Instituire ordin protectie. conditii

Asupra apelului civil de faţă, retine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/22.11.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, s-a  admis în parte cererea având ca obiect ordin de protecţie, astfel cum aceasta a fost precizată, formulată de reclamanta SER,  în contradictoriu cu pârâtul  STM.

S-a  emis ordinul de protecţie împotriva pârâtului STM, identificat prin CI seria, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, dispunând următoarele:

-obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 20 metri faţă de reclamantă, faţă de reşedinţa reclamantei - , jud. O şi unitatea de învăţământ a reclamantei – ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “C”, cu sediul în mun., jud. O,

-interdicţia pentru pârât de a se deplasa în, jud. O,

-interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta,

-obligarea pârâtului de a preda poliţiei armele deţinute,

-încredinţează reclamantei pe minorul STA,  şi stabileşte reşedinţa acestuia la reclamantă în, jud. O.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a stabilit onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru reprezentarea intereselor procesuale ale pârâtului, respectiv avocat TA, la suma de 260 lei, conform art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul nr. X/2015 incheiat intre MJ si UNBR, această sumă urmând a fi avansată din fondurile special constituite în acest sens conform legii.

Executorie, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Pentru a pronunţa  această sentinţă, instanţa de  fond a reţinut că prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 20.11.2017 sub nr. de dosar X/311/2017, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, emiterea ordinului de protecţie împotriva ultimului, sens în care să se dispună emiterea ordinului de protecţie pe perioada maximă de 6 luni, păstrarea distanţei de minim 20 metri, faţă de reclamantă, faţă de copilul reclamantei, faţă mama reclamantei – numita PMC , cu domiciliul în judeţul O,  faţă de fratele reclamantei – numitul PMFR , cu acelaşi domiciliu, faţă de locul de muncă al mamei reclamantei, respectiv restaurantul „CS” aflat pe, jud. O, faţă de unitatea de învăţământ a reclamantei, respectiv Şcoala Postliceală Sanitară “C”, şi faţă de unitatea de învăţământ a fratelui reclamantei, respectiv Colegiul Naţional NT, şi să nu se deplaseze pe raza comunei M.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul, iar din această relaţie a rezultat minorul STA.

Datorită neînţelegerilor dintre părţi, generate de comportamentul pârâtului, ultimul l-a lovit pe fratele reclamantei, a folosit arma împotriva reclamantei şi a membrilor familiei acesteia, o urmăreşte atât pe aceasta, cât şi pe membrii familiei sale, respectiv în două rânduri, ajutat de alte persoane, a răpit minorul, cu toate că acesta se afla sub tratament medicamentos, fiind nevoită să apeleze la 112 pentru a recupera copilul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 217/2003.

În scop probator, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri (sens în care a depus copia cărţii de identitate a sa şi a pârâtului, a certificatului de naştere al minorului, a celui de căsătorie al părţilor, şi a certificatului medico-legal nr. X/A2 din 09.08.2017).

Pârâtul citat conform art. 154 alin. 6 C.pr.civ., respectiv prin intermediul telefonului, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat apărări sub forma întâmpinării.

Instanţa, prin rezoluţia de la primirea cererii de chemare în judecată din 20.11.2017, a dispus ca reclamanta - să motiveze în fapt cererea, în sensul de a indica date factuale privind violenţa reclamată, persoana care a suferit şi cea care a exercitat asemenea acte violente, - să indice pe ce perioadă solicită emiterea ordinului de protecţie, - să indice la ce distanţă să fie impuse pârâtului obligaţiile solicitate, - să indice persoanele faţă de care se solicită obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe, precum şi localitatea, locuinţa, reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învâţământ ale acestora, - să indice cu listă numele şi adresa martorilor (dacă solicită această probă) şi să asigure prezenţa acestora la termenul fixat, sub sancţiunea decăderii din proba testimonială, - să depună dovada apelării la 112 şi a plângerilor penale formulate la poliţie, conform celor expuse în cerere.

De asemenea, a dispus ca pârâtul să fie citat cu menţiunile: - cu detalierea telefonică a cererii de chemare în judecată şi menţiunea depunerii întâmpinării, - să indice probele solicitate în apărare, iar în cazul în care solicită proba testimonială să indice numele şi adresa acestora şi să asigure prezenţa acestora la termenul fixat, - dacă nu-şi angajează un avocat pentru susţinerea intereselor sale procesuale, se va desemna unul din oficiu de instanţă, conform art. 27 alin. 4 din Legea nr. 217/2003.

La termenul de judecată fixat s-au administrat probatoriile, conform solicitărilor din dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, s-au reţinut următoarele:

În fapt, din înscrisurile câştigate cauzei, rezultă că părţile litigante sunt căsătorite din 17.09.2016, conform menţiunilor cuprinse în certificatul de căsătorie seria CG nr. X, depus în copie la fila 8 din dosar. Din relaţia acestora a rezultat minorul STA, născut la data de 09.05.2016, conform certificatului de naştere seria NY nr. X, depus în copie la fila 7 din dosar.

Instanţa se va raporta numai la ultima perioadă din viaţa părţilor litigante, prin raportare la obiectul procesului pendinte, având în vedere că unele evenimente conflictuale descrise de actele medicale ataşate la dosar provin dintr-o perioadă mult anterioară introducerii cererii de chemare în judecată (august 2017), sens în care urgenţa clamată de textul Legii nr. 217/2003 nu mai subzistă.

Astfel, conform depoziţiei martorului propus de reclamantă – TF, instanţa a constatat că între părţi există o reală stare conflictuală, plecată de la neînţelegerile dintre acestea pe fondul destrămării relaţiei de căsătorie, sens în care reclamanta s-a mutat în locuinţa părinţilor săi, alături de copilul părţilor. A mai rezultat că pârâtul exercită ameninţări directe şi indirecte faţă de reclamantă, fiind o fire violentă, în cele două ocazii recente (luna septembrie şi noiembrie 2017) uzitând de arma de foc pe care o deţine, aceasta fiind, conform menţiunilor organelor de poliţie depuse pentru termenul de judecată, un pistol air-soft.

De asemenea, martorul a confirmat susţinerile din cerere ale reclamantei, în sensul că pârâtul a procedat la luarea minorului fără a avea consimţământul reclamantei, aceasta din urmă fiind nevoită să apeleze la organele de poliţie pentru restituirea copilului.

Din depoziţia martorului a mai rezultat că pârâtul locuieşte în altă localitate, frecventând periodic localitatea de reşedinţă a reclamantei.

Astfel, având în vedere depoziţia martorului, instanţa a constatat că reclamanta se află într-o stare de tensiune permanentă provocată de relaţia conflictuală cu pârâtul, iar această stare provine pe fondul stresului cauzat de relaţia tensionată cu pârâtul, acestea din urmă fiind provocate de comportamentul agresiv al pârâtului, cu atât mai mult cu cât în ultimele episoade de acest gen s-a folosit şi o armă de tip air-soft, această armă, conform datelor existente pe internet, fiind, în majoritatea cazurilor, replicată până în cel mai mic detaliu după armele adevărate. Pe acest fond conflictual, martorul propus de reclamantă a specificat că a asistat personal la două evenimente de acest gen, în care pârâtul nu a ezitat să folosească această armă împotriva reclamantei, numai hazardul fiind cel care a stopat un sfârşit tragic.

Din cuprinsul planşelor foto depuse la termen de reclamantă instanţa a reţinut că pârâtul nu ezită să apară în ipostaze triumfătoare alături de arma sa, textul de pe o reţea de socializare fiind edificator sub aspectul firii violente a acestuia şi a negării obligaţiei oricărui cetăţean de a nu-şi face singur dreptate, cu atât mai mult în condiţii de violenţă expres exprimată, prin intermediul ameninţării cu un mijloc ce poate fi letal în anumite condiţii.

 Instanţa a constatat că există oricând pericolul ca între părţi să se ivească un conflict major, aşa încât, având în vedere toate cele ce preced, instanţa a reţinut că reclamanta a suferit în mod grav în urma acţiunilor provocatorii ale pârâtului, cel puţin de natură psihologică, prin impunerea voinţei si a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în mod persistent, respectiv prin ameninţări verbale, dar şi de natură fizică, acestea din urmă fiind reliefate de aceleaşi mijloace materiale de probă depuse la termenul de judecată, precum şi de actele medicale ataşate la dosar.

În privinţa membrilor familiei reclamantei, s-a solicitat emiterea ordinului de protecţie pe perioada maximă de 6 luni, păstrarea distanţei de minim 20 metri faţă de copilul reclamantei, faţă mama reclamantei – numita PMC, cu domiciliul în comuna M, sat U, judeţul Olt, faţă de fratele reclamantei – numitul PMFR, cu acelaşi domiciliu, faţă de locul de muncă al mamei reclamantei, respectiv restaurantul „CS” aflat in jud. Olt şi faţă de unitatea de învăţământ a fratelui reclamantei, respectiv Colegiul Naţional NT.

Din probatoriul administrat în cadrul procesului nu a rezultat că pârâtul a dezvoltat conflictul cu membrii familiei reclamantei decât pe fondul relaţiei sale conflictuale cu soţia sa, reclamanta din proces, numai aceasta fiind izvorul litigiului acestora, fără ca membrii familiei reclamantei să fie urmăriţi în mod special de pârât pentru a fi vătămaţi personal în vreun fel, ci numai prezenţa acestora în preajma părţilor fiind cea care a contribuit la o eventuală suferinţă provocată de acţiunile pârâtului. Astfel fiind, reţinând şi depoziţia martorului propus de reclamantă, cu privire specială asupra celor două evenimente reţinute de instanţă pe starea de fapt, nu s-a admis cererea în privinţa acestor persoane, întrucât eventualele suferinţe fizice ale fratelui reclamantei, confirmate de certificatul medico-legal depus la dosar, provin dintr-o dată anterioară celor reţinute de instanţă, nefiind, de asemenea, dovedite ca provenind din intenţia directă a pârâtului de a provoca acele leziuni, pentru a necesita intruziunea în viaţa privată a pârâtului şi pe acest aspect.

În altă ordine de idei, în privinţa copilului părţilor, instanţa a reţinut că acesta a fost doar mijlocul prin care pârâtul a provocat cele două conflicte, apreciind că măsura obligării pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 20 metri faţă de reclamantă, faţă de reşedinţa reclamantei - com. M, sat U, jud. Olt şi unitatea de învăţământ a reclamantei – ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “C”, cu sediul în jud. Olt, interdicţia pentru pârât de a se deplasa în com. M, sat U, jud. Olt şi interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta, sunt mijloace suficient de puternice de a stopa acţiunile pârâtului, în condiţiile în care pârâtul a exercitat acţiunile violente numai în preajma gospodăriei care constituie reşedinţa reclamantei, impunându-se prelungirea acestei interdicţii şi faţă de unitatea de învăţământ a reclamantei pentru prevenirea oricăror evenimente de acest gen.

În drept, instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege”.

În conformitate cu art. 27 din Legea nr. 217/2003, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte în mod expres de către judecător. În niciun caz, însă durata pentru care s-au luat măsurile nu va putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012: ,,in sensul prezentei legi, ,,violenţa în familie’’ reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate’’, violenta putând fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 2 indice 1 din acelaşi act normativ.

Aplicând aceste dispoziţii legale în cauza de faţă, raportat la probele administrate, rezultă că gravitatea si repetabilitatea violentelor fizice/psihice exercitate de pârât asupra reclamantei impun emiterea unui ordin de protecţie, în sensul restrictiilor indicate anterior.

S-a reținut ca fiind dovedită uzitarea armei de foc în cazul de faţă, fiind necesară reţinerea armei pârâtului, în contextul în care acest mijloc prezintă un real pericol pentru securitatea generală şi specială a reclamantei, fiind un instrument apt să conducă la deces în cazul extrem.

A fost încredinţat către reclamantă minorul STA,  şi s-a stabilit reşedinţa acestuia la reclamantă în comuna M, sat U, jud. Olt, apreciind că aceasta  oferă un mediu propice dezvoltării armonioase a copilului, extrăgându-l pe minor din mediul în care convieţuieşte pârâtul, tatăl acestuia, cel puţin pe durata măsurilor dispuse în acest proces, luând act de actele materiale săvârşite de pârât în privinţa folosirii minorului în relaţia sa conflictuală cu soţia sa, în acest fel fiind asigurate condiţiile de trai normale ale unui copil de vârsta sa.

Instanţa a considerat ca termenul maxim de 6 luni este necesar a fi impus pentru ca pârâtul să-şi dea seama de gravitatea faptelor săvârşite în dauna reclamantei, această perioadă putând fi considerată una de reflexie, în care acesta din urmă să deceleze asupra consecinţelor faptelor sale, prin stoparea intruziunii sale cel puţin de natură psihică în mediul reclamantei.

În privinţa distanţei pe care pârâtul trebuie să o respecte, instanţa a reţinut că impunerea limitei solicitate de reclamantă (20 metri) nu ar îngrădi în mod nejustificat libertatea de mişcare a pârâtului, în condiţiile în care locuinţele acestora nu sunt învecinate, iar datele dosarului nu au relevat că pârâtul este violent de la distanţă, ci doar în preajma reclamantei şi a părinţilor săi, astfel încât se justifică o asemenea limită teritorială.

Conform art. 453 C.pr.civ., s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată; totodata s-a  stabilit onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru reprezentarea intereselor procesuale ale pârâtului, respectiv avocat TA, la suma de 260 lei, conform art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul nr. X/2015 incheiat intre MJ si UNBR, această sumă urmând a fi avansată din fondurile special constituite în acest sens conform legii.

Calea de atac exercitată:

Împotriva  sentinţei a  declarat apel pârâtul  STM, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Printr-un prim motiv de apel, se arată că apelantul pârât nu a fost legal citat in faţa instanţei de fond, motiv pentru care invocă excepţia nulităţii absolute a  cererii de  chemare în judecată, normele privitoare la citare fiind imperative.

Pe  de altă parte, reclamanta a  solicitat instanţei de judecata emiterea unui ordin de protecţie împotriva sa, fara a face dovada efectiva a dispoziţiilor art.3 şi 4 din Legea nr.217/2003, întrucât nu a existat violenta fizica sau verbala din partea sa împotriva reclamantei; Dimpotrivă, apelantul pârât  a fost cel agresat si fizic si verbal, atat în data de 26.08.2017 cat si în data de 15.11.2017, pentru ultima data existând si un certificate medico-legal privind violentele fizice exercitate de tatăl reclamantei PMF, nr.X/A2 din 16.11.2017, eliberat de Serviciul Judeţean le Medicina Legala O.

Or, reclamanta a menţionat in cererea de chemare in judecata faptul ca este violent fizic si verbal, ar fi folosit o arma, pe care o deţine in mod legal, împotriva acesteia, si mai mult decât atat ar fi avut intenţii de răpire a propriului copil. Învederează instanţei de control faptul ca nu a avut intenţia si nu a manifestat acţiuni de violenta fizica sau verbala împotriva reclamantei, care este în mod legal soţia sa, nici împotriva părinţilor sai, sau a fratelui reclamantei. In cererea de chemare in judecata, reclamanta solicita ordin de protecţie împotriva sa fata de persoana acesteia si fata de minorul STA care este copilul său si pentru care incearcă sa aibă legaturi personale împotriva voinţei părinţilor reclamantei . Precizează faptul ca reclamanta are vârsta de 19 ani, a locuit efectiv in domiciliul acestora comun de la vârsta acesteia de 16 ani, iar in acest moment se afla sub imperiul emoţiilor produse de separarea acestora, a influentelor părinţilor sai, îngrădindu-i dreptul de a vedea copilul său.

Atat in data de 26.08.2017, si nu in cursul lunii septembrie 2017, asa cum eronat a menţionat reclamanta, s-a  deplasat împreuna cu mama sa la resedinta reclamantei din comuna M, sat U, jud. Olt, cu intenţia de a o determina pe reclamanta sa revină in domiciliul comun si pentru a vedea minorul, insa atat acesta  cat si mama sa au fost cei agresaţi fizic si verbal de către tatal si fratele reclamantei;  intre apelant  si reclamanta nu au existat violente de nicio natura.

Ulterior, cu referire la data de 15.11.2017, s-a  deplasat la resedinta reclamantei, in urma unei discuţii telefonice cu aceasta, cu intenţia clara de a vedea copilul, de a se juca cu acesta, practic de a se apropia de minor, a ajuns in jurul orelor 17.15, s-a  jucat cu copilul împreuna cu reclamanta si părinţii  acesteia in fata domiciliului părinţilor reclamantei, pana la un momentd, cand, vrând  sa plece, a mers cu copilul langa maşina cu care venise pentru a-l prezenta prietenilor săi si a-si lua la revedere de la aceştia, moment in care a fost lovit pe la spate de către tatăl reclamantei PMF, fara niciun motiv, moment in care a căzut, iar din cădere a lăsat copilul pe bancheta din spate a maşinii, spunând şoferului sa meargă mai departe de locul respectiv, pentru a nu vedea minorul cele petrecute si a nu-i crea o stare de temere, dată fiind vârsta acestuia.

 Precizează faptul ca a fost lovit cu pumnii si picioarele de mama si tatăl reclamantei, fara a riposta, stand jos, pana a venit organul de politie din localitate, care, vazand in ce stare se  afla, a solicitat interventia ambulantei, luadu-l la sediul politiei, pentru a-l proteja pana la sosirea ambulantei.

 Referitor la motivele invocate de reclamanta, cu privire la folosirea unei arme, precizează faptul ca deţine in mod legal o arma cu bile, dar nu a folosit-o niciodată împotriva reclamantei sau a familiei acesteia, nu a încercat sa se impună in vreun fel cu aceasta arma in fata reclamantei sau a altor persoane. De asemenea, menţionează faptul ca intenţiile sale de a avea legături personale cu minorul au fost vădite, existând pe rolul Judecătoriei Slatina, dosarul nr.X/311/2017, înregistrat pe data de 07.09.2017, cu termen de judecata la 23.01.2018.

Menţionează faptul ca este angajat in munca la S.C. P S.A Slatina, iar relaţiile cu sotia sa, reclamanta, s-au deteriorat in luna august 2017, cand aceasta a părăsit domiciliul conjugal, fara motiv si fara a-l anunţa in vreun fel de intenţiile acesteia. De la data respectivă si pana in prezent nu a manifestat in niciun fel violente fizice sau verbale împotriva reclamantei, ci a încercat in tot acest timp sa se împace, sa o aducă în domiciliul comun.

In ceea ce priveşte obligaţia reţinuta in sarcina sa de a nu se deplasa pe raza comunei M sat U, jud. Olt, consideră ca prin aceasta interdicţie i se încalca dreptul la viata privata, atat timp cat nu a avut nici altercaţie cu alte persoane pe raza acestei comune, dat fiind faptul ca mai cunoaşte si alte persoane din comuna, are prieteni, colegi de serviciu.

De asemenea, consideră ca materialul probator administrat in cauza nu concorda cu realitatea, nu a putut sa se apere intrucat, desi se menţionează în hotărâre faptul ca a fost legal citat, nu a avut cunoștința de cererea reclamantei, astfel incat nu a putut pregăti o apărare temeinica, pentru a contracara cele menţionate de reclamanta.

 Or, a emite ordinul de protecţie împotriva sa fara existenta unui temei probator, ar aduce atingere dreptului la viata privată, reglementat de art.71 C.civ. şi art.8 CEDO. Conform articolelor menţionate, nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni in viata intima, personala sau de familie, nici in domiciliul, reşedinţa sau corespondenta sa , fara consimţământul său, ori fara respectarea limitelor legale. Necesitatea protejării drepturilor si libertatilor altora trebuie dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege, printr-un probatoriu solid astfel incat sa se justifice atingerea adusa dreptului la viata privata.

Conform dispoziţiilor art.23 din Legea nr.217/2003, comportamentul unei persoane violente, atat fizic cat si verbal, trebuie dovedit fata de persoana care solicita emiterea unui ordin de protecţie.

Pentru aceste considerente,  solicită  admiterea  apelului,  astfel cum a fost  formulat, sa se respingă cererea formulata de reclamanta cu privire la emiterea  ordinului de protective ca netemeinica,  revocarea ordinului de protective emis impotriva sa sub toate capetele de cerere admise de instant de fond.

In drept, s-au invocat  dispoziţiile art.480 C.proc.civ. si urm., precum si dispoziţiile Legii nr.217/2003.

In dovedire, apelantul pârât a propus administrarea probelor cu  înscrisuri, interogatoriul intimatei reclamante si audierea martorului CM.

La  data de 08 decembrie 2017 SER a  depus la dosar întâmpinare, solicitând  respingerea apelului ca nefondat şi să se menţină sentinţa instanţei de  fond ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, se  arată că intimata reclamantă  a  formulat  cerere la Judecătoria Slatina având ca obiect „emitere ordin de protecţie".

In mod temeinic si legal, instanţa de fond a apreciat ca părţile sunt căsătorite din anul 2016, din relaţia de căsătorie rezultând minorul STA născut la data de 09.05.2016.

A reţinut instanţa ca apelantul-parat este o fire violent, exercitând ameninţări directe si indirecte fata de reclamantă.

Mai mult decât atat, fara acordul acesteia si fara a tine cont ca minorul se afla sub tratament medicamentos, a procedat la luarea minorului, aceasta  fiind nevoita sa apeleze la organele de poliţie pentru restituirea  copilului.

In mod corect s-a reţinut faptul ca reclamanta se află intr-o stare de tensiune permanenta, provocata de relaţia conflictuala cu apelantul, stare ce provine pe fondul stresului cauzat de relaţia tensionata cu acesta, stări provocate de comportamentul agresiv al apelantului, care a ajuns pana la folosirea unei arme de tip air-soft împotriva sa si doar hazardul fiind cel care a stopat un sfârşit tragic.

 Din planşele foto aflate la dosar, se va constata ca apelantul nu ezita sa apară in ipostaze triumfătoare alături de arma sa, textul postat de acesta pe o reţea de socializare fiind edificator sub aspectul firii violente a sa, si a negării obligaţiei fiecărui cetăţean de a nu-si face dreptate singur, cu atat mai mult in condiţii de violenta expres exprimata, prin intermediul ameninţării cu un mijloc letal.

 Referitor la apărarea invocata, in conformitate cu, care s-a emis un ordin de protectie, fara a exista un temei probator,  învederează următoarele chestiuni de drept

În temeiul dispoziţiilor capitolului IV din Legea nr. 217 din 22 mai 2003, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată recent prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012, poate fi solicitat ordinul de protecţie, acesta reprezentând o măsură aflată la dispoziţia victimei violenţei în familie. Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare, adică începând cu data de 12 mai 2012, persoanele care sunt victime ale violenţei în familie pot uza de această măsură juridică în scopul protejării integrităţii lor fizice sau psihice ori a libertăţii personale faţă de agresor.

 Ordinul de protecţie se materializează într-o hotărâre judecătorească emisă în regim de urgenţă prin care sunt luate măsuri imediate şi necesare în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei unui act de violenţă în familie.

 In continuarea intâmpinarii sunt prezentate consideratii teoretice privitoare la condiţiile de admisibilitate pentru  emiterea ordinului de protecţie, precum si formele de manifestare ale violenţei in familie.

In apel a fost administrata proba cu înscrisuri si proba testimoniala, sens in care a fost audiat martorul CM A, propus de catre apelantul pârât. S-a luat act ca apelantul pârât a renunţat la proba cu interogatoriul intimatei reclamante, propusa prin cererea de apel.

Analizând apelul declarat de catre pârât, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Tribunalul reţine următoarele:

Primul motiv de apel referitor la nelegala citare a apelantului pârât in fata instanţei de fond este fondat.

In acest sens, instanţa de control judiciar constata ca prin rezolutia  pentru fixarea primului termen de judecata, aflată la fila 11 ds fd, s-a dispus judecarea pricinii având ca obiect ordin de protectie, cu citarea părtilor.

S-a dispus ca citarea sa se faca telefonic,  in conditiile art.154 al.6 C.pr. civ.

Potrivit acestor dispozitii, ,,Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.”(subl.n.).

Se constata ca citarea intimatului pârât la instanţa de fond s-a făcut telefonic, la un număr la care nu s-a răspuns, printr-o modalitate ce nu a asigurat comunicarea către parte a textului actului (cererii de chemare in judecata) si nici confirmarea primirii  acestuia.

In consecinţă, în conditiile in care instanţa de fond a dispus judecarea ordinului de protectie cu citarea părtilor, aceasta trebuia sa se faca in deplina concordanţă cu dispozitiile legale imperative ce reglementeaza procedura de citare.

Îndeplinirea procedurii de citare a intimatului pârât telefonic, în modalitatea ce rezulta din înscrisul - notă telefonică depus la fila 14 dosar fond,  a condus la întocmirea actului cu neobservarea formelor legale, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin.1 C.proc.civ., hotărârea judecătorească pronunţată fiind afectată de nulitate.

Tribunalul are în vedere în acest sens faptul că normele care reglementează materia citării sunt norme imperative, care au drept scop asigurarea respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Pentru aceste motive, fiind incident cazul de anulare prevăzut de art. 480 al.3 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul, va anula sentinţa şi va reţine cauza spre rejudecare.

In rejudecare:

Raportat la probatoriul administrat in cauza,  se retine că cererea reclamantei este întemeiată in parte, respectiv cu privire la aceasta si la  minorul rezultat din căsătoria părților.

In concret, se retine că părţile sunt căsătorite din 17.09.2016, conform menţiunilor cuprinse în certificatul de căsătorie seria CG nr. X, depus în copie la fila 8 din dosar. Din relaţia acestora a rezultat minorul STA, născut la data de 09.05.2016, conform certificatului de naştere seria NY nr. X, depus în copie la fila 7 din dosar.

Astfel, reclamanta si minorul rezultat din casatorie indeplinesc conditia instituita de dispoz art.5 lit. b) si a) din Legea nr.217/2003 rep., pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, fiind soţia si respectiv descendentul  pârâtului.

Potrivit dispoz art.3 al.1 din acelasi act normativ,,, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”,  dispozitiile art.4 enumerând  formele concrete sub care se poate manifesta violenta in familie:,,a) violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

b) violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

c) violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;(…)”(subl.n.).

Din probatoriul administrat in cauza, in concret din declaratia martorei TF, care se coroboreaza cu plansa foto de la fila 25 dosar fond,  se retine faptul că pârâtul a exercitat faţă de reclamanta  acte de violenţă psihologică, concretizate in special prin  ameninţări verbale, afisare ostentativă a armei pe care o detine si chiar folosirea acesteia in două rânduri, în prezenţa martorei.

Elocventa în acest sens  este si plansa foto de la fila 25 dosar in care pârâtul apare pe o retea de socializare  afişându-şi arma, planşa fiind însoțită de un text potrivit  căruia ,,duşmanii” care-l ţin departe pe pârât de copilul său vor ,,plăti in faţa lui Dumnezeu”. 

In acest context se retine că pârâtul nu s-a rezumat  doar la a-şi etala ostentativ arma si la a  ameninţa că-si va face dreptate, ci a procedat in acest sens, încercând in două rânduri sa ia cu forţa copilul de la reclamantă, neezitând să folosească pistolul.

Declaratia martorului CM A, audiat la propunerea  pârâtului, potrivit căreia pârâtul nu ar fi folosit arma nu poate fi primită, deoarece nu se coroboreaza cu restul probelor administrate in cauză (cele anterior enumerate, la care se adaugă relatiile comunicate de Postul de Politie M cu adresa nr.X/2017-fila 7 dosar).

De altfel, modul in care martorul a arătat ca s-au desfăsurat evenimentele in data de 15.11.2017 nu corespunde nici cel putin cu  sustinerile pârâtului. Pârâtul a arătat prin motivele de apel ca a luat copilul  si a mers cu acesta lângă masina cu care venise pentru a-l prezenta prietenilor săi si a-si lua ,,la revedere” de la acestia, moment in care a fost lovit pe la spate de catre tatal reclamantei si a căzut, iar din cădere a lăsat copilul pe bancheta din spate a maşinii,  spunând şoferului să mearga mai departe de locul respectiv pentru a nu vedea cele petrecute si a nu-i crea o stare de teamă. Martorul, in schimb, a declarat că se afla pe bancheta din dreapta a masinii si i-a fost dat copilul in brate de catre pârât sa se joace cu acesta , in timp ce la volanul masinii se afla un alt însoţitor al celor doi. Când pârâtul  a luat de la martor minorul ca sa-l dea si celuilalt însoţitor, a fost lovit din spate cu pumnul in zona capului de catre tatăl reclamantei. Pârâtul a strigat atunci la cei doi sa plece cu copilul.

Tribunalul retine ca in speţă este vorba despre un copil de un an si jumătate, a cărui stare de sanatate era critică, deoarece  chiar martorul a declarat ca respira greu, adormindu-i in braţe.

Prin modalitatea in care a înteles ,,sa-si viziteze” copilul, însoţit fiind de fiecare data (la sfârsitul lunii august de catre mama sa, iar in noiembrie – de doi prieteni), pârâtul nu face decât sa creeze si sa mentină o stare conflicuala si foarte tensionată, nocivă pentru un copil de nici doi ani.

In contextul in care i s-a permis sa-si vadă copilul, prezenţa mamei pârâtului, respectiv a celor doi prieteni n-a făcut decât sa agite spiritele, in conditiile in care apoi copilul a fost luat cu forta  in masină  si recuperat doar  cu ajutorul politiei.

Instanţa nu neagă dreptul pârâtului de a-si vizita copilul, dar in conditii in care sanatatea si integritatea sa nu-i fie puse in pericol, aspect pe care insa, cel putin până la acest moment, pârâtul nu l-a conştientizat.

Cum starea de tensiune, de temere pe care pârâtul o provoaca reclamantei este evidentă, aceasta  imbrăcând forma violentei psihologice, instanţa va admite in parte cererea reclamantei si va emite ordinul de protecţie împotriva pârâtului STM, dispunând următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 20 metri faţă de reclamantă, faţă de reşedinţa reclamantei - com. M, sat U, jud. Olt şi unitatea de învăţământ a reclamantei – ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “C”, cu sediul în mun., jud. O, interdicţia pentru pârât de a se deplasa în com. M, sat U, jud. O, interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta, obligarea pârâtului de a preda poliţiei armele deţinute.

De asemenea, va încredinţa reclamantei pe minorul STA, şi îi va stabili reşedinţa la reclamantă în com. M, sat U, jud. O.

Măsurile se vor dispune pentru o perioada de 6 luni.

In temeiul dispoz art.453 C pr civ, constatând culpa procesuala a pârâtului si la cererea reclamantei,  se va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitantei  nr.X/16.11.2017

Data publicarii pe portal:09.05.2018

Domenii speta

Spete similare