Ordonanţă preşedinţială - respinge cererea

Sentinţă civilă 427 din 23.08.2017


Dosar nr......................

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.................

Şedinţa publică de la 23 August 2017

Completul compus din:

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul ......................... în contradictoriu cu pârâta ................................. având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii de ordonanță președințială , se constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15.05.2017, reclamantul ....................... în contradictoriu cu pârâta ......................... a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună pe calea ordonanței președințiale suspendarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor adoptată în data de 30.05.2016, suspendarea urmând să producă efecte pana la soluţionarea definitivă a dosarului ............................ aflat pe rolul Tribunalului Dolj.

În motivare cererii reclamantul arată că are calitatea de acţionar al societăţii conform registrului acţionarilor şi nu a luat parte la adunarea generală a acţionarilor a cărei suspendare o solicită prin prezenta cerere.

De asemenea arată că în şedinţa adunării generale a acţionarilor legal convocată pentru data de 30 mai 2016 ora 10. după întocmirea listei de prezenţă şi prezentarea ordinii de zi, trei acţionari s-au retras din adunare şi - în paralel - au încheiat un proces verbal de şedinţă în care i-a consemnat în fals adoptarea unor decizii complet diferite de cele care au fost adoptate de ceilalţi acţionari, în cadrul legal constituit.

În data de 30.05.2016 la Oficiul Registrului Comerţului s-a depus cererea de menţiuni 27722 pentru înscrierea acelei hotărârii AGA nelegal adoptată, iar împotriva înregistrării s-a formulat de către preşedinta consiliului de administraţie ........................., cerere de intervenţie pentru respingerea înregistrării temeiul art. 7 ind. 1 din OUG 116/2009. Cererea de intervenţie a fost înaintată Tribunalului Dolj fiind înregistrată în dosarul nr. ..................... Litigiul nu a fost încă soluţionat definitiv, fiind pronuntată o sentintă de primă instanţă in 04.05.2017 de respingere a cererii de interventie, hotărâre ce nu este incă redactată.

Acesta mai arată că, ca urmare a opoziţiei la înregistrare, hotărârea AGA nu a fost făcută opozabilă erga omnes si nu a devenit executorie, prin urmare, întrucât de acum înainte ar urma sa fie înregistrată în Registrul Comerţului, condiţia urgentei este îndeplinită

In ceea ce priveşte aparenţa în drept arată că împotriva hotărârii AGA din 30.05.2016 a formulat acţiune în anulare (art. 132 alin. (2) Legea 31/1990 R) înregistrată în dosarul cu nr. 5157/63/2016 - dosarul fiind in curs de soluţionare.

Adunarea generală a acţionarilor este organul suprem de conducere şi decizie al societăţii în cadrul căreia se formează voinţa socială, prin participarea tuturor acţionarilor care îşi exprimă votul cu privre la punctele aflate pe ordinea de zi, deciziile fiind adoptate după regula majorităţii. întrucât regulile de întrunire şi de ţinere a adunării sunt reglementate prin norme imperative, nu se poate deroga de la ele.

Astfel apreciază că este de neconceput ca, la data întrunirii, o parte dintre acţionari să se retragă din şedinţă şi să ţină o adunare separată, întrucât pe această cale se încalcă toate dispoziţiile legale referitoare la procedura după care se formează voinţa socială, astfel cum acestea sunt cuprinse în legea nr.31/1990 R la art. 110 şi următoarele.

De asemenea arată că hotărârea adunării generale a acţionarilor a cărei suspendare se cere a fost întocmită şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 din Statutul societăţii care reglementează un cvorum de cel puţin 2/3 din capitalul social. De asemenea a fost încălcat art. 17 din Statut prin aceea că şedinţa nu a fost condusă, iar procesul verbal nu a fost semnat de preşedintele Consiliului de administraţie al societăţii- ........................

Din cuprinsul actului atacat nu rezultă cine a fost preşedintele de şedinţă, cine a format secretariatul tehnic care a verificat îndeplinirea cerinţelor legale de întrunire şi de cvorum, cine a întocmit procesul verbal al şedinţei, fiind încălcate normele imperative prevăzute de art. 129 Legea 31/1990 R.

In acest fel, apreciază că au fost încălcate atât dispoziţiile art. 17 din Statut cât şi dispoziţiile art. 129_si art. 131 din Legea 31/1990 R.

Acesta mai arată că prin hotărârea a cărei suspendare se cere a fost desemnat membru în consiliul de administraţie dl. Popa Vesa Stelian Ioan a cărui răspundere patrimonială a fost angajată şi care se află în litigiu cu societatea in dosarul ........................ aflat pe rolul Tribunalului Dolj, contrar dispoziţiilor art. 155 alin.4 din Legea 31/1990 R.

In ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 997 alin.l privind păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere şi prevenirea unei pagube iminente, reclamantul arată că în baza hotărârii AGA adoptată aşa cum s-a arătat, aceiaşi trei acţionari au adoptat o altă hotărâre in data de 29.01.2017 prin care au decis că societatea renunţă ia acţiunea în răspundere patrimonială intentată împotriva foştilor administratori ...................................

Totodată arată că societatea a luat la cunoştiiinţă despre existenta aceastei a doua hotărâri în cadrul litigiului din dosarul 13248/63/2014 ce are ca obiect acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale pentru daunele pricinuite societăţii, intentată de societatea ........................ împotriva lui ............................, când înscrisul a fost depus la dosar, rezultând deci că acţionarii ............................ au decis printr-o hotărâre nulă de drept, renunţarea la acţiunea în despăgubiri intentată de societate (acţiune socială) împotriva unui membru al familiei lor şi împotriva unuia dintre administratorii desemnaţi printr-o hotărâre nulă de drept si au opus acest înscris nelegal în litigiul care ii privea.

Hotărârea a cărei suspendare se solicită prejudiciază atât societatea cât şi pe acţionarii săi prin înregistrarea la registrul comerţului a unui consiliu de administraţie desemnat printr-o hotărâre nulă, consiliu care are un singur scop, anume blocarea demersurilor de recuperare a prejudiciului produs societăţii de către fosţii administratori, timp în care cei în cauză pot să işi agraveze situaţia patrimonială pentru a împiedica repararea prejudiciului.

De asemenea apreciază că în cazul admiterii cererii de suspendare nu se prejudecă fondul cauzei întrucât, pe fond. litigiul dintre părţi va fi solutionat în cadrul dosarukii ......................

Suspendarea punerii in executare a hotărârii AGA din 30.05.2016 previne adoptarea de către consiliul de administraţie desemnat nelegal și a altor acte juridice prejudiciabile pentru societate şi ceilalţi acţionari, fiind clar că prin încălcarea regulilor referitoare la conflictul de interese, scopul ilegitim urmărit este doar acela de a paraliza litigiile intentate de societate impotriva a doi acţionari care, în timpul mandatului lor de administrator, au provocat daune însemnate societăţii.

Suspendarea punerii in executare salvează stabilitatea circuitului juridic al actelor întocmite de societate şi relaţia societăţii cu terţii, evitând escaladarea altor litigii in mularea unor acte juridice adoptate nelegal, după ce Hotărârea AGA va fi declarată nulă în litigiul principal.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 133 din Legea 31/1990 coroborat cu dispoziţiile art.997 Cod procedură civilă.

La data de 04.07.2017, a fost depuză o precizare din partea reclamantului ...................care a solicitat citarea pârâtei ....................... cf.art. 167 C.proc.civ.

La data de 07.08.2017 a fost depusă întâmpinarea din partea pârâtei ................... solicitând astfel respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, societatea pârâtă arată că la data de 30.05.2016 a fost adoptata Hotararea Adunării Generale a Acţionarilor a ............................ din ziua de 30.05.2016. (Anexa 1), iar împotriva acestei Hotarari a Adunării Generale a Acţionarilor a ...................... Ia data de 31.05.2016 a fost formulata cerere de opoziţie de către fostul Preşedinte al Consiliului de Administraţie al .....................in temeiul art.7 indice 1 din OUG nr. 119/2009.

Asa cum rezulta din Sentinta Civila nr. .................... pronuntata de către Tribunalul Dolj aceasta cerere de opoziţie (interventie) formulata de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al ...................... a fost respinsa de către instanta ca fiind neintemeiata (Anexa 2).

Avand in vedere aceasta soluţie pronuntata de către Tribunalul Dolj. ORC DOLJ a admis cererea de înregistrare si publicare in Monitorul Oficial la data de 07.07.2017, dispunandu-se înregistrarea atat a Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a ............................ din ziua de 30.05.2016 cu nr.9, cat si a Hotararii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a .................. din ziua de 30.05.2016.(Anexa 3).

Avand in vedere împrejurările de fapt și de drept anterior mentionate, pârâta apreciază că cererea de emitere a unei Ordonanţe Presedintiale care sa aiba ca obiect suspendarea Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a ............................... din ziua de 30.05.2016, nu este întemeiata, nefiind întrunite 2 din condiţiile esenţiale de admisibilitate a acestei cereri, respectiv urgenta si neprejudecarea fondului.

In ceea ce priveşte condiţia urgentei, pârâta arată că aceasta nu este îndeplinita avand in vedere că a trecut aproximativ 1 an si 3 luni de la adoptarea Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a ........................ din ziua de 30.05.2016, interval de timp in care nu s-a pus in discuţie o eventuala cerere de suspendare, intervalul de timp atat de îndelungat inlaturand apriori aceasta motivatie a urgentei prezentei cereri. De asemenea asa cum rezulta din certificatul de menţiuni emis la data de 31.07.2017 Oficiul Registrului Comerţului DOLJ a admis cererea de înregistrare si publicare in Monitorul Oficial la data de 07.07.2017, dispunandu-se înregistrarea atat a Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a ...........................din ziua de 30.05.2016 cu nr.9, cat si a Hotararii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a ........................... din ziua de 30.05.2016.(Anexa 3). Un al treilea argument este acela că cerereade opoziţie formulata de către fostul Preşedinte al Consiliului de Administraţie al ..........................in temeiul art.7 indice 1 din OUG nr. 116/2009 s-a aliat in procedura de regularizare aproape 1 an de zile situatie in care nu s-a pus in discuţie existenta unei "urgente'' care sa impună suspendarea Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor î ...................... din ziua de 30.05.2016 cu nr. 9.

In ceea ce priveşte condiţia neprejudecarii fondului, societatea pârâtă apreciază că nu este îndeplinita avand in vedere că asa cum rezulta din sentinta civila nr. ................. pronuntata de către Tribunalul aceasta cerere de opoziţie (interventie) formulata in temeiul art.7 indice 1 din OUG nr.l 16/2009 către Preşedinte al Consiliului de Administraţie al ............................. a fost respinsa de către instanta ca fiind neîntemeiata (Anexa 2), hotarare carc potrivit legii a a\ caracter executoriu.

Totodată arată că din certificatul de menţiuni emis la data de 31.07.2017 Oficiul Registrului Comerţului DOLJ a admis cererea de înregistrare si publicare in Monitorul Oficial la data de 07.07.2017, dispunandu-se înregistrarea atat a Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a ....................... din ziua de 30.05.2016 cu nr.9, cat si a Hotararii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a ........................... din ziua de 30.05.2016.(Anexa 3). Din acest certificat de menţiuni prin operaţiunea de publicitate realizata de către oficiul Registrului Comerţului s-a adus la cunostinta publica si a tuturor acţionarilor ai ...................., existenta unui nou Consiliu de Administraţie in persoana noilor administratori .......................umirea in calitate de cenzori a numiţilor ..........................

În consecință, arată că fondul efectelor Hotararii Adunării Generale a Acţionarilor a .........................din ziua de 30.05.2016 cu nr.9 s-a produs prin acţiunea de publicitate dispusa de către ORC DOLJ. iar interventia printr-o ordonanţa presedintiala a unor efecte deja produse ar crea o stare de inceritudine in ceea ce priveşte administrarea ...................... incertitudine perceptibila atat de către acţionarii ....................... cat si de tertii cu care ........................ se afla in relaţii contractuale.

În susținerea întâmpinării, societatea pârâtă înțelege să se folosească de proba cu acte.

Întâmpinarea a fost motivată pe disp.art. 205 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prezenta cerere este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor adoptată în data de 30.05.2016, pana la soluționarea definitivă a dosarului ......................... aflat pe rolul Tribunalului Dolj, având ca obiect cererea privind constatarea nulității absolute a aceleiași hotărâri AGA.

Cererea pentru suspendarea Hotărârii AGA din data de 30.05.2016, ce formează obiectul prezentului dosar,  a fost formulată la data de 15.05.2017.

Potrivit art. 133 alin.1 din Lg. 31/1990, ”O dată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate”.

Trimiterea făcută de dispozițiile art.133 din Lg. 31/1990 la procedura specială a ordonanței președințiale impune necesitatea dovedirii îndepliniri cerințelor art. 997 C.pr.civ., relative la urgență, vremelnicie și neprejudecarea fondului. Aceste cerințe trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, prin această cale de suspendare a hotărârii adunării generale, legiuitorul nu a urmărit decât să lase la îndemâna acționarului un mijloc simplu, expeditiv și eficient, ca, printr-o procedură sumară și urgentă să se poată obține suspendarea în mod provizoriu a efectelor hotărârii.

În cauză, reclamantul nu a dovedit existența urgenței. Astfel, introducerea cererii de suspendare la aproape un an de la data adoptării hotărârii AGA și de la data intentării acțiunii în constatarea nulității acesteia, denotă că în speță nu există urgență.

Susținerea reclamatului, în sensul  că în cauză ar fi îndeplinită condiția urgenței, ca urmare a faptului că s-a formulat opoziție la înregistrarea cesteia la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj,  și prin urmare, hotărârea AGA nu a fost făcută opozabilă erga omnes si nu a devenit executorie, nu poate fi primită.

Astfel, reclamantul  este acționar al societății pârâte, deținând 1212 acțiuni, așa cum rezultă din copia registrului acționarilor depusă  și din adeverința eliberată la 14.05.2017. Acesta avea cunoștință despre adoptarea hotărârii,  solicitând constarea nulității absolute acesteia la data de 17.06.2016- dosarul ....................... al Tribunalului Dolj.

Pe de altă parte, Hotărârile AGA, sunt executorii de drept, în principiu, nefiind necesare etape și formalități speciale pentru punerea lor în aplicare. Doar sub aspectul realizării opozabilității față de terți, este necesar ca fiecare hotărâre să fie depusă la registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, însă lipsa unei astfel de formalități nu condiționează executarea lor.

 Având în vedere caracterul lor executoriu, acționarii interesați ori persoanele interesate, după caz, în condițiile dreptului comun (art. 997 şi urm. C. proc. civ.) printr-o cerere de ordonanță președințială, formulată odată cu introducerea acțiunii în anulare, vor putea cere instanței de judecată, suspendarea executării acelei hotărâri.

Cum o asemenea cerere nu a fost formulată odată cu introducerea în acțiunii în anulare, ci la aproximativ un an de la data introducerii acesteia, rezultă că în speță nu este îndeplinită condiția urgenței impusă de dispoz. art. 997 C.pr.cvi., motiv pentru care prezenta cerere va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea formulată de reclamantul ............................în contradictoriu cu pârâta ......................., având ca obiect ordonanţă preşedinţială

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Dolj.