R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAŞOV
SECŢIA I CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 13/S
Şedinţa publică din data de 31.01.2017
Completul compus din:
PREŞEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cererii formulată de reclamanţii U.A., U.I. şi C.M.., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul puterii de lucru judecat.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 16.01.2017, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 31.01.2017.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată sub nr. de mai sus, iniţial pe rolul Judecătoriei B. care a declinat competenţa în favoarea tribunalului, prin Sentinţa civilă nr. 103xx din data de 20.10.2016, reclamanţii U.A., U.I. şi C.M.. au chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâtelor de rang 1 şi 2 la plata valorii de piaţă diminuată cu valoarea achitată a imobilului situat în B., str. V.B. nr. X, ap.X, înscris în CF X B., nr. top. Y/1/1, Y/3, să constate existenţa unei discriminări între reclamanţi şi vecinii din acelaşi imobil (familiile T. şi I.) şi să repare discriminarea prin obligarea pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata valorii de piaţă a imobilului şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamanţii au arătat că U.A. a cumpărat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23589/09.03.1998 încheiat cu Statul Român, prin S.C. Rial S.R.L. şi vecinii T.şi I. cumpărând apartamentele în care locuiau şi s-au făcut demersurile pentru întabularea în cartea funciară şi dezmembrarea pe apartamente.
În anul 2004, D-na M. V. a deschis o acţiune în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat instanţei restituirea în natură a imobilului situat în B., str. V. B. nr. X, ap. X, înscris în CF X B., nr. top. Y/1/1, Y/3, litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 59xx/16.06.2004, prin care s-a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare. Prin sentinţa civilă nr. 44xx/15.04.2008 pronunţată de Judecătoria B. în dosarul nr. 112xx/197/2007, Statul a fost obligat la restituirea sumelor de 4.197,91 lei, cu titlu de preţ al apartamentului achiziţionat de reclamanţi şi de 1.698,37 lei, cu titlu de dobândă. Reclamantul a arătat că a încasat suma de 19.854,75 lei.
Sunt redate dispoziţiile art. 50 al 2 ind. 1, privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, al. 3 privind restituirea preţului şi art. 50 ind. 1 privind dreptul proprietarilor ale căror contracte încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la restituirea preţului de piaţă stabilit potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Mai arată că buna sau reaua-credinţă la cumpărarea imobilului nu are nicio relevanţă juridică şi se încadrează în aceste ipoteze legale.
De asemenea, reclamanţii au arătat că vecinii lor au obţinut restituirea preţului de piaţă al imobilului, situaţia lor juridică este identică, nulitatea contractelor de vânzare fiind constatată prin aceeaşi hotărâre judecătorească, astfel că există o discriminare care poate fi reparată prin aplicarea aceluiaşi tratament ca plata preţului de piaţă.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. 2, 2 indice 1, 3, 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, O.G. nr. 137/2000.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, susţinând că imobilul nu face parte din domeniul public al statului ci aparţine domeniului privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul B..
Mai invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de data pronunţării Sentinţei civile nr. 44xx din 25.04.2008 şi prezumţia legală de lucru judecat ca manifestarea pozitivă a excepţiei autorităţii de lucru judecat, raportat la aceeaşi sentinţă.
Pe fond, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 al. 2 lit. e pct. i şi al. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, atâta timp cât drepturile părţilor au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile
Deşi a fost citat atât în faţa primei instanţe investite cât şi a celei prezente, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus un punct de vedere cu privire la acţiunea reclamanţilor.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 50 alin. 3 Legea nr. 10/2001.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, excepţia puterii lucrului judecat, în raport cu dispoziţiile legale în materie şi statuările instanţelor anterioare cu privire la imobilul în litigiu, instanţa reţine următoarele:
Prin prezentul demers judiciar, reclamanţii tind la obţinerea preţului de piaţă diminuată cu valoarea achitată pentru imobilul situat în B., str. V.B. nr. x ap. x, înscris în CF X B., nr. top. Y/1/1, Y/3, invocând discriminarea sa în raport cu vecinii din acelaşi imobil.
O cerere similară a fost formulată şi în dosar nr. 112xx/197/2007 al Judecătoriei B., obiectul acesteia fiind restituirea preţului actualizat al apartamentului, plătit de reclamant şi cele ale dreptului comun pentru pretenţiile având ca obiect diferenţa de valoare dintre preţul actualizat şi valoarea reală a apartamentului şi pentru pretenţiile având ca obiect cheltuielile pentru întabularea imobilului în cartea funciară.
Prin Sentinţa civilă nr. 44xx/25.04.2008 a fost admisă în parte acţiunea civila formulată de reclamantul de atunci U.A., împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanţelor prin D.G.F.P. Braşov, Municipiul B. prin Primar şi S.C. Rial S.R.L. B. şi a fost obligat pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, la plata către reclamant a sumelor de 4.197,91 lei si 1.698,37 lei reprezentând preţ si dobândă, achitate de acesta în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 23589/09.03.1998, sume ce au fost actualizate cu rata inflaţiei de la data plaţii ratelor şi până în luna martie 2007, fiind respinse restul pretenţiilor formulate de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca nefondate.
Această soluţia a fost menţinută atât prin Decizia civilă nr. 13xx din 11.12.2008 prin care s-a admis recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor în sensul înlăturării obligaţiei acestuia de a plăti cheltuielile de întabulare.
Recursul reclamantului U.A., reclamant şi în prezenta cauză, formulat împotriva aceleiaşi Sentinţe Civile nr. 44xx/25.04.2008, pronunţată de Judecătoria B. în dosarul civil nr. 112xx/197/2007, a fost judecat în dosar nr. 76xx/62/2009 al Tribunalului B. şi respins prin Decizia civilă nr. 5xx/R din 11.12.2008.
Ambele instanţe de recurs au statuat cu putere de lucru judecat faptul că „potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001, foştilor chiriaşi cărora le-au fost desfiinţate contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să li se restituie preţul actualizat plătit de aceştia. De asemenea, obligaţia de garanţie pentru evicţiune a vânzătorului există atunci când tulburarea cumpărătorului provine din partea unei terţe persoane se limitează la restituirea valorii actualizate a preţului plătit astfel cum prevede legea specială anterior citată”.
S-a mai statuat că reclamantul a cunoscut cauza evicţiunii la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul au fost de rea-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că, obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune se poate întemeia numai pe legea specială – Legea nr. 10/2001, iar nu şi pe dreptul comun, astfel că pârâtul Statul Român poate fi obligat să restituie doar preţul actualizat plătit de recurentul reclamant.
Prezenta cerere a fost întemeiată de către reclamant pe prevederile art. 50 alin. 2, al. 2 indice 1 şi al. 3, art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, invocându-se şi discriminarea sa în raport cu alţi vecini ai reclamantului care au obţinut preţul de piaţă al apartamentului cumpărat în condiţii similare, potrivit O.G. nr. 137/2000.
Prin hotărârile judecătoreşti opozabile reclamanţilor, mai sus identificate, s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la aspectele supuse analizei în prezenta cauză, stabilindu-se aplicabilitatea prevederilor art. 50 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001, cum s-a arătat mai sus, aceste hotărâri bucurându-se de puterea lucrului judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, potrivit căruia există posibilitatea pentru parte de a se prevala de cele statuate într-o judecată anterioară.
Prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr.10/2001, au fost introduse prin Legea nr.1/2009, cererea reclamantul U.A., întemeiată pe aceste dispoziţii, fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. nr. 82xx din 31.07.2009, a Judecatoriei B., pronunţată în dosarul civil nr. 40xx/197/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 2xx/A din 19.11.2010 a Tribunalului B., trimiterea la această soluţie fiind făcută şi prin Decizia civilă nr. 5xx/R din 11.12.2008.
Prin Decizia civilă nr. 2xxx/A din 19.11.2010 s-a statuat că reclamantul „nu beneficiaza de prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.1/2009, deoarece situatia sa nu corespunde ipotezei normei legale mentionata si nici de garantia pentru evictiune reglementata de Codul civil, deoarece nu îndeplineste cerinta de a nu fi cunoscut cauza evictiunii anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare”.
Acest efect pozitiv îşi află reglementarea şi în Noul cod de procedură civilă, art. 431 alin. 2 reglementând manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat care este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, fiecare având posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu care are legătură cu cel din urmă.
Şi potrivit vechii reglementări, autoritatea de lucru judecat cunoştea două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, conform art. 1201 Cod civil şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform prevederilor art. 1200 acelaşi cod.
Doar în manifestarea sa de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), nu şi atunci când se acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit, chiar dacă procesul prezent se poartă şi între părţi care nu au făcut parte din cel anterior.
Rezultă că, în speţă, operează acest efect al autorităţii lucrului judecat şi nu se mai pot reanaliza cu succes susţinerile reclamanţilor contrare statuărilor instanţelor anterioare.
Pe de altă parte, invocarea unei eventuale discriminării provocate urmare pronunţării unor soluţii diferite în cauze similare celei a reclamantului, nu este de natură a înlătura efectele lucrului judecat, în raport de modalitate de manifestarea a discriminării, respectiv prin hotărâri judecătoreşti.
De altfel, prin Decizia de inadmisibilitate din 9 aprilie 2013, în cauza Dumitru David și alți 7 reclamanți împotriva României (cererea nr. 54577/07), Curtea Europeană a Drepturile Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenţie, coroborat cu art. 6 din Convenţie, în situaţia unei pretinse divergenţe de jurisprudenţă.
A statuat Curtea Europeană că „posibilitatea unui conflict între hotărârile judecătoreşti reprezintă o trăsătură inerentă a oricărui sistem judiciar care are la bază mai multe curţi de apel, cu autoritate asupra razei lor de competenţă teritorială. Astfel de diferenţe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiaşi instanţe. Însă, în sine, acest fapt nu poate fi considerat drept unul contrar Convenţiei”.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamanţii U.A., U.I. şi C.M.., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice şi cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul puterii de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii U.A., U.I. şi C.M.., toţi cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. L. din B., str. B. nr. xx, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, ambii cu sediul în B., str. A. nr. x, sector x, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul ales în B., str. M. K. nr. x cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B., Piaţa V.M. nr. x-x, sector 1, în temeiul puterii de lucru judecat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul B..
Pronunţată în şedinţă publică din 31.01.2017.
PREŞEDINTE, GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/18.04.2017
Dact.AD/18.04.2017
Ex.8
Judecătoria Botoșani
Obligatia de a face - inmatriculare
Judecătoria Constanța
Uzucapiune
Tribunalul Tulcea
Divorţ fără copii
Judecătoria Buzău
CIVIL. DIZOLVARE C.A.R
Judecătoria Bârlad
Plângere contraventională