Sancţiune disciplinară

Potrivit disp. art. 61 lit. a Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară. Potrivit disp. art. 63 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de cod.

Potrivit disp. art. 521 alin. 2 şi 4 Codul muncii, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

În speţă, reclamantul a fost convocat in scris pentru efectuarea cercetării disciplinare la data de 14.02.2018 ora 9.00, convocatorul fiindu-i comunicat sub semnătură la data de 8.02.2018. La data stabilită, contestatorul a fost prezent la efectuarea cercetării, arătând în faţa comisiei că a absentat în perioada 22-29.01.2018 fără a avea concediu medical sau de odihnă, arătând că a fost în eroare, întrucât nu şi-a notat data până la care a avut ultimul concediu medical. De menţionat că cercetarea disciplinară a reclamantului a vizat şi alte fapte, pentru care însă acestuia nu i s-a aplicat nicio sancţiune, comisia apreciind că nu există suficiente dovezi pentru a se reţine existenţa acestora. În urma efectuării cercetării disciplinare, comisia a reţinut că absenţa nemotivată de la locul de muncă constituie o faptă gravă, considerată conform Regulamentului intern abatere disciplinară gravă, iar consecinţa abaterii disciplinare a fost perturbarea activităţii societăţii urmare a faptului că la locul de muncă al reclamantului a trebuit repartizat un alt salariat pe perioada în care reclamantul a lipsit.

Faţă de acestea, instanţa a reţinut că sunt nefondate susţinerile reclamantului că nu a fost respectat dreptul său la apărare, cercetarea disciplinară desfăşurându-se cu respectarea disp. art. 521 alin. 2 şi 4 Codul muncii. Astfel, nu se poate reţine în cauză că reclamantul nu a cunoscut obiectul cercetării disciplinare, în condiţiile în care acesta a semnat de luare la cunoştinţă convocatorul şi s-a adus la cunoştinţă că în perioada 22.01.2018-29.01.2018 a lipsit nemotivat. Termenul de 6 zile de la comunicarea convocatorului şi până la efectuarea cercetării disciplinare reprezintă un termen suficient pentru pregătirea apărării. De asemenea, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, contestatorul a avut posibilitatea să îşi formuleze apărările pe care le-a considerat necesare, comisia având la dispoziţiile înscrisurile privitoare la concediile contestatorului şi explicaţiile acestuia cu privire la lipsa de la serviciu.

Pe fond, sancţiunea aplicată reclamantului apare ca fiind corectă, in condiţiile în care potrivit art. 111 din Regulamentul intern al societăţii este prevăzută încetarea disciplinară a contractului de muncă la cumularea unui număr de minim 3 zile de absenţe nemotivate consecutive sau cumularea a 5 zile sau 40 de ore nemotivate în ultimul an. Împrejurarea că contestatorul nu a săvârşit fapta cu intenţie, respectiv că ar fi fost  eroare cu privire la durata concediului medical nu este de natură să ducă la înlăturarea sau atenuarea sancţiunii disciplinare, în condiţiile în care existenţa abaterii disciplinare nu este condiţionată de existenţa intenţiei, iar fapta săvârşită, chiar din culpă, este una gravă, apreciată ca atare prin Regulamentul intern, lipsa nejustificată a unui angajat de la locul de muncă fiind de natură să producă o perturbare semnificativă a activităţii, fiind necesară suplinirea atribuţiilor acestuia de către alţi salariaţi.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva deciziei de concediere.

Domenii speta

Spete similare