezultă din probele de la dosar, creditoarea nu a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor cu suma de 912.687 lei, ci cu suma de 65.930 lei, sumă născută între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedură de faliment, respectiv perioada 11.06.2008 -05.02.2015.

Suma de 912.687 lei este formată din suma declarată iniţial de creditoare la data deschiderii procedurii, la care s-a adăugat suma de 65.930 lei, născută între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedură de faliment.

Acest fapt rezultă neîndoielnic din tabelul suplimentar al creanţelor, unde, în privinţa creditoarei recurente, la rubrica nr. 8 intitulată „Creanţă suplimentară acceptată” este trecută suma de 65.930 lei, suma de 912.687 lei fiind la rubrica nr. 9 „Creanţă consolidată acceptată”.

Astfel, suma cerută a fi înscrisă în tabelul suplimentar de creanţe este de 65.930 lei, această creanță putând fi contestată, creanţa iniţială cerută a fi înscrisă fiind cuprinsă în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei, faţă de care contestaţia este tardivă.

Creanţa bugetară a creditoarei recurente în cuantum de 65.930 lei înscrisă în tabelul suplimentar al creanţelor debitoarei este evidenţiată în adresa nr. 485/ad/25.02.2015 a Serviciului Evidenţă Plătitori Persoane Juridice, adresă depusă atât la dosarul cauzei, cât şi comunicată expertului desemnat în cauză.

La dosarul cauzei această adresă a fost depusă odată cu Cererea de înscriere a Creanţei nr. 2500/ad/05.03.2015, prin care s-a solicitat înscrierea cu creanţe în cuantum de 65.930 lei născute între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedură de faliment,.

Judecătorul sindic a reţinut în mod greşit că din  concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, raport necontestat de părţi, ar rezulta că creanţa deţinută de creditoarea recurentă faţă de debitoare este de 65.390 lei, în realitate expertul concluzionând că valoarea creanţei creditoarei recurente aferente perioadei 11.06.2008 – 05.02.2015, respectiv între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedura de faliment este de 65.930 lei, adică exact suma solicitată de creditoare pentru înscrierea în tabelul suplimentar al creanţelor.

Este adevărat că, aşa cum susţine contestatorul, prin convenţii încheiate cu creditoarea în anul 2003 şi anul 2004,  debitoarea a beneficiat de eşalonări de plată cu privire la obligaţiile de plata la bugetul de stat, însă pe de o parte nu s-a făcut dovada respectării de către debitoare a acestor convenţii, iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat mai sus, prin contestaţia la tabelul suplimentar de creanţe nu pot fi contestate creanţele înscrise în tabelul definitiv de creanţe, ci numai cele născute între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data intrării în procedura de faliment.

Aşa fiind, contestaţia formulată de  contestator este nefondată, astfel încât, în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins contestația.

Domenii speta

Spete similare