Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:004.000980
Dosar nr. 1400/109/2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ*
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 980/2016
Şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2016
Obiectul cauzei:refuz acordare drepturi protecţie sociala
INSTANŢA
Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 24.,03.2016, reclamantul (...) a chemat în judecată pe pârâtul C.J.A. , pârâtele C.E.P.H. , A.N.P.H. - C.S.S.C. , solicitând anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. (...) , şi emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap accentuat.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei a fost diagnosticat cu (...) şi (...) , afecţiuni ce justifică încadrarea sa în grad de handicap accentuat.
Examinând actele dosarului, tribunalul va reţine:
Pârâta A.N.P.H. - a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie ce va fi respinsă, deoarece în cadrul acestei autorităţi funcţionează C.S.S.C. .
Cu privire la fondul cauzei se reţine că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. (...) , reclamantul a fost încadrat în gradul de handicap mediu.
Reclamantul a formulat contestaţie la C.E.P.A.H., iar aceasta prin decizia nr. (...) , a admis contestaţia şi a stabilit încadrarea în gradul de handicap accentuat pentru o perioadă de 6 luni cu termen de revizuire în luna mai 2016.
În urma acestei situaţii, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând modificarea deciziei nr. (...) în sensul înlăturării termenului de revizuire.
Această cerere este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare întrucât potrivit art.87 lit.c din Legea 448/2006, C.E.P.A.H. reevaluează periodic, încadrarea în grad de handicap.
De asemenea, potrivit art.87 lit.d din acelaşi act normativ, aceeaşi comisie poate revoca sau înlocui măsura de protecţie stabilită în condiţiile legii dacă împrejurările ce au determinat stabilirea acesteia s-au modificat.
În sfârşit, potrivit art.50 lit.c din OG 268/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a legii 448/2006, Serviciul de Evaluare Completă a Persoanelor Adulte cu Handicap, recomandă sau nu menţinerea în grad de handicap a unei persoane, precum şi programul individual de reabilitare şi integrare socială a acestuia.
Faţă de aceste considerente, în baza textelor legale menţionate, acţiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Respinge acţiunea precizată formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâţii C.J.A. - C.E.P.H. , A.N.P.H. - C.S.S.C. , Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 noiembrie 2016, la Tribunalul Argeş - Secţie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul Covasna
Recalcularea drepturilor de pensie
Tribunalul Brașov
Neindeplinirea obligatiilor legale privind predarea Carnetului de munca atrage raspunderea patrimoniala a angajatorului potrivit art. 169 alin.1 din L.53/2003 Codul Muncii. Prezumtia incheierii contractului individual de munca cu durata nedete...
Tribunalul Bacău
Contestaţie decizie de concediere
Tribunalul Brașov
Achitarea integrală a CASS datorată anterior emiterii deciziei de compensare a obligaţiilor fiscale. Nelegalitate. Procedura de restituire a sumelor achitate de contribuabili- condiţii conform art. 117 C.proc.fiscală
Curtea de Apel București
Litigiu de asigurări sociale. Pensie militară de serviciu. Baza de calcul. Titlurile de clasificare cu drept de primă lunară. Nelegalitatea ordinelor de salarizare.