Contestatie la executare

Sentinţă civilă 3008 din 13.04.2017


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 3008/2017

Şedinţa publică de la 13 Aprilie 2017

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator şi pe intimat, intimat având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru petentă av. C şi pentru intimată consilier juridic C, în baza delegaţiilor de reprezentare depuse la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, copia dosarului execuţional.

Reprezentanta contestatorului arată că înţelege să se judece doar în contradictoriu cu creditorul nu şi cu executorul.

Instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către executorul judecătoresc este fără obiect.

Instanţa pune în discuţie competenţa de soluţionare a cererii.

Reprezentanţii părţilor apreciază că instanţa este competentă în soluţionarea cauzei.

In baza 131  C.pr.civ. instanţa procedează la verificarea competenţei  şi în baza art. 126 din Constituţie, art.651 şi 714 C.pr.civ. constată  că este competentă general, material şi teritorial  a soluţiona  prezenta  cauză.

Reprezentanta contestatoarei arată că solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar, arată că la data demarării executării silite între părţi nu mai exista nici un contract întrucât contractul care a fost a încetat. Arată că nu are alte cereri de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimatei solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar, nu are alte cereri de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

În baza art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ. instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente şi utile soluţionării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepţii, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită în baza art. 244 C.pr.civ. declară încheiată  cercetarea procesului  şi în baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile pe fond.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestaţiei anularea executării silite , întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare executării silite. Arată că pe rolul Judecătoriei O.. au mai existat încî două contestaţii la executare similare şi depune practică judiciară. Solicită restituirea taxei de timbru, cu cheltuieli de judecată onorariu avocaţional conform chitanţei pe care a depus-o la dosar.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestaţiei ca netemeinică, solicită a se avea în vedere Decizia 13/2006 privind recursul în interesul legii a ÎCCJ care are aplicabilitate în speţă, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta contestatoarei precizează că potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ. factura nu reprezintă titlu executoriu şi trebuia formulată o acţiune pe drept comun.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare  înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.02.2017,  sub dosar nr. 1372/271/2017,legal timbrată cu suma de 1000 lei taxa judiciară de timbru (fila 8 si fila 37 dosar) contestatorul în contradictoriu cu intimata ÎN INSOLVENŢĂ, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că Factura nr. nu este titlu executoriu, potrivit art. 632 C.procedură civilă, creanţa nu este certa, lichidă şi exigibilă, pe cale de consecinţă, să dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. a BEJ desfiinţarea titlului executoriu Factura nr.; anularea încheierii nr.193/2017 dată de către Judecătoria O.., în Dosarul 3….//271/2017 ; întoarcerea executării silite, restabilirea situaţiei anterioare executării silite. Cu cheltuieli de judecată.

În fapt,arată că prin încheierea nr. 193/2017 dată de către Judecătoria O.., în Dosarul 3…./271/2017, dată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 12.01.2017, s-a dispus admiterea cererii înregistrată la acesta instanţă de către Biroul Executorului Judecătoresc, prin care a solicitat încuviinţarea executării silite în Dosarul execuţional nravând ca obiect cerere de executare silita formulată de creditoarea, în baza dispoziţiilor art. 666 al. 1 C. pr. civ., invocând ca titlu executoriu Factura.

În ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite, consideră că aceasta s-a dat în mod netemeinic şi nelegal având în vedere faptul că Factura nu este titlu executoriu.

Potrivit art. 632 , alin. 1 din C.pr. Civ. executarea silita se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum si orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii pot fi puse în executare.

Pe de altă parte, potrivit art. 663, alin. 1 C.pr.civ, executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă si exigibilă.

Potrivit art. 42 alin. 6 indice 1 din Legea nr. 51/ 20006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice: factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu, dar acest text de lege a fost introdus prin pct. 67 al art. I din Legea nr. 225/ 17.11.2016. care a intrat în vigoare la data de 23.11.2016, ori factura  invocată ca titlu executoriu a fost emisă la data de 31.03.2016,  deci anterior modificărilor legislative menţionate mai sus, ca urmare nu reprezintă titlu executoriu, nu îndeplineşte criteriile prevăzute de art. 663 Cod procedură civilă, pentru a putea fi pus în executare silită.

Creditoarea avea posibilitatea să-şi valorifice drepturile pe calea dreptului comun nu prin procedura executării silite si, în consecinţă toate actele care fac obiectul executării silite sunt netemeinice şi nelegale.

A mai arătat contestatorul că a achitat toate sumele care au făcut obiectul dosarului de executare silită nr. BEJ ( op. nr. 19/ 17.01.2017 ), pentru a evita blocarea conturilor bancare, pentru a putea continua în bune condiţii procesul de producţie şi pentru a putea achita la timp taxe si impozite.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 712, 713, 714, 715, 716, 716, 717, 718, 719, 720, 723, 724 şi 725 N. C. Proc. Civilă( republicat).

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul a depus întâmpinare  (f 22-23 dosar) prin care a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună respingerea contestaţiei la executare ca nefondată şi pe cale de consecinţă să menţină în totalitate ca fiind temeinică şi legală executarea silită (precum şi actele de executare aferente) iniţiată de BEJ, în dosarul execuţional nr. împotriva contestatoarei.

În fapt, intimatul a învederat că între si a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energie termice nr. 7/01.01.2010 şi contractul de vânzare-cumpărare agent termic nereturnat sub forma de condensat nr.7CN/01.01.2010.

 În cursul desfăşurării raporturilor contractuale întemeiate pe încheierea de către, în calitate de producător de energie termică şi, în calitate de consumator de energie termică, a emis factura de energie termică nr. în valoare de 203.530,32 lei, cu scadenţa la data de 30.04.2016.

Având în vedere faptul că până la data de 31.12.2016 debitoarea nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia de plată a sumei de 203.530,32 lei, intimatul a solicitat înregistrarea unei cereri de executare silită şi deschiderea dosarului de executare împotriva debitoarei, prin raportare la prevederile art.638 alin.1 1 pct. 4 C.Pr.Civ. coroborate cu cele ale art.42 alin.61 din Legea nr. 51/2006 potrivit căruia factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu,

Raportat la argumentele invocate de contestator prin contestaţia la executare cu privire la faptul că factura de energie termică nr. 50253/31.03.2016, nu ar constituie titlu executoriu întrucât aceasta a fost emisă anterior intrării in vigoare a Legii nr.225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, apreciază că acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de judecată.

Astfel, prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale - cum este în acest caz, au caracter de norme procedurale cu privire la executarea silită, fiind de imediată aplicare, acestea neaducând nicio atingere drepturilor generate din contractul de vânzare - cumpărare a energiei termice încheiat şi.

Faţă de acest aspect, susţinerea contestatoarei, în sensul valorificării drepturilor intimatei pe calea dreptului comun este una greşită, iar instanţa o va respinge ca inadmisibilă, câtă vreme legea îi conferă înscrisului sus menţionat calitatea de titlu executoriu.

Pentru toate aceste considerente, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei introdusă de cu nefondată şi pe cale de consecinţă menţinerea, ca fiind temeinice şi legale, a executării silite şi a actelor de executare silită întocmite de BEJ în dosarul execuţional nr..

În drept, intimatul a invocat art. 150, art. 205, art. 632, art. 638 alin. l pct. 4 din Legea 134/2010 (N. CP. Civ), art. 42 alin. 6 indice 1 din Legea nr.51/2006 si dispoziţiilor Legii 85/2006 iar în probaţiune, a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri.

 La solicitarea instanţei s-a depus copie certificată dosar execuţional nr. a BEJ In cauză s-a încuviinţat si administrat proba cu înscrisuri.

 Analizând actele şi lucrările dosarului,  instanţa reţine următoarele:

 În fapt împotriva  contestatoarei  s-a demarat de către intimatul execuţia silită in  dosar execuţional nr. a BEJ pentru recuperarea sumei de  203.530,32 lei, reprezentând debit  restant  titlul executoriu fiind  factura  de energie termică nr. cu scadenţa la data de 30.04.2016  (fila 1 dosar ex.) la care se a adaugă suma de 10244,55 lei reprezentând cheltuieli de  executare silită stabilite prin Încheierea  nr. 1/17.01.2017 (fila 8 dosar ex. )

 Prin încheierea nr. 193/2017 a Judecătoriei O.., în Dosarul 380/271/2017, s-a încuviinţat executarea silită  in dosar al Biroului Executorului Judecătoresc (fila 7 dosar ex.).

Contestatorul  a achitat  suma  totală  de 213.774,87 lei  ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. BEJ prin OP. nr. 19/ 17.01.2017(fila 13 dosar ex ) iar  urmare a acestui fapt  prin Încheierea nr. 3 din 17.01.2017  s-a dispus încetarea executării silite, având în vedere că s-a realizat integral obligaţia de plată stabilită prin titlu executoriu fiind plătite si cheltuielile d e executare silită (fila 17 dosar ex. )

Potrivit art. 632 alin. 1 Cod proced. Civilă, ,executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.'"

Instanţa reţine că sunt întemeiate susţinerile contestatoarei, în sensul lipsei unui titlu executoriu. În concret, factura fiscală nr. din data de 31.03.2016 (fila 1 dosar ex.)nu constituie titlu executoriu, fiind emisă anterior modificării legislative care a conferit acestor facturi fiscale caracterul de titlu executoriu.

Potrivit art. 42 alin. 6 indice 1 din Legea nr. 51/ 20006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice: factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu,

Modificarea legislativă privind caracterul de titlu executoriu a intervenit prin pct. 67 al art. I din Legea nr. 225/ 17.11.2016, care a intrat în vigoare la data de 23.11.2016, ori factura fiscală nr. a fost emisă la data de 31.03.2016, scadentă la data de 30.04.2016, deci anterior modificărilor legislative menţionate mai sus, astfel încât instanţa reţine că aceasta nu reprezintă titlu executoriu.

In acest sens, instanţa are în vedere  faptul că o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum , or  la data emiterii facturii fiscale aceasta nu era nicidecum titlu executoriu .

Se va constata că Decizia XIII/2006 a ICCJ- Secţiile Unite invocată de intimat in susţinerea poziţiei sale  procesuale,  vizează  aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, fără a  avea aplicabilitate în cauză.

 In consecinţă,  faţă de concluziile considerentele de fapt si de drept de mai sus, se va dispune anularea executării silite si toate actele de  executare  efectuate în dosarul de executare nr. al BEJ precum si Încheierea nr. 193/2017 de încuviinţare a executării silite .

Potrivit art. 723 C.pr.civ. În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

Potrivit art. 724 alin. 1 C.pr.civ. În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

 Contestatorul  a achitat  suma  totală  de 213.774,87 lei  ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. prin OP. nr. 19/ 17.01.2017(fila 13 dosar ex ) din care  suma de 203.530,32 lei, reprezintă debit iar  suma de 10244,55 lei cheltuieli de  executare silită.

Faţă de  cele de mai sus  instanţa, constatând că în cauza s-a anulat întreaga executare silită, instanţa  va admite şi cererea de întoarcere a executării şi restabilirea situaţiei anterioare declanşării executării silite, prin restituirea către contestator a sumei a sumei de 213.774,87 lei  achitată în dosarul de executare  nr. al BEJ.

 In temeiul  art. 45 alin.1 lit. f) din OUG nr. 80 din 2013 privind taxele judiciare de timbru, va dispune restituirea taxei de timbru achitată de către contestator în cuantum total de 1000 lei din care 500 lei achitată prin chitanţei O1 17020156008 Z56 din data de 01.02.2017 şi 500 lei achită prin  ordinul de plată nr. 183 din 29.03.2017, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. 

 In cf. cu prevederile art. 717 cod pr. civilă, faţă de soluţia pronunţată in cauză, va obliga  intimatul a achita BEJ suma de 22 lei reprezentând cheltuieli  ocazionate de  comunicarea dosarului execuţional.

Cu privire la cheltuielile de judecată, reţinând culpa procesuală a intimatului, în conformitate cu dispoziţiile art.453 Cod procedură civilă, îl va obliga să achite cheltuieli de  judecată in sumă de 1000 lei  reprezentând  onorariu avocaţial cf. chitanţei 10220/12.04.2017 redus, în temeiul art. 451al. 2 Cod procedură civilă,  raportat la  complexitatea cauzei.  Astfel fără a interveni în vreun fel în raportul juridic generat de încheierea contractului de asistenţă juridică, prin care părţile au convenit asupra cuantumului onorariului datorat pentru reprezentarea în cauză va limita doar, pentru considerente de echitate, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial  la care va fi obligat intimatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea., având sediul în O.., Judeţul B.., înmatriculată în registrul cometului sub nr., CUI, în contradictoriu cu intimatul, societate în insolvenţă, înregistrată in registrul comerţului sub nr., având CUI RO, cu sediul în O.., judeţul B...

Anulează executarea silită si toate actele de  executare  efectuate în dosarul de executare nr. al BEJ precum si Încheierea nr. 193/2017 de încuviinţare a executării silite

Dispune întoarcerea executării şi restabilirea situaţiei anterioare declanşării executării silite în dosarul execuţional al BEJ, prin restituirea către contestator a sumei de 213.774,87 lei.

Obligă  intimatul a achita contestatoarei cheltuieli de judecată  în suma de 1000 lei reprezentând  onorariu avocaţial redus .

Dispune restituirea taxei de timbru achitată de către contestator în cuantum  total de 1000 lei din care 500 lei achitată prin chitanţei O1 17020156008 Z56 din data de 01.02.2017 şi 500 lei achită prin  ordinul de plată nr. 183 din 29.03.2017, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. 

 Obligă  intimatul a achita BEJ suma de 22 lei reprezentând cheltuieli  ocazionate de  comunicarea dosarului execuţional.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria O...

Pronunţată în şedinţa publică, azi 13 aprilie 2017.

PREŞEDINTE  GREFIER