Decizie anrp de revocare a hotărârii de acordare despăgubiri în temeiul legii nr. 290/2003. Posibilitatea de revocare după intrarea în circuitul civil a hotărârii de acordare a despăgubirilor.

Prin cererea înregistrată sub nr..../40/2017 pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 22.09.2017, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 2969/08.12.2016 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor- Direcţia pentru Aplicarea Tratatelor Internaţionale, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 1975/07.12.2017, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2969 din data de 08.12.2016 emisă de pârâtă, numai în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1650 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a promovat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta consideră că instanţa de fond a concluzionat în mod eronat că, odată încasate sumele stabilite ca despăgubiri, Hotărârea nr. 232/30.05.2007 prin care a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., stabilindu-se cu titlu de despăgubiri suma de 479.247 lei pentru bunurile deţinute în proprietate de către autorii B. şi C., în localitatea X., fosta U.R.S.S., abandonate şi sechestrate ca urmare a refugiului, şi-a produs efectele, iar aceasta nu mai poate fi revocată, susţinând că, în cauza de faţă posibilitatea revocării actului administrativ este reglementată de H.G. nr. 1120/2006 modificată prin H.G. nr. 57/2008, art. 17 lit. h, care reglementează modalitatea prin care se poate solicita revocarea actelor administrative emise cu greşita aplicare a Legii nr. 290/2003.

Recurenta arată că a verificat actele existente la dosarul format la Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi în baza cărora a fost emisă Hotărârea nr. 232/2007, iar din analiza dosarului a constatat că Hotărârea nr. 232/2007 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, deoarece nu se face dovada deportării autorilor şi nici dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri şi, având în vedere că, dosarul nu a fost completat cu actele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 17 afin. (4) lit. h din H.G. nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a emis Decizia nr. 2969 din 28.12.2016 (a cărei anulare se solicită în prezentul dosar), prin care a propus reanalizarea dosarului constituit la Comisia Judeţeană D. de aplicare a Legii nr. 290/2003 în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 232/30.05.2007.

  Având în vedere Decizia nr. 2969/28.12.2016, în data de 24.05.2016 Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 876 din 01.03.2017 prin care a fost revocată Hotărârea nr. 232/30.05.2007 şi respinsă cererea formulată de reclamantul A. prin care solicita despăgubiri.

Recurenta critică şi obligarea sa la plata sumei de 1.650 lei cheltuieli de judecată către reclamant, solicitând instanţei de recurs cenzurarea soluţiei primei instanţe, în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a acestora, proporţional cu gradul de dificultate şi munca prestată efectiv în prezenta cauză, invocând prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă care instituie o limitare în ceea ce priveşte onorariul de avocat.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, poziţia sa fiind evocată cu ocazia dezbaterilor şi consemnată în preambulul hotărârii.

Notează reclamantul că, aşa cum a arătat şi prin cererea introductivă, prin Hotărârea nr. 232 emisă la data de 30.05.2007 de Comisia Judeţeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost aprobată cererea nr. 634/27.04.2004 prin care a solicitat despăgubiri pentru bunurile avute în proprietate de bunicii B. și C., situate în localitatea X., fosta URSS. La 28.03.2014 i-a fost achitată de către ANRP întreaga sumă ce i se cuvenea ca despăgubiri, în cuantum de 319.588,59 lei, conform extrasului de cont depus la dosar. Aşadar la 28.03.2014 actul administrativ constând în Hotărârea nr. 232/30.05.2007 a Comisiei Judeţene D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și-a produs efectele, intrând astfel în circuitul civil, circumstanţe în raport de care Decizia nr. 2969/08.12.2016 a ANRP prin care s-a dispus reanalizarea dosarului reclamantului în vederea revocării Hotărârii nr. 232/30.05.2007, a fost emisă cu încălcarea şi a dispoziţiilor art. l alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat, ale cărui motive de critică se subsumează prevederilor art. 488 alin.(1) pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recurenta a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă  arătând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când s-a apreciat că nu mai poate fi revocată hotărârea prin care au fost acordate despăgubirile reclamantului. 

Prin cererea de recurs formulată recurenta a arătat că potrivit art. 17 alin. (4) lit. h din H.G. nr. 1120/2006 are competența de a propune reanalizarea de către comisiile județene sau a mun. București a actelor administrative emise în aplicarea Legii nr. 290/2003 atunci când constată încălcarea prevederilor Legii nr. 230/2003 modif. solicitând revocarea actelor emise.

De asemenea, recurenta a apreciat că din interpretarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ rezultă că atunci când emitentul unui act administrativ sau superiorul ierarhic descoperă  o ilegalitate sau motiv de inoportunitate poate emite un nou act, chiar dacă este vătămător pentru petent.

Examinând susținerea recurentei, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, se constată că într-adevăr art. 17 alin. (4) lit. h din H.G. nr. 1120/2006 prevede posibilitatea vicepreședintelui ANRP de a solicita revocarea actelor administrative emise de comisiile județene, însă această dispoziție legală trebuie interpretată prin raportare la prevederile Legii. nr. 554/2004 modif., care cuprinde normele generale aplicabile în materia contenciosului administrativ,  ce vin în completarea normelor speciale, dacă nu există o prevedere expresă de derogare.

Pe cale de consecință, norma specială invocată de recurentă se completează cu regulile  generale în ceea ce privește revocarea actelor administrative, fiind aplicabil principiul potrivit căruia un act administrativ ce a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice nu mai poate fi revocat de emitent, ci anularea lui poate fi dispusă doar prin hotărâre judecătorească, după cum rezultă din interpretarea art. 1 alin. 6 din Legii nr. 554/2004 modif.

Cum în prezenta cauză Hotărârea nr. 232/30.05.2007 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, reclamantul încasând sumele cuvenite în temeiul acesteia, recurenta nu mai poate propune analizarea de către comisia emitentă a actului cu posibilitatea revocării hotărârii deoarece măsura nu este conformă dispozițiilor generale aplicabile.

Argumentul recurentei că există o libertate de apreciere a comisiei județene în ceea  ce privește dispunerea revocării nu poate determina o altă soluție deoarece măsura propusă este contrară dispozițiilor legale, nemaifiind posibilă revocarea actului.

Susținerea recurentei că revocarea unui act administrativ este permisă de legiuitor chiar dacă se aduce o vătămare petentului este corectă, însă această revocare trebuie să intervină înainte ca actul administrativ să intre în circuitul civil și să producă efecte juridice.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de reducere a sumei de 1650 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată de către instanța de fond, Curtea constată că este neîntemeiată deoarece munca prestată de apărător în fața instanței de fond justifică onorariul acordat.

Având în vedere aspectele reținute anterior, se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea normelor de drept material, nefiind întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., astfel că, în temeiul art. 496 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.

În temeiul prevederilor art. 494 C.pr.civ. corob. cu art. 453 C.pr.civ. instanţa de control va obliga recurenta, care a căzut în pretenții, la plata către intimat a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu de avocat, redus prin raportare la complexitatea cauzei, respectiv la activitatea desfăşurată de avocat în acest stadiu procesual, potrivit art. 451 alin. (2) C.pr.civ.

Domenii speta

Spete similare