Daune morale. Articole defăimătoare publicate în mass media. Modificarea cererii de chemare în judecată cu depăşirea termenului legal. Lipsa capacităţii de folosinţă a cotidienelor on-line. Calitatea procesuală pasivă a comitentului
- art. 204 alin.1 Cod de procedură civilă
- art. 58, art. 73, art. 75, art. 187, art. 188, art. 205, art. 253, art. 1373 Cod civil
- art. 10 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
- art. 30 Constituţia României
- Rezoluţia 1003/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, privind etica jurnalistică
Ce-a de-a doua cerere de introducere în cauză a societăţii deţinătoare a cotidianului în care s-au publicat articolele incriminate, cu nerespectarea art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă a fost respinsă. Referitor la cotidienele on-line, întrucât nu au capacitate de folosinţă, nu puteau sta în judecată, potrivit art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă.
Calitatea procesuală pasivă a comitentului ce a publicat articolele incriminate reieşea din dispoziţiile art. 1373 Cod civil, greşit instanţa de fond reţinând contrariul.
Printr-o parte din articolele incriminate s-au adus publicităţii informaţii neverificate, afirmaţiile au depăşit limitele rezonabile ale unei informaţii veridice, iar prin publicarea fără acord a unei fotografii s-a adus atingere drepturilor prevăzute de art. 58, art. 73 Cod civil, astfel că s-a creat un prejudiciu ce a impus repararea acestuia prin acordarea unor daune morale cu respectarea principiului proporţionalităţii.
Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă
Decizia civilă nr. 395 din 3 mai 2018
Prin sentinţa civilă nr. (...), pronunţată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...), s-a respins acţiunea formulată de reclamanta (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales la Tribunalul (...), cu sediul în (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâtele (...), cu sediul în (...), judeţul (...) şi (...), cu sediul în (...), judeţul (...), ca fiind înaintată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
A fost obligată reclamanta să achite pârâtului (...) suma de 500 lei cheltuieli de judecată parţiale.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta (...), cu sediul în (...), (...), judeţul (...), J(...), CUI (...) şi în consecinţă :
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales la Tribunalul (...), cu sediul în (...), (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâta (...), cu sediul în (...), (...), judeţul (...), J(...), CUI (...), ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales la Tribunalul (...), cu sediul în (...), (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâtul (...) CNP (...), cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat (...), situat în (...), (...), judeţul (...).
A fost obligată reclamanta să achite pârâtului (...) suma de 500 lei cheltuieli de judecată parţiale.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales la Tribunalul (...), cu sediul în (...), (...), judeţul (...), în contradictoriu cu pârâtul (...), CNP (...), cu domiciliul procedural ales la cabinet de avocat (...), situat în (...), (...), judeţul (...).
A fost obligat pârâtul (...) la plata sumei de 4500 lei cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei (...).
S-au respins restul pretenţiilor faţă de pârâtul (...).
S-a luat act de declaraţia reclamantei că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a celor două cotidiene on-line instanţa a constatat că înregistrarea domeniilor de internet se face prin intermediul Registrului Ro T.L.D., care asigură înregistrarea domeniilor în favoarea unor persoane fizice sau juridice, iar domeniul de internet reprezintă o adresă virtuală a unei persoane fizice sau juridice.
În consecinţă, instanţa a reţinut că cele două cotidiene on line nu au capacitate de folosinţă şi că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art.56 alin.2 Cod procedură civilă astfel că a respins acţiunea formulată de reclamanta (...) în contradictoriu cu pârâtele (...), şi (...), ca fiind înaintată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta (...), instanţa a reţinut că, potrivit art. 36 Cod procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii ori raportat la obiectul cauzei s-a apreciat că excepţia invocată se impune a fi admisă.
Prin urmare, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei (...) şi în consecinţă a respins acţiunea înaintată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă.
Cu privire la excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că aceasta nu este fondată fiind respinsă ca atare.
S-a reţinut că, reclamanta a indicat numele complet şi adresa pârâţilor; iar obiectul cererii de chemare în judecată a fost cuantificat, fiind indicat şi temeiul de drept pe care reclamanta a înţeles să îşi fundamenteze acţiunea.
Analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii (...) şi (...), instanţa a reţinut că potrivit art. 30 din Constituţia României: ” Libertatea de exprimare. (1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile…..(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine….(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii…”.
De asemenea, conform art.70 din Codul Civil: ”Dreptul la libera exprimare. (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75”, art. 75 statuând : ”Limite. (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.”
Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte astfel: ”Libertatea de exprimare. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
Consacrată fiind libertatea de exprimare în general, referitor la mass-media, s-a apreciat că revine obligaţia fiecărei legislaţii în parte de a statua asupra rolului pe care mass-media îl are în societatea respectivă, în concret, de a crea, pe de o parte, cadrul legal de exprimare, iar pe de altă parte, de a integra această activitate aspiraţiilor socioculturale şi nu numai ale societăţii în ansamblul ei.
Asupra acestui ultim aspect, prin Rezoluţia 1003 (1993) privind etica jurnalistică, s-a reţinut că art. 1 stabileşte că, suplimentar la drepturile şi obligaţiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică faţă de cetăţeni şi societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea şi comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetăţenilor şi dezvoltarea societăţii şi a vieţii democratice.
De aceea, s-a arătat că printre principiile de bază ale eticii jurnalismului se află şi condiţia ca difuzarea ştirilor să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare.
Toate aceste principii s-a concluzionat că ar capăta şi mai multă importanţă atunci când vin în contact cu activitatea de înfăptuire a justiţiei, fiind consacrat faptul că presa are sarcina de a comunica informaţii şi idei legate de cauzele aflate pe rolul instanţelor (Cauza Sunday Times contra Marea Britanie), deoarece administrarea justiţiei serveşte colectivităţii în ansamblul ei şi necesită cooperarea unui public bine informat.
Corelativ acestui drept al presei în contactul cu puterea judecătorească, s-a apreciat că este recunoscut şi dreptul instanţelor de a beneficia de încrederea opiniei publice, pentru a-şi putea îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, fiind deci necesar să fie protejate împotriva unor atacuri distructive, lipsite de fundament (Cauza Sabou şi Pârcălab contra România).
Referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Braford contra Danemarcei" a decis că „interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora". În cauza „Pager şi Oberschlick contra Austriei" s-a statuat că „activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept".
În acest context s-au analizat şi articolele de presă în legătură cu activitatea profesională a doamnei judecător (...), dacă prin articolele publicate cei doi jurnalişti s-au încadrat în limitele legale şi morale ale dreptului la liberă exprimare, prin prisma bunei credinţe, a existenţei unei baze factuale şi ţinând cont de rolul presei şi doza de exagerare care îi este permisă în exercitarea funcţiei pe care o joacă în societatea modernă.
Astfel, s-a reţinut că, la data de (...) pe site-ul (...) a fost publicat de către pârâtul (...) articolul cu titlul: ”(...)(...)!”, articol în care se arată că printr-o sentinţă pe care o consideră aberantă, două jurnaliste au fost obligate la plata de daune morale pentru un articol pe care l-au scris.
La data de (...), pârâtul (...), s-a concluzionat că, a publicat articolul cu titlul: „(...)”, text în care se prezintă pe larg procesul finalizat cu o decizie de obligare a două jurnaliste la plata de daune morale printr-o decizie a Tribunalului (...), decizie pronunţată de un complet de divergenţă din care a făcut parte şi reclamanta.
La data de (...) în aceeaşi publicaţie on line, pârâtul (...) a publicat articolul cu titlul: ”(...)”, articol care se referă în esenţă la judecătoarea (...).
Instanţa a reţinut şi faptul că s-au depus la dosar înscrisuri listate de pe contul de facebook al pârâtului din care reies nişte comentarii vulgare la adresa numelui reclamantei, fără însă a se putea stabili cine şi în ce condiţii le-a postat, aparent contul pârâtului fiind în prezent accesibil doar prietenilor din reţeaua de socializare.
Tribunalul a constatat că, din cuprinsul articolelor scrise de pârâtul (...), se desprinde ideea unei presupuse lipse de imparţialitate a reclamantei ca urmare a apariţiei în mass media a unor articole în care erau prezentate activităţile ce priveau modul de desfăşurare a anchetei penale dispuse asupra soţului său acuzat de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi, totodată, comentându-se într-un mod defăimător măsurile de ordin procedural pe care le-a dispus în cauză
Articolele de presă, prin conţinutul lor concret, prezintă date ce sunt de natură a crea suspiciuni cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea pe care trebuie să le manifeste fiecare judecător în exercitarea profesiei, aceasta cu atât mai mult cu cât se au în vedere comentariile şi limbajul vexatoriu folosit în comentariile postate pe pagina de facebook, înscrisuri listate şi depuse la dosarul cauzei.
Totodată, s-a apreciat că prin articolele apărute în presă s-a încercat o conexiune între sancţiunea disciplinară aplicată doamnei judecător (...) prin Hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. (...) cu lipsa de imparţialitate invocată a magistratului în soluţionarea cauzei pendinte. Astfel, faptul că doamnei judecător i s-a aplicat o sancţiune disciplinară într-un anumit caz determinat s-a concluzionat că nu poate genera concluzia manifestării unei rele credinţe sau grave neglijenţe în modul de instrumentare a tuturor cauzelor cu care este investită să le soluţioneze.
Asocierea ideii că hotărârea pronunţată a fost adoptată ca urmare a unei răzbunări, date fiind relatările în presă a anumitor împrejurări legate de desfăşurarea modului de instrumentare a cauzei de către Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în care soţul său era acuzat de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi că la autosesizarea procurorului general al României s-a dispus trimiterea dosarului spre instrumentare unui alt parchet pentru ,,ci se evita muşamalizarea acestuia care era, se pare, aproape realizată", s-a reţinut că nu poate fi primită atâta timp cât prin adresa nr. (...) din data de (...), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat acestuia că cererea astfel formulată a fost admisă prin ordonanţa nr.(...) din data de (...), dispunându-se trimiterea cauzei menţionate la Parchetul de pe lângă Judecătoria (...).
În concluzie, articolele de presă, prin conţinutul lor concret, s-a apreciat că prezintă date nereale ce creează o imagine şi o percepţie publică negativă asupra judecătorului menţionat, ceea ce, în mod evident îi afectează autoritatea de care acesta ar trebui să se bucure în exercitarea funcţiei de judecător.
S-a mentionat şi faptul că în sedinţa din data de (...), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiilor lansate în spaţiul public prin intermediul mass media referitoare la activitatea şi cariera reclamantei sunt nefondate şi au afectat independenţa şi reputaţia profesională a magistratului.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat astfel că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în raport de pârâtul (...), iar prejudiciul moral este evident.
Celelalte afirmaţii din articolele de presă cu referire la modul în care jurnalistul a perceput şi criticat hotărârea judecătorească pronunţată de completul din care a făcut parte şi reclamanta, s-a reţinut că se încadrează în opinia instanţei în dreptul la liberă exprimare.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul (...) şi l-a obligat pe acesta în baza art. 1349 Cod civil la plata către reclamantă a sumei de 4500 lei cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretenţiilor faţă de acesta.
Cu privire la pârâtul (...), instanţa a constatat că acesta a publicat pe site-ul (...) articolul intitulat ”(...)” în care jurnalistul relevă aspecte legate de hotărârea pronunţată de completul din care a făcut parte reclamanta, afirmând că este o stupizenie, iar libertatea de exprimare este încălcată brutal de cei care trebuie să aplice legea. S-a mai arătat că jurnaliştii de la (...) au remarcat un aspect de gravitate care ţine mai degrabă de o răzbunare decât de un act de justiţie cu referire la cele două judecătoare care au pronunţat soluţia.
Instanţa a constatat că modul în care jurnalistul a perceput şi criticat hotărârea judecătorească pronunţată de completul din care a făcut parte şi reclamanta, se încadrează în dreptul la liberă exprimare şi astfel nu sunt întrunite în ceea ce îl priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale.
Celelalte susţineri ale pârâtului, judecăţi de valoare cu privire la libertatea de exprimare a ziaristului şi preluările din afirmaţiile altor publicaţii s-a concluzionat că nu pot fi considerate ca fiind excesive şi implicând o rea credinţă, ci se încadrează în limitele de exprimare garantate de textele legale aplicabile speţei şi relevă experienţa demersului jurnalistic.
În consecinţă, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul (...).
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a constatat că cele patru pârâte au solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei fiecare reprezentând onorariu avocat justificat cu extrasul de cont depus la dosar doar de pârâtul (...) şi (...), suma de 3000 lei fiind achitată conform extrasului de cont de (...) care însă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere prevederile art. 451 alin.2 Cod procedură civilă, ţinând cont de faptul că toţi cei cinci pârâţi din cauză au fost reprezentaţi de acelaşi avocat, întâmpinările depuse reluând cu mici diferenţe aceleaşi argumente, instanţa a obligat reclamanta să achite pârâtului (...) suma de 500 lei cheltuieli de judecată parţiale şi pârâtului (...) suma de 500 lei cheltuieli de judecată parţiale.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, instanţa a luat act de declaraţia acesteia că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de (...), pronunţate de Tribunalul (...), în termen legal au declarat apel: reclamanta (...), solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinţei, respingerea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtelor (...) şi (...), respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC (...) SA, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, respingerea excepţiei de tardivitate a cererii sale de modificare a cadrului procesual, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru introducerea în cauză a societăţii găzduitoare a cotidianului (...), SC (...) SRL; pârâtul (...), solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, în fond şi apel; pârâţii (...) şi cotidianul on-line (...) (...), solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei, acordarea integrală a cheltuielilor de judecată de câte 1500 lei fiecare, cu cheltuieli de judecată în apel.
Prin motivele de apel, apelanta reclamantă (...) a invocat că la primul termen de judecată la care s-a prezentat reprezentantul său, (...), având în vedere forma de organizare specială a celor două cotidiene, a invocării lipsei capacităţii de folosinţă a acestora, s-a impus modificarea cadrului procesual prin introducerea societăţilor găzduitoare a cotidienelor, în cauză. A solicitat încuvinţarea emiterii unei adrese către INCDI Bucureşti pentru a obţine relaţii cu privire la domeniile cotidienelor on-line (...) şi (...), întrucât nu se cunoştea care este forma de organizare a acestor pârâţi, de-a comunica cine este deţinătorul domeniilor respective, care sunt datele de identificare ale societăţilor găzduitoare, unde sunt găzduite domeniile informatice.
A arătat reprezentantul său că a solicitat datele la data de (...) şi că nu a primit răspuns, a aflat dintr-o cerere adresată Tribunalului (...) că societatea găzduitoare a Cotidianului (...) este (...), a solicitat a fi introdusă în cauză ca pârâtă la termenul de judecată din această dată. A încuvinţat instanţa de fond modificarea cadrului procesual prin introducerea acestei pârâte iar pentru introducerea celei de-a doua a amânat pronunţarea, precum şi cu privire la emiterea adresei, fiind încălcat rolul activ al instanţei în soluţionarea cauzei în vederea obţinerii datelor necesare soluţionării cauzei.
La termenul de judecată din data de (...) a depus răspunsul sosit de la INCDI şi a aflat că societatea găzduitoare a celuilalt cotidian (...) este SC (...) SRL şi a solicitat a fi introdusă în cauză ca pârâtă, dar, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii iar la termenul de judecată din data de (...) a respins-o ca tardivă, fără a se avea în vedere că la termenul anterior s-a încuvinţat modificarea cadrului procesual, considerându-se că se impune introducerea în cauză a societăţilor găzduitoare a celor două cotidiene.
Aceste cotidiene nu au o formă de organizare obişnuită şi de aceea a solicitat concursul instanţei în obţinerea informaţiilor la care o persoană obişnuită nu are acces, astfel că, deşi s-a admis în data de (...) modificarea cadrului procesual, s-a respins apoi ca tardivă modificarea cadrului procesual la termenul de judecată din data de (...) când obţinuse doar numele şi nu trebuia decât să o introducă în cauză, astfel că, se impune a fi anulată hotărârea şi încheierea, respingerea excepţiei de tardivitate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Greşit instanţa de fond, cu nerespectarea art. 22, art.78 aliniat 1, art. 249, art. 56 Cod procedură civilă a respins acţiunea faţă de Cotidianul on-line (...) şi (...), s-a confundat capacitatea de folosinţă cu cea procesuală, nu s-a motivat admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, nu s-a intrat în judecarea fondului cu privire la aceşti pârâţi. Potrivit art. 78 aliniat 2 Cod procedură civilă instanţa avea obligaţia, dacă aprecia că pârâţii nu au capacitate de folosinţă, să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a părţilor titulare, or, nu a procedat astfel şi deşi a solicitat emiterea adresei la INCDI, deşi din înscrisuri reieşea că pârâtul (...) este director al Cotidianului on-line (...), a aplicat ştampila cu (...).
Se întreabă apelanta în ce condiţii au încheiat cotidienele contracte de asistenţă juridică, în ce condiţii au plătit onorariul de avocat şi cui o să plătească ea cheltuielile de judecată, dacă acestea nu au capacitate de folosinţă? Art. 56 aliniat 2 Cod procedură civilă instituie o excepţie aplicabilă entităţilor juridice, potrivit căreia pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, astfel că, cele două cotidiene au astfel capacitate procesuală de folosinţă, potrivit art. 187 şi art. 188 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 193 aliniat 2 Cod procedură civilă, nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună credinţă calitatea de subiect a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreşte ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice, astfel că, cele două cotidiene nu-i pot opune ei, cea care este de bună credinţă şi a luat cunoştinţă de atingerile aduse reputaţiei din publicaţiile on-line lipsa calităţii sale de subiect de drept civil.
Conform art. 193 aliniat 2, art. 207, art. 219, art. 230, art. 231 Cod procedură civilă, întrucât cotidienele on-line au sediu, patrimoniu, reprezentant legal, publică periodic articole prin angajaţii săi şi chiar reprezentanţii recunosc în faţa instanţei că acestea sunt înregistrate, că deţin autorizaţie de funcţionare, în accepţiunea art. 56 Cod procedură civilă au capacitate de folosinţă şi se impunea respingerea excepţiei.
Aceste cotidiene au astfel obligaţia de-a răspunde pentru acţiunile lor, faţă de prevederile art. 1349, art. 1357, art. 56 Cod procedură civilă, susţinerile că sunt platforme on-line ce comunică în spaţiul media informaţii de interes public pentru cetăţenii judeţului (...), că nu au personalitate juridică, nefiind supuse unor formalităţi de înregistrare, înscriere, înmatriculare, în scopul dobândirii personalităţii juridice, nu au relevanţă câtă vreme nu se discută calitatea acestora de persoane juridice ci cea de folosinţă dată de faptul că au o structură organizatorică bine pusă la punct şi publică periodic articole, astfel că, în accepţiunea art. 193 aliniat 2, art. 56 au obligaţia de a-şi asuma răspunderea pentru acţiunile lor.
Sunt grave susţinerile pârâţilor, însuşite de instanţa de fond, potrivit cărora nu răspund civil, penal întrucât nu au capacitate de folosinţă, nu se explică cum s-a constatat că societatea găzduitoare a cotidianului (...), (...) nu are calitate procesuală pasivă.
(...) este judecător la Tribunalul (...), în data de (...) a participat ca judecător nr. 2 în complet de divergenţă la pronunţarea Deciziei civile nr. (...) în dosar nr. (...) al Tribunalului (...), ce a avut ca părţi două ziariste pârâte al cotidianului (...), pe (...) şi (...) şi ca obiect acţiune în răspundere delictuală. A solicitat apelantul reclamant constatarea încălcării dreptului la demnitate şi propria imagine, obligarea ziaristelor la plata daunelor morale, prin Decizia civilă nr. (...)/(...) a fost admis apelul, schimbată sentinţa şi admisă în parte acţiunea.
În loc să se uzeze de căile de atac, potrivit art. 19 din Declaraţia cu privire la Principiile de Independenţă a judecătorilor din Croaţia-Brijuni 14.10.2015, ziariştii au considerat necesar a-şi exprima nemulţumirile prin intermediul ziarului. În data de (...) în cotidianul on-line (...) ziaristul (...) a publicat articolul „(...)(...)”, apoi, în data de (...) articolul ”(...)(...)” prin care cu rea credinţă i-au adus prejudiciu grav de imagine prin afirmaţii calomnioase, defăimătoare, privind reputaţia sa profesională şi a colegei de complet, judecător (...).
În articolul „(...) (...)” publicat de ziaristul (...) în ziarul (...), se arată că hotărârea este o stupizenie, un act de răzbunare nu de justiţie, influenţată de mai multe materiale de presă apărute de-a lungul timpului, fiind scoasă în evidenţă imaginea proastă a Tribunalului (...), afirmaţii făcute cu rea credinţă, fără o justificare legală.
Prin utilizarea fotografiei sale în mai multe articole de către (...), de un alt colaborator al ziarului, ce şi-a permis să o fotografieze pe scările Tribunalului, i s-a adus atingere vieţii private, potrivit art. 74 litera h) Cod civil, fiindu-i încălcat dreptul la propria imagine, potrivit art. 73 Cod civil, aspect ce nu a fost analizat de instanţa de fond.
Urmare a postării repetate pe facebook, reţea de socializare publică, accesibilă oricărei persoane, a unor materiale din conţinutul cărora reies aspecte ce creează aparenţa comiterii de către ea în calitate de magistrat a unor abateri judiciare sau penale, de către (...), a aceloraşi articole, a numelui ei şi al colegei de complet, cu rea credinţă, deformate în mod vulgar - (...) şi (...) - menţionând că ar avea nume predestinate meseriei practicate, a unor clipuri muzicale cu termeni vulgari, imaginea, reputaţia, probitatea profesională au fost afectate grav.
Articolele sunt de natură, mai ales prin titlu, să inducă publicului o opinie negativă despre ea şi activitatea sa, a justiţiei din (...) în general. Într-un stil batjocoritor, în articole se menţionează aceleaşi aspecte, fără o justificare legală, afirmaţii făcute cu rea credinţă pentru a o denigra atât pe ea cât şi întreaga sa activitate profesională. Reţeaua de socializare facebook nu este un spaţiu privat, cum greşit reţine instanţa de fond, ci unul public, potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a practicii judiciare.
Postarea pe facebook a afirmaţiilor jignitoare privind-o pe ea şi colega sa de complet, îndeplineşte exigenţa privind caracterul public, mesajul a fost postat de pârâtul (...) cu intenţia aducerii la cunoştinţa utilizatorilor publici ai paginii sale a acestor afirmaţii jignitoare, dovadă că ea a accesat acest cont şi a imprimat postările ce cuprind şi comentariile făcute, fotografia acestuia. A fost prezentată într-o lumină negativă în articolele publicate, pe facebook, ca fiind nedemnă moral, profesional pentru funcţia deţinută, fiind utilizate expresii denigratoare, defăimătoare, într-un stil ironic, batjocoritor (mueală, jeg, parazit, mafia etc.)
A fost insinuată cititorilor cu rea credinţă ideea că în cadrul Tribunalului (...) se produc ilegalităţi cu scopul de a crea o lipsă de respect a opiniei publice faţă de această instituţie. Conţinutul articolelor nu au legătură cu realitatea, nici comentariile şi demonstrează că pârâţii au acţionat cu rea credinţă. Ce reiese chiar din afirmaţiile, înscrisurile depuse în apărare în care au arătat că au numeroase surse însă nu explică de ce au publicat doar minciuni.
Nu au fost relatate fapte reale, informaţii corecte, precise obţinute după verificări, cu respectarea eticii jurnalistice cum prevede art. 10 al CEDO, Codul deontologic Unic adoptat la reuniunea Convenţiei Organizaţiilor de Media 23-24 octombrie 2009 şi Codul deontologic al jurnalistului. Greşit instanţa de fond a reţinut că afirmaţiile ar fi judecăţi de valoare, că nu pot fi considerate ca fiind excesive, de rea credinţă, ci se încadrează în limitele de exprimare garantate de textele legale aplicabile şi relevă experienţa demersului jurnalistic, constatări în discordanţă cu opinia CSM, or, afirmaţiile nu se încadrează sub nici o formă în dreptul de liberă exprimare prevăzut de art. 30 aliniat 1 şi 6 din Constituţie.
Un magistrat trebuie să se bucure de bună reputaţie profesională, prin publicările făcute aceasta i-a fost lezată grav, articolele nu se încadrează în libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 din Constituţie. I-a fost afectată autoritatea în exercitarea funcţiei de judecător, se încearcă intimidarea sa dar şi a celorlalţi magistraţi, pe viitor. Independenţa şi reputaţia sa profesională au fost grav lezate şi sunt întrunite dispoziţiile art. 1349, art. 1357 Cod civil.
Fapta ilicită constă în postarea articolelor cu caracter insultător în presă şi pe facebook, nu poate fi pusă la îndoială câtă vreme CSM în şedinţa plenului din (...) a constatat că afirmaţiile lansate în domeniul public prin mass media referitoare la activitatea, cariera sa sunt nefondate şi i-au afectat independenţa, reputaţia profesională. S-a constatat că articolele nu cuprind o relatare obiectivă, echilibrată asupra modului în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, astfel că i-a fost admisă cererea de apărare a reputaţiei profesionale, a independenţei, apreciindu-se că informaţiile în modalitatea prezentată au afectat opinia publică în ceea ce priveşte onoarea şi reputaţia sa profesională.
Prejudiciul moral a constat în atingerea adusă onoarei, reputaţiei prin proferarea afirmaţiilor defăimătoare, consecinţa publicării este deosebit de gravă având în vedere funcţia deţinută, buna reputaţie, prestigiul de care trebuie să se bucure în societate pentru exercitarea profesiei de magistrat. Conţinutul datelor nereale, de natură a crea suspiciuni privind reputaţia sa, ce apar în articolele pârâţilor şi-au atins scopul, au fost preluate on-line şi de alte cotidiene ca (...), (...), etc., i-au produs prejudicii grave.
Are facultatea, potrivit art. 1382 Cod civil, de a opta fie pentru tragerea la răspundere în solidar a pârâţilor autori ai articolelor incriminate, a cotidienelor, variantă aleasă, fie să se îndrepte cu acţiune în răspundere delictuală doar împotriva ziariştilor conform art. 1357 Cod civil sau doar a cotidienelor, pentru fapta altuia, conform art. 1373 Cod civil.
Cu diligenţe minime, putea angajatorul să ajungă la concluzia că susţinerile sunt lipsite de veridicitate, că sunt defăimătoare, avea obligaţie ca prin reprezentanţii săi să verifice activitatea publicistică a ziariştilor, îndatorire ce decurge din art. 1373 Cod civil. În accepţiunea instanţei angajatorul nu există, cotidienele nu au capacitate de folosinţă iar societatea găzduitoare nu are calitate procesuală pasivă, nu se ştie din ce motive.
Afirmaţiile, cuvintele jignitoare la adresa sa nu au fost de natură a informa opinia publică cu situaţii reale ci au avut ca scop denigrarea sa, intimidarea justiţiei pentru ca în viitor să nu mai fie pronunţate hotărâri în defavoarea ziariştilor sau a celor protejaţi de aceştia. Vinovăţia pârâţilor sub forma intenţiei de blamare profesional şi social, uman, rezultă din conţinutul direct de atac al articolelor postate on-line şi pe facebook prin folosirea unor termeni şi expresii virulente, vexatorii în scopul de a o prezenta într-o lumină defavorabilă pentru a crea o imagine de dispreţ faţă de ea, de calitatea de magistrat, ziariştii încălcând astfel etica ziaristică stabilită prin Rezoluţia nr. 1003/1993 de Adunarea Parlamentară a CE.
Conform art. 3 din această Rezoluţie, principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincţie clară între acestea. Ştirile sunt informaţii, fapte, date, opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri, judecăţi de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor, ziariştilor. CEDO garantează dreptul presei la a informa publicul, dar şi dreptul acestuia de a fi informat corect, adecvat. Exercitarea dreptului la libera exprimare de jurnalişti presupune în egală măsură obligaţii, responsabilităţi, aceştia fiind datori a acţiona cu bună credinţă. În cauza Braford/Danemarcei CEDO a decis că interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora, iar, în cauza Pager şi Oberschlick/Austriei s-a statuat că activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept.
Codul deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă impune acestuia obligaţia de a da publicităţii doar informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce le-a verificat în prealabil, atrăgându-i atenţia că nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte şi că ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale. Art. 21 din Rezoluţia nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind etica jurnalistică stipulează că ziaristica nu trebuie să denatureze informaţia adevărată, imparţială şi opiniile oneste nici să le exploateze în scopul de a crea sau modela opinia publică câtă vreme legitimitatea se bazează pe respectul efectiv al dreptului fundamental al cetăţenilor la informaţie.
Ziaristul poate da publicităţii informaţiile pe care le-a verificat de regulă din cel puţin două surse credibile, or, potrivit probelor, pârâţii au dat publicităţii informaţii neadevărate, neverificate, cu rea credinţă, dezinformând publicul şi încălcând regulile de etică jurnalistică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu, în cauza Irlanda/Regatul Unit, că un tratament aplicat unei persoane este calificat drept degradant atunci când creează acesteia un sentiment de nelinişte, de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi. Conform art. 10 aliniat 2 din CEDO exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri, sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altora.
În repetate rânduri CEDO a constatat că afirmaţiile referitoare la fapte determinate, susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină, nesusţinute prin însăşi afirmaţiile persoanei lezate, nu se pot bucura de protecţia art. 10 din Convenţie, un ziarist are obligaţia efectuării unei verificări corespunzătoare înaintea redactării materialului de presă, a acţionării cu bună credinţă şi a respectării regulilor de etică jurnalistică, potrivit celor statuate în cauza Gaudio/Italia.
Încercarea de discreditare profesională reprezintă o acţiune de decredibilizare a justiţiei din (...) ce se circumscrie unui context de atacuri injuste la adresa independenţei sistemului judiciar din ţară în ultima perioadă de timp, fiind necesară protejarea împotriva atacurilor lipsite de temei.
Referitor la pârâtul (...), nu este important numărul articolelor publicate ci faptul că nu şi-a exercitat profesia cu bună credinţă, a distorsionat intenţionat informaţiile, a făcut acuzaţii nefondate cu privire la persoana ei fără o minimă verificare, nu a urmărit a informa corect opinia publică ci să îşi protejeze interesul personal ca ziarist şi a celorlalţi ziarişti ce prin demersul lor ar putea face obiectul unor dosare pe rolul Tribunalului (...), consolidându-şi poziţia de forţă prin presiune mediatică asupra magistraţilor. Sunt întrunite dispoziţiile art. 1349, art. 1357 Cod civil, pentru antrenarea răspunderii civile cu atât mai mult cu cât acesta are o mare experienţă profesională.
Fără a ţine cont de concluziile CSM instanţa de fond a reţinut doar culpa pârâtului (...), or, şi afirmaţiile lui (...) sunt deosebit de grave. Nu rezultă din motivare modul în care s-a ajuns la calculul prejudiciului, fapt ce echivalează cu nemotivarea potrivit art. 425 Cod procedură civilă.
Având în vedere virulenţa articolelor, durata mediatizării în timp, interesul public al pârâţilor în publicarea articolelor, consecinţele deosebit de grave pentru ea şi pentru activitatea pe care o desfăşoară, suma stabilită drept despăgubire este una derizorie comparativ cu prejudiciul cauzat, chiar jignitoare.
S-a invocat în drept art. 248 aliniat 5, art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, art. 127 aliniat 1 Cod procedură civilă, art. 30 din Constituţie, art. 8, 10 CEDO, Codul Deontologic al Ziaristului.
Apelantul (...), prin motivele de apel a invocat că instanţa de fond nu a precizat în concret care sunt datele prezentate de el de natură a crea suspiciuni cu privire la imparţialitatea sau independenţa reclamantei, s-a făcut referire la postările apărute pe pagina sa de facebook fără a se fi făcut dovada că acestea i-ar aparţine.
Motivarea cu privire la articolele în care se face referire la modul de desfăşurare al anchetei penale referitor la soţul acesteia, nu are relevanţă în cauză, nu au cum să aducă atingere reputaţiei sale sau vieţii profesionale, nu se referă la persoana sa. Nu s-a justificat ce a determinat instanţa să îl oblige la plata sumei de 4500 lei în favoarea reclamantei.
Raportat la practica CEDO în materia liberei exprimări, cu privire la situaţia excepţională a dreptului ziariştilor de a exagera puţin în exprimare când scriu articole, cauza Popa/României, Bugan/României, Mazăre şi Cumpănă/României, Cauza Pauliukiene şi Pauliukas/Lituaniei, cauza Verlagsgruppe News GMBH/Austriei, relevă că libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât a altor persoane dacă informaţiile au o minimă bază factuală, fiind justificate prin prisma libertăţii de exprimare nefiind admisă cenzura chiar dacă informaţiile nu exprimă adevărul absolut.
Libertatea mai largă de exprimare a presei, acceptată de jurisprudenţa CEDO decurge din rolul acesteia de a informa cetăţenii şi de a veghea la respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei, în exercitarea acestuia le-a fost recunoscut dreptul de a uza de o anumită doză de exagerare şi provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, fără a reprezenta realitatea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 2356/20.04.2011 a apreciat că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei, prestigiului profesional iar pentru acordarea despăgubirilor a apreciat că nu este suficientă stabilirea culpei ci trebuie dovedite daunele morale suferite, deci, partea care le solicită trebuie să dovedească producerea prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, or, reclamanta nu a făcut dovada danelor morale pe care le solicită.
El a făcut dovada informaţiilor furnizate în articolele publicate, a anexat înscrisuri doveditoare, articolele se încadrează în limitele dreptului la liberă exprimare, cum s-a stabilit prin practica CEDO. Modul în care a fost motivată Decizia civilă nr. (...), notorietatea sancţionării disciplinare a reclamantei l-au îndreptăţit să aibă dubii cu privire la obiectivismul acesteia în cauză. A fost făcută publică acea sancţiune printr-un comunicat de presă al CSM din (...), ataşat întâmpinării depuse în fond, conform căruia reclamanta face parte din grupul de magistraţi sancţionaţi.
Soluţia pronunţată în cadrul colegelor lor o apreciază ca fiind discutabilă câtă vreme s-a formulat o opinie separată a unui membru al completului, pertinent motivată şi care are în vedere practica CEDO referitoare la libertatea de exprimare. Articolul său se încadrează din punct de vedere al exprimării, al informaţiilor furnizate, pe informaţii adevărate, publice, a căror veridicitate nu poate fi combătută.
Referitor la fotografia publicată, aceasta s-a făcut pe scările Tribunalului (...), loc public, or, reclamanta este prin prisma profesiei o persoană publică, fotografia nu s-a făcut într-un spaţiu privat care să o surprindă în ipostaze intime, personale, nefiindu-i adusă atingere vieţii private.
Cât priveşte postarea pe reţeaua de socializare facebook, probele depuse la dosar sunt capturi de pe un pretins cont al lui pe un site de socializare, irelevante în soluţionarea cauzei. Captura nu face dovada identităţii persoanei care publică informaţii pe acel cont folosind numele lui, postarea poate fi făcută de orice persoană fizică, greu identificabilă şi nu poate fi cenzurată pe calea acestei acţiuni, postarea nu face trimitere la nici un material de presă publicat de el, nici nu face vreo conexiune cu un asemenea material, deci, nu se poate deduce că se referă la reclamantă care, dacă se simte lezată, poate formula o solicitare administratorului site-ului pentru îndepărtarea acestora, fiindu-i solicitat a dovedi în ce măsură postarea îi aduce prejudicii de imagine.
Nu s-a procedat astfel, probabil cunoscând că postarea nu se referă la ea, fiind un comentariu pe care doar aceasta l-a perceput ca denigrator nu şi alţi utilizatori. Chiar dacă prin absurd s-ar aprecia că îi aparţine acel cont, comentariul referitor la aspectul că ar avea nume predestinate meseriei pe care o practică nu este postat de (...).
Justificarea legală a articolelor sale reiese din libertatea de exprimare a presei, drept garantat şi de CEDO, dezbătut şi clarificat prin hotărârile relevante menţionate. A făcut referire la cercetarea disciplinară ulterior emiterii comunicatului de presă al CSM, deci cerinţa CEDO este îndeplinită, are o bază factuală. Nu a preluat informaţii referitoare la activitatea profesională din trecut a reclamantei ci a analizat obiectiv hotărârea pronunţată şi s-a referit la sancţionarea disciplinară dispusă cu doar câteva luni înaintea pronunţării. De altfel, despre reclamantă s-au publicat multe articole în cotidiene naţionale, la care el nu a făcut referire.
Unul dintre acestea, din data de (...) din (...) face referire la un dosar controversat referitor la infractori urmăriţi internaţional ce au reuşit printr-un proces să îşi schimbe CNP- ul, numele. Raportat la situaţia actuală, hotărârea pronunţată în dosarul cu nr. (...) a produs ecouri la nivel naţional, s-au publicat articole pe platformele on-line din care reiese impactul avut asupra presei naţionale şi locale.
Susţinerile că articolele de presă sunt copiate şi anexate de justiţiabili la unele dosare repartizate reclamantei nu s-au dovedit cu documente justificative, dacă se susţine că s-au făcut presiuni, ameninţări se întreabă dacă s-a luat vreo măsură pentru a atrage răspunderea justiţiabililor ce le-au făcut, dacă a fost sesizat Parchetul.
A solicitat Tribunalului (...) să-i comunice numărul de cereri de recuzare formulate împotriva reclamantei, din înscris reiese că în anul 2016, când s-au publicat articolele, nu s-au formulat deloc cereri de recuzare a acesteia. Libertatea de exprimare, potrivit cauzei Boldea/României constituie unul din temeiurile esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi dezvoltării fiecăruia. Sub rezerva paragrafului 2 a art. 10 este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile strânse cu bunăvoinţă sau considerate drept inofensive sau indiferente ci şi pentru cele care rănesc, şochează sau preocupă, în conformitate cu noţiunile de pluralism, toleranţă şi spirit de deschidere fără de care nu există societate democratică, aşa cum consacra art. 10, ea este însoţită de excepţii care cer totuşi o interpretare strânsă şi nevoia de a o restrânge se stabileşte în mod convingător.
Instanţa trebuie să observe că în articolele publicate nu există referiri la aspecte ale vieţii private, intime a reclamantei, ci la cele ce ţin de viaţa sa publică, profesională, la o anumită conduită în exercitarea profesiei de magistrat, materialul fiind construit pe prezentarea opiniei publice a unor împrejurări ce au o suficientă bază factuală.
Referirile la soţul acesteia au ca bază informaţii publice referitoare la un accident de circulaţie în care a fost implicat, acesta fiind o persoană publică, (...) cunoscut. Materialele se referă la fapte, situaţii incontestabile, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de un complet din care a făcut parte şi reclamanta, hotărâre ce apreciază a fi rezultatul unei grave erori judiciare, opinie justificată de cea separată a unui alt magistrat ce a argumentat pe larg punctul său de vedere contrar opiniei majoritare.
Se critică exprimarea unor opinii personale cu privire la realităţi incontestabile, or, opinia CEDO exprimată în cauza Grinberg/Rusia este în sensul că judecăţile de valoare nu sunt susceptibile de proba verităţii, fiind imposibil de probat veridicitatea unor idei cu privire la caracterul unei persoane. A constatat Curtea că trebuie să se ţină cont de un element extrem de important, de distincţia dintre declaraţiile privind fapte determinate, judecăţi de valoare în condiţiile în care autorităţile naţionale l-au condamnat pe reclamant pentru că nu a putut proba veridicitatea afirmaţiilor privind faptul că generalul nu are ruşine, scrupule. S-a amintit că judecăţile de valoare nu sunt susceptibile de proba verităţii, fiind imposibil de probat veridicitatea unei idei cu privire la caracterul unei persoane.
A constatat Curtea că instanţele naţionale nu puteau să impună o astfel de probă, astfel că ţinând cont de impactul minim pe care l-a avut articolul asupra carierei politice a generalului, faptul că afirmaţiile constituie o critică rezonabilă a activităţii unui om politic, reţinând că măsura nu a fost necesară într-o societate democratică, că s-a violat art. 10, faptul că anumite afirmaţii publicate nu sunt în întregime exacte nu face ca privite în ansamblu acestea să nu se încadreze în exerciţiul libertăţii de exprimare. Exerciţiul libertăţii de exprimare rămâne la fel chiar dacă ulterior articolele au fost preluate de agenţiile de ştiri, publicaţiile on-line sau pe blog, tipărite, distribuite.
Toate informaţiile publicate referitoare la dosarul penal al (...), soţul reclamantei, au fost susţinute de documente oficiale obţinute în baza acreditărilor profesionale, din comunicatul transmis de IPJ referitor la accident, din încheieri ale instanţelor din acel dosar. Ca urmare, au avut o bază reală, greşit s-a apreciat că articolul a fost prejudiciabil pentru reclamantă.
În articol a susţinut că se pare că s-a încercat a se muşamaliza cazul, concluzie trasă după ce procurorul de caz a propus instanţei ce urma a se pronunţa pe măsuri preventive că solicită ca dl. (...) să fie cercetat în arest la domiciliu, deşi din documentele oficiale făcute publice reieşea gravitatea faptei acestuia, victima a decedat. Câtă vreme şi acesta era un (...) de notorietate, persoană publică, prin referirile la acesta nu a adus atingere vieţii personale a acestuia sau a reclamantei.
Raportat la experienţa sa ca jurnalist de investigaţie, lucrând pe partea de instanţă, s-a întâlnit cu infracţiuni de această gravitate şi acestea l-au determinat să fie consternat de propunerea de arest la domiciliu, fapt ce a generat suspiciuni referitor la modul în care s-a soluţionat acel dosar, fără a face referire la o implicare a reclamantei în modul de soluţionare.
A invederat că va face dovada efectuării de demersuri la instituţiile abilitate înaintea redactării articolului, că informaţiile oferite au avut la bază documente oficiale, comunicate de presă, astfel că s-au respectat condiţiile, limitele libertăţii de exprimare cum au fost stabilite de CEDO.
Documentul transmis de CSM din care reiese că articolele de presă nu cuprind o relatare obiectivă referitoare la activitatea d-nei judecător, el a avut în vedere la momentul redactării documente oficiale emise de instituţii publice, poliţie, parchet, instanţe, comunicate de presă, etc., analiza CSM este una subiectivă, are la bază doar informaţiile furnizate de reclamantă.
S-a invocat în drept art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.
Apelanţii (...) şi Cotidianul On-line (...) (...), prin motivele de apel au invocat că reducerea cuantumului onorariului avocaţial este netemeinică, nelegală, critica vizează considerentele avute în vedere în acest sens.
Corect s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Cotidianului on-line (...) şi (...), astfel că, potrivit art. 453 aliniat 1 Cod procedură civilă se impunea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, or, s-au redus de la 1500 lei la 500 lei cu motivarea că toţi pârâţii au fost reprezentaţi de acelaşi avocat.
Deşi acţiunea s-a respins faţă de (...) pentru aceleaşi considerente instanţa a redus onorariul avocaţial de la 1500 lei la 500 lei, or, toţi au fost puşi în situaţia de a fi pârâţi într-o cauză cu o miză de 400000 lei la care puteau fi obligaţi în solidar în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiind nevoiţi a-şi angaja avocat din altă localitate. Modul de redactare al întâmpinărilor, chiar dacă sunt asemănătoare ca şi conţinut, relevă complexitatea argumentelor aduse în apărarea intereselor lor, astfel că nu se justifica reducerea onorariului avocaţial.
În drept s-a invocat art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, apelanta (...) a solicitat respingerea apelurilor declarate de (...), (...), Cotidianul on-line (...) (...), cu cheltuieli de judecată. Afirmaţiile făcute în presă şi pe facebook de (...) nu au nici o minimă bază factuală, nu sunt justificate prin prisma libertăţii de exprimare, toate sunt insulte, calomnii la adresa sa.
Nu a fost relatat adevărul pentru informarea cu bună credinţă a opiniei publice ci au fost servite interesele personale ale pârâţilor prin ajutarea colegelor lor (...) şi (...), interesul material al lui (...), asociat al lui (...) în (...). Cu înscrisurile emanate de la instituţii oficiale a demonstrat că articolele publicate nu s-au încadrat deloc în limitele bunei credinţe, a celor legale, morale, ale dreptului la libera exprimare ci au fost publicate cu rea credinţă dezinformând opinia publică cu intenţie pentru a crea o atmosferă negativă în sprijinul ziariştilor care au sau ar putea avea în viitor dosare la instanţele din (...).
Având în vedere prestigiul său de magistrat, de care trebuie să se bucure în societate, nu crede că vreunui magistrat i-ar face plăcere să se vadă terfelit în presă, pe facebook cu apelativele de muială, jeg, parazit, cu îndemnuri de jos paraziţii. A solicitat CSM apărarea reputaţiei, sens în care i-a fost verificată întreaga activitate, şi cele două ziariste au formulat sesizări la CSM, s-a ajuns la aceiaşi concluzie urmare a verificărilor, că nu se face vinovată de încălcarea vreunei dispoziţii legale în soluţionarea dosarului ce le privea, soluţia nefiind un act de răzbunare cum s-a afirmat în articolele publicate.
A fost prezentată în articole într-o lumină negativă, ca o persoană nedemnă moral, profesional pentru funcţia deţinută, afirmaţiile, cuvintele jignitoare nefiind de natură a informa opinia publică cu situaţii reale ci cu scopul de a o denigra, de-a intimida justiţia. Chiar dacă CEDO garantează dreptul presei de a informa publicul, dreptul publicului de a fi informat corect, adecvat, exercitarea acestuia presupune în egală măsură obligaţii şi responsabilităţi.
Codul deontologic al ziaristului impune obligaţia de a da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, atrăgându-i atenţia că nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte şi că ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale, sens în care este şi art. 21 din Rezoluţia nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind etica jurnalistică potrivit căruia ziaristic nu trebuie să denatureze informaţia adevărată, imparţială şi opiniile oneste, nici să le exploateze în scopul de a se răzbuna.
Conţinutul articolelor, al comentariilor, nu au legătură cu realitatea, pârâţii au acţionat astfel cu rea credinţă, nu au relatat fapte reale, informaţii corecte, precise obţinute în urma unor verificări cu respectarea eticii jurnalistice cu prevăd art. 10 al CEDO, Codul deontologic Unic, Codul Deontologic la Jurnalistului. Deşi apelantul (...) susţine că în toate articolele publicate a făcut dovada informaţiilor furnizate, a demonstrat că a publicat articole neadevărate, neverificate, cu rea credinţă, a dezinformat publicul, a încălcat regulile de etică jurnalistică.
În articolele publicate cu privire la soţul ei a arătat că (...) a afirmat că ea ar fi muşamalizat, că ar fi avut grijă ca totul să se finalizeze în faţa procurorului, să se evite un proces iar la sesizarea Procurorului General dosarul ar fi fost mutat din (...). Aceste acuzaţii sunt deosebit de grave, neadevărate, soţul său a solicitat trimiterea dosarului la un alt parchet în baza art. 326 Cod procedură penală, a depus cererea la dosar împreună cu adresa prin care a fost înştiinţat că a fost admisă.
Potrivit Codului deontologic al ziaristului, acesta are datoria de a relata adevărul indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, de a face corecţiile necesare împreună cu redacţia în cazul în care din vina lor au fost date publicităţii informaţii inexacte. Referitor la cuantificarea prejudiciului moral, aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul se stabileşte prin apreciere, suma stabilită fiind însă una derizorie în raport de gravitatea jignirilor aduse, de reaua credinţă, de durata în timp a mediatizării, de interesul personal al pârâţilor în publicarea articolelor.
Un magistrat trebuie să se bucure de bună reputaţie; prin publicarea articolelor, a comentariilor pe facebook aceasta i-a fost grav lezată, articolele nu se încadrează în libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 din Constituţie, fiind întrunite dispoziţiile art. 1349, art.1357 Cod civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Fapta ilicită constă în postarea articolelor cu caracter insultător în presă şi pe facebook, existenţa acesteia nu poate fi pusă la îndoială câtă vreme CSM a constatat că afirmaţiile lansate în spaţiul public sunt nefondate, că i-a fost afectată independenţa, reputaţia profesională.
Prejudiciul moral a constat în atingerea adusă onoarei, reputaţiei sale prin proferarea afirmaţiilor defăimătoare, culpa există şi constă în publicarea cu rea credinţă fără o verificare corespunzătoare, cu încălcarea regulilor de etică jurnalistică în scopul de a o denigra. Cu respectarea art. 541 alin. 2 Cod procedură civilă s-au stabilit cheltuielile de judecată; prin formularea apelului cotidianul face dovada capacităţii sale de folosinţă.
Apelantul (...), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului declarat de (...), cu cheltuieli de judecată; se invocă propria culpă şi se consideră că instanţa de fond avea obligaţia de-a stabili cadrul procesual, să introducă în cauză SRL-urile care administrează cotidienele on-line pârâte.
Reclamanta este cea care stabileşte cadrul procesual şi hotărăşte pe cine dă în judecată la momentul formulării acţiunii, este dreptul pârâtului de a se apăra prin invocarea de excepţii, cum a fost cea a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a cotidienelor on-line, admisă corect de instanţă. Denumirea, datele societăţilor care administrează cotidienele on-line sunt publice, se regăsesc on-line pe paginile cotidienelor vizate, dintotdeauna, reclamanta a avut acces la informaţii dar a considerat că aşa se impune a-şi formula acţiunea.
Critica adusă în sensul că instanţa de fond a confundat calitatea procesuală pasivă cu capacitatea procesuală de folosinţă, nu poate fi primită, nu s-a făcut confuzie cu privire la acest aspect, exprimarea instanţei fiind clară. Soluţia admiterii excepţiei tardivităţii introducerii în cauză a SC (...) SRL este temeinică, legală, s-a făcut la al treilea termen de judecată în primă instanţă, corect s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC (...) SRL ce fusese citată ca pârâtă, solicitarea anulării hotărârii şi trimiterea dosarului pentru rejudecare la instanţa de fond în vederea introducerii în cauză a SC (...) SRL este nelegală, nefondată, neîntemeiată câtă vreme reclamanta nu a înţeles a formula acţiunea în contradictoriu şi cu aceasta ci cu cotidienele on-line.
Avea apelanta posibilitatea să îşi precizeze şi extindă cadrul procesual până la primul termen de judecată din faza de fond, nu este incident vreunul din cazurile de nulitate prevăzute de art. 480 aliniat 3 Cod procedură civilă. Prin modul de redactare al apelului se încearcă inducerea în eroare a instanţei de apel referindu-se la comun în ceea ce îl priveşte pe el şi pe dl. (...), se încearcă amplificarea, denaturarea articolelor de presă, se vorbeşte de fapte ilicite distincte, săvârşite de autori diferiţi, răspunderea civilă delictuală a fiecăruia putând fi antrenată în legătură cu fapta proprie şi sub rezerva dovedirii îndeplinirii cu privire la fiecare caz în parte a tuturor condiţiilor prevăzute de lege.
Examinând sentinţa şi încheierea, apelate, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului (...) la data de (...), apelanta reclamantă a chemat în judecată în calitate de pârâţi pe (...), (...), (...) şi (...), solicitând a fi obligaţi aceştia în solidar la plata a 400000 lei daune morale, a fi obligate cotidienele să publice timp de 20 de zile conţinutul dispozitivului hotărârii, în caz de refuz a fi obligaţi la 500 lei/zi de întârziere daune cominatorii, cu cheltuieli de judecată.
Din cuprinsul întâmpinării, depusă la data de (...), filele 19-48 dosar de fond, Cotidianul on-line (...) a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei publicaţii arătând că este o platformă on-line ce comunică informaţii de interes public în spaţiul media, neavând personalitate juridică, (...) fiind denumirea unui domeniu de internet, aceleaşi aspecte fiind invocate şi de Cotidianul on-line (...) prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond în data de (...), filele 51-61.
Apelanta reclamantă, prin răspunsul la aceste întâmpinări, depus la dosarul de fond în data de (...), filele 71-78, a solicitat respingerea excepţiilor raportat la art. 56 aliniat 2 Cod procedură civilă, art. 193 aliniat 2, art. 205, art. 207, art. 219 Cod civil, arătând că au sediu, patrimoniu, organe de conducere şi publică periodic articole, având capacitate de folosinţă şi având obligaţia de a-şi asuma răspundere pentru acţiunile lor.
Primul termen de judecată fixat în cauză a fost la data de (...), dată la care s-a dispus amânarea judecării acesteia în vederea comunicării cu reclamanta a unui exemplar din întâmpinarea şi actele anexate depuse de pârâtul (...), de (...). La data de (...) reclamanta a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat instanţei ca în virtutea rolului activ să efectueze o adresă către Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică Bucureşti pentru a obţine relaţii cu privire la domeniile cotidienelor on-line (...) şi (...), motivând că nu cunoaşte forma de organizare, de-a se comunica astfel cine este deţinătorul, care sunt datele de identificare ale societăţii găzduitoare, unde sunt găzduite domeniile informatice. A mai arătat reclamanta că la cererea pârâtului (...) depusă la Tribunalul (...) cu privire la activitatea sa, a precizat calitatea de director al cotidianului on-line (...), pe cerere a aplicat ştampila (...) şi astfel a solicitat a fi introdusă aceasta în cauză în calitate de pârâtă.
La următorul termen de judecată din data de (...), la solicitarea reclamantei a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă (...) (...), s-a apreciat că este vorba de o modificare de acţiune dar câtă vreme la primul termen de judecată cauza s-a amânat pentru lipsa de apărare, acesta era primul termen la care părţile pot pune concluzii. Asupra cererii de emitere a adresei către Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Informatică Bucureşti, s-a prorogat pronunţarea până după data îndeplinirii procedurii de citare cu noua pârâtă introdusă în cauză.
Ulterior, la data de (...) apelanta reclamantă a depus la dosar note de şedinţă prin care a arătat faptul că în urma consultării bazei publice de date (...) de la (...) indicată de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Informatică Bucureşti a obţinut informaţia că deţinătorul domeniului (...) este SC (...) SRL şi astfel a solicitat a fi introdusă în cauză şi citată la adresa indicată.
La termenul de judecată din data de (...) s-a indicat acest aspect, s-au comunicat notele de şedinţă, fiind constatată lipsă de procedură cu societatea nou introdusă în cauză s-a dispus amânarea pentru data de (...) şi comunicarea notelor de şedinţă, dată la care s-a dispus respingerea ca tardivă a cererii de modificare a acţiunii, respectiv a cererii de introducere în cauză în calitate de pârâtă a SC (...) SRL, încheiere ce face obiectul prezentei căi de atac alături de sentinţa pronunţată.
Curtea a reţinut din analiza actelor aflate în dosarul de fond fila 216 că apelanta reclamantă a solicitat Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Informatică Bucureşti la data de (...) să-i comunice cine este deţinătorul domeniilor societăţii găzduitoare a celor două cotidiene, i s-a răspuns la data de (...), fila 217 în sensul că dacă deţinătorul este persoană juridică numele, datele de contact sunt afişate în baza publică de date (...) de la (...). răspuns comunicat de aceasta instanţei la data de (...).
Raportat la cele expuse, Curtea a apreciat faptul că, urmare a acestei precizări avea apelata reclamantă posibilitatea de-a afla încă din luna aprilie 2017, pentru termenul de judecată fixat la data de (...), cine este societatea deţinătoare a Cotidianului (...) şi de-a solicita astfel a fi introdusă în cauză alături de cealaltă societate SC (...) SRL (...), or, a procedat astfel doar la data de (...).
Potrivit art. 204 aliniat 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat, sens în care instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului în vederea formulării întâmpinării, iar, conform aliniatului 3, modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la aliniatul 1 poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor, situaţie ce potrivit actelor aflate în dosarul de fond nu a fost incidentă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat în accepţiunea art. 204 aliniat 1 Cod procedură civilă a fost cel din data de (...) când a solicitat de altfel introducerea în cauză în calitatea de pârâtă a (...), or, avea posibilitatea de-a obţine în timp util şi datele celei de-a doua societăţii ce se dorea a fi introdusă în cauză, atât anterior promovării litigiului cât şi până la termenul de judecată menţionat, cu atât mai mult cu cât primise răspunsul de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Informatică Bucureşti anterior acestuia, motive pentru care în mod corect instanţa de fond a respins ca tardivă cererea de modificare a acţiunii în sensul introducerii în cauză a SC (...) SRL, apelul formulat în acest sens fiind nefondat, neexistând motive de nelegalitate a celor dispuse, astfel că, în baza art. 480 aliniat 1 Cod procedură civilă a fost respins ca atare, iar încheierea de şedinţă din data de (...) păstrată în întregime.
Referitor la celelalte critici aduse sentinţei apelate de către apelanta reclamantă, se impun următoarele precizări:
Potrivit art. 205 din noul Cod civil, aliniat 1, persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor. Conform aliniatului 2, celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. Potrivit aliniatului 3, cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil. Conform alinatului 4, fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efecte depline.
Din analiza prevederilor cuprinse în art. 188 din noul Cod civil, se reţine faptul că, sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187, respectiv că, orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
Raportat la dispoziţiile legale enunţate mai sus Curtea a reţinut că atâta timp cât înregistrarea domeniilor de internet se face prin intermediul Registrului Ro T.L.D care asigură înregistrarea domeniilor în favoarea unor persoane fizice sau juridice, domeniul de interne reprezentând o adresă virtuală atât a unei persoane fizice cât şi a uneia juridice, în mod corect instanţa de fond a apreciat că cele două cotidiene on-line nu au capacitate de folosinţă, dispoziţiile cuprinse în art. 56 aliniat 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, nefiind astfel aplicabile.
Ambele publicaţii on-line neavând personalitate juridică în sensul art. 188 Cod civil, cerinţele impuse de art. 187 Cod civil enunţate mai sus, nu sunt îndeplinite, criticile apelantei reclamante în acest sens nefiind astfel fondate.
Referitor la dispoziţia prin care s-a respins acţiunea faţă de (...) cu motivarea că nu are calitate procesuală pasivă, Curtea a constatat faptul că instanţa de fond a reţinut lipsa unei identităţi dintre partea în litigiu şi subiectele raportului juridic litigios, or, nu poate fi astfel vorba de o dispoziţie nemotivată, urmând a se analiza critica referitoare la modul în care s-a dat dezlegare acestei chestiuni.
Astfel cum s-a arătat mai sus, această societate, potrivit notelor de şedinţă depuse la dosarul de fond în data de (...), a fost chemată în judecată pentru a răspunde pentru fapta altuia, potrivit art. 1373 Cod civil, dispoziţie legală raportat la care instanţa de fond se impunea a analiza pretenţia reclamantei şi implicit excepţia invocată, a lipsei calităţii procesuale pasive.
Potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond filele 234-239, apelantul (...) are calitatea de asociat în cadrul (...) (...) şi cea de administrator, având ca domeniu de activitate şi activităţi de editare a ziarelor.
Din cuprinsul art. 1373 Cod civil, aliniatul 1, se reţine faptul că, comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Conform aliniatului 2, este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. Potrivit aliniatului 3, comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nici o legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Ca urmare, atâta timp cât cotidianul on-line (...), a cărei societate găzduitoare este (...) a publicat articolele incriminate, alături de celălalt cotidian a cărei gazdă nu a fost însă introdusă în cauză, raportat la motivele expuse mai sus, are calitatea de comitent în sensul dispoziţiei legale sus menţionate, exercitând astfel atribuţii de direcţie asupra autorului articolelor, greşit instanţa de fond a reţinut că nu ar avea calitate procesuală pasivă, criticile în acest sens fiind astfel fondate.
Raportat la cele expuse s-a constatat că instanţa de fond nu a analizat pe fond pretenţia apelantei reclamante faţă de această societate, astfel că, implicit sunt incidente dispoziţiile cuprinse în art. 480 aliniat 3 Cod procedură civilă, impunându-se a se constata nulitatea parţială a sentinţei şi evocarea fondului în acest sens.
Potrivit art. 1373 aliniat 1 Cod civil, comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, acesta fiind răspunzător potrivit şi art. 1382 Cod civil conform căruia cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.
Între comitent şi prepus s-au stabilit raporturi de autoritate, comitentul răspunde astfel în calitate de garant iar prepusul ca autor al faptei ilicite pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de victimă, astfel că se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, admiterea acţiunii şi împotriva (...).
Cât priveşte criticile aduse modului în care s-a soluţionat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Curtea a reţinut următoarele:
Apelanta reclamantă are calitatea de judecător şi îşi desfăşoară activitatea în acest sens în cadrul Tribunalului (...), a participat la soluţionarea dosarului nr. (...) aflat pe rolul acestei instanţe alături de alţi doi judecători, în complet de divergenţă, a pronunţat Decizia civilă nr. (...) la data de (...). Ulterior pronunţării, la data de (...) apelantul pârât (...) a publicat în cotidianul on-line (...) articolul denumit „(...)(...) !„, fila 6 dosar de fond, în cuprinsul acestuia s-a precizat faptul că printr-o sentinţă pe care o consideră aberantă, două jurnaliste au fost obligate la plata a 15000 lei pentru că şi-au permis să taxeze într-un articol atitudinea nepotrivită a unu şef de instituţie publică, sentinţă calificată ca fiind o încercare de a băga pumnul în gura unor ziarişti tineri ce îşi fac meseria cu pasiune. S-a mai arătat faptul că sentinţa ar fi nedreaptă, represivă şi persecutoare, că (...) ar fi fost prezentată într-un grup de magistraţi sancţionaţi de Consiliul Superior al Magistraturii pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, că este soţia (...)ului (...), autorul unui accident mortal petrecut pe trecerea de pietoni, că a fugit acesta de la locul accidentului dar ar fi avut grijă ca totul să se finalizeze în faţa procurorului şi să evite un proces, că la sesizarea procurorului general al României dosarul a fost mutat din (...), pentru a se evita muşamalizarea care era, se pare, aproape realizată, că în speţă se poate vorbi de rea credinţă.
La data de (...), a fost publicat articolul „(...)(...)” de către acelaşi apelant pârât, filele 7-9 dosar de fond, potrivit acestuia cele două judecătoare nu au reuşit să păstreze în echilibru balanţa justiţiei din cauza setei de răzbunare pentru articolele publicate de (...) ce o vizau pe una dintre judecătoare şi pe soţul celeilalte. S-au menţionat aceleaşi aspecte referitoare la dosarul penal întocmit pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului pe numele (...)ului (...), că acesta ar fi fost strămutat la autosesizarea procurorului general al României pentru că ar fi existat indicii că la (...) se trag sforile ca (...)ul să se spele pe mâini, că s-ar fi pronunţat sentinţa pe impresii nu pe probe, că deciziile celor două judecătoare au cântărit cât un pumn în gura presei şi a libertăţii cuvântului.
Potrivit înscrisului aflat în copie la dosarul de fond fila 10, acelaşi apelant intimat (...) a publicat articolul „(...)” alături de o fotografie, ce apelanta reclamantă a arătat că îi aparţine, fără a fi existat acordul acesteia în acest sens. Din cuprinsul acestui articol reiese faptul că s-a susţinut că judecătoarea (...) şi-a făcut un prost obicei în roba de magistrat, de-a judeca cu rea credinţă, că a fost sancţionată disciplinar pentru gravă neglijenţă din cauza felului în care a înţeles să împartă dreptatea în ciuda faptului că se află sub jurământ, că nu se poate vorbi de jurăminte când vine vorba de soţul acesteia, (...) de profesie ce a omorât o (...) pe trecerea de pietoni şi a fugit de la faţa locului.
Din cuprinsul înscrisurilor, listate de pe contul de facebook al aceluiaşi apelant pârât (...), filele 13-14, Curtea a reţinut faptul că la adresa apelantei reclamante şi a colegei acesteia s-au folosit comentarii vulgare, expresii indecente, instanţa de fond, în lipsa unor probe în acest sens a reţinut că nu se poate stabili cine şi în ce condiţii le-a postat, că aparent contul acestuia este accesibil doar prietenilor din reţeaua de socializare, or, acesta avea posibilitatea de-a interzice postarea unor astfel de comentarii defăimătoare pe pagina sa de socializare pe care apare numele acestuia, sau de-a le radia. Faptul că această pagină îi aparţine reiese din comentariile făcute de acesta, menţionarea numelui său, apariţia fotografiei personale, susţinerile în sensul că nu ar exista dovezi în acest sens, fiind astfel nefondate.
Potrivit art. 58 alin. 1 din noul Cod civil, orice persoană are dreptul la viaţă, sănătate, integritate fizică, psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi la alte drepturi recunoscute de lege, conform art.70 alin.1 din noul Cod civil, orice persoană are dreptul la libera exprimare, iar conform alin.2, exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă, decât în cazurile şi limitele prevăzute de art.75. Conform art.73 alin.1 din Noul Cod civil, orice persoană are dreptul la propria imagine, în exercitarea acesteia – alin.2 – ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea în orice mod a înfăţişării sale fizice, a vocii sale sau utilizarea unei asemenea reproduceri.
Din cuprinsul art.75 alin.1 şi 2 din noul Cod civil, reiese faptul că, nu constituie o încălcare a drepturilor susmenţionate, atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile, pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte, exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună credinţă şi cu respectarea pactelor, convenţiilor internaţionale, la care România este parte, nu constituie o încălcare a drepturilor. Art. 253 alin.1 şi 4 din noul Cod civil prevede faptul că persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate, ameninţate, poate cere despăgubiri, o reparaţie patrimonială, pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei.
Art.1357 din Noul Cod civil, prevede faptul că, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Conform art.1373 alin.1 din noul Cod civil, comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, or, câtă vreme cele publicate, redate publicului au fost un rezultat al prepusului SC (...) SRL (...), greşit instanţa de fond nu a reţinut acest aspect, criticile apelantei reclamante în acest sens fiind astfel fondate.
Din cuprinsul art.10 aliniat 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a reţinut că „orice persoană are dreptul la libera exprimare, drept ce cuprinde libertatea de opinie şi cea de-a primi, comunica informaţii, idei, fără amestecul autorităţilor publice şi fără a se ţine cont de frontiere, exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri ori sancţiuni prevăzute de lege, ce constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, moralei, reputaţiei drepturilor sau reputaţiei altora”. Potrivit alinatului 2, exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Prin articolele prezentate opiniei publice, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, s-a indus ideea unei presupuse lipse de imparţialitate a apelantei reclamante, aspecte ce implicit determină crearea unor suspiciuni referitoare la independenţa, imparţialitatea şi integritatea de care într-adevăr fiecare judecător trebuie să le manifeste cu ocazia exercitării profesiei. S-a adus astfel o ingerinţă drepturilor apelantei reclamante, prevăzute de dispoziţiile legale enunţate, câtă vreme au fost evidenţiate şi anumite aspecte a căror veridicitate nu a fost confirmată iar pe de altă parte, cuvintele, limbajul folosit nu a fost unul adecvat, necesar a atrage atenţia publicului asupra apelantei reclamante.
Atâta timp cât prin adresa nr. (...) din data de (...), emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cabinet procuror general, fila 22 dosar de fond, s-a comunicat numitului (...), soţul apelantei reclamante, că, la solicitarea acestuia de trimitere a dosarului nr. (...) al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) la un alt parchet egal în grad, cererea a fost admisă prin Ordonanţa nr. (...) din data de (...), sens în care s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), este cert că apelantul pârât (...) la data publicării articolelor susmenţionate nu a verificat informaţiile deţinute şi a prezentat astfel date eronate ce au indus opiniei publice ideea că apelanta reclamantă şi-ar folosi prerogativele funcţiei pentru a muşamaliza ancheta penală desfăşurată împotriva soţului acesteia, (susţinerea că s-ar fi autosesizat procurorul general şi nu că ar fi fost sesizat chiar de către soţul apelantei reclamante fiind astfel una eronată) favorizând astfel apariţia unei percepţii negative asupra sa, ceea ce implicit îi afectează autoritatea de care ar trebui să se bucure în exercitarea funcţiei de judecător, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Cât priveşte aplicarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unei sancţiuni disciplinare apelantei reclamante, acest aspect nu era unul de natură a induce ideea că aceasta ar manifesta rea credinţă sau gravă neglijenţă în instrumentarea cauzelor deduse acesteia spre soluţionare, or, prin publicarea articolelor susmenţionate a fost indusă opiniei publice impresia unei lipse de imparţialitate, aspect ce a generat afectarea independenţei, reputaţiei acesteia.
Referitor la întinderea marjei de apreciere a statului în restrângerea libertăţii de exprimare, prevăzute de art. 10 din Convenţia Europenă a Drepturilor Omului, arătat mai sus, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost în sensul că depinde de mai mulţi factori, precum natura şi tipul discursului, valoarea protejată prin reprimarea lui, calitatea specifică a autorului persoana lezată, mijlocul de difuzare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat constant în sensul că protecţia conferită de art. 10 din Convenţie pentru ziariştii care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public operează numai atunci când aceştia se exprimă cu bună - credinţă pe baza unor date exacte şi furnizează informaţii valabile şi precise cu respectarea eticii jurnalistice. S-a avut în vedere faptul că, deşi presa are datoria de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes public ea nu trebuie să depăşească anumite limite, pe aceea a protecţiei reputaţiei altora (cauza Lingers contra Austriei fiind relevantă în acest sens).
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se poate vorbi de o faptă ilicită din partea unui jurnalist atunci când acesta prezintă judecăţi de valoare cu depăşirea dozei de exagerare permisă, sau când se prezintă situaţii de fapt necorespunzătoare adevărului. În prezentul litigiu, în ceea ce îl priveşte pe apelantul pârât (...), din modul în care a înţeles a redacta articolele arătate mai sus, rezultă îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, pornind de la faptul că afirmaţiile sale depăşesc limitele rezonabile ale unei informaţii veridice, echidistante şi oneste, fiind făcute fără o bază factuală minimă cu depăşirea dozei de exagerare permise.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, în cauza Braford/Danemarcei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora, iar în cauza Pager şi Oberschlick/Austriei s-a statuat în sensul că, activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept. Câtă vreme, potrivit celor arătate mai sus, din cuprinsul articolelor publicate, redactate de apelantul pârât (...) se desprinde ideea unei presupuse lipse de imparţialitate, exercitarea unor influenţe referitor la dosarul penal în care era cercetat soţul apelantei reclamante, comentariile fiind făcute într-un mod defăimător, au fost corect apreciate ca fiind aspecte de natură a duce la concluzia că sunt întrunite toate elementele atragerii răspunderii civile delictuale.
Referitor la modalitatea în care jurnalistul a perceput şi a înţeles a critica soluţia pronunţată de completul de judecată din care a făcut parte şi apelanta reclamantă, aspectele evidenţiate pot fi încadrate în categoria celor de natură a face obiectul dreptului la liberă exprimare, aspect corect reţinut şi de către instanţa de fond.
Curtea a apreciaat că se impune a evidenţia faptul că presa are un rol indispensabil de câine de pază într-o societate democratică însă, câtă vreme au fost expuse şi fapte ce nu corespund realităţii, că pe reţeaua de socializare s-a permis postarea unor comentarii inadecvate la adresa numelui apelantei reclamante, s-a folosit un limbaj inadecvat, aceste aspecte sunt de natură a aduce atingere drepturilor expuse mai sus.
În acelaşi sens se impune a fi precizată şi Constituţia României, ce prin art. 30 aliniat 1 stabileşte că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, însă, potrivit aliniatului 6, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, această ultimă dispoziţie legală în mod evident, potrivit celor expuse, a fost însă încălcată.
Atâta timp cât, conform art. 30 alinatului 8 din Constituţia României, răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii, criticile aduse sentinţei apelate privitor la nereţinerea calităţii procesuale pasive a societăţii găzduitoare a cotidianului (...) –(...), potrivit şi celor arătate mai sus, apar ca fondate.
Potrivit Rezoluţiei nr. 1003/1993 cu privire la etica ziaristică, art. 3, principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincţie clară între ştiri şi păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. Ştirile sunt informaţii, adică fapte şi date, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăţi de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariştilor, iar, conform art. 21, ziaristica nu trebuie să denatureze informaţia adevărată, imparţială, şi opiniile oneste, nici să le exploateze în scopuri proprii, într-o încercare de a crea sau modela opinia publică, deoarece legitimitatea sa se bazează pe respectul efectiv al dreptului fundamental al cetăţenilor la informaţie, ca parte a respectului pentru valorile democratice. În acest sens, legitimitatea ziaristicii investigative depinde de adevărul şi corectitudinea informaţiei şi a opiniilor exprimate şi este incompatibilă cu campaniile ziaristice organizate pornind de la poziţii prestabilite şi interese particulare.
Din cele evidenţiate mai sus reiese faptul că apelantul pârât (...), prin intermediul Cotidianului on-line (...), al cărei societate găzduitoare este (...), a dat publicităţii informaţii neverificate, afirmaţiile sale depăşesc astfel limitele rezonabile ale unei informaţii veridice, echidistante şi oneste, fiind făcute fără o bază factuală minimă, cu depăşirea dozei de exagerare permise.
Fotografierea apelantei reclamante, chiar dacă s-ar fi efectuat într-un spaţiu public, nu este un aspect de natură a îndreptăţi pe cineva, fără acordul acesteia de-a o posta în mass media. Potrivit art.58 alin.1 din noul Cod civil, orice persoană are dreptul la viaţă, sănătate, integritate fizică, psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi la alte drepturi recunoscute de lege, conform art.70 alin.1 din noul Cod civil, orice persoană are dreptul la libera exprimare, iar conform alin. 2, exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă, decât în cazurile şi limitele prevăzute de art.75. Conform art.73 alin.1 din noul Cod civil, orice persoană are dreptul la propria imagine, în exercitarea acesteia – alin. 2 – ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea în orice mod a înfăţişării sale fizice, a vocii sale sau utilizarea unei asemenea reproduceri, or, prin redarea fotografieii ce reprezenta înfăţişarea apelantei reclamante, fără acordul acesteia, dispoziţiile legale enunţate au fost încălcate, apărările apelantului pârât fiind astfel nefondate.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor, Curtea a reţinut că nici sistemul nostru legislativ în vigoare la data săvârşirii faptelor prejudiciabile susmenţionate şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, motive pentru care este competenţa judecătorului de-a decide în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze în privinţa reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ tocmai datorită dificultăţii cuantificării unui asemenea prejudiciu. Cu toate acestea se impune a fi respectat principiul proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată şi principiul echităţii. De altfel, şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.
Din perspectiva principiilor enunţate anterior, Curtea a considerat că pe lângă constatarea încălcării drepturilor reglementate de dispoziţiile legale susmenţionate ce reprezintă în sine o reparaţie cu caracter moral, suma de 4500 lei nu reprezintă o despăgubire modică dar nici una excesivă, motive pentru care nu se impune implicit o majorare şi nici o reducere, diminuare a acesteia.
Pentru abordarea prejudiciului moral, Curtea a apreciat că simpla constatare a încălcării art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a celorlalte prevederi legale prevăzute în legislaţia naţională susmenţionate, poate constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă, însă în speţă, instanţa a considerat că prejudiciul suferit nu putea fi reparat suficient prin simpla constatate a încălcării, fiind necesară şi stabilirea unei despăgubiri băneşti în acest sens care însă să nu fie excesivă ori derizorie.
Conform art. 253 aliniat 1 din noul Cod civil, persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. Potrivit aliniatului 3, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat. Potrivit aliniatului 4, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a apreciat astfel că se impune a se dispune publicarea în Cotidianul on-line (...) de către (...) (...) a dispozitivului hotărârii definitive timp de o zi în cel mult 30 de zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea aplicării unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Suma de 4500 lei Curtea a apreciat-o a fi echitabilă, suficientă pentru a aduce o reparaţie celui prejudiciat, alături de măsura ce se impune a fi luată potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. 3, art. 257 din noul Cod civil în baza cărora s-a dispus publicarea dispozitivului hotărârii în cotidianul susmenţionat, aspect apreciat că asigură o reparaţie suficientă.
Prejudiciul moral, în mod evident există în speţă şi constă în atingerea adusă demnităţii, onoarei, reputaţiei şi probităţii profesionale a reclamantei apelante, însă, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, dat fiind caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamantă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele, criteriul echităţii şi al satisfacţiei echitabile fiind garantat şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căruia cuantumul despăgubirilor trebuie să fie astfel stabilit, încât să aibă efecte compensatorii pentru cel păgubit, dar nu să constituie o „amendă” excesivă pentru autorul faptei ilicite.
Astfel cum s-a arătat, nu se poate nega faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine, ori, judecând în echitate dată fiind calitatea sa de magistrat, şi prestigiul de care aceasta trebuie să se bucure în societate în calitatea respectivă, s-a apreciaat că suma de 4500 lei acordată de prima instanţă este echitabilă şi suficientă pentru remedierea situaţiei create, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, acordarea acestei sume cu titlu de daune morale respectând cerinţa proporţionalităţii între fapta ilicită şi prejudiciul produs.
Referitor la criticile apelantei reclamante privind soluţia de respingere a acţiunii faţă de pârâtul (...), Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit înscrisului aflat în copie la dosarul de fond fila 17, acesta a publicat în Cotidianul on-line (...) articolul „(...) (...)”, în cuprinsul acestuia s-a menţionat faptul că în nicio instanţă din România nu s-ar fi găsit un judecător să condamne un ziarist, că au făcut-o cei de la Tribunalul (...) ce au nesocotit grav articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că ar fi hotărârea o stupizenie, că jurnaliştii de la (...) au remarcat un aspect de gravitate care ţine mai degrabă de răzbunare decât un act de justiţie, că sentinţa ar fi fost influenţată de mai multe materiale de presă apărute de-a lungul timpului.
Atâta timp cât modul în care acest jurnalist a perceput şi a înţeles a critica hotărârea pronunţată de către apelanta reclamantă se încadrează în limitele dreptului la liberă exprimare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se pot reţine ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, lipsind fapta ilicită, în condiţiile în care în cuprinsul articolului au fost prezentate în mare parte aspecte preluate din alte publicaţii, la care se face referire în cuprinsul articolului, iar celelalte relatări reprezintă judecăţi de valoare jurnalistică care se situează în limitele de exprimare garantate, fără a fi însă vorba de o depăşire a dozei de exagerare permise, şi care nu pot fi încadrate în noţiunea de fapt ilicit în sensul dispoziţiilor naţionale şi europene în materie.
Referitor la apelul pârâţilor (...), Cotidianul On-Line (...) (...) Curtea a reţinut următoarele:
Ceea ce au criticat aceşti apelanţi a fost dispoziţia prin care le-au fost acordate cheltuielile de judecată, considerentele avute în vedere la reducerea cuantumului onorariului avocaţial de la câte 1500 lei pentru fiecare la câte 500 lei.
Cele două Cotidiene, alături de apelanţii pârâţi (...), (...) şi (...) au fost reprezentate de acelaşi avocat, (...), au solicitat a le fi acordate cheltuieli de judecată de câte 1500 lei fiecare doar (...)l (...) şi Cotidianul on-line (...), întâmpinările formulate în numele acestora cuprinzând aproape integral aceleaşi aspecte cu excepţia unor mici argumente, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Potrivit art. 451 aliniat 1 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. Conform aliniatului 2, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Ca urmare, chiar dacă suma solicitată de către apelanta reclamantă a fost una de 400000 lei, Curtea a apreciat că nu se poate reţine faptul că prima instanţă a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată, constând în onorariile avocaţiale cuvenite acestor părţi, prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă expuse mai sus recunoscând instanţei competenţa de a cenzura cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, în situaţia în care constată că acestea sunt disproporţionat de mari în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Având în vedere cele expuse, activitatea concretă prestată de avocatul apelanţilor pârâţi, considerentele corecte ale instanţei în sensul că toţi cei patru pârâţi au fost reprezentanţi de acelaşi avocat, întâmpinările cuprinzând în esenţă aceleaşi argumente, justifică soluţia de reducere a onorariului avocaţial, la suma de 500 lei pentru fiecare dintre aceştia, criticile apelanţilor fiind astfel neîntemeiate.
Faţă de toate considerentele expuse, în baza art. 480 aliniat 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis ca fondat apelul declarat de apelanta reclamantă (...) împotriva Sentinţei civile nr. (...) pronunţate de Tribunalul (...), a anulat în parte sentinţa apelată, a înlăturat dispoziţia prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a (...), prin care s-a respins acţiunea faţă de aceasta, evocând fondul cauzei în acest sens, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi împotriva acesteia pe care a obligat-o în solidar alături de pârâtul (...) să-i plătească acesteia 4500 lei cu titlu de daune morale, să publice dispozitivul hotărârii după rămânerea definitivă, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării în Cotidianul on-line (...), timp de o zi, sub sancţiunea aplicării unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, ca fiind legale şi temeinice, potrivit celor arătate mai sus.
În baza art. 480 aliniat 1 Cod procedură civilă, Curtea raportat la motivele expuse, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă (...) împotriva Încheierii de şedinţă din data de (...) pronunţate de Tribunalul (...) şi ca nefondate apelurile declarate de apelanţii (...), Cotidianul on-line (...) (...), (...) împotriva Sentinţei civile nr. (...) pronunţate de Tribunalul (...).
Nefiind solicitate de către apelanta reclamantă cheltuieli de judecată în această fază procesuală, dispoziţiile art. 451-453 Cod procedură civilă nu s-a impus a fi aplicate, astfel că, nu au fost acordate.
Curtea de Apel București
Recurs admis. Cauza cererii de chemare în judecata.
Curtea de Apel Suceava
CONDAMNAREA INCULPATULUI PENTRU SĂVÂRŞIREA UNEI INFRACŢIUNI NEREŢINUTĂ ÎN ACTUL DE SESIZARE.LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII DE ÎNŞELĂCIUNE.
Tribunalul Maramureș
Judecătorii de cameră preliminară nu verifică dacă acuzaţia cu privire la faptele respective este reală şi nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei
Curtea de Apel Constanța
Contestare durată urmărire penală.
Tribunalul Dâmbovița
PENAL-Hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia