Ordonanţă preşedinţială

Prin sentinţa civilă nr. 481/12.07.2017 a Judecătoriei Buhusi, pronunţată in dosarul nr. 1013/199/2017, s-a respins ,ca neîntemeiata, excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buhusi, invocata de parat prin întâmpinare. S-a admis cererea formulată de reclamanta N.A.M., în contradictoriu cu paratul I.M. S-a suplinit consimţământul pârâtului cu privire la întocmirea actelor necesare pentru eliberarea paşaportului minorului I.S.G. S-a suplinit consimţământului pârâtului cu privire la plecarea minorului I.S.G., însoţit de mama acestuia N.A.M., in Italia, pe perioada 01.08.2017-08.08.2017.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că:

 În conformitate cu dispoziţiile art. 998 Cod proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului. Potrivit art. 114 Cod proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Potrivit art. 92 alin. 2 Cod Civil, în cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul fiind prezumat ca având domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.

Prin sentinta civila 1041/15.12.2016 pronunțată de Judecătoria Buhusi in ds. nr. 1401/199/2016, definitiva la data de 03.04.2017, s-a stabilit locuința minorului la domiciliul reclamantei( mama).

În determinarea domiciliului mamei trebuie avute în vedere prevederile art. 91 Cod Civil, potrivit cărora, dovada domiciliului se face cu menţiunile din cartea de identitate. Conform cârtii de identitate domiciliul reclamantei este in sat B., cum. F., jud. Bacău.

Potrivit art. 89 Cod Civil  (1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.  (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.  (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.

Analizând probatoriul administrat in cauza,  conform susținerilor pârâtul, prin întâmpinare, se arata ca reclamanta si-a stabilit reședința împreuna cu minorul in com. M., sat I., jud. Neamț. Prin aceeași întâmpinare se precizează ca reclamanta locuiește in Germania, unde dorește sa-si ia si copilul. Conform declarațiilor martorei T.E., reclamanta locuiește in Roman, jud. Neamț. Având in vedere aceste împrejurări, coroborat cu lipsa declarației reclamantei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, nu rezulta dovada stabilirii sau schimbării domiciliului reclamatei in alta localitate. După cum rezulta din împrejurările cauzei, acesta a plecat de acasă împreună cu copilul datorita neînțelegerilor cu paratul, aspect ce nu duce automat la stabilirea sau schimbarea domiciliului.

 Având in vedere ca din punct de vedere legal domiciliul reclamatei este in sat B., cum. F., jud. Bacău, localitate ce se afla in raza de competenta a Judecătoriei Buhusi, instanța de fond a respins excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Buhusi, invocata de parat prin Întâmpinare, ca neîntemeiata.

Pe fond, instanța a arătat ca  din in căsătoria părţilor a rezultat minorului I.S.G., conform certificatul de naștere –fila 12.

Prin sentinţa civilă pronunţată în dosarul 1401/199/2016 a Judecătoriei Buhusi, la data de 15.12.2016 instanţa a dispus desfacerea căsătoriei dintre parți,  stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamatei.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta solicita suplinirea consimțământului paratului necesar la S.P.C.E. in vederea efectuării pașaportului minorului I.S.G., precum si suplinirea consimtamantului paratului in vederea deplasării  minorei însoțita de reclamanta in Italia pentru perioada 01.08.2017- 08.08.2017.

Conform prevederilor art. 20 alin. 2² din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului:  (2²)Ȋn situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor privind copilul, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului

In speţa de faţă, s-a făcut dovada că autoritatea părintească asupra minorului  este exercitată  de ambii părinţi , deplasarea minorilor în străinătate însoţită de unul din părinţi se poate realiza numai cu acordul celuilalt părinte.

Refuzul pârâtului de a-şi exprima un astfel de consimţământ rezultă din afirmațiile  acestuia in fata instanței, arătând ca nu este  de acord cu suplinirea  consimţimântului si întocmirea paşaportului in vederea deplasarea minorei în străinătate cu mama ei, pe perioada 01.08.2017-08.08.2017.

Ordonanţa preşedinţială este o procedură specială reglementată de art. 997 c.pr.civ., în temeiul căreia, instanţa de judecată poate lua măsuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea recupera, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Ordonanţa preşedinţială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărgineşte să stabilească, în raport cu probele prezentate de părţi, în favoarea căreia dintre ele există aparenţa de drept.

Referitor la condiţia urgenţei, instanţa a apreciat că această condiţie este îndeplinită, având in vedere ca reclamanta doreşte efectuarea unei vacante împreuna cu minorul in Italia, pentru perioada 01.08.2017-08.08.2017.

Cu privire la condiţia vremelniciei, s-a arătat că, în cazul de faţă, reclamanta solicită doar luarea unei măsuri provizorii, de suplinire a consimţământului pârâtului, precizând ca  pe rolul instanței exista o acțiune in curs, dosar nr.1270/199/2017, având ca obiect suplinire consimtamant privind aceleași parți.

 S-a arătat că aparenta dreptului este în favoarea reclamantei, aceasta solicitând respectarea sentinței civila nr. 1041/15.12/2016 pronunțata in dosar nr. 1402/199/2016 de către Judecătoria Buhusi, cu posibilitatea de a avea legături personale cu minorul prin efectuarea unei vacante alături de minor in Italia.

Instanţa a arătat că în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., dar şi cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului şi trebuie să prevaleze în toate cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină şi jurisprudenţă. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilităţile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul faţă de minor şi al minorului faţă de părinte, precum şi grija manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după despărţirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective.

În prezenta cauză pârâtul nu a făcut dovada faptului că această deplasare a minorei în Italia însoțita de reclamantă ar dăuna intereselor acestora.

 Instanţa a arătat că deplasarea unui copil în afara teritoriului ţării, atât pentru a desfăşura activităţi recreative cât şi şcolare, poate constitui o oportunitate şi că ar fi de preferat ca părinţii să găsească resursele necesare luării unei decizii în interesul superior al copilului lor.

Faţă de aceste considerente, instanţa a arătat că deplasarea minoruluii în Italia,  alături de reclamantă pentru a  petrece o vacanta , de la 01.08.2017 pana la 08.08.2017, nu contravine intereselor minorului, dimpotrivă este benefică dezvoltării intelectuale şi sociale a acesteia şi că opunerea pârâtului de a-şi exprima acordul in acest sens este abuzivă.

Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, instanţa va admite capătul de cerere privind suplinirea consimţământului pârâtului I.M, pentru ca minorul să se deplaseze  in Italia, in perioada 01.08.2017-08.08.2017.

Referitor la capătul de cerere privind suplinirea consimtamantului paratului in vederea întocmirii pașaportului minorului, instanţa reţine că potrivit art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 248/2005 minorilor cetăţeni români…li se eliberează paşapoarte simple sau paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii: a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau după caz a reprezentantului legal.

De asemenea conform alin. 2 din acelaşi act normativ, emiterea paşaportului simplu sau a paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 171 alin. 1 lit. e), se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată, care se pronunţa în condiţiile legii.

În consecinţă, instanţa a admis cererea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâtul.

Apelul a fost legal timbrat cu 20 de lei taxă de timbru.

În motivarea apelului, s-a arătat că instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia de necompetenţă teritorială, în condiţiile în care domiciliul minorului se afla la acel moment în com. M.u sat I., jud. Neamţ. Acest lucru rezultă din adeverinţa ataşată cererii de apel. Ca urmare, raportat la art. 114 Cod procedură civilă, se impunea a se constata necompetenţa instanţei de fond. Referitor la fondul ordonanţei, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale şi aceasta deoarece nu exista nici un pericol iminent care să nu poată fi reparat în condiţiile în care minorul nu ar călători în Italia. Intimata nu a purtat nici o discuţie telefonică cu apelantul şi faptul că a cumpărat deja bilete de avion  nu dovedeşte decât reaua-credinţă şi faptul că intimata se foloseşte de o falsă urgenţă pe care ea însăşi a  creat-o. Scopul intimatei este acela de a scoate minorul din ţară în mod definitiv şi aceasta deoarece de la plecarea intimatei din domiciliul comun, aceasta nu a mai permis apelantului să-şi viziteze copilul, în condiţiile în care acest program este stabilit de către instanţă. În acest sens, s-a formulat de către apelant şi plângere penală. În consecinţă, având în vedere atitudinea intimatei înseşi care a refuzat, în mod constant, după plecarea din domiciliul comun, să ia legătura cu apelantul în vederea exercitării unei autorităţi părinteşti stabilită în comun, nu există temeiuri pentru admiterea cererii.

În susţinerea apelului, s-a solicitat proba cu înscrisuri: adeverinţa nr. 1930/2017.

Intimata a solicitat, prin apărător, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei de fond, opoziţia manifestată de apelant nefâcând altceva decât să confirme cele susţinute de intimată în sensul că apelantul nu este de acord cu plecarea temporară a minorului şi acest dezacord nu are temeiuri reale, fiind doar o acţiune şicanatorie.

În combaterea apelului, s-au depus înscrisuri: ancheta socială şi proces-verbal din 21.07.2017.

Analizând motivele de apel invocate şi apărările formulate în raport de probele administrate şi de temeiurile legale invocate, tribunalul reţine:

Sub aspectul excepţiei de necompetenţă teritorială, rezultă,  într-adevăr, din adeverinţa S.G.B., emisă la data de 29.06.2017, că minorul a venit la această şcoală în urma transferului, la data de 12.04.2017. Din ansamblu probator, înscrisuri, declaraţiile martorilor audiaţi la fond şi interogatorii, rezultă că intimata ar fi părăsit domiciliul comun împreună cu minorul în aprilie, minorul fiind înscris la şcoala din I., începând din 12.04.2017. Din răspunsurile intimatei la interogatoriu şi din declaraţiile martorilor rezultă că intimata şi minorul au stat temporar la această din urmă adresă de vreme ce la momentul sărbătoririi zilei de naştere a minorului – 21.05.2017, minorul se afla împreună cu mama în municipiul Roman. Ulterior, în apel, s-a depus ancheta socială din care rezultă că intimata s-ar fi întors la domiciliul comun în com. F., sat B., la 24.07.2017.

Rezultă astfel că, intimata, după plecarea din domiciliul comun, nu s-a stabilit efectiv la noua adresă, reşedinţa din I. fiind doar o locuinţă cu caracter temporar, fiind evident că, în acest fel, aşa cum rezultă şi din mesajele telefonice, intimata a dorit ca apelantul să nu afle locul în care stă împreună cu minorul. Acest fapt rezultă şi din împrejurarea că, în vederea exercitării dreptului de vizită a apelantului, intimata s-a prezentat cu minorul la Primăria din F., astfel cum rezultă din ancheta socială depusă în apel şi cum rezultă şi din procesul-verbal încheiat la 21.07.2017. Raportat la probele administrate şi având în vedere şi domiciliul intimatei rezultat din evidenţele publice (f. 11 dosar fond), tribunalul va constata că excepţia a fost corect soluţionată.

Referitor la criticile legate de inadmisibilitatea unei atare proceduri a ordonanţei preşedinţiale în cauza de faţă, tribunalul reţine că aceste critici sunt nefondate, raportat la obiect şi la perioada vizată, fiind îndeplinite condiţiile de urgenţă, vremelnicie şi neprejudecare a fondului.

Privitor la criticile de fond, tribunalul reţine că motivarea introducerii ordonanţei preşedinţiale a fost refuzul apelantului de a-şi da acordul ca minorul să poată călători pentru o săptămână, în vacanţă, cu mama sa.

A susţinut apelantul că, raportat la dispoziţiile art. 996 Cod procedură civilă, pe care se întemeiază emiterea ordonanţei, instanţa de fond nu a indicat care ar fi pericolul iminent care s-ar repercuta asupra minorului în condiţiile în care acesta nu pleacă în străinătate.

Privitor la acest aspect, tribunalul reţine că susţinerile apelantului sunt neîntemeiate şi aceasta deoarece a refuza unui copil o excursie pentru o perioadă limitată, în străinătate, o excursie promisă minorului de  mamă de mai  mult  timp, fără o justificare rezonabilă, reprezintă o ,, pagubă” în sensul art. 996 Cod procedură civilă. Legea nr. 272/2004 reglementează în Secţiunea a 4-a sub denumirea de ,,Educaţie, activităţi recreative şi culturale”, dreptul copilului la a fi educat de ai se dezvolta orizontul cultural şi de a beneficia de activităţi recreative. În concret, art. 53, reglementează expres, dreptul copilului la odihnă şi la vacanţă. Astfel:

(1) Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.

(2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.

A permite minorului deplasarea în Italia pentru a-şi petrece o săptămână de vacanţă înseamnă a da posibilitatea exercitării dreptului la vacanţă dar totodată şi la educaţie şi dezvoltare personală şi liberă circulaţie. Este evident, că acest drept poate fi exercitat şi în ţară, însă, atâta vreme cât nu s-a indicat un element rezonabil care să afecteze interesul minorului, opoziţia tatălui nu poate fi considerată justificată. De reţinut este că apelantul a arătat iniţial că nu a fost contactat în nici un fel pentru a-şi exprima acordul dar, în acelaşi timp, prezent în instanţă dar şi prin răspunsurile la interogatoriu a arătat ferm că nu este de acord cu plecarea minorului din ţară. Aşadar opoziţia apelantului este certă şi rezultă din exprimarea acesteia în faţa instanţei de judecată.

Din cuprinsul cererii de apel şi din întâmpinarea de la fond, analizate în contextul probelor administrate, rezultă că refuzul apelantului s-a întemeiat pe teama acestuia ca minorul să fie scos din ţară şi dus în străinătate pentru o perioadă nedeterminată şi aceasta în contextul în care mama a ignorat constant dreptul la legături personale al tatălui, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa de divorţ. Asupra acestor apărări, instanţa reţine că din probele administrate – declaraţii de martori, proces-verbal din 21.07.2017, mesaje telefonice, ancheta socială, plângerea penală, au existat distorsiuni în exercitarea dreptului de vizită a apelantului în cauză. Este de reţinut atât atitudinea intimatei, care nu a dat curs unor mesaje prin care tatăl a arătat că doreşte să vadă minorul dar şi atitudinea apelantului, care, în contextul în care a fost contactat de serviciul social al Primăriei com. F., nu a dat curs acestor solicitări. Este cert că, dincolo de temeiurile pentru care părinţii au o asemenea atitudine şi care va fi stabilită în contextul cercetării penale ce se va face ca urmare a plângerii penale depuse de apelant, relaţiile dintre părţi sunt tensionate şi există, din păcate, alimentări reciproce ale unor manifestări care nu sunt în acord cu interesul minorului.

Legat strict de justificarea apelantului referitor la refuzul manifestat, tribunalul reţine că la dosar s-au depus înscrisuri din care rezultă că perioada pentru care s-a făcut rezervarea la H.L., Italia, este pentru şapte nopţi. Din ansamblul probelor administrate, nu se poate reţine ca justificat refuzul manifestat de tată, atâta vreme cât şi martora T.E. a arătat că minorul urma să plece cu mama în excursie, în condiţiile în care, anterior, intimata a lucrat în Italia şi astfel deplasarea în Italia ar fi mult mai comodă pentru efectuarea unei excursii de o săptămână. În lipsa unor alte elemente din care s-ar putea deduce stabilirea frauduloasă în străinătate (prelungirea perioadei de vacanţă peste cea stabilită de instanţa de fond punând-o pe intimată în poziţia de a se face vinovată de răpire internaţională), refuzul apelantului apare ca un mod prin care doreşte să răspundă comportamentului intimatei care a îngreunat desfăşurarea legăturilor personale. Chiar dacă am privi refuzul apelantului ca o justificare la  refuzul intimatei de exercitare a dreptului de vizită, această atitudine nu are nimic în comun cu interesul minorului.

Din toate probele administrate nu se poate reţine decât faptul că plecarea minorului, în vacanţă, pentru o săptămână, într-o altă ţară, este o experienţă social-educativă care nu poate fi decât în interesul minorului şi în acord cu libertatea de mişcare a acestuia, mai ales având în vedere noile realităţi social-economice şi culturale în care vacanţa în străinătate nu mai este nicidecum o chestiune voluptorie. Refuzul de a-i permite minorului această vacanţă, în lipsa unor elemente rezonabile care să ţină de persoana copilului, nu poate fi privită decât ca pe satisfacerea  unui interes al tatălui care aşa cum a arătat şi în cererea de apel doreşte ,, dezvoltarea relaţiilor personale ale minorului cu tatăl său”. Interactivitatea dintre tată şi copil este un element esenţial în dezvoltarea psiho-emoţională a oricărui minor dar acest fapt nu vine în contradicţie cu libertatea de mişcare şi dreptul la vacanţă astfel cum este reglementat de art. 53 Legea nr. 272/2004.

În cauza de faţă, tribunalul reţine că a da posibilitatea minorului să-şi petreacă o săptămână din vacanţă, în Italia, reprezintă o experienţă recreativă care nu poate fi decât în acord cu interesul minorului, asigurându-i dreptul la dezvoltare socio-culturală, imposibilitatea de a călători şi motivaţia acestei imposibilităţi  putând fi resimţit negativ de minor şi putând afecta chiar relaţia minorului cu tatăl pe care l-ar face responsabil de neîndeplinirea unei dorinţe fireşti.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, apelantul va fi obligat să plătească intimatei suma de 575 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la fila 29 dosar apel.

Domenii speta

Spete similare