Lipsa interesului reclamantei în solicitarea anulării partiale a ordinului pentru aprobarea procedurii de înregistrare a activitătii comerciale. Actiune penală formulată fată de societate pentru săvârsirea infractiunii de evaziune in formă continuată.

Decizie 77/CA din 19.04.2018


Raportat la situaţia concretă în speţă, se constată că interesul reclamantei nu este unul actual sau măcar previzibil în viitor, aceasta neobţinând niciun folos practic prin anularea parţială a ordinului nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare (în ceea ce priveşte punctul 16 litera b) din anexa I), atâta timp cât decizia de suspendare a Atestatului …/31.01.2017 pentru distribuţia şi comercializarea angro de produse supuse accizelor a rămas definitivă.

Astfel, măsura suspendării nu va fi înlăturată prin anularea parţială a ordinului nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016 şi nu există posibilitatea de obţinere a altui atestat atâta timp cât atestatul …/31.01.2017 este suspendat, pentru a concluziona că şi faţă de acesta va fi aplicabilă dispoziţia reglementată prin punctul 16 litera b) din anexa I a Ordinului nr. 1850/2016.

Ordinul  nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016

Prin acţiunea înregistrată la data de 23.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal - sub nr. …/36/2017, reclamanta [...] S.A. - în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat:

- să se dispună anularea parţială a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2329 din 05.08.2016 publicat în M. Of., Partea I, nr. 626/16.08.2016 privind modificarea şi completarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, în dispoziţiile care privesc suspendarea atestatului de comercializare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, dispoziţii cuprinse la Art. II - Anexa nr. 1 - Procedura de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro, cu sau fără depozitare, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, pct. 16 lit. b);

- să se dispună anularea adresei nr. ALPF 1066/30.05.2017 reprezentând răspuns la plângerea prealabilă.

În subsidiar, în măsura în care nu va fi primită această cerere, în temeiul aceluiaşi articol, solicită:

- anularea parţială a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în M. Of. Partea I, Nr. 471/24.VI.2016, astfel cum a fost modificat prin Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2329 din 05.08.2016 publicat în M. Of., Partea I, nr. 626/16.08.2016, în dispoziţiile care privesc suspendarea atestatului de comercializare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, cuprinse la punctul 16 lit. b) din Anexa nr. 1 - Procedura de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro, cu sau fără depozitare, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat;

- anularea adresei nr. ALPF 1066/30.05.2017 reprezentând răspuns la plângerea prealabilă. 

La solicitarea instanţei de judecată a fost precizat obiectul acţiunii, reclamantul solicitând anularea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în M. Of. Partea I, nr. 471/24.VI.2016, astfel cum a fost modificat prin Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2329 din 05.08.2016 publicat în M. Of., Partea I, nr. 626/16.08.2016, în dispoziţiile care privesc suspendarea atestatului de comercializare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, cuprinse la punctul 16 lit. b) din Anexa nr. 1 - Procedura de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro, cu sau fără depozitare, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat  precum şi anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă.

În motivarea acţiunii reclamanta arată următoarele:

1. În fapt, [...] S.A. este o societate supusă actual procedurii reorganizării judiciare în dosarul nr. …/118/2012 al Tribunalului Constanţa. Astfel, prin decizia nr. 124/06.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. …/118/2012/a45, s-a admis recursul formulat de societatea [...] S.A. prin administrator special, s-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul respingerii contestaţiilor, respingerii cererilor de trecere la faliment şi confirmării planului de reorganizare al debitoarei [...] S.A., votat la data de 04.05.2017.

În baza cererii de înregistrare şi atestare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice nr. 1049 din data de 18.01.2017, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa - a emis în favoarea reclamantei Atestatul nr. …/31.01.2017 în vederea distribuirii şi comercializării angro a următoarelor produse supuse accizelor: alcool etilic îmbuteliat, băuturi din grupa alcoolului etilic, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, bere, produse intermediare şi vinuri.

Atestatul i-a fost comunicat la data de 09.02.2017 împreună cu Decizia nr. 13/01.02.2017 prin care aceeaşi autoritate publică a dispus suspendarea atestatului în temeiul pct. 16 lit. b) din Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2329 din 05.08.2016 publicat în M. Of., Partea I, nr. 626/16.08.2016 privind completarea Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat şi art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit pct. 16 lit. b) din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2329 din 05.08.2016 publicat în M. Of., Partea I, nr. 626/16.08.2016 privind completarea Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.850/2016:

„16. Autoritatea competentă suspendă atestatul de comercializare în următoarele situaţii:

(…)

b) până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune dintre cele reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 658/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare.”.

Prin plângerea prealabilă formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, înregistrată la ANAF sub nr. …/15.03.2017, a solicitat revocarea parţială a actului administrativ normativ în dispoziţiile care privesc suspendarea atestatului de comercializare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, cuprinse la punctul 16 lit. b) din Anexa nr. 1 - Procedura de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro, cu sau fără depozitare, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat.

Plângerea a fost respinsă la data de 30.05.2017, apreciindu-se că argumentele aduse nu sunt de natură să determine modificarea/abrogarea actului normativ care face obiectul plângerii.

2. Motivele de nelegalitate ale actului administrativ normativ atacat.

2.1. Dispoziţiile pct. 16 lit. b) din Anexa 1 la OPANAF nr. 1.850/2016, cu modificările şi completările ulterioare, contravin prevederilor art. 45 din Constituţie în sensul în care prin suspendarea atestatului de comercializare se îngrădeşte operatorului economic accesul liber, nestingherit la activitatea economică pentru care este autorizat.

Din conţinutul textelor constituţionale amintite se desprind următoarele concluzii cu rang de principiu:

(i) Exerciţiul libertăţii economice poate fi restrâns numai prin lege, unde termenul lege are accepţiunea de act edictat de către organul legislativ – Parlamentul. În cauză nu se ridică problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor atacate, cuprinse în Ordinul preşedintelui ANAF, ci a nelegalităţii acestora (neconformitatea actului administrativ normativ cu legea în vigoare la data întocmirii sale) susceptibilă de analiză în procedura contenciosului administrativ.

(ii) Orice restrângere adusă libertăţii economice prin acte normative concrete trebuie să fie justificată printr-una dintre condiţiile enumerate limitativ la art. 53 alin. (1), şi anume: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

În cauză, niciuna dintre condiţiile enumerate restrictiv de art. 53 alin. (1) nu poate fi identificată; în plus, nici măcar nu a fost nominalizată de către organul emitent al actului atacat.

(iii) Măsura de restrângere trebuie să fie necesară, proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aplicată în mod nediscriminatoriu.

În cauză, dispoziţia atacată din ordin nu este motivată şi nu se justifică nici sub aspectul necesităţii, nici sub aspectul proporţionalităţii şi nici nu pare a avea un caracter nediscriminatoriu, căci în condiţiile în care până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive de condamnare orice persoană fizică sau morală beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, cu toate acestea doar titularului atestatului de comercializare angro de produse supuse accizelor i se suspendă dreptul de a-şi desfăşura activitatea economică pentru care este autorizat; rezultă că aceşti operatori economici sunt discriminaţi în raport cu alte categorii de operatori economici care se regăsesc la un moment dat într-o situaţie similară.

Pe de altă parte, cerinţele restrângerii libertăţii economice instituite de art. 53 din Constituţie sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţe atrăgând nelegalitatea actului atacat.

Prin adresa nr. ALPF/…/30.05.2017 reprezentând răspunsul autorităţii la plângerea prealabilă, s-a motivat că restrângerea temporară a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de produse supuse accizelor este necesară şi impusă de apărarea securităţii naţionale, a ordinei şi moralei, fiind dictată de considerentele economice ale ţării, de lupta împotriva evaziunii fiscale, fiind proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor operatorilor economici fără o încălcare a drepturilor şi libertăţilor. S-a mai arătat că punctul 16 lit. b) din Anexa 1 la OPANAF nr. 1.850/2016, cu modificările şi completările ulterioare, nu îngrădeşte accesul liber al operatorului economic la activitatea economică deoarece se referă doar la suspendarea activităţii de comercializare angro, societatea putându-şi desfăşura în continuare activitatea.

Solicită înlăturarea acestor argumente ca nefiind relevante. Aprecierile proprii ale organului administrativ de soluţionare a plângerii prealabile sunt pur speculative şi nerelevante cât timp nu se regăsesc într-un proiect de ordin ,astfel cum acesta este definit de art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Altfel spus, în construirea soluţiilor normative, legiferarea cunoaşte două mari etape şi anume: (1) constatarea existenţei situaţiilor sociale ce reclamă reglementare juridică şi (2) desprinderea idealului juridic care trebuie să se aplice acestor situaţii în funcţie de conştiinţa juridică a societăţii.

În conţinutul ordinului atacat nu se regăsesc dispoziţii sau menţiuni relevante pentru a se putea aprecia dacă tehnica de elaborare a actului normativ atacat respectă exigenţele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Mai mult, suspendarea activităţii de comercializare angro până la soluţionarea definitivă a cauzei penate, reprezintă în mod evident o restrângere a exerciţiului libertăţii economice al operatorilor economici titulari, ceea ce nu se poate dispune decât prin lege, în accepţiunea de act edictat de către organul legislativ - Parlamentul, astfel cum se instituie prin norma constituţională (art. art. 53 din Constituţie), ori cu referire la acest aspect organul administrativ de soluţionare a plângerii prealabile nu a exprimat nicio opinie.

Pentru aceste motive, solicită să se constate că dispoziţiile atacate, prin consecinţele imediate, respectiv blocarea activităţii economice principate a societăţii, îngrădesc însăşi exercitarea libertăţii economice, dreptul la „accesul liber al persoanei la o activitate economică şi liberă iniţiativă, exercitarea acestora în condiţiile legii” fiind un drept fundamental ocrotit de art. 45 din Constituţie, a cărui restrângere nu este permisă decât în condiţiile art. 53 din Constituţie, motive pentru care solicită revocarea parţială a Ordinului conform celor menţionate în petit.

2.2. Dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, art. 6 pct. 2 din CEDO, art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care reglementează prezumţia de nevinovăţie.

Aplicarea efectivă a prezumţiei de nevinovăţie impune în sarcina statului obligaţia de a se abţine de la impunerea de sancţiuni fără să existe o hotărâre definitivă de condamnare definitivă.

Prezumţia de nevinovăţie funcţionează şi în situaţia în care un organ administrativ îl consideră pe operatorul economic „vinovat”, suspendându-i, de pildă, autorizaţia specială de funcţionare, cum este în acest caz atestatul de comercializare angro, pe motivul săvârşirii unei infracţiuni încă nesancţionate de către o instanţă penală.

Prin urmare, suspendarea atestatului de comercializare până la soluţionarea definitivă a cauzei penale pe motivul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile enumerate la pct. 6 lit. b) din Anexa 1, periclitează inevitabil şi prezumţia de nevinovăţie, operatorul economic fiind practic prezentat ca vinovat şi sancţionat cu suspendarea atestatului de comercializare, chiar dacă acesta nu a fost judecat şi condamnat printr-o hotărâre penală definitivă.

În răspunsul la plângerea prealabilă, autoritatea administrativă a motivat că măsura de suspendare a atestatului de comercializare este temporară şi asiguratorie pentru desfăşurarea activităţilor economice de toţi operatorii economici fără discriminare, în conformitate cu principiile fiscalităţii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, până la încetarea cauzelor care au determinat aplicarea ei, nealterând prezumţia de nevinovăţie a subiectului.

Măsurile asigurătorii au însă o reglementare bine definită atât în procedura fiscală - art. 213 din Legea nr. 207/2015, cât şi în cea penală - art. 252 Cod procedură penală, neputându-se interveni asupra acestor norme, în sensul de a se institui o măsură asiguratorie nouă sau specială, aceea a suspendării temporare cu caracter asigurător a unei activităţi economice a operatorului economic până la definitivarea procesului penal, decât printr-un act normativ cu o putere egală; în plus, contrar celor susţinute de către organul administrativ, măsura suspendării este chiar discriminatorie în rândul operatorilor economici, fiindcă nu-i vizează pe toţi operatorii economici care se regăsesc în situaţia de a fi urmăriţi penal pentru infracţiuni de evaziune fiscală, ci numai pe operatorii economici care desfăşoară activitate de comercializare angro de produse accizabile.

Pentru motivele arătate, solicită să se constate nelegalitatea dispoziţiilor atacate în raport de prevederile legale enunţate şi să se dispună anularea parţială a ordinului, conform celor solicitate în petit.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

La termenul de judecată din data de 15.03.2018, instanţa a pus în discuţie interesul reclamantei în promovarea acţiunii.

Excepţia a fost analizată cu prioritate potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă şi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt:

[...] S.A. este o societate aflată în  procedura reorganizării judiciare, fiind atestată în vederea distribuirii şi comercializării angro a următoarelor produse supuse accizelor: alcool etilic îmbuteliat, băuturi din grupa alcoolului etilic, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, bere, produse intermediare şi vinuri.

Faţă de societate a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune în formă continuată, faptă prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, fiind constituit în acest sens dosarul nr. …/P/2014, aspect necontestat în cauză.

Ordinul  nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare a suferit până în acest moment mai multe modificări, relevantă fiind modificarea adusă prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2329/2016, în anexa I privind înregistrarea activităţii de distribuţie şi comercializare angro, cu sau fără depozitare, de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat la punctul 16 litera b)fiind introdusă următoarea reglementare:

„până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune dintre cele reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare”.

În baza acestui text a fost emisă decizia nr. 13/01.02.2017 de către Ministerul Finanţelor Publice – ANAF – Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Galaţi, Biroul de Frontieră Constanţa prin care s-a dispus suspendarea atestatului nr. …/31.01.2017 aparţinând reclamantei, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. …/P/2014.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie (ce cuprinde critici în special referitoare la conţinutul punctului 16 litera b) din anexa I a Ordinului nr. 1850/2016) ce a fost soluţionată de către organul vamal prin decizia nr. 27/12.04.2017  în sensul respingerii.

Împotriva deciziei nr. 27/12.04.2017 nu a fost formulată nicio cale de atac, instanţa solicitând expres precizări în acest sens.

În consecinţă, decizia nr. 13/01.02.2017 prin care s-a dispus suspendarea atestatului nr. …/31.01.2017 aparţinând reclamantei a rămas definitivă.

În drept:

Interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a unei acţiuni civile, reprezintă folosul practic pe care o parte urmăreşte să îl obţină prin promovarea acţiunii.

Potrivit regulilor generale în materie, interesul trebuie să fie unul legitim, să fie personal, născut şi actual.

Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004:

„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.

În sensul Legii nr. 554/2004, art. 2 alin. 1 lit. a), prin persoană vătămată se înţelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, interes legitim privat reprezintă „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”.

Potrivit textelor de lege mai sus citate, în materia contenciosului administrativ se oferă legitimitate procesuală activă unei sfere largi de persoane, cu condiţia ca aceasta să fi fost vătămată într-un drept/interes legitim, vătămarea să provină de la o autoritate publică, să fi dat naştere unor efecte juridice ori să constea în nesoluţionarea în termen a unei cereri sau în refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Interesul în promovarea unei astfel de acţiuni poate fi  cercetat în tot cursul procesului, instanţa analizând îndeplinirea condiţiilor necesare, astfel cum acestea au fost enumerate mai sus.

Raportat la situaţia concretă în speţă, se constată că interesul reclamantei nu este unul actual sau măcar previzibil în viitor, aceasta neobţinând nici un folos practic prin anularea parţială a ordinului nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare (în ceea ce priveşte punctul 16 litera b) din anexa I), atâta timp cât decizia de suspendare a Atestatului …/31.01.2017 pentru distribuţia şi comercializarea angro de produse supuse accizelor a rămas definitivă.

Astfel, măsura suspendării nu va fi înlăturată prin anularea parţială a ordinului nr. 1850/2016 din 17 iunie 2016 şi nu există posibilitatea de obţinere a altui atestat atâta timp cât atestatul …/31.01.2017 este suspendat, pentru a concluziona că şi faţă de acesta va fi aplicabilă dispoziţia reglementată prin punctul 16 litera b) din anexa I a Ordinului nr. 1850/2016.

Pentru toate aceste considerente, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii a fost admisă iar acţiunea a fost respinsă ca lipsită de interes.