Omor

Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr.542/P/2014 din 20.12.2016 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate inculpatului  A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 20/21.01.2014, în jurul orelor 04:00, a lovit, cu un cuţit, în torace pe persoana vătămată C.C., fost B..

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău 4385/110/2016 la data de 22.12.2016.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, a fost audiat martorul P.B., fila 96-97 dosar instanță. Persoana vătămată și inculpatul au fost legal citați, prin procedura obișnuită cât și cu mandat de aducere. Din cuprinsul procesului verbal întocmit de agentul procedural a rezultată că inculpatul este plecat din țară, că nu se cunoaște adresa de domiciliu, informații ce sunt furnizate de bunica acestuia (fila 23 dosar fond). Despre persoana vătămată se cunoaște faptul că starea de sănătate nu era cea care să-i de-a posibilitatea să se prezinte în instanță, agentul procedural consemnând în procesul verbal la cererea acesteia faptul că ”se simte foarte rău și nu se va putea prezenta la termenul de judecată! (fila 212 dosar fond). În privința celorlalți doi martori care au fost deja audiați la urmărirea penală: P.I.B. și A.A.I., se cunoaște faptul că sunt plecați din țară, fără a se cunoaște țara, orașul unde domiciliază în prezent,  sau nu a locuit la adresa indicată (filele 63, 67) .

S:J.U. s-a constituit parte civilă în cauză, încă din faza de urmărire penală, cu suma de 2.534,86 lei, reprezentând contravaloarea tratamentului medical, a îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate B. C., în perioada 21.01.2014 - 29.01.2014.

Rechizitoriul reţine ca situaţie de fapt că, în seara zilei de 20.01.2014, în jurul orelor 20:00, martorii P.B. şi P.B.I. s-au deplasat în localul denumit C., unde au consumat băuturi alcoolice.

În jurul orelor 02:00, martorul P.B.I. a sunat-o pe persoana vătămată C.C., fost B., pe care a invitat-o în localul denumit C..

Declaraţiile martorului P.B., conform cărora ar fi sunat pe persoana vătămată C.C., fost B., pentru a-l invita în localul denumit C., nu vor fi reţinute întrucât nu se coroborează cu declaraţiile persoanei vătămate şi cu ale martorului P.B.I..

După aproximativ 30 de minute, la localul denumit C., a ajuns şi persoana vătămată C.C., fost B., care a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorii P.B. şi P.B.I..

În jurul orelor 04:00, persoana vătămată C.C. şi martorul P.B.I. au convenit să cumpere un plic ce conţine etnobotanice.

În acest scop, martorul P.B.I. a contactat pe inculpatul A.V., care în acel moment se afla la locuinţa martorului A.A.I., care locuia în municipiul Bacău.

Din localul denumit C. au plecat persoana vătămată C.C., fost B., şi martorii P.B. şi P.B.I., care s-au deplasat cu un taxi, iniţial, la locuinţa primului martor de unde au luat o sumă de bani.

Ulterior, persoana vătămată C.C., fost B., şi martorii P.B. şi P.B.I. s-au deplasat cu un taxi până pe strada C.B., din municipiul Bacău, judeţul Bacău, unde ce-al doilea martor s-a întâlnit cu inculpatul A.V., conform înţelegerii telefonice.

Cu această ocazie, între martorul P.B.I. şi inculpatul A.V. au apărut neînţelegeri în legătură cu calitatea etnobotanicelor ce urmau a fi achiziţionate.

Din acest motiv, martorul P.B.I. a revenit la persoana vătămată C.C., fost B., şi martorul P.B., iar, ulterior, au plecat cu scopul de a ajunge la localul denumit C..

În acest timp, inculpatul A.V. a revenit la locuinţa martorului A.A.I., căruia i-a cerut ajutorul să găsească trei tineri, despre care susţinea că i-ar fi sustras o sumă de bani.

Cu acest scop, inculpatul A.V. şi martorul A.A.I. au început să caute în apropierea locului în care inculpatul s-a întâlnit cu martorul P.B.I..

La scurt timp, inculpatul A.V. şi martorul A.A.I. au ajuns pe un teren viran, în spatele unor garaje, situate pe strada C.B., între imobilele numărul 21, scara A şi numărul 24, unde au găsit pe persoana vătămată C.C., fost B., şi pe martorii P.B. şi P.B.I..

În acest loc, între martorii P.B. şi P.B.I., pe de o parte, şi inculpatul A.V., care ţinea în mână un cuţit, şi martorul A.A.I., pe de altă parte, a izbucnit un conflict fizic.

Persoana vătămată C.C., fost B., s-a interpus între cele două grupuri să le despartă şi, în aceste împrejurări, inculpatul A.V. a lovit cu cuţitul în partea stângă a toracelui pe persoana vătămată.

Imediat persoana vătămată C.C., fost B., a strigat că a fost tăiat, ceea ce a determinat pe martorii P.B. şi P.B.I. să arunce cu pietre după inculpatul A.V. şi martorul A.A.I. pentru a-i îndepărta.

După plecarea inculpatului A.V. şi a martorului A.A.I., martorii P.B. şi P.B.I. au urcat pe persoana vătămată C.C., fost B., într-un taxi şi au transportat-o la S:J.U..

Începând cu ora 05:46, persoana vătămată C.C., fost B., a fost internată la S:J.U. până la data de 29.01.2016.

Ulterior, martorul P.B.I. a sunat pe inculpatul A.V., căruia i-a reproşat că a înjunghiat pe persoana vătămată C.C., fost B., şi i-a comunicat că aceasta se află internată la S:J.U..

De la S:J.U., organele de cercetare penală au ridicat, la data de 21.01.2014, obiectele de îmbrăcăminte cu care a fost îmbrăcată persoana vătămată C.C., fost B., în noaptea de 20/21.01.2014.

Cu ocazia examinării criminalistice de către organele de cercetare penală şi de către specialiştii criminalişti, s-a stabilit că obiectele de îmbrăcăminte aveau urmele unei tăieturi liniare şi erau murdare cu sânge.

La data de 28.01.2014, de la martorul A.A.I. organele de cercetare penală au ridicat un cuţit, despre care martorul a afirmat că a fost cel folosit de inculpatul A.V. pentru a lovi pe persoana vătămată C., fost B., în noaptea de 20/21.01.2014.

Din concluziile rapoartelor de expertiză medico legală nr. 240 din 23.01.2014 şi nr. A1-D/74/25.02.2014 ambele ale S.J.M.L. Bacău, reţinem că persoana vătămată C.C., fost B., a prezentat un traumatism cranio cerebral, cu plagă plesnită frontală stânga, o plagă tăiată toracică axilar stânga, hemotorax stâng.

Leziunile prezentate de persoana vătămată C.C. s-au putut produce la data de 21.01.2014 prin lovire cu un corp tăietor şi au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Instanța reține următoarele:

La data de 31.01.2014, persoana vătămată B. C. a formulat plângere, descriind situația de fapt , că ”P.C. s-a luat la bătaie  cu un băiat  și în momentul în care am intervenit  să îi despart…m-a lovit cu cuțitul sub omoplatul stîng , iar după ce m-au înjunghiat cei doi tineri au fugit, unul din prietenii mei a chemat un taxi  și cu acesta am plecat la S.J..Cu ocazia audierii mi-a fost prezentată fotografia  lui A.V.…și l-am recunoscut ca fiind acel tânăr care în noaptea de 20/21.01.2014m-a înjunghiat cu cuțitul în zona toracică” (fila 46 dosar urmărire penală).

Despre comiterea acestei agresiuni sunt înștiințate organele de poliție, prin intermediul S.J., astfel se înregistrează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, dosarul nr. 748/P/2014 având ca obiect infracțiunea de ”lovire sau alte violențe”, prev. de art. 193 alin.2 C.pen.. Procurorul de caz, prin Ordonanța din 04.09.2014 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. În motivarea acestei ordonanțe se arată că din actele existente la dosarul cauzei rezultă că victima a suferit leziuni vindecabile în 14-16 zile de îngrijiri medicale şi că nu există elemente clinice obiective pentru încadrarea în noţiunea de punere în primejdie a vieţii, din punct de vedere medico-legal. Având în vedere însă că împrejurările şi modul de comitere a faptei – inculpatul a acţionat asupra victimei cu un cuţit cu lama de 8 cm, cu care a lovit-o în zona omoplatului stâng, că în urma agresiunii, victima a fost internată de urgenţă la SJU Bacău, fiind diagnosticată cu: plagă înjunghiată hemitorace stâng, hemopneumotorax, insuficienţă respiratorie acută, faptul că în urma examinării clinice generale, s-a constatat că plaga a fost penetrantă în pleură, motiv pentru care s-a intervenit şi chirurgical, s-a apreciat că fapta săvârşită de inculpatul A.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1, 2 Cod penal.

Prin Ordonanța nr.542/P/2014 din 22.112.2014 procurorul de caz dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ”lovire sau alte violențe”, prev. de art. 193 alin.2 C.pen. în infracțiunea de ”tentativă de omor”, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art.188  alin.1 C.pen..

În dovedirea situației de fapt, rechizitoriul are la bază următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu; plângerea şi declaraţiile persoanei vătămate C.C., fost B.; proces verbal de cercetare la faţa locului; proces verbal de ridicare îmbrăcăminte persoană vătămată C.C., fost B.; proces verbal de ridicare cuţit; proces verbal de identificare a persoanei; raport de expertiză medico legală nr. 240 din 23.01.2014 al S.J.M.L. Bacău; raport de expertiză medico legală nr. A1-D/74/25.02.2014 al S.J.M.L. Bacău; adresa nr. 8933 din 01.06.2016 a S.J.U. Bacău; fişa de observaţie clinică generală nr. 4844 din 21.01.2014; raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 6383 din 22.05.2014 al I.M.L. Iaşi; declaraţiile martori: P.B., P:B.I., A.A.I.; declaraţiile inculpatului A.V.

Apărătorul inculpatului a solicitat instanței achitarea acestuia în temeiul prevederilor art. 16 al. 1 lit. c Cod procedură penală actual, în sensul că inculpatul nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată. A arătat că din ansamblul probatoriu de la dosar, nu rezultă cu certitudine că inculpatul a fost autorul infracţiunii de tentativă de omor şi aduce în sprijinul susţinerilor următoarele argumente: în primul rând şi acesta era considerentul pentru care se insista în audierea părţii vătămate, în dosarul de urmărire penală declaraţiile părţii vătămate sunt puţin neclare şi chiar contradictorii atât în ceea ce priveşte modalitatea în care partea vătămată relatează săvârşirea evenimentelor cu privire la care spune că nu poate să le precizeze foarte clar cum s-au întâmplat pentru că s-a întâmplat foarte repede, cât şi din punct de vedere al faptului că acesta nu poate identifica persoana care l-a lovit, precizând totuşi în ultima declaraţie şi alte aspecte de ordin fizic al persoanei care l-ar fi lovit şi spunând că dacă ar vedea-o, ar recunoaşte-o, dar aceste semnalmente, coroborate cu fotografia ce i-a fost prezentată la organul de urmărire penală, mai puţin înălţimea, care nu rezultă din fotografie, nu prea corespund. Un al doilea argument pentru care a apreciat că nu sunt probe în sprijinul învinuirii este că şi declaraţiile martorilor sunt contradictorii, singurul aspect la care toţi martorii declară acelaşi lucru ar fi că inculpatul ar fi avut cuţitul, dar solicită să se aibă în vedere şi următorul aspect şi anume că organele de urmărire penală, când s-au început cercetările, au ridicat acest cuţit de la martorul A.A.I., iar de ce a ajuns acest cuţit la martorul A.A.I. nu a existat nicio discuţie, nu s-au făcut verificări în acest sens, doar simplul fapt că la inculpatul A.V. ar fi fost înainte de incident cuţitul şi toţi ar fi spus că „nu eu am lovit, probabil unul din ceilalţi”, inclusiv singurul martor care a fost audiat în instanţă, nu este o dovadă certă a faptului că inculpatul a săvârşit fapta. A mai solicitat să se aibă în vedere şi următoarele aspecte şi anume că atât inculpatul cât şi partea vătămată sunt cunoscute cu probleme de ordin psihic, astfel că nu putem pune bază pe ceea ce a declarat partea vătămată, mai ales că există multe contradicţii, mai ales că aceasta nu a mai fost prezentă în instanţă ca să relateze şi să poată lămuri dacă una dintre cele patru declaraţii pe care le-a dat la urmărirea penală ar corespunde exact adevărului şi ar corespunde percepţiei părţii vătămate în momentul în care s-au petrecut evenimentele. Având în vedere aceste aspecte, a apreciat că nu există probe că inculpatul ar fi autorul faptei, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul prevederilor legale invocate anterior. Cu privire la latura civilă, în situaţia în care intervine achitarea, urmează a fi respinse pretenţiile civile. În subsidiar, dacă instanţa va aprecia că inculpatul va aprecia că este necesar, a solicitat a i se aplica o pedeapsă minimă având în vedere că nu are antecedente penale, având în vedere aceste probleme psihice despre care s-a arătat anterior şi care sunt documentate cu multele acte medicale aflate la dosarul cauzei. Dacă va fi condamnat inculpatul în această a doua variantă, cu privire la latura civilă, pentru că partea vătămată se constituise parte civilă la urmărirea penală într-o declaraţie, cu 3000 de euro, solicită respingerea pretenţiilor formulate pentru că acestea nu au fost detaliate şi nu au fost dovedite cu niciun fel de înscrisuri. A solicitat plata onorariului apărător oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei.

Instanţa împărtăşeşte  apărările formulate, bazându-se pe următoarele argumente:

În principal reținem declarațiile persoanei vătămate, depozițiile martorilor P.B., P.B.I., și A.A.I., precum și declarațiile inculpatului.

Prima dintre ele, datată 31.01.2014, reprezintă plângerea persoanei vătămate, plângere în care se arată că dorește ca inculpatul A.V. să fie tras la răspundere penală, fiindcă ”m-a înjunghiat  cu un cuțit în noaptea  de 20-21.01. 2014”, și  mai dorește să se constituie parte civilă cu o sumă de bani pe care o va prezenta în fața instanței” (fila 24 dosar urmărire penală). Tot în această zi, persoana vătămată dă o amplă declarație, povestind șirul evenimentelor, așa cum s-au petrecut ele în noaptea respectivă (filele 45-47 dosar urmărire penală).

La data de 14.03.2014, persoana vătămată dă o declarație amplă asupra întâmplării din noaptea de 20-21.01.2014, ocazie cu care povestește că doi tineri necunoscuți au început să se bată cu prietenii săi P.B. și P.B., moment în care a intervenit să-i despartă, mai ales, că văzuse pe unul dintre ei având în mână un cuţit. Părea că se calmaseră spiritele, însă tânărul ce avea în mână un cuţit a devenit din nou violent, iar când a intervenit din nou, acesta l-a înjunghiat cu cuţitul sub omoplatul stâng. Arată că după ce l-au înjunghiat cu cuţitul, cei doi tineri au fugit, iar întrucât sângera abundent, unul dintre prietenii săi a chemat un taxi şi cu acesta a plecat la S.J.U. unde a fost operat şi a rămas internat până la data de 29.01.2014. Cu ocazia audierii iniţiale, i-a fost prezentată de către lucrătorii de poliţie fotografia numitului A.V., şi l-a recunoscut ca fiind tânărul care în noaptea de 20/21.01.2014 l-a înjunghiat cu cuţitul în zona toracică.

Prin Ordonanța de dispunere a identificării persoanelor, dată la 08.07.2015, se ordonă prezentarea în vederea identificării după fotografie  a numitului A.V. și pentru aceasta să se întocmească o planșă fotografică în care să fie inserate alte cinci persoane cu trăsături asemănătoare. Așa se face că se încheie apoi un ”proces-verbal de întocmire a planșei foto”, unde la nr. 4 figurează inculpatul A.V. (fila 121 dosar urmărire penală).

Martorul ocular P.B. este audiat la urmărirea penală (filele 122-123), precum și în fața instanței de judecată (fila 96 dosar). El declară că: „la un moment dat spre noi au venit 2 tineri pe care nu îi cunoşteam şi care s-au luat de noi, în timpul acestui conflict unul dintre aceştia înjunghiindu-l pe B. C.. B. C. a început să plângă şi să acuze dureri spunându-ne că a fost tăiat şi cerându-ne să chemăm o salvare.”

Despre conținutul declarației date în fata instanței de judecată, nu se poate spune prea multe, martorul nu-și mai amintea desfășurarea evenimentelor, atât datorită trecerii timpului cât și stării profunde de ebrietate în care se găsea la acel moment. Cu toate acestea a arătat că își menține declarațiile date la urmărirea penală, povestind că: „Nu ştiam cine erau cei doi băieţi, P. îi cunoştea. Au venit în viteză, noi eram cam beţi. C. era tăiat şi am luat un taxi şi ne.am dus la urgenţă. Nu cunosc pe cei care l-au înjunghiat pe C.. După plecarea agresorilor am vorbit cu partea vătămată, el nu-i cunoştea”, și că „Inculpatul avea un conflict cu P., între ei a început scandalul, iar partea vătămată s-a băgat să-i despartă şi a fost lovit.”

Un al doilea martor care a fost audiat o singură dată, în ziua de 21.01.2014, la urmărirea penală a fost P.B.I. (filele 128-130). Din cuprinsul declarației aflăm că „Pe strada C. am auzit nişte persoane alergând spre noi şi fără a spune nimic au început să se ia de noi. Erau doi tineri, unu în vârstă până în 30 de ani corpolent păr negru îmbrăcat în geacă neagră şi blugi de culoare deschisă şi care avea în mână un cuţit cu mâner de culoare neagră pe acesta l-am văzut acum 2 ani iar ultima dată în luna Decembrie 2013. Îl ştiu doar sub numele V. nu ştiu unde locuieşte şi nici anturaju acestuia. Celălalt tânăr era de aceeaşi vârstă, păr blond, cu cioc..., îmbărcat din câte îmi amintesc cu un trening şi avea în mână o bucată de lemn gen sucitor. Din câte am înţeles. Mai apoi de la prietenii mei după ce l-am descris.  Acesta fiind prieten cu V.. S-ar numi Ciprian şi ar locui pe strada C. . Cum am precizat când au ajuns lângă noi fără să ne spună nimic sau năpustit asupra noastră şi am văzut când V. l-a înjunghiat pe B. C. cu acel cuţit de sus-în jos.” Acest martor nu a mai putut fi audiat în fața instanței, întrucât din numeroasele citații și mandate de aducere a reieșit faptul că nu mai locuiește în țară, și nici nu se cunoaște adresa de domiciliu sau reședința,  fiind astfel imposibil de audiat.

Ultimul martor,  A.A.I., a dat și el  declarație  doar la urmărirea penală în zilele de 28.01.2014, 09.04.2014. Nici la instanța de judecată nu a putut fi audiat, întrucât, la fel ca și celălalt martor, nu a mai putu fi găsit la domiciliul cunoscut, iar din conținutul proceselor verbale de aducere, rezultă că este plecat din țară, fără a i se cunoaște adresa. La întrebarea organului de cercetare penală ”Ați văzut  când A.V. a lovit cu cuțitul partea vătămată B. C.?”, martorul a declarat: ” Nu am văzut când A.V. a lovit cu cuţitul partea vătămată, doar am aflat de la acesta când ne-am întors în apartament că ar fi făcut acest lucru. Cuţitul a înjunghiat A.V. partea vătămată l-am predat organelor de poliţie cu ocazia primei audieri”. Așadar ceea ce cunoaște martorul provine din relatarea inculpatului.

Inculpatul a dat mai multe declarații la urmărirea penală, în zilele de 30.01.2014, 10.02.2014,  09.04.2014.

În prima declarație - 30.01.2014 – a povestit că: „Din câte îmi amintesc nu am avut nici un cuţit asupra mea cuţitul îl avea în mână unul dintre cei trei tineri care au sărit la bătaie la mine după ce mi-au smuls din mână o sumă de bani, altercaţia a avut loc în faţa blocului unde locuieşte prietenul meu A.A.I..” În cea de-a doua declarație, din 10.02.2014, inculpatul afirmă că Între noi a început o altercaţie P.B. încercând să mă lovească împreună cu partea vătămată despre care am aflat ulterior că se numeşte B. C.. Eu nu m-am ferit iar atunci P.B. l-a lovit pe B. C. auzindu-l pe acesta ţipând moment în care văzut căzând din mâna lui P. un cuţit. M-am aplecat să iau cuţitul aceştia s-au năpustit asupra mea, am fost proiectat la pământ. Am reuşit să mă ridic, P.B. şi B. C. au început din nou să mă lovească moment dintre care îmi amintesc având cuţitul în mână l-am lovit pe B. C. în zona capului. P. şi B. C. au luat de jos pietre şi bucăţi de cărămizi au aruncat spre mine m-au lovit de două ori în zona capului după care eu am fugit.” şi Chiar în acea zi la scurt timp am fost sunat de P.B. şi prietenul lui B. C. care m-au ameninţat vă vor intra peste noi în casă. Chiar şi aseară am fost sunat de către B. C. care mi-a cerut suma de 3000 de euro pentru aşi retrage plângerea jurînduse şi promițând că va face tot posibilul pentru a mă înjunghia mai tare decât am făcuto eu.”

În ziua de 09.04.2014, inculpatul încearcă să povestească în scris cele petrecute atunci, însă datorită confuziilor, a divagațiilor de la subiect, conchide că se află sub tratament medicamentos și nu mai poate continua relatarea în scris.

 Potrivit expertizei medico-legale psihiatrice efectuate de IML Iași (filele 198-200 dosar urmărire penală), „Numitul A.V. prezintă dg. „Tulburare de personalitate antisocială cu elemente paranoide.”; În momentul comiterii faptei sus numitul avea discernământul critic păstrat; Starea actuală a sus numitului necesită supraveghere şi tratament de specialitate, în condiţii de ambulator; În vederea evitării reiterării faptelor antisociale, comisia recomandă obligarea sus numitului la tratament de specialitate, în condiţii de ambulator, conform art. 109 N.C.P..”

 Coroborând toate aceste declarații, ale inculpatului, ale martorilor, rezultă că acel conflict s-a ivit între inculpatul A.V. și martorul P. A.B., că persoana vătămată B. C. (actualmente C.C.), a intervenit între ei  fiind astfel lovit cu un cuțit – despre care nu se poate susține ferm că a aparținut sau nu inculpatului sau uneia dintre persoanele cu care au intrat ei în conflict în noaptea de 20/21.01.2014.

 Despre coerența relatărilor făcute de inculpat trebuie să avem îndoieli, dovedite,  de altfel,  cu înscrisurile medicale psihiatrice.

 La data de 31.01.2014, când a dat declarație persona vătămată, a arătat că: „Cu ocazia audierii mi-a fost prezentată fotografia lui A.V. şi l-am recunoscut ca fiind acel tânăr care în noaptea de 20-21.01.2014 m-a înjunghiat cu cuţitul în zona toracică.” Despre procedura desfășurării acestei recunoașteri după plansa foto, procurorul de caz afirmă că s-a făcut nelegal, fără respectarea dispoziților legale, așa după cum este motivată Ordonanța de calsare nr. 542/P/2014 din 24.05.2016. Apreciindu-se că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, prin analiza tuturor mijloacelor de probă.  Prin această ordonanță se dispune clasarea  cauzei cu privire la inculpatul A.V.  pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de ”tentativă de omor

”, prov. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin.1 C.pen.,  întrucât nu sunt probe că a săvârșit infracțiunea.

Ordonanța arătată mai sus, a fost infirmată din oficiu de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a doua zi, pe 25.05.2016, apreciind același probatoriu că este suficient şi că demonstrează fără echivoc faptul că inculpatul şi nu o altă persoană, neidentificată, este autorul agresării persoanei vătămate în noaptea de 20/21.01.2014, astfel că soluţia procurorului nu poate fi decât nelegală şi netemeinică, urmând a fi infirmată iar urmărirea penală redeschisă, cercetările urmând a fi finalizate de un procuror specializat în soluţionarea cauzelor de mare violenţă.

După acest moment, este reaudiată persona vătămată, la data de 27.10.2016, ocazie cu care declară că  ar fi în măsură să identifice, după planșele foto, persoana care l-a agresat atunci (fila 42). La filele 50-51 se regăsesc planșele foto cu persoanele supuse analizei de către persoana vătămată, precum și imaginea persoanei vătămate C.C., (foto 1) în dreptul căreia se trece mențiunea ” Numitului C.C., i s-a prezentat plașa foto, acesta declarând că nu recunoaște nici o persoană”.

Așadar și din partea persoanei vătămate avem relatări diferite ale situației de fapt, poziții procesuale diferite. Dacă prin prima prezentare de fotografii, declară că l-a identificat pe cel ce l-a atacat în nopatea de 20-21.01.2014  (declarație datată 31.01.2014), în ziua de 27.10.2016, nu a mai putut identifica fizionomia agresorului său (filele 50-51 dosar urmărire penală).

După infirmarea ordonanței de clasare, nu s-a mai realizat nici un act procedural. S-u citat aceiași martori, procesele- verbale întocmite cu ocazia citării lor, au scos la iveală faptul că este imposibilă audierea acestora, nefiind în țară. Prin urmare, rechizitoriul este întocmit, pe baza acelorași probe acumulate până la data ordonanței de clasare dar cu situația de fapt opusă, în sensul că inculpatul A.V., este suspectat de comiterea infracțiunii de ”tentativa de omor”, asupra persoanei vătămate C.C., în noaptea de 20/21.01.2014, apreciindu-se că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată (deși, așa cum am arătat mai sus, nu s-a acumulat nici mijloc de probă nou după ordonanța de infirmare). Dosarul este astfel înregistrat la Tribunalul Bacău, sub numărul 4385/2016.

S-a redat mai sus cronologia tututor actelor procedurale efectuate pe parcursul urmăririi penale pentru a evidenţia faptul că toate mijloacele de probă acumulate pe parcursul urmăririi penale nu contrazic, nu înlătură primele argumente expuse în Ordonanța de clasare, a faptului că nu există certitudinea că inculpatul A.V. a comis fapta.  Martorul P.B. a povestit că a existat o stare conflictuală între inculpat și celălalt martor din dosar, P. I. B., că pentru a-i desparte a intervenit persoana vătămată. Așadar, singura declarație dată cu certitudine din care să rezulte că inculpatul ar fi lovit peroana vătămată o dă martorul P. I.. Dacă acesta se afla în relații de dușmănie cu inculpatul cum poate fi considerată că emană adevărul, că este relatată situația de fapt, așa cum s-a petrecut ea cu adevărat în noaptea de 20/21.01.2014. Asistăm la un conflict violent între două grupuri, fiecare dintre persoane aflate în stare de ebrietate și sub influența consumului de substanțe etnobotanice. Chiar inculpatul recunoaște că era prieten cu un oarecare domn D.L. (inculpat ce a fost chiar arestat preventiv de Tribunalul Bacău ulterior, la data de 22.01.2015 în dosarul 258/110/2015). Câtă credibilitate prezintă toate aceste declarații, a singurului  martor aflat în relație de dușmănie cu inculpatul, ale inculpatului aflat sub influenta drogurilor, a persoanei vătăamte , care fie recunoaște, fie nu pe inculpat după planșele foto? Toate aceste  mijloace de probă  sunt  confuze, neclare, nu pot fi capabile să inoculeze instanței și oricărui justițiabil sentimentul de certitudine, a faptului clar dovedit că inculaptul A.V. a comis infrațciunea de ”tentativă de omor, asupra persoanei vătămate C.C., în noaptea de 20/21.01.2014.

Toate aceste argumente, bazate pe mijloacele de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, până în prezent – urmărire penală şi cercetare judecătorească pe fondul cauzei – sunt de natură să convingă instanţa de faptul că prezumţia de nevinovăţie a acestui inculpat nu a fost desfiinţată, nu a fost demontată. 

Prezumţia de nevinovăţie decurge din cerinţa ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, constituind o garanţie că în lipsa probelor de vinovăţie aceasta nu poate fi trimisă în judecată şi condamnată.

Raţiunea acestei prezumţii „se bazează pe faptul că nu toate acuzările sunt adevă¬rate, dovadă că atâtea procese se termină cu achitare sau înainte de judecată cu neurmărire sau scoatere de sub urmărire. (...) Deci cum ar putea fi considerat cineva vinovat, pe baza acuzaţiei, înainte de a se şti dacă aceasta este adevărată, dovedită? Ori, chiar acuzarea îşi propune ca să dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului, şi tot restul procesului este cercetarea şi constatarea acestor chestiuni; şi abia apoi hotărârea penală cuprinde concluzia în această privinţă. Deci cum ar putea fi considerat vinovat inculpatul atâta timp cât se cercetează vinovăţia lui, şi judecata încă nu s-a pronunţat? Şi o judecată dreaptă, imparţială, nu ar putea porni la desfăşurarea procesului penal, cu ideea preconcepută asupra vinovăţiei inculpatului."

În doctrină s-a arătat că şi în situaţia în care în adâncul sufletului lor judecătorii ar fi convinşi de vinovăţia inculpatului, trebuie să rămână deschişi la posibilitatea schimbării opiniei ca urmare a analizei tuturor probelor administrate. Judecătorilor le este interzis să facă ori să spună ceva, înainte de pronunţarea hotărârii, de natură a sugera că inculpaţii au fost deja condamnaţi. Problematica vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, ce reprezintă esenţa procedurii, trebuie să rămână deschisă, chiar dacă probele administrate împotriva acuzatului par a fi covârşitoare.

Suspectul sau inculpatul nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, putând uza de dreptul la tăcere. Sarcina probei incumbă organelor de urmărire penală, care sunt obligate să administreze probele necesare pentru dovedirea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a existenţei faptei, a elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspect subiectiv şi obiectiv, precum şi a lipsei vreunui impediment la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 10 C.proc.pen..

Nevinovăţia nu trebuie, aşadar, înţeleasă numai ca neîndeplinirea condiţiilor privind latura subiectivă a infracţiunii (mens rea), ci ca absenţa vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii prevăzute de art. 15 C.pen..

Astfel, prezumţia de nevinovăţie permite a se restabili un anumit echilibru între acuzator şi acuzat. 

În faza de urmărire penală, organele de urmărire penală au obligaţia, potrivit art. 285 şi art.306  C.proc.pen., de a strânge probele necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, în scopul aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele. Organele de urmărire penală trebuie să administreze probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, chiar dacă acesta recunoaşte săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, potrivit art. 327 C.proc.pen., procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, în cazul în care constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate.

Instanţa sesizată de către procuror procedează la administrarea probatoriului în faza cercetării judecătoreşti în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele. Potrivit art. 349 C.proc.pen., instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al judecăţii şi îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză. Potrivit art. 396 alin. (2) C.proc.pen., instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată din toate probatoriile administrate în cauză că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

 În doctrină şi în practica judiciară s-a arătat că prezumţia de nevinovăţie poate fi înlăturată numai prin administrarea de probe care să stabilească cu certitudine vino¬văţia. Prezumţia nu este înlăturată în caz de îndoială cu privire la stabilirea situaţiei de fapt, care profită învinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Există îndoială doar atunci când din coroborarea tuturor probelor nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia, nici nevinovăţia celui în cauză. In acest caz, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie ce conduce la achitarea inculpatului de către instanţă sau la scoaterea de sub urmărire penală dispusă de către procuror.

În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie, putând solicita administrarea de probe în apărare, în plus, sarcina probei aparţine învinuitului sau inculpatului care invocă o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, ce fusese anterior dovedită de către organele de urmărire penală (spre exemplu, iresponsabilitatea, beţia involuntară completă, legitima apărare), fără ca în acest fel să existe o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană.

Având în vedere că, la pronunţarea unei, condamnări,  instanţa trebuie să-şi înte¬meieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe  bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauza probele în acuzare  nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia «orice îndoială este în favoarea inculpatului» (in dubio pro red).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 C.proc.pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care  dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-1 achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă pe probabilitate  ci pe"certitudinea dobândită pe bază de probe decisive,complete, sigure în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este fără echivoc, cea pe care o înfăţişează  realitatea construită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este «echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie» şi deci inculpatul trebuie achitat."

Orice persoană aflată în cadrul procesului penal, indiferent de faza procesuală, beneficiază de respectarea dreptului la prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive prin care se stabileşte vinovăţia sa (quilibet praesumitur bonus, usque dum probatur contrarhim), indiferent dacă această hotărâre este de con¬damnare, de achitare (pentru că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni) sau de încetare a procesului penal (de exemplu, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, amnistiei sau a existenţei unei cauze de nepedepsire). Rezultă, aşadar, că prezumţia de nevinovăţie nu este o prezumţie absolută, ci una relativă, care poate fi răsturnată prin probe certe de vinovăţie a inculpatului.. ci supune dezbaterii părţilor şi procurorului în condiţii de publicitate şi de contradictorialitate încadrarea juridică, în scopul efectuării unei apărări efective de către inculpat cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept ale cauze.

  După pronunţarea  unei hotărâri definitive de achitare, nevinovăţia unei persoane devine din prezumţie o certitudine opozabilă erga omnes astfel încât se poate considera că acest drept garantat de Constituţie şi de art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană este încălcat, dacă în declaraţiile sau actele publice emise de organele de urmărire penală sau de alte autorităţi publice sau judiciare se sugerează sau se afirmă explicit că în cauză ar fi trebuit să fie pronunţată o hotărâre de condamnare sau se repune în discuţie nevinovăţia.

Pentru toate aceste argumente, singura soluție legală şi temeinică în această cauză, în opinia instanţei nu este decât achitarea inculpatului A.V. întemeiată pe dispoziţiile  art. 396 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 17 alin.2  C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 lit.c C.pr.pen.,  întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea.

 În temeiul art. 162 C.pr.pen. se va dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău la nr. 56/27.12.2016  până la soluţionarea definitivă a cauzei după care se vor distruge sau  restitui, după caz, potrivit legii:  Coletul nr. 1 - ce conţine  articole vestimentare ce aparțin numitului B. C.;  Coletul nr. A1 ce conține un cuțit pus la dispoziție de Abordulesei Andrei I.

 Sub aspectul laturii civile a cauzei, soluţia dispusă pe latură penală , respectiv achitarea în baza art. 17 alin.2  C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 lit.c C.pr.pen.,  nu lasă loc nici unei posibilităţi de acordare a despăgubirilor – chiar  ,de ar fi fost instanţa fiind obligată să respecte  prevederile arătate  în mod clar de art. 25 alin.5  C.pr.pen. raportat la art. 397 alin.5 C.pr.pen.: „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.”

Vom consta că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu.

  În temeiul art.275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, fiind  singura variantă, având în vedere soluţia de achitare ce s-a dispus.

Instanţa, în temeiul art. 396 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 17 alin.2  C.pr.pen. cu aplicarea art. 16 lit.c C.pr.pen. achită pe inculpatul  A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de  ”tentativă de omor” prev. de art. 32 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen. întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea.

În temeiul art. 25 alin.5  C.pr.pen. raportat la art. 397 alin.5 C.pr.pen. instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

 În temeiul art. 162 C.pr.pen. dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău la nr. 56/27.12.2016  până la soluţionarea definitivă a cauzei după care se vor distruge sau  restitui, după caz, potrivit legii:  Coletul nr. 1 - ce conţine  articole vestimentare ce aparțin numitului B. C.;  Coletul nr. A1 ce conține un cuțit pus la dispoziție de Abordulesei Andrei I..

Constată că inculpatul a avut apărător desemnat din oficiu., Onorariul pentru asistența juridică din oficiu va fi suportat din fondurile speciale ale MJLC.

În temeiul art.275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare