Minori

Data publicare portal: 17.10.2018

Prin sentinţa civilă nr. 1102/05.03.2018 Judecătoria Xxxx a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtul D.C.M..

A admis cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de formulată de reclamanta D.I.D. în contradictoriu cu pârâtul D.C.M..

A dispus, în mod provizoriu, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorelor Xxxx, născută la xxxx, şi Xxxx, născută la xxxx, să se facă în comun de ambii părinţi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către acestea.

S-a stabilit, în mod provizoriu, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, locuinţa minorei Xxxx la mama reclamantă, respectiv xxxx (domiciliul numitei S.F.).

A fost obligat, în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, ambii părinţi să ofere întreţinere minorelor Xxxx şi Xxxx, respectiv mama reclamantă va presta întreţinerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar tatăl pârât va fi obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorelor în cuantum de 1/3 (1/6 pentru fiecare minoră) din cuantumul salariului minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii – xxxx.

S-a luat act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Xxxx la data de xxxx sub nr. xxxx, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorelor Xxxx, născută la xxxx şi Xxxx, născută la xxxx, stabilirea domiciliului minorei Xxxx la domiciliul său, cu menţiunea că pentru minora Xxxx s-a luat măsura prin intermediul sentinţei nr. xxxx, având ca obiect ordin de protecţie, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minore şi cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că partile litigante, în prezent, se află în proces de divorţ, care face obiectul dosarului nr. xxxx, iar părţile s-au căsătorit în septembrie 2015 şi au locuit până în primăvara anului 2017 în Italia, după care au revenit în ţară şi s-au mutat în apartamentul proprietatea mamei pârâtului.

În data de xxxx, cu acordul pârâtului, a părăsit locuinţa comună împreună cu minorele şi s-a mutat în domiciliul bunicii materne din com. Xxxx, datorită violenţelor exercitate de pârât, confirmate de sentinţa civilă nr. xxxx, fiind emis un ordin de protecţie împotriva pârâtului pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, sens în care pârâtul a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 50 m faţă de reclamantă, ocazie cu care a fost stabilită locuinţa minorei Xxxx la domiciliul mamei.

Pârâtul respectă ordinul de protecţie, însă nu contribuie cu nimic la întreţinerea minorelor, iar reclamanta nu realizează venituri, fiind ajutată numai de părinţii săi.

Precizează reclamantă că urgenţa cererii este dată de starea de nevoie în care se află şi de necesitatea luării unor măsuri provizorii vremelnice pentru protecţia minorelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. art. 920 şi 997 şi urm. C.pr.civ.

În dovedirea celor anterior expuse, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi testimonială prin depoziţia martorului Xxxx.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, conform art. 6 alin. 4 din OUG nr. 80/2013.

A depus, odată cu cererea, un set de înscrisuri, respectiv copia acţiunii de divorţ, sentinţa civilă nr. xxxx pronunţată de Judecătoria Xxxx în dosarul nr. xxxx a Judecătoriei Xxxx, definitivă prin neapelare, certificatul de căsătorie al părţilor, certificatele de naştere ale minorei şi dovada împuternicirii avocaţiale acordate avocatului ales.

Prin rezoluţia din xxxx instanţa a dispus, în cadrul procedurii regularizării cererii, conform art. 200 alin. 2 C.pr.civ., ca reclamanta să motiveze în fapt cererea sub aspectul condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, să indice adresa martorului menţionat în cerere şi să achite taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri.

La data de xxxx şi la xxxx s-a depus de către reclamantă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri, iar la data de xxxx s-a motivat în fapt cererea sub aspectul condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, alături de indicarea adresei martorului menţionat în cerere.

Prin rezoluţia din xxxx s-a fixat termenul de judecată pentru data de xxxx, cu citarea părţilor, pârâtul cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi al înscrisurilor ataşate, cu menţiunea că depunerea întâmpinării nu este obligatorie, conform art. 999 alin. 1 teza finală NC.pr.civ., precum şi de a indica probele solicitate în apărare, s-a citat martorul indicat de reclamantă – XXXX –, şi s-au emis adrese către autorităţile tutelare din cadrul primăriei com. Xxxx şi xxxxpentru efectuarea anchetei psihosociale de la reclamantă şi pârât.

La data de xxxxs-a remis referatul anchetei psihosociale de la locuinţa în fapt a reclamantei, iar la data de xxxx a fost remis referatul cu acelaşi titlu de la locuinţa pârâtului.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare la data de xxxx prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale, motivând, după expunerea succintă a solicitării reclamantei, că nu este motivată starea de nevoie în care se află cele două minore şi care este urgenţa stabilită de legiuitor pentru luarea unor măsuri provizorii, vremelnice pentru protecţia minorelor.

Mai arată pârâtul că cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă, având în vedere că odată cu cererea, i-a fost comunicată şi cea promovată în cadrul acţiunii de divorţ, înregistrată pe rolul Judecătoriei Xxxx sub nr. xxxx.

În aceste condiţii, pe fondul faptului că minorele se află la reclamantă, pârâtul arată că nu se poate apropia de reclamantă la o distanţă mai mică de 50 m, iar cererea de faţă este inadmisibilă, întrucât autoritatea părintească este exercitată numai de reclamantă, locuinţa minorelor fiind la bunica sa unde a plecat prin părăsirea domiciliului conjugal, iar pensia de întreţinere se va stabili prin acţiunea de divorţ.

În acest sens, pârâtul apreciază că cererea de faţă este inadmisibilă, întrucât aceste capete de cerere sunt prevăzute de lege la acţiunea de divorţ, iar reclamanta nu arată care este urgenţa şi starea de nevoie în care s-ar afla minorele, în condiţiile în care reclamanta a părăsit domiciliul conjugal fără a fi obligată de acesta în decembrie 2017, iar de la acea dată a încercat să ia legătura cu minorele, însă reclamanta s-a opus cu vehemenţă, reuşind să lase pachetele cu care a ajuns la minore de aproximativ 6-7 ori prin intermediul rudelor, în general fratele reclamantei.

În drept, apărarea pârâtului nu a fost întemeiată pe vreun text de lege.

În dovedirea celor anterior expuse, a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi testimonială prin depoziţia martorului Xxxx.

Instanţa a procedat la audierea martorilor propuşi de părţi prin cererea de chemare în judecată şi întâmpinare, respectiv Xxxx şi Xxxx, depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar, procedându-se şi la administrarea probei cu interogatoriul ambelor părţi, fiind ataşate şi o serie de înscrisuri de ambele părţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului pendinte, prin prisma celor anterior expuse şi a probelor legal şi nemijlocit administrate, instanţa reţine următoarele:

Din copia certificatului de căsătorie seria Xxxx, rezultă că părţile s-au căsătorit la data de xxxx în mun. Xxxx, din această relaţie, la data de xxxx s-a născut minora Xxxx, iar la data de xxxx s-a născut minora Xxxx.

Din cuprinsul anchetelor psihosociale de la domiciliul ambelor părţi, a rezultat că reclamanta locuieşte alături de cele 2 minore în locuinţa bunicii materne, fiind întreţinute de părinţii reclamantei plecaţi la muncă în străinătate, condiţiile de trai fiind normale, respectiv locuind într-un imobil compus din 3 camere, baie, bucătărie, toate conectate la energia electrică, încălzirea realizându-se prin intermediul sobelor de teracotă prin lemne, hrana fiind preparată prin aragaz cu butelie, iar pârâtul locuieşte în apartamentul proprietatea mamei sale situat în Xxxx, alcătuit din 2 camere de locuit şi dependinţe, mobilate şi curat întreţinute, racordat la reţelele de curent electric, apă curentă şi gaze naturale, încălzirea fiind realizată prin intermediul unei centrale termice proprii, numai pârâtul fiind cel care locuieşte efectiv la acea adresă.

Minorele, conform depoziţiilor martorilor, locuiesc în domiciliul bunicilor materni, alături de mama reclamantă începand din luna decembrie a anului trecut (2017), după ce reclamanta a părăsit domiciliul conjugal pe fondul neînţelegerilor dintre aceasta şi soţul său, aceste împrejurări de fapt fiind stabilite cu titlu definitiv şi de Judecătoria Xxxx, conform sentinţei civile nr. xxxx pronunţată în dosarul nr. xxxx.

A rezultat, astfel, că minorele au avut o relaţie normală cu tatăl acestora, pârâtul din proces, numai între cele două părţi au existat relaţii conflictuale violente, exprimate prin agesiunile fizice şi verbale ale pârâtului la adresa soţiei sale, pârâtul încercând, într-adevăr, să aibă o legătură cu fiicele sale, precum şi prin contribuţia materială, manifestată prin acordarea de hrană şi îmbrăcăminte, ultimele împrejurări fiind susţinute şi de o serie de înscrisuri depuse de pârât la dosar la ultimul termen de judecată, în speţă bonuri fiscale.

De asemenea, martorii audiaţi în mod nemijlocit în faţa instanţei, au confirmat că pârâtul s-a ocupat de minore în perioada în care părţile nu erau separate în fapt, iar după această dată a avut mai multe încercări, unele finalizate, iar altele eşuate, privind vizita minorelor şi predarea unor pachete către acestea.

Instanţa reţine că minorele sunt apropiate sufleteşte de tatăl acestora, mai mult R., datorită vârstei mai mari decât sora sa A., dezvoltând o relaţie normală cu acesta, nefiind oferite relaţii neechivoce, în sensul că minorele s-ar afla în pericol în prezenţa tatălui, firea vulcanică despre care a făcut vorbire martorul propus de reclamantă, nefiind lămuritoare pe deplin.

Nu s-a elucitat pe deplin, însă există câteva prezumţii relative (conform art. 329 C.pr.civ.) reieşite din depozitia martorului propus de pârât – Xxxx, dacă pârâtul este împiedicat în mod evident în a-şi vedea copiii de către soţia sa, reliefându-se, totuşi, anumite animozităţi evidente între părţile litigante, pe fondul conflictelor verbale şi fizice dintre soţii despărţiţi în fapt, aceste aspecte fiind susţinute şi de procesul verbal întocmit la data de 23.12.2017 de către un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie al com. xxxx, existând urme evidente de blocaj personal între cele 2 părţi litigante, care se repercutează defavorabil în relaţia minorelor cu tatăl acestora.

Astfel fiind, din cele ce preced, pe baza probelor legal administrate în cursul procesului pendinte, instanţa reţine că minorele nu dezvoltă o stare suficientă de temere faţă de tatăl acestora, iar acesta din urmă nu a fost reliefat într-un tablou negativ în relaţia cu fetiţele sale, însă s-a demonstrat că între părţi există evidente disensiuni legate de mariajul acestora, legatura consensuală dintre părţile litigante fiind întreruptă în mod cert prin prisma acuzaţiilor legate de comportamentul pârâtului, sens în care se reţine că minorele rezultate din căsătoria părţilor se află în mijlocul disputei părinţilor acestora, această împrejurare de fapt fiind una cu tentă negativă, cu evidente urmări în plan psihologic, întrucât este unanim admis că în relaţia conflictuală a părinţilor primul care pierde este minorul, acesta suferind datorită gradului redus de înţelegere al faptelor pe care le percepe din mediul înconjurător, cu atât mai mult cu cât aceste fapte se petrec în sânul căminului familiei sale, pilonii dezvoltării sale armonioase fiind în evident conflict, astfel încât toată structura de bază a familiei minorelor este dărâmată, fiind cu neputinţă a decela întrebarile minorelor în subconştientul acestora în privinţa situaţiei sociale din perspectiva relaţiei tensionate dintre părinţii săi.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că părintele are dreptul de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, iar autorităţile naţionale au obligaţia să dispună aceste măsuri. Cu toate acestea, obligaţia autorităţilor naţionale de a lua măsuri în acest scop nu este absolută deoarece este posibil ca reluarea convieţuirii cu minorii care au locuit un timp cu celălalt părinte să nu se realizeze atât de uşor, să nu se poată face imediat şi să necesite unele măsuri pregătitoare. De asemenea, Curtea a subliniat că instanţele judecătoreşti trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile acelor persoane şi, în special, de interesul superior al copilului şi de drepturile sale stipulate în art. 8 din Convenţie (Cauza Ignaccolo-Zenide contra României, Hotărârea nr. 1/2000, Cauza Laforgue contra României, Hotărârea din 13 iulie 2006).

Situaţia conflictuală dintre soţii despărţiţi în fapt nu trebuie să se repercuteze, însă, asupra relaţiilor pârâtului cu minorele, sens în care părinţii acestora au un important rol în a încerca să evite conflictele personale, cel puţin în prezenţa minorelor, întrucât primii responsabili de creşterea şi educarea copiilor sunt părinţii şi abia în rol secundar intervine statul pentru salvgardarea relaţiei părinte-copil.

Art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede în mod expres că „exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aiba în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială a copilului”.

Rezultă că interesul superior al copilului primează în orice situaţie, deci şi în aceea în care căsătoria părinţilor săi a fost desfăcută prin divorţ, cu atât mai mult în cazul în care această procedură se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, cum se prezintă situaţia în cazul de faţă, dosarul cu nr. xxxx aflându-se în faza regularizării cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 200 şi urm. C.pr.civ.

Părinţii copilului au dreptul să stabilească felul învăţăturii şi pregătirii profesionale a copilului, conform art. 29 alin. 6 din Constituţie.

Potrivit art. 997 alin. (1) - (2) C.pr.civ. „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului”.

Pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vremelnicia, urgenţa şi neprejudecarea fondului, toate acestea fiind necesare pentru păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De asemenea, în raport de principiul care stă la baza instituirii unei asemenea proceduri de urgenţă, principiu care se degajă din întreaga reglementare, dispoziţiile citate sunt deopotrivă aplicabile pentru reprimarea unui manifestări abuzive prin care se aduce atingere unui interes public sau privat, dacă măsura este necesară pentru înlăturarea unui prejudiciu pe care l-ar încerca reclamatul-parat.

Articolul 397 din noul Cod civil prevede că „după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel” iar potrivit art. 398 Cod civil „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”, iar „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”

Punerea în aplicare este imediată, începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru toate cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Prin acest articol se instaurează în dreptul român prezumţia de autoritate părintească comună care elimină vechea prezumţie utilizată până nu de mult, prezumţia de încredinţare către mamă.

Acest articol trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 483  Cod civil care defineşte autoritatea părintească ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc, atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Potrivit alin. 2 „părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate”, iar alin 3 prevede că „ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.”

Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

Este de reţinut că potrivit art. 487 Cod civil „părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”

De asemenea, trebuie avut în vedere art. 400 potrivit căruia „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior, iar în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor Codului Civil regula este ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinti si doar prin exceptie instanta poate să stabilească ca autoritatea părintească să fie exercitată de unul dintre părinţi.

În cauză, instanţa retine că nu s-a făcut dovada existenţei unui motiv temeinic pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinţi, iar ambele părţi nu au manifestat o opoziţie relativă la această chestiune, numai pârâtul invocând inadmisibilitatea şi lipsa interesului acestei cereri prin prisma condiţiilor cererii de ordonanţă preşedinţială.

Astfel, pârâtul a menţionat că, pe fondul faptului că minorele se află la reclamantă şi nu se poate apropia de reclamantă la o distanţă mai mică de 50 m, cererea de faţă este inadmisibilă, întrucât autoritatea părintească este exercitată numai de reclamantă, locuinţa minorelor fiind la bunica sa unde a plecat prin părăsirea domiciliului conjugal, iar pensia de întreţinere se va stabili prin acţiunea de divorţ.

Cele de mai sus sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că, potrivit art. 483 C.civ., ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor şi tot împreună stabilesc măsurile privitoare la persoana copilului. Aceasta înseamnă că părintele care nu are în grija sa copilul ca urmare a despărţirii în fapt a soţilor păstrează aceleaşi drepturi şi obligaţii cu privire la copil.

Conform art. 496 C.civ., copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.  Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege. Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

În ceea ce priveşte prima condiţie (vremelnicia), instanţa o apreciază îndeplinită, întrucât pe rolul instanţei se află dosarul nr. xxxx, ce are ca obiect divorţul părţilor, iar în acest fel măsura ce se solicită a fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale urmează a produce efecte doar pe o anumită perioadă, respectiv pe perioada soluţionării litigiului dintre părţi cu privire la desfacerea căsătoriei acestora.

Cu privire la condiţia urgenţei măsurii, instanţa constată că această este îndeplinită, dat fiind faptul că minora Xxxx are nevoie de stabilirea unui cadru legal în care să locuiască, respectiv la mama reclamantă în casa bunicilor materni, unde locuieşte din decembrie 2017, fiind nevoie de fixarea unor limite teritoriale clare pentru părinţii săi, având în vedere că aceştia au dezvoltat o relaţie conflictuală accelerată, iar aceasta are consecinţe negative asupra personalităţii minorei în speţă, ce poate fi influenţată în sens negativ de această stare de fapt, în condiţiile în care instanţa nu ar impune ca minora să aibă un domiciliu provizoriu, în contextul în care vârsta acesteia este foarte mică, respectiv mai mică de 1 an, la această vârstă fiind legată emoţional mult mai pregnant de mamă decât de tată.

Astfel fiind, instanţa reţine că este în interesul superior al minorei Xxxx să locuiască provizoriu la locuinţa bunicii materne împreună cu mama şi sora sa, întrucât, în caz contrar, i s-ar crea un stres minorei (stare de anxietate) ce în acest mod i-ar putea influenţa dezvoltarea psihică.

Susţinerea pârâtului în această privinţă, respectiv că reclamanta nu a dovedit starea de urgenţă, nu va fi luată în considerare pe baza celor anterior expuse şi prin prisma dispoz. Art. 920 C.pr.civ., care dispun că instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei, condiţia urgenţei fiind prezumată de lege în această speţă.

Cu privire la condiţia de a nu fi prejudecat fondul cauzei, de asemenea, instanţa apreciază că este îndeplinită, întrucât, în cadrul prezentei cereri, instanţa nu analizează fondul raportului juridic în care intră drepturile şi obligaţiile pe care le au părţile în contextul relaţiilor de familie create stabilind definitiv modul în care acestea trebuie respectate, ci doar dacă în persoana reclamantei dar şi a minorei există aparenţa unei situaţii juridice legale care, în raport şi de celelalte condiţii, să impună luarea măsurii cerută pe calea ordonanţei preşedinţiale.

În concluzie, faţă de aceste argumente, instanţa constată întemeiată sub acest aspect cererea reclamantei.

Referitor la pensia de întreţinere instanţa retine că articolul 402 Cod civil prevede că instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Prin articolul 529 Cod civil se stabileşte cuantumul întreţinerii: întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

De asemenea, articolul 530 din Codul civil se reglementează modalităţile de executare. Astfel regula este că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

În speţa de faţă, instanţa constată că pârâtul nu realizează venituri provenite din salariu, iar acesta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, întrucât a contribuit la creşterea şi întreţinerea minorelor şi numai reclamanta este cea care opune un refuz nejustificat în a-i permite să depună diligenţe în acest sens, precum şi faptul că asupra acestui capăt de cerere nu se poate pronunţa decât instanţa care soluţionează divorţul părţilor.

Cele anterior menţionate nu pot fi primite de instanţă, având în vedere dispoz. art. 920 C.pr.civ., care permit ca instanţa de judecată să dispună asemenea măsuri pe cale de ordonanţă preşedinţială pe perioada soluţionării procesului de divorţ, aşa încât excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii invocată de pârât sunt neîntemeiate, dar şi faptul că relaţia conflictuală a părţilor din prezent impune ca nivelul pensiei de întreţinere să fie fixat în bani, regula în natură nefiind una sacramentală, iar starea de fapt reieşită din probe confirmă teza că pensia de întreţinere trebuie stabilită în bani pentru a nu mai fi cauzat un prejudiciu minorelor.

Astfel, ambele părţi sunt în conflict evident, iar fiecare susţine că la creşterea şi educarea minorelor celălalt nu contribuie cu nimic sau insignifiant, iar pentru evitarea oricăror conflicte viitoare, cel puţin până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, ambii părinţi vor fi obligaţi să ofere întreţinere minorelor Xxxx şi Xxxx, respectiv mama reclamantă va presta întreţinerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar tatăl pârât va fi obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorelor în cuantum de 1/3 (1/6 pentru fiecare minoră) din cuantumul salariului minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii – xxxx.

A susţinut pârâtul că minorele nu sunt în nevoie, având în vedere că reclamanta este sprijinită de părinţii acesteia, dar pârâtul se află în eroare, respectiv, conform art. 522 C.civ., obligaţia de întreţinere a părinţilor reclamantei este subsidiară celei a pârâtului, conform art. 525 din acelaşi cod, combinat cu art. 519 din C.civ., starea de nevoie a minorelor fiind raportată la acestea şi nu la părintele cu care locuiesc în cazul de faţă, motiv pentru care, în aplicarea art. 524-525 C.civ., pârâtul trebuie să achite pensie de întreţinere minorelor, fără să aibă relevanţă că reclamanta este sprijinită de părinţii săi.

Prin urmare, va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii, invocată de pârât şi va admite cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de formulată de reclamantă, urmând a dispune, în mod provizoriu, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorelor Xxxx, născută la xxxx, şi Xxxx, născută la xxxx, să se facă în comun de ambii părinţi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către acestea.

Va stabili, în mod provizoriu, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, locuinţa minorei Xxxx la mama reclamantă, respectiv xxxx (domiciliul numitei S.F.).

Instanţa va dispune aceste 2 măsuri până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx şi nu până la soluţionarea definitivă a acestui dosar, în aplicarea art. 448 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., conform căruia hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul.

Va obliga, în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. xxxx aflat pe rolul Judecatoriei Xxxx, ambii părinţi să ofere întreţinere minorelor Xxxx şi Xxxx, respectiv mama reclamantă va presta întreţinerea în natură prin asigurarea celor necesare traiului, precum şi a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar tatăl pârât va fi obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorelor în cuantum de 1/3 (1/6 pentru fiecare minoră) din cuantumul salariului minim net pe economie, începând cu data introducerii cererii – xxxx.

Conform art. 451 C.pr.civ., va lua act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare