Civil restituire taxă judiciară de timbru, pe cale separată

Hotărâre 4 din 04.07.2018


RESTITUIRE TAXĂ JUDICIARĂ DE TIMBRU, PE CALE SEPARATĂ

Asupra acțiunii civile de față

Prin cererea înregistrată la data de ……… la Judecătoria Buzău sub nr. ………., reclamanta Școala Gimnazială Scutelnici reprezentată legal prin director P. M. și convențional prin avocat B. A. M., a solicitat obligarea pârâtei S.C. Universal Instal Construct S.R.L. la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată pe care le-au efectuat ca urmare a litigiilor derulate începând cu anul 2013.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a învederat că între părți s-au derulat  o serie de litigii soluționate de instanțele de judecată competente, litigii în care reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale  separată.

Astfel, a arătat reclamanta, în dosarul nr. ……… cu obiect validare de poprire, partea căzută în pretenții este pârâta întrucât Judecătoria Pogoanele,  prin sentința civilă nr. …….. a respins cererea de validare de poprire formulată de Universal Instal Construct,  apelul exercitat împotriva aceste sentințe a  fost admis de Tribunalul Buzău prin decizia nr. …….., iar prin decizia nr. …….. Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a modificat în tot decizia tribunalului și menținut sentința fondului.

Reclamanta a mai învederat că în dosarul nr. ………. cu obiect ordonanță de plată formulată de Universal Instal Construct, creditor, în contradictoriu cu Scoala Gimnazială Scutelnici, debitor, Judecătoria Buzău a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, instanță care, prin sentința civilă nr. ………. a respins cererea de emitere a ordonanței de plată, prin urmare creditoarea  este partea căzută în pretenții.

A mai susținut reclamanta că în dosarele cu nr. ……… și nr. ……… cu obiect ordonanță de plată/cerere în anulare, prin sentința nr. …….. Tribunalul Buzău a admis cererea de emitere a ordonanței de plată, însă prin sentința nr. …….  cererea in anulare a fost admisă , creditoarea fiind partea căzută în pretenții.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1357 Cod civ și art. 453 Cod proc civ.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.

A solicitat judecata cauzei și în lipsă.

În procedura prealabilă reclamanta  a precizat că își majoreaza câtimea obiectului cererii de la suma de 5000 lei la suma de 15000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele  nr. ……. – la judecătorie, tribunal și curtea de apel, în dosarul nr. ……… la judecătorie și tribunal,  în dosarul nr. ……. la tribunal, în dosarul nr. ……… la tribunal.

A  mai precizat ca în acțiunea introductivă s-a strecurat o eroare materială cu privire la  numărul sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. ……. tehnoredactată eronat ……… în loc de ……….

Referitor la natura litigiilor, a precizat că toate au vizat plata unor lucrări ca urmare a unor contracte de achiziție publică, apreciind că nu datorează taxă de timbru.

Au fost anexate copii certificate pentru conformitate de pe sentința civilă nr. ….. a Curții de Apel Ploiești, sentința  nr. ……… a tribunalului Buzău, sentința nr. …… a tribunalului Buzău, sentința nr. ….. a tribunalului Buzău, factura nr. ….., lista tranzacții, factura nr. ………., factura nr. ………., lista tranzactii, factura nr. …….., lista tranzacții, factura nr. …….., listă tranzacții, factura nr. ………., listă tranzacții.

Copia acțiunii, a cererii precizatoare și a actelor anexate au fost comunicate pârâtei care a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepția prescripției dreptului la  acțiune pentru suma totală de 18.000 lei aferentă facturilor fiscale nr. …. pretins achitată la 1.10.2013, în sumă de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr. ……… al judecătoriei Pogoanele, soluționat prin sentința civilă nr. …….. în care nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, susținând că dreptul la acțiune s-a născut la data de 3.09.2013, iar la data de 3.09.2016 s-a prescris, neoperând întreruperea cursului prescripției; factura fiscală nr. ….. în sumă de 5000 lei pretins achitată la data de 28.10.2014 în dosarul nr. …….. soluționat de Tribunalul Buzău prin decizia civilă …….. în care reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, susținând că dreptul la acțiune s-a născut la data de 10.03.2014 și s-a prescris la data de 10.03.2017; factura nr. ……… în valoare de 5000 lei pretins achitată la 10.10.2014 reprezentând cheltuieli în dosarul nr. ……… în recurs, soluționat prin decizia nr. ……… în care s-a luat act că se vor solicita cheltuieli pe cale separată, susținând că dreptul la acțiune s-a născut la data de 29.09.2014 și s-a prescris la data de 29.09.2017; factura fiscală nr. ………  în sumă de 3000 lei, pretins achitată la data de 25.11.2014 reprezentând cheltuieli în dosarul nr. ……. arătând că nici prin sentința nr. …….. și nici prin decizia nr. ……… prin care s-a admis cererea în anulare, reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată și prin urmare dreptul la acțiune, născut la data de 6.08.2014,  s-a prescris la data de 6.08.2017, neoperând întreruperea cursului prescripției.

Pe fondul cauzei, în măsura în care excepția va fi respinsă,  dar și pentru celelalte sume, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia ca deplin dovedite sumele, a solicitat să se facă aplicarea prevederilor art. 451  alin. 2 Cod proc civ și să se diminueze onorariul  avocațial.

Au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut pârâta că pretențiile reclamantei sunt neîntemeite și nedovedite și nu corespund cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, în sensul că inițial s-a solicitat suma de 5000 lei, s-a majorat ulterior la 15000 lei, iar din cumularea facturilor rezultă suma de 22.500 lei solicitând să se pună în vedere reclamantei să precizeze în concret ce anume solicită.

A mai susținut că nu sunt dovedite cheltuielile întrucât din  facturile fiscale  nu reieise că acesta reprezintă onorariu avocațial aferent dosarelor  la care s-a făcut trimitere prin cererea de chemare în judecată.

Pârâta a mai susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea cheltuielilor de judecată întrucât potrivit prevederilor art. 452 Cod proc civ trebuie să se facă dovada existenței și a întinderii lor, ori în dosarul nr. …… doar în fața instanței de recurs s-a făcut mențiune că se vor solicita pe cale separată, în celelate litigii nu, susținând că trebuie făcută dovada prestării activităților pentru care s-a perceput onorariul avocațial, că nu a fost făcută o asfel de dovadă,  prezentarea facturilor fiscale nu dovedesc cheltuilile de judecată în litigiile invocate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 205, art. 451-453 Cod proc civ, art. 2500, 2501 și urm, art. 2517 și urm., art. 2523 și urm. Cod civ.

A solicitat în dovedirea cererii proba cu înscrisuri și interogatoriu și orice alt mijloc de probă admis de lege.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care, referitor la prescripția dreptului material la acțiune, a arătat că în dosarul nr. ……. instanța inițial învestită a fost judecătoria Pogoanele,  împotriva sentinței s-au exercitat căi de atac - apel și recurs – susținând că dreptul material la acțiune a luat naștere la data pronunțării deciziei nr. …….. a Curții de Apel Ploiești, acesta fiind momentul confirmării faptului că pârâta din cauza prezentă este partea căzută în pretenții, acțiunea fiind depusă la poștă la 28.09.2017, antreior împlinirii termenului de prescripție.

Referitor la dosarele  nr. …….. și nr. …….  a arătat că prin sentința nr. ….. a Tribunalul Buzău s-a admis cererea de emitere a somației de plată,  prin sentința nr. …… fiind admisă cererea în anulare, apreciind că aceastsa este data de la care curge termenul de prescripției de 3 ani.

Pe fondul cauzei a arătat că au solicitat doar suma de 15000 lei întrucât parte din facturile respective au fost emise pentru servicii prestate pentru două dosare în același timp : nr. …… și nr. …….., onorariile fiind de câte 2500 lei pentru fiecare din cele două dosare, în fiecare fază procesuală.

În ceea ce priveşte prestarea serviciilor,  a arătat că au fost încheiate contracte de asistenţă juridică, iar prestarea efectivă a acestora reiese din conţinutul dosarelor.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod proc civ a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, în esenţă învederând că onorariilor sunt proporţionale cu munca depusă şi activitatea efectiv prestată, în plus solicitând să se ţină seama că din sumele încasate se reţine plata unor obligaţii către CAS, CAA, impozit, suma netă fiind mult redusă.

În drept, cererea a fort întemeiată pe prevederile art. 201 alin. 2 Cod proc civ.

Cererea a fost legal timbrată prin raportare la prevederile  art. 3 din  OUG nr. 80/2013 fiind o cerere evaluabilă în bani şi supusă timbrajului, indiferent dacă  litigiul în care se solicită cheltuielile a fost sau nu supus taxării, aşa cum a statuat ÎCCJ prin decizia nr. 19/18.11.2013 de recurs în interesul legii.

În vederea soluţionării cauzei s-a încuviinţat proba cu înscrisuri, apărătorul reclamantei a depus copii de pe contractele de asistenţă juridică nr. ….., nr. ………, nr. ……… .

Analizând actele şi lucrările de la dosar, instanţa a reţinut următoarele :

Începând cu anul 2013, pe rolul instanţelor din Pogoanele,  Buzău şi Ploieşti, au fost înregistrate mai multe litigii între reclamanta Scoala Gimnazială Scutelnici (debitor în acele cauze) şi pârâta S.C. Universal Instal Construct S.R.L. (creditor)

La data de 8.08.2013,  la Judecătoria Pogoanele, jud. Buzău, a fost înregistrată cauza cu nr. ……… prin care creditoarea S.C. Universal Instal Construct S.R.L.  a chemat în judecată debitoarea Şcoala Generală cu clasele I-VIII Scutelnici (în prezent, Scoala Gimnazială Scutelnici) şi Trezoreria Pogoanele, solicitând validarea popririi înfiinţate de BEJ Porojnicu Adrian până la concurenţa sumei de 501267,65 lei, actualizată până la recuperarea efectivă a creanţei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. ……., Judecătoria Pogoanele a respins cererea creditoarei pe fond,  dar şi cu privire la capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată. Prin sentinţa menţionată instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o solicitare de debitoarei cu privire la plata cheltuielilor de judecată, nici în practicaua hotărârii nu este menţionată o astfel de solicitare şi nici în întâmpinarea depusă la dosar şi nici  nu s-a regăsit la dosarul cauzei vreo chitanţă privind cheltuileile de judecată efectuate de debitoare.

Prin urmare, nefiind  făcută nicio solicitare explicită  referitoare la acest drept şi pentru că nici instanţa nu s-a pronunţat, cheltuielile de judecată se puteau solicita pe cale separată. 

Tribunalul Buzău,  prin decizia nr. …… pronunţată în aceiaşi cauză – …… -  a admis apelul creditoarei S.C. Universal Instal Construct S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. ………., a schimbat în tot sentinţa şi a validat poprirea. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a luat act de declaraţia apelantei că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În practicaua aceleiaşi hotărâri s-a consemnat că apărătorul intimatei debitoare a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. …….., Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de intimata debitoare Scoala Generală cu Clasele I-VIII Scutelnici, a modificat în tot decizia nr. ……. a Tribunalului Buzău şi pe fond a menţinut sentinţa nr. ……… a Judecătoriei Pogoanele. Prin aceeaşi hotărâre s-a luat act că recurenta – reclamanta din cauza pendinte – va  solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita plata cheltuielilor de judecată, invocată de pârâta  S.C. Universal Instal Construct S.R.L., instanţa o va respinge pentru cele ce succed:

Dreptul de a cerere plata cheltuielilor de judecată s-a născut la momentul la care litigiul în întregul său  a fost soluţionat definitiv şi irevocabil, deci la data de 29.09.2014 – corespunzătoare celei la care  Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat recursul din dosarul nr. ……… şi se împlinea  în ziua şi luna corespunzătoare  după trecerea a trei ani.

Cererea reclamantei, înregistrată la instanţă la data de 2.10.2017,  a  fost depusă la serviciul poştal la data de 28.09.2017 –aşa cum reiese din ştampila aplicată pe anvelopa plicului cu care a fost expediată acţiunea către instanţă -  fiind respectate prevederile art. 183 Cod proc civ. conform cărora este socotit ca fiind făcut în termen actul de procedură care a fost depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal, la serviciul de curierat rapid sau la un serviciu specializat de comunicare.

Potrivit prevederilor art. 452 Cod proc civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii,  dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Cheltuielile de judecată pot fi solicitate şi pe cale separată – ceea ce este permis în temeiul  dispoziţiilor art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civ. privind răspunderea civilă delictuală –

Culpa procesuală a pârâtei,  reiese chiar din soluţiile pronunţate în dosarul nr. …… – creditoare în dosarul menţionat – şi ca parte căzută în pretenţii, în înţelesul art. 453  Cod proc civ. , poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la raporturile dintre reclamant şi apărătorul său, se reţine că la data de 3.09.2013, între  dnul avocat B. A. M. şi pârâta Scoala Generală  Gimnazială cu clasele I-VIII Scutelnici, prin reprezentat, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică  …..,  cu obiect  „redactare, asistenţă/reprezentare în dosarele nr. …… şi nr. …….” pentru un onorariu de 5000 lei, fără alte clauze şi fără se  fi menţionat stadiul procesual (filele 91,92).

Ulterior, la data de 10.03.2014, între aceleaşi părţi, a fost încheiat contractul de asistenţă  juridică nr. …. cu obiect „redactare, asistenţă/reprezentare în dosarele  nr. …. şi nr. ……..” pentru un onorariu de 5000 lei, fără alte clauze şi fără se  fi menţionat stadiul procesual (filele 93,94), iar la data de 14.07.2014 s-a încheiat contractul de asistenţă juridică  nr. …… cu obiect „asistenţă/reprezentare C.A. Ploieşti „fără alte clauze (filele 95,96).

În ceea ce priveşte onorariul stabilit la suma de 5000 lei, instanţa reţine că reclamanta, prin apărător, a menţionat că suma  a fost stabilită global pentru cele două dosare pentru care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică,  solicitând în cauza pendinte jumătate  din aceasta.

La dosar au fost depuse chitanţa nr. ….., în sumă de 5000 lei, în cuprinsul căreia s-a  făcut menţiune că este plată conform contractului nr. …. (fila 36), sumă virată  la data de 1.10.2013, conform listei de tranzacţii, ataşată cauzei (fila 37), chitanţa nr. ……  în  sumă de 5000 lei în cuprinsul căreia s-a făcut menţiune că priveşte contractul nr. ……. precum şi dosarele : ……. şi  …… (fila 38), sumă virată la data de 28.10.2014 şi  chitanţa nr. ….. pentru suma de 5000 lei în care s-a făcut menţiune că reprezintă plată conform contractului  …….. (fila 40), virată la data de 10.10.2014 (fila 41).

Coroborând aceste înscrisuri cu menţiunile din hotărârile pronunţate în dosarul nr. ……., dar şi din verificarea actelor depuse la acest dosar în toate ciclurile procesuale,  deşi este menţiune explicită doar în ultimul contract cu privire la faptul că asistenţa/reprezentarea se acordă la Curtea de Apel Ploieşti (contractul …….).  instanţa constată că  au fost încheiate contracte de asistenţă juridică  pe parcursul procedurilor judiciare din fiecare ciclu procesual – fond, apel şi recurs, în dosare a fost  depusă împuternicire avocaţială de dnul av. B. A. M.î, au fost emise chitanţe pentru onorarii anterior pronunţării fiecăreia dintre instanţe – judecătorie, tribunal, curte de apel – asupra litigiului, fiind făcută  dovada existenţei  cheltuielilor, dar şi a întinderii lor, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului,  fiind respectare cerinţele art. 452 Cod proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea  pârâtei de a se da eficienţă prevederilor art. 451 alin. 2 Cod proc civ. şi de a se reduce onorariul  de avocat, instanţa apreciază, având în vedere cauzele în care s-au făcut plăţile, faţă de complexitatea acestora, de munca depusă de avocat – care a formulat întâmpinări, a exercitat şi motivat  căi de atac, a făcut deplasări de la cabinet său la sediul instanţelor, situate în alte localităţi, ceea ce presupune cheltuieli de  transport, cheltuieli cuprinse global în onorariul solicitat devreme ce nu s-au solicitat separat,  că onorariile sunt proporţionale cu activitatea depusă de avocat şi complexitatea cauzelor și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 7500 lei cheltuieli efectuate în dosarul nr. …… , câte 2500 lei în fiecare fază procesuală – fond, apel şi recurs-

La data de 22.10.2014, la Judecătoria Buzău a fost înregistrată cauza cu nr. …… prin care creditoarea S.C. Universal Instal Construct S.R.L.  a chemat în judecată debitoarea Şcoala Generală cu clasele I-VIII Scutelnici (reclamanta din cauza pendinte) pentru emiterea unei ordonanţe de plată  şi obligarea debitoarei la plata sumei de 7675 lei  reprezentând cumulat suma de 2586,63 lei  rezultată din actualizarea  sumei de 19466,62 lei cu rata inflaţiei pentru perioada 1.02.2011-31.07.2014 şi suma de 5088,57 lei  reprezentând penalităţi de 0,2 % calculate conform contractului, pentru perioada 1.02.2011-31.07.2014, cu cheltuieli de judecată.

Debitoarea a  fost reprezentată în cauză de dnul av. B. A. M.– conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar (fila 50- dosar nr. …..) şi menţiunilor din practicaua sentinţei civile  nr. ….. prin care  Judecătoria Buzău a admis excepţia de necompetenţă materială  a instanţei şi  a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Prin sentinţa nr. ……, Tribunalul Buzău a respins ca fiind lipsită de interes cererea creditoarei de emitere a ordonanţei de plată, a respins excepţia prescripţiei  dreptului material la acţiune invocată de debitor şi a luat act de precizarea debitorului că va solicita  cheltuieli de judecată pe cale separată.

În dosar nr. ……..  nu au fost depuse dovezi prind cheltuielile de judecată efectuate.

În  cauza pendinte a fost depusă chitanţa nr. ……., în sumă de 1500 lei în care s-a făcut menţiune că priveşte contractul nr. …… (acelaşi cu cel menţionat în împuternicirea depusă în dosarul nr. ……. - fila 46),  a cărei plată a fost făcută la data 24.02.2015 (fila 47).

Coroborând  aceste înscrisuri, se  constată că judecătoria s-a pronunţat în cauza cu nr. …..  la data de 6.01.2015, iar tribunalul la data  de 6.03.2015, chitanţa pentru onorariul de avocat fiind emisă la data de 29.12.2014 anterior pronunţării celor două sentinţe, fiind  respectate ceinţele art. 452 Cod proc civ. referitoare la obligaţia de a se face dovada existenţei  cheltuielilor, dar şi a întinderii lor, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.

În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de a se da eficienţă prevederilor art. 451 alin. 2  Cod proc civ. şi de a se reduce onorariul  de avocat,  instanţa apreciază, având în vedere că dosarul a fost soluţionat în două etape - chiar dacă prima  a vizat doar declinarea competenţei, culpa introducerii  cererii la o instanţă necompetentă aparţinând pârâtei - complexitatea cauzei,  munca depusă de avocat – care a formulat întâmpinare, s-a prezentat la termenele de judecată - că onorariul în sumă de 1500 lei achitat este proporţional cu activitatea depusă de avocat şi, în consecinţă,  va obliga pârâta să o achite reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. … – la judecătorie şi tribunal –.

Referitor la temeiul obligării, instanţa reţine incidenţa aceloraşi prevederi ale art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civ. apreciind că  din conţinutul dosarului nr. …….. şi soluţiile pronunţate de instanţe reiese culpa procesuală a pârâtei,  fiind parte căzută în pretenţii.

La data de 26.06.2014, la Tribunalul Buzău,  a fost înregistrată cauza cu numărul ……..  prin care creditoarea S.C. Universal Instal Construct S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei  Şcoala Generală Clasele I-VIII Scutelnici şi obligarea la plata sumei de 358.520 lei.

Prin sentinţa nr. ………. pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. ……… s-a admis  cererea creditoarei de emitere a ordonanţei de plată, soluţie desfiinţată prin sentinţa nr.  ……. pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. …… prin care  s-a admis cererea în anulare formulată de debitoare (reclamanta din cauza de faţă) şi a fost anulată sentinţa nr. …...

În practicaua hotărârii nr. ……. s-a reţinut că dnul av. B. A. M., apărătorul debitoarei a menţionat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin  sentinţa nr. ….. instanţa nu s-a pronunţat cu privire la o solicitare a debitoarei referitor la plata cheltuielilor de judecată, nici în practicaua hotărârii nu este menţionată o astfel de solicitare,  nici prin cererea în anulare cu care a fost învestită instanţa şi nici  nu s-a regăsit la dosarul cauzei vreo chitanţă privind cheltuielile de judecată efectuate de debitoare.

Prin urmare nefiind  făcută în dosarul nr. ………. nicio solicitare explicită  referitoare la acest drept şi pentru că nici instanţa nu s-a pronunţat, cheltuielile de judecată se puteau solicita pe cale separată în temeiul  pe dispoziţiilor art. 1349 alin. 1 şi 2 Cod civ. privind răspunderea civilă delictuală –

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita plata cheltuielilor de judecată în dosarul nr. ……… în care instanţa s-a pronunţat la data de 9.09.2014,  invocată de pârâta  S.C. Universal Instal Construct S.R.L., instanţa o va respinge pentru cele ce succed:

Prin sentinţa nr. …….  instanţa a admis cererea de emitere a ordonanţei de plată, hotărâre supusă căii de atac a cererii în anulate, cale de atac exercitată de debitoare.

Dreptul de a cerere plata cheltuielilor de judecată s-a născut la momentul la care litigiul a fost soluţionat definitiv, prin pronunţarea asupra  cererii în anulare - la data de 19.02.2015 - dată facă de care, cererea reclamantei, depusă la oficiul poştal la data de 28.09.2017 este formulată în termenul general de prescripţie.

Potrivit prevederilor art. 452 Cod proc civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii,  dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Debitoarea a fost reprezentată de dnul av. B. A. M. care a  depus  în cauza pendinte,  chitanţele nr. …….  în sumă de 3000 lei în care s-a făcut menţiune că reprezintă onorariu conform contract  …… (fila 42), plătită la data de 25.11.2014 (fila 43)  şi nr. …….în sumă de 3000 lei în care s-a făcut menţiune că reprezintă onorariu conform contract nr. ……. (fila 44), plătită la data de 16.12.2014  (fila 45). Verificând actele din dosare în care se pretind cheltuielile de judecată, se constată că  au fost depuse de apărătorul debitoarei împuterniciri avocaţiale (fila 13 – dosar …… şi fila 43- dosar nr. ……) în care sunt menţionate contractele în baza cărora au fost emise, aceleaşi cu cele menţionate în chitanţele ataşate prezentei cauze (filele 42,44).

Coroborând  aceste înscrisuri, datele la care au fos emise chitanțele – 6.08.2014 și 24.10.2014 - cu datele la care s-a pronunţat instanţa în cele două  cauze în care se solicită cheltuielile de judecată- 9.09.2014 şi respectiv 19.02.2015 -  se  constată că debitoarea a făcut  dovada, în ambele dosare, a  existenţei  cheltuielilor dar şi a întinderii lor, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, fiind respectate prevederile art. 452 Cod proc civ..

În ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de a se da eficienţă prevederilor art. 451 alin. 2 Cod proc civ. şi de a se reduce onorariul  de avocat plătit de reclamantă, instanţa apreciază cererea întemeiată,  o va admite şi  va reduce onorariile în ambele dosare, de la suma de câte  3000 lei, la suma de câte 1500 lei, fără ca prin aceste măsuri instanţa să aducă atingere raporturilor dintre apărător şi  clientul său

În  ceea  ce priveşte dosarul nr. ……, instanţa reţine că dosarul s-a soluţionat în două termene,  cererea de ordonanţă de plată nu este o cauză complexă  nici sub aspectul probaţiunii nefiind admisă decât  dovada cu înscrisuri, apărătorul a formulat întâmpinare, concluzii scrise şi s-a prezenta la termen,  apreciind că suma de 1500 lei este proporţională cu activitatea depusă de avocat şi complexitatea cauzei.

Referitor la dosarul nr. ……, instanţa reţine că apărătorul  a exercitat şi motivat calea de atac,  a formulat  precizări la cererea în anulare şi răspuns la întâmpinarea creditoarei, însă nu a fost prezent la judecata în fond  a cauzei, apreciind, faţă de natura cauzei şi probatoriul sumar ce se poate administra într-un litigiu de natura celui ce a făcut obiectul dosarului menționat,  că suma de 1500 lei este proporţională cu activitatea depusă de avocat şi complexitatea cauzei.

Faţă de cele ce preced, instanţa va admite, în parte, cererea formulată de reclamanta  Şcoala Gimnazială Scutenici, în contradictoriu cu pârâta S.C. Universal Instal Construct S.R.L.  şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma  totală de 12.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocat  achitate în dosarul nr. ...... în sumă de câte 2500 lei în fiecare din fazele procesuale – fond, apel, recurs-  suma de 1500  lei onorariu de avocat în dosarul nr. ……., suma de 1500 lei onorariu de avocat în dosarul ……. ( redus conform prevederilor art. 451 alin. 2 Cod proc civ)  şi suma de 1500 lei onorariu de avocat în dosarul nr. ……….,  (redus conform prevederilor art. 451 alin. 2 Cod proc civ)

În temeiul prevederilor art. 453 Cod proc. civ. şi având în vedere şi decizia nr. 59/2017 a Î.C.C.J de dezlegare a unor chestiuni de drept, prin care a statuat că “în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenţiei constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluţionat definitiv, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.” obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 705 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse în limita admiterii cererii.