Litigii de muncă - Cadre didactice

Sentinţă civilă 276 din 03.05.2018


Codul muncii nu reglementează expres forma şi conţinutul deciziei de suspendare a contractului individual de muncă , singurele reglementări în acest sens fiind în cazul concedierii colective ( art.76 C.muncii ) şi al sancţionării disciplinare a salariatului ( art.252 C.muncii).

Este însă inadmisibil că decizia de suspendare a contractului individual de muncă să fie făcută în baza a două temeiuri de drept ( la cererea salariatului sau de drept).

Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali prevede că  pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului Judeţean se suspendă contractul individual de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, respectiv la regii autonome sau societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau alte unităţi administrativ teritoriale, fiind exceptate de la suspendarea contractul de muncă sau actul de numire al cadrelor didactice, cercetători ştiinţifici, ziarişti cu atestat profesional, oameni de cultură şi artă.

Dacă cadrul didactic solicită suspendarea contractului individual de muncă pe perioada îndeplinirii mandatului de primar/viceprimar, contractul individual de muncă se suspendă în temeiul art.51 alin.1 lit.e) C.muncii şi în conformitate cu art.255 alin.2 din Legea 1/2011, postul este rezervat.

Dacă în cuprinsul deciziei nu se face menţiunea că această perioadă se consideră vechime în învăţământ, aceasta nu poate fi considerată nelegală, deoarece acest drept este oricum conferit de lege, conform art.255 alin.7 din Legea 1/2011, legea educaţiei naţionale. 

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 03.05.2018

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.01.2018 reclamantul CC a chemat în judecată pe pârâta ŞG GM, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei nr.xxx/30.08.2017 emise de pârâtă şi reîncadrarea sa pe postul deţinut anterior.

A arătat că este învăţător/profesor învăţământul primar, titular la ŞG GM, iar prin cererea nr.xxx/12.06.2017 a solicitat conducerii pârâtei, rezervarea postului de învăţător/profesor pentru  învăţământul primar, deoarece deţinea şi funcţia de viceprimar al comunei GM, cerere la care până la data de 18.01.2018, nu a primit nici un răspuns.

Ulterior, prin cererea nr.xxx/18.01.2018 a solicitat unităţii şcolare decizia privind rezervarea postului, decizie comunicată la data de 29.01.2018.

Referitor la această decizie nr. xxx/30.08.2017 emisă de pârâtă, a arătat că a fost luată în mod abuziv, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că în aceasta nu s-a menţionat obligativitatea comunicării şi nici dreptul persoanei de a o contesta.

De asemenea,  în decizie s-a menţionat dispoziţiile art.51 lit.e) C.muncii, fără a se avea în vedere aspectul „ dacă legea nu dispune altfel”, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art.28 din Legea 393/2004, privind statutul aleşilor locali, care prevede că sunt exceptate de la suspendarea contractului individual de muncă cadrele didactice care deţin funcţii de aleşi locali, cu atât mai mult cu cât, prin cererea nr. xxx/12.06.2017 a solicitat rezervarea postului şi nu suspendarea contractului de muncă.

Astfel, a arătat că prin emiterea acestei decizii s-au încălcat şi dispoziţiile art.255 din Legea educaţiei naţionale care prevede în mod expres dreptul cadrelor didactice care deţin funcţii de ales local, de a avea catedra /postul rezervat pe durata deţinerii acestor funcţii, acest articol fiind menţionat şi în decizia nr. xxx/30.08.2017 emisă de pârâtă, cu atât mai mult cu cât la alin-7 al acestui art.255 se prevede că perioada de rezervare a postului/catedrei este considerată vechime în învăţământ, lucru care nu este posibil dacă, contractul individual de muncă este suspendat.

A mai învederat că pe rolul instanţei se află şi dos. nr.xxx/101/2017 prin care a solicitat anumite drepturi care i-au fost încălcate .

În susţinerea cererii, la solicitarea instanţei, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: decizia nr.xxx/30.08.2017, cererile nr.xxx/09.02.2018, nr. xxx/12.06.2017, nr.xx/18.01.2018, cartea de identitate şi Hotărârea nr.x/23.06.2016 emisă de CL GM privind alegerea viceprimarului.

Pârâta ŞG GM a formulat şi depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, arătând că, potrivit Hotărârii CL GM nr.x/23.06.2016, reclamantul a fost ales în funcţia de viceprimar, contractul individual de muncă fiindu-i suspendat până în septembrie 2016, când a revenit la catedră exercitând şi funcţia de viceprimar.

La 12.06.2017, reclamantul a solicitat rezervarea postului, arătând că nu mai revine la catedră pe perioada exercitării mandatului, situaţie în care a fost emisă Decizia nr. xxx/30.08.2017, decizie care a avut la bază manifestarea de voinţă a reclamantului, prin cererea xxx/12.06.2017 .

Invocând prevederile art.28 alin.1 şi 2 din Legea 393/2004, a arătat că în cazul cadrelor didactice, într-o asemenea situaţie, nu intervine suspendarea de drept a contractului de muncă, suspendarea fiind posibilă doar în măsura în care salariatul îşi manifestă voinţa în acest sens.

Astfel, decizia de suspendare a contractului de muncă a reclamantului pe perioada exercitării mandatului de viceprimar a fost dată având în vedere dispoziţiile art.51 alin.1 lit.e) C.muncii, şi cererea  acestuia nr.xxx/12.06.2017, în decizie menţionându-se că, la expirarea mandatului de viceprimar, îşi va relua activitatea, postul fiindu-i rezervat, pe această perioadă de rezervare, potrivit art.2550 alin.7 din Legea 1/2011, beneficiind de vechime în învăţământ.

În susţinerea apărării, pârâta a depus la dosar în copie : Hotărârea CL nr. x/23.06.2016, cererea reclamantului nr. xxx/04.07.2016, Decizia nr. xx/04.07.2016, cererea de revenire pe post nr. xx/07.09.2016, Decizia nr. xx/07.09.2016 şi cererea nr. xx/12.06.2017.

Pârâta a depus la  dosar concluzii scrise.

Analizând acţiunea în raport de  materialul probator administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul CC este cadru didactic la ŞG GM.

Prin Hotărârea nr.x/23.06.2016 a CL GM reclamantul a fost ales în funcţia de viceprimar şi conform acestei hotărâri pe durata mandatului de viceprimar contractul individual de muncă încheiat cu ŞG GM se suspendă mandatul de viceprimar fiind în derulare.

Prin decizia nr.xx/04.07.2016 a angajatorului, începând cu data de 04.07.2016 contractul individual de muncă al reclamantului nr.x/01.09.2011 s-a suspendat conform art. 51, alin.1, lit. e Codul Muncii, iar începând cu data de 12.09.2016 acesta a revenit pe postul deţinut anterior, la cererea sa, conform deciziei nr. xx/07.09.2016.

La data de 12.06.2017, prin cererea înregistrată sub nr. xxx/12.06.2017 adresată directorului ŞG GM, reclamantul a solicitat rezervarea postului începând cu data de 01.09.2017 deoarece deţine şi funcţia de viceprimar, arătând că nu va reveni la postul deţinut pe perioada mandatului.

Prin decizia nr.xx/30.08.2017 emisă de ŞG GM începând cu data de 01.09.2017 se suspendă contractul individual de muncă nr.x/01.09.2011 conform art. 50, lit. d, art. 51, lit..e din Codul Muncii în vederea efectuării mandatului de viceprimar, urmând ca la expirarea acestuia să îşi reia activitatea în baza aceluiaşi contract individual de muncă, postul fiindu-i rezervat pe această perioadă.

La emiterea deciziei s-a avut în vedere cererea reclamantului înregistrată sub nr.xx din 12.06.2017.

Prin acţiunea de faţă reclamantul a solicitat anularea acestei decizii şi reîncadrarea pe postul deţinut anterior, motivând că în cuprinsul acesteia nu este menţionat faptul că decizia se comunică, motiv pentru care i-a fost comunicată la solicitarea sa, abia în data de 29.01.2018 şi nici faptul că i se rezervă persoanei în cauză dreptul de a o contesta.

Examinând susţinerile reclamantului se constată nefondate.

Codul Muncii nu reglementează expres forma şi conţinutul deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.

Singurele reglementări în acest sens sunt în cazul concedierii colective (art. 76 Codul Muncii) şi al sancţionării disciplinare a salariatului (art 252 Codul Muncii), situaţii care nu se aplică în cazul de faţă.

Mai mult, potrivit art. 268 Codul Muncii cererea în vederea soluţionării unui conflict de muncă poate fi formulată în 30 zile calendaristice de la data la cere cel vătămat a luat cunoştinţă de decizia unilaterală a angajatorului referitor la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Acest termen a fost respectat în cazul de faţă, decizia fiind contestată la instanţa competentă material, teritorial, astfel că din acest punct de vedere reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu.

Reclamantul a susţinut că prin decizie s-a invocat art. 51 lit. e Codul Muncii însă pârâta a ignorat sintagma „ dacă legea nu prevede altfel” şi în această situaţie intervin dispoziţiile art. 28 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali potrivit cărora sunt exceptate de la suspendarea contractului  individual de muncă ale cadrelor didactice care deţin funcţii de aleşi locali.

A susţinut de asemenea că prin cererea adresată angajatorului a solicitat rezervarea postului şi nu suspendarea contractului individual de muncă şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 255 din Legea educaţiei.

Conform deciziei nr.xxx/30.08.2017 contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat în temeiul art. 50 lit. d şi art. 51, alin.1, lit. e Codul Muncii, în vederea efectuării mandatului de viceprimar, urmând ca la expirarea acestuia să îşi reia activitatea în baza aceluiaşi contract individual de muncă, catedra fiindu-i rezervată pe această perioadă.

Potrivit art. 50 lit. d contractul individual de muncă se suspendă de drept în virtutea exercitării unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel.

Această măsură se impune deoarece exercitarea unei funcţii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti poate naşte un conflict de interese, adică acea situaţie în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială ce ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor car îi revin potrivit codului ori altor acte normative.

Art. 51 alin.1, lit. e Codul Muncii prevede posibilităţile suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului în situaţia exercitării unei funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului.

Examinând decizia de suspendare a contractului individual de muncă se constată că suspendarea acestuia s-a făcut nelegal, în baza a două temeiuri de drept, respectiv art. 50, lit. d Codul Muncii şi art. 51, alin.1, lit. e Codul Muncii, ceea ce este inadmisibil, un contract individual de muncă neputând înceta de drept şi din iniţiativa salariatului.

Prin Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali se prevede că pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului Judeţean se suspendă contractul individual de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, respectiv la regii autonome sau societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat sau alte unităţi administrativ teritoriale, fiind exceptate de la suspendarea contractul de muncă sau actul de numire al cadrelor didactice, cercetători ştiinţifici, ziarişti cu atestat profesional, oameni de cultură şi artă (art. 28).

Ori, aşa cum s-a arătat reclamantul este cadru didactic, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile alin.2 ale art. 28 din Legea 393/2004, motiv pentru care va fi modificată parţial decizia contestată, înlăturându-se temeiul suspendării de drept al contractului individual de muncă.

Prin cererea nr.xx din 12.06.2017 reclamantul a solicitat rezervarea postului începând cu anul şcolar 2017, menţionând expres că nu va reveni la postul de învăţător titular pe perioada deţinerii mandatului de viceprimar.

Ori în această situaţie în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 51, alin.1, lit. e Codul Muncii, la iniţiativa salariatului.

În conformitate cu art. 255, alin.2 din Legea 1/2011 în cuprinsul deciziei s-a făcut menţiunea rezervării postului.

Împrejurarea că nu s-a făcut menţiunea că perioada se consideră vechime în învăţământ nu este de natură a anula decizia deoarece acest drept este oricum conferit de lege conform alin.7, al art. 255 din Legea 1/2011, legea educaţiei naţionale.

Faţă de cele expuse mai sus se va admite în parte contestaţia în sensul modificării parţiale a deciziei  nr.xxx/30.08.2017 în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a menţiunii privind suspendarea contractului individual de muncă, conform dispoziţiilor art. 50 lit. d Codul Muncii.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.